VIZIUNILE MARIETTEI DAVIS

PREFAŢĂ

Prezentăm aici pentru cititorii români, într-o formă mai prescurtată, viziunile de care a avut parte Marietta Davis. Aceste viziuni i s-au dat Mariettei în decursul unui somn special, sau a unei transe, în care ea s-a aflat în mod involuntar, şi care a durat 9 zile.

La timpul viziunilor Marietta locuia in localitatea Berlin, statul New York, SUA. Viziunile au avut loc în luna august a anului 1848 când Marietta era în vârstă de 25 de ani. Ea locuia împreună cu mama ei Nancy şi cu cele 2 surori ale ei Susan şi Sarah Ann. Mama şi surorile ei erau membre ale bisericii baptiste din Berlin, însă Marietta a frecventat biserica doar ocazional. Ea continuat să rămână într-o stare lăuntrică de îndoială şi căutare. Într-o asemenea situaţie marcată de zbucium şi dorinţa de cunoaştere  i-au fost date Mariettei viziunile, care par a fi tocmai potrivite pentru o asemenea stare. În decursul zilelor cât au durat viziunile Marietta nu a putut fi trezită din starea ei specială de către nimeni, nici chiar de către medicul chemat la căpătâiul ei, dr. Emerson Hull. Dar în cele din urmă, după trecerea a 9 zile, fără ajutorul celor aflaţi în jurul trupului ei, ea  a revenit la viaţă.

Revenită printre cei dragi, Marietta s-a aflat în posesia tuturor facultăţilor mintale şi a mărturisit că a fost în cer şi că a văzut acolo pe mulţi prieteni care nu mai erau în viaţă pe pământ. De asemenea l-a văzut acolo pe Domnul Isus, Răscumpărătorul. Odată cu revenirea la viaţă, ea manifestat o puternică speranţă în viitorul ei ceresc, iar gura ei slăvea mereu pe Dumnezeu şi inima îi era plină de recunoştinţă. Ea şi-a informat familia şi prietenii că nu va rămâne mult timp pe pământ, ci va pleca definitiv pentru a se bucura de locuinţa cerească pregătită pentru ea în împărăţia Tatălui ceresc. După 7 luni de la viziuni, în luna martie a anului 1849 Marietta a părăsit această lume, în mod definitiv, la timpul prezis de ea. Atât de bine a cunoscut ea timpul plecării ei din lumea aceasta încât atunci când acesta a sosit, ea a ales o cântare şi a început să o cânte împreună cu familia ei, iar în timp ce cântau duhul ei a plecat într-un mod foarte liniştit.

Marietta a povestit membrilor familiei, prietenilor, dr. Emerson Hull, păstorului bisericii J.L. Scott, ceea ce i s-a arătat în timpul viziunilor. Păstorul bisericii a fost acela care a efectuat redactarea textului, păstrând neschimbate limbajul şi stilul folosite de Marietta. Aceste persoane au mărturisit apoi că forma scrisă a relatarilor Mariettei – publicată la scurt timp după moartea ei – corespunde cu propria ei relatare verbală, cu excepţia faptului că este întrucâtva prescurtată. Relatarea Mariettei a fost tipărită mai întâi sub formă de serial într-o revistă, iar apoi sub formă de carte. Au fost tipărite pînă în prezent circa 40 de ediţii în limba engleză, majoritatea în secolul al 19-lea.

Textul englezesc după care s-a făcut traducerea prezintă două dificultăţi: a) este un text formulat la jumătatea secolului al 19 – lea, deci este mai învechit, mai dificil de tradus, şi b) conţine multe expresii neobişnuite, dificile, cum ar fi: baghetă de lumină, flori de cristal, fructe de aur, îmbrăcăminte de aur, etc. Nu am putut face altceva decât să le traducem cuvânt cu cuvânt, aşa cum sunt acestea. Cititorul este rugat să ţină cont de faptul că ele apar în felul acesta în originalul englezesc. Din motive de economie textul românesc pe care îl prezentăm aici este mai scurt decât textul englezesc după care s-a făcut traducerea. Omisiunile sunt indicate în text, în poziţiile corespunzătoare; este omis circa jumătate din textul englezesc.  Fie ca toţi cei care citesc această carte să fie inspiraţi în credinţă şi slujire.

Capitolul 1

ÎNCEPUTUL VIZIUNII

Nu există mijloace potrivite prin care să comunic simțurilor externe ale omului, informații corecte despre scenele pe care le-am văzut în timp ce trupul meu se afla în somnul inconștient. Nici un mod de comunicare nu este suficient de clar pentru a oferi o imagine perfectă a ceea ce este invizibil și de necuprins de către muritori. Aceasta deoarece exprimarea omenească degradează frumusețea și perfecțiunea vorbirii cerești și corupe puritatea informațiilor pe care le transmite. Mă îndemnați să vă prezint o istorie a celor văzute de mine, dar eu sunt atât de conștientă de extrema mea incapacitate de a face acest lucru încât chiar și intenția de a-l face  îmi produce durere.

Dorința de cunoaștere a nemuririi

Cu mult timp înainte descoperisem vanitatea lucrurilor pământești, imperfecțiunea asocierilor omenești, lipsa de exactitate a unor segmente extinse a credințelor și impresiilor religioase, și dorința păcii stabile a neliniștitului suflet omenesc. Cel mai mult, doream să cunosc mai bine acea stare pe care oamenii o numesc nemurire.

În cele din urmă, meditând zi de zi și străduindu-mă să înțeleg natura și tendințele sufletului omenesc am devenit, treptat mai puțin conștientă de lucrurile exterioare, iar percepția mea interioară a devenit mai puternică și mai activă, până când umbrele slabe și problemele acestei vieți ocupate au dispărut și nu am mai perceput lumea fizică, exterioară.

Duhul părăsește trupul

Apoi am văzut obiecte noi și ciudate. Cu toate acestea nu știam că, de fapt, mă îndepărtam de lumea durerii și a dezbinării omenești; nici nu înțelegeam că mi se deschidea viziunea spirituală și că ceea ce întrezăream, în mod obscur, în fața mea, era o realitate, era viața nemuritoare. Încă mi se părea că mă îndepărtez de o stare a trecutului și că mă lansez într-o mare imensă, că traversez regiuni neexplorate; învăluită de o viziune nesigură, pluteam în spațiu și percepeam un gol imens dedesubtul meu. Singură și necălăuzită, într-o vagă nesiguranță, duhul meu timid ar fi fost dispus să se întoarcă în țara umbrelor de unde plecase.

Întâlnirea cu îngerul

Pe jumătate conștientă de starea mea, cu gânduri visătoare, mi se părea ca întreb dacă există cineva familiar cu călătoria pe care o făceam, ca să mă conducă prin spațiul fără cale. Iată însă, în depărtare, și deasupra mea, am văzut coborând o lumină, care semăna cu o stea strălucitoare. În timp ce avansa, strălucirea ei a luminat spațiul din jurul meu și ființa mea epuizată a primit viață nouă de la înviorătoarea glorie care strălucea în jurul meu. Am început să mă mișc încet, ridicându-mă, și m-am apropiat de sursa acelei lumini care îmbucura și înviora duhul meu. Pe când mă apropiam am început să descopăr forma a ceea ce părea a fi o ființă omenească glorificată; treptat imaginea a devenit mai distinctă, până când în fața mea, și mai sus de mine, se găsea un înger a cărui perfecțiune depășea cu mult cea mai înaltă imaginație pe care aș fi putut-o concepe. Imaginea aceea, mai frumoasă decât ar putea-o descrie limba omenească, se deplasa fără zgomot, apropiindu-se de mine.

Pe cap avea o cunună ca un buchet de raze. În mâna stângă ținea o cruce, simbolul blândeței, nevinovăției și harului răscumpărător; în mâna dreaptă ținea o baghetă din lumină curată, intelectuală. Cu aceasta a atins buzele mele, și ca o flacără a dragostei sfinte, a trezit în mine un principiu nemuritor, care a difuzat în toată ființa mea duh dătător de viață. O nouă categorie de senzații s-a sensibilizat în mine și acționând armonios au inspirat dorința de tovărășie cu ființa angelică. Am privit la înger dorind să-i cunosc numele, când iată, că a început să-mi vorbească. A spus:

– Marietta, tu dorești să mă cunoști. În misiunea mea la tine, eu mă numesc Îngerul păcii. Am venit să te călăuzesc acolo unde sunt cei ce au fost mai demult pe pământ, acolo de unde ești și tu. Dacă dorești ca această lecție să-ți fie de folos, urmează-mă. Dar întâi privește trupul tău din lumea de dincolo.

Acolo, jos, în depărtare, prin ceață și întuneric, am privit trupul meu, bolnav și muribund. În jurul lui erau adunați prietenii mei îngrijorați, care se străduiau prin toate mijloacele să-l trezească, însă în zadar.

Viziunea lumii muribunde

– Iată – a spus glorioasa mea calauză – imaginea vieții omenești. Acolo, rudele torturate de dragoste se luptă să păstreze vasul care se distruge, și să nu lase viața să se stingă. Acolo, din tinerețe până la vârsta înaintată, se manifestă suferința omenească. Inimi iubitoare sunt zdrobite. Moartea ascunde muritorilor forma delicată și frumoasă, precum floarea care se deschide și care înveselește totul în jur, îndepărtează frunzele care se vestejesc și mor. Acolo speranțele, precum fantomele de vis, plutesc între cer și pământ.

–  Odată cu extinderea viziunii tale, privește mulțimile care se mișcă. Pământul cu milioanele de oameni prezintă o scenă diversă a speranțelor, ambițiilor, neînțelegerilor și a morții. Oamenii sunt descurajați de apariția morții, distrugătorul necruțător. Timpul măsoară rapid momentele trecătoare ale existenței omenești, generații după generații succedându-se în grabă. La acestea eu am răspuns:

– Aceste gânduri au copleșit mintea mea tânără și neexperimentată. Aceste imagini pe care mi le-ai arătat sunt înaintea mea. Ele sunt trecătoare ca și picăturile de rouă. Aceasta este cauza întristării mele. Nu poți să-mi spui în care parte a universului își găsesc aceste ființe un loc de odihnă atunci când duhurile lor pleacă? Poți să îndepărtezi valul care le ascunde de vederea muritorilor? Poți să mă călăuzești acolo unde sunt ele? O, spune-mi, au ele un locaș sau o locuință, și aș putea merge acolo unde sunt cei dragi ai mei?”

CAPITOLUL 2

MOARTEA OMULUI

– Dorești să cunoști starea membrilor rasei tale plecați de pe pământ și să te familiarizezi cu efectele obiceiurilor și asocierilor omului pervertit? Se poate, dar să știi că situațiile în care se află aceștia sunt diferite. Apoi făcându-mă să privesc în sus m-a întrebat:

– Ce vezi? Ascultătoare am privit deasupra mea și cu uimire am văzut o întindere cu mult mai strălucitoare decât soarele nostru la  amiază. Din aceasta radia o lumină pură ce se răspândea prin spațiul ceresc.

– Acolo – a spus ghidul meu – sunt mulți din cei pe care a-i dori să-i vezi, care, îmbrăcați în haine moi și albe trăiesc în armonie. Acolo nu cad niciodată umbrele nopții, iar moartea și întunecimea nu există. Cei ce se bucură de acel locaș binecuvântat nu suferă; nici un păcat sau durere nu conturbă odihna lor liniștită. Vei învăța însă mai multe din acestea mai târziu. Trebuie să vezi întâi alte scene mai puțin îmbucurătoare. Marietta, tu știi bine că oamenii au caractere diferite. Plecarea duhului din locuința pământească, temporară și zdruncinată nu îi schimbă caracterul. Apoi atingând fruntea mea, a întrebat din nou:

– Ce vezi? Viziunea mea s-a extins la o nouă scenă, și am văzut în fața mea nenumărate chipuri în agonia morții. Unele se aflau în palate regești, pe fotolii bogat colorate cu materiale scumpe; altele în căsuțe umile, sau în închisori întunecate, în cuiburi ale viciilor și nedreptăților, în păduri însingurate, în deșerturi aride, în ape adânci. Unele zăceau sub soarele fierbinte, altele piereau în munți înzăpeziți; unele înconjurate de prieteni atenți și înlăcrimați; alții mureau singuri și uitați; unii piereau în urma rănilor produse de asasini; alții zdrobiți sub copita grea a calului de război pe câmpul de luptă.

Efectele legii încălcate

Astfel locul de întâlnire a timpului cu veșnicia a fost arătat ca o scenă a suferințelor de nedescris.

– Aceasta – a spus ghidul meu – este doar o imagine slabă a efectelor încălcării legii. Atinsă din nou de bagheta luminoasă din mână dreaptă a îngerului, am privit nemurirea celor care își părăseau casa de lut și intrau în zona veșniciei având parte de realități noi și necunoscute. În jurul fiecărui chip muribund erau adunate spirite cu înfățișări și mișcări diferite.

La moarte omul este atras spre locul său

Am văzut cum deasupra câmpurilor de luptă erau adunate duhurile morților, iar în conformitate cu caracterul moral al fiecăruia existau duhuri însoțitoare, care așteptau sosirea muribunzilor în lumea spiritelor. Toate clasele și stările erau avute în vedere deoarece acest antreu, sau stare intermediară a lumii spiritelor, este vizitată de ființe a căror caracter variază de la nesfânt și ticălos, până la îngerii strălucitori și sfinți, care, în mare număr se adună la porțile morții ca mesageri ai lui Dumnezeu. Toate duhurile muritorilor, la plecarea lor din lumea fizică sunt atrase, și se asociază cu duhuri cu care se aseamănă. Cei cu caractere nesfinte și discordante sunt atrași de același fel de spirite și intră în zone acoperite de nori întunecați; iar cei care din dragoste de bine doresc asocieri curate, sunt atrași de mesageri cerești, către zona glorioasă care se află deasupra zonei intermediare.

Duhurile muritorilor proaspăt sosite, care se amestecau cu mulțimea duhurilor neîntrupate experimentau senzații ciudate. Mă miram privind la toate acestea, și în timp ce urmăream mișcările lor am început să mă întreb dacă ceea ce vedeam era realitate, sau doar un vis produs  de mintea mea. Descoperind gândurile mele, ghidul meu m-a luat de mână și mi-a spus:

– Aceste ființe care se mișcă în jurul tău și care au fost odată locuitori ai pământului – de unde ai venit și tu – odată ce și-au părăsit locuința pământească încep o nouă existență. Surpriza de care au parte provine din schimbarea bruscă de la realitățile externe la cele spirituale, și din cunoașterea mai intimă a relației cauză-efect. Ți se va descoperi mai mult cu privire la această stare, atunci când vei fi pregătită mai bine pentru acest lucru. Vom părăsi acum aceste scene și ne vom ridica către zona de acolo.

Spunând acestea, ghidul meu m-a condus către acea zonă. În timp ce treceam prin zona intermediară, ghidul m-a atins din nou, și am devenit astfel conștientă că viziunea mea s-a extins.

– Iată – a spus el – nenumărate sisteme planetare. Observă aștrii rotitori, sorii, sistemele solare mișcându-se tăcut și armonios. Vasta întindere este populată cu universuri construite cu o înțelepciune infinită. Acestea sunt locuite de ființe sfinte, fericite și nemuritoare, dar care diferă unele de altele în ceea ce privește nivelul de dezvoltare și spiritualitate.

Lucrarea îngerilor

Organele mele de percepere au fost atinse din nou și iată că am văzut cum pe deasupra mea, în jurul meu, dar și în depărtare, treceau mereu, cu iuțeala gândului, spirite de lumină curată.

– Aceștia – a spus ghidul meu – sunt îngeri slujitori; plăcerea lor cea mai mare este să îndeplinească misiuni ale milei. Ei locuiesc împreună cu cei binecuvântați și sunt folosiți ca și gardieni și mesageri ai celor aflați într-o stare mai joasă ca a lor.

 În timp ce îi priveam urcând și coborând, unul din ei s-a apropiat de mine și am văzut că în brațele sale, la pieptul său angelic, se afla duhul unui copilaș. Îngerul a înaintat și am văzut că pruncul se odihnea liniștit și sătul, părând a fi conștient de siguranța pe care o avea în brațele protectorului său. Am întrebat:

– De unde vine acesta?  iar îngerul mi-a răspuns:

– L-am primit de la o mamă cu inima frântă, la porțile morții, când viața în lumea exterioară i s-a terminat, și îl duc în zona copilașilor din paradisul păcii.

Intrarea în paradis

În timp ce îngerul cu pruncul-spirit a continuat mișcarea, ne-am mișcat și noi în aceeași direcție, până când scenele de jos n-au mai putut fi văzute, iar ființa mea a fost cuprinsă de lumina zonei de care ne apropiam. În curând am ajuns la o câmpie pe care se aflau pomi fructiferi. Trecând prin aceste dumbrăvi umbroase, eram încântată de melodia păsărilor, a căror triluri produceau cea mai dulce melodie. Acolo ne-am oprit. Presupunând că mă aflam pe un astru terestru am întrebat cum se numea. Ghidul mi-a răspuns:

– Acești pomi, aceste flori, aceste păsări, ocupa zona exterioară a paradisului spiritual. Acestea sunt atât de curate și de delicate încât muritorii, cu vederea încețoșată nu le pot privi. Iar cântecele păsărilor sunt așa de melodioase încât oamenii cu auzul lor brutal nu le pot auzi. Ființele care trăiesc în zone mai grosolane nu pot concepe existența unei naturi atât de delicate. Așa cum te afli acum – fără trup – poți sesiza prin simțurile spirituale realitatea locașului spiritual; însă ceea ce privești acum este doar forma schițată, și mai mult partea exterioară a locașului spiritual. Aceste câmpuri înflorite și melodii armonioase sunt doar nivelul inferior a părții exterioare a locașului sfânt.

– Pentru început răscumpărații sunt conduși aici de către gardienii protectori, în momentul în care ei părăsesc valea și umbra morții, și tot aici ei sunt învățați noțiunile de bază ale vieții nemuritoare. Aici ei primesc lecții instructive cu privire la locuința cerească și învață natura dragostei pure, nepătată de păcat. Aici prietenii care au avansat în cunoștintele spirituale se întorc de la misiunile lor mai înalte, pentru a spune bun venit duhului, la intrarea lui în această zonă a lumii spirituale. Aici rudelor li se permite să se întâlnească și să converseze; în aceste crânguri nemuritoare duhurile încearcă de prima dată, în unitate, să cânte cântecul harului răscumpărător și odihnindu-se în plăcuta dulceață cerească, respira aerul curat al paradisului.

În timp ce ascultam la această neobișnuită dar plăcută prezentare, duhul meu ardea de nerăbdare să se întâlnească cu prietenii de care mă despărțisem demult pe pământ. Îngerul mi-a spus:

– Nu poți întârzia, deoarece misiunea ta prezentă este să înveți despre starea copiilor lui Dumnezeu plecați de pe pământ. Când viața ta pământească se va termina, vei veni aici, ca prunc spiritual, împreună cu rudele tale, și vei învăța lecții pregătitoare pentru a avansa spre zone mai înalte , locuințe glorificate ale celor binecuvântați.

Apoi îngerul a întins mâna și a rupt un trandafir care atârna deasupra noastră, și poftindu-mă să-i miros aroma l-a atins de buzele mele. Din nou mi s-a dat o viziune mai profundă i am văzut în jurul meu, mișcându-se în toate direcțiile, printre diferitele scene florale, ființe fericite fără număr. Dorind să fiu printre ele am căutat să obțin permisiunea; însă ghidul meu a avansat, în direcția sus, prin păduri ce deveneau din ce în ce mai curate și mai frumoase, pe măsură ce ne înălțam.

Capitolul 3

ORAȘUL PĂCII

Am văzut în depărtare o cupola luminoasă.

– Aceea a spus ghidul meu – este poarta Orașului păcii. Acolo manifestarea Răscumpărătorului este vizibilă. Acolo locuiesc sfinții și îngerii; cu harpe de aur, cu instrumente cu coarde, cu lire nemuritoare , rostind aleluia, ei cântă cântarea răscumpărării, cântarea păcii, căntarea dragostei nemuritoare.

Pe măsură ce ne apropiam, un grup glorios de însoțitori s-au adunat în jurul porții, iar unul mai apropiat s-a adresat ghidului meu într-o limbă pe care n-am înțeles-o. S-a deschis o poartă de iaspis încrustată cu diamante și 2 fiinte angelice s-au apropiat, si luându-mă fiecare de o mână, au condus duhul meu tremurător către o poartă interioară, o intrare mai apropiată în pavilionul luminii.

Marietta întâlnește pe Răscumpărătorul

Atunci mi-am amintit de vechea mea stare nearmonioasă; atunci mi-am amintit de păcatele mele trecute, de caracterul rebel, și simțindu-mă complet nepregătită să suport slava mulțimii, am rămas fără putere. Atunci însoțitorii mei angelici m-au purtat pe brațe, trecându-mă pe poartă până la picioarele unei ființe de o glorie supremă. Pe cap purta o cunună din lumină pură, iar peste umeri ii  atârnau bucle aurii. Frumusețea Sa nu poate fi descrisă nicidecum.

– Marietta – a spus unul din îngerii însoțitori – iată pe Răscumpărătorul tău. Pentru tine El a suferit în trup. Pentru tine el a murit. Plină de venerație la vederea bunătății, frumuseții și dragostei Lui, m-am închinat, nefiind sigură de vrednicia închinării mele. Întinzând mâna m-a ridicat, și cu o voce care a umplut ființa mea cu bucurie de nedescris a spus:

– Bun venit copilul meu. Fiică, duh al unei rase disperate, intră pentru un timp pe porțile celor răscumpărați. Apoi adresându-se ființelor din jur, a continuat:

– Primiți-o ca pe tovarășul vostru. Și iată că adunarea închinătoare s-a ridicat cu dragoste sfântă și cu smerenie mi-au urat bun venit, ca moștenitoare a harului, și cu instrumentele acordate, corul nemuritor a intonat urarea:

Vrednic este Mielul care ne-a răscumpărat. Înălțați numele Lui toți cei sfințiți, adorați-L voi heruvimi care vă închinați în ceruri. Adorați-L căci El ne-a înălțat. Vom slăvi numele Lui, numele Dumnezeului nostru Cel Preaînalt. Muzica acestei rostiri delicate și armonioase s-a extins ca zgomotul multor ape, cuprinzând întreagul dom, iar după încheiere, ecoul s-a îndepărtat, ca și cum ar fi fost purtat de valuri, în atmosfera sfântă.

Întâlnirea cu cei dragi

Fiecare măsură muzicală era purtată fără zgomot pe toată întinderea spirituală; mi se părea că mă mișc și eu împreună cu acea liniștită mișcare ondulatorie, când deodată un spirit din nenumărata mulțime, s-a apropiat de mine și adresându – mi-se într-un mod familiar m-a chemat pe nume. Farmecul muzicii s-a sfârșit și am devenit foarte afectată de a mă găsi în brațele unei persoane pe care am iubit-o cu afecțiune de copil. M-am scufundat în brațele ei, iar ea cu afecțiunea unei surori, m-a strâns la pieptul ei nemuritor spunând:

–  Soră-spirit, bun venit pentru un timp în pașnicul nostru locaș.

– De trei ori ești binevenită – a rostit muzica a o mie de voci, și iată că în jurul meu s-au strâns cei pe care i-am iubit, cu toții doritori să mă salute și să mă îmbrățișeze cu bunăvoință.  În jurul nostru, în acel spațiu larg, au apărut scaune, ca într-un amfiteatru, mai strălucitoare decât se poate descrie. Acolo ne-am odihnit. În mulțime erau mulți prieteni vechi și familiari. Deși îi cunoșteam, aparența lor era diferită de cea de pe pământ, fiecare fiind întruparea intelectului neasociat cu forma fizică în care îi cunoscusem înainte. Nu dispun nici de capacitatea, nici de mijloacele potrivite pentru a vă da o descriere exactă, de aceea fac o prezentare vagă a impresiilor mele despre natura lor spunându-vă că apăreau ca gândire exclusivă, lumină exclusivă, glorie exclusivă, adorare exclusivă, dragoste suprem de pură, pace și seninătate exclusivă, cu toții uniți în slujire sublimă, cu toții fiind expresie a bucuriei cerești.

Conversau liber, dar nu foloseau limbajul ființelor omenești. Vorbeau, însă fără cuvinte rostite; o gândire era asociată cu alta, un anumit spirit era familiar cu gândirea altuia. Ideile asociate cu viața cerească treceau de la o ființă la alta, și în curând mi-am dat seama ca în cer nu există ascundere. Există armonie a sufletului, armonie a dorințelor, armonie a vorbirii, armonie a muzicii de adorare, armonie era viața lor, dragostea lor, manifestarea lor, și bucurie supremă.

Din nou, cu harpele acordate la unison, au cântat un imn numelui Făcătorului lor. Ghidul meu m-a îndemnat să mă unesc cu ei și să cânt însuflețitul cântec al răscumpărării. Nu m-am putut alătura lor fiind absorbită de contemplarea și gloria acestui mult dorit locaș de odihnă. Când au sfârșit imnul sfânt, ghidul meu a atins din nou buzele mele cu bagheta de lumină invitându-mă să mă întovărășesc cu membrii acestui locaș ceresc. Ființă după ființă m-au sărutat și păreau grăbite să mă îmbrățișeze. Ca suflet nou-născut mă mângăiau mulțumind Răscumpărătorului și Domnului lor.

– Este acesta cerul? -am întrebat eu. Sunt aceste suflete fericite cele care odată sufereau în trupul de lut? Sunt aceste fețe nemuritoare, care radiază gloria acestui dorit locaș, înfățișările spirituale ale celor pe care i-am văzut înainte, în viața plină de griji? Unde a dispărut vârsta și ramolirea? Ce spuneți voi minți luminate?

(Adesea te-am ascultat pe tine – învățătorul meu pământesc – când te străduiai să transmiți audienței o vagă idee despre concepțiile tale privitoare la viața nemuritoare. Adesea am observat întristare când se părea că ți-ai dat seama ca în cele mai multe cazuri totul era un efort fără rost. Apoi m-am întrebat: Poate fi cerul atât de glorios? Nu este aceasta o imagine exagerată?  Poate omul – dacă ajunge în acel loc binecuvântat – să se scalde în razele unei asemenea bucurii supreme?… Te asigur că cele mai înălțătoare gânduri omenești nu se apropie de realitatea și bucuria acelei scene cerești.)

Adresa pelerinului

Apoi s-a apropiat de mine cineva pe care îl cunoscusem pe pământ ca aplecat și tremurând peste bastonul său de pelerin. Fusese o persoană cunoscută, familiară, însă cu trupul slăbit, iar părul său cărunt indica o viață de suferință. Acum spiritul era în fața mea, o tinerețe nemuritoare, fără baston, fără tremur, fără întristare, fără ochi adânciți, fără trup bolnav; era doar lumină, sănătate și vigoare. Spiritul a spus:  “Privește în mine eficiența harului răscumpărător. Această inimă era locașul gândurilor nesfinte. Aceste mâini comiteau păcate. Aceste picioare se mișcau repede pe drumul ce ducea în jos la întristare și moarte. Trupul meu era uzat din cauza suferinței, era stricat și bolnav. Dar acum – lăudat fie Emanuel – căci răscumpărat fiind prin el, port îmbrăcăminte de lumină și trăiesc tinerețe nemuritoare. Eu cânt această cântare: Moarte unde este țepușul tău? Mormântule unde este victoria ta? Vrednic este Mielul care S-a oferit să ne răscumpere – vrednic – deci adorați-L, voi cete nenumărate, voi mulțimi fără număr. Închinați-vă Lui și adorați-L, toți cei înțelepți, da, universul să-L adore. Adorați-L căci El merită să primească imnurile laudei universale. Apoi a apărut un grup de copii, care mână în mână se roteau, iar vocile lor de copii cântau: “Lăudați-L căci atunci când era pe pământ spunea:  “Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți…”

Capitolul 4

GLORIA CRUCII

Când acest nou cântec a încetat, am privit și iată că cupola de deasupra mea s-a deschis și au apărut ființe cu mult mai glorioase. Intimidată de prezența luminii am abordat ghidul meu care a spus:

– Ceea ce tu Marietta ai văzut este doar preludiul bucuriilor care vor veni. Aici ție ți s-a spus bun venit și ai văzut manifestarea Răscumpărătorului tău. Dar iată că de deasupra ta coboară slava crucii. Ea este însoțită de spirite răscumpărate ale rasei tale, care au avansat la un nivel mai inalt.

Apariția crucii

Atunci deasupra mea a apărut crucea purtată în mijlocul a 12 persoane despre care scria: patriarhi, profeți și apostoli. Deasupra ei era scris: Isus din Nazaret, Regele iudeilor. Un spirit a cărui îmbrăcăminte era albă era îngenunchiat la piciorul ei, cu atitudine de adorare. El a sărutat crucea și apoi coborându-se mi s-a adresat:

– Bun venit duh din lumea suferinței. Iată, prin voia lui Isus cel crucificat, Domnul și Răscumpărătorul meu, vin să am părtășie cu tine. Doar prin permisiunea Lui tu te afli aici; Nu fi tristă cu toate că ți se va cere să te întorci la prietenii tăi de pe pământ.

Scopul divin al vizitei Mariettei în paradis

Gândul că voi fi supusă din nou păcatelor și nefericirilor vieții mele de dinainte m-a afectat așa de mult încât mi se părea că părăsesc zona cerească și cobor rapid pe pământ; dar iată că am fost cuprinsă de ghidul meu care mi-a spus:

– Când te vei întoarce, vei duce mesajul dragostei sfinte pe pământ; și la timpul hotărât, eliberată de puterea legăturilor omenești, vei veni aici, ca membră a sfintei formații.

Apoi spiritul care a coborât de la Cruce a spus:

– Marietta, ai fost călăuzită aici cu un scop înțelept, și din aceasta cauză mi se permite să te instruiesc în multe lucruri, ale pământului și cerului. Gândul întoarcerii te întristează; cu toate acestea vei merge încărcată cu bogății, bogățiile adevărului.

Îngerii păzitori

– Întâi, să știi că tot Cerul reverează crucea. Miliarde se închină înaintea ei, iar mântuiților le place să stea în jurul ei. Religiile de pe pământ sunt doar scene visătoare în comparație cu acestea. Cele mai înalte concepții ale omului despre starea de aici sunt vagi și imperfecte. Imediat deasupra întinderilor pământești se afla Cerul spiritual caracterizat de ordine perfectă. Duhurile păzitoare se află acolo. În mare număr, ele se amestecă cu locuitorii pământului, după cum li se permite; nu trece nici un moment, nici o oră, nici o zi, fără ca fiecare muritor să nu fie vegheat de păzitorul care i s-a dat.

A doua venire a lui Hristos se apropie

Omul nu cunoaște nici natura păcatului, nici plinătatea harului răscumpărător. Cauzele care opresc lumina cerului să nu ajungă și să nu controleze rasa omenească sunt fără număr. Însă se apropie timpul când omul va deveni mai conștient de realitatea acestui locaș; atunci atenția lui va fi orientată mai mult spre adevărul vieții interioare. Răscumpărarea omului se apropie. Îngerii să cânte căci ăn curând Mântuitorul va coborî cu sfinții îngeri însoțitori.

Apoi, după un cântec nemuritor a spus:

– Observă ce se desfășoară pe lângă tine, căci în mintea ta se va oglindi doar o slabă formă a bucuriei care umple această țară a păcii. Ai observat că atunci când am coborât, am sărutat crucea. Toți sfinții își găsesc plăcerea în a-și exprima amintirea și prețuirea pentru Răscumpărătorul lor care s-a jertfit.”

A urmat o pauză în vorbire, în timpul căreia voci care păreau îndepărtate repetau melodios: aleluia.

– Cine sunt aceștia?”  – am întrebat eu.

– Sunt cei care au venit din marea suferință și care nu încetează nici ziua, nici noaptea să cânte imnurile, spre slava Mântuitorului.

O mustrare blândă

Vrei să locuiesti pentru totdeauna în această lume a păcii, bucuriei și dragostei divine? Vrei să ai un loc modest printre acești coriști nemuritori? Te mustru pentru necredința ta, pentru lipsa ta de consacrare; nu există nici o altă cale de a obține un loc în acest locaș binecuvântat decât prin Hristos, Răscumpărătorul.

Această ultimă adresare mi-a amintit de îndoielile mele, de lipsa de încredere în Mântuitorul și de consacrare pentru cauza Sa. Eram deprimată. Am recunoscut justețea blândei mustrări și am întrebat:

– Pot să mai sper? Sau ocazia de a fi în cer este pierdută? Nu m-aș mai întoarce pe pământ. O, de aș putea locui veșnic acolo unde pacea e ca un râu ce curge liniștit, și dragostea nealterată se extinde de la inimă la inimă!

Scena profeților și a sfinților martirizați

– Să fii deci credincioasă luminii care ți se dă – a spus spiritul – și în cele din urmă te vei bucura de fericirea cerului. Marietta, scena care trece acum prin fața ta este foarte interesantă. În acest grup sunt profeții și sfinții martirizați. Îmbrăcămintea lor este albă, curată și transparentă. Pe pieptul lor este reprezentarea crucii. În mâna lor stângă este o cădelniță de aur, iar în dreapta o  mică carte.

Orizontul mi s-a extins și am văzut că din centru, în jurul căruia se aflau mulțimile, s-a ridicat o piramidă alcătuită din perle și pietre prețioase, încrustată cu cruci din diamante spiritualizate, pe care erau gravate numele celor care au suferit din dragoste de adevăr și care nu și-au iubit viața, ci au suferit persecuție chiar până la moarte. Pe această piramidă stăteau 3 spirite într-o atitudine de smerenie și adorare ținând în mâini, înălțată deasupra lor, o cruce cu un steag fluturând.

– Aceștia – a spus ghidul meu – sunt aleși: un patriarh, un profet, și un apostol. Ei reprezintă grupul triunitar de sfinți delegați, care vor însoți pe Fiul Omului, și vor pleca la ziua numită să adune pe cei aleși din cele 4 vânturi din cele mai îndepărtate colțuri ale pământului și ale cerului.

Cărțile pe care spiritele le țin în mână prezintă ordinea creației, răscumpărarea omului, principiile care îi guvernează pe cei ascultători, precum și veșnicia.

Capitolul 5

COPIII DIN PARADIS

În timp ce scena anterioară dispărea din văzul meu, spiritul care a sărutat crucea,  a ridicat mâna, radiind de lumina vieții, și 2 copii s-au apropiat. Pe când se apropiau s-au închinat grațios, și fiecare și-a pus mâna în a lui și priveau cu blândețe la frumoasa lui față și zâmbeau. Adresându – se mie spiritul a spus:

– Acești copii au părăsit pământul ca și bebeluși, și fiind nevinovați au fost conduși în paradis. Cel mai în vârstă din cei 2 copii a spus:

– Marietta, mă bucur că am părtășie cu tine, deoarece tu te vei întoarce la cei ce ne-au iubit și au plâns la plecarea noastră din valea morții. Când vei vorbi din nou cu muritorii, spune celui care stă acum lângă trupul tău, că noi am învățat că deși părinții pot plânge pentru noi, paharul nostru se revarsă de bucuria spiritului eliberat. Marietta, aceasta este lumea pe care noi o cunoaștem. Aici am devenit noi conștienți de existența noastră. Noi vizităm pământul, conduși de îngerii noștri păzitori, dar el nu este precum cerul. Acolo noi vedem întristare, durere și moarte; dar aici este armonie, fericire și viață.

Apoi a privit în jos ca și cum ar fi meditat profund, și a tăcut. Am crezut că subiectul despre care el a vorbit, i-a produs întristare, dar am văzut imediat că atitudinea lui a fost ocazionată de apropierea unui înger care fiind în ascensiune, a trecut pe deasupra noastră. Cât am fost de afectată de vederea lui! Era înveșmântat în lumină ca și cu o îmbrăcăminte bine lucrată. Mișcarea lui era armonia armoniilor. Am dorit să-l urmez și am spus:

– O, spune-mi cine este acesta așa de glorios? Simt influența lui sacră și doresc cu ardoare să mă bucur de societatea și de locașul unor asemenea ființe.

Îngerul duce pruncul în paradis

– Acesta – a spus spiritul – este un înger care aparține de paradisul copiilor. Nu ai citit in evanghelie acea binecuvântată expresie a Răscumpărătorului: “În ceruri îngerii lor văd pururea fața Tatălui ceresc”? Acest înger răspunde de protecția pruncilor și este delegat pentru a întâlni spiritele pruncilor care părăsesc pământul și intră în lumea spirituală. Acest înger se va opri din ascensiunea lui pentru tine. Și-a deschis brațele și … ce vezi Marietta?

– O mică și palidă lumină – am răspuns.  Apoi îngerul a suflat peste prunc,  ca și cum i-ar fi dat viață și l-a strâns la pieptul său cu o dragoste infinit mai mare decât cea arătată de mamele pământești. Știam că micul spirit se odihnește. Simțind cerul care-l înconjura și îl pătrundea pe înger, am dorit să zbor și să fiu veșnic binecuvântată, împreună cu pruncul. Dar pe când mă luptam să mă înalț, îngerul, s-a îndepărtat – o sclipire de lumină  – și a dispărut.

Întristata mamă de pe pământ

Apoi mi s-a arătat o altă scenă, mult diferită. Dedesubtul meu într-o mică cameră, am văzut o femeie îngenunchiată lângă trupul fără viață al copilului ei plecat. Ea se zdruncina, uneori curgeau lacrimi din ochii ei, apoi fața ei se făcea albă, ochii ei priveau fix, și întregul ei trup tremura, în timp ce săruta fața rece a bebelușului ei pierdut. În acest timp a intrat cu gravitate un om îmbrăcat în negru. Grupul s-a dat la o parte și el s-a apropiat tăcut de mama care plângea și apucând-o de mână i-a spus:

– Soră, ridică-te. Domnul a dat, Domnul a luat, binecuvântat fie numele Domnului. Isus a spus:  “Lăsați copilașii să vină la Mine, și nu-i opriți, căci Împăratia cerurilor este a celor ca ei…căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea fața Tatălui meu care este în ceruri.”

Apoi am văzut pe mamă stând lângă sicriu împreună cu biserica. Privirea ei era ațintită în tavan. Fața ei arăta disperare. În fața sicriului stătea omul cu înfățișarea gravă, pe care îl văzusem că intrase în camera copilașului mort. El a citit un psalm, s-a rugat pentru cei întristați, apoi a încurajat pe jelitori străduindu-se să dovedească din textul sacru că bebelușul, deși mort, va trăi din nou, și că un înger l-a dus în sânul lui Avraam. Scena a dispărut și copilașul mi s-a adresat spunând:

– Trupul fără viață pe care tocmai l-ai văzut a fost reprezentarea propriului meu trup, mama care plângea era propria mea mamă, scena a fost cea care a avut loc când eu am părăsit trupul, omul grav a fost slujitorul bisericii de pe pământ. Îngerul, care fiind în trecere pe lângă noi s-a oprit, a fost spiritul care m-a dus deasupra zonei de influență a magnetismului rău, într-un loc pregătit pentru bebelușii sensibili, unde duhuri desemnate se ocupă mereu de educarea minților lor. Întrebând acest lucru a privit spre spirit, ca și cum ar fi cerut permisiunea să mă conducă acolo.

Capitolul 6

PARADISUL COPIILOR

În momentul următor ne înălțam în direcția îngerului care purta bebelușul și care dispăruse în lumină. Curând ne-am apropiat de ceea ce părea a fi un oraș clădit în mijlocul unei câmpii pline de flori. Au apărut edificii impunătoare și străzi pe care se aliniau pomi a căror coroane aruncau umbre frumoase; pe ramurile acestora erau păsări de toate culorile; deși cântau melodii diferite, toate se armonizau perfect. Multe corespundeau cu cele de pământ, și totuși erau tot atât de superioare celor de pe pământ, cât este paradisul față de lumea muritorilor. În timp ce înaintam, frumusețea și armonia creșteau și apăreau vederi noi. Arhitectura edificiilor, sculpturile din aer liber, fântânile care străluceau în lumină, pomi care își mișcau ramurile extinse, florile și ramurile înflorite au devenit mai maiestoase și întrețesute. De asemenea erau multe alei, puțin ascendente, care duceau către centrul unde ne îndreptam și noi.

Instruirea bebelușilor

În timp ce înaintam, am observat în fața mea o structură vastă și complicată, a cărei ziduri și turnuri exterioare păreau  a fi din marmură și care părea delicată ca zăpada. Aceasta servea ca bază a unei vaste canopii, ca un dom, deși mult mai extinsă decât orice structură pământească sugerată de acest termen. Ne-am apropiat de această clădire și am observat că domul era suspendat deasupra vastului spațiu circular.

– Acesta – a spus ghidul meu – este locul în care toți bebelușii care vin de pe pământ sunt adunați pentru instruire. Aici sunt conduși copilașii la început, fiind hrăniți sub zâmbetul îngerilor păzitori. Fiecare grădiniță – deși întrucâtva diferită – este o miniatură a acestui vast templu  de instruire și fiecare este o casă pentru spiritele copilașilor care intră aici, până când ei ajung la nivele superioare și intră în paradisul tinerilor, unde în continuare vor fi instruiți la un nivel intelectual superior. Peste fiecare din acestea sunt numiti 7 păzitori maternali. Observi Marietta, că nu există 2 edificii identice, ca formă exterioară, frumusețe interioară, sau decorare, însă toate se îmbină armonios; de asemenea fiecare înger păzitor este diferit ca lumină radiantă, și individualitate a feței și formei. Ți se permite să cunoști aceste lucruri.

Clasificarea copilașilor

Oridecâteori moare un copilaș pe pământ, îngerul păzitor care duce spiritul în Țara păcii, îi percepe tipul de gândire și în funcție de aceasta copilașul este plasat împreună cu cei care au același tip de inteligență; la fel ca și grădinarul iscusit de pe pământ care grupează crinii la un loc, trandafirii în alt loc, cameliile sau caprifoii în alt loc, tot așa înțelepciunea angelică clasifică spiritele copilașilor și în acord cu varietatea înclinațiilor artistice, știintifice și sociale, îl repartizează pe  fiecare în locul care i se potrivește cel mai bine, pentru realizarea armoniei intelectuale, artistice, etc.

Peste fiecare edificiu prezidează 7 îngeri păzitori care împreună formează comitetul de instruire, fiecare înger având tipul de gândire compatibil cu cel al asociaților săi, așa cum notele muzicale se armonizează între ele. Copilașii sunt conduși în fiecare zi, sau periodic, în pavilionul central pentru educarea caracterului lor. De îndată ce copilașii se ridică la un nivel corespunzător adunării generale din domul central, ei sunt conduși întâi de la cele câteva case ale lor, la școlile intermediare.  Apoi cu toții se deplasează de la aceste centre către templul mare, împreună cu norul de îngeri cântători, care cântă aleluia Prințului și Mântuitorului lor.

Școala din paradis

În timp ce îngerul încheia, am văzut la dreapta noastră cum o porțiune a unui templu intermediar se îndepărtează, ca și cum o mână invizibilă l-ar fi adunat ca pe o draperie suspendată, și iată, spiritului meu deja uimit, i-a devenit vizibil interiorul unei  școli, luminată maiestuos, plină de glorie și împodobită cu frumusețe artistică corespunzătoare înfățișării maiestuoase a paradisului copiilor. La început am fost mult rușinată, simțind propria mea nepotrivire de a privi un locaș atât de curat, frumos și maiestuos.

– Acolo – am rostit eu inconștientă – este cerul. Reflecțiile mele au fost sesizate de instructorul meu care a remarcat:

– Marietta, iată cum se desfășoara viața copilașilor în paradis. Hai să intrăm și vei vedea care este adevarata stare a copilașilor care au părăsit lumea necazului și care sunt aduși imediat aici, și sunt astfel fericiți. Puțin cunosc muritorii binecuvântarea de care au parte cei micuți care pleacă în dimineața existenței lor. Cei care cred în Hristos se împacă cu pierderea, depinde de capacitatea de supunere stabilită în inima creștinului. Eu am fost mamă în lumea necazului și a pierderilor. Acolo am învățat să plâng, și tot acolo  am învățat valoarea de neprețuit a credintei în mila lui Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos; acolo Marietta, mi-am luat rămas bun de la copilași, care au trăit doar ca să îndurereze inima mamei la despărțire.

Copiii sunt protejați de rele

– De 3 ori am strâns la piept copilașii mei iubiți, carne din carnea mea, os din oasele mele, și viață din viața mea, și privind în sus la Dumnezeu l-am adorat pentru darurile prețioase. Însă de-abia m-am gândit puțin la viitorul lor, și mi-am legat inima de ei, și precum mugurii tineri și fragezi, ei au fost răpiți de gerul morții, iar eu am fost lăsată rănită și disperată. Am sperat în Isus și i-am încredintat Lui, crezând în bunăstarea lor, dar Marietta, dacă aș fi știut, dacă aș fi văzut ce vezi tu acum, atunci la credința mea s-ar fi adăugat cunoștință și o liniște mai mare,  căci copilașul care și-a lăsat părinții în durere, îi așteaptă aici, iar el este păzit de contaminarea cu viciile și păcatele rasei căzute.

-Marietta – a continuat ea – iată germenii nemuririi. Am privit, și iată că în fața mea s-a deschis interiorul unui templu frumos împodobit. În poziție circulară, așezate una peste alta, se aflau nișe. În fiecare se odihnea un spirit de copilaș. În fața fiecăruia se afla un înger însoțitor, a cărui sarcină este să pregătească spiritul-germene pentru viața superioară, veșnică, de sfântă utilitate. Îngerul suflă peste el, și fiecare suflare face ca viața și capacitatea lui să se extindă, căci suflarea este dragoste și inspirație sfântă, deoarece viața îngerului este la Dumnezeu, a cărui Duh de viață pătrunde toți îngerii din ceruri.

În timp ce intram am văzut că copilașii, pe măsură ce ating un nivel mai ridicat al conștiinței și privesc la îngerul care se apleacă asupra lor, au un zâmbet expresiv și sunt fericiți.

– Dacă aș putea să descriu această creșă, în așa fel încât să te fac să-ți imaginezi glorioasa ei frumusețe, atunci aș fi mai mulțumită, însă nu pot. De asemenea există îngeri numiți, care produc cele mai dulci sunete, la diferite instrumente muzicale. Această muzică se armonizează mereu cu vocile angelice ale rostirilor dulci și cerești. Muzica aceea era atât de dulce, plăcută și melodioasă, încât servea ca viață, pentru a pune în acțiune și a întări pe cei ce se aflau în grija păzitorilor lor.

– Acesta – a spus ghidul meu – este doar unul din acele mari temple și corespunde cu celelalte din această categorie. O, dacă părinții pământești ar putea să-și dea seama că aici este – ca să zicem așa – locul de naștere al celor cărora nu li se permite să întârzie pe pământ pentru a deveni conștienti de ei înșiși. Din locul acesta ei vor pleca în alte locuri pregătite pentru ei. Însă, Marietta, tu nu ai văzut încă cea mai încântătoare realitate a acestui templu.

Capitolul 8      Integrarea armonioasă a copilașilor

Capitolul 9     Revelația suferințelor Mântuitorului pe cruce

Capitolul 10     Orașul văzut dintr-o poziție superioară

( din motive de economie, capitolele 8, 9 și 10 sunt omise)

Capitolul 11

MARIETTA COBOARĂ ÎN ZONA ÎNTUNERECULUI

Ghidul mi-a atins din nou fruntea și iată, strălucirea și slava scenei sau îndepărtat; am coborât imediat și m-am aflat îndată într-un cavou scund și întunecat. M-a învăluit un întuneric gros și un sentiment supranatural de teamă a pătruns în sufletul meu și m-a șocat. O acțiune tremurândă, spasmodică a produs un temut conflict general. Duhul meu tresărea la fiecare idee nouă din mintea mea. Mi se părea că gândurile mele se luptau în întunerec. Un muget îndepărtat mi-a sunat în urechi, ca și cum un ocean și-ar fi turnat apele grele, înspumate și învolburate peste o cataractă stâncoasă. Am căutat în zadar să mă prind de ceva ca să frânez căderea mea rapidă, care părea că mă forțează în jos, către un abis înspăimântător.

Viziunea iadului

În acel moment o străfulgerare galben-verzuie a deranjat cavoul cu întunerecul acelui loc adânc și în timp ce aceasta dispărea, în jurul meu au apărut fantome groaznice, fiecare fiind înconjurată de pasiune nesfântă. Atât de bruscă a fost schimbarea, și atât de înfricoșătoare efectele ei asupra mea, încât m-a cuprins groaza și disperarea; apoi la apariția acelor stafii nenaturale m-a cuprins o teroare și mai înspăimântătoare, și m-am întors pentru a căuta refugiu în brațele călăuzei mele, dar iată, nu am găsit-o. Nu îmi rămâne nici un mijloc de a vă transmite nici cea mai slabă idee despre agonia acelui moment, văzându-mă singură în acel loc îngrozitor. La început m-am gândit să mă rog, dar într-o clipă, întreaga desfășurare a vieții mele mi-a apărut în față. Atunci am exclamat:

– O, dacă aș avea o singură oră pe pământ! Un timp cât de scurt pentru pregătirea sufletului, pentru a-i asigura compatibilitatea cu lumea spirituală.

Vocea conștiinței

Dar conștiința mea, ca și un dușman, cu o voce aspră și tremurândă a răsunat:

– În zilele tale ai respins și ai disprețuit mijloacele care le-ai avut; cum poți acum să speri la succes în această scenă neagră a suferinței?

Și apoi pentru a adăuga la mizeria mea, fostele îndoieli și scepticismul meu s-au ridicat ca niște ființe vii, privindu-mă pătrunzător. Se roteau în jurul meu  și mă batjocoreau condamnându-mă. În acest fel s-au prezentat meditațiile vieții mele. Nici un gând din trecut nu a rămas secret, ci toate s-au alăturat mulțimii; chiar și acelea pe care le-am crezut uitate. Apoi au format grupe, care se roteau în atmosfera mintală, spirituală și morală a ființei mele. Deși la început au apărut ca entități separate, în cele din urmă au devenit propriile mele componente. Ca să scap de ele trebuia să fug de mine însumi. Ca să le anihilez, se părea că trebuie să mă anihilez pe mine însumi. Atunci mi-am dat seama de forța cuvintelor Mântuitorului: “Vă spun ca în ziua judecății oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit.”

Învățăturile false nu mântuiesc

Așadar, în timp ce ființa mea mintală părea că se rotește într-o viziune exterioară a gândurilor mele disperate, și în timp ce, aflându-se în cea mai absolută ticăloșie, duhul meu tânjea după izbăvirea din această joasă întunecime, și după redobândirea vieții în trup, o altă scenă extraordinară mi-a fost oferită. Era reprezentarea deplină și perfectă a Mântuitorului Crucificat. Deodată, și fără întrerupere, toate gândurile mele cu privire la El, au apărut într-o manifestare separată, în viziunea minții mele. Într-o anumită zonă a viziunii, însoțite de imagini corespunzătoare, au apărut acele concepții pe care le-am avut despre El ca om. Într-o altă zonă a apărut o reprezentare a gândurilor mele cu privire la jertfa Sa specială, pentru un număr limitat de aleși, și apoi în forme îngrozitoare, au apărut acele gânduri pe care le-am avut când gândeam despre mine că sunt destinată pedepsei fără sfârșit, căci mă consideram predestinată din veșnicie pentru respingere. Apoi, într-o altă zonă au apărut concepțiile mele privitoare la mântuirea veșnică a întregii omeniri, fără necesitatea unei reforme morale speciale, și fără credința vie și personală în jertfa Mântuitorului. Apoi, într-o altă zonă prevăzută și cu imagini semnificative ale felului lor, au apărut acele concepții privitoare la mântuirea prin moralitate. Aceste zone separate s-au unit în rotație rapidă în jurul meu, erau mii de imagini confuze, combinându-se și separându-se rapid, care deîndată au tulburat, năucit și supraîncărcat mintea mea. Astfel ființa mea mintală a avut o viziune înspăimântătoare a concepțiilor mele, și fiecare doctrină privitoare la Hristos, cer, iad, religie sau viață veșnică, despre care auzisem vreodată vorbindu-se, sau pe care am conceput-o prin studiu, sau despre care am conversat cu cineva, sau pe care am gândit-o, a fost parte a fantasticei desfășurări. O, cât de năucitoare au fost aceste idei conflictuale și totuși asociate, despre Răcumpărătorul! Pe când se roteau în jurul meu, formând un nor de imagini confuz și totuși coerent, am văzut în fiecare, o  imagine distorsionată a Mântuitorului, astfel că în niciuna din ele, individuale sau în totalitate, nu L-am văzut așa cum este El, și astfel slava divină, onoarea, maiestatea și perfecțiunea Sa nu puteau fi arătate în puterea lor înălțatoare și răscumpărătoare, și nu L-am putut vedea ca Prinț și Mântuitor, în pozitia Sa reală de susținător al lumii.

Mântuitorul apare în fața mea

Năucită, gata de a abandona orice speranță de a scăpa de acolo, am stabilit că era ultima vedere a cupei necazului meu, din care băusem deja până la agonie, și care n-ar fi putut fi golită toată veșnicia, când iată, deodată, l-am văzut pe Mântuitorul întinzându-și brațele către mine, în timp ce din buzele Sale, ca o muzică sfântă s-a revărsat frumoasa și cuceritoarea frază: “Veniți la mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.”

Cât de mare a fost contrastul, când din mijlocul norului s-a arătat acea Ființă glorioasă, înconjurată de o strălucire ca a soarelui. Încrustată în suprafața rotitoare a discului de lumină care Îl încadra și care se mișca liniștit dar repede, am văzut reprezentarea adevăratei relații dintre Răscumpărătorul divin și universul luminii, unde sfinții îngeri locuiesc, precum și profunda incompatibilitate dintre propria mea natură, și acea sferă de lumină, viață, armonie și dragoste.

Lipsa de armonie a naturii mele

L-am privit astfel pe Acela pe care în nebunia, nesocotința și scepticismul meu, L-am respins adesea. La început am dorit să mă desprind de legătura mintală care era în jurul meu, și să asociez elementele vieții mele cu această sferă a luminii, pentru a locui în frumusețea, pacea și bucuria ei; dar neputând să mă asociez cu ea datorită diferenței dintre superioritatea ei și elementele necurate ale minții mele decăzute, m-a cuprins din nou un sentiment de neîncredere și îndoială.

Capitolul 12

LOCAȘUL CELOR PIERDUȚI

Deodată vălul negru al nopții de jos a părut că se înalță, pătrunzând și înconjurând ființa mea. Îndoiala mea părea conținută într-un nor care despărțea slava de sus, și spiritul respingerii m-a aruncat în vârtejul unui întunerec și mai profund. M-am simțit ca și prăvălită de la o înălțime amețitoare. Întruparea întunerecului s-a deschis să mă primească. Umbra mișcătoare a unui abis și mai dezolant se ridica precum norii unei întunecimi vijelioase; pe când coboram greutatea crescândă apăsa și mai grozav asupra mea. În cele din urmă a fost oferită vederii mele o câmpie subterană, care părea nemărginită, și care puțin mai departe părea acoperită cu o formă scânteietoare de vegetație. Aparențe luminoase, precum copacii unduitori, cu frunziș strălucitor, precum și flori și fructe de cristal și de aur, puteau fi văzute în toate direcțiile.

Spiritele celor pierduți

Mulțimi de spirite au apărut sub acest întunerec și voaluri luminoase erau înfășurate în jurul acestor forme care se mișcau rapid. Unele purtau cununi pe capete; altele mitre; iar altele purtau decorații ale căror denumiri nu le cunosc, dar care păreau a fi lucrate din buchete de pietre prețioase, cununi de monede aurii și stofe de aur și argint. Unele purtau coifuri înalte, iar altele cerculețe umplute cu penaj strălucitor și unduitor. O pală fosforescență era emisă de fiecare obiect, totul apărând ca o mascaradă splendidă. Îmbrăcămintea purtată de aceste mulțimi corespundea cu ornamentele corpului, astfel că tot felul de haine somptuoase acopereau formele lor. Regi și regine păreau a purta robele splendide de încoronare. Grupe de nobili, de ambele sexe, erau de asemenea împodobiți cu o varietate de ornamente afișate la procesiunile curților regale. Mulțimi compacte, îmbrăcate în ținuta popoarelor civilizate puteau fi văzute; pe când treceau am descoperit grupe ale triburilor mai puțin civilizate, îmbrăcate în ornamente barbare diverse. În timp ce unele păreau îmbrăcate în costume ale prezentului, altele purtau îmbrăcăminte antică; dar pe lângă diversitatea îmbrăcămintei fiecare clasă de spirite manifesta uniformitatea mândriei exterioare, a pompei și a strălucirii orbitoare, toate acestea derulându-se rapid.

Fantomatica sferă a răului

Rostiri ale semnificațiilor confuze, izbucniri de râs, rostiri petrecărețe, imorale, ridiculizări, sarcasm elevat, ironii rafinate, aluzii obscene și blesteme teribile mi-au ajuns la urechi. Acestea erau amestecate cu solicitări impure, calomnii, complimente găunoase, felicitări născocite, toate la un loc, într-un amestec scânteietor, accentuau durerea și dezorientarea. În timp ce avansam mi se părea ca aș călca pe scorpioni și pe tăciuni aprinși. Copacii care păreau ca îmi fac semn, erau evaporări fierbinți, iar florile lor erau ca scânteierile și arderile flăcărilor nepotolite. Fiecare obiect de care mă apropiam și-l atingeam crea agonie.

Domeniul iluziei

Lumina fosforescentă care înconjura diferitele obiecte ardea ochiul care privea la ele. Fructele ardeau mâna care le rupea și buzele care le atingeau. Florile culese emiteau miros de ars, fetid și respingător, care inhalat producea durere chinuitoare. Părticelele înfierbântate ale atmosferei ardeau ca și cum ar fi fost aprinse de mine. Aerul și rafalele erau încărcate cu elemente ale dezamăgirii și răutății.

Întorcându-mă să văd dacă pot descoperi o singură picătură de apă pentru a calma setea grozavă i insuportabilă, am văzut fântâni, râulețe ce curgeau prin iarbă, și bălți liniștite. În curând am descoperit însă, că acestea corespundeau cu iluziile trecute, iar picăturile umede ale fântânilor erau ca stropii de plumb topit care deteriorează suprafața pe care o ating. Râulețele erau ca metalul topit care curge dintr-un cuptor foarte încălzit, iar bălțile adânci și liniștite erau ca argintul alb și nemișcat dintr-un creuzet înfierbântat, cu strălucire violentă, insuportabilă.

Un spirit pierdut vorbește

Pe când contemplam cu gravitate aceste scene teribile, un spirit pe care îl cunoscusem pe pământ, s-a apropiat de mine. Această ființă apărea la exterior mult mai strălucitoare decât atunci când era în trup. Forma lui, înfățișarea, ochii și mâinile păreau acoperite cu o strălucire metalică care varia cu fiecare mișcare și gând. Acostându-mă spiritul a spus:

– Marietta, ne-am întâlnit din nou. Tu mă vezi pe mine, sunt un spirit fără trup, aici, în acest loc în care, la sfârșitul zilelor lor pământești, ajung cei care resping pe Salvatorul. Aici te încearcă emoții ciudate. Așa m-am simțit și eu, îngrijorat, trist și nedumerit, când am descoperit că mă găsesc aici. Și am mai experimentat ceea ce tu nu ai înțeles încă, și anume principiile interne ale gândirii. Ciudate și incontrolabile sunt emoțiile care pornesc de la regretele interioare, iar exteriorul acesta strălucitor le-ar ascunde dacă ar fi posibil.

Cei răi merg la locul lor

– Viața mea pământească s-a întrerupt brusc; pe când mă îndepărtam de lume, m-am mișcat rapid în directia oferită de dorințele care m-au condus. În interiorul meu, eu doream să fiu curtat, onorat, admirat, să fiu adulat de toți, să fiu liber să urmez înclinațiile pervertite ale inimii mele mândre, nesupuse și iubitoare de plăceri – o existență bazată pe plăcere nelimitată, în care să fii liber să urmezi orice pasiune, orice satisfacere să fie permisă, rugăciunea și învățătura religioasă să nu-și aibe locul, ziua de odihnă să nu fie cunoscută, să nu fie mustrare pentru păcat, viața să fie trăită în manifestări vesele și sărbătorești, fără nici o autoritate superioară care să facă rânduială.

Cu aceste dorințe am intrat în lumea spiritelor și am trecut în zona potrivită cu starea mea interioară. M-am grăbit să mă bucur de scenele strălucitoare pe care tu le vezi. Am fost primit bine, nu ca tine, căci am fost recunoscut imediat ca un asociat potrivit de către cei ce locuiesc aici. Ție nu îți spun bun venit, căci observă în tine o dorință interioară contrară pasiunilor care predomină aici.

Urarea de bun venit in iad

– Eu am fost aclamat cu sunete vesele și vioaie. Ființele pe care le vezi în depărtare s-au repezit în fața ca să mă îmbrățișeze. Au strigat: bun venit, bun venit! Eu eram înspăimântat, nedumerit, și totuși din punct de vedere mintal am fost energizat de atmosfera acestui loc. M-am simțit înzestrat cu capacitatea unei mișcări ciudate, neîntrerupte. Fiecare organ și fiecare por a emis o lumină fosforescentă care s-a condensat în zona capului, și a format o diademă strălucitoare, care reflecta pe față o strălucire sălbatică, nepământească. Extinzându-se, aceasta a devenit o robă aprinsă, cuprinzând forma mea, și făcând-o să se asemene, în mod invariabil cu spiritele din jurul meu. Am devenit conștient de o ciudată pătrundere în creierul meu, care a devenit supus unei forțe străine, care părea ca operează printr-o posedare absolută.

Desfrâul iadului nu alină suferințele

– M-am lăsat dus de influențele atractive din jurul meu și am căutat să-mi satisfac lacomele dorințe de plăceri. M-am distrat, am mâncat, m-am dedat la dansurile agitate și voluptoase, am cules fructele strălucitoare, m-am cufundat în curenții arzători, mi-am săturat ființa cu ceea ce, la exterior, părea delicios și de dorit pentru vedere și simț. Dar când le-am gustat toate au fost dezgustătoare și sursă de durere. Atât de nenaturale sunt dorințele perpetuate aici, încât ceea ce poftești, te și dezgustă, și lucrul de care te bucuri te și torturează. Torturile creează în mine o ciudată intoxicație. Apetitul meu este scăzut și totuși foamea mea este nesatisfăcută și imposibil de satisfăcut. Fiecare obiect pe care îl percep îl și poftesc, îl apuc cu dezamăgire și mi-l însușesc cu crescută agonie. Cu fiecare nouă experimentare sunt scufundat într-o necunoscută agonie, în delir și intoxicare. Noi și ciudate fenomene îmi sunt arătate încontinuu, adăugând delir la delir, și teamă la teamă. Mi se pare că eu devin parte a ceea ce este în jurul meu. Vocile care îmi ajung la ureche, pleacă apoi de la mine prin rostiri necontrolabile. Râd, filozofez, iau în derâdere, blasfemiez și ridiculizez, rând pe rând, și cu toate acestea, fiecare epitet oricât de necurat, scânteiază de spirit, strălucește de metaforă și este împodobit cu toată înfrumusețarea retorică. Elementele metalice, copacii unduitori, fructele strălucitoare, fantasmele mișcătoare, apele înșelătoare, cu toate par a forma un spectacol uluitor și batjocoritor, care se află întotdeauna în fața ochilor mei; fiecare subiect de reflecție își are corespondentul în inima mea, din care, într-un scenariu batjocoritor, primește un răspuns. În interiorul meu tânjesc ca să-mi satisfac foamea și setea, iar această dorință pare a crea în jurul meu o iluzie chinuitoare a apelor răcoroase pe care nu le beau niciodată, a fructelor plăcute pe care nu le gust niciodată, a aerului proaspăt pe care nu îl simt niciodată, a somnului liniștit de care nu mă bucur niciodată. Știu că formele din jurul meu sunt fantastice și amăgitoare, și totuși fiecare obiect pare a deține o capacitate de control, și a domina cu o vrajă nemiloasă mintea mea dezorientată.

Legea atracției spre rău

– Experimentez forța legii atracției spre rău. Sunt sclavul elementelor discordante și înșelătoare și a viciului lor dominant. Fiecare obiect mă atrage. Nu există libertate mintală și de voință, iar ideea ca sunt parte și element a fanteziei mișcătoare, ia în stăpânire spiritul meu.

Zona aceasta, delimitată de un nor al întunerecului de jos, este ca o zonă magnetică pervertită și bolnavă. Aici, pofta, mândria, ura, zgârcenia, iubirea de sine, ambiția, controversa și blasfemia, duse până la nebunie, se transformă într-o flacără arzătoare. Iar acea specialitate a răului care nu aparține și nu emană de la un spirit, aparține și emană de la altul; așa că forța combinată a tuturora formează legea dominantă. Eu sunt legat și îmi desfășor existența în cadrul acestei legi a răului.

Aici sunt cei care au asuprit pe sărac; cei care nu au plătit angajații, care au pus pe alții sarcini grele; cei care au practicat o credință falsă; ipocriții, adulterii, asasinii și sinucigașii, care nemulțumiți cu viața pământească i-au grăbit sfârșitul.

Nebunia sinuciderii

Dacă muritorii ar cunoaște întunecata și înspăimântătoarea noapte în care vor cădea, dacă mor nepregătiți, atunci ar dori să prelungească perioada de pregătire, nu să îi grăbească sfârșitul, oricât de multe ar fi suferințele lor, și să îmbunătățească în mod înțelept momentele trecătoare care oferă limitatul număr al scenelor pământești de pregătire. Este plictisitoarea existență a omului încărcată cu necazuri, în timpul umblării lui pe întunecata vâlcea a morții, a bâjbâirii lui pe mărăcinoasa cale pe care calcă muritorii? Aici, din ambele părți apar noi și multiple cauze ale întunecimii care se îndesește. În lumea pământească, speranța zilelor pașnice și fericite pâlpâie ca o lumânare gata să se stingă? În acest loc există neîntrerupte înclinații, nesatisfăcute și nesfinte.

_ De asemenea aici simțul este infinit mai acut. Ceea ce le produce muritorilor doar un junghi, devine aici un element al existenței noastre, și durerea devine parte componentă a noastră. Și după cum nemurirea, este conștiința intelectuală a omului nestânjenit de simțul fizic, ea fiind mult superioară în capacitatea de a supraviețui morții, tot așa conștiința și sensibilitatea la suferință, este aici superioară suferinței omenești.

Rezultatele încălcării legii

-Marietta, simt că încerc ăn zadar să descriu starea noastră deplorabilă Adesea mă întreb, este vreo speranță? Iar simțul meu îmi răspunde: Cum poate armonia să existe în mijlocul discordiei? Noi am fost preveniți de consecințele căii noastre, când eram în trup; dar am iubit mai mult căile noastre, decât calea înălțării sufletului. Noi ne-am prăbușit în acest loc de temut. Noi am produs întristarea noastră. Dumnezeu este drept. El este bun. Noi știm că nu suferim din cauza unei legi a răzbunării date de Dumnezeu. Marietta, noi suntem în mizerie din cauza stării noastre de pe pământ. Încălcarea legii morale, prin care caracterele noastre ar fi trebuit păstrate în armonie și sănătate, este cauza primară a stării noastre. O, păcat! tu părinte a nenumărate suferințe! tu dușman perfid al păcii și al cerului! de ce oare te iubesc muritorii?

Aici s-a oprit  și și-a fixat ochii, în semn de disperare asupra mea. M-am dat înapoi de la această înspăimântătoare și fixă privire, căci aparența lui trăda tortură de nedescris. În timp ce mi se adresa mie, o mulțime de ființe pierdute se mișcau în jurul lui, luptându-se să-și înăbușe adevăratele lor sentimente, și ascultând povestirea suferințelor lor. Înfățișarea lor, vorbirea spiritului și scena din fața mea, m-au umplut de oroare; am căutat scăpare. Descoperind aceasta, durerea lui părea a crește și s-a grăbit să spună:

– Nu Marietta, nu mă părăsi, nu poți suporta o scurtă perioadă vederea și relatarea a ceea ce eu sufăr încontinuu? Stai cu mine, căci doresc să-ți spun multe lucruri.

Locul disperării

– Tresari la aceste scene? Să știi dar că tot ce se arată în jurul tău este doar nivelul de suprafață al unei suferințe mai profunde. Marietta, nici o ființă bună și fericită nu locuiește aici cu noi. În interior totul este întunerec. Uneori noi îndrăznim să sperăm în răscumpărare, amintindu-ne de povestea dragostei rîscumpărătoare, și ne întrebăm dacă acea dragoste poate pătrunde în acest loc al întunecimii și morții? Putem spera să fim eliberați vreodată de aceste dorințe și înclinații, care ne leagă ca lanțurile, și pasiuni care ard ca focul nestins în această lume a răutății?

Biruit de emoții profunde, a cedat de întristare și nu l-am mai auzit vorbind; după aceea un alt spirit s-a apropiat și adresându-mi-se a spus:

Amintirea ocaziilor pierdute

_Du-te, lasă-ne cu destinul nostru. Prezența ta ne produce durere, deoarece reactivează amintirea ocaziilor pierdute, care aici este mai accentuată; reamintește satisfacerea înclinațiilor care au înlănțuit în jurul sufletului nostru elementele magnetismului rău, și care au pătruns duhul nostru cu miasma lui mortală.

Spiritul s-a oprit un moment, apoi a continuat:

– Nu, stai!; îndemnată de o cauză pe care nu o cunosc, doresc să-ți descopăr ceea ce noi am învățat aici, privitor la puterea și influența răului, și a magnetismului lui asupra spiritului omului, care, deși, atunci când omul locuiește în trupul de lut, este deosebit de subtil, la plecarea spiritului din lume, și la pătrunderea în lumea spirituală, formeaza sfera exterioară a existenței sale. Aici deci, răul este mai exterior. Pe pământ, de unde am venit, răul este invizibil și interior; dar aici este arătat la exterior. El se ridică din adânc. Iese la iveală din suflet. Cuprinde totul, pătrunde totul, controlează și inspiră totul. Muritorii se opun acestui adevăr, și pe baza dragostei și a bunătății lui Dumnezeu, ei deduc că nu poate exista suferință în spiritul omului. Acest raționament impută răul lui Dumnezeu,  deoarece răul și suferința există în societatea omenească, pe de o parte, iar aici predomină. Cauza acestuia este evidentă, și totuși oamenii caută să respingă acest adevăr.

Secerișul păcatului

– Când armonia și acțiunea legii sunt conturbate, sau prevenite, urmează consecințele rele. Omul, prin contracararea acțiunii legii în sinea lui, produce un efect contrar celui indicat, și de aceea ceea ce a fost rânduit la viață, ceea ce l-ar fi perfecționat – prin tendințe improprii – lucrează spre moarte; de aceea păcatul sau încălcarea legii, face ființa incapabilă de dezvoltare corectă, și astfel ființa care încalcă legea nu are armonie, și încetează să existe în raport cu legea păcii și a dezvoltării sfinte. Acest adevăr mare și irevocabil se arată în orice acțiune fizică și morală, când legea este blocată; avem parte din abundență de urmările acestei situații.

Remușcarea este prea târzie

– De ce muritorii nu gândesc la, și nu descoperă rezultatele acțiunii, pentru ca prin prevenirea dezvoltării răului, și prin alipirea de Dumnezeu, prin mijloace oferite de cer, să scape de aceste înspăimântătoare consecințe? Marietta, tu nu ești dintre noi, căci altfel aceste elemente ți-ar fi cuprins ființa, și ți-ar fi absorbit viața. Tu te vei întoarce în domeniul păcii. Nebunia și delirul se arată și se dezlănțuie în noi când suntem chemați la scene în care se arată dragostea, dragostea pură și pacea. Ne adresăm ție în felul acesta, deoarece tu te vei întoarce pe pământ. Spune locuitorilor pământului ce ai văzut, și prevină-i de pericolele care îi așteaptă pe aceia care continuă în satisfacerea dorințelor impure.

Recunoașterea în iad

Cu o expresie hidoasă a feței scena s-a incheiat; și pentru că eram copleșită, deoarece știam că ceea ce am văzut era real, am fost îndepărtată imediat. Acele spirite pe care le cunoscusem pe pământ, le-am recunoscut când le-am văzut acolo. O, cât erau de schimbate! Erau întruchiparea întristării și a remușcării. Cât de insistent am dorit ca ele să scape, să devină curate și să aibe parte cu acele spirite binecuvântate, pe care le-am vizitat în paradisul păcii.

Capitolul 13

ABISUL – DOMENIUL CELOR ÎNGROZITOR DE RĂI

În timpul acelor reflecții, m-am deplasat în mod inconștient de la acea sferă întunecată la o regiune unde nu vedeam decât spațiu gol. Nu vedeam nici soare, nici stele. Era întunerec dens, chiar în jurul meu, și am simțit că soarta îmi este pecetluită, și că în curând voi deveni tovarășa a spiritelor din acel domeniu îngrozitor. Iar când am început să agonizez, în ideea că nu mai am speranță, am auzit o voce, din depărtare, blândă și melodioasă, care a spus:

– Privește la Isus; El este viața sufletului. În următorul moment mi-a apărut o dorință interioară opusă ideii de adorare a lui Isus cel crucificat; deodată tot ceea ce părea că mă susține s-a îndepărtat, și din nou am coborât ca de la o înălțime nemăsurabilă, într-un abis locuit de ființe a căror stare nu am descoperit-o de la început, dar care, în cele din urmă, a fost arătată a fi mai disperată decât a celor de care tocmai scăpasem. S-au adunat în jurul meu și m-au lăudat pentru îndoiala pe care am întreținut-o cu privire la divinitatea Fiului lui Dumnezeu. Apoi un spirit cu intelect gigantic, m-a abordat și a spus:

Cuvântarea falsului filozof

– Religia, religia Bibliei, atât de mult respectată de mulți care trăiesc în întunerec și sunt nedezvoltați, este doar o farsă spirituală. Dumnezeul Bibliei, pe care creștinii Il numesc Salvatorul lumii a fost doar un om. Credința religioasă limitează gândirea omenească, încătușează intelectul nobil, și previne progresul rasei. Aceia pe care tocmai i-ai vizitat, sunt o clasă de spirite care, orbite de visurile amăgitoare ale bigoților de pe Pământ, au intrat nedezvoltați în lumea spiritelor; așa că ei încă se țin de ideea mântuirii prin Hristos. Ei par că suferă; însă suferința lor este imaginară. Lumina îi va ajunge peste puțin timp. Atunci vor putea să descopere nebunia educației lor religioase, de care ei se țin cu dorință nestinsă, deși partea mai bună a ființei lor a respins-o. Noi suntem liberi. Intelectul nostru acționează fără restrângeri, iar noi privim la splendoarea și la gloria universului populat. Noi ne bucurăm de manifestările bogate ale atributelor sublime ale minții, și astfel – deci nu prin religia crucii – noi ne ridicăm la nivele superioare ale realizărilor intelectuale și la o mare grandoare a lucrurilor pământești.

– Marietta – căci așa te cheamă – noi te-am văzut când te-a cuprins întunerecul, și am înțeles bine că pentru un moment – din cauza educației tale – tu te-ai fi rugat pentru mântuire în numele lui Isus. Am auzit acea voce care a vorbit de deasupra ta spunând: “Privește la Isus”; totuși ea nu te-a mântuit. Învață deci, că mântuirea vine din capacitatea naturală a ființei tale.

Liber-cugetătorii din iad

– Ce vezi Marietta? Abandonează concepțiile tale despre religia goală a Bibliei, și privește la minunile acestei sfere de existență. Aceasta este sfera a doua. În jurul tău se adună minți din diferite sfere ale pământului, minți a căror intelect puternic nu poate ceda în fața unei religii imaginare. Acestea nu au fost aduse la reverență de către haina preoțească, nici n-au cântat notele inutile ale psaltirii, muzica plictisitoare a bisericii.

– Acestea cântă despre natură, a cărei parte nobilă sunt; și astfel în unitate se ridică pe octava armoniei progresului mintal.

În acest moment spiritul care mi se adresa s-a tulburat foarte mult; iar fenomenul nebulos care l-a cuprins s-a amplificat sub influența unor șocuri succesive, care au făcut ca ființa sa  să se zdruncine și să se crispeze. Nu am putut să înțeleg de unde veneau acestea, și am fost foarte înspăimântată văzând că întreaga scenă se schimbă la fiecare șoc, care era însoțit de o străfulgerare luminoasă nenaturală, ca un larg evantai care-i cuprindea ființa.

Demascarea filozofiei false

De asemenea am putut observa că se lupta din greu să biruie o putere care voia să-l controleze. Folosea toată energia, la capacitatea maximă, pentru a respinge valul care îl copleșea. Deodată a gemut, cuprins parcă de amărăciunea unuia care se scufundă în disperare iremediabilă, și apoi a cedat la deranjanta influență, când iată! o mare arena s-a deschis vederii mele, și dintr-o privire am văzut toate felurile imaginabile de vicii, făpturi și modele ale societății omenești, ale guvernelor, clanurilor, și toate fazele și formele variate de închinare, ale tuturor religiilor, de la cele păgâne la religia creștină formală, a celor care se închină fără tragere de inimă, în numele sfintei religii a crucii.

Infernul – închinare de batjocură 

Pe când scena se deschidea am auzit o voce care venea cu mult de deasupra mea, spunând:

– Marietta, nu te teme; privete la infernul în care se adună cei ce se înșeală pe ei înșiși; cei ce speră în filozofia falsă, împreună cu cei ce disprețuiesc pe Dumnezeu; acolo de asemenea se arată, în mod fantomatic, religiile false ale pământului; acolo prefăcătoria își arată forma hidoasă, și batjocura religioasă vorbește propria ei limbă; acolo se arată lupii umani îmbrăcați în piei de oaie, ca să poată să se dedea la lăcomie în fața celor smeriți și nebănuitori. Ascultați la acea psalmodiere sălbatică, care provine de la mii ce stau în galeria muzicii. Odată ei au cântat – au cântat fără inimă – imnuri dedicate închinării Dumnezeului cel viu. Ascultă sunetul discordant al marii orgi în fața căreia ei sunt adunați. Vezi că se ridică; observă stilul lor, și caută să înțelegi ceea ce spun ei.

Pe când mă apropiam de acea scenă, am simțit cu multă sensibilitate incompetența mea. Acea realitate nu o poate cunoaște nimeni, cu excepția celor care o privesc în mod direct. Pot doar să spun, că orice meșteșug rău pe care oamenii îl au, părea organizat și manifestat într-un aranjament perfect, și fiecare spirit era un actor care juca rolul pe care l-a cultivat pe când era în trup. Știam că dacă ei așteaptă fericire, așteptarea era lipsită de realism; și totuși toți se luptau să se bucure, însă, această fantezie îngrozitoare ricoșa asupra sufletului în suferință producându-i oroare de nedescris.

Preotul necredincios

Pe când priveam la ei, ocupanții marii adunări s-au ridicat; în timp ce cântau, se auzea sunetul discordant și strident al fantomaticei orgi; notă cu notă, încercarea lor de a cânta era ca o bătaie de joc a propriului lor efort. Mi-a fost milă de ei, văzându-i că se scufundă în mare disperare; și totuși credeam că pot sesiza un scop în acțiunea lor.

Mai jos de ei se afla o audiență dezgustătoare, iar în fața acesteia, la un amvon în stil gotic, îmbrăcat în haine preoțești, era unul care a dezonorat cauza Răscumpărătorului, prin fățărnicie și dragoste de slavă deșartă, și care a făcut ca slujba sfântă să devină vorbă goală, prin declararea formală a dragostei de harul divin. Această reprezentare a speculanților în cele ale credinței era o batjocură la adresa profesiei clericale. În fața lui era o carte deschisă, din care el încerca să citească, dar toate eforturile i-au fost împiedicate. Vocea lui era ascuțită și pătrunzătoare, iar accentele neclare. Aparența i s-a deformat; se crispa și agoniza. Apoi a încercat să citească din nou, dar a urmat același rezultat; suferințele sale s-au mărit, până  când a izbucnit în cele mai vehemente expresii, blestemând propria sa ființă, și toate lucrurile din jurul lui. Apoi s-a adresat în mod hulitor Autorului existenței, învinuindu-l de toate relele, făcându-L sursa a tuturor întristărilor, și chiar a dorit să adune la un loc forța întregului intelect creat, cu care să blesteme pe Creatorul universului. Blestemele lui, stilul lui și dorința lui nepotolită, l-au făcut să pară atât de disperat, încât m-am temut că ar putea să aducă mare distrugere.

În curând însă, îngrijorarea mea s-a redus, din cauza epuizării bruște a întregii lui forțe, și am văzut că el era limitat în putere și – mai mult – era într-o mare măsură sub influența audienței.

 O singură privire la mulțimea din fața lui era suficientă pentru a explica cauza unei mari părți a suferinței sale. Ședeau acolo din aceia a căror fețe arătau ură amestecată cu poftă maniacală, sălbatică; din aceia care își băteau joc de efortul lui inutil și își permiteau plăcere diabolică pe seama îngrozitoarelor lui suferințe. Da, se desfătau de marea lui disperare, așa cum rana grea “se bucură” de frecarea care aduce alinare temporară, dar se termină în durere mai mare. Pe când se scufunda, expresia de pe fața lui era aceea de oroare indescriptibilă. Ființa sa s-a distorsionat inimaginabil. În jurul lui licăreau flăcări, iar înfățișarea exterioară trăda o stare interioară tot atât de lipsită de liniște ca și un crater înroșit. Întreaga lui înfățișare era dovadă a agoniei echivalente cu concepția cea mai dură despre iadul fără odihnă, și astfel mi-am amintit de cuvintele lui Isus care a spus: “Și vor merge în întunerecul de afară unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților; unde viermele nu moare și focul nu se stinge”. În timp ce el era învăluit de flăcările pasiunilor sale nesfinte, unul din ascultători s-a ridicat și i s-a adresat astfel:

Condamnarea fățarnicului

– Tu monstru al întunerecului, tu copil al fățărniciei, înșelătorule, înșelător fără egal, al tău este iadul, învățător religios fără inimă. Nu există suferințe potrivite pentru tine. Tu ai făcut comerț cu religia și cu sufletele oamenilor. Da, din cauza asta ai avut glorie omenească, ai primit adorare de la oameni; apoi te-ai îmbrăcat în hainele ușurinței, pe seama sufletelor; nu ai căutat să ajungi la inimile ruinate cu Adevărul mântuitor al cerului, ci ai căutat să placi oamenilor, să vorbești frumos. Acum tu ești chinuit. Ridică-te, învățător necredincios, ridică-te, și în haina ta de mătase arată starea ta de apostol necredincios. Vorbește-ne lucruri dulci. Îndrumă această mare adunare, care mimează cântarea. Oprește-ți hula și blestemele căci iată, Făcătorul tău este drept; El este pe tron. Ți-ai bătut joc de impunătoarea lui măreție. Gloria lui ar fi trebuit să se arate prin tine, și prin acea lumină mii ar fi trebuit să caute lumina.

La această aspră mustrare, cel ce suferea a căutat să scape, dar vorbitorul a continuat:

– Nu fățarnicule, deși ai vrea, nu poți fugi. Aruncă-ți privirea peste această mare mulțime de suferinzi, și apoi întreabă-te care este cauza. Deși aceștia au păcătuit, și fiecare răspunde în fața Stăpânului, poți tu să privești la ei în pace și cu nevinovăție? Te-ai străduit să-i conduci la Dumnezeu? Sau, mai degrabă eseurile tale savante și prezentările elaborate ale Cuvântului sfânt, împodobite cu geniu poetic și rostite cu elocvență au adus un somn mai adânc peste ascultători, iar tu ți-ai încoronat fruntea muritoare cu lauri omenești?

Disperarea preotului necredincios

La acestea spiritul adresat a strigat:

– Oprește-te, oprește-te, cruță-mă. Eu sufăr torturile permanente ale remușcării. Temută rasplată; oprește-te, nu-ți doborî victima. Eu îmi merit suferințele. În viață am căutat plăcerile omenești, am glumit cu sufletele oamenilor, și am vorbit fără inimă despre lucrurile cerești. Mi-am formulat rugăciunile după urechea omenească, și am interpretat Textul sacru pentru a satisface pe cel capricios, egoist, pe cel ce caută spectacolul, pe cel ce încalcă drepturile altora, pe opresor. Oroare, oroarea unei nopți fără sfârșit și remușcarea adâncă, acestea cuprind duhul meu. Aud pe cei ce plâng. Văd supărarea spiritelor dezamăgite. Acestea mă bântuie. Dacă aș căuta să fug, în fața mea se adună precum stafiile, cei învățați de mine. Mulțimea relelor sufletului nu îl lasă în pace aici. Enoriașii mei, acestea mă fac să înnebunesc. Păcatele secrete se ridică în memoria mea, parcă ar fi demoni puși să mă lovească mortal. Lăsa-ți-mă să mă cobor mai adânc în iad.

În timpul acestor rostiri, întreaga adunare s-a ridicat și și-a bătut joc de agonia lui. La încheiere spiritul care i se adresase înainte și-a reluat reproșul spunând:

Acuzațiile amarnice din iad

– Ai știut bine că plăcerea noastră era să îți placem ție; și când ne complăceam în satisfacerea dorințelor noastre nesfinte, care ne duceau spre moarte, nici o mustrare – Biblia, oh acea Carte sfântă, darul lui Dumnezeu, care să-l călăuzească pe rătăcitor spre luminoasele locașuri ale cerului – nu a fost făcută, ci interpretări false ale celor fără inimă, iubitori de plăceri – pașaportul către această stare rea, unde păcatele coapte devin forme vii, unde moda lipsită de gust înconjoară spiritul cu nenumărate flăcări de foc ce nu pot fi stinse, și unde Mamona, ca o zeiță fantomatică, stă pe norii morții care învăluie abisul. Legea existenței, inversată, culminează cu fantezia în care te afli. Aceasta ai făcut, îndemnat de iubirea de glorie, gloria celui ipocrit, a cărui formă de religie este ca un mormânt alb la exterior, precum clădirea unei biserici, care reflectă gloria Ierusalimului spiritual din lumea de dincolo. Dar inima ta era locașul mândriei și al poftei, o colivie a păsărilor respingătoare, o peșteră a gândurilor rele. Da, un mormânt plin de oasele morților, de fragmentele celor plecați, slujitori fără inimă, ceea ce au lăsat în urma lor bigoții religioși.

Plata păcatului

– Nu blestema pe Făcătorul tău. Acesta este secerișul tău. Ascultă versetul care adesea a ieșit de pe buzele tale: “Cel ce seamănă în firea pământească, va secera putrezirea; plata păcatului este moartea”. Aceste pasaje ale Cuvântului sfânt răsună acolo unde sunt sufletele, în ținutul întunerecului. Ele sună ca de la spirit la spirit, atingând simțurile nemuritoare, sensibilizate la maxim de oroarea condamnării, și de scenele fantomatice care se ridică ca stafiile din partea de jos a acestor sfere ale morții.

– Nu, falsule învățător, Dumnezeu are dreptate; păcatul ne-a format pe noi așa. Suferim consecințele încălcării legii, legea existenței noastre.

Pe  când vorbea l-a cuprins un tremur puternic. A devenit din ce în ce mai agitat, până când, împreună cu adunarea s-au cutremurat și au căzut ca morți, și pierzându-și identitatea au rămas ca o masă vastă de materie agitată. Deasupra acesteia s-a ridicat un nor gros de particule în mișcare, atât de dens încât părea a fi parte din masa din care s-a ridicat.

Mila disprețuită

Această scenă a fost prea mult pentru mine; neputând să suport în continuare aceste scene ale suferinței m-am dat înapoi și am exclamat:

– Nu există un Dumnezeu al milei; poate El vedea acestea și să nu mântuiască?

– Da – a răspuns o voce de deasupra, da există un Dumnezeu al milei; el privește cu ochi plini de milă pe păcătos. El este îmbrăcat în milă. Da, nu ai citit:  “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică”.   (Ioan 3:16).   Dar deși mântuirea este oferită lumii, iar mesagerii Cerului pledează în fața păcătoșilor, milioane refuză, iar alte milioane care primesc, fac totuși supoziții cu privire la marele adevăr al răscumpărării omului. Complacerea în păcat îl duce pe păcătos la necaz; sunt mulți care nu își părăsesc căile rele până când nu cad în  cea mai grea stare, consecință a încălcării legii purității și dragostei.

Consecințele păcatului

– Nu te teme Marietta; în fața ta a fost arătată o parte a consecințelor păcatului asupra spiritului omenesc. Suferințele spirituale sunt mai mari decât orice putere de exprimare; ele nu pot fi prezentate pe deplin prin nici un mijloc. Cel care ți s-a adresat primul reprezintă spiritul lui anticrist care caută să orbească percepția spirituală prin imaginile strălucitoare ale gândirii false, în spatele cărora se află scene ale discordiei, afecțiuni improprii, dorințe impure, dragoste de sine, inimi false, cruzime, poftă, jaf și crimă; respingerea lui Dumnezeu și a milei Sale răscumpărătoare, sacrilegiu și hulă. El s-a străduit să direcționeze atenția ta la o scenă opusă, și astfel să ascundă starea celor a căror inimi nu sunt controlate de dragostea lui Dumnezeu.

– Epuizarea puterii lui reprezintă inutilitatea extremă a tuturor încercărilor fără Hristos, de salvare a sufletului de influențele ce duc la moarte, care prin păcat infectează inima neregenerată.

– Apoi s-a deschis o scenă în care s-au arătat tot felul de vicii; însă acea scenă ar fi fost prea grea pentru tine, dacă ar fi fost arătată în întregime, astfel că imediat a apărut galeria coriștilor. Aceștia reprezintă lumea care cântă zeilor, cărora i se închină, oricare ar fi numele sau caracterul lor. În inimile lor nu era nici teamă, nici dragoste de Ființa supremă, pe care au batjocorit-o  prin serviciu de pe buze. La amvon a fost arătat un învățător necredincios și consecințele îngrozitoare ale fățărniciei religioase. El era necredincios și de aceea a căzut în groapa nenorocirii. În fața lui erau cei ce reprezintă pe închinătorii care nu au frică de Dumnezeu. În fața oamenilor ei păreau că se închină, dar inimile lor erau departe de Dumnezeu. Ei au căutat să-și placă lor înșiși, și și-au ales un învățător care la rândul lui a căutat să se glorifice pe sine, prin satisfacerea capriciilor ascultătorilor.

– El s-a străduit să li se adreseze, prezentând adevărul minții, care să-l transmită spiritului; metoda este folosită în lumea pământească. Eforturile sale ineficiente reprezintă incapacitatea oricărei ființe de a avea satisfacție reală, sau de a fi utilă celor din jur, prin metode false.

– Spiritul care i s-a adresat acestuia îi reprezintă pe cei care, aflați în oricare sferă de existență, s-au încrezut în învățătorii falși și s-au interesat puțin de cele spirituale. Astfel se arată dezacordul dintre ființele care nu sunt bine unite. Acestea aruncă vina păcatelor lor pe alții. Referința spiritului la justețea stării lor, ca consecință naturală a încălcării legii, reprezintă conștiința vinovăției și a bunătății lui Dumnezeu, concepută de toți cei care se trezesc din visările lor deșarte și înțeleg cerințele legii sfinte a lui Dumnezeu.

Ceea ce se aseamănă se adună

– Contorsionarea îngrozitoare a spiritului cu imaginea întunecată de faptele din trecutul său, reprezintă pe cei care – în viața pământească – dau loc dorințelor carnale, iar când se întâlnesc în spirit se influențează reciproc de propriile gânduri și mișcări. Căderea lor finală și contopirea lor, ilustrează natura inseparabilă și tendința păcatului; mai ilustrează și faptul că legea simpatiei sau a afinității magnetice există chiar și la spiritele fără trup, și că prin acea lege caracterele și afecțiunile asemănătoare se atrag reciproc, iar prin acumulare, elementele predominante cresc în putere și avânt, și astfel fiecare primește de la celălalt, și de asemenea fiecare cauzează rău celuilalt.

– Norul mișcător de deasupra lor de asemenea ilustreaza atmosfera gândirii care domină marea arenă a discordiei spirituale. În sfârșit, Marietta, scena episcopului și a adunării, împreună cu învățătorii necredincioși ai școlii de filozofie deșartă, ilustrează acea parte a textului sacru care spune: ” Dacă un orb conduce pe un alt orb vor cădea amândoi în groapă”.

– Marietta, spiritul tău nu poate suporta mai mult; fie ca această lecție să te învețe marele adevăr că “plata păcatului este moartea”.

Capitolul 14

  MARIETTA SE RIDICĂ DIN ABIS

Vocea care mi se adresa a încetat și am auzit un înger din cor spunând:

– Marietta, vino aici. M-am ridicat pe un nor de lumină care se înălța liniștit. La adăpostul lui spiritul meu s-a odihit. Cât de mare și de minunată era schimbarea! Cu un moment în urmă priveam cu teamă și mirare o mulțime în suferință, care se chinuia în nebunia pasiunilor dezlănțuite; pasiuni cultivate prin indulgență excesivă pe când se aflau în trup.   Acolo ei aveau parte de întristare. Acolo se manifestau pe față efectele răului din fiecare personaj, obiceiurile demoralizante, scopurile secrete, nedreptatea ascunsă. Existau certuri, nemulțumiri și hule îngrozitoare, iar făptuitorii lor, și victimele erau atrași și ținuți laolaltă de elementele predominante, elementele propriilor lor naturi pervertite.

Păcatul duce la moarte

Iar din starea lor am învățat că păcatul duce la moarte, iar fericirea nu vine prin neascultare, ci prin credința simplă; credința în Isus Răscumpărătorul, care produce adevarata închinare înaintea lui Dumnezeu, făcuta cu o inimă zdrobită și duh căit. Mai mult, am învățat de asemenea că înșelăciunea este elementul întunerecului și sursa multor suferințe, precum și pretextul pentru ascunderea adevăratului scop și a urmărilor viciilor. Și totuși a fost arătat clar marele adevăr că nici un fel de înșelăciune, oricât de bine îndeplinită, nu poate fi ascunsă la ceasul judecății; căci cel ce a încercat să prezinte slava naturii, și marele acoperământ, ca să îndepărteze sufletul de Cruce, și să propună viața și pacea prin alte mijloace, nu a reușit să ascundă drama ce avea loc în marea adunare, unde erau cei ce nu îl iubeau pe Dumnezeu și nu respectau legea Lui – disprețuitorii sfintei religii a lui Isus, prin care oamenii sunt mântuiți.

Cerul este pentru cei care îl doresc

Reflectam la aceasta scenă când o altă lumină a venit peste mine. M-am întors să văd de unde venea, când iată, deasupra mea am văzut o ființă frumoasă, îmbracată în haine luminoase ca soarele, care se relaxa în slava ce o înconjura. Fața ei strălucea de bunătate cerească. Ședea liniștită în mijlocul splendorii divine. A vorbit, iar vocea ei m-a umplut de încântare. A spus:

Odihnește-te spiritule, odihnește-te. Să nu fii îngrijorată. Uită de gândurile pe care ți le-au provocat scenele pe care tocmai le-ai văzut. Pentru orice inimă doritoare Dumnezeu a pregătit un loc în cer. Iar cei ce caută Il vor găsi pe Domnul, un ajutor la nevoie. Cei pe care i-ai văzut se găsesc în elementul în care s-au complăcut pe când erau în trup. După cum cel ce cade de la mare înălțime trebuie să suporte durerea rănilor, tot așa cel ce trăiește și moare în păcat, își primește răsplata. Aceasta este legea existenței.

– Odihnește-te Marietta, odihnește-te, căci iată coboară cetele angelice. Ascultă soră! Cât de dulce este armonia aceasta! Cât de sensibil se mișcă ei pe calea cerească! Marietta, ei se apropie de noi; intensitatea sunetului dus de briza cerească crește. Muzica aceasta dă slavă Răscumpărătorului. Imnuri cerești se aud peste tot. Privește Marietta; iată suntem aproape de un oraș în care locuiește dreptatea. Nici un rău nu intră acolo. Nici un duh fals nu va polua vreodată sfintele temple de acolo. Ascultă soră spirit – ți s-a adresat un înger păzitor al dealurilor sfinte.

Puterea de atracție a răului

Apoi am auzit o voce spunând:

– Marietta, unde ești? Ai părăsit lumea întristării de moarte? De ce ești înclinată către scene în care domnesc pasiunile rele? Oscilează ființa ta între sferele bune și cele rele? Te-am văzut în Paradisul păcii, mișcându-te cu cei binecuvântați, unde cântecele se unesc și imnurile se înalță întotdeauna, prin cele mai dulci melodii. Te-am văzut apoi plutind în atmosfera întunecată, singură, fără prieteni; de acolo te-am văzut cum ai căzut brusc în norul care este deasupra arenei ființelor rele, discordante; apoi te-am văzut cum ai observat fiecare mișcare până ai fost copleșită, și te-ai scufundat din cauza viziunii grele. Te-am auzit cum ai cerut ajutor de la Dumnezeu, sau de la vreun înger bun. Învață de aici, că cel a cărui inimă nu este legată de adevăr, a cărui natură nu este controlată de legea dragostei sfinte, acela este expus influenței atrăgătoare a răului; căci sufletul care nu este născut din bunătatea divină nu are siguranță. Cel ce nu are acest principiu, este expus din punct de vedere moral influențelor întunerecului exterior, ale celor din sfera magnetismului mortal. Amintește-ți că cel care dorește să urmeze Adevărul și să intre în odihnă, trebuie să-și refuze satisfacerea înclinațiilor nesfinte ale inimii pervertite, care se țin de cel care nu Il venerează pe Dumnezeu, și care nu dorește să facă voia Lui; el trebuie să convertească ființa lui pentru îndeplinirea binelui, căci doar așa, și numai așa se poate obține prin har, fericirea veșnică.

– Marietta, deschiderea percepțiilor tale spirituale pentru aceste scene este permisă cu un scop înțelept. Când tu ai fost atrasă în paradis, tu reprezentai instabilitatea gândirii omenești, neancorată în adevărul religios. De acolo ai fost dusă în zonele vacante unde domnesc haosul și noaptea, și apoi la scenele răutății unde sunt cei a căror caractere au fost formate prin tolerarea și iubirea răului, până când capacitatea lor receptivă s-a diminuat datorită excesului de viciu, sub influența plăcerilor halucinante. Acolo elementele răului operează fără măsură, iar sufletul sensibilizat de influența falsă își dă seama de efectele păcatului. 

– Astfel s-a arătat că atunci când este lăsat liber, spiritul pervertit înaintează nebunește sub influența răului, și prin asociere, neexistând nici o reținere, spiritele își agravează reciproc situația; de aceea cei din marea adunare sufereau cu toții.

– Tot așa, în lumea muritorilor, păcatul este întărit în raport de numărul persoanelor implicate în el. Astfel un făcător de rele susține pe altul în facerea răului. Aici se vede cum un păcătos distruge mult bine. Păcatul adăugat la păcat îți mărește capacitatea, ia avânt, până când familii, triburi și națiuni se înarmează ca să lupte în favoarea păcatului. O!, dacă muritorii ar cunoaște puterea influenței păcatului! Astfel ajutați de legea dragostei cerești, Spiritul harului, ei s-ar putea uni pentru a preveni lucrările lui în inima firească. Marietta, pe locuința rasei omenești ar putea scrie “nenorocire”, căci prin complacerea lor în păcat, ei își amărăsc existența muritoare, și prea adesea intră în lumea spiritelor dominați de rău, și astfel se unesc cu cei care există acolo unde răul predomină. Dar harul lui Dumnezeu, dacă este acceptat, în gândire și afecțiuni, schimbă caracterul și înclinațiile; căci Viața divină care vine în suflet, face ca afecțiunile acesteia să încline spre sursa ei. Iar aceștia când intră aici, pe baza legii atracției sfinte, pătrund în sfera care aduce viață, și primesc de la Dumnezeu inspirație sfântă, spiritul care aduce împliniri divine.

Domul central al paradisului copiilor

– Marietta, acesta este orașul în care tu ai văzut creșele de copii, iar acum ți se permite ca, de la scenele triste ale morții, să te întorci aici. Din această poziție, de deasupra domului central al grădiniței copiilor, poți privi la ordinea și lucrarea acestui templu al educației. Aici sunt școlile din paradisul copiilor, în care ei sunt instruiți pentru activitatea utilă, superioară.

Când spiritul a încheiat, deodată marele dom dedesubtul nostru s-a deschis și am văzut dintr-o singură privire gloria și minunăția lui. Am văzut în el, unită în toată splendoarea, varietatea și ordinea întregului paradis. Din nou, în centru, am văzut crucea. În jurul ei erau 12 spirite, iar fiecare avea în mână o cruce mai mică și o harpă. Fiecare prunc părea că așteaptă directive de la cele 12 spirite care erau în jurul crucii, la care ei priveau. O, cât de plăcută era liniștea care domnea, și care arăta ordinea perfectă și armonia divină a acelui loc.

Cap. 15    Marietta învață despre incapacitatea ei de a se bucura de cer

Cap.16      Ființa pierdută și condamnată

Cap.17    Pruncul din Betleem

Cap.18    Justiție și milă

Cap.19    Trădarea

Cap.20    Suferințele lui Isus

Capitolul 21    Cristos în fața tribunalului

Capitolul 22    Visul soției lui Pilat

Capitolul 23    Isus este dus la răstignire

Capitolul 24    Pocăința lui Iuda

Capitolul 25    Calvarul

Capitolul 26     Moartea Mântuitorului

Capitolul 27    Învierea și înălțarea

Capitolul 28    Salvarea

(din motive de economie, capitolele de la 15 la 28 sunt omise)

Capitolul 29

  ÎNTOARCEREA MARIETTEI PE PĂMÂNT

În cele din urmă s-a apropiat timpul în care trebuia să mă întorc pe pământ; copiii, îngerii lor însoțitori, și cei care au fost prezenți în diferitele scene, erau adunați împreună. Cântau o cântare dulce și melodioasă, și și-au fixat privirea asupra mea. Am simțit mai mult ca niciodată dragostea lor, și importanța cerului și a asocierilor cerești. În cele din urmă spiritul care a sărutat crucea, s-a apropiat de mine, împreună cu cei 2 copii, ca și în ocazia anterioară și adresându-mi-se a spus:

– Marietta, tu trebuie să ne părăsești pentru un timp. Noi te iubim și suntem de partea ta. Tu ești preaiubită; dar este plăcerea Răscumpărătorului nostru, iar noi ne supunem cu bucurie. Marietta, noi ne bucurăm de promisiunea prețioasă a întoarcerii tale la timpul hotărât.

– Da, ne bucurăm de aceasta – a spus mulțimea.

– De asemenea ne bucurăm – a continuat spiritul – că ți s-a permis să vizitezi, în spirit, aceste locuri, și să vezi unele din frumusețile de aici, și să înțelegi armonia și ordinea divină a locașului paradisiac și a închinării angelice. Da, mai mult, noi slăvim pe Tatăl nostru ceresc pentru că ți s-a permis să vezi modul în care micuții sunt instruiți cu privire la marile adevăruri ale naturii pervertite a omului, și de asemenea mijloacele prevăzute pentru salvarea lui. Mai mult, ne umple de bucurie faptul de a ști că nu ți s-a permis doar să privești, ci ai fost primită și binecuvântată de Răscumpărătorul, de la care avem viața și prin care obținem cerul. Îți vom da duhul nostru de dragoste, și ca unul, te vom îmbrățișa și vom aștepta cu răbdare timpul fericit când îți vom ura bun venit la poarta Orașului sfânt, la întoarcerea ta.

Despărțirea

Apoi toți s-au adunat în cerc în jurul meu, înconjurându-mă ca o cupolă de spirite, spiritul care mi-a vorbit m-a strâns la pieptul lui, iar eu am simțit influența lor, ca și cum toți m-ar fi îmbrățișat. Amintirile prezente ale acelei scene umplu sufletul meu de încântare, iar încercarea de a o descrie este zadarnică. După această manifestare a dragostei, spiritul a condus cei 2 copii la mine, iar ei și-au întins brațele în jurul gâtului meu, ți m-au sărutat repetat, spunând:

– Marietta, cand vei fi din nou în lumea pământească, cu cei care ne iubesc și care au plâns la plecarea noastră, spune-le că suntem fericiți, nu suntem întristați; păzitorii noștri sunt întotdeauna cu noi; îi iubim pe toți, dar cel mai mult îl iubim pe Isus Răscumpărătorul nostru. Spune-le că așteptăm cu răbdare sosirea lor aici. Te iubim Marietta, și te vom întâlni din nou. M-au îmbrățișat încă odată și s-au retras, iar spiritul care i-a condus la mine a spus:

– Marietta, încrede-te în Răscumpărătorul tău pentru totdeauna. Povestește pe pământ despre răscumpărare. Împlineste-ți bine lucrarea dragostei.

Domnul îi dă Mariettei o misiune

Apoi dintr-un nor a coborât Isus și punându-și mâna pe capul meu, mi s-a adresat spunând:

– Copilă, există un scop înțelept privitor la întoarcerea ta. Fii credincioasă misiunii tale. Spune așa cum poți, ceea ce ai văzut și auzit. Împlinește-ți misiunea și la timpul hotărât, îngerii te vor întâlni la poarta morții, și te vor duce la locașul tău din Împărăția păcii. Nu fi tristă; harul meu te va susține. În suferințele tale vei fi ajutată. Apoi un înger i-a dat Domnului un pahar de aur pe care El l-a dus la buzele mele. Am băut și am fost umplută cu viață nouă, și putere de a suporta separarea; m-am aplecat și m-am închinat Lui; cu mâna Sa dreaptă m-a ridicat și a spus:

– Copilă a suferinței din lumea întristată, ești răscumparată, ești binecuvântată pe veci. Fii credincioasă, iar când viața ta de pe pământ se va termina, vei intra în bucuria Domnului tău. A pus în mâna mea o ramură de măslin și a spus:

– Du-o pe pământ, după cum ai fost instruită. Din nou și-a pus mâna pe capul meu, iar în duhul meu au pătruns lumină și dragoste.

Plecarea pe pământ

A sosit timpul pentru plecarea mea. Am privit în jur la scenele acelui oraș frumos și la fericiții lui locuitori. I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru binecuvântarea nemuririi, și mai presus de toate, pentru darul harului Domnului Isus, care este Răscumpărătorul; în fața mulțimii mi-am ridicat mâinile spre Domnul și m-am rugat pentru ajutor în acel ceas, ca să rămân în dragostea Lui. Apoi am fost purtată pe brațe de îngeri la poarta templului unde întâlnisem pe Domnul la început; și de acolo – în timp ce îngerii cântau laude lui Dumnezeu și Mielului – am coborât pe pământ împreună cu fostul meu călăuzitor. Am intrat în această cameră în care era culcat trupul meu, și în curând m-am trezit.

Aștept cu răbdare, ora despre care știu că este hotărâtă, când voi pleca de aici și mă voi bucura de realitatea acelor meleaguri de vis, unde spiritul meu a obținut asigurarea bucuriilor viitoare. Îl voi lăuda pe Tatăl meu ceresc pentru speranța în Isus, care pentru mine valorează cât zece mii de lumi. Iar când voi sosi în paradis, eliberată de starea muritoare, îl voi slăvi cu toată inima mea curată și cu buze sfinte. Acolo voi înălța numele Răscumpărătorului meu, prin imnuri sonore pe tot parcursul veșniciei.

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s