Îngerii la datorie

ÎNGERII LA DATORIE

Scrisă de Charles şi Frances Hunter,
după relatarea lui Roland Buck

Cuprins                                                                                      pagina

Cine este Roland Buck?……………………………………………………… 2

Un cuvînt din partea soţiei lui Ronald Buck……………………………4

Întîlnire neaşteptată……………………………………………………………..5

Veşti bune pentru tine şi familia ta!……………………………………….7
Lucrarea Îngerilor………………………………………………………………16
Vizita mea în Sala Tronului!………………………………………………. 23
Continuare în Sala Tronului!……………………………………………… 30
Priorităţile Lui Dumnezeu!………………………………………………….35
El a gustat moartea!……………………………………………………………44
Tu eşti acoperit (Jertfa de Ispăşire)………………………………………53
Semnalele de avertizare ale lui Dumnezeu…………………………….60
Cînd Dumnezeu va spune „mulţumesc”………………………………..64
Misiunea din Filipine……………………………………………………………….71
Mihail şi ingerii lui…………………………………………………………….80
Îngerii la datorie…………………………………………………………………84
El (Domnul) vine din nou……………………………………………………90
În încheiere…Din partea lui Charles şi Frances Hunter…………………92

2

Cine este Roland Buck?

Roland H. Buck s-a născut în Everett, Washington, SUA, la 13 iunie 1918. Absolvent al Colegiului Biblic din Northwest, Seattle, Washington în 1939. A păstorit biserici în Granger şi Yakima, Washington şi Gooding, Boise, Idaho. Pastor al „Central Assembly of God Christian Life Center”, Boise, Idaho din 1950 pînă în 6 noiembrie 1979. În general, în 1978 auditoriul de la serviciile de duminica dimineaţa era în jur de 1,800 de persoane.
Căsătorit cu Charmian Jacobson, în 13 Iunie, 1942.
Născut din nou în 1929 şi Botezat cu Duhul Sfînt în acelaşi timp. Charmian a fost născută din nou la vîrsta de 10 ani şi a primit botezul cu Duhul Sfînt la 21 de ani. Roland Buck a făcut o a doua călătorie în cer la 3 Septembrie 1979. Cînd s-a întors a spus că se simţea ca şi cum “ar trăi în două lumi”. La 6 Noiembrie 1979 a făcut a treia călătorie în cer, dar de data aceasta nu s-a mai întors. Roland Buck a fost un om care a umblat cu Dumnezeu şi Dumnezeu la luat!
Aceasta este povestirea adevărată a unui om obişnuit care a experimentat o serie de evenimente extraordinare. Prima dată noi am auzit despre Roland Buck, de la o tînără pereche cu care discutam despre faptul cum Dumnezeu a aşezat un înger luptător alături de noi, cu misiunea specială de a ne proteja de săgeţile arzătoare ale diavolului pînă la venirea lui Isus. Ei ne-au spus că acest păstor din Boise, Idaho a fost vizitat de nişte îngeri care i-au vorbit şi i-au adus mesaje de la Dumnezeu.
Deşi în zilele noastre puterea supranaturală a lui Dumnezeu este mai evidentă ca oricînd, totuşi, acest lucru m-a şocat. Doug şi Ruth ne-au spus că Gabriel a fost unul dintre cei ce au adus mesajele. Pe moment această relatare ni s-a părut a fi dintre cele mai neobişnuite pe care le auzisem vreodată. Dar într-un fel sau altul era atîta adevăr în ea, încît în inimile noastre a apărut o foame pentru a auzi mai mult în legătură cu aceasta!
Programul nostru încărcat ne-a împiedicat să-l sunăm pe Roland Buck pentru a lămuri unele detalii, dar Dumnezeu care avea un plan, a continuat să ne îndemne
să luăm legătura cu el, în vederea srierii unei cărţi. Noi eram în continuare împotmoliţi într-o lucrare. Eram mereu prea ocupaţi şi nu făceam nici un pas în sensul acesta, de aceea Dumnezeu a trebuit să se ocupe de noi mai intens.
Astfel a trimes la noi o familie din Sitka, Alaska, care oprindu-se la Eugene, Oregon, au făcut rost de o serie de casete cu “îngeri”. Tot drumul de la Oregon la Texas au ascultat aceste casete, iar cînd au ajuns la noi, radiau de bucurie şi entuziasm. Tot ceea ce au putut să ne spună era: “Trebuie să le ascultaţi, trebuie să le ascultaţi şi voi!”
Şi le-am ascultat! De fiecare dată cînd ne urcam în maşină, pe casetofon urma o altă casetă cu îngeri, cînd ne duceam la culcare adormeam ascultînd casete cu îngeri, pînă într-o vineri după-masa cînd Charles a exclamat: “Simt că trebuie să-l sun neapărat pe pastorul Buck! Să vedem dacă am putea avea o întîlnire cu el pentru ai propune să
3
scriem o carte. Aceste mesaje din partea îngerilor sînt atît de fantastice, încît întreaga lume ar trebui să le audă.” Frances a fost la fel de fascinată de ideea convorbirii îngerilor cu un om pămîntean, astfel încît că amîndoi ne-am hotărît să-l sunăm pe Roland Buck.
Pastorul Buck ne-a invitat numai decît să predicăm în biserica lui cîteva seri şi ne-a spus că în timpul zilei ar fi mai mult ca fericit să colaboreze cu noi, dîndu-ne interviuri. Deşi ne-a asigurat că esenţa mesajelor pe care le-a primit de la îngeri, era pe casetele audio pe care le-am ascultat, totuşi a zis că ar mai putea fi şi unele lucruri în plus pe care am fi interesaţi să le auzim. Abia am aşteptat să ajungem acolo!
Am sosit într-o duminică seara cu cîteva minute de a începe serviciul divin. Apoi după biserică am plecat în oraş să luăm masa cu Roland şi Charmian Buck. Dacă în inima noastră ar fi fost vreo îndoială pînă în acel moment, ea s-a risipit de îndată ce pastorul a început să ne împărtăşească din adîncul inimii lui unele din frumoasele adevăruri pe care îngerii i le-au adus direct de la Dumnezeu.
Această seară a fost urmată de două zile de interviuri în care am văzut inima unui om care a exclamat următoarele cuvinte:”Vreau ca Dumnezeu să fie în centrul atenţiei şi El să fie Slăvit! Nu vreau nici o slavă pentru mine însumi!” Noi i-am pus multe din întrebările pe care ţi le-ai putea pune şi tu: “A fost o zi deosebită cînd ai avut prima experienţă?” El a răspuns:”NU!, a fost o zi obişnuită, seara cînd m-am dus la culcare. Îngerii ar fi fost ultimul lucru la care m-aş fi gîndit!”
Amîndoi am fost fascinaţi nu numai de felul în care cunoştea Scripturile în general, ci şi de cunoaşterea locului exact al capitolului şi ale versetelor biblice în discuţie. Părea că întreaga lui conversaţie era direct din Cuvîntul Lui Dumnezeu! L-am întrebat dacă întotdeauna a avut o memorie atît de bună, sau dacă acest dar i s-a dat numai de cînd s-a întors din Sala Tronului. Iată răspunsul lui:”Înainte de această experienţă, deşi predicasem mulţi, mulţi ani, întotdeauna a trebuit să mă folosesc de o concordanţă pentru căutarea versetelor, dar pentru cele 2,000 de versete pe care mi le-a dat Dumnezeu, nu mai trebuie să fac acest lucru. Nici nu trebuie să le citesc din Biblie cînd vorbesc, pentrucă categoric LE ŞTIU!
Unul din indiciile care au vorbit inimilor noastre despre autenticitatea acestor experienţe a fost faptul că toate erau legate de Biblie!
Într-o seară Charles a zis:”Poţi să-ţi imaginezi oamenii crezîndu-l pe fiul unui tîmplar evreu care a venit şi a spus:”Eu sînt calea, adevărul şi viaţa, nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine!”(Ioan 14:16.). Găsim că este mai uşor să credem relatările despre vizite îngereşti în secolul 20, decît a fost pentru oamenii aceia să creadă că acest tînăr de rînd era “Fiul Lui Dumnezeu!”. Unii, nu l-au crezut pe Isus. Alţii, L-au crezut! Tot aşa va fi şi astăzi. Unii vor crede aceste relatări. Alţii, nu le vor crede. Noi le credem. Indiferent dacă crezi sau nu, această carte te va face să vezi dragostea lui Dumnezeu într-o măsură mai mare decât ai văzut-o cîndva şi-L va face pe Isus viu pentru Tine! Ea îţi va da chiar acum în prezent, un sentiment al trăirii în dimensiunile nelimitate ale eternităţii divine.
4

UN CUVÎNT DIN PARTEA SOŢIEI
lui Roland Buck

Trăim în nişte vremuri atît de minunate! În zilele noastre, deşi întunericul răutăţii ne înconjoară din toate părţile, totuşi avem siguranţa purtării de grijă a lui Dumnezeu, printr-o lucrare de trezire supranaturală. O trezire spirituală se caracterizează întotdeauna prin minuni de vindecare, prin reînnoirea multor vieţi şi multe întoarceri la Cristos. O parte din lucrarea deosebită pe care o face Dumnezeu este o descoperire mai amplă a persoanei Sale, prin mesaje aduse de îngeri. Gîndul că familia mea şi biserica noastră sînt implicate în această lucrare, este ceva ce mă copleşeşte. Două din întrebările pe care mi le pun oamenii care ştiu că soţul meu a avut multe întâlniri cu îngerii sînt: „Ai văzut vreun înger?” şi „De ce Dumnezeu l-a ales pe soţul tău?”
Eu nu am întîlnit nici un înger pînă în prezent, dar în timpul nopţii pe cînd dormeam, am experimentat o revărsare a prezenţei lui Dumnezeu atît de copleşitoare încît trebuia să mă scol pentru a-L lăuda şi pentru a mă închina Lui. Am foarte multă pace pentru că ştiu că Dumnezeu face totul aşa cum trebuie făcut. Soţul meu este păstorul bisericii, de aceea cred că Dumnezeu şi-a pus mîna în mod deosebit peste el. Cine sînt eu ca să-i pun întrebări lui Dumnezeu? Dragostea ne leagă strîns şi lucrarea o împărtăşim atît de mult împreună, încît deşi eu nu am văzut niciodată un înger, am fost totuşi binecuvîntată din ambundenţă, deoarece soţul meu îmi face de cunoscut toate adevărurile pe care i le-a descoperit Dumnezeu.
Ca răspuns la a doua întrebare: „De ce l-a ales Dumnezeu pe el?”, trebuie să înţelegeţi că evaluările mele sînt pur umane. În primul rînd, soţul meu nu este uşor de clătinat. Am lucrat în Boise, Idaho timp de 29 de ani. De-a lungul anilor am văzut la el atîta încredere în Dumnezeu încît a fost ca o stîncă a Gibraltarului. Lucrarea condusă de el a fost fermă şi echilibrată, în ciuda aşa numitelor „capricii” ale cercurilor religioase. El n-a fost „purtat de orice vînt de învăţătură”, ci a cîntărit cu grijă lucrurile de natură îndoielnică. Întotdeauna a fost un om foarte studios în cuvînt. În lucrarea lui cu oamenii a construit mai degrabă o punte către cel necredincios, decît o barieră spre Împărăţia lui Dumnezeu.
Întîlnirile cu îngerii nu a fost prima experienţă a purtării speciale a lui Dumnezeu faţă de el. De multe ori venea la culcare dimineaţa, după ce Dumnezeu îi vorbea în ceasurile de veghere ale nopţii, prin citirea adevărurilor Cuvîntului, dîndu-i multe texte prin care-i dezvăluia mesajul deosebit pe care voia să i-l transmită.
Consecvenţa şi stabilitatea lui au făcut să se nască în mine şi în cei patru copii ai noştri o încredere neclintită în Dumnezeu. El a suferit trei atacuri de cord şi un stop cardiac, dar prin toate acestea, pacea Lui Dumnezeu a fost simţită din plin în întreaga noastră familie. Dumnezeu ne-a dat o moştenire minunată.
Deşi soţul meu a meditat foarte mult asupra Cuvîntului, el nu este un mistic ci un om cu picioarele pe pămînt, iar dragostea şi încrederea mea faţă de el au crescut din ce în ce mai mult. Dumnezeu poate face aşa cum îi place Lui. Nu i-a vizitat El pe mulţi oameni în Noul Testament? El are în continuare puterea să facă acelaşi lucru în zilele noastre. Dumnezeu este Dumnezeul supranaturalului. Cine poate să nege acest fapt?

5
CAPITOLUL 1

Întâlnire neaşteptată

Lucrul cel mai evident şi mai emoţionant care a avut vreodată loc în viaţa mea au fost vizitele îngerilor din ultimii doi ani. Dumnezeu mi-a făcut de cunoscut foarte clar faptul că trebuie să împărtăşesc şi altora ceia ce mi s-a întîmplat în viaţa mea, de aceia am trecut direct la relatarea celor văzute, a experienţelor pe care le-am avut şi a mesajelor care mi s-au dat. Dumnezeu a trimis lumină asupra adevărurilor Bibliei într-un fel fără precedent, în special asupra revenirii lui Cristos. De fapt în toate lucrările făcute prin Duhul Sfînt sînt aduse la lumină descoperiri. În acest sens Dumnezeu mi-a înviorat duhul la citirea lui Ioan 16:12-15, „Mai am să vă spun multe lucruri, dar* acum nu le puteţi purta. 13.Cînd va veni Mangîietorul, Duhul* adevărului, are să vă** călăuzească În tot adevărul; că El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.14. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi. 15.Tot* ce are Tatăl, este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.” Aceste cuvinte au rostite de Isus.
Am scris despre aceste întîniri şi despre mesajele primite în limitarea înţelegeri mele umane. În sensul acesta am făcut referiri la ceea ce au zis îngerii, dar nu cu gîndul de ai cita cuvînt cu cuvînt afară de cazul cînd am precizat acest lucru. Cînd te gîndeşti că au fost cam 50 de ore de conversaţie cu îngerii pe care le-am condensat în propriile mele cuvinte şi cu propria mea înţelegere în acest singur volum, poate că îţi dai seama că m-am bazat pe abilitatea mea de om pentru a exprima aceste adevăruri aşa cum le-am înţeles. Eu nu am adăugat şi nici n-am scos din Cuvîntul lui Dumnezeu, ci Duhul mi-a deschis ochii asupra unor lucruri pe care nu le-am văzut înainte, tot aşa cum El descoperă oricărui credincios care cercetează Cuvîntul.
Printre numeroşii agenţi pe care Duhul îi foloseşte pentru a ne vorbi sînt: BIBLIA, împrejurările, alţi credincioşi şi îngerii. El ne vorbeşte direct prin multe căi – prin vise, vedenii şi daruri ale Duhului Sfînt, dar întotdeauna este acelaşi Duh Sfînt care ne vorbeşte. „Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu…Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Că Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adînci ale lui Dumnezeu” (1Cor.2:7,10).
Pavel de asemenea s-a referit la mesajele primite de la Dumnezeu cînd a spus: „Totuşi, ceia ce propovăduim noi printre cei desăvîrşiţi, este o înţelepciune, dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia care vor fi nimiciţi (1Cor.2:6). Slavă Domnului pentru că El continuă să ne vorbească şi astăzi! Ştiu că există riscuri pentru a vorbi despre aceste experienţe neobişnuite. Prima mea reacţie a fost să încerc să evit transmiterea mesajului primite de la înger. N-aş fi vrut ca încrederea oamenilor în mine să fie zdrobită, dar după cum veţi vedea, Dumnezeu m-a ajutat să-mi schimb părerea. Unii au întrebat – ce s-a întîmplat ca rezultat al acestor mesaje? Nu am nici o modalitate ca să-i măsor efectul în întregime, dar dovezile sînt multe că Duhul Sfînt, credincios promisiunilor Sale a dat aripi acestor mesaje şi ele au făcut înconjurul pămîntului pe casete audio. Aceste adevăruri vii care
6
vin din inima lui Dumnezeu, au eliberat pe mulţi oameni din toate colţurile lumii. Mii de oameni l-au acceptat pe Cristos. Alte mii care au căzut din turmă, au fost reînoiţi. Cîţiva pastori pe care-i cunosc personal erau descurajaţi şi au lăsat lucrul Domnului; astăzi, pentru că au găsit speranţe noi, s-au întors la slujbele lor. Pentru că Duhul Sfînt a însoţit aceste mesaje şi pentru că El a făcut cuvintele care au răsunat pretutindeni să fie vii, s-a deschis o uşă nouă de credinţă pentru copiii Domnului din toate părţile lumii.
Pînă în momentul cînd s-a scris această carte, au avut loc 16 vizite îngereşti disincte. Deşi ei vin cam la două trei săptămîni, nu m-am obişnuit şi nu pot să mă obişnuiesc cu ei. Fiecare vizită este însoţită de atîta sfinţenie şi atîta sublim, încît de fiecare dată cînd îi văd, prezenţa lor îmi reaminteşte de Dumnezeul cel Veşnic şi neschimbat care i-a trimis, apropierea Lui faţă de noi, interesul Lui intens şi purtarea Lui de grija plină de dragoste faţă de familiile noastre. De fiecare dată cînd au venit îngerii au adus un mesaj de la Dumnezeu pentru lume. Dacă aş putea rezuma conţinutul acestor mesaje într-o singură propoziţie, ar trebui să fie: „EU ÎŢI PORT DE GRIJĂ”. În timp ce citeşti, te-aş îndemna să priveşti dincolo de întîlnirea propriu-zisă la mesaj. Cît de importante trebuie să fie pentru Dumnezeu fiecare din aceste mesaje, ca să le trimită printr-un mesager „special”. Mesajele incluse în această carte au fost transmise bisericii noastre, după fiecare întîlnire.
S-ar putea să ţi se pară interesant faptul că în timpul celor 2 pînă la 4 ore cît stăteau ei de fiecare dată cînd veneau, nu au citat nici un verset din Scriptură. În schimb, vedeniile care se desfăsurau înaintea mea făceau ca adevărul transmis să fie literalmente viu. Uneori îmi dădeam seama că trăiesc ceea ce văd. De multe ori îngerii plecau fără să-mi dea versetele biblice de care se lega mesajul.
Din cauza naturii acestei cărţi, unii ar putea căuta motive să refuzte s-o accepte…în loc să caute motivele pentru care Dumnezeu a trimis aceste adevăruri. Pentru alţii, s-ar putea putea ca această carte să fie în conflict cu credinţa lor. Acest lucru se înţelege de la sine. Dumnezeu vorbeşte despre lucruri simplu, şi le prezintă aşa cum sînt în realitate; nu a făcut nici un efort pentru a susţine vreo poziţie sau vreo teologie, ci pentru a-şi descoperii dragostea Lui adîncă pentru o lume care şi-a pierdut direcţia, dar care a fost regăsită ca rezultat al jertfei lui Isus Cristos. Poate că întrebările care se pun cel mai adesea sînt: „Cum s-a întîmplat că Dumnezeu te-a ales pe tine?”, „Ai dorit mult acest lucru sau ai postit şi te-ai rugat mult?”. „Trebuie să spun cinstit: Nu ştiu! Sînt deficitar în toate aceste domenii!”
Activitatea îngerilor îţi va trezi curiozitatea, dar Dumnezeu a trimis un cuvînt de avertizare prin Gabriel: „Nu căutaţi îngeri, căutaţi-L pe ISUS! El este mai mare decît oricare înger!”.
7

CAPITOLUL 2

Veşti bune pentru tine şi familia ta

În noaptea de 18 Iunie, 1978, m-am dus la culcare la ora obişnuită, fără să bănuiesc că se va întîmpla ceva ce va schimba întreaga mea viaţă. În jurul orei 3, dimineaţa am fost trezit brusc de cineva care mi-a apucat umerii şi m-a aşezat în pat! Dormitorul era întunecat pentru că jaluzelele erau trase, dar era destulă lumină venind de afară, că astfel am putut identifica conturul unei fiinţe uriaşe. Eram speriat, pentru că era atît de puternic, încît nu mă puteam elibera de strînsoarea lui. Totuş teama nu a durat mult, pentru că am devenit repede conştient de faptul că era vorba de o prezenţă supranaturală şi nu mi-a trebuit mult timp să-mi dau seama că fiinţa aceasta cerească era un înger de la Dumnezeu. El a confirmat acest lucru, mi-a eliberat umerii şi mi-a zis să nu mă tem. Apoi mi-a spus că Dumnezeu l-a trimis să transmită mesajul că: „rugăciunile poporului Său nu numai că au fost auzite, ci li s-a şi dat răspuns!” Aleluia! Nu visam, şi nu era o vedenie, ci era ceva foarte, foarte, foarte real!
Continuînd discuţia, vorbea aşa de tare, încît eram sigur că o va trezi pe soţia mea care dormea lîngă mine. Nu s-a întîmplat acest lucru, dar aş fi dorit să se fi întîmplat! Cîinele meu Quennie vine în dormitorul nostru uneori cînd se simte singur şi se culcă lîngă pat. În noaptea aceasta era acolo şi se părea că îl interesează tot ce avea să spună îngerul, era chiar lîngă mine şi-i puteam simţi capul sucindu-l în toate părţile, sprijininu-l de piciorul meu, tot timpul discuţiei. Era o vizită neobişnuită!
Această conversaţie unică a durat 2 ore bune, cît îngerul mi-a împărtăşit adevăruri minunate din cuvîntul lui Dumnezeu. El mi-a spus despre planul Lui pentru întreaga lume, despre simţămintele calde din însăşi inima Lui Dumnezeu faţă de noi, despre purtarea de grijă pe care o are faţă de oameni. Cum Dragostea Lui pentru oamnei este aşa de mare! Pe El îl interesează mult mai mult oamenii decît metodele şi teoriile! EL IUBEŞTE oamenii!.
Îngerul mi-a dat informaţii în multe, multe domenii diferite, dar exista un motiv unic care-l accentua tot timpul. Prima dată nu prea am ştiut cum să împărtăşesc acest mesaj, pînă cînd după trei săptămîni, într-o noapte, îngerul s-a întors aducînd mai multe adevăruri de la Dumnezeu în legătură cu acele subiecte. Aş fi vrut să văd cum arăta, dar din nou nu puteam vedea decît conturul acestei fiinţe cereşti, în întunericul dormitorului nostru.
În dimineaţa de după a doua vizită, soţia mea m-a întrebat dacă am avut vreun alt vizitator în timpul nopţii, că deşi nu a auzit nimic, era conştientă de căldura reală a prezenţei lui Dumnezeu care umplea camera. Este atît de copleşitor faptul că Dumnezeu îi trimite pe aceşti mesageri speciali cu cuvinte din cer, încît simt o responsabilitate extraordinară în împărtăşirea lor. Trăim în nişte vremuri frumoase şi pretutindeni în lume au loc mari treziri. Concomitent cu marea mişcarea a Duhului
8
Sfînt, sînt deasemenea reînoite atacurile vrăşmaşului împotriva lucrării lui Dumnezeu. În efortul de a a junge la Dumnezeu, şi încercînd să-l rănească, forţele satanice
tacă căminul, familia care este cea mai apropiat lucru de pe pămînt de inima lui Dumnezeu..
Căminele suferă şi de multe ori ei nu înţeleg de ce. Acest atac este mai mult decît un atac asupra căminului, pentrucă de fiecare dată cînd este gata să se deschide un nou capitol în lucrarea măreaţă a lui Dumnezeu, vei vedea şi activitatea satanică înteţită.
Duşmanii lui Dumnezeu folosesc o metodă care a început cu mult timp în urmă.
Vorbind despre aceste atacuri satanice, mi-a amintit în care a luptat vrăjmaşul în trecut. Cînd Moise s-a născut şi cînd să se desfăşoare planul lui Dumnezeu în verederea scoaterii copiilor lui Israel din ţinutul Egiptului, Dumnmezeu a pregătit un copilaş, mama căruia şi-a dat seama că el era foarte special şi satana a făcut un efort ca să lupte împotriva planului lui Dumnezeu.
El n-a ştiut pe cine a ales Dumnezeu, aşa că a pus în inima împăratului să omoare fiecare copil sub o oarecare vîrstă, să poată scăpa de acel copil care avea o parte definită în planul de desfăşurare a lui Dumnezeu.
Altă dată a fost cînd s-a dat un decret în Susa. Vrăjmaşul a ştiut că vremea marii eliberării a copiilor lui Israel era foarte aproape, de aceea a lucrat prin inima unui om numit Haman, o poruncă s-a dat ca toţi evrei să fie omorîţi. Din nou vrăsmaşul a încercat să oprească planul lui Dumnezeu, dar nu a reuşit.
Cînd Isus s-a născut, a început desfăşurarea celui mai mare capitol al tuturor timpurilor. Din nou foţele satanice-şi ziceau: „trebuie să-L oprim. El e Fiul lui Dumnezeu. Trebuie să-L oprim pe acest izbăvitor, dar nu ştim unde este!”. S-au întrebat atunci: „-Unde este El? Unde trebuia să se nască?”.
Dacă satana ar fi putut să citească gîndurile (minţile), tot ce ar fi trebuit să facă ar fi fost să meargă la păstori sau la magi şi să le citească gîndurile, dar ei nu spuneau.
El a descoperit doar suprafaţa generală, aşa că aceleaşi forţe satanice au intrat în operaţiune. Încă o dată toţi copilaşi au fost omorîţi. Dar Isus n-a fost găsit!
În ziua de azi, se desfăşoară un nou capitol, cînd Dumnezeu se concentrează asupra familiilor de pe pămînt. El le face de cunoscut, că planul Său de mîntuire, un principiu pe care l-a pus în acţiune cu ani şi ani în urmă, nu este doar un plan individual, ci El rezervă un loc pentru întreaga familie, dar fiecare membru trebuie individual să fie născut din nou. Mă gîndeam eu; „Aceasta e o Teologie ciudată! Aceasta nu pare corectă”! Dar am descoperit că Dumnezeu Însuşi eate cel care a conceput aceasta. A fost în planul Lui frumos pe care i l-a dat lui Moise pentru cortul întîlnirii.
Îngerul mi-a atras atenţia asupra faptului; că fiecare cap de familie şi membrii fiecărei familii erau reprezentaţi acolo la intrarea cortului, prin acele „picioare de argint” de la uşa cortului întîlnirii, de care ţinea perdeaua templului, erau făcute din siclii plătiţi pentru răscumpărarea lor. Aceste darurui de un jumătate de siclu, erau aduse de fiecare om ca o răscumpărare pentru sufletul lui, înaintea Domnului. Siclii trebuiau topiţi şi perdeaua de la uşa cortului trebuia să atîrne pentru însuşi faptul că Dumnezeu i-a inclus pe TOŢI în planul Său. Acest plan de răscumpărare al familiilor era atît de important pentru Dumnezeu, încît El a cerut ca fiecare familie să dea o
9
jertfă de aducere aminte de o jumătate de siclu în fiecare an, tocmai pentru a nu uita.(Exod. 30:12-16, 38:25-28).
Vă amintiţi cînd Rahav a salvat iscoadele care au mers la Ierihon? Iscoadele prin ispiraţia lui Dumnezeu i-au spus: „ …şi strînge la tine în casă pe tatăl tău, pe mama ta, pe fraţii tăi, şi pe toată familia tatălui tău” (Iosua 2:18), ca să fie salvaţi.
Dumnezeu a lucrat în casa aceea printr-o persoană cu care a avut contact.
Rahav a adus acolo toţi membrii familiei ei şi toţi au fost izbăviţi, pentru că Dumnezeu a purtat de grijă întregii familii! Planul lui Dumnezeu este un plan familial.
Toate legăturile frumose ale căminului şi familiei sînt eterne. Şi veţi avea bucurii cum niciodată nu aţi visat cînd veţi ajunge în cer. Gabriel mi-a vorbit din nou şi din nou despre importanţa familiilor la Dumnezeu, şi că noi ne putem avbea încredere în El, chiar dacă nu pricepem cum poate El realiza o relaţie familiară în cer.
„Cît de nepătrunse sînt judecăţile Lui şi cît de neînţelese sînt căile Lui!” (Rom.11:33). Vrăjmaşul vrea să strice planul lui Dumnezeu, trăgînd în cămine cu artilerie grea, cauzînd ca soţii să-şi piardă sentimentele pentru soţiile lor, aducînd nelinişte, producînd dezbnare, făcînd ca părinţii şi copiii să se urască unii pe alţii.
Dar Dumnezeu a spus că satan nu va reuşi! Unul din cele mai impresionante lucruri pe care îngerul mi le-a spus, a fost că Dumnezeu are întotdeauna un plan de rezervă. Dumnezeu spune că lucrarea lui se face, chiar dacă trebuie să cheme pe altul s-o facă decît cel rînduit, sau o va face El Însuşi. Aceasta ne este descrisă frumos în povestea Esterei, cînd Mardoheu a venit la ea şi în mod profetic i-a spus că Dumnezeu a aşezat-o chiar acolo în timpul exact pentru a face o lucrare. Ea ar fi putut alege s-o facă dacă ar fi vrut, şi să fie binecuvîntată de Dumnezeu, dar putea deasemenea fi încrezătoare că eliberarea nu v-a eşua chiar dacă s-ar fi decis să nu o facă.(Estera 4:14). Planul lui Dumnezeu merge înainte şi El v-a aduce eliberarea printr-o altă sursă dacă-i necesar. El nu va da greş.
Dumnezeu mi-a spus că evenimentele pe care El le-a poruncit TREBUIE SĂ SE ÎNTÎMPLE. Cînd El porunceşte, o forţă irevirsibilă este pusă în acţiune, pe care nimic n-o poate opri. TREBUIE SĂ SE ÎMPLiNEASCĂ! Oamenii pe care El i-a inclus în planul Său de desfăşurare, nu sînt fixaţi în mod ireversibil în acel plan pentru ei însăşi, numai dacă ei vor să fie. Dumnezeu a predestinat evenimentul, dar nu şi indivizii. El a spus: „Dacă dai mîna cu Mine, atunci va fi bucurie şi fericire pentru tine. Eu te-am ALES să-mi fi partener în marea Mea lucrare pe care o fac, dar nu te voi obliga la aceasta!”. Dumnezeu e la lucru! Vrăjmaşul e la lucru! Acestea sînt două forţe opuse, dar Dumnezeu deja a decretat că El e învingătorul!
Mulţi creştini se roagă pentru cei dragi nemîntuiţi din famiile lor. Cînd îngerul mi-a adus mesajul că rugăciunile lor au primit deja răspuns, m-am gîndit: „Asta înseamnă că ei toţi sînt deja mîntuiţi?”- „Nu Dumnezeu nu vrea să încalce dreptul de liberă alegere pe care El la dat, ci înseamnă că El v-a face tot ce-i necesar să-i aducă pe oameni la punctul unde v-a fi uşor pentru ei să facă alegerea ca să-L slujească pe El.
Am auzit spunîndu-se că: „Este mai bine să fie mai greu pentru oamenii să vină la Dumnezeu, pentrucă astfel Îl vor aprecia mai mult.” Aceasta nu-i felul lui Dumnezeu de a lucra. El vrea cu adevărat să uşureze venirea la El şi să împiedice prin toate
10
mijloacele căderea de pe cale! Întreaga Lui dorinţă este pentru binele tău! Te iubeşte! El nu caută vreun motiv pentru a te lepăda, ci caută toate motivele pentru a te păstra!
Din moment ce Dumnezeu a spus că rugăciunile îndreptate spre El au fost ascultate, cei care i-au încredinţat pe preaiubiţii lor în mîna Lui cu sinceritate şi credintă, pot să înceteze să se roage pentru ei, chiar acum! Îngerul a spus că ei pot să înceapă să-L laude pe Dumnezeu, chiar acum. El lucrează şi a lansat forţele care să pregătească împrejurări în care aceşti oameni cu greu Îi vor rezista..
Apoi îngerul a spus: “Eu mă găsesc aici tocmai acum în fruntea unei cete mari de îngeri, pentru a netezi drumul, pentru a împrăştia vrăjmaşii, pentru a îndepărta obstacolele şi pentru a le spune oamenilor că inima lui Dumnezeu este caldă pentru ei.”
Apoi mi-a împărtăşit multe adevăruri frumoase şi în timpul acestei vizite, mi-am dat seama că acest înger era cel ce îi apăruse lui Zaharia cu un mesaj identic:
„… rugăciunea ta a fost ascultată…” (Luca 1:13).
Acest mesaj pe care Dumnezeu mi L-a trimis prin îngerul Lui, este o imagine în mÎnatură a inimii mari a lui Dumnezeu şi a ceea ce face El astăzi. Îngerul mi-a spus că Dumnezeu este interesat în refacerea căminelor într-o unitate care ar fi plăcută înaintea Lui şi pe care ar putea-o binecuvînta. Dorinţa Lui este să restabilească comunicarea între părinţi şi copii, să rupă barierele urii astfel încît ei să poată fi prieteni şi să se bucure de relaţii familiare minunate.
Dumnezeu şi-a arătat interesul profund faţă de familii, formînd căminul înaintea Bisericii. El vrea ca în cămin să fie o unitate minunată şi prezenţa Lui să domnească aşa ca într-o Biserică.
El a zis: „Vreau ca taţii să simtă durerile familiilor lor. Vreau ca copii să ştie că atunci cînd cel rău îi atacă, pot găsi acasă un braţ puternic pe care să se lase. Vreau ca inimile mamelor să fie deschise şi pline de compătimire pentru copii.” Desigur că fusesem conştient de faptul că Dumnezeu era interesat în familii, dar în urma spuselor îngerului acest lucru a devenit pentru mine mai real!
El a spus că scopul lui Dumnezeu, dorinţa Lui pe care vrea s-o realizeze în tot ceea ce face, este să iasă în calea copiilor răzvrătiţi, să întoarcă inimile taţilor şi ale mamelor înspre copii lor. El a spus: „Vreau să-i iau pe acei copii răzvrătiţi, pe aceia care sînt neascultători şi să-i aduc la punctul în care ar putea ştii cu adevărat cît de desăvîrşită este iertarea Mea. Vreau ca ei să ştie că atunci cînd mă vor asculta, nici un lucru din trecut nu va mai mărturisi împotriva lor, în cartea vieţii lor, sus în cer. Cînd Eu iert, nu numai că uit lucrul pe care L-am iertat, ci chiar uit că am iertat!Cînd vii la Dumnezeu data viitoare şi spui: “Doamne, îmi pare rău că trebuie să vin iarăşi; iată că este pentru a douăzecea oară că m-ai iertat. Oare mă vei ierta din nou?” El se va uita la tine şi va zice: “Despre ce vorbeşti? Eu nu am nici o evidentă despre faptul că te-am iertat. Cît despre Mine aceasta este prima dată cînd ai venit.” Ai ştiut că în felul acesta iartă Dumnezeu?
Am auzit multe predici despre faptul că Dumnezeu îi socoteşte neprihăniţi pe oamenii temători de Dumnezeu, şi cred că acest lucru este minunat! Dar Dumnezeu face încă un pas şi spun: „Vreau să duci mesajul că Eu sînt gata să-L socotesc neprihănit pe cel păcătos” (Rom. 4:5).
11
Expresia, „a socoti neprihănit”, înseamnă: „a socoti pe cineva fără pată ca şi cum nimic nu ar fi păcătuit”. Dumnezeu a spus: ,,Din cauza capcanelor şi atacurilor diavolului vreau ca poporul Meu să ştie cît de desăvîrşită este această neprihănire pe care o dă Dumnezeu! Vreau să pătrund în minţile, inimile şi preocupările lor. Vreau ca ei să poată privi sus în ochii Mei şi să ştie că nu au de ce să-şi plece capul şi să se ruşÎneze, pentru că atunci cînd îi privesc îi văd ca pe membri desăvîrşiţi ai familiei Mele.”
Îngerul mi-a spus că aş putea găsi un rezumat al acestui mesaj în Luca 1:17. Am scos Biblia să văd dacă scria chiar aşa şi iată că era scris întocmai. Versetul se referea la vremea desfăşurării unui alt mare capitol din planul Lui. Luca vorbea despre Ioan Botezătorul, despre ungerea Duhului şi despre lucrarea dumnezeiască pe care urma s-o facă Ioan: „Va merge înaintea lui Dumnezeu în Duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii şi pe cei neascultători (sau răzvrătiţi) la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.” Dumnezeu a vrut să-i facă să experimenteze ce înseamnă într-adevăr a fi socotit neprihănt. El vrea să ştii că este prietenul tău şi nu duşmanul tău! El nu vrea să-ţi facă rău, ci vrea să te ajute!
Apoi mi-a amintit despre întîmplarea din Fapte 27:20, unde Pavel a fost naufragiat. Am fost mişcat cînd am citit acest text. S-a stîrnit o furtună teribilă şi orice speranţă s-a dus. Echipajul s-a lăsat mînat de vînt în disperare, pentru că simţeau că nu vor fi salvaţi. Dar în versetul 22, Pavel spune: “Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună, pentru că nici unul din voi nu va pieri şi nu va fi altă pierdere decît a corăbiei.” De unde ştia Pavel acest lucru? „Un înger al Dumnezeului al căruia sînt eu şi căruia îi slujesc, mi s-a arătat azi-noapte şi mi-a zis: „Nu te teme Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; (Planul lui Dumnezeu era în desfăşurare şi El nu permitea ca ceva, de exemplu o furtună să oprească acele planuri) şi iată că Dunmezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.” Vouă părinţilor, Dumnezeu vă spun acelaşi lucru: ,,Ţi-i dăruiesc pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.”
,,De aceea, oamenilor linştiţi-vă, – le-a zis Pavel – (Am veşti bune pentru voi!), că am încredere în Dumnezeu, că se va întîmpla aşa cum mi s-a spus.”
Se va întîmpla chiar aşa cum a zis îngerul! Dar mulţi nu l-au crezut. Sînt sigur că unii s-au gîndit în sinea lor: ,,Să ştii că omul acesta a avut halucinaţii din cauza furtunii care durează deja de prea multe zille .” Ei mai văzuseră şi înainte oameni care şi-au pierdut minţile din cauza furtunilor. Unii, sub pretextul aruncării cîtorva ancore au slobozit şi o luntre în mare şi corăbierii căutau să fugă, dar Pavel a zis: „Mai bine aţi face dacă aţi asculta, Dumnezeu a făcut un plan ca să vă salveze, dar alegerea trebuie s-o faceţi voi înşivă.” So1daţii au tăiat funia şi luntrea a căzut în apă.
Dumnezeu a avut un plan şi a trimis o ceată de îngeri care au apucat partea dinapoi a corăbiei, au răsucit-o şi au rupt-o în bucăţi mărunte, astfel ca fiecare să aibă de ce să se prindă. Îngerul care-mi vorbea mi-a spus că în vremea aceea el era în fruntea unei cete de îngeri care trebuia să aibă grijă ca fiecare persoană să ajungă teafără pe ţărm.
12
Fiecare dintre cei 276 care au fost salvaţi aveau alături un înger mare care veghea asupra lor! L-am întrebat pe înger dacă n-ar fi fost mai bine ca, cei de pe corabie să se fi înecat din moment ce erau nişte adunături ordinare. Erau prizonieri, mulţi dintre ucigaşi şi oameni de cea mai de jos speţă. Nu, marea minune s-a întîmplat, pentrucă Dumnezeu vrea să salveze! Isus nu a venit ca să judece lumea, ci ca lumea să poată avea viaţă prin El.
Deoarece Dumnezeu înaintează rapid în împlinirea planului Său dinainte rînduit, satana lucrează şi el din răsputeri, voind să strice ceea ce face Dumnezeu, dar Dumnezeu spune că acest lucru nu-i va izbuti!
În Numeri 10:35 citim că atunci cînd norul se ridica, iar chivotul şi poporul erau gata să pornească, Moise spunea: „Scoală-te Doamne, ca să se împrăştie vrăjmaşii Tăi!” Dumnezeu îi făcea de cunoscut cînd să spună acest lucru. Erau mulţi vrăjmaşi ascunşi de-a lungul drumului, şi cînd Moise dădea semnalul, oştile îngereşti din cer Întrau în acţ,iune şi se năpusteau asupra locului pe unde trebuia să treacă Moise şi Israeliţii în călătoria lor, curăţind calea de toţi vrăjmaşii, atît spirituali cît şi fizici.
Ai ştiut că te găseşti pe lista specială a lui Dumnezeu, pentru că cineva în familia ta îl iubeşte pe Isus şi-i cere să te mîntuiască? Chiar dacă nu ţi-ai predat încă viaţa Domnului, a venit deja o întreagă ceată de îngeri! El a dat deja porunca: “Vrăjmaşii să fie împrăştiaţi!” Îngerii lucrează pentru a te scoate din tabăra celui şi pentru a te aşeza în Împărăţia siguranţei lui Dumnezeu. Ei îţi îndepărtează obstacolele din cale, pentru că Dumnezeu a spus că tu te bucuri de o mare trecere înaintea Lui.
Dacă te-ai rugat pentru un membru al familiei tale şi 1-ai adus cu sinceritate la altar, încetează de a-l mai bate la cap! Nu-i mai predica! Ei sînt destul de îmboldiţi şi zoriţi chiar acum de îngeri şi Duhul Sfînt face o lucrare desăvîrşită de propovăduire la inimile lor.Unul dintre îngerii mari care mi-a vorbit mai tîrziu mi-a spus că el a stat lîngă Iosua cînd acesta din urmă a zis: “Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri? El a răspuns: “Nu, ci eu sînt căpetenia oştirii Domnului…” Am venit ca o căpetenie, dar a unei alte oştiri şi noi primim poruncile din cer. Dumnezeul tău care dă acele porunci ştie care sînt nevoile.
O armată de îngeri este la lucru chiar acum, pretutindeni unde oamenii şi-i aduc pe cei dragi cu sinceritate înaintea Lui. Numele aduse înaintea lui Dumnezeu sînt scrise pe o listă foarte specială. Acest lucru nu înseamnă că Dumnezeu se va opri numai la acele familii, ci El lucrează la inimile tuturor oamenilor atrăgîndu-i de pe toate drumurile vieţii. În Psalmul 89:33-37 citim despre această listă foarte specială. În acest text Dumnezeu spune că va face un legămînt veşnic cu noi; este vorba despre promisiunile veşnice făcute lui David. Aceste promisiuni veşnice sînt: că dacă copiii noştri se vor îndepărta de Dumnezeu atunci vor da de greu.”…. atunci le voi pedepsi fărădelegile cu nuiaua şi nelegiuirile cu lovituri.” (Ps. 89:32).
Vor veni peste ei vremuri grele, dar totuşi, pentru că ţi-am făcut o promisiune,.. nu-mi voi îndepărta deloc bunătatea de la ei, şi nu-mi voi face credincioşia de minciună” (Ps. 89:33). El va lucra la inima lor fără încetare îndemnîndu-i să se întoarcă la familia Lui. Nu i-am cerut acestui înger să-şi dea numele, sau să-mi dea vreo scrisoare de acreditare, dar el a zis: „Pentru ca să fii liniştit sufleteşte în ceea ce
13
priveşte autenticitatea acestei vizite, pentru a şterge orice îndoială din mintea ta, vreau să-ţi dau cîteva versete din Scriptură, referitoare la mine. Aşa a şi făcut! El era îngerul care a fost cu Zaharia, cu Pavel în naufragiu, cu Moise, pentru a-i împrăştia pe vrăjmaşi şi cu Iosua.
Astăzi răsună din nou strigătul de bătălie: „Scoală-te Doamne, ca să împrăştie vrăjmaşii Tăi!” şi numaidecît îngerii pornesc la acţiune!
Mă gîndesc la şovăiala pe care am avut-o cînd a trebuit să transmit primul mesaj. Nu ştiam cum va fi primit, ce ecou va avea. Am petrecut 29 de ani în această comunitate, străduindu-mă să-1 împărtăşesc oamenilor pe Cristos. Comunitatea îmi recunoştea lucrarea, o accepta şi nu voiam să distrug munca mea de o viaţă,
într-o singură seară, spunîndu-le despre o experienţă care ar fi stîrnit îndoieli şi poate ar fi îndepărtat poporul.
Îngerul mi-a spus să transmit mesajul, dar nu am putut. Am aşteptat trei săptămîni şi la miezul nopţii aceleaşi mîini puternice care m-au apucat de braţe prima dată, m-au ridicat în pat şi îngerul mi-a zis: “Nu ai transmis mesajul.” Ştiam că sînt în încurcătură! Şi deoarece mai şovăiam, 1-am întrebat: „Din moment ce eşti aici, de ce nu te-aş putea prezenta oamenilor, ca să le spui tu?” El a răspuns că Dumnezeu nu i-ar îngădui să facă acest lucru, aşa că trebuia să-l fac eu însumi.
Am fost foarte atent cînd am vorbit despre aceste adevăruri în Biserică, pentrucă îngerul era acolo ca să se asigure că voi transmite mesajul în întregime. El mi-a zis: “Chiar dacă nu voi trnasmite eu mesajul adunării, vreau să ştii că voi fi acolo şi voi avea cu mine o întreagă armată de îngeri.” Eram foarte emoţionat, ştiind că îngerii asistau la serviciul divin! Mi-a mai spus că în seara aceea, acolo vor fi mai mulţi îngeri decît oameni! Cît doream să-i fi putut cristaliza, pentru a-i face vizibili!
Cînd am transmis bisericii noastre acest prim mesaj, Dumnezeu mi-a dat o confirmare că acest lucru era de la EL! Cineva a dat o casetă cu, “VEŞTI BUNE” unui prieten care era în vizită aici, din Canada. Într-o sîmbătă noaptea pe la ora două, soţia mea a ridicat receptorul şi mi l-a întins zicînd: „Cineva plînge de-a binelea şi nu pot înţelege nimic”. I-am spus omului care vorbea să se liniştească ca să-1 pot înţelege. El a zis: “Vorbesc de aici din Canada; cineva mi-a dat o casetă de la dumneavoastră. Împreună cu cîţiva prieteni am hotărît să facem o petrecere straşnică în noaptea aceasta, să fm cu voie bună şi să ne distrăm pe seama unuia care vorbeşte despre îngeri.
Ne-am gîndit că acesta ar fi lucrul cel mai amuzant care s-a pomenit vreodată, aşa că după ce ne-am adunat, ne-am dus la restaurant. Ne-am luat paharele cu bere şi ne-am aşezat în jurul mesei. Intenţionam să ascultăm caseta de cîteva ori şi să ne prăpădim de rîs! Credeam că va fi o adevărată explozie! Am pornit casetofonul, dar nici unul dintre noi nu s-a atins de bere. Cam peste cinci minute, cîţiva dintre noi au început să plîngă; pe urmă şi altii au făcut la fel. Eram 17 în total.
Am ascultat caseta de trei ori şi cineva a zis: „Ce vom face, trebuie să facem ceva!” Nu ştiam ce hotărîre să luăm. Eram ca năuciţi. În cele din urmă unul dintre noi a spus: ,,De ce nu-1 sunăm pe el – pe pastorul acela?” Astfel au chemat informaţiile şi au obţinut
14
numărul meu. După ce mi-a relatat povestea cu ascultatul casetei, m-a întrebat rugător: „Ce să facem?” Eu i-am răspuns: „Dumnezeu a însoţit această casetă pînă în Canada, prin îngerii Lui şi El vrea să vă predaţi viaţa lui Dumnezeu. Puneţi-vă mîna în mîna Lui, chiar acum!”
După ce omul s-a rugat cu mine la telefon, a spus: “Viaţa mea începe doar astăzi.
Mă întorc la cei 16 să le spun ce să facă, să-şi predea viaţa lui Dumnezeu.” Aleluia!
De şase ori am fost chemat la telefon în prima săptămînă, ceea ce mi-a confirmat că acest mesaj era de la Dumnezeu şi că trebuia să-1 împărtăşesc lumii. Nici unul dintre cei ce mă sunaseră nu mă cunoştea şi nici unul din ei nu auzise caseta, cu excepţia omului din Canada. Altădată telefonul a sunat dis-de-dimineaţă; era un om din Wyoming care mi-a zis: ,,Mă simt ca un neghiob. Nu ştiu de ce v-am sunat.” ,,Bine, dar totuşi de ce m-aţi sunat, trezidu-mă aşa, cu noaptea-n cap?” ,,Poate că nu credeţi, dar azi-noapte am auzit un glas puternic care mi-a zis: ,,Sună-1 pe pastorul Buck din Boise, Idaho. Credeam că mi s-a părut, de aceea nu i-am dat importanţă, dar peste cîteva minute am auzit aceeaşi voce, spunîndu-mi cu mare autoritate: “Vreau să-1 chemi pe pastorul Buck din Boise, Idaho!.”
Mă simţeam atît de presat şi în cele din urmă am sunat informaţiile să văd dacă există vreun pastor Buck în Boise, Idaho. Ei mi-au dat numărul dumneavoastră şi iată-mă aici la telefon. Nu ştiu de ce v-am chemat, dar mi s-a spus să vă chem şi acum iată-mă.”AM ŞTIUT CĂ ÎNGERII ERAU LA LUCRU!
„Eu ştiu de ce m-aţi chemat – i-am zis eu 1-am condus la picioarele Domnului. Pe urmă 1-am întrebat dacă avea în familie pe cineva, poate vreo rudă care-1 cunoştea pe Dumnezeu.
,,Am o soră ‘sonată’ care Îl cunoaşte pe Dumnezeu sau cel puţin aşa zice. Am ascultat-o o dată, dar nu i-am dat crezare!”
,,Din cauza acestei surori ‘sonate’ a Dumneavoastră, vă bucuraţi de o mare trecere înaintea lui Dumnezeu. El a promis că va lucra la inima dumneavoastră şi că nu va înceta lucrarea pînă nu veţi fi mîntuit!”
M-am bucurat cu adevărat cînd un alt om s-a oprit pe la noi; era îndurerat pentru sora lui care nu-l cunoştea pe Dunmezeu. Cînd a auzit că îngerii merg să-i aducă pe oameni la cei ce le pot propovăduii mîntuirea, a îngenunhiat şi a zis: ,,Doamne, o aduc pe sora mea şi familia mea înaintea Ta şi Te voi lăuda pentru ceea ce vei face.” Chiar în săptămîna aceea sora lui 1-a primit pe Isus ca Mîntuitor şi Domn şi acum Dumnezeu lucrează la inima celorlalţi membri ai familiei.
Din toate părţile sosesc ştiri în legătură cu faptul că aceşti îngeri îi aduc pe oameni la punctul în care ei pot lua o hotărîre pentru Cristos. Mesajele lui Dumnezeu şi mîntuirea Lui fac ocolul pămîntului.
Îngerul a subliniat şi faptul că trebuie să ne pregătim, să fim vegheatori, pentru a-i ajuta pe cei ce vor veni la noi. Pe urmă a zis: “Voi aţi acceptat învăţătura că Isus este uşa şi calea şi voi îi aduceţi pe oameni la uşă, dar Dumnezeu vrea să ştiţi că şi voi sînteţi uşi.” Isus a spus: ,,Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, tot aşa vă trimit şi Eu pe voi.”
El ne-a trimis exact aşa cum a fost trimis şi El. Noi sîntem o uşă spre Cristos şi El este o uşă spre Dumnezeu.
15
Isus a spus: ”Adevărat adevărat vă spun că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu, ba încă va face altele şi mai mari decît acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl” (loan 14:12). Nu numai că ne-a dat Duhul Sfînt, dar ne-a încredinţat şi misiunea Sa!
Isus ca şi canal uman al lui Dumnezeu a fost uşa prin care oamenii 1-au găsit pe Dumnezeu. ,”Şi Cuvîntul (Cristos) s-a făcut trup şi a locuit printre noi…”Ioan 1:14). Oamenii care nu-1 pot găsi pe Isus în lumea aceastra, ne pot găsi pe noi! Astăzi mulţi oameni sînt uşi sau canale prin care semenii lor î1 găsesc pe Cristos ca Mîntuitor.
Isus a spus: „Eu sînt lumina lumii”, în Ioan 8:12, iar în Mat. 5:14 El a zis: ,,Voi sînteţi lumina lumii.” Acest fapt nu-i conferă omului divinitate, pentru că noi nu sîntem Isus, dar sîntem, uşile umane şi „lumina lumii” de care se foloseşte El, pe acest pămînt! El vrea să ne purtăm cu aceeaşi autoritate cu care se poartă îngerii şi să nu ascultăm de codirile şi obiecţiile celor ce vin la noi.
Cînd Duhul atrage şi cheamă oamenii, ei deseori refuză să asculte şi obiectează cu înverşunare, dar îngerii nu ţin seama de împotriviri. Ei au poruncă să-i aducă la un punt în care pot să-1 refuze pe Isus. Dacă-1 refuză, îngerii încep ciclul iar şi iar de la îneput, aşa cum sînt călăuzţi de Duhul.
Nu oricine îţi iasă în cale este adus de Duhul, dar Dumnezeu vrea să fii îndeajuns de sensibil pentru a auzi cuvintele ce le spun oamenii pe care-i întilneşti şi să simţi descurajarea lor. Trebuie să le spunem că îngerii sînt trimişi să lucreze la inima lor şi ei nu pot să dispună de ei înşişi întorcînd spatele şi refuzînd pur şi simplu să asculte îndemnul Duhului. Dacă fac aşa, îngerii vor începe ciclul de la început! Si dacă refuză din nou, îngerii vor începe încă odată. Ei nu se descurajează. Ei primesc toate poruncile din cer. Slăvit să fie Dumnezeu!
Noi putem vorbi în Numele lui Isus, pentru că avem autoritate de le El. Cînd cineva spune cu sinceritate „Isuse Te accept”, este responsabilitatea noastră să le aducem la cunoştinţă că Dumnezeu i-a acceptat. Dumnezeu ne-a dat această autoritate prin Isus. Noi sîntem reprezentanţii Lui!
Putem spune acest lucru, pentru că Dumnezeu ne va sprijini în orice lucru făcut în conformitate cu Cuvîntul Lui. “Pe oricine îl veţi dezlega” – a zis El – „îl voi dezlega şi Eu.”
Vestea bună pentru tine astăzi este că pe Dumnezeu Îl interesează vital fiecare persoană şi fiecare familie şi că El trimite chiar şi îngeri mesageri pentru a-i aduce pe cei ce sînt departe de El, înapoi în familia Lui. El îi iubeşte pe oameni cu adevărat!
16
CAPITOLUL 3
Lucrarea îngerilor
S-a făcut lumină şi iată în faţa mea, doi dintre cei înalţi oameni pe care i-am văzut vreodată! Din ei pulsau curenţi puternici de radaţii. Era cît pe ce să cad, dar m-a sprijinit mîna puternică a unia dintre aceste fiinţe care aveau peste doi metri. AM AUZIT CĂ-MI SPUNEA:,,EU SÎNT GABRIEL”da rnu putea fi… el n-a mai fost văzut de secole întregi. Văd oare bine sau ESTE EL ÎNTR-ADEVAR AICI… ÎN CASA MEA?
Prin mesajele însufleţitoare aduse de îngeri, Domnul m-a făcut să înţeleg adînc lucruri pe care nu le-aş fi învăţat niciodată prin studiu intensiv. Cînd Domnul mi-a adus aceste adevăruri emoţionante nu m-a întrebat dacă le pot ajusta pentru a le potrivi cu concepţiile mele doctrinale sau cu poziţia pe care am ales-o, El nici măcar n-a procedat ca şi cum ar ştii de vreo poziţie, ci a zis simplu: „Iată ce se va întîmpla!”
În copleşitoarea prezenţă a îngerilor lui Dumnezeu m-am simţit adesea ca Maria care a zis: ”Facă-mi-se după cuvintele tale!” (Luca 1:38). Cînd Pavel a spus: „Un înger al Dumnezeului al căruia sînt eu, şi căruia îi slujesc, mi s-a arătat azi noapte” (Fapte 27:23), el ştia că aceste cuvinte rostite de îngeri se vor împlini! Tot astfel şi eu ŞTIU că aceste mesaje care au venit din inima lui Dumnezeu vor lucra continuu la depopularea iadului de viitorii lui locuitori.
Aceste adevăruri sînt vitale şi reale! Doar simpla prezenţă în sine a acestor măreţe fiinţe îngereşti, care vin direct de la Tronul lui Dumnezeu este atît de copleşitoare, încît n-aş putea judeca vreodată pe cineva pentru faptul că a căzut cu faţa la pămînt înaintea uneia dintre ele! Nu-i voi judeca nici măcar pe acei puţini la număr, menţionaţi în Biblie care au avut dorinţa de a li se închina, chiar dacă n-au făcut-o!
Prin spusele îngerilor, adevăruri simple, de bază au devint vii şi reale pentru mine! Ei au scos în evideţă, aducînd în centrul atenţiei mele, anumite părţi din Scriptură pe care niciodată nu le-aş fi putut înţelege altfel. Acestea sînt principii biblice simple, pe care Dumnezeu mi-a pormis să le văd prin ochii Lui, dar desigur că nu am evitat Biblia pentru a le putea vedea. Dumnezeu le-a aşezat acolo cu mult timp înainte, dar solzii de pe ochii noştri duhovniceşti ne-au împiedicat să le vedem.
Fiecare adevăr pe care aceste fiinţe îngereşti mi 1-au făcut real, au avut ca suport Cuvîntul lui Dumnezeu. După aceste descoperiri glorioase, adevărurile dificile au devenit simple! Cum de nu le-am descoperit pînă acum! Ele sînt atît de evidente şi atît de frumoase şi fiecare dintre aceste mesaje pune în evidenţă jertfa lui Isus, pentru că îngerii nu vorbesc niciodată despre planul etern al lui Dumnezeu fără a aminti jertfa Fiului Său. În mesajele lor, întotdeauna îşi are locul ei şi moartea ispăşitoare a lui Isus!
Am petrecut cîtva timp meditînd la aceste lucruri. Trebuie să înţelegi bine că nu poţi să închizi uşa la o experienţă copleşitoare ca aceasta, alungînd-o din mintea ta zicînd: „Ei bine, asta-i tot! Am primit mesajul, am avut această experienţă, şi acum să mergem mai departe la faza următoare!
17
Este absolut imposibil! Înfiorarea experienţei şi prezenţa copleşitoare a lui Dumnezeu sînt lucruri pe care nu mi le pot scoate din minte nici chiar atunci cînd închid ochii noaptea. Din cauza acestor vizite îngereşti, în subconştientul meu există tot timpul o veneraţie faţă de Dumnezeu, prezenţa Lui şi realitatea existenţei Lui. Este foarte important faptul că aceste vizite au adus la cunoşinţa oamenilor că Dumnezeu trăieşte şi că El nu i-a uitat.
Nu ştiu dacă voi mai fi vizitat de îngeri. Oricum, vizitele de pînă acum au avut asupra vieţii mele un asemenea efect pe care nu-1 va şterge din inima şi mintea mea nimic de pe pămînt sau chiar din cer! Dumnezeu îi pregăteşte pe oameni, şi în pregătirea lui ne include şi pe noi, simt aceasta, pentru revenirea lui Cristos. Dumnezeu ne pregăteşte, eliberîndu-ne de temeri şi robii şi dînd-ne putere de a fi, şi apoi putere de a face! Dumnezeu este în mişcare!
În ciuda faptului că El vrea ca noi să avem ochii aţintiţi spre mesaj şi nu spre mesager, nu-1 putem ignora pe mesager. Un simţămînt de respect şi teamă mă înconjoară cînd mă gîndesc la bunătatea lui Dumnezeu de a trimite veşti poporului Său prin fiinţe îngereşti.
Cînd mă uit la un înger şi-1 aud spunînd că Dumnezeu ne poartă de grijă îmi dau seama că în faţa ochilor mei se află nu numai îngerul, ci prezenţa lui Dumnezeu Însuşi, care ne poartă de grijă îndeajuns pentru a trimite acest mesaj inimilor noastre.
Uneori sînt şi lucruri care sună puţin hazliu în spusele îngerilor sau în lucrarea pe care o fac, dar întotdeauna îi înconjoară o atmosferă minunată de sfinţenie şi înfiorare, pentru că vin direct din prezenţa lui Dumnezeu şi gloria Lui îi însoţeşte.
Chiar dacă aş f avut doar o singură întîlnire cu ei aş fi fost foarte mulţumit, pentru că aceasta este o experienţă pentru o viaţă întreagă. Totuşi, la cîteva săptămîni de la prima întîlnire, îngerul m-a vizitat a doua oară, întărind mesajul pe care mi-l dăduse. Şi lucrurile nu s-au oprit aici … Aproximativ după cinci săptămîni, cînd m-am dus la culcare, am observat o lumină albăstruie care venea dinspre casa scărilor. Ştiam că era prea slabă pentru a fi lumina din casa scărilor, de aceea am crezut că s-ar fi putut să fi lăsat vreo lumină aprinsă într-una din camerele de la parter. M-am sculat şi am pornit-o în jos, pentru a stinge lumina.
Eram cam la jumătatea scărilor cînd s-a făcut lumină.
În faţa mea stăteau doi oameni dintre cei mai mari pe care îi văzusem în viaţa mea! Am fost şocat! Nu eram propriu-zis speriat, dar din ei, care locuiau în strălucirea prezenţei lui Dumnezeu, ieşea o asemenea radiaţie de putere divină, încît n-am mai putut sta în picioare. Genunchii mi s-au îndoit şi eram pe punctul de a cădea. Una dintre aceste fiinţe uriaşe şi-a întins mîna, m-a apucat şi mi-am recăpătat puterea.
El s-a prezentat foarte simplu şi mi-a spus că era Gabriel. Eram buimăcit! Putea acesta să fie acelaşi Gabriel despre care am citit în Biblie? Primele vizite nu mi-au inspirat nici pe de parte o asemenea veneraţie ca şi aceasta, pentru că îngerul stătea în faţa mea tot atît de clar vizibil ca şi un om pămîntean şi mi s-a prezentat ca îngerul Gabriel! Este imposibil să-mi descriu sentimentele de veneraţie şi uimire! Apoi m-a prezentat celui de al doilea înger pe care-1 chema Chrioni. Chrioni? Acesta este un nume neobişnuit de care nu am auzit niciodată. De ce nu l-a chemat: Mahalael sau Tubalcain, sau Shadrac, Meşac sau Abednego, Asyncritus, Phlegon, Philologus,
18
Sosipater, or Onesiphorus? Niciodată nu m-am gîndit că toţi îngerii au nume şi o fizionomie aparte!
L-am întrebat pe Gabriel: “De ce aţi venit voi doi aici?” şi el mi-a răspuns doar, că Duhul Sfînt i-a trimis, şi numaidecît a început să-mi spună cîteva adevăruri fru-moase. Teologic ştiam că Duhul Sfînt era pretutindeni în acelaşi timp, dar acest lucru a primit pentru mine un înţeles nou cînd mi-a spus că Duhul controlează şi conduce întregul pămînt culegînd semnalele de pretutindeni, în acelaşi timp. El aude chiar şi zgomotul făcut de o pasăre care cade la pămînt, oriunde ar fi! El aude paşii cei mai uşori şi le poartă de grijă! ,,Domnul este în Templul Lui cel Sfînt, Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri. Ochii Lui privesc şi Pleoapele Lui cercetează pe fiii oamenilor” (Ps. 11:4).
Îngerul mi-a zis că privind ce se întîmplă pe tot cuprinsul pămîntului, Domnul a descoperit o întăritură de forţe satanice care au plănuit să mă atace. Duhul nu numai controlează, ci trimite şi ordine, astfel la porunca lui Dumnezeu îngerii erau tocmai aici în Boise, Idaho, pentru a înfrînge vrăjmaşul.
Eram puţin îngrijorat, pentru că n-aş fi vrut ca îngerii să stea la mine în casă, dacă cel rău avea de gînd să pornească un atac. (Aş fi vrut să fie afară la luptă!) Dar el mi-a spus: ,”Noi am terminat deja lupta!”
L-am întrebat dacă în mod obişnuit ei vin ca răspuns la o chemare după ajutor.
,,Nu” – mi-a răspuns – “dacă Duhul ar fi aşteptat pînă cînd tu ai fi ştiut despre un atac, ai fi deja în necaz! Acest lucru nu este nimic neobişnuit. Noi respingem în continuu vrăjmaşul şi-l punem pe fugă!”
Pe urmă mi-a spus să privesc pe fereastră. Am privit şi iată că pe aleea care duce la garaj erau cam 100 din acei îngeri mari luptători. Îşi terminase deja slujba şi mai schimbau între, ei, aşa, cîteva cuvinte. A fost un simţămînt plăcut să ştiu că Dumnezeu are căi şi mijloace pentru a purta de grijă poporului Său.
Gabriel mi-a vorbit despre duhurile răutăţii care lucrează foarte intens astăzi în lume. Duhurile înşelătoare inteprind atentate sinistre, pentru a-i abate pe oamenii lui Dumnezeu de la Cristosul cel viu. Cristos vrea să fie pentru fiecare din noi o persoană vie, care pulsează, dar din cauza acestor forţe vrăjmaşe, unii oameni şi-au abătut privirea de la Isus şi au început să se uite la învăţători. Parte din aceşti învăţători disecă şi categorisesc Biblia pînă cînd Cuvîntul îşi pierde viaţa. Gabriel mi-a zis: ”Citeşte Cuvîntul, hrăneşte-te cu el, lasă-l să devină Cuvîntul cel Viu pentru tine, nu numai coloane de adevăruri şi păreri ale oamenilor”. El zicea că în lumea de astăzi Cristos este cunoscut ca un Cristos al tablei, al diagramelor, un Cristos tipărit sau chiar un Cristos al flanelografului (şi Computerului). Dar El a spus că vrea să fie cunoscut ca şi Cristosul cel Viu, venind la noi de pe paginile Bibliei! Aleluia!
Am simţit că de acest mesaj era într-adevăr nevoie. El a adăugat că deşi studiul biblic pare a fî un lucru duhovnicesc, unii ar învăţa întotdeauna şi niciodată nu ar pune în practica cele învătate, pentru că cu timpul, cunoştinţele dobîndite, ale unui studiu sau ale unei doctrine, sînt depăşite, trebuie să înceapă totul de la început. Îngerul mi-a zis: “Hrăneşte-te cu Cuvîntul!” şi a repetat: ,,Hrăneşte-te cu Cuvîntul! Nu te fixa pe Cuvîntul disecat, rupt în bucăţi mici şi analizat pe secţiuni. Păstrează-l ca şi Cuvîntul Viu!” Acest lucru este emoţionant, pentru că nu există nici un substitut pentru
19
Cristos CU tine şi ÎN tine!
El mi-a vorbit despre diferite tipuri de îngeri ca de exemplu, îngeri care dau slavă, îngeri închinători, îngeri slujitori şi îngeri luptători. indiferent de funcţia lor, scopul lor cel mai înalt este să preamărească Numele lui Isus! Cînd Numele acesta este pronunţat în cer sau aici pe pămînt, ei cad cu faţa la pămînt şi I se închină, pentru că El este nespus de înălţat!
Într-o noapte, în timp ce Gabriel şi Chrioni vorbeau cu mine, a apărut dintr-o data o străfulgerare de lumină pură, albăstruie, cu un diametru de aproximativ 50 cm, de la tavan pînă la pardoseala camerei noastre de studiu.
În clipa în care a apărut lumina, amîndoi îngerii au căzut cu faţa la pămînt. Au stat aşa cu faţa în jos, cel puţin cinci minute, fără vreo mişcare sau fără să scoată vreun sunet. Nu ştiam ce să fac, aşa că m-am plecat pe mîini şi genunchi şi L-am proslăvit pe Dumnezeu.
Ei niciodată nu mi-au spus ce a fost asta, dar eu cred că aşa cum lui Saul i-a apărut pe drumul Damascului o lumină strălucitoare, acestă ar fi putut fî tot aşa o apariţie a lui Isus sub forma unei lumini strălucitoare. Pentru mine a fost copleşitor!
Unele dintre experienţele unice cu care m-a binecuvîntat Dumnezeu sînt atît de incredibile din punctul nostru de vedere omenesc, încît mi se întîmplă adesea să ezit să le împărtăşesc în public. Iată una dintre ele:
Într-o noapte, în timpul unei vizite, Gabriel mi-a spus că Dumnezeu mi-a trimis un mic dar pentru puterea şi energia mea, şi mi-a înmînat un biscuit rotund, cu un diametru de aproximativ 15 cm. şi gros de 2 cm. care arăta ca o pîine.
Mi-a spus s-o mănînc şi aşa am şi făcut. Avea gust de miere. După ce am terminat bisuitul, mi-a dat un polonic ca de argint plin cu ceva ce părea a fî apă. Am băut-o pînă la ultima picătură şi dintr-o dată a venit peste mine o dorinţă copleşitoare de a-l proslăvi şi de a-l adora pe Dumnezeu. Rîuri de laudă tălăzuiau, revărsîndu-se din adîncul fiinţei mele, îndreptîndu-se în sus, spre Dumnezeu şi zile întregi după ce am băut acest lichid am avut o senzaţie de “efervescenţă” prin venele mele. Eram copleşit de un sentiment plăcut, de nedescris şi înveselitor.
Efectele au fost uimitoare, pentru că în prima zi după ce am mîncat biscuitul şi am băut apa AM SLĂBIT 5 lbs.(2,27 Kg.)
A doua zi AM MAI SLĂBIT 5 lbs.(2,27 Kg.)
A treia şi a patra zi TOT CÎTE 5 lbs.(2,27 Kg.)
Pe urmă stera redus la aproximativ 1 lb,(450 gr.) pe zi. Eram puţin obez şi acum mi-am revenit la normal. Înainte, cînd fugeam mi se îngreuia repede respiraţia, dar acum nu mai am deloc crize de respiraţie. Putera şi vigoarea îmi sînt fantastice!
Slavă lui Dumnezeu pentru Cuvîntul Său veşnic Biblia care este ghidul nostru în toate lucrurile. În Biblie găsim întîmplarea lui Ilie care era slăbit de foame, dar Dumnezeu a trimis un înger să-i ducă ceva de mîncare. După aceea el a mers 40 de zile şi 40 de nopţi fără să mănînce! Cuvîntul lui Dumnezeu este confirmat în mod constant, prin împlinirea Scripturilor astăzi la fel ca şi în trecut, de-a lungul întregului plan al lui Dumnezeu.
Un altul dintre multele adevăruri frumoase pe care mi le-a dat Dumnezeu prin gura îngerului Gabriel este că tot ce a promis Dumnezeu este deja un fapt împlinit,
în ceea ce priveşte cartea lui Dumnezeu din cer. Această afirmaţie a fost foarte dificilă pentru înţelegerea mea, de aceea Gabriel a luat creionul pe care-l aveam în mînă şi a făcut o schiţă în ciornă, reprezentînd rama unui tablou. Iată o fotografe a schiţei actuale pe care a desenat-o pe un blocnotes galben, în timp ce-mi explica.
Tot ce a promis Dumnezeu este terminat în acest tablou. Dar îngerul a zis: ,,Iată o părticică mică în centru, reprezentînd un lucru neclar pentru tine – lucru neterminat încă, în prezentul pămîntesc. Tu îţi petreci desoeri timpul, privind la aceste lucruri, pînă cînd părticica aceea mică se extinde şi umple rama, ascunzînd în întregime ceea ce a făcut Dumnezeu. Dacă tu vei privi la Isus în loc să priveşti la probleme, vei vedea tabloul complect.”
În Isaia 43:2, Domnul a spus: „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine.” Dacă te uiti la apele necazului, atunci nu vei vedea tabloul, dar dacă te uiţi la Isus, această părticică mică care pare atît de amenÎnţătoare pentru tine, trebuie să se retragă şi atunci vei vedea tabloul complect cu tot ce a promis Dumnezeu.
Mulţi m-au întrebat dacă Gabriel mi-a spus ceva despre întoarcerea lui Cristos. Nu mi-a spus nimic, dar l-am întrebat eu. Am aflat că Gabriel are acces la orarul tuturor evenimentelor care au fost prezise, dar Dumnezeu a păstrat timpul revenirii Lui Cristos ca un secret deosebit pentru Sine. “Un lucru pot să-ţi spun” – a zis el – “în Curţile Cerului este o mare forfotă şi o mare pregătire. Numai după înălţarea lui Isus după înviere a mai fost o asemenea agitaţie în cer cum este acuma.” Aleluia!
Aceşti îngeri vorbeau între ei într-o limbă cerească şi primeau constant mesaje de la Duhul Sfînt. Deseori cînd primeau ştiri rîdeau şi erau extrem de fericiţi. Evident că aceastea erau veşti de mari victorii pe care le sărbătoreau.
În timp ce Gabriel vorbea cu mine, Chrioni, celălalt înger, se juca cu Queenie, cîinele meu, gîdilindu-i urechile, răsturnîndu-l pe spate şi amuzîndu-se cu el.. Queenie plescăia de plăcere. Aş fi dorit ca el să fi putut vorbi, pentru a afla impresiile lui; a avut o
20
21
experienţă rară pentru un cîine şi s-a purtat ca şi cum ar fi simţit că a fost într-adevăr ceva deosebit!
Gabriel s-a dus la uşă şi a întins mîna ca să apuce clanţa.. Zicea că trebuia să plece din cauza unei chemări urgente a Duhului, dar a zis: „L-am rugat pe Chrioni să stea cu tine în timp ce voi fi plecat. Mă întorc numaidecît.”
A fost aşa de ciudat faptul că în timp ce MĂ UITAM LA EL S-A FĂCUT NEVĂZUT. Nu s-a produs nici un fulger, nici un sunet, nimic. Pur şi simplu a dispărut! Cu o clipă înainte vorbeam cu un sol foarte solid, musculos şi în momentul următor nu mai era nimic! Tot ce puteam vedea era locul în care a stat. S-a făcut complet nevăzut!
Toţi par a fi interesaţi să stie ceva despre înfăţişarea fizică a îngerilor. Nici măcar doi dintre ei nu seamănă unul cu celălalt. Au înălţimi diferite şi fiecare dintre ei îşi poartă părul altfel, avînd înfăţişări complet deosebite. Chrioni îşi poartă părul ca mulţi dintre bărbaţi de astăzi şi arată cam de 25 de ani. Nu ştiu ce greutate ar putea avea în pounds sau kilograme pămînteşti, dar oaspetele meu are în jur de 400 lbs, sau 181 kg. Este uriaş de aproximativ (7ft+) 2,20 m, sau poate şi mai mult. Adesea poartă o cămasă stil pulover de culoare maro şi nişte pantaloni maro puţin largi; pare îmbrăcat ca de fiecare zi, dar ordonat. Cămaşa se încheie la gît cu ceva ce pare a fi nişte şireturi.
Gabriel apare deseori într-o tunică lucitoare albă, cu o încingătoare strălucitoare de aur, lată de aprocimativ (5”) 13 cm, pantaloni albi şi pantofi foarte bine lustruiţi de culoarea bronzului. Părul lui are culoarea aurului!
Motivul pentru care adineaori am văzut lucirea aceea albăstruie venind din casa scărilor, era că întreaga lor îmbrăcăminte iradia o lucire multicoloră! Pielea lor radia de asemenea! Şi ochii aceia, – i-aş recunoaşte oriunde! Erau ca nişte globuri de foc, dar în privirea lor puteai simţi cu adevărat atîta milă şi căldură! Aveam impresia că privirea lor trecea prin mine! Am înţeles ce a vrut să spună Ioan cînd a descris întîlnirea Lui cu Isus, în primul capitol din Apocalipsa, unde zice că ochii Lui erau ca „para focului”.
Şederea în prezenţa lui Dumnezeu este un lucru mare; dă naştere la strălucire sau radiaţie. Cînd Moise a fost cu Dumnezeu timp de 40 de zile şi 40 de nopţi, a trebuit să i se pună pe faţă o mahramă după ce a coborît de pe munte. Faţa lui strălucea atît de tare încît nu-l puteau privi! Pe muntele schimbării la faţă, cînd Moise şi Ilie au coborît direct din cer şi au stat de vorbă cu Isus, ucenicii ziceau că “îmbrăcămintea i s-a făcut albă, strălucitoare”. El strălucea în toată puterea cuvîntului!
În timpul unei vizite, Chrioni a zis că Dumnezeu i-a îngăduit să răspundă la întrebările pe care le-aş avea. Am, fost atît de copleşit încît pur şi simplu nu am ştiut ce să-l întreb! Am fost copleşit de atmosfera minunată de sfnţenie din prezenţa lui şi era o mare bucurie în prezenşa lui. În cele din urmă, mi-am adunat ceva curaj şi 1-am întrebat ce fac îngerii în răstimpul dintre apariţiile lor cunoscute. În Biblie există şi intervale de trei sau patru sute de ani în care nu se scrie nici măcar un cuvînt despre îngeri.
„Ce faceţi ca să nu vă plictisiţi?”
El s-a uitat la mine foarte nedumerit cînd i-am pus această întrebare.
22
Apoi mi-a răspuns cu vocea cea mai adîncă şi mai caldă pe care am auzit-o vreodată: “Acele apariţii menţionate în Biblie au avut loc numai atunci cînd Domnul a deschis ochii oamenilor ca să ne poată vedea, dar noi întotdeauna trebuie să-i ajutăm pe oameni, TOT timpul sîntem ocupaţi!” Îngerii sînt fiinţe ale eternitatăţii. Timpul nu înseamnă nimic pentru ei! Vîrsta nu înseamnă nimic pentru ei!
Cu Chrioni am discutat alte subiecte decît cu Gabriel, şi anume subiecte privitoare mai ales la lucrarea lor. El mi-a vorbit despre responsabilitatea pe care o au îngerii de a avea grijă şi de oamenii răi, care nu-1 cunosc pe Dumnezeu. El mi-a zis: “Niciodată nu poţi înţelege adîncimea dragostei lui Dumnezeu, pentru că ea este prea mare!” Este atît de uimitor să vezi cum unii oameni Îl înjură şi cum Îl urăsc pe Dumnezeu, cum Îi întorc spatele şi totuşi braţele Lui continuă să stea întinse, pentru că El îi iubeşte atît de mult!
L-am rugat pe Chrioni să-mi vorbească despre experienţele lui cele mai interesante.
Una dintre cele mai emoţionante întîmplări, mi-a amintit de vîrsta pe care trebuia s-o aibă; îngerii au fost creeaţi înainte de a fi fost făcut pămîntul. Chrioni a ajutat la călăuzirea poporului Israel, pentru a-i scoate din ţara Egiptului. El a zis: „Dumnezeu ne-a dat dreptul să-i pedepsim pe Egipteni şi să folosim oricare din armele lui Dumnezeu. Aruncam în ei cu fulgere, le scoteam roţile carelorl”
Nu mi-a spus că s-ar fi amuzat cu asta, dar a zis că această întîmplare i-a rămas fixată în minte din cauza biruinţei minunate a poporului Israel, cînd Marea Roşie a fost înpinsă înapoi ca ei să poată trece.
Mi-a mai vorbit despre un alt eveniment interesant, cînd Israelul se găsea într-un marş forţat: “Oamenii din Gabaon au trimis să spună lui Iosua, în tabăra din Ghilghal: “Nu părăsi pe robii tăi, suie-te la noi în grabă, izbăveşte-ne, dă-ne ajutor, căci toţi împăraţii Amoriţilor care locuiesc pe munte s-au strîns împotriva noastră” . Iosua s-a suit din Ghilghal, el şi toţi oamenii de război cu el, şi toţi cei viteji. Domnul a zis lui Iosua: „Nu te teme de ei, că îi dau în mîinile tale şi nici unul din ei nu va putea să stea împotriva ta!” (Iosua 10:5-8).
Dumnezeu a decretat că Israelul va fi biruitor, aşa că biruinţa a trebuit să fie a lor, dar ei erau prea obosiţi ca să lupte!
Chrioni mi-a spus că îngerii aveau poruncă intervină, dar să nu se interfereze în ceea ce făcea Dumnezeu în cursul normal al vieţii oamenilor.
Ei aveau o amintire extraordinară de pe vremea cînd un grup de îngeri luptători făcuseră nişte bucăţi de grindină uriaşă pe care au aruncat-o pe capul duşmanilor: „Pe cînd fugeau ei dinaintea lui Israel şi se pogorau din Bet-Horon, Domnul a făcut să cadă din cer peste ei nişte pietre mari pînă la Azeca, şi au pierit; cei ce au murit de pietrele grindinei, au fost mai mulţi decît cei ucişi cu sabia de copiii lui Israel.”
(Iosua 10:11).
Fiinţele îngereşti îi ajută în mod continuu pe oameni în multe feluri, în zilele noastre. Multe coincidenţe aparente nu sînt decît lucrarea îngerilor! Noi nu ne-am dat seama pe deplin de felul în care Dumnezeu îşi foleseşte oştile cereşti, pentru aşi face lucrarea, din cauza informaţiilor limitate pe care le avem despre îngeri. Dumnezeu i-a permis lui Pavel să vadă puterea acestor forţe, de asemenea şi lui David care a vorbit
23
despre numărul colosal al îngerilor şi măreţia puterii lor. Pavel spunea că fiecare dintre ei este trimis de Dumnezeu să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mîntuirea (Evrei 1:14).
Desigur că Dumnezeu nu vrea ca noi să ne închinăm îngerilor, dar vrea să fim conştienţi de existenţa şi importanţa lor în vieţile noastre astăzi. Ei nu sînt numai poveşti din Biblie; ei sînt fiinţe vii, active lucrînd pentru Dumnezeu în desfăşurarea planului Său atotputernic şi veşnic.
Gabriel mi-a spus de asemenea că mulţi oameni vor avea năzăriri şi vor spune: “Am văzut un înger aici, sau am văzut un înger acolo!” El a zis că acest lucru este normal din cauza naturii imaginaţiei umane şi din cauza unei dorniţe sincere de a mărturisi ce face Dumnezeu prin îngeri, dar el a zis că ochii oamenilor vor fi deschişi doar în anumite momente bine stabilite şi atunci vor vedea îngeri adevăraţi şi nu doar plăsmuiri ale imaginaţiei lor. El mi-a spus că Dumnezeu şi forţele îngereşti sînt tot atît de aproape de oamenii care nu-i văd ca şi de cei care-i văd întradevăr!
Mă bucur că Domnul mi-a îngăduit să trăiesc o zi atît de emoţionantă! Acestea sînt cele mai bune zile din toată istoria! Lucrurile pot părea întunecate în anumite domenii, dar cînd Îl proiectezi pe Isus deasupra lor, ele par luminoase. El ne spune: „Întreg pămîntul este plin de slava Lui!”
CAPITOLUL 4
Vizita mea în Sala Tronului
Şirul întîmplărilor ciudate din viaţa mea au început în 21 ianuarie 1977, cînd am fost răpit, devenind oaspetele lui Dumnezeu. Mi-am dat seama că El vrea să fiu tratat ca un prieten. Cuvintele pe care mi le-a spus: ,,Să te simţi ca la tine acasă, te cunosc deja!”, – mi-a schimbat viaţa .
El mi-a zis:”Eu nu înregistrez greşeala ; aceste cuvinte au deschis o uşă de speranţă pentru întreaga omenire.
Într-o sîmbătă seara din ianuarie 1977, pe la 10:30 stăteam la biroul meu, meditînd, rugîndu-mă şi pregătindu-mi inima pentru duminica. Eram aplecat pe birou, cu capul pe mînă, cînd dintr-odată, fără vreo prevenire, am fost pur şi simplu scos din această cameră.
Am auzit o voce spunîndu-mi: “Vino cu Mine în Sala Tronului, unde sînt păstrate secretele universului!” Nu am avut timp să răspund ceva. Spaţiul nu înseamnă nimic pentrru Dumnezeu! Ci cît ai clipi din ochi, am fost exact acolo! Numai atunci
24
mi-am dat seama că vocea pe care am auzit-o, a fost vocea Dumnezeului celui Atotputernic!
Eram crispat şi Dumnezeu mi-a spus mă relaxez: „Nu poţi să pari altul decît eşti, pentru că deja te cunosc!” Am început să mă relaxez, deşi era o atmosferă de sfinţenie atît de copleşitoare! Cu greu puteam să-mi dau seama ce se întîmplă.
El a trecut direct la subiect şi a spus: „Vreau să-ţi dau o privire generală asupra adevărului.” Într-o fracţiune de secundă a eternităţii, El m-a dus din Genesa pînă în Apocalipsa, urmărind planul lui Dumnezeu pentru poporul Său. De-a lungul întregii Biblii Dumnezeu a subliniat caracterul Său consecvenet. “Nu voi face nimic în contradicţe cu natura sau caracterul Meu. Planul Meu pentru voi este un plan bun şi el va fi dus la îndeplinire.”
El s-a referit la Ieremia 29:11: “Căci Eu ştiu gîndurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gînduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” Dîndu-mi aceste gînduri, Dumnezeu voia să-mi dau seama care erau adevăratele Sale simţăminte faţă de om; El a avut omul plan înainte de a face pămîntul; şi El a făcut pămîntul, pentru ca omul să aibă un loc unde să locuiască. Cînd se uită la om, Dumnezeu nu se opreşte la faptele lui rele, ci se uită chiar la inima omului.
În timpul acestei vizite, Dumnezeu mi-a descoperit cu adevărat o frîntură glorioasă din secretele ascunse ale universului. Mi-a vorbit despre materie, energie, natură şi spaţiu, toate purtînd pecetea minunată a aceluiaşi Creator. Această privire de ansamblu impresionantă a adăugat o nouă frumuseţe şi unitate la întreaga Biblie, pe care nu le aveam. Anumite adevăruri biblice pe care le văzusem în chip întunecat erau acum perfect clare şi puteam să-mi dau seama cît de desăvîrşit se îmbinau toate părticelele în lucrarea Lui!
Pe urmă Dumnezeu mi-a spus că-i pot pun întrebări. Mintea mi se învîrtea! Cum, o fiinţă umană să-i pună întrebări lui Dumnezeu? Era atît de copleşitor să fii în prezenţa Lui, încît abia puteam să mă gîndesc. În cele din urmă, mi-a venit un gînd şi anume, dacă Dumnezeu a făcut şi planuri individuale, pentru fiecare viaţă în parte, pentru că dintr-un motiv sau altul, simţeam că această sarcină uriaşă ar fi fost prea mare chiar şi pentru Dumnezeu.
Ca răspuns la întrebarea mea, Dumnezeu mi-a îngăduit să văd vastitatea arhivelor Sale cereşti! Capul îmi vîjîia! Nu Există nici o modalitate, pentru ca mintea mea limitată să poată înţelege cum ţinea Dumnezeu evidenţa acestor dosare. Trebuie că erau miliarde! El mi-a zis: ,,Din moment ce eşti copleşit şi impresionat de ceea ce vezi, să-ţi scot un dosar de care nu eşti străin.” Şi imediat l-a scos pe al meu. Nu m-a lăsat să-i văd conţinutul , dar a menţionat cîteva din lucrurile viitoare scrise acolo pe care puteam să le folosesc ca o confirmare a acestei vizite.
Pe urmă a făcut un lucru surprinzător. A Scris 120 de evenimente despre care zicea că se vor întîmpla în timpul vieţii mele, în viitor. Nu scria ca mine şi ca tine; informaţia apărea dintr-o dată! Cît despre mine, nici nu era nevoie s-o citesc, ci uite, chiar şi acum aş putea reproduce tot ce era pe hîrtia aceea, pentru că într-o clipită informaţia era imprimată şi în mintea mea, ca şi cum ar fi tipărită pe o hîrtie de maşina de tipărit. Maşina nu are nevoie să citească ceea ce a fost tipărit, pentru că informaţia există acolo, în ea. În acelaşi fel, fiecare notare în parte era imprimată în
25
mintea mea şi ea este acolo în continuare!
Deşi mi-a dat aceste descoperiri, Dumnezeu mi-a făcut de cunoscut şi faptul că nu aveam voie să dezvălui vreuna din ele, pînă la vremea cînd El mă va fi dezlegat ca să le împărtăşesc.
Pe urmă mi-a zis: “Vino, să-ţi arăt dosarul altcuiva, pe care îl vei înţelege uşor.” A scos dosarul lui Cir şi mi-a amintit de ultimul verset din Isaia 44 şi primele cinci versete din capitolul 45 unde zice aşa: “Eu zic despre Cir: ,,El este păstorul Meu şi el va împlini toată voia Mea; el va zice despre Ierusalim: ,,Să fie zidit iarăşi!” şi despre Templu: ,,Să i se pună temeliile!” Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cir,, pe care-1 ţine de mînă, ca să doboare neamurile înaintea lui şi să dezlege briul împăraţilor, să-i deschidă porţile (Babilonului) ca să nu se mai închidă: “Eu voi merge înaintea ta (Cir), voi netezii drumurile muntoase, voi sfărîma uşile de aramă şi voi rupe zăvoarele de fier. Îţi voi da visterii ascunse, bogăţii îngropate, ca să ştii că Eu sînt Domnul care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel. (Şi de ce te-am numit pentru această lucrare?) Din dragoste pentru robul Meu Iacov şi pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe nume, ţi-am vorbit cu bunăvoinţă, înainte ca tu să mă cunoşti. ” Dumnezeu s-a uitat departe în viitor şi a văzut cu exactitate ceea ce avea să se întîmple.
El mi-a îngăduit să văd dosarele precum şi planurile Sale cu privire la multe vieţi. Unul dintre ele a fost acela al apostolului Pavel. Se arăta cum el era rînduit să ducă Evanghelia împăraţilor, domnitorilor şi oamenilor în poziţii sociale înalte. Pentru acest motiv Dumnezeu 1-a înzestrat cu o capacitate mintală mai mare de cît cea obişnuită. Era de o inteligenţă strălucită. Domnul a făcut ca Pavel să studieze cu cei mai mari dascăli din zilele lui şi în cele din urmă să studieze la picioarele lui Gamaliel, cel mai renumit învăţător din acele vremuri. Dumnezeu l-a ales pe Pavel ca să scrie Scripturile – Epistolele, planul lui pentru Biserică – Trupul Lui, aşa că l-a pregătit pentru această lucrare.
Unul dintre lucrurile cele mai emoţionante, a fost faptul că Dumnezeu mi-a îngăduit să arunc o privire în dosarul lui Avram şi al Sarei. În timp ce mă uitam prin el, am văzut şi lucruri cu care eram total nefamiliarizat. Acolo era scris despre ospitalitatea lui Avram şi a Sarei faţă de străini. Ei simţeau cu adevărat alături de cei ce erau mai puţin norocoşi decît ei. Adăpau cămilele oaspeţilor lor, le ofereau un loc să stea şi-şi împărţeau hrana cu ei. Dumnezeu a onorat acest lucru, scriindu-l, dar înainte, eu niciodată n-am luat în seamă citind cartea Genesei.
Am căutat să găsesc unde erau scrise păcatele lui Avram – cînd Avram l-a minţit pe împăratul Egiptului, zicînd că soţia lui era sora lui; dar acest lucru nu era înregistrat! Momentul în care credinţa i-a fost slabă şi a rîs pentru că s-a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu că un om de vîrsta lui ar putea fi tată, nu era scris acolo.
,,Doamne -L-am întrebat – unde este cealaltă carte?” ,,Eu nu am nici o altă carte pentru credincioşi.”
,,Unde sînt înregistrate căderile lui Avram pe care eu le-am văzut scrise în propriul Tău -cuvînt, Biblia?”
,,Nu am nici o altă carte. ÎN CER NU ÎNREGISTREZ CĂDERILE, pentru cei credincioşi. “Şi nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile
26
lor.” “Dar acolo unde este iertare de păcate nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat”(Evrei10:17-18).
Accasta este o speranţă frumoasă pentru toată omenirea!
Dosarele eternităţii nu sînt aşa cum le-ar face omul; ele sînt mult mai complete şi orice lucru este înregistrat cu meticulozitate. Acestea sînt scrierile la care se va uita El cînd se vor deschide cărţile, la judecata sfinţilor. Acesta este sistemul ceresc de completare a dosarelor, un sistem cu totul diferit de cel al lumii acesteia.
Un altul dintre lucrurile emoţionante pe care le-a făcut Dumnezeu a fost să mă ia în duh să vizitez cîteva familii, din biserica mea. În aparenţă, fără vreo scurgere de timp, Dumnezeu m-a luat dintr-o casă în alta, ca şi cum am fi mers de la uşă la uşă. Ascultam conversaţiile oamenilor din aceste case şi mi se părea ciudat să fiu în cameră cu oameni care discutau şi care după cîte se părea nu ştiau că eram acolo. Eu îi vedeam, dar mi se părea că ei se uită prin mine. Apoi m-am gîndit la faptul că Isus este în case, ascultînd, veghind la ce se petrece şi deseori sîntem total inconştienţi de acest lucru!
Pretutindeni erau îngeri fără număr. Pentru o scurtă perioadă de timp mi-am văzut clădirea propriei mele biserici plină de îngeri. Erau mai multe fiinţe cereşti decît pămîmteşti! Aleluia!
Este imposibil să vă spun toate lucrurile care au fost imprimate în mintea mea în acest răstimp de glorie desăvîrşită. Este absolut imposibil! Totuşi vreau să împărtăşesc cîteva dintre lucrurile care m-au impresionat cel mai mult.
Una dintre constatările care au fost atît de frumoase pentru mine, în cer, a fost totala lipsă de pietate pe care oamenii deseori vor s-o îmbrace cînd se gîndesc la Dummezeu. Acolo nu era de loc pietate! Totul se desfăşura în fericire şi relaxare, într-o adevărată strălucire! Nu mă simţeam ca şi cum ar fi trebuit să calc pe ouă, pentru că eram complect în largul meu! Nu trebuia să mă gîndesc de două ori la ce aveam de gînd să spun de frică să nu displac cuiva, pentru că acolo domnea o atmosferă foarte deschisă.
A fost o experienţă frumoasă, dar plină de înfiorare pe care n-am s-o uit niciodată!
Dumnezeu a subliniat faptul că noi nu ar trebui să ne îngrijorăm de responsabilităţile LUI. El mi-a arătat cîţiva oameni care încercau să-I slujească, controlîndu-şi mintea să vadă cît de mult pot să-şi păstreze gîndurile în armonie cu El, încercînd să gîndească numai drept sau încercînd să spună cuvîntul potrivit la timpul potrivit. Dar Dumnezeu a zis: „Asta-i treaba Mea. Închină-te Mie, umblă cu Mine, puneţi mîna în a Mea, puneţi inima în acord cu voia Mea şi eu îţi voi da privilegiul de a progresa cu Mine.
,,Lasă să port Eu grijă de partea care Îmi revine! Promisiunile Mele sînt partea care Îmi revine Mie şi Eu voi purta de grijă de această parte. Eu nu am dat greş niciodată, în toată vremea. Nici măcar unul singur dintre cuvintele Mele nu au dat greş în toate promisiunile Mele cele bune!”
Am învăţat cîteva lucruri care erau de-a dreptul uimitoare! Dumnezeu mi-a spus că banii nu au prea multă valoare, decît atunci cînd sînt folosiţi pentru lucrarea Lui. Celor care-şi direcţionează resursele pentru lucrarea Lui, El le va deschide larg canalul binecuvîntărilor Sale şi nu vor exista limite în binecuvîntarea care le va fi dată de
27
Dumnezeu. El mi i-a arătat pe cei din biserica noastră pe care avea de gînd să-i binecuvinteze pe cale financiară. Aceştia nu erau prea înstăriţi atunci, dar ei au simţit că cel mai important lucru în lume era să sprijinească lucrarea lui Dumnezeu cu resursele lor financiare, El mi-a spus că va reversa binecuvîntări peste ei.
După o vreme, am aruncat o privire în evidenţa dărniciei membrilor din biserica noastră. Nu am obiceiul să fac aşa ceva, dar am vrut să văd pentru mine însumi, dacă Dumnezeu îi binecuvîntase deja pe aceşti oameni. TOŢI ACEIA LA CARE S-A REFERIT DUMNEZEU au ajuns să dăruiască de la sume mici, la sume copleşitoare!
Un altul dintre lucrurile extrem de interesante pe care mi le-a spus Dumnezeu cînd am fost cu El, era în legătură cu un adevăr pe care oamenii de ştiinţă îl vor descoperii mai tîrziu. I-am spus soţiei mele despre acest lucru ştiinţific şi ea a fost tot atît de uimită ca şi mine. Dumnezeu mi-a spus că în curînd vom auzi despre această nouă descoperire.
S-au făcut multe speculaţii despre spaţiile goale din cosmos. Dumnezeu mi-a explicat că motivul pentru care par a exista spaţii goale, întunecate este că forţa gravitaţională proprie a stelelor este atît de puternică, încît razele de lumină sînt absorbite şi astfel stelele se sting. Ele nu mai luminează deloc. -găurile negre nu înseamnă că acolo nu există stele, ci pur şi simplu lumina lor s-a stins şi ele nu pot fi văzute. Găurile negre sînt de fapt cimitirele stelelor. Dumnezeu a spus că atunci cînd gîndurile noastre sînt îndreptate spre noi, devenim ca nişte stele stinse care pribegesc prin întuneric.
Într-o seară, în iulie 1978, ne-a vizitat un astronom şi am discutat cu el despre ceea ce mi-a spus Dumnezeu în legătură cu stelele care se sting. A fost uimit şi mi-a zis: „Nu-mi vine să cred! Sînt doar două luni de cînd am primit aceste informaţii de la o staţie spţială, este uimitor că eşti în temă cu aceste lucruri, pentrucă nu sînt cunoscute încă de public.” Soţia mea Charm a zîmbit, deoarece eu îi vorbisem despre aceste lucruri cu cîteva luni mai înainte.
Mai tîrziu el mi-a scris o scrisoare în care zicea:
“Am fost deosebit de uimit cînd mi-ai vorbit despre spaţiile cosmice. Am fost cu totul surprins cînd mi-ai relatat cum Domnul i-a comparat pe unii oameni care înainte au fost credincioşi, mărturisind şi trăiind pentru Domnul, cu unele stele din cer care străluciseră cîndva. Nu numai că au încetat să strălucească, dar nici măcar nu reflectă lumina care vine în calea lor.
Pentru mine aceştiea sînt “găurile negre” ale spaţiilor cosmice. Tu cunoşteai chestiuni ştiinţifice pe care cei mai mulţi pastori nu le cunosc. Numai Domnul a putut să-ţi dea aceste informaţii.
Dumnezeu mi-a spus de asemenea că este un loc minunat, pentru că întreg pămîntul este plin de slava Lui! El mi-a arătat cum oamenii se întorc la El, într-un număr tot mai mare. El nu mi-a arătat oameni care se îndepărtează, nici capitularea
unei biserici, nici o biserică subterană, ci o biserică triumfătoare!
Am devenit total relaxat şi în largul meu cu Dumnezeu. În cer, nu trebuie ,,să calci
28
cu piciorul drept înainte”, pentru că El ştie cum arată şi piciorul tău stîng! N-are nici un rost să te afişezi cu ceva sau să încerci să faci vreo impresie, ci fii tu însuţi!
Am constatat că ar fi imposibil să te comporţi altfel în cer!
Mi s-a părut că eram la Domnul de cîteva luni sau chiar mai mult. Toate lucrurile pe care le-am văzut ar putea să umple o carte uriaşă de sute de pagini. Eternitatea are şi ea o dimensiune a ei pe care nu o poţi identifica întru totul cu timpul. După ceasul pămîntesc, n-am avut timp nici măcar să citesc hîrtia pe care mi-a arătat-o Dumnezeu, pentru că din momentul cînd mi-am părăsit biroul şi pînă m-am întors, au trecut mai puţin de cinci minute. Eternitatea nu se desfăşoară după ceasuri, pentru că timpul nu este măsurat. Timpul este numai pentru pămîntul acesta. Eternitatea nu va fi o existenţă lungă, dilatată. Veşnicia nu este o extensiune plictisitoare a timpului. Nu este timp de loc! Este doar o existenţă glorioasă!
Cînd am vorbit bisericii noastre despre aceste experienţe supranaturale, eram puţin bănuitor, de teamă să nu creadă cineva că „mi-am pierdut cîteva şuruburi”. La început, erau momente în care mă întrebam dacă nu cumva am avut halucinaţii. Cînd îmi veneau asemenea gînduri, Dumnezeu făcea să se întîmple lucruri, exact cum El le-a scris pe hîrtie!
Cînd îţi vine vremea să părăseşti acest pămînt, nu te îngrijora de aceasta, pentru că cerul nu este o scurgere lentă a timpului! Dacă lucrurile merg mai rău aici, nu te îngrijora nici de acest lucru. Dumnezeu vrea ca timpul care-l trăim pe pămîntul Lui, să ne trăim viaţa cît mai frumos, să-L servim pe El şi să fim fericiţi! Pe Dumnezeu nu-L preocupă atît de mult ca pe noi multe lucruri cărora oamenii le dau importanţă. Ceea ce ne cere El este să-L iubim şi să umblăm cu El. Dumnezeu vrea să privim la ceea ce lucrează El, pentru că harul şi slava Lui umple întreg pămîntul.
Dumnezeu mi-a îngăduit de asemenea să-i văd pe preaiubţii mei care au murit. Pe urmă mi-a arătat credincioşi care tocmai treceau din viaţă . Am văzut în cer familiile lor care erau înştiinţate de îngeri să se pregătească pentru întîmpinare, pentru că unul din preaiubiţii lor venea acasă. Pavel spunea despre ei că au trupuri ,,cereşti” (1Cor. 15) Ei puteau fi identificaţi şi aveau aceeaşi fizionomie ca pe pămînt, în afară de griji, dureri şi alte probleme. Aveau parte în continuu de mari bucurii şi fericire, pentru că cerul este un loc de continuă descoperire a frumuseţii lui Dumnezeu!
Dumnezeu mi-a mai arătat ceva ce nu înţelesesem niciodată. intre acest pămînt şi locaşul nostru permanent din cer, există un loc de trecere din care putem, fi aduşi înapoi. Oamenii care au murit şi au fost readuşi la viaţă, ca un privilegiu dat de Dumnezeu, se găseau în acel loc. Ei nu au ajuns la locaşul lor final. Aceasta nu vrea să însemne că oamenii pot să aleagă şi o a doua variantă, ci că Dumnezeu poate să-i întoarcă la viaţă, dacă “EL” alege. Eu cunosc acest loc, pentru că l-am văzut. Am fost acolo!
Un alt lucru pe care Dumnezeu mi l-a spus a fost atît de opus cunoştinţelor mele de teologie, încît mi-a fost greu să-mi adaptez înţelegerea la faptele mele. Eu predicam că odată ce încetezi să mai respiri, dacă nu eşti mîntuit şi nu-L cunoşti pe Dumnezeu, intri în iad. Dumnezeu mi-a zis că acest lucru nu este neapărat aşa. El a zis că este un loc unde
duhurile oamenilor mai pot zăbovi pentru o scurtă vreme, înainte de a merge la locaşul lor permanent. Mulţi oameni care au fost morţi din punct de vedere clinic, ştiu
29
acest lucru, pentru că l-au experimentat. Unii dintre ei s-au apropiat de porţile iadului şi
chiar au privit înăuntru sau au putut să arunce o privire în cer şi totuşi să se întoarcă înapoi. El nu a încercat să-mi redea aceste lucruri în stilul unui manual, cu argumente, pentru a le putea dovedi, sau pentru a le putea preda ca pe o materie oarecare, ci doar ca pe un fapt! Eu I-am spus lui Dumnezeu că toate acestea sînt total opuse cunoştinţelor mele teologice, dar El a zis simplu că nici nu a încercat să le compare cu teologia mea! Am văzut un fel de loc de trecere ca un culoar sau ca un tunel între viaţă şi moarte, o camera de aşteptare din care oamenii intră în locaşul lor definitiv. Dumnezeu mi-a spus că o persoană care moare şi apoi este readusă la viaţă, se întoarce de pe acest culoar.
M-am simţit în largul meu tot timpul cît am stat în Sala Tronului, dar şederea mea a ajuns la sfîrşit prea repede. DÎntr-o dată m-am întors în biroul meu şi m-am văzut cu capul pe birou unde mă rugasem. Pînă în acel moment credeam că am fost răpit în trup, dar nu a fost aşa!
Domnul are un minunat simţ al veseliei şi în cer este mult rîs şi bucurie. Cînd mi-am privit trupul care era plecat cu capul pe birou, mi-am văzut ceafa căruntă şi am zis: „Doamne, nici n-am ştiut că în spate părul mi-a albit chiar atît de mult!”
Am fost cu adevărat şocat după ce m-am trezit din nou pe scaun, pentru că HÎRTIA PE CARE DUMNEZEU MI-O DĂDUSE ERA TOT LA MINE ÎN MÎNĂ! Nu ştiam ce să fac cu ea, dar ea se afla acolo, chiar în mîna mea. Dumnezeu nu voia ca eu să-i împărtăşesc conţinutul ei atunci, şi simţeam cum puterile mă părăsesc. Am aşezat-o cu grijă deasupra celoralte hîrtii de pe biroul meu ca să nu i se întîmple ceva şi m-am dus acasă. Soţia m-a întrebat de ce eram atît de liniştit şi de palid. I-am relatat exact tot ce s-a întîmplat şi am discutat îndelung despre vizita mea în Sala Tronului, apoi ne-am culcat. Duminică m-am sculat dis-de dimineaţă, şi m-am dus în birou ca să mai arunc o privire peste hîrtia primită, dar am constatat că SE TRANSFORMASE ÎN CENUŞĂ.
Cenuşa era pufoasă ca o blană. Era uşoară ca nişte fulgi pufoşi şi cea mai mică adiere făcea să se ridice pe traiectorii dantelate. Îmi aminteau de fulgii de zăpadă, atîta doar că aveau altă culoare.
Nu ştiam ce să fac cu ea. Nu mă puteam hotărî s-o arunc. Şi-mi era teamă s-o mişc, aşa că am lăsat-o acolo pînă mai tîrziu. Mulţi oameni au venit în biroul meu ca s-o privească. În cele din urmă, am adunat-o şi am pus-o într-un plic şi de aceea s-a făcut mai densă şi nu mai avea aceaşi consistenţă. Mai păstrez plicul ca un semn de aducere aminte a unei liste de evenimente la a căror împlinire, eu personal, nu am contribuit cu nimic. Dumnezeu mi-a îngăduit doar să văd ce lucrează El, mărindu-mi astfel foarte mult credinţa! Dacă n-ar fi fost degetul lui Dumnezeu în toată întîmplarea asta, n-aş şti cum să justific prezenţa acelei hîrtii şi apoi, prezenţa cenuşei aceleia. Mulţi oameni, auzind despre cele întîmplate, au venit de la mari distanţe ca să vadă cenuşa care era foarte neobişnuită. Cîţiva păstori au văzut parte din fulgi evaporîndu-se
chiar din mîna lor. În două săptămîni şi jumătate n-a mai rămas nici un fir de praf!
Mulţi au întrebat cum arăta hîrtia. Era tot atît de groasă ca o bucată de piele, dar albă, uşor mată. Părea a fi mai degrabă ruptă pe cele patru laturi decît tăiată şi aducea uşor cu pergamentul.
30
Cineva m-a întrebat dacă nu mi se pare fără sens să mă întorc la lucrurile temporare. o, nu, pentru că ele sînt o parte din planul Său sistematic pentru Împărăţia lui eternă. Simt că Dumnezeu este tot atît de aproape aici ca şi acolo!
Dumnezeu mi-a spus că scopul suprem al Bibliei este să ne descopere caractetrerul Său. Acesta mi s-a părut un lucru extraordinar. El mi-a dat versetele din Ieremia 9:23-24: “Aşa vorbeşte Domnul: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui, ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, să ştie că Eu sînt Domnul care fac milă, judecată şi dreptate pe pămînt! Că în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.”
Pe urmă s-a referit la Exod 34:6-7, unde îi spune lui Moise: “Tu nu Mă poţi vedea, dar îţi voi spune cum arăt Eu: “Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi credincioşie, care îşi ţine dragostea pînă în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea…” şi pe urmă a continuat zicînd: “Apoi pentru cei ce Mă resping, rămîne cealaltă parte ”
Dumnezeu mi-a dat o lumină deosebită aproximativ asupra a 2.000 de versete din Biblie. Aeceste versete, precum şi locul unde se găsesc ele în Biblie, le-am ştiut dintr-o data pe de rost. Nu pot să vă explic cum strea întîmplat acest lucru! Nu este nevoie să le repet – este ca şi cînd le-aş putea vedea oricînd doresc.
Poate că ţi se va părea ciudat, dar niciodată nu mi-a trecut prin gînd să văd cum arăta Dumnezeu. Eram doar conştient de splendoarea slavei Sale strălucitoare. Aşa cum a zis şi Pavel – minunile şi slava acelui loc nu pot fi descrise în limbile pămînteşti.
CAPITOLUL 5
Continuare în Sala Tronului
Ai zice că…
… 30 de preziceri corecte din 120 este fenomenal?
… Ce zici de 120 din 120?
… Dumnezeu nu dă greş niciodată. Iată de ce poţi să te bizui pe deplin, pe El.
… Dumnezeu mi-a spus că papa nu are mai mare trecere înaintea Lui decît cel mai mic dintre sfinţii lui şi nu are privilegii mai mari, dar deoarece influenţa lui asupra oamenilor este mare, Dumnezeu se amestecă în alegerea lui. De aceea, pentru a ajuta la restaurarea trupului fragmentat al lui Cristos, Dumnezeu a ales un om numit Karol Wojtyla, din Polonia.
Data prezicerii: 21 ianuarie 1977.
Data împlinirii: 16 octombrie 1978, Papa Ioan Paul al II-lea.
31
Unul cîte unul, cele 120 de evenimente de pe lista specială pe care mi-a dat-o Dumnezeu în Sala Tronului, au început să se împlinească în ordinea exactă în care au fost scrise.
În timp ce eram acolo, Dumnezeu m-a luat într-o vedenie în propriul meu birou, pe pămînt şi mi-a arătat o femeie care a fost implicată în vrăjitorie. Nu mi-a spus numele ei, dar într-o fracţiune de secundă am văzut-o pe această femeie clar şi distinct şi mi-au rămas întipărite în minte toate detaliile înfăţişării ei. În vedenie, Dumnezeu mi-a spus să leg duhurile necurate, să le scot afară din ea şi s-o eliberez.
Marţi seara, în săptămîna de după răpire, a venit în biroul meu o femeie îmbrăcată exact aşa cum mi-a arătat-o Dumnezeu şi ea a fost complect eliberată, aşa cum am văzut-o în vedenia din cer. Acesta a fost punctul nr. 1 de pe listă.
În timp ce eram în cer, Domnul mi-a arătat de asemenea cum predicam întrun loc unde era o reală nevoie. N-am văzut adunarea ca atare, dar am văzut oameni care erau legaţi fie din punct de vedere spiritual, fie din punct de vedere fizic şi Domnul le dădea într-un mod minunat eliberare şi o viaţă nouă. Numele locului era Centrul Vieţii Creştine, dar acest loc nu era biserica nostră.
Lunea următoare am primit un telefon de la păstorul unei biserici dintr-un oraş foarte mic situat în districtul Washington. Dumnezeu îi pusese pe inimă să mă sune pentru a predica în biserica lui. El nu ştia de ce, dar ŞTIA că trebuie să mă cheme. Ne-am uitat la calendar şi soţia mea l-a sunat din nou pentru a-i comunica datele sigure. Cînd păstorul s-a prezentat la telefon, soţia mea a fost uimită să audă cuventele: „Aici Centrul Vieţii Creştine!” S-a întîmplat exact aşa cum mi-a arătat Dumnezeu! Acesta a fost punctul nr. 2.
Sînt mişcat cînd mă gîndesc că atunci cînd Dumnezeu promite ceva nu trebuie să tot umbli după El şi să-I tot aminteşti, să-L tot îmboldeşti, spunînd: “Doamne, trebuie să stau de Tine, ca nu cumva să uiţi şi să nu împlineşti ceea ce ai promis!” Dumnezeu a trebuit să-mi repete de cîteva ori: „Tu să ai grijă de partea care îţi revine şi Eu Mă voi îngriji de partea care Îmi revine.” El mi-a reîmprospătat în memorie aceste cuvinte, din nou şi din nou, repetîndu-le mereu! Dacă El nu ar împlini ceea ce a promis, eu n-aş putea face absolut nimic, dar eu ştiu că se va ţine de cuvînt. Mă încred în El şi El niciodată nu a dat greş! Dacă nu face astăzi lucrul promis, înseamnă că nu este inclus în programul Său de astăzi, dar probabil că-l va face mîine. Oricum El îl va face! Niciodată nu trebuie să te îngrijorezi de acest lucru!
Evenimentul nr. 4 de pe listă era în legătură cu un om care urma să-L accepte pe Cristos în data de 4 februarie 1977 şi care urma să moară în 30 mai 1977, într-un accident de avion! Dumnezeu l-a mîntuit exact în data în care a spus!
Înainte de a muri, a venit la biserică vineri şi mi-a spus că ar vrea să rămînă la masă la noi, pentru a discuta cu mine cîteva lucruri. În timp ce luam masa împreună, mi-a zis: “Pastore, am un sentiment ciudat, parcă presimt că voi muri. Vrei să-mi spui tot ce ştii despre cer?” A trebuit să-mi muşc buzele, pentru că ştiam ce se va întîmpla, dar
nu puteam să-i spun. Nu puteam, pentru că Dumnezeu mi-a spus ce efect ar avea acest fapt asupra altor vieţi! În schimb, i-am relatat tot ce ştiam despre cer!
32
Exact aşa cum a spus Dumnezeu, cu mai mult de patru luni în urmă, el a plecat acasă la Domnul în 30 mai 1977, cînd a murit într-un accident de avion.
Un alt eveniment emoţionanat, nr. 34, era în legătură cu un tînăr care şi-a vîndut viaţa satanei, ca preot al satanei. Domnul mi-a dat numele lui şi chiar mi l-a arătat. La data prezisă de Dumnezeu el a venit în biserică şi l-am recunoscut, l-am salutat şi
i-am spus ca după terminare să vină la mine în birou. Dumnezeu l-a mîntuit, a spălat viaţa lui murdară şi i-a dat biruinţă şi o nădejde nouă.
Iată o scrisoare pe care am primit-o recent de la el:
În timp ce vă relatam despre viaţa mea, în 9 aprilie 1977, nu păreaţi surprins de nimic din ceea ce vă spuneam. Parcă aţi fi ştiut totul! Mai tîrziu am aflat că de fapt ştiaţi, pentru că numele meu era pe o listă pe care aţi primit-o din Sala Tronului Dumnezeului Celui Atotputernic. Dumneavoastră m-aţi aşteptat şi nu aţi fost deloc surprins că l-am acceptat pe Isus ca Domnul şi Mîntuitorul meu. Viaţa mea a constat dintr-o serie de suişuri şi coborîşuri. Am fost crescut într-o casă parohială şi am răspuns de multe ori chemărilor la pocăinţă, dar de fapt niciodată nu m-am predat pe deplin. Am rătăcit din loc în loc, neaşezat, nedisciplinat, fără vreun scop în viaţă, pocăinţă sfîrşind în cele din urmă într-un centru spiritist. Am devenit mediu şi păstor spiritist; ţineam şedinţe şi prelegeri. Controlat de demoni, am alunecat cît de jos poate aluneca un om. Cu adevărat „iată că vi se lasă casa pustie” (Mat 23:38).
Pe cînd încercam să scap de acest fel de viaţă, casa mi-a fost năpădită de şobolani pe care nu-i puteam omorî. Mi-am pierdut casa, demnitatea şi apoi familia. Nu mai aveam unde să merg. i-am sunat pe părinţii mei care locuiesc în Idaho şi am aflat că ei mă mai iubeau. Am părăsit centrul de spiritism, am venit la Idaho şi ca fiul risipitor am fost bine primit acasă! Într-un timp scurt Domnul mi-a dat înapoi familia şi împreună cu soţia am făcut o excursie în insulele Hawai. Acolo am întîlnit o familie din Boise care ne-a invitat la biserică. SLAVĂ DOMNULUI!
În biroul meu este un steag alb pe care sînt scrise cuvintele:
,,M-AM PREDAT!” Jim Olsson
Cît despre evenimentul nr. 63, Dumnezeu mi-a îngăduit să-l văd şi să mărturisesc despre el în detaliu, înainte de a avea loc. Era în legătură cu o familie care avea probleme serioase în căsătorie. În timp ce eram în cer, i-am văzut venind în biroul meu şi am remarcat că data cînd trebuia şă aibă loc acest eveniment era notată pe hîrtie.
Cînd a sosit data respectivă aceşti oameni nu s-au arătat. Mă întrebam ce s-a
întîmplat, aşa că m-am hotărît să mai rămîn puţin în birou. La scurt timp după ora
obişnuită de închidere a sunat telefonul şi o persoană care nu s-a prezentat m-a
întrebat: „Pastore Buck, vei mai fi în birou încă puţin?”,,Da!” i-am răspuns. Nu mi-a spus cine era. Cînd au venit la uşă, i-am salutat PE NUME! Aceasta chiar ia şocat pe
amîndoi! Pe urmă i-am întrebat: “Ce v-a adus aici?” Ei mi-au spus că aveau
33
probleme de căsătorie teribile şi pur si simplu au simţit nevoia să meargă undeva să mai schimbe aerul. Ei nu ştiau pentru ce, dar s-au decis să vină la Boise, Idaho.
,,Am condus pînă aici, am închiriat o cameră la un motel şi cînd am intrat în cameră, am remarcat cartea de telefoane care era deschisă la locul unde era reclama dumneavoastră cu inscripţia: “sfătuire prin programare.”
Am ştiut numaidecît că unul din îngerii aceia a fost acolo înaintea lor şi a deschis cartea de telefoane la locul în care trebuia, aranjînd şi la recepţie să obţină camera respectivă.
În timp ce conversam doamna a zis: ,,Am călătorit bine pînă aici împreună, toate lucru-rile se vor îndrepta şi totul va merge bine, aşa că nu vă mai reţinem, noi vom pleca.”
Nu, mai bine staţi aici, – le-am zis eu, – pentru că lucrurile nu stau aşa cum ziceţi. Dumnezeu mi-a arătat acest eveniment cu cîteva luni în urmă. I-am spus soţiei lui, tu ai un pistol în poşetă şi ai de gînd să-l împuşti pe soţul tău, de îndată ce vă întoarceţi la motel.
“Tu mai bine să nu să mă împuşti!” – a excalmat soţul foarte alarmat. Ea tremura toată.
“Deschide poşeta şi dă-mi pistolul acela!” – i-am zis eu.
Ea şi-a deschis poşeta şi mi-a dat arma, exact aşa cum am văzut întîmplîndu-se înainte. Apoi ea a strigat către Dumnezeu din adîncul sufletului ei. Ştia că nu exista nici o modalitate ca eu să fi aflat despre pistol, dacă nu mi-ar fi spus Dumnezeu şi El mi-a adus la cunoştinţă acest fapt cu cel puţin şase luni înainte de a se fi întîmplat!
Imediat amîndoi au căzut cu feţele la pămînt înaintea lui Dumnezeu. El le-a spălat păcatele şi a restabilit armonia în căsătoria lor. De atunci am primit de la ei o scrisoare frumoasă în care-mi scriau că frecventează o biserică bună în California, ferticiţi în Domnul şi slujindu-1 pe Dumnezeu!
Dumnezeu mi-a spus că El nu a trecut pe listă tot ce se va întămpla. El mi-a zis: Vreau doar să aleg cîteva lucruri, pentru ca să poţi vedea prin confirmare că Eu sînt cu adevărat la lucru!” Fără îndoială că între aceste evenimente aveau loc alte sute de întîmplări, dar El mi-a îngăduit să văd doar cîteva, pentru a le avea ca puncte de reper de-a lungul drumului. Unii m-au întrebat ce se va întîmpla cînd toate cele 120 de evenimente se vor împlini. Mi-ar place să spun că evenimentele viitoare sînt plănuite dinainte, tot aşa cum au fost plănuite şi cele din trecut, numai că eu nu le cunosc, dar poţi fi sigur că Dumnezeu a trasat totul dinainte!
Un punct interesant de pe listă era în legătură cu un evreu, proprietar al unei reţele de restaurante. Printr-o frumoasă înlănţuire de împrejurări el L-a întîlnit şi L-a acceptat pe Isus ca Mîntuitorul lui. Dovada acestei experienţe a fost văzută prin dorinţa lui ca sutele de angajaţi din aceste restaurante, răspîndite în toată ţara, să aibă şi ei acelaşi prilej de a-L întîlni pe Domnul. El a zis: ,,Cu siguranţă că Dumnezeu îi are în vedere pe aceşti angajaţi, tot atît de mult ca şi pe mine.” Cînd mi-a spus cine era. Duhul meu a tresăltat înlăuntrul meu, pentru că numele lui era 112!
Numărul 113 din cele 120 de evenimente, a fost alegerea unui nou papă. Dumnezeu mi-a spus că papa nu are o trecere mai mare înaintea Lui decît cel mai mic dintre sfinţii Lui şi nu are privilegii mai mari, dar pentru că influenţa lui asupra oamenilor este mare, Dumnezeu se amestecă în alegerea lui. De aceea, pentru a ajuta la restaurarea
34
trupului fragmentat al lui Cristos, Dumnezeu a ales un om numit Karol Wojtyla din Polonia. Această profeţie a fost împlinită în 16 octomtrebrie 1978, cînd el şi-a început misiunea sub numele de Papa Ioan Paul al II-lea.
Evenimentul nr.116 de pe listă era în legătură cu China. Dumnezeu mi-a spus să nu intrăm în panică cînd relaţiile diplomatice cu China vor fi restabilite şi cînd Taiwanul va fi aparent abandonat. Dumnezeu nu Şi-a uitat şi nu Şi-a părăsit poporul. El a văzut de bine să deschidă o poartă, astfel ca prin această mică deschidere, razele strălucitoare ale Luminii Lui să poată pătrunde, aducînd lumină şi eliberare din lanţurile întunericului.
Unul dintre lucrurile pe care mi le-a spus Dumnezeu cînd m-a adus înapoi din cer a fost: “Voi veni din nou la tine!” Cît de mult Îl iubesc! El m-a vizitat iar şi iar, prin intermediul acestor fiinţe cereşti, trimiţînd mesaje pentru lumea de astăzi!
Unii m-au întrebat dacă îngerii ar veni la chemarea mea. Nu, acest lucru nu este posibil. Ei nu răspund fiinţelor umane, pentru că nu primesc porunci de la nimeni, decît de la Dumneueu. Am auzit pe mulţi oameni zicînd: “Poruncesc îngerilor să facă cutare sau cutare lucru!” Acesta este un efort zadarnic, pentru că tu nu poţi porunci vreunui înger să facă ceva.
Orice poruncă vine de la Dumnezeu şi iată de ce, eu ştiu că vorbele îngerilor sînt doar ecoul cuvintelor venite chiar din inima lui Dumnezeu. De aceea ei nu i-au în seamă comentariile şi împotrivirile oamenilor cînd Dumnezeu le porunceşte să facă vreo lucrare. „Că dacă Cuvîntul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mîntuire aşa de mare care după ce a fost vestită întîi de Donmul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o (Evrei 2:2, 3).”
Vizita mea în Sala Tronului mi-a schimbat viaţa complect. Acum Îl cunosc pe Dumnezeu într-un fel mai real şi mai personal decît oricînd înainte. Timpul meu de părtăşie a devenit o convorbire familiară cu El. Biblia a primit o nouă dimensiune şi a început să trăiască. Este evident că această experienţă a devenit o parte importantă a întregii mele vieţi, situîndu-se în centrul tuturor gîndurilor şi meditaţiilor mele. Deşi nu am beneficiul hîrtiei cereşti, de cînd Dumnezeu a transformat-o în cenuşă, fiecare punct scris pe ea a fost imprimat în mintea mea, ca o fotografie.
Deseori, în mintea mea, treceam peste diferite puncte de pe listă, întrebîndu-mă cum le va duce Dummezeu la îndeplinire. Realizarea unora dintre ele părea total imposibilă. Uneori, meditam asupra acestor profeţii aparent dificile, notîndu-mi gîndurile şi apoi aruncam aceste hîrtii în dosarele mele. Spre satisfacţia mea, am dat recent peste cîteva din ele.
Una am scris-o în data de 4 februarie 1977, numai la două săptămîni după răpire cînd majoritatea profeţiilor urmau să se împlinească în viitor. Iată ce scria pe ea: ,,Cum se poate întîmpla una ca asta? Un om care a fost mîntuit astăzi, 4 februarie, să moară într-un accident de avion în 30 mai 1977. Cu siguranjă că nu înţeleg pentru ce.” Cînd mă gîndesc la această listă lungă de evenimente care au fost deja duse la îndeplinire, nu pot decît să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că Şi-a ţinut cuvîntul. Punctul nr. 117 s-a împlinit în secvenţe. Celelalte trei puncte sînt în curs de împlinire în timp ce se scrie această carte.
35
Deseori mi se pune întrebarea dacă numărul evenimentelor are vreo semnificaţie spirituală. Şi dacă împlinirea lor ar marca sau nu vreo etapă. De fapt, aceste 120 de lucruri sînt pur şi simplu o fracţiune de secundă din planul lui Dumnezeu care se află în desfăşurare. Ele sînt jaloane de-a lungul drumului, amintindu-ne de credincioşia Lui.
Dumnezeu a aşezat în Biblie mult mai multe decît 120 de evenimente despre care El a zis că se vor întîmpla. Toate acelea care trebuiau să se împlinească pînă în acest moment, s-au împlinit exact aşa cum a zis El; şi cele care urmează cu siguranţă că se vor împlini. Aceste minuni prezise sînt o dovadă că El este Dumnezeu!
Planul Său în desfăşurare va continua neabătut, chiar dacă nu voi mai avea repere speciale de-a lungul drumului. Unul dintre adevărurile cele mai mari pe care le aduce acest mesaj este asigurarea că Dumnezeu a programat fiecare zi a vieţii noastre. Cînd vom umbla cu El, El ne va îndruma pe cărare. Şi chiar dacă scopul Său pentru noi ne este necunoscut, El îl duce la îndeplinire, tot atît de sigur cum a făcut cu cele 120 de eveni-mente care mi-au fost date în ziua aceea glorioasă, în Sala Tronului.
CAPITOLUL 6
Priorităţile lui Dumnezeu
Queenie, cîinele meu – un pursînge danez a lătrat uşor, apropiindu-şi, nasul umed de faţa mea. Era ora două noaptea. Ştiam ce se întîmplă. Aşa mă trezea el, cînd îşi dădea seama că în casă aveam vizitatori de sus.
Din nou, plin de înfiorare, şi uimire îl ascultam pe Gabriel care scotea în evidenţă şapte lucruri de cea mai mare importanţă pentru Dumnezeu. Este vorba despre priorităţile pe care lumea trebuie să le cunoască…
Într-o vizită recentă, Gabriel mi-a spus să notez şapte lucruri la care s-a referit ca fiind “Priorităţile lui Dumnezeu”. Şapte este numărul perfect al lui Dumnezeu. Am revăzut aceste adevăruri, m-am hrănit cu ele, am meditat asupra lor de multe ori, deoarece au fost făcute atît de vii şi reale pentru mine şi sînt în deplină concordanţă cu Cuvîntul lui Dumnezeu.
Prima prioritate: Sîngele lui Isus
Fiecare mesaj adus de îngeri arăta spre jertfa lui Isus. Sîngele Lui este important, pentru că cerinţele dreptăţii lui Dumnezeu au fost satisfăcute, mînia lui Dumnezeu a fost potolită şi evidenţa nelegiuirilor a fost ştearsă prin vărsarea acestui sînge.
De ce a trebuit să fie potolită mînia lui Dumnezeu? El a trebuit să găsească un obiect
în care să lovească, deoarece păcatul acestei lumi violase dreptatea Lui perfectă. Vărsarea sîngelui lui Isus a abătut lovitura mîniei lui Dumnezeu de la noi şi Isus a plătit cerinţele judecăjii lui Dumnezeu pentru păcatele noastre.
36
Cînd Isus a intrat în cer, El a stropit cu sîngele Său toate lucrurile de acolo. A fost stropită şi cartea care conţinea toate înregistrările nelegiuirilor noastre, slăbiciunilor noastre, greşelilor noastre, plus neputinţa noastră de a face binele.
Cînd Isus a intrat în cer, El a stropit cu sîngele Său toate lucrurile de acolo. A fost stropită şi cartea care conţinea toate înregistrările nelegiuirilor noastre, slăbiciunilor noastre, greşelilor noastre, plus neputinţa noastră de a face binele.
În Cartea vechiului legămînt erau înşirate poruncile date de Dumnezeu, dar în Cartea nouă El pune legile Lui în inimile noastre. Nu mai există: „Nu fă cutare şi cutare lucru!”, ci,”Eu vreau să fac voia lui Dumnezeu!”. Acest adevăr frumos pe care l-a adus Gabriel era în legătură cu jertfa perfectă şi complectă a lui Isus, nu în legătură cu lupta noastră cu problemele cotidiene.
Mu1ţi credincioşi ştiu că relaţiile dintre ei şi Dumnezeu sînt în rînduială dar se îngrijorează cu privire la relaţiile dintre ei şi ceilalţi oameni. Gabriel mi-a spus că Dumnezeu le-a şters chiar şi pe acestea din cartea veşnică.
În primul legămînt El a spus că v-a ţine cont de orice păcat şi de orice nelegiure. În al doilea legămînt a spus că nu-şi va mai aduce aminte de ele pentru că au fost spălate prin sîngele lui Isus. El a gustat moartea pentru fiecare bărbat şi femeie, pentru a-i elibera de legătura şi pedeapsa păcatului (Evrei 2:9).
Mulţi oameni n-au dat nici o importanţă sîngelui lui Isus, unii au făcut chiar afirmaţia că sîngele vărsat pe cruce nu a avut un efect mai mare decît atunci cînd Îi circula în vene, în viaţa de toate zilele. Dar Dumnezeu a spus că sîngele lui Isus era atît de preţios, încît nici o picătură nu s-a risipit. Este singurul sînge despre care s-a spus că are un efect veşnic. Acesta a fost planul lui Dumnezeu. În Evrei 12:24, ni se spune că „sîngele stropirii vorbeşte mai bine decît sîngele lui Abel”. În veci de veci de-a lungul eternităţii sîngele Lui îşi are locul său!
A doua prioritate: Părtăşia şi legătura cu Dumnezeu
El vrea ca noi să putem avea o părtăşie bogată şi minunată cu El. Acest adevăr este realizabil prin Cuvîntul şi prin Duhul Său. Dumnezeu vrea să aibă părtăşie cu tine şi vrea ca tu să te bucuri de conştienţa prezenţei Sale în fiecare zi!
Dumnezeu vrea nu numai cei credincioşi să vină mai aproape de El, dar vrea de asemenea ca toţi cei ce sînt departe să vină şi ei. El a spus că dacă Îl vei chema de ori unde ai fi, din cel mai îndepărtat punct al universului, El va suspenda toată distanţa dintre tine şi El.
Dumnezeu te vrea. El nu caută motive pentru a te renega, ci caută motive pentru a te ajuta şi pentru a te aduce mai aproape de Sine. ,,De vor fi păcatele voastre cum e cîrmîzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lîna?” (Isaia 1:18).
A treia prioritate: Isus este viu
Isus este viu! Moartea a fost învinsă!
Chiar dacă gustăm moartea fizică, aceasta nu este moartea reală. Moartea
37
suflelului, adevărata moarte a fost învinsă!
Cînd Isus a gustat moartea a doua, El a experimentat judecata lui Dumnezeu asupra păcatului. El n-a gustat moartea fizică pentru noi, deoarece noi trebuie să murim, dar El vrea să ştim că noi nu trebuie să ne îngrijorăm de moartea a doua, pentru că El s-a îngrijit deja de acest lucru, pentru toţi acei care şi-au pus încrederea în El.
Îngerul mi-a amintit că planul lui Dumnezeu este atît de desăvîrşit şi mi-a dat versetele din Fapte 2:24 unde se spun că nu a fost cu putinţă ca moartea să-1 ţină legat. De ce nu a fost cu putinţă? Pentru că în cer era deja scris că El a ieşit din moarte şi iad. Iadul nu a putut să-L ţină legat, deoarece aşa era scris în planul lui Dumnezeu.
Satana a fost învins!
Frumoasa istorisire despre ce Isus a făcut pentru noi, o putem citi la: Evrei 2:9-15: ,,Dar pe Acela, care a fost făcut ,,pentru puţină vreme mai jos decît îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi. Se cuvenea, în adevăr ca Acela pentru care şi prin care sînt toate, şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvîrşească, prin suferinţe pe Căpetenia mîntuirii lor.
Că Cel ce sfinţeşte şi cei ce sînt sfinţiţi, sînt dintr-unul. De aceea Lui nu-i este ruşine să-i numească „fraţi”. Cînd El zice (în Cartea Psalmilor): „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cînta lauda în mijlocul adunării.” Şi iarăşi: “Îmi voi pune încrederea în El (Împreună cu fraţii Mei). Şi în alt loc: „Iată-mă, Eu şi copiii, pe care Mi i-a dat Dumnezeu!”
Astfel dar, deoarece copiii sînt părtaşi sîngelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea mortii, adică pe diavolul. -Deoarece noi, copiii lui Dumnezeu sîntem fiinţe umane – făcute din carne şi sînge – El a devenit de asemenea carne şi sînge, născîndu-se ca om; pentru că numai ca fiinţă umană putea să moară şi murind să nimicească puterea diavolului care avea în stăpînire puterea morţii. Numai astfel putea El “şi să izbăvească pe toţi aceia, care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor. (Adică, prin frica de moarte îşi trăiau viaţa ca robi supuşi groazei.)
Oamenii L-au dat pe Isus la moarte, dar pe urmă L-au văzut trăiind în cei ce-i aparţineau şi în loc să fi fost mulţumiţi că au numai un singur Isus, acum aveau mulţi! Întradevăr, toţi cei care-l slujeau Îi reflectau puterea şi viaţa! Cel mai bun mijloc de
a-i face pe oameni să ştie despre învierea lui Isus este să le permiţi să vadă că viaţa ta reflectează viaţa Lui, deoarece El trăieşte în tine!
A patra prioritate: Promisiunea Duhului Sfînt
Dumnezeu planifică din-nainte. Lui nu ia venit doar întîmplător ideea de a da putere copiilor Săi! Această promisiune mare a fost planificată înainte de întemeierea lumii, şi noi am fost informaţi despre ea din Cartea Lui, Biblia, cu mult timp înainte de ziua Cinzecimii. Aceasta a fost o parte prioritară a planului Său întreg, pentru răscumpărarea poporului Lui.
El a vrut să ne facă pe fiecare dintre noi, asemenea chipului Fiului Său. Astfel ca noi
38
privindu-L (pe Dumnezeu) sîntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui din slavă în slavă! Pentru a face ceea ce a făcut Isus pe pămînt, noi trebuie să avem aceeaşi putere pe care a avut-o şi El! Pentru a fi ca Isus, trebuie să avem Duhul Sfînt al lui Dumnezeu!
Sînt mulţi oameni care exclud acest lucru, şi sînt unii care zic: “Dacă este adevărat că un înger ţi-a dat acest mesaj, el nu ar fi vorbit despre Duhul Sfînt, pentru că acesta este un subiect controversat, şi un înger s-ar posta cu siguranţă pe un teren neutru.” Gabriel nici măcar n-a pomenit că acest subiect ar fi sau nu controversat. El a afirmat pur şi simplu că acest lucru este o înaltă prioritate pentru Dumnezeu, astăzi!
A cincea prioritate: Du-te şi spune lumii
Despre a cincea prioritate Gabriel mi-a vorbit pe larg într-o zi, în anexa bisericii noastre. În timp ce-mi vorbea se plimba încoace şi încolo. A fost pentru prima dată cînd am văzut o severitate pe faţa lui. El a zis că Dumnezeu era îngrijorat că oamenii o să audă mesajul Lui şi o să fie treziţi la adevăr, dar după aceea vor cădea din nou în adormire. Una dintre cele mai înalte priorităţi ale lui Dumnezeu este ca noi SĂ MERGEM ŞI SĂ SPUNEM LUMII. Isus a zis: “Mergeţi în toată lumea şi duceţi aceste VEŞTI BUNE:
Dumnezeu zice: “Poţi veni la Mine acum!”
„Barierele sînt rupte!”
,,Ai fost împăcat cu Mine prin moartea Fiului Meu!”
Acesta este mesajul răscumpărării pe care trebuie să-l ducem în întreaga lume! El ne-a descoperit planul Său. Ne-a umplut cu Duhul Sfînt şi zice: ,,Du-te!” Acum El a trimis mulţimi de îngeri pentru a-i împinge pe oameni spre Dumnezeu!
Este important la Dumnezeu, ca oamenii să audă şi să ştie, că EL nu v-a lăsa nici o piatră nerăsturnată.
Într-o zi Gabriel a zis că aceste fiinţe cereşti se duc pe toate dealurile pe fiecare copac şi chiar în găurile pămîntului căutînd cu grijă bărbaţi şi femei care încearcă să se ascundă de Dumnezeu! Ei (fiinţele cereşti) sînt acolo pentru a face ceea ce noi nu putem face! Noi sîntem atît de limitaţi, dar ei nu sînt. Dumnezeu vrea să spună prin aceasta: “Eu doresc ca oamenii să ştie că le port grijă şi vreau ca ei să vină la Mine.”
Sînt mulţi care se uită la păcat, în loc să se uite la Dumnezeu, amintindu-le altora mereu de starea jalnică a lumii şi de grozăvia păcatului. Acest lucru nu figurează deloc pe lista de priorităţi a lui Dumnezeu. El vrea ca omul să ştie că există o scăpare
totală de legătura groaznică a păcatului. Oamenii ştiu prea bine cît de apăsător este păcatul, deoarece ei sînt legaţi şi încătuşaţi de el, şi de aceea nu vor să audă acest lucru şi de la alţii. Dumnezeu a spus că El nu Şi-a trimis Fiul în lume ca să judece lumea, ci ca să deschidă o uşă de scăpare.
Scopul Lui este să ne facă mai degrabă conştienţi de lucrarea Fiului, decît să ne facă conştienţi de păcat. El vrea ca să-i vedem Fiul înălţat, astfel ca să poată atrage pe toţi oamenii la Sine!
Au venit la mine oameni care purtau sarcini foarte mari pe umerii lor şi simţeau cum îngerii lui Dumnezeu îi îmboldeau, îi trăgeau, îi zoreau, iar Duhul lui Dumnezeu
39
le vorbea inimii lor. Erau atît de însetaţi după Dumnezeu încît mergeau din biserică în biserică, dar în loc să-L găsească pe El, auzeau doar mesaje despre grozăvia stărilor de păcat din lume. L-i s-a vorbit despre răutatea lumii, dar ei au rămas în continuare cu nevoile în inimile şi vieţile lor.
Un om a venit în biroul meu, întrebîndu-mă dacă ar putea găsi undeva ajutor. El a zis: “Aceasta este a cincea biserică la care am venit, Trebuie să-1 găsesc pe Dumnezeu.”
,,Ai venit într-un loc bun.” Nu l-am întrebat ce păcate avea, ci i-am zis doar atît: “Cînd vei simţii mîna mea pe capul tău, să pronunţi Numele lui Isus.” El te-a îndemnat să-l cauţi şi a aşteptat să-l chemi. Acest om a strigat un singur cuvînt: „ISUS!” Domnul l-a auzit şi i-a dat viaţă!
A şasea prioritate: Jertfa ispăşitoare a lui Isus este veşnică
Oamnenilor trebuie să li se amintească această prioritate în mod constant.. Lucrarea pe care a făcut-o Isus este o LUCRARE VEŞNICĂ! Nu este ceva ce El a făcut odată şi care s-ar fi uitat apoi. Este ceva menit să ne ajute şi să ne ducă pînă în cer. Este Mesajul ispăşirii, este un mesaj al începuturilor noi. Gabriel mi-a spus că este foarte important ca oamenii să ştie şi să înţeleagă jertfa lui Isus şi faptul că binecuvîntările ispăşirii este un lucru continiuu. În fiecare zi pe care o trăim, putem experimenta aceste binecuvîntări în sufletul, duhul şi trupul nostru.
Toate nevoile noastre îşi găsesc rezolvarea în jertfă. Dumnezeu ne poate privi şi nu ne poate accepta numai dacă sîntem acoperiţi cu jertfa Lui? Fără jertfa lui Isus, Gabriel mi-a spus: nu putem fi acceptaţi. Pentrucă amenii sînt în robia fricii, de aceea Dumnezeu vrea ca ei să ştie, că înainte de întemeierea pămîntului El plănuise deja acoperirea lor cu această jertfă. De aceea în Efeseni 1:4-5, ne spune aşa: ,,În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce în dragostea Lui, ne-a rînduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Cristos după buna plăcere a voiei Sale.”
Dumneuzeu vorbeşte despre acest lucru şi în luda versetele 24 şi 25:
“Iar a Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale…” Jertfa acoperă, curăţă şi îndepărtează vinovăţia. Noi nu putem să fim plăcuţi lui Dumnezeu sau să-L servim cu adevărat, dacă trăim mereu cu teama că, Dumnezeu are ascuns ceva păcat pe care să-l aducă împotriva noastră.
El vrea să ştim că vieţile noastre sînt acoperite atunci cînd credinţa şi încrederea ne sînt în El! Motivul pentru care acest fapt este de o înaltă prioritate înaintea lui Dumnezeu, este că oamenii nu-l pot sluji cu adevărat fără să aibă o sinceră încredere că poziţia în El este în siguranţă. A ştii acest lucru înseamnă a avea o ADEVĂRATĂ siguranţă!
Dumnezeu vrea ca oamenii să ştie că El nu-i va lăsa fără lupte, şi deasemenea vrea ca noi să ştim, că există două lucruri care ne pot smulge de sub jertfa ispăşitoare a lui Isus. Unul este rebeliunea(răzvrătirea), iar celălalt este idolatria. În afară de duhul de
40
rebeliune (răzvrătire) şi idolatrie, lucrurile care au loc în cursul normal al vieţii nu te vor despărţi de dragostrea lui Dumnezeu sau de minunata ocrotire a acestui acoperămînt. Poţi să trăieşti pentru El într-o fericire relaxată, ştiind că El este la lucru! Cînd vorbesc îngerii nu pot vorbi de la ei, ci sînt doar ecoul mesajului care vine din inima lui Dumnezeu care îţi spune, că tu eşti în sigurantă!
A şaptea prioritate: Venirea lui Isus
Dumnezeu ne spun să ne pregătim pentru ziua aceea mare! Pentru cei al căror nume sînt scrise în Cartea Vieţii Mielului, ziua aceea va fi o zi glorioasă! Dar pentru aceia al căror nume nu sînt găsite scrise în carte, ziua aceea va fi o osîndă veşnică. Alegerea este a noastră astăzi, şi această alegere este simplu să alegem să-L slujim pe Isus, sau să-l urmăm pe satana în osînda veşnică.
Uitaţi-vă la contrastul rezultatelor alegerilor noastre:
,,… iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb (îngeri ai lui Dumnezeu) şi au zis: “Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel, cum L-aţi văzut mergînd” (Fapte 1:10-11).
„Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, cum facem şi noi înşine pentru voi, ca să vi se întărească inimile, şi să fie fără prihană în sfinţenie înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Cristos, împreună cu toţi sfinţii Săi” (1 Tes. 3:12-13).
,,Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb şi pe Cel ce şedea pe el. Pămîntul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stînd în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea. Mortea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui? Şi Moartretea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc” (Apoc. 20:11-15).
,,Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfîntă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu, avînd slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră preascumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca şi cristalul”
(Apoc. 21:10-11).
,,În cetate n-am văzut nici un Templu; pentru că Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sînt Templul ei. Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; că o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul. Neamurile vor umbla în lumina ei, şi împăraţii pămîntului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea. Porţile ei nu se vor închide ziua, cinstea fiindcă în ea nu va mai fi noapte. În ea vor aduce slava şi cinstea Neamurilor. Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului” (Apoc. 21:22-27).
41
Pentru cei ce-L aleg pe El, venirea lui Isus este prioritatea pe care Dumnezeu o doreşte cu atîta emoţie şi bucurie, încît şi îngerii din cer se bucură împreună cu El.
După prezentarea acestor priorităţi Gabriel mi-a spus că ele sînt o parte foarte importantă din planul lui Dumnezeu şi de aceea au fost concepute în detaliu chiar înainte de întemeierea lumii.
El m-a îndrumat la cap. 23 din Levitic unde Dumnezeu i-a dat lui Moise planul pentru cort – un model în miniatură a planului Său în totalitate. Apoi spre uimirea mea El a legat fiecare din aceste priorităţi nou-testamentale cu cele şapte sărbători pe care Dumnezeu le-a dat lui Israel, cu mult timp în urmă.
M-am minunat de faptul că planurile lui Dumnezeu care se găsesc scrise în Vechiul Testament ne îndrumă spre planurile Lui pentru zilele noastre.
Prima prioritate: Sîngele lui Isus
Sărbătoarea Paştelor Domnului
Sărbătoarea aceasta întruchipa moartea lui Cristos, Jertfa Lui şi Sîngele Lui care era atît de preţios înaintea lui Dumnezeu. Acest lucru era scris în ceruri chiar înainte de a fi fost făcut pămîntul.
Sîngele este firul călăuzitor al istoriei răscumpărării care străbate întreaga Biblie. Izbăvirea copiilor lui Israel s-a făcut prin stropirea sîngelui pe amîndoi stîlpii uşii şi pe pragul de sus al caselor, astfel că nimicitorul a trecut pe lîngă casele acelea fără să-i ucidă pe întîii născuţi ai evreilor. Paştele noastre adevărate au avut loc atunci cînd Isus a stropit cu sîngele Său cărţile din cer, spălîndu-ne păcatele, pentru ca astfel să putem fi acceptaţi de Dumnezeu ca membrii ai familiei Sale.
A doua prioritate: Părtăşia şi legătura cu Dumnezeu
Sărbătoarea azimilor
Această sărbătoare începea a doua zi după Paşti. Atunci cînd Isus ne-a izbăvit de păcat prin sîmgele Său, Dumnezeu nu ne-a scuzat doar păcatul, ci a prevăzut o modalitate prin care să ne poată ierta.
Tatăl ne-a dat un acoperămîmt care este însăşi jertfa ispăşitoare a lui Cristos. pentru ca astfel să putem fi acceptaţi de El.
Aluatul reprezintă păcatul. La sărbătoarea azimilor poporul Domnului trebuia să mănînce pîine fără aluat, simbolizînd păcatul iertat. Sub noul legămînt era folosită
pîinea cu aluat, pentru că Dumnezeu ne-a socotit justificaţi. În loc de PĂCAT, GREŞELI şi LIPSURI, Dumnezeu vede prin acoperămîntul jertfei ispăşitoare a lui Cristos; SFINŢENIE, NEPRIHĂNIRE şi Desăvîrşire. Aceia care aleg răzvrătirea şi idolatria ies în mod voit de sub acest acoperămînt. Cei care aleg ascultarea în loc de revoltă rămîn în mod voit sub acest acoperămînt, pentru că aleg să-L iubească şi să-L servească pe Dumnezeu, mai presus de eul lor şi mai presus de dorinţa de a păcătuii.
„Că printr-o singură jertfă El a făcut desăvîrşiţi pentru totdeauna pe cei ce sînt sfinţiţi.
42
Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul Sfînt. Că după ce a zis: “Iată legămîntul pe care-1 voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: “Voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor”, adaugă: “Şi nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor” (Evrei 10:14-17).
A treia prioritate: Isus este viu
Sărbătoarea celor dintîi roade
Gabriel a spus că această sărbătoare reprezintă învierea şi viaţa lui Isus Cristos. El este viu, ba mai mult, în Cartea Sfîntă a lui Dumnezeu este scris că noi care sîntem ai Lui vom învia şi noi la rîndul nostru. Acest lucru Dumnezeu l-a avut în vedere pentru noi în dragoste, pentru că ne poartă în inima Lui.
A patra prioritate: Promisiunea Duhului Sfînt
Sărbătoarea Cincizecimii
Pogorîrea Duhului Sfînt în ziua Cincizecimii nu a fost o mică adăugare ulterioară la planul lui Dumnezeu. Toate aceste lucruri El le plănuise înainte să fi făcut pămîntul. Sărbătoarea aceasta poartă numele de ziua Cincizecimii, pentru că se află la cincizeci de zile după Paşti. Isus le spusese ucenicilor să rămînă în Ierusalim pînă vor primi putere de sus şi exact la cincizeci de zile după Paşti s-a întîmplat ceva nou, o revărsare de putere. Acest fapt nu a fost pur şi simplu o coencidenţă, ci aşa era prevăzut în planul minunat al lui Dumnezeu!
La sărbătoarea Paştelor ucenicii erau ca nişte spice de grîu înaintea Domnului. Cînd erau adunaţi într-un singur loc în lerusalim, nu erau încă îmbinaţi, nu alcătuiau încă o Biserică, ci erau priviţi de Domnul ca indivizi.
La sărbătoarea Cincizecimii Dumnezeu a luat grîul l-a măcinat, iar din făină a făcut pîine. Pîinea are şi aluat, pentru că Biserica nu va fi fără păcat. Dumnezeu a acoperit Biserica cu jertfa lui Cristos, dar sub acest acoperămînt al jertfei, în partea de jos unde trăim noi, păcatul încolţeşte deseori. El îşi acoperă Biserica (cu jertfa Fiului) chiar dacă păcatul (aluatul) este prezent. Prin Duhul Său şi prin puterea dătătoare de viaţă Sîngelui lui Isus, El spală acest păcat! Prin aceasta Dumnezeu vrea să spună: „Eu doresc ca grîul să fie măcinat, iar din făină vreau să fac pîine. Faceţi o unitate puternică care se cheamă trupul Meu de credincioşi. Nu indivizi, nu credincioşi neîmbinaţi între ei, nu! Trupul Meu se va închega numai prin putera Duhului Sfînt. Se va Face o îmbinare în vederea unei unităţi. Nu este un trup perfect aşa cum cred unii; deci puneţi aluatul în el, pentru că pîinea trebuie să reprezinte Biserica aşa cum este ea.” Eu nu scuz păcatul, ci sînt doar bucuros că Dumnezeu s-a îngrijit de o iertare din belşug, pentru că planul Lui era să aibă în vedere TOATE lucrurile.
În planul mare al lui Dumnezeu, botezul cu Duhul Sfînt este la dispoziţia tuturor copiilor Lui şi este necesar pentru A Fi şi A FACE.
Duhul lui Dumnezeu trebuie să fie în noi şi el nu poate fi stins; revărsarea puterii Duhului Sfînt nu trebuie stăvilită niciodată.
43
“Nu stingeţi Duhul(nu înăbuşiţi sau nu atenuaţi Duhul Sfînt)” (1Tes. 5:19). Botezul cu Duhul Sfînt ne înzestrează cu putere ca să putem fi ca Isus! Acest fapt este o parte vitală a planului lui Dumnezeu care nu poate fi ştearsă, pentru că este scrisă şi stabilită pentru totdeauna!
A cincea prioritate: Du-te şi spune lumii
Sărbătoarea Trîmbiţei
După ziua Cincizecimii venea sărbătoarea trîmbiţei, vestită între oameni cu sunet de trîmbiţă. Tot aşa şi noi trebuie să ducem Vestea CEA Bună a Evangheliei. Hai să mergem pretutindeni unde oamenii nu-L cunosc pe Isus; să fim ca un sunet de trîmbiţă şi să ducem Vestea Bună a salvării pe care o dă Cristos! El a isprăvit deja lucrarea mîntuirii!
Vestea este bună! Poţi veni acum! Cristos l-a învins pe satana! Bătălia s-a terminat şi noi putem merge în lume pretutindeni cu trîmbiţele! Asta a vrut să spună Cristos în Fapte 1:8: ,,… ci voi veţi primi o putere cînd se va pogorî Duhul Sfînt şi-mi veţi fî matori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi pînă la marginile pămîntului.”
A şasea prioritate: Jertfa ispăşitoare a lui Isus este veşnică Sărbătoarea ispăşirii
Sărbătoarea ispăşiri era un semn de aducere aminte a faptului că ispăşirea trebuia înnoită, deoarece vremea de îndurare a expirat. Era ziua în care se aducea jertfa anuală pentru păcat. În fiecare an, în ziua ispăşirii Dumnezeu trecea în revistă toate învinuirile aduse împotriva omului şi omul stătea fără nădejde şi neajutorat în faţa ochiului atoatevăzător al lui Dumnezeu.
Jertfa de ispăşire pentru păcat care se aducea anual nu putea nicidecum să-i facă pe oameni desăvîrşiţi, dar li se dădea încă un an de îndurare (Lev: 23:27). Atunci cînd primim naşterea din nou, cînd Duhul Sfînt al lui Dumnezeu ne dă o viaţă nouă din cer, nu expiră suspendarea pedepsei, ci pedeapsa este anulată; jertfa ispăşitoare nu este doar reînoită, ci se face o ispăşire veşnică prin jertfa lui Isus. Ce se întîmplă cu cei ce păcătuiesc, cu cei care ies de sub acoperămîntul protector al jertfei ispăşitoare? După cum în vechime sub legea cea veche, Dumnezeu avea un remediu, tot astfel şi astăzi El are pentru ei o cale de întoarcere şi anume; pocăinţa, întoarcerea la părtăşia cu El. Nu există o altă cale, nu este nevoie de o altă jertfă, pentru că avem jertfa lui Cristos. ,,Dar dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” (Dumnezeu poate face acest lucru într-un mod desăvîrşit, deoarece Cristos a murit ca să ne spele păcatele. 1Ioan 1:9.)
A şaptea prioritate: Venirea lui Cristos
Sărbătoarea corturilor
Dorinţa lui Dumnezeu este ca noi să trăim cu El în veci de veci. Această sărbătoare era însoţită de foarte multă veselie şi bucurie. În Prima zi, oamenii trebuiau să-şi
44
construianscă corturile din crengi de pomi roditori încărcate cu fructe, din ramuri de finici şi din crengi de diverşi copaci cu frunze. Tot timpul se bucurau înaintea Domnului, Dumnezeului lor. Aceste corturi erau menite să întruchipeze locaşurile unde Dumnezeu va locui împreună cu ai Săi.
Cu mult timp în urmă gîndul Domnului era ca să ne ia acolo unde este şi El. El vrea să locuiască cu noi acum prin Duhul Său, şi apoi vrea să ne ia să locuim împreună cu El pentru totdeauna. Acest lucru nu s-a făcut la întîmplare şi nici nu a fost hotărît de un comitet de teologi. Nu poţi ocolii mesajul venirii lui Cristos. Intenţia Lui este de a ne lua pentru ca să trăim cu El. Acest lucru este deja stabilit în ceruri şi are să fie dus la îndeplinire exact aşa cum a spus Dumnezeu!
Noi avem siguranţa că prin harul lui Dumnezeu sîntem acopenriţi şi că El nu vede păcatul, greşeala sau lipsurile noastre, ci ne vede exact aşa ca pe Isus – sfinţi, fără prihană şi fără vină (Col. 1:22). Noi ne putem odihni în lucrarea Lui pe care a sfîrşit-o. Încrederea noastră în planul Său desăvîrşit îi va face şi pe a1ţii să fie gata pentru ziua aceea mare cînd El va veni ca să ne ducă cu Sine.
Venirea lui Cristos constituie încheierea planului de răscumpărare a lui Dumnezeu.
Aceste sărbători date lui Moise erau atît de importante pentru Dumnezeu, încît El a vrut ca Israel să le repete în fiecare an ca un simbol al părăsirii lumii acesteia înainte de cei şapte ani ai necazului cel mare. Aleluia!
CAPITOLUL 7
El a gustat moartea
O dată cînd îmi vorbeau îngerii, Dumnezeu mi-a îngăduit să-L văd pe Isus ca pe un Miel junghiat … Lăuntrul mi s-a sfîşiat… Prin faţa mea treceau nişte succesiuni de imagini pline de adevăr şi iată că L-am văzut pe El ca pe un Miel zăcînd în moarte. … Apoi L-am văzut pe Mielul acela cum a început să se ridice încet, încet, şi în timp ce se ridica a devenit un berbec putemic cu şapte coarne şi şapte ochi.
L-ai văzut murind ca un Miel, acum priveşte-L cum se înalţă ca un mare biruitor căruia I s-a dat toată puterea în cer şi pe pămînt. ”
Într-o dimineaţă Duhul Sfînt a spus: „Scrie, păstrează cuvintele pe care ţi le-am spus. Ele vor fî o lumină pentru mulţi. Eu nu numai că voi lucra pentru tine, ci voi însoţi aceste cuvinte şi le voi da viaţă oriunde vor fi trimise aşa cum am dat deja aripi mesajelor mele aduse la tine de îngerul Domnului.
Nu-ţi fie teamă să vorbeşti în Numele Lui, pentru că cuvintele pe care ţi le dau, nu sînt cuvintele tale, ci ale Lui şi ele sînt statornicite, pentru totdeauna. Nu se găsesc ele în Cuvîntul Său veşnic şi viu? Aceste cuvinte ale vieţii vor pătrunde pe uşile închise
45
timp îndelungat ale multor popoare şi naţiuni. Eu poruncesc oştirilor cereşti care au fost trimise pentru vremea aceasta ca să adune cu grabă un popor pentru Numele Lui şi să-l pregătească pentru ziua aceea mare a Domnului. O parte din oştirea cerească a fost deja trimisă pe pămînt şi o altă parte urmează să fie trimisă de-acum încolo, pentru a-i pregăti pe oameni, pentru a împrăştia forţele întunericului şi pentru a se îngrijii cu gingăşie de mulţimile care vor auzi cuvintele Tatălui.”
Atunci cînd le vorbim oamenilor despre supranatural, gîngdurile care se trezesc în mintea lor sînt contradictorii. Vizita îngerilor sau anumite adevăruri supranaturale trimise de Dumnezeu stîrnesc reacţii diferite. La început oamenii sînt şocaţi, dar în ele mai multe cazuri neîncrederea piere cînd ascultă mesajul în sine. În adîncul inimilor lor, oamenii speră în mod sincer că Dumnezeu îi VIZITEAZĂ DIN NOU pe ai Săi într-un fel special.
Deoarece Domnul m-a cercetat în repetate rînduri, am meditat aspura cuvintelor despre care mi-a spus să le scriu şi să le păstrez, şi m-am întrebat: “Care este miezul acestui mesaj? Care este adevărul pe care Dumnezeu vrea să-L transmită lumii zilelor noastre. Dumnezeu are ceva atît de important de spus, încît foloseşte mesageri de sus ca să dea viaţă Cuvîntului în punctele în care oamenii nu i-au putut descifra sensul adevărat.
El nu ne dă un cuvînt nou, ci aruncă o lumină asupra lui, făcîndu-l viu!
Doamne, care este miezul mesajului pe care ai vrea să-L transmiţi lumii de astăzi?
Această întrebare revenea din nou şi din nou în mintea mea. M-am gîndit la toate mesajele emoţionante prin îngeri. Toate arată spre un adevăr central care este chiar inima lui Dumnezeu, inima Bibliei, centrul întregii istorii. Măduva, central mesajului lui Dumnezeu pentru noi este JERTFA LUI ISUS!
Isus a veni din sînul Tatălui. Cuvîntul ne spune că El era un Miel junghiat de la
întemeierea lumii (Apoc. 13:8). Jertfa lumii Isus, întruchipa inima Tatălui însuşi oferită oamenilor. Tot ce a făcut Dumnezeu gravitează În jurul lucrării terminate de Isus. În ultimul moment al vieţii Lui pămînteşti, cînd stătea atîrnat pe cruce a exclamat cuvintele: „S-a isprăvit!”.
Cristos a devenit centrul societăţii, al civilizaţiei şi al istoriei. Istoria se datează de la Cristos în ambele sensuri. Oriunde a fost propovăduit Cristos şi mesajul Său s-a făcut lumină. Acolo unde El n-a ajuns, sau acolo unde mesajul n-a putut pătrunde, este întuneric. El este centrul vieţii. Fără Isus, viaţa însăşi ar înceta; bătăile inimii oricărei fiinţe s-ar opri.
O Doamne, fă ca să nu mai fim aceiaşi, pentru că prin semnificaţia adîncă a morţii lui Cristos putem vedea, putem ştii, putem simţii, putem avea, putem trăii. Fă ca în vremea aceasta să privim la contractul pe care L-ai făcut cu noi, scris cu însuţi sîngele Tău şi fă să recunoaştem că ceva foarte special a avut loc.
Ochii lui Dumnezeu sînt îndreptaţi spre orice persoană care a trăit vreodată, indiferent dacă L-a cunoscut sau nu pe Isus! Dumnezeu poartă de grijă chiar şi celui necredincios. Braţele Lui sînt întinse către oameni pe cînd se găsesc înca în păcatul lor. Dumnezeu ne spune; că pe cînd eram noi încă vrăjmaşi ai Lui, El ne-a iubit atît de mult, încît L-a dat pe Cristos să moară pentru noi, dar noi nu L-am cunoscut. Acest fapt nu s-a petrecut ca să nu mai gustăm moartea. Noi vom gusta moartea
46
pămîntească sau vom fi schimbaţi ca să-L putem întîmpina în văzduh, dar nu vom mai gusta moartea a doua.
În ceea ce priveşte moartea lui Isus, nu este vorba numai de stingerea vieţii Lui, de moartea trupului. Mii de oameni au suferit moartea fizică şi chinuri, dar nu aceasta este moartea la care se referă El. Nu este vorba doar de o oprire a bătăilor inimii şi a respiraţiei, de stingerea forţelor vieţii şi de despărţirea de cei dragi, nu! Este vorba de ceva mai mult! Noi cunoaştem durerea pe care o aduce moartea; ea ne străpunge inimile pentru că ne separă de prieteni, de cei iubiţi, de activităţile pămînteşti, dar moartea Lui nu a fost numai o separare de lucrurile dragi.
Dumnezeu le-a spus lui Adam şi Eva că în ziua în care vor mînca din fruct vor muri şi în Cuvîntul lui Dumnezeu găsim scris de asemenea că plata păcatului este moartea!
A doua moarte care ameninţă omenirea aduce omului teamă, groază şi chin tot timpul vieţii lui. Isus ne-a scăpat de această moarte. Cînd era atîrnat pe cruce El nu îndurat numai chinurile trupului, deşi simţea din plin suferinţa în toată profunzimea ei. El nu trăia numai despărţirea de cei dragi, deşi simţea această despărţire tot atît de adînc ca oricine altcineva, dar Isus a suferit o durere pe care nici chiar cei fără de Dumnezeu, cei despărţiţi total de Dumnezeu nu au simţit-o vreodată. El a simţit chinurile care te copleşesc cînd se stinge ultima licărire de speranţă şi cînd se aud cuvintele: ,,Du-te de la Mine în osînda veşnică!”
El a simţit apăsarea, lipsa de nădejde şi groaza care te cuprind cînd Dumnezeu îţi întoarce spatele. Isus a suferit chinurile unui suflet osîndit! Din inima Lui s-a înălţat strigătul: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Săgeţile osîndei veşnice şi degetele acelea de gheaţă I-au înşfăcat viaţa şi Isus a suferit judecata lui
Dumnezeu. În acel moment El era total despărţit de Dumnezeu.
O, Doamne! O, Doamne! O, Doamne! O, Doamne! Vreau să spun acest adevăr oamenilor! Adu-ne Tu o imagine în faţa ochilor noştri chiar acum! Fă-ne să vedem ce ai făcut Tu. Fă-ne să înţelegem dragostea Ta pentru noi, care a fost atît de mare încît singurul tău Fiu a devenit substituitul nostru pe lemn!
Duhul Sfînt mi-a spus să-ţi transmit Vestea Bună că păcatul tău a fost deja judecat! Barierele care îl separau pe om de Dumnezeu sînt date la o parte! Eşti liber, eliberat prin puterea Sa şi poţi fi reaşezat într-un loc de neprihănire desăvîrşită, în starea omului de dinainte de cădere, care era apropiat de Dumnezeu şi avea părtăşie cu El!
Importanţa acestui mesaj reiese din desele referiri pe care îngerul le face la jertfa lui Cristos, în orice alt mesaj adus. Îmi aduc aminte atît de bine că atunci cînd a venit Gabriel pentru prima data şi mi-a vorbit din Zaharia capitolul 3, mi-a zis: “Ai cunoscut jertfa lui Cristos aşa cum este văzută din punctul de vedere al omului; acum ţi-ar place să vezi ce s-a întîmplat din punctul de vedere al lui Dumnezeu?”
Numaidecît într-o vedenie, mi L-a arătat pe Isus, Mielul fără cusur a lui Dumnezeu, în care nu s-a găsit nici un păcat, venind de la Tatăl, pe pămînt. Apoi Gabriel a zis: “Acum priveşte-L cum se întoarce în cer!” Atunci L-am văzut pe
Isus, cu hainele preoţeşti sfîşiate, stropite cu noroi, murdare de putregaiul şi putoarea lumii întregi. El a venit în prezenţa lui Dumnezeu cu umerii încovoiaţi. inima mi s-a sfîşiat cînd am văzut acea imagine. L-am văzut într-o lumină cu totul diferită decît îl văzusem vreodată. L-am văzut urcînd în cer din întunericul şi
47
din abisul iadului, purtînd păcatele lumii întregi.
Apoi pe cînd stătea acolo aplecat, iar Dumnezeu îşi întorcea spatele către El, Gabriel, îngerul Domnului a vorbit cu glas tare şi a zis: “Luaţi aceste haine murdare de pe El, duceţi-le într-un loc unde nu vor mai fi găsite niciodată şi îmbrăcaţi-L cu haine noi, împărăteşti, cu haine de Mare Preot şi Împărat! Atunci îngerii care stăteau în faţa Lui, au pus pe El haine noi şi Gabriel a zis: “Luaţi o cunună şi puneţi-i-o pe cap!” Pe această cunună era scris: “Sfinţenia Domnului! Numără-i pe toţi acei oameni care mă urmează ca sfinţi. Acceptă-i pentru ceea ce am făcut pentru ei!”
Aceste cuvinte au fost scrise pe cununa aceea atunci cînd Isus a devenit Împăratul nostru şi Marele Preot!
Eu am citit de multe ori Zaharia capitolul 3, dar nu mi-am dat seama pînă cînd nu mi-a spus Gabriel că în limba greacă numele de Iosua este Isus. Niciodată nu mi-am dat seama de felul în care s-a întors Isus în ceruri. Şi iată mai jos este citat Zaharia capitolul 3 în întregime, pentru a vedea profeţia împlinită exact aşa cum mi-a îngăduit Dumnezeu s-o văd în acea vedenie frumoasă.
Îngerul Domnului a făcut lui Iosua următoarea mărturisire: “Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: “Dacă vei umbla pe căile Mele şi dacă vei păzi poruncile Mele, vei judeca şi Casa Mea şi vei priveghea asupra curţilor Mele, şi te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sînt aici. Ascultă dar Iosua mare preot, tu şi tovarăşii tăi de slujbă care stau înaintea ta (ceilalţi preoţi) – că aceştia sînt nişte oameni care vor slujii ca semne (ale lucrurilor bune care vor veni). Iată voi aduce pe robul Meu, Odrasla (pe care-l reprezintă
Iosua). Că iată că numai spre piatra aceasta (Piatra de Temelie a Templului) pe care am pus-o înaintea lui Iosua, sînt îndreptaţi şapte ochi; iată Eu însumi voi săpa ce trebuie săpat pe ea, zice Domnul oştirilor. ÎNTR-O SÎNGURĂ ZI VOI ÎNLĂTURA NELEGIUIREA ŢĂRII ACESTEIA. În ziua aceea – zice Domnul oştirilor –„ vă veţi pofti unii pe alţii sub viţă şi sub smochim.”
Apoi îngerl m-a dus la Isaia 53 şi unele adevăruri mi le-a făcut atît de reale încît niciodată nu le voi uita. Începînd cu versetul 3: “Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El şi noi nu l-am băgat în seamă. Totuşi -El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui şi noi am crezut că este pedepsit lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui, nelegiuirea noastră a tuturor (adică acele haine murdare care erau pe El). Cînd a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-L duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund; n-a deschis gura.
El a fost luat prin apăsare şi judecată, dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pămîntul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului Meu? Groapa Lui a fost pusă între cei răi şi mormîntul Lui la un loc cu cel bogat măcar că nu săvîrşise nici o nelegiuire şi nu se găsise nici un vicleşug în gura Lui” (V. 3-9).
În versetele l0 şi 11 se găsesc cuvintele care vin chiar din inima lui Dumnezeu şi mă rog ca ele să vă atingă inima aşa cum m-au atins şi pe mine! “Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat…” Dumnezeu a
48
luat această viaţă dumnezeiască şi I-a îngăduit nu numai să guste puţin din moarte, ci s-o guste pentru fiecare om în parte. Viaţa Lui a fost dată ca o jertfă pentru păcat.
Deoarece a gustat suferinţa, deoarece a fost zdrobit şi viaţa Lui a fost făcută o jertfă pentru păcat, Biblia spune să ne uităm cum dă naştere unei seminţii noi! El era în chinuri, sufletul Lui era în durerile naşterii. Versetul 11 spun: „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora.” Versetul l0 spune: ”va vedea o sămînţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mîinile Lui.” Dîndu-şi viaţa ca jertfă pentru păcat, Isus a făcut să fie posibilă o răscumpărare veşnică pentru fiecare, pentru lumea întreagă!
Din agonia unei vieţi osîndite s-a născut o sămînţă de urmaşi ,,… va vedea o sămînţă..”. El a văzut răsărind Biserica şi astăzi El priveşte la sămînţa Lui, la răscumpăraţii Lui, la descătuşaţii Lui, la vlăstarii Lui care au încolţit şi au răsărit din moartea Lui. Cînd priveşte în jos spre tine, zice: „Îmi aduc aminte de muncile sufletului Meu şi ceea ce văd Mă satisface şi-mi place. Tu eşti un membru al familiei, eşti mîntuit, eşti un copil al lui Dumnezeu, faci parte dintr-o nouă rasă. Nu este vorba de rasa iudaică nici de cea a neamurilor, ci este vorba de o rasă nouă, o rasă cerească. Eşti cetăţean al Împărăţiei cereşti, faci parte dintr-o preoţie împărătească!
Îngerul lui Dumnezeu mi-a spus, descoperit aceste lucruri şi mi-a vorbit cu atîta putere, încît cînd 1e-am înţeles am început să plîng. Eram în pat, nu puteam să mă stăpînesc şi patul se scutura de plînsetele mele, atunci mi-am dat seama de preţul pe
care 1-a plătit Isus şi de ceea ce reprezintă cu adevărat jertfa Sa.
Va veni o zi pentru mulţi, mulţi oameni care refuză să se identifice cu Isus, pentru că nu-şi dau seama că El a gustat deja moartea pentru ei şi că El a fost judecat în locul lor. Va veni o zi cînd oamenii vor auzi cuvintele: “Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor, în
focul cel veşnic…” (Mat. 25:41). Ei vor simţii agonia pe care a experimentat-o Isus, dar pe care ei n-ar fi trebuit s-o simtă. Dumnezeu şi oştirile cerurilor lucrează acum de zor, pentru a-i scuti pe bărbaţi şi pe femei de grozăvia acelei zile.
Spune cu voce tare sau numai în inima ta: “Mulţumesc Isuse, pentru că tu ai gustat moartea pentru mine. Îţi mulţumesc că ai nimicit orice evidenţe ale păcatelor mele care mă acuzau. Tu ai şters orice urmă.” Este atît de simplu!
Într-o altă vedenie L-am văzut pe Isus ca Miel junghiat, zăcînd în moarte, apoi am văzut cum Mieluşelul acela a început să se ridice încet şi în timp ce se ridica s-a transformat într-un berbec putemic cu şapte coarne şi şapte ochi. Îngerul m-a întrebat: ,, ştii ce simbolizează coarnele?” El mi-a explicat că ele erau simbolul puterii, iar divinitatea, caracterul desăvîrşit al lucrurilor divine, era întotdeauna asociat cu numărul şapte.
El a zis: „L-ai văzut murind ca un Miel, acum priveşte-L cum s-a ridicat ca mare biruitor căruia I s-a dat toată puterea în cer şi pe pămînt.” Apoi, referinduse la Matei 28:18, 20b, mi-a arătat o altă vedenie şi mi-a zis: “Priveşte-L acum pe Isus cu ucenicii Lui, auzi cum zice: “Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pămînt … Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului.
Măreţia Împăratului nostru care are toată puterea este centrată în jurul jertfei Sale. Gabriel a arătat din nou spre Mielul care s-a transformat în berbec (Apoc. 5:6) şi mi-a zis: „Vei vedea cinstea care I se va da. Apoi mi-a îngăduit să văd îngeri cît puteam
49
cuprinde cu ochii în toate direcţiile, plecîndu-se în faţa Lui şi strigînd că El era Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor şi că El va împărăţi în veci de veci. Nimic nu-L va putea împiedica. El este Mielul care a fost junghiat, dar acum este viu în vecii vecilor. Aleluia!
Apoi îngerul mi-a vorbit despre trupul lui Isus, pe care Dumnezeu L-a pregătit pentru jertfă. Acest fapt devine foarte important dacă ne dăm seama de menirea acestui trup fără păcat.
Isus a devenit purtătorul păcatelor altora pentru că El era fără păcat. El a fost lovit nu pentru păcatele Lui, ci pentru ale noastre!
Daniel a avut prilejul să vadă acest lucru, aşa cum îl găsim scris în Daniel 9:21-25: ,,… a venit repede în zbor iute omul Gavril pe care-1 văzusem mai înainte într-o vedenie … El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine şi mi-a zis: „Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea (să-ţi ajut să înţelegi planul Domnului) cînd ai început tu să te rogi a ieşit cuvîntul (a fost data o poruncă) şi eu vin să ţi-l vestesc, că tu eşti preaiubit şi scump, ia aminte dar la cuvîntul acesta şi înţelege vedenia! Şaptezeci de săptămîni au fost hotărîte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale cele sfinte pînă la încetarea fărădelegilor, pînă la ispăşirea nelegiuirii, pînă la aducerea neprihănirii veşnice, pînă la pecetluirea vedeniei şi prorociei şi pînă la ungerea Sfîntului Sfinţilor. Să ştii dar şi să înţelegi că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului pînă la Unsul
(Mesia) la Cîrmuitorul, vor trece şapte săptămîni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou şi anume în vremuri de strîmtorare.”
Acelaşi Gabriel care a fost în casa mea a fost cel care îi spusese lui Daniel că mai erau 483 de ani pînă la venirea lui Isus ca să aducă o jertfă şi o plată pentru păcat, nu pentru păcatele Sale, ci pentru păcatele altora. Gabriel i-a spus lui Daniel de cînd va putea începe numărătoarea celor 483 de ani şi toate lucrurile se potrivesc minunat în planul lui Dumnezeu. Gabriel a avut grijă ca sincronizarea acestui plan să fie perfectă. El a spus că numărătoarea anilor trebuie începută atunci cînd împăratul Cir va da decretul ca Ierusalimul să fie clădit. Gabriel mi-a zis că el era însărcinat cu împlinirea planului lui Dumnezeu. Domnul îl destinase pentru a declanşa acţunile.
Gabriel mi-a mai spus că el a fost îngerul despre care se vorbeşte în Zaharia 1:12-17: „Atunci îngerul Domnului a luat cuvîntul şi a zis: “Doamne al oştirilor, pînă cînd nu vei avea milă de Ierusalim şi de cetăţile lui luda pe care te-ai mîniat în aceşti 70 de ani? Domnul a răspuns cu vorbe bune, cu vorbe de mîngîiere, îngerului care vorbea cu mine.
Şi îngerul care vorbea cu mine mi-a zis: “Strigă şi zi: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Sînt plin de o mare gelozie pentru Ierusalim şi pentru Sion şi sînt plin de o mare mînie împotriva neamurilor îngîmfate, că Mă mîniasem numai puţin, dar ele au ajutat spre nenorocire. De aceea aşa vorbeşte Domnul: ,,Mă întorc cu îndurare către Ierusalim; Casa Mea va fi zidită iarăşi în el şi funia de măsurat se va întinde asupra Ierusalimului. “Strigă din nou şi zi: “Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: “Cetăţile Mele vor avea iarăşi belşug de bunătăţi. Domnul va Mîngîia iarăşi Sionul, va alege iarăşi Ierusalimul.”
Cu o altă ocazie mi s-a îngăduit să-L văd pe Isus într-o vedenie intrînd în cer cu sîngele Său; nu ca o jertfă cu haine murdare, ci ca Preot cu sîngele legămîntului.
50
L-am văzut atunci cînd a intrat, a luat sîngele şi a stropit cu el lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu. Eu niciodată nu am înţeles lucrurile în felul acesta, dar sîngele trebuia stropit şi spre Dumnezeu, pe lucrurile din cer (Evrei 9:19-28). Isus a intrat în cer cu propriul Său sînge şi le-a stropit deasupra altarului ca jertfă finală, ca ispăşirea finală a păcatelor noastre.
În Evrei 10:16-23 găsim următoarele cuvinte: „Iată legămîntul pe care-L voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor”, adaugă: “şi nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.” Dar acolo unde este iertare de păcate nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.
Astfel dar fraţilor, fiindcă prin sîngele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul preasfînt, pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua din lăuntru, adică trupul -Său şi fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.
Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, că credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.”
În vedeniile amintite mai sus Dumnezeu mi-a arătat de cîteva ori o carte şi mi-a spus să mă uit la ea. Acest lucru s-a repetat de cîteva ori pentru că era foarte important.
Gabriel mi-a zis că această carte stropită cu sînge era cartea în care se găsea scrisă atitudinea omului faţă de om.
El mi-a atras atenţia asupra celor scrise în Exod capitolele 21-23. Aici era vorba despre comportamentul omului faţă de semenii lui.
Dumnezeu i-a dat lui Moise legămîntul chiar înainte de a se urca pe munte, pentru a primii cele zece porunci.
Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate poruncile. Tot poporul a răspuns într-un glas: “Vom face tot ce a zis Donmul” (Exod 24:3).
Ei au vrut să asculte, dar lucrurile din viaţa cotidiană au zădărnicit bunele lor intenţii. Oamenii şi astăzi sînt exact la fel; ei îngăduie problemelor şi intereselor acestei lumi să le sustragă mintea şi inima de la binecuvîntările lui Dumnezeu.
Apoi au un sentiment de vinovăţie şi zic: ,ştiu că Dumnezeu mi-a iertat acele păcate mari pe care le-am făcut în trecut, dar aceste lucruri mărunte îmi dau de furcă; atitudinea mea faţă de familie şi faţă de oamenii cu care lucrez în fiecare zi. Eu aş vrea să trăiesc pentru Dumnezeu cu adevărat şi în fiecare zi să mă încredinţez în grija lui Dumnezeu, dar aceste lucruri mărunte mă supără şi mi-e teamă, pentru că nu pot ieşii biruitor asupra lor.” Domnul mi-a îngăduit să-L văd pe Isus Marele Preot, stropind cartea cu sînge astfel încît acele lucruri mărunte sînt uitate. Lipsurile noastre sînt completate de Isus. Dumnezeu vede sîngele, nu greşelile noastre şi noi sîntem acceptaţi!
Eu cred că multe dintre relele şi frustrările credincioşilor provin din faptul că ei nu înţeleg pe deplin semnificaţia trupului lui Cristos. Din cauza acuzaţiilor pe care le aduce împotriva noastră Satana, din cauza lipsurilor şi slăbiciunilor omeneşti uităm deseori ceea ce a făcut Isus. Sîntem atît de conştienţi de slăbiciunile şi lipsurile noastre, încît trebuie ca să ni se amintească în repetate rînduri că Dumnezeu în înţelepciunea Sa, a
51
pregătit o vreme şi o modalitate pentru desăvîrşirea acestora.
Cînd ne împărtăşim ne amÎntim de moartea Domnului pînă va veni El. Isus a gustat moartea a doua. El i-a simţit suflul din plin. Cuvîntul ne spun că El a purtat toate păcatele noastre în propriul Său trup pe lemn. Acum ne cere să ne uităm la trupul -său şi să ne vedem păcatele noastre şi ale lumii întregi puse pe el de către Dumnezeu. Orice minciună, orice păcat contra noastră înşine şi contra altora, orice crimă, orice adulter, toate imoralităţile, toate înşelăciunile, toate răzvrătirile, toate idolatriile, toate vrăjmăşiile prin vrăjitorii şi satanism, orice necinste, da, ori cu ce am putea fi învinovăţiţi, toate păcatele au fost puse pe El. El a devenit purtătorul de păcate. El s-a făcut păcat, purtînd drojdia concentrată a putreziciunii miliardelor de oameni.
Imaginează-ţi-L ca pe un zid ridicat împotriva atacurilor Satanei. Dumnezeu spune: „Priveşte-L şi ia aminte, pentru că dacă nu faci aşa, atunci te vei simţi deseori slab, suferind, expus atacului, deziluziei şi golirii de putere spirituală. Priveşte-L nu ca pe un obiect de frumuseţe, ci uită-te la El ca la o jertfă de ispăşire purtînd stricăciunea păcatelor, încărcat cu toate crimele, minciunile şi răutăţile care au existat vreodată pe această lume, cu toată duhoarea homosexualităţii care a dus Sodoma la nimicire prin ardere. Toate au fost puse pe umerii Lui!” Apoi cînd te vei uita la El, Dumnezeu vrea
să vezi pe trupul acela păcatul TĂU, slăbiciunea TA, lipsurile TALE, ORICE apăsare din sufletul tău!
Păcatele tale sînt acolo, dar ele nu mai au nici o putere! Ele sînt doar cenuşa păcatelor tale, doar tăciunii rezultaţi în urma arderii! Cînd te uiţi la această privelişte, păcatul îşi pierde puterea de aţi face rău. Păcatele tale sînt doar o cenuşă, pentru că lovitura de foc a mîniei şi judecăţii lui Dumnezeu au căzut pe acest trup. Avînd toate păcatele puse pe El şi toată bunătatea lui Dumnezeu turnată în noi, putem sta înaintea Lui, ştiind că păcatul şi-a pierdut puterea asupra noastră.
Apoi putem vedea cum Isus, Marele nostru Preot merge în prezenţa lui Dumnezeu cu sîngele Său şi acoperă, distruge şi şterge cu desăvîrşire toate păcatele noastre. El şterge orice evidenţă scrisă împotriva noastră, astfel ca planul lui Dumnezeu pentru noi să fie complect. Acest plan este să ne aşeze din nou în starea de inocenţă şi părtăşie totală cu Dumnezeu, stare de care se bucuraseră Adam şi Eva în grădina Edenului, înainte de a fi venit păcatul.
Uităt-te la Isus, Marele Preot, Întrînd cu sîngele Său în cortul lui Dumnezeu, în ceruri, unde se păstrează dosarele cu evidenţele scrise ale păcatelor noastre a deveni o jertfă pentru păcat şi El zice: ,NE-ai pregătit un trup.” Puţin mai jos în versetul 20 spune că El ne-a deschis o cale prin trupul Său şi astfel putem intra într-o părtăşie strînsă cu Tatăl.
Cortul întîlnirii trebuia făcut exact aşa cum a spus Dumnezeu. Jertfele trebuiau aduse respectînd pînă în detaliu poruncile date în sensul acesta, deoarece ele întruchipau planul de răscumpărare al lui Dumnezeu pentru omenirea întreagă. Acest plan îl avea în vedere pe Isus şi jertfa Sa. Apoi îngerul mi-a mai dat cîteva explicaţii care făceau jertfa lui Isus şi mai semnifcativă.
Primul obiect din cort era altarul pentru arderi de tot acoperit cu aramă pe care se aduceau jertfele. Jertfa trebuia arsă pînă la cenuşă, iar cenuşa era pusă pe indivizii care astfel erau acceptaţi de Dumnezeu. Toate păcatele lui Israel erau puse pe jertfa de
52
ispăşire; apoi jertfa, făcîndu-se păcat, era lovită cu focul judecăţii, astfel încît atunci cînd Israel venea ca să fie acceptat şi cînd cenuşa împreună cu sîngele erau stropite, Dumnezeu spunea: “Voi Mi-aţi dat păcatele voastre. Acum vi le dau înapoi îngăduindu-vă să vedeţi doar învelişul gol, cenuşa a ceva ce şi-a pierdut puterea şi vlaga. Păcatul este redus la nimic, pentru că focul judecăţii s-a abătut asupra unui substituit şi păcatele tale care erau pe trupul acelui substitut au fost distruse!”
În timp ce-mi vorbea despre jertfă şi semnificaţia ei, Gabriel a citat Evrei 9:13-14: “Că dacă sîngele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită pentru cei întinaţi îi sfinţeşte şi le aduce curăţia trupului, cu cît mai mult sîngle lui Cristos care prin Duhul cel veşnic s-a adus pe Sine însuşi jertfă fără plată lui Dumnezeu, vă va curăţii cugetul vostru de faptele moarte ca să slujiţi Dumnezeului celui viu.”
Acest tip de jertfă este adus în Israel pentru curăţirea vieţilor astfel că oamenii puteau zice: „S-a isprăvit, s-a făcut! Păcatele care au fost puse acolo s-au făcut o nimica, s-au transformat în cenuşă; păcatul nu va mai stăpînii asupra mea; şi-a pierdut boldul şi puterea!” Dacă ei obţineau eliberarea pentru un an întreg prin jertfirea unor animale, cu cît mai mult sîngele lui Cristos şi jertfa Lui va curăţi şi va şterge păcatele în permanenţă din minţile, din conştiinţele şi din emoţiile noastre.
Isus a gustat iadul la propriu, trupul Lui a fost lovit de judecata dreaptă a lui Dumnezeu. Cînd vrăjmaşul ne iese în cale, putem zice: “Acele păcate cu care încerci să mă învinovăţeşti şi să mă obsedezi nu sînt decît nişte tăciuni arşi şi puterea păcatului a fost anulată!” Putem să spunem plini de bucurie: „Mînia Lui s-a abătut de la mine asupra lui Isus şi păcatele mele au fost judecate atunci cînd a fost judecat El!”Uităt-te la Isus, Marele Preot, intrînd cu sîngele Său în cortul lui Dumnezeu, în ceruri, unde se păstrează dosarele cu evidenţele scrise ale păcatelor noastre! Gabriel mi-a zis: „Priveşte cum stropeşte cu sîngele Său cartea legilor călcate şi altarul poruncilor călcate. El şterge pentru totdeauna în cer dovada scrisă a oricărui păcat cu care ai putea fi învinuit.” Apoi ne aduce un legămînt nou.
În Evrei 10:16-17 ni se spune: „Iată legămîntul pe care-1 voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor. Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.”
El a transformat păcatul în tăciuni. A şters lista păcatelor şi ne-a dat un legămînt nou nou. Ştii de ce a făcut lucrul acesta? Pentru că NE VREA! El nu caută motive ca să ne nimicească, ci să ne mîntuiască.
Priveşte-L! El este Mielul fără cusur al lui Dumnezeu, pregătit de la întemeierea lumii. Priveşte-L purtînd păcatele, venind în faţa lui Dumnezeu cu haine murdare, El Cel lovit de Dumnezeu, stropind cu sîngle Său în ceruri cartea legămîntului care acum este împlinit. Toate lipsurile posibile ale omului sînt acoperite cu sîngele care-i vorbeşte lui Dumnezeu şi-i zice: „S-a isprăvit! S-a săvîrşit!”
În Israel se făcea o aducere aminte a păcatului an după an, an după an. Omul era iertat, dar păcatul era reamintit. inima mea a fost atît de mişcată cînd GABRIEL mi-a vorbit cu o voce hotărîtă zicînd: “După venirea lui nu mai este nevoie de iertare, pentru că iertarea îi amÎnteşte lui Dumnezeu de păcatul care a fost deja iertat. El a şters cu desăvîrşire petele şi vina. Sîngele lui Isus vorbeşte, zicînd: „Justificat, reaşezat într-un loc de totală neprihănire din pricina lui Cristos. Noi sîntem aşezaţi din nou în locul
53
pe care-l aveam înainte ca păcatul să fi intrat în lume.”
În Vechiul Testament iertarea venea prin credinţa în jertfa adusă, dar Gabriel mi-a spus că atunci cînd a venit Isus, El A FOST jertfa care a ridicat toate păcatele. ,,De aceea, tu nu eşti iertat în sens vechi-testamental în ochii lui Dumnezeu, Din moment ce Isus a adus jertfa, nici o persoană n-a fost iertată în sensul acela. Dumnezeu nu vrea să-şi aducă aminte de păcatele acelea aşa cum erau amintite ele an după an, ci El ne spune acum că nu-şi va mai aduce aminte de ele NICIODATĂ, pentru că lucrarea mîntuirii „s-a isprăvit!”
CAPITOLUL 8
Tu eşti acoperit (Jertfa de ispăşire)
Stăteam pironit în scaunul meu… nu puteam să mă mişc… Aceeaşi radiere divină care s-a văzut strălucind pe faţa lui Moise după ce a stat patruzeci de zile cu Dumnezeu, şi care se înmulţise de o sută de ori de o veşnicie în prezenţa lui Dumnezeu, se revărsa din fiinţa lui
Gabriel şi mă inunda în toată puterea cuvîntului… Glasul, şi atingerea lui mi-au redat puterile.
Am plîns… ,şi tu vei plînge cînd vei descoperi frumeseţea acestui mesaj pe care mi 1-a adus chiar din inima lui Dumnezeu.
Pentru cei credincioşi, mesajul jertfei de ispăşire este extrem de plin de putere şi de eliberator. Este un mesaj inclus în planul lui Dumnezeu şi este destinat zilelor noastre, pentru fiecare persoană care trăieşte pe pămînt şi care va trăii înainte de ziua cea mare a Domnului. Jertfa de ispăşire înseamnă de fapt acoperămînt (În limba ebraică: kaphar = a acoperi, a anula; în limba greacă: katallage = schimbare, împăcare).
Gabriel mi-a arătat cum să desenez schema care explică importanţa şi funcţionarea jertfei de ispăşire.
Acest mesaj întreit este pentru cei ce trăiesc cu Dumnezeu, pentru cei ce trăiesc fără grijă şi pentru cei necredincioşi ca să vadă măreţia lui Dumnezeu. Adevărul despre jertfă este atît de important încît el a fost amintit cu ocazia fiecărei vizite de sus. El este centrul întregii istorii, al întregii omeniri – este centrul planului lui Dumnezeu pentru răscumpărarea omenirii. Este rampa de lansare în veşnicie.
Urgenţa şi importanţa acestui mesaj este atît de semnificativă, încît mă simt îndemnat de Dumnezeu să vă spun să o primiţi în inimile şi minţile voastre şi să vorbiţi despre ea oamenilor oriunde vă găsiţi. Spuneţi oamenilor ce a făcut Isus şi ce poate face.
În mijlocul schemei se găseşte un arc asemănător cu un curcubeu. Acest arc aşezat deasupra noastră este jertfa ispăşitoare care ne acoperă, sîngele lui Cristos.
Deaspura arcului este Dumnezeu şi felul în care ne vede El. Dedesubt se află omul şi felul în care ne vede el. Omul ne vede cu păcate, greşeli şi slăbiciuni, dar Dumnezeu se
uită prin jertfa ispăşitoare şi vede sfinţenie în loc de păcate, pentru că El a avut grijă să ia păcatele. În loc de greşeli, Dumnezeu vede nevinovăţie. În loc de lipsuri ne vede ireproşabili. El nu vede nimic care ni s-ar putea reproşa, pentru care am putea fi certaţi nici măcar mustraţi (Vezi Colos. 1:22).
Dumnezeu nu poate tolera păcatul din pricina propriei Lui naturi. Din punctul Său de vedere trebuie să fim total desăvîrşiţi, pentru a putea fi acceptaţi. Din punctul nostru de vedere pămîntesc noi căutăm o modalitate de a ne elibera de păcat, trăgîndu-ne în sus de propriile noastre şireturi, dar Dumnezeu mi-a explicat sfinţenia într-o lumină cu totul nouă.
Sfinţenia este foarte asemănătoare cu slava lui Dumnezeu. Ea este radierea personalităţii şi a prezenţei Sale. Lipsa păcatului este rezultatul sfinţeniei, nu Sfinţenia în sine. Sfinţenia este literal caracterul şi natura lui Dumnezeu.
DUMNEZEU ESTE SFÎNT!
El vorbeşte despre calea sfinţeniei care ajunge pînă jos pe pămînt. Prin har, prin favoarea nemeritată a Lui Dumnezeu, omul se apropie de El pe această cale. Isus a fost şi este sfinţenia lui Dumnezeu extinsă la noi. El ne asigură calea pentru că El este calea! Noi sîntem acceptaţi de Dumnezeu, pentru că Isus a fost Sfînt. Aflîndu-ne sub jertfa Lui, sîntem acoperiţi cu neprihănire, astfel că DUMNEZEU NE VEDE EXACT AŞA CUM ÎL VEDE PE ISUS!
Dedesuptul arcului care întruchipează jertfa (vezi schema), vedem felul în care sîntem priviţi de oameni. Omul se uită la păcatele noastre, la greşelile noastre şi la lipsurile noastre şi sîntem acuzaţi atît de oameni cît şi de satana. Dorinţa lui Dumnezeu este ca noi să-i vedem pe cei din jurul nostru, aşa cum îi vede El. Pentru a
54
55
putea face acest lucru, El ne-a dat Cuvîntul Său, Duhul Său şi sîngle Fiului Său Isus!
Dumnezeu nu poate suferii păcatul, tot astfel, nu poate suferii nici greşeala. Sub legea veche, cînd un miel era jertfit, trebuia să fie perfect, fără nici un cusur. Ba mai mult, preotul care aducea jertfa trebuia să fie şi el fără cusur. Pentru a funcţiona ca preot, nu era permis să ai nici măcar o aluniţă pe trup. Dumnezeu este un Dumnezeu al perfecţiunii!
Dumnezeu a dat legi foarte stricte şi foarte exacte lui Aron marele preot, cu privire la
jertfirea animalelor pentru ispăşirea păcatelor familiei alese a lui Dumtrenezeu – copiii lui Israel. Dumnezeu mi-a arătat o vedenie cu preotul Vechiului Testament, care aducea jertfa de ispăşire pentru păcatele poporului, în vederea iertării păcatelor de la un an la altul. Înainte înţelegeam că preotul era gata să intre în Sfînta Sfintelor dincolo de perdea, pentru că împlinise totul întocmai, respectînd poruncile înainte de a intra atingînd starea de desăvîrşire prin păzirea tuturor legilor şi poruncilor lui Dumnezeu, întocmai. Întotdeauna credeam că aceasta era o pregătire suficientă. Dar Dumnezeu mi-a făcut de cunoscut că aceasta nu era o înţelegere completă a scopului acestor ceremonii.
Numai Aron, marele preot şi succesorii lui puteau intra în Locul Preasfînt, dincolo de perdea. Acest loc dinăuntrul cortului era numit astfel, din cauza caracterului său sacru. Acolo se afla Chivotul legămîntului acoperit cu capacul ispăşirii.
În vedenie, l-am văzut pe Aron venind cu un viţel care trebuia jertfit numai pentru curăţirea preotului. Sîngele acestui viţel trebuia stropit pe Aron şi pe toate obiectele locului în care a intrat. Dar el nu putea să-şi înceapă lucrul în Sfînta Sfintelor înainte de a se fi petrecut altceva!
I s-a spus să ia doi pumni de tămîie pisată mărunt. Aceasta reprezenta biciuirea pe care avea s-o sufere Isus pentru noi. Apoi Aron, a luat nişte cărbuni aprinşi direct din foc, a intrat în Locul Preasfînt şi repede a pus tămîia pe cărbuni. Într-o clipă s-a ridicat un nor de tămîie de bun miros care urca şi era plăcut Domnului. Apoi cînd Dumnezeu a privit în jos l-a văzut pe Aron prin norul care-l reprezenta pe Isus Cristos şi suferinţa Lui. Numai prin acest act putea să-şi salveze Aron propria Iui viaţă.
Dumnezeu a zis: “Eu însumi sînt prezent în nor deasupra capacului ispăşirii.” De aceea singura persoană din lume despre care s-ar fi putut spune că este neprihănit cu desăvîrşire, era marele preot.
Viaţa lui Aron era crurăţită printr-o jertfă substitută în care lovea mînia lui Dumnezeu. Speranţa lui de a fi acceptat se baza pe ceea ce reprezenta tămîia – adică Isus! Aron era acoperit pentru că focul judecăţii l-a lovit pe substitut şi Israelului i s-a dat un nou an de suspendare a sentinţei.
Isus, Fiul lui Dumnezeu cel fără păcat, a intrat ca Mare Preot pentru păcatele lumii, neavînd o jertfă ispăşitoare pentru Sine însuşi. Mîinile Lui erau goale! El nu era acoperit. Mînia lui Dumnezeu s-a abătut asupra Lui. Isus a primit lovitura judecăţii lui Dumnezeu.
Un nor s-a ridicat din tămîia care ardea – adică Isus Cristos şi s-a răspîndit în jurul globului pămîntesc. El a străbătut istoria omenirii în ambele direcţii, ajungînd pe de o parte pînă la începuturile vieţii pe pămînt şi pe de altă parte pînă la ziua cea mare a venirii Lui! Acest nor s-a răspîndit în spaţu şi timp, acoperindu-i pe toţi oamenii de
toate vîrstele care şi-au pus nădejdea în jertfa veşnică, adică jertfa lui Isus.
După ce mi-a arătat această vedenie, Gabriel mi-a spus că cele văzute le voi găsi scrise în Levitic 16:6-12. Apoi mi-a zis că pot să citesc şi despre ceea ce se întîmplă după aducerea jertfei. Sîngele unuia dintre ţapi – jertfa pentru păcatele poporului (care într-un fel îl întruchipa pe Isus), trebuia dus dincolo de perdea şi stropit spre capacul ispăşirii şi înaintea capacului ispăşirii. Acest lucru ispăşea călcările de lege – lege care
se găsea în Chivotul legămîntului.
După ce se termina ceremonia jertfei de ispăşire, ţapul cel viu era adus înăuntru. Aron îşi punea amîndouă mîinile pe capul ţapului viu şi mărturisea toate păcatele poporului peste el, punîndu-le pe capul ţapului. Apoi îl izgonea în pustie cu toate aceste
păcate pe el. Acesta era ţapul ispăşitor (pentru Azazel) şi el lua toate fărădelegile, ducîndu-le departe într-un loc pustiu, unde nu trăia nimeni. După ce Dumnezeu acoperea păcatele poporului astfel încît să-i poată accepta, ştergea orice păcat.
Dumnezeu vrea să ştim, că atunci cînd El ne acoperă păcatele, nu va lăsa dedesubt, sub acoperămînt o grămadă de păcate putrede şi înăbuşite. El mai întîi le acoperă, pentru ca să ne poată accepta, apoi le ia pe toate şi le aruncă într-un loc unde nu vor mai putea fi găsite niciodată. Păcatele noastre nu numai că sînt acoperite, dar ele sînt şi îndepărtate de noi ca răsăritul de apus.
Din cauza jertfei lui Isus care a acoperit păcatele noastre, ispăşindu-le, Dumnezeu poate să ne privească pe noi şi tot ceea ce se întîmplă în viaţa aceasta în desfăşurarea ei normală, deoarece păcatele noastre sînt ascunse de El. Acesta este modul în care a găsit El cu cale să se îngrijească de noi, pentru a putea fi acceptaţi înaintea Lui în Sfînta Sfintelor unde este prezent, în norul de deasupra capacului ispăşirii.
Cînd mă uitam la vedenia cu jertfa de ispăşire, Gabriel mi-a spus din partea lui Dumnezeu, că noi credincioşii putem fi complect relaxaţi în cunoşinţa glorioasă a faptului că El poartă de grijă într-un mod minunat de toate lucrurile în Împărăţia Lui.
Nu trebuie să ne simţim apăsaţi din moment ce ne-am înţeles poziţia pe care o avem în El. Gabriel mi-a spus că atunci cînd Dumnezeu se uită la noi şi vede credinţa noastră în Isus şi jertfa Lui, El ne vede exact ca pe Isus! Noi sîntem acceptaţi în sîngele Lui şi învăluiţi în jertfa şi dragostea Lui. Apoi mi-a amintit de cele scrise în Efeseni 1:4, 5 şi mi-a spus că intenţia lui Dumnezeu era ca omul să poată fi sfînt şi fără pată în ochii Lui. ,,În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce în dragostea Lui, ne-a rînduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Cristos după buna plăcere a voiei Sale” (Efes. 1:4, 5). Aleluia!
Dumnezeu ne-a dat Cuvîntul şi Duhul Său, pentru ca prin ele să putem ajunge la asemănarea Fiului Său. El vrea ca lumea să ne vadă aşa cum ne vede El, adică să avem chipul lui Cristos!
56
În Tit 2:11 găsim scris următoarele: “Că harul lui Dumnezeu care aduce mîntuirea pentru toţi oamenii a fost arătat.” Nu toţi oamenii au acceptat salvarea, dar jertfa de ispăşire a fost arătată pentru toţi. Pe de o parte, din această jertfă se ridică spre Dumnezeu un mesaj de justificare, înfătişîndu-ne înaintea Lui neprihăniţi, dar pe de altă parte din El se coboară spre noi un mesaj, şi ne învaţă s-o rupem cu păgînătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie” (Tit 2:12).
57
Apoi Gabriel mi-a spus că din moment ce sîntem deja justifcaţi, am fost deja acceptaţi de Dumnezeu, iar aceste lucruri amintite în Tit 2:12 făcute prin propriile noastre eforturi spre desăvîrşirea noastră spirituală nu sînt făcute cu scopul de a fi acceptaţi de Dumnezeu, ci pentru ca oamenii să poată vedea în noi chipul Său. Aceste lucruri, sînt bune şi de folos pentru oameni.” Ei trebuie să-L vadă pe Cristos în noi, aşa cum Îl
vede Dumnezeu în noi. Atunci vom deveni cu adevărat o extindere a frumuseţii lui Cristos.
El mi-a dat versetele din Coloseni 1:21-22, unde zicea că se află pe scurt mesajul arătat în schiţa de la începutul acestui capitol. “Si pe voi care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gîndurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi ÎNAINTEA LUI sfinţi, şi fără vină.” Coloseni 1:23; “negreşit dacă rămîneţi şi mai departe întemeiaţi în CREDINŢA (în acest acoperămînt), fără să vă abateţi de la NĂDEJDEA EVANGHELIEI (această Veste Bună).”
,,Că pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărît mai dinainte, să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel dintîi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe care i-a hotărtît mai dinainte i-a şi chemat şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit” (Romani 8:29-30).
El zice aici că va face să radieze asupra noastră însăşi atmosfera cerului şi ne va da să gustăm puţin de pe acum din ceea ce va fi acolo sus. Iată de ce sînt fericiţi credincioşii. Domnul ne-a dat la propriu o monstră minunată din ceea ce a păstrat pentru noi, pentru că El ne-a promis slava Lui.
,,Cine va ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este acela care-i socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osîndi? Cristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi! Cine ne v-a despărţi pe noi de dragostea lui Cristos? Necazul, sau strîmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? … în toate aceste lucruri noi sîntem mai mult decît biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:33-37).
Datorită dragostei Sale cele mari, Dumnezeu nu vrea să ne condamne şi nu ne va condamna, Isus însuşi spune în loan 3:16-17: “Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea încît a dat pe singurul Lui Fiu pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Dumnezeu în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.”
Mulţi oameni cred că Isus a veni ca să-i judece, dar adevărul este următorul: ,,Oricine crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a şi fost judecat pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu” (Ioan 3:18). Dumnezeu vrea să zică prin aceste versete că lumea aceasta şi-a pierdut cărarea şi are nevoie de o cale de salvare. Trimiţndu-L pe Isus, scopul Său a fost să ridice norul condamnărilor şi să ne deschidă o cale pe care să putem merge înspre Dumnezeu şi să intrăm în prezenţa Lui.
În jurul nostru se găsesc îngeri mari din ceruri, care au grijă de noi şi ne ridică ca nu cumva să alunecăm (Vezi Psalmul 91:11-12). Dumnezeu nu ne-a mîntuit pentru a ne condamna, ci pentru a ne da viaţă. Planul Său este să ne reaşeze într-un loc de părtăşie
58
cu El şi pe urmă să ne reaşeze cu El! Acesta este planul lui Dumnezeu. Aleluia!
Deoarece sîntem ai Lui, sîngele ispăşirii continuă să curgă neîncetat, curăţîndu-ne în toată vremea. Curăţirea nu vine doar printr-o mărturisire verbală, pentru că buzele mai pot rosti şi cuvinte care nu au o acoperire reală înlăuntrul nostru. O mărturisire adevărată vine din inimă atunci cînd avem o dorinţă sinceră de a-i fi plăcuţi Lui. Dumnezeu ne iubeşte atît de mult, încît vrea să ştim că nu trebuie să ne simţim stînjeniţi în prezenţa Lui. Să nu fim chinuiţi de teama de a nu greşi cu vorba, gîndul sau fapta. Cînd anumite lucruri mărunte ne abat atenţia, atunci se poate strecura o atitudine răutăcioasă, poate apărea puţină mînie şi deseori uităm să ne cerem iertare pentru aceste lucruri, dar El se uită la inimile şi la intenţiile noastre. Noi sîntem justificaţi după legea nouă pentru ceea ce a făcut Isus, murind pentru noi şi acest sînge preţios continuă să ne spele atît timp cît vrem să stăm sub acoperămîntul jertfei Sale ispăşitoare. El ne-a mai dat şi semnale călăuzitoare de la Duhul Sfînt care este întotdeauna prezent pentru a ne ajuta să rămînem sub jertfă.
Astăzi, mesajul final înainte de a răsuna trîmbiţa răpirii, este cel al jertfei ispăşitoare. El conţine planul de mîntuire al lui Dumnezeu conceput înainte de facerea lumii. Dumnezeu vrea ca oamenii astăzi să înţeleagă pe deplin că sînt acoperiţi cu jertfa Fiului şi păcătoşii trebuie să ştie ce intenţii are Dumnezeu cu privire la ei, pentru a-i face să vină la El şi să aibă pace cu El.
Chiar dacă îl refuzi şi îl respingi, nimic nu te poate despărţii de dragostea Lui. El î1 iubeşte chiar şi pe cel mai ticălos, dar în Exod 34:7 ne spune că deşi în îndurarea Sa îşi ţine dragostea pînă în mii de neamuri de oameni, totuşi nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat; numai credinţa în jertfa Lui va face acest lucru. El iubeşte pe cei vinovaţi şi pe cei ce sînt departe de El şi ei încep să simtă căldura dragostei Sale. Dar numai acest fapt în sine nu dă nimănui un bilet de intrare în cer, ci înseamnă doar că Dumnezeu te aşteaptă cu drag şi că-ţi dă prilejul de a-L alege pe El. Singurul remediu pentru tine este jertfa lui Cristos.
Trebuie de aseenea să ne reamintim că Dumnezeu nu este un Dumnezeu numai al dragostei, ci şi un Dumnezeu al mîniei. Uneori oamenii caută să-şi scuze păcatul, pentru că nu doresc din toată inima să se întoarcă de la rău. Totuşi ei vor să aibă siguranţa acoperirii prin jertfa lui Isus pe care încearcă s-o tragă deasupra lor. Dumnezeu vrea ca oamenii să ştie că locul de adăpost pe care ni l-a pregătit are un capăt dincolo de care acest acoperămînt al jertfei nu mai ajunge.
Lucrurile care dau cel mai mult de furcă credincioşilor nu sînt păcatele lor împotriva lui Dumnezeu, ci lipsurile lor şi atitudinea unuia faţă de celălalt în viaţă de toate zilele. “Ce iese din om aceea spurcă pe om. Că dinăuntru, din inima oamenilor ies gîndurile rele…” (Marcu 7:20-21).
Dacă stăruieşti într-o lipsă, într-o slăbiciune, ea va deveni păcat, ceea ce înseamna răzvrătire împotriva lui Dumnezeu şi răzvrătirea nu mai este acoperită de sîngele lui Isus.
Dacă nu stăruieşti în slăbiciunea respectivă înseamnă că ai ascultat de dorinţele lui Dumnezeu şi atunci rămîi sub acoperămîntul sîngelui….”dacă vă daţi robi cuiva ca să-l ascultaţi, sînteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare care duce la neprihănire” (Romani 6:16).
59
Moise şi Aron au trăit cu copiii lui Israel şi privind la ei ca oameni, vedeau că există păcat în tabără. Dar Dumnezeu, de deasupra acoperămîntului vedea ascultare în loc de
păcat. ,,El nu vede nici o fărădelege în Iacov, nici o răutate în Israel…” (Numeri 23:21).
Dumnezeu voia ca Balaam care s-a uitat la Israel din punctul de vedere al omului să-l vadă prin ochii Lui. În capitolul 24 din Numeri, Biblia spune că acum cînd ochii i-au fost deschişi Balaam a văzut ceva cu totul diferit; a văzut pe Israel prin ochii Domnului: „Iată ce zice Balaam, omul cu ochii deschişi, cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu, cel ce vede vedenia Celui Atotputernic, cel ce cade cu faţa la pămînt şi ai cărui ochi sînt deschişi: “Ce frumoase sînt corturile tale, Iacove (nu pline de fărădelege)! Locuinţele tale Israele! Ele se întind ca nişte văi, ca nişte grădini lîngă un rîu, ca nişte copaci de aloe pe care i-a sădit Domnul, ca nişte cedri pe lîngă ape.”
Dumnezeu nu face un sistem întins de irigare, astfel ca deschizînd stăvilarele să-i ude pe toţi în acelaşi timp, ci El are grijă cu multă gingăşie de fiecare, individual, dorind să creştem puternici şi sănătoşi în El.
Cînd Domnul i-a vorbit despre acest lucru i-a zis: “Doamne, dacă Tu l-ai acoperit cu îndurarea Ta atît de minunat în vremea aceea, de ce l-ai pedepsit în repetate rînduri, în răstimpul dintre acele jertfe?”
Dumnezeu mi-a explicat că răzvrătirea şi idolatria sînt cele două lucruri care-1 vor scoate pe o de sub acoperămînt. Nu că Dumnezeu ar trage acoperămîntul de deasupra lui, nici că s-ar coborî ca să privească sub acoperămînt, ci omul însuşi iese de sub el. Priveşte la viaţa lui Israel şi vei vedea că ori de cîte ori i-a lovit şi i-a pedepsit Dumnezeu a fost fie pentru răzvrătire, fie pentru idolatrie.
Cînd oamenii îşi pun încredea în orice altceva decît jertfa lui Isus, aleg de bună voie să iasă de sub acest acoperămînt protector. Cînd iau această hotărîre atunci sînt expuşi privirilor lui Dumnezeu şi El le vede păcatele, greşelile şi lipsurile.
Dacă ne punem încrederea în El, păcatele noastre sînt spălate toate prin sîngele Mielului şi Dumnezeu se uită la noi prin sîngele curăţitor al lui Isus. Atunci Dumnezeu vede:
“Sfinţenie în loc de păcate”
“Nevinovăţie în loc de greşeli”
“Desăvîrşire în loc de lipsuri”
POŢI INTRA SUB acoperămîntul jertfei, pocăindu-te de păcatele tale.
POŢI RĂMÎNE SUB jertfă, voiind să-i fii plăcut lui Dumnezeu şi ascultîndu-L chiar pînă şi în gîndurile şi intenţiile inimii tale.
POŢI IEŞII DE SUB acoperămîntul jertfei prin răzvrătire şi idolatrie. „Cît despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.” (Iosua 24:15).
60
CAPITOLUL 9
Semnalele de avertizare ale lui Dumnezeu
… S-a întîmplat ziua-n amiaza mare, sîmbătă, înainte de -crăciun.. . uşa biroului bisericii s-a deschis şi îngerul cel mai malt în grad a venit din nou cu un cuvînt special din partea lui Dumnezeu… ,,Aduţi aminte: dacă te simţi moleşit şi rece pe dinăuntru şi dacă simţi ca o povoară gîndul că a mai trecut o saptămînă şi trebuie să mergi la biserică, AI GRJJĂ!
Dacă te gîndeşti că n-ai vrea să-L părăseşti pe Dumnezeu, dar simţi că a lucra ceva pentru El este o sarcină neplacută, dacă nu mai ai bucurie în viaţa ta duhovniceasă, AI GRIJĂ!”
Dumnezeu vrea să patinăm cu plăcere pe lacul bucuriei cît timp trăiim pe pămînt, dar în acelaşi timp vrea să ne ferim de locurile marcate cu semnalul: „GHEAŢĂ SUBŢIRE!” Acest lucru este uşor de făcut pentru că semnalele de avertizare sînt foarte clar marcate în Biblie.
Nu trebuie să ne îngrijorăm şi să ne nelinştim în strădania noastră de a trăii o viaţă creştină. Atunci cînd umblăm cu El în lumina Lui, avem o libertate deplină, sîntem eliberaţi pe deplin de frică. Cu El, nu trebuie să ne temem niciodată, deoarece sîntem protejaţi de aripile Lui. inima Lui bate pentru noi în vecii veciilor.
Dumnezeu ne iubeşte atît de mult încît ne oferă totul în cer şi pe pămînt. Ba mai mult, ne face moştenitori împreună cu Cristos. Totuşi, unii aleg să iasă în mod voit de sub acoperămîntul sîngelui lui Isus prin REVOLTĂ şi IDOLATRIE.
A te revolta înseamnă a refuza să fi supus, sau a te împotrivi autorităţii cuiva asupra ta. Dumnezeu este autoritatea noastră.
A te revolta împotriva Lui înseamnă a-ţi întoarce spatele la ceea ce-ţi oferă: ocrotirea, binecuvîntările, dragostea şi promisiunile Sale. În Biblie ni se spune foarte clar care sînt binecuvîntările copleşitoare care se revarsă asupra noastră atunci cînd ne supunem controlului Său absolut şi care sînt blestemele ce vin cînd ne împotrivim sau ne revoltăm împotriva Lui.
Idolatria este o ataşare excesivă, o venerare a unor persoane sau lucruri, o admiraţie care se învecinează cu adoraţia. Idolatrie nu înseamnă numai a te închina unui anumit dumnezeu sau unor imagini în afară de Dumnezeu, ci înseamnă a poftii după propriile noastre pofte şi plăceri în loc să facem voia Lui.
Mesajul revoltei şi al idolatriei sînt semnale de avertizare divină pentru noi. Să fim deci cu luare aminte, ca să putem fi ocrotiţi şi să nu alunecăm departe de Dumnezeu. Gabriel mi-a amintit de cele scrise în 1Cor. 10, unde este vorba despre Moise şi copiii lui Israel – poporul ales al lui Dumnezeu. Să vedem ce anume i-a scos de sub acoperămîntul norului, care este o ilustrare a acoperămînului jertfei lui Cristos? Versetul 1, spune aşa: „Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare.”
Dumnezeu a făcut totul pentru ei! I-a scos din Egipt care întruchipa lumea; erau
ocrotiţi în îndurare şi aveau acest frumos acoperămînt – norul!
Apoi Scriptura zice: „Toţi au fost botezaţi în nor şi în mare pentru Moise şi toţi au
mîncat aceeaşi mîncare duhovnicească şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească,
61
pentru că beau dintr-o stîncă duhovnicească ce venea după ei; şi stînca era Cristos. Totuşi, cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, că au pierit în pustie.” Să notăm deci, că deşi au avut experienţe supranaturale şi erau acoperiţi de nor, n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu. De ce? ,,… că au pierit în pustie.” De ce? Pentru că ,,au poftit după lucruri rele!”
S-au revoltat împotriva voiei lui Dumnezeu şi s-au închinat idolului dorinţelor personale!
Ce este un lucru rău? Este a înseta după acele lucruri despre care Dumnezeu spune să le părăsim, deoarece El ştie că în cele din urmă ne vor distruge.
Să vedem ce scrie în Cuvîntul Domnului în continuare: “şi aceste lucruri s-au întîmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele cum au poftit ei. Să nu fiţi închinători la idoli ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul a şezut să mănînce şi să bea şi s-au sculat să joace.” Să nu curvim cum au făcut unii din ei, aşa că într-o singură zi au căzut douăzeci si trei de mii” (1Cor. 10:6-8).
Ei au căzut în păcatul idolatriei şi au pus altceva în locul lui Dumnezeu. Îl numeau Domn, dar în mod flagrant nu făceau ceea ce le spunea să facă. Acelaşi lucru se întîmplă şi astăzi, pentru că există o învăţătură ce se răspîndeşte pe rotogolul pămîntului, şi anume că a curvii nu este rău! Aceşti învăţători falşi despre care ne avertizează Biblia, spun că a-i interzice cuiva să se distreze este o idee demodată a generaţiei vechi.
Porunca de a nu curvii nu a fost dată în urmă cu o generaţie sau două. Dumnezeu a dat-o poporului Israel cu peste trei mii de ani în urmă. Aşa a hotărît El în planul Său şi aşa l-a lăsat scris în -Cuvîntul Său, pentru că Dumnezeu urăşte acest păcat şi ne aduce la cunoştinţă că; atunci cînd ne revoltăm împotriva Lui, am pornit-o în jos pe drumul care ne scoate de sub acoperămînt.
Un tînăr şi a tînără care trăiau împreună fără a fi cununaţi, după obiceiul moralei moderne, şi-au predat recent viaţa Domnului. Au fost emoţionaţi cînd au descoperit că păcatele lor au fost iertate, dar o vreme au crezut că pot continua să trăiască necununaţi. Ca mulţi alţi tineri din zilele noastre, ei au fost prinşi în capcana unui stil de viaţă care scuză curvia sau alte forme de revoltă şi idolatrie. Slavă lui Dumnezeu că nu după mult timp au fost luminaţi în această privinţă şi s-au căsătorit.
Unii oameni arată o totală lipsă de respect pentru ceea ce spune Dumnezeu. ,,Să nu ispitim pe Domnul cum l-au ispitit unii din ei care au pierit prin şerpi” (1Cor. 10:9). Dumnezeu şi-a arătat mînia pentru ceea ce au făcut, neascultînd de dorinţa Lui, de aceea a trimis un înger care a nimicit douazeci şi trei de mii dintre ei.
ALARMĂ! „Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă. Nu v-a ajuns nici o ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu care este credincios nu va îngăduii să fţi ispitiţi peste puterile voastre, ci împreună cu ispita a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda. De aceea preaiubiţii mei fugiţi de închinarea la idoli” (1Cor. 10:12-14). Textul de mai sus vrea să spună
că atunci cînd te gîndeşti: ,,O, eu niciodată nu m-aş comporta astfel!” – Aceasta să fie o alarmă pentru tine, pentru că şi tu poţi cădea în păcat. Adu-ţi aminte că ispitele – dorinţele rele care vin în viaţa ta nu sînt o noutate. Mulţi alţi oameni au avut de a face
cu exact aceleaşi probleme înaintea ta şi nici o ispită nu este peste puteri. Încrede-te
62
în Dumnezeu care poate să te păzească ca ispitele să nu fie peste puterile tale, pentru că El a promis acest lucru şi va face ceea ce a promis. El îţi va arăta cum să scapi de puterea ispitei ca să te porţi cu răbdare, depăşind-o.
Acoperămîntul lui Dumnezeu nu scuză păcatul, ci Dumnezeu vrea ca oamenii să audă Vestea cea Bună, pentru a avea la îndemînă puterea ce-i poate ridica din aceste păcate. Numai cei ce nu ţin cont de El şi-şi urmează propriul lor drum se află pe gheaţă subţire, pentru că nu au dat nici o atenţie semnalelor Lui de avertizare. Dumnezeu nu caută motive să te condamne şi de aceea a pus semnale de avertizare. Strigătul inimii Lui este: „Vreau să te mîntuiesc, vreau ca tu să ai viaţă şi s-o ai din belşug!”
ATENŢIE! În Biblie sînt cîteva semnale de avertizare foarte clare, unde Dumnezeu scoate în evidenţă planul Său, acceptarea Sa şi acoperămîntul Său pentru poporul Lui. El nu şterge avertizările şi chemarea pe care o face poporului Său de a umbla cu El şi de a trăii pentru El. Avertizările pe care le-a dat, sînt tot atît de valabile şi de sigure ca oricînd, dar El vrea ca ele să fe privite cu seriozitate. Dumnezeu vrea ca oamenii care-L iubesc şi doresc să trăiască pentru El să ştie că sînt în mare siguranţă, dar dacă nu-L iau în serios, drumul pe care se află duce la adevărate tulburări şi apăsări.
Oamenii care se supun legilor nu sînt îngrijoraţi dacă din întîmplare la marginea oraşului se găseşte o închisoare. Ei pot chiar să meargă la un poliţist şi să dea mîna cu el, să se uite în ochii lui şi să-L salute prietenos. Ei nu trebuie să se îngrijoreze deoarece s-au supus legilor. Dumnezeu vrea ca şi noi să-L simţim exact aşa!
ATENŢIE! Ai grijă să nu pierzi sensul importanţei lucrurilor spirituale!
Există mulţi, mulţi credincioşi care călătoresc pe drumul letargiei. Letargia sau amorţeala înseamnă a nu da importanţă lucrurilor spirituale. Ea este o trîndăvie plină de moleşeală faţă de Dumnezeu, o lipsă de energie spirituală, apatie în activitate. Lăuntrul nostru este cuprins de letargie atunci cînd zicem: „Este mai uşor să stau acasă. E greu să fiu înflăcărat şi plin de zel pentru lucrurile lui Dumnezeu. Astăzi am altceva de făcut aşa că nu mă voi duce la biserică!”
Remediul lui Dumnezeu este: ,,Să nu părăsim adunarea noastră cum au unii obicei, ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atît mai mult cu cît vedeţi că ziua se apropie” (Evrei 10:25). Adu-ţi aminte că dacă te simţi amorţit şi rece pe dinăuntru şi dacă te gîndeşti ca la un lucru neplăcut, că a venit încă un sfîrşit de săptămînă şi trebuie să mergi la biserică, ALARMĂ! PERICOL! GHEAŢĂ SUBŢIRE!
ATENŢIE! NECREDINŢĂ!
Dumnezueu vrea să fim foarte conştienţi de ceea ce face El. El vrea să credem în supranatural, pentru că El este Dumnezeul supranaturalului. Dacă în inima ta ai rezerve, ai grijă! Luaţi seama dar, fraţilor ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă care să vă despartă de Dumnezeul cel viu” (Evrei 3:12).
Poţi să ai un interes interes real în probleme de biserică şi în a lucra pentru Dumne-zeu, dar în gîndirea ta s-a strecurat un duh de neîncredere. Stai rezervat eu necredinţă sau îndoială – ambele fiind duşmani ai lui Dumnezeu. Dacă spui că tu crezi în supranatural şi ai un motiv pentru care crezi şi nouă pentru care nu crezi, cuvintele tale sînt doar nişte ecouri goale. Avertizarea spun că nu crezi într-adevăr în
63
supranatural şi chiar fără să-ţi dai seama pui sub semnul întrebării, în mintea ta, căile lui Dumnezeu.
Este atît de uşor să stai de o parte, rezervat, zicînd: “Nu pot să mă amestec prea mult. Sînt mai mult sau mai puţin neutru.” Nu există teren neutru. Te găseşti fie pe o cale. fie pe alta.
Trebuie să fim ca Petru şi Pavel şi cîţiva dintre ceilalţi ucenici, care L-au urmat pe Isus şi au vrut să-şi pună viaţa la picioarele lui Dumnezeu!
ATENŢIE! “Cel cu inima rătăcită se satură de căile lui” (Prov. 14:14).
Cu mult înainte de a ajunge departe de Dumnezeu eşti interesat numai în lucrurile care te privesc, nu în lucrurile lui Dumnezeu Acesta este un semnal de avertizare.
ATENŢIE! “Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu ca să se înmulţească harul?” (Romani 6:11).
Harul lui Dumnezeu este un acoperămînt minunat, dar nu este o autorizare pentru a păcătui. Harul lui Dumnezeu nu este ceva agonisit de noi, ceva ce se poate cumpăra. O persoană care crede că poate face ce-i place se revoltă împotriva lui Dumnezeu şi patinează pe gheaţă subţire.
ATENŢIE! ,,… să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu” (2 Cor. 6:1).
Harul lui Dumnezeu este un dar şi nu trebuie primit în zadar. Pavel vorbeşte despre har, referindu-se la ceea ce a făcut Dumnezeu punîndu-ne la dispoziţie acoperămîntul jertfei lui Cristos iată avertizarea: „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu. Că El zice: ,,La vremea potrivită te-am ascultat, în ziua mîntuirii te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mîntuirii. Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată, ci în toate privinţele arătăm că sîntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu!” (2Cor. 5:12 şi 6:1-4). Aleluia!
Să presupunem că tocmai ţi-ai cumpărat o maşină nouă de spălat vase. Eşti emoţionat de toate caracteristicile ei şi de faptul că te va scuti de atîtea ceasuri de muncă în bucătărie şi citeşti instrucţiunile de folosire. Descoperi şi o rubrică intitulată: “ATENŢIE! Pentru maximum de eficienţă, faceţi aşa şi aşa…”
Ce s-ar întîlmpla dacă te-ai gîndi dintr-o dată: „Nu mai pot s-o ţin pentru că s-ar putea defecta”. Pentru un moment ţi-ai abătut privirea de la beneficii, fixînd-o asupra avertizărilor şi numaidecît toate beneficiile s-au micşorat în mintea ta!
Beneficiile promise de Dumnezeu sînt aceleaşi pentru cei ce-l iubesc, El le spune clar care sînt promisiunile şi beneficiile Sale, iar echipamentul oferit este superior. Ni se spune cu insistenţă cît de bun este Dumnezeu şi cît de mult reiese interesul Lui faţă de noi din toate promisiunile Sale bune. Nici un cuvînt din aceste promisiuni n-a trecut fără să fi fost împlinit. Garanţia pe care El o dă este nelimitată! Cu toate acestea, Dumnezeu are şi semnale de avertizare puse ca să ne ajute.
Cînd trece un tren pe la pasajele de cale ferată, vom vedea un semnal roşu, pentru ca să ştim să ne ferim şi să nu fim omorîţi! Maşina pompierilor are o sirenă pentru a ne avertiza de apropierea ei. Salvarea sau maşina poliţiei au un avertizor vizibil de
64
lumină care funcţionează, iar sunetul sirenelor acestor maşini este o avertizare pentru a ne ferii din calea lor.
O febră ne avertizează de prezenţa unei boli, a unei infecţii.
Toate aceste semnale sînt bune. Tot astfel sînt şi semnalele de avertizare ale lui Dumnezeu. Ele sînt tot atît de eficiente pentru a ne păzii de moartea duhovnicească ca şi lumina pusă la un pasaj de cale feretă care previne un accident mortal din punct de vedere pămîntesc. Dumnezeu ne iubeşte atît de mult încît a aşezat semnale de avertizare de-a lungul lacului bucuriei, numai pentru siguranţa noastră.
CAPITOLUL 10
Cînd Dumnezeu va spune “MULŢUMESC”
Cînd îmi vorbea despre judecata sfinţilor, ochii adînci ai acestui înger uriaş erau ca nişte cărbuni aprinşi, vocea lui era răsunătoare, şi clară… inima mea a tresărit cînd l-am auzit zicînd: “JUDECATA CELUI CREDINCIOS NU VA FI O NOAPTE ÎNTUNECOASĂ PRIN CARE VA TREBUII SĂ TREACĂ ÎNAINTE DE A AJUNGE ÎN VEŞNICII, CI VA FI O ZI ÎN CARE DUMNEZEU A VĂZUT DE BINE SĂ SPUNĂ ,,MULŢUMESC” POPORULUI SĂU.”
Mă bucur extraordinar de mult pentru că ştiu că Dumnezeu se îngrijeşte îndeajuns de poporul Său, ca să-i asigure călăuzirea şi îndrumarea. De asemenea sînt o responsabilitate profundă în a spune lumii adevărurile pe care Dumnezeu mi le-a aşezat pe inimă. Acestea sînt adevăruri biblice pe care mulţi dintre noi le ştim, dar faptul că Dumnezeu le-a repetat răspicat şi ne-a atras atenţia asupra lor prin mesageri de sus şi prin alte mijioace supranaturale, le dă o greutate în plus.
Experienţele la care Dumnezeu mi-a permis să fiu părtaş nu au fost doar visuri goale sau imaginaţii. De fiecare dată Cuvîntul lui Dumnezeu mi-a fost adus cu mare forţă şi putere.
În prima lui vizită îngerul mi-a vorbit despre trei domeni principale. Primul cuprindea caracterul lui Dumnezeu, dorinţele Lui faţă de oameni şi lucrurile care sînt importante în ochii Lui. Al doilea domeniu conţinea poziţia noastră faţă de Dumnezeu, iar al treilea, pregătirea pentru ziua mare a judecăţii!
Primul domeniu este rezumat în capitolele VEŞTI BUNE PENTRU TINE ŞI FAMILIA TA şi PRIORITĂŢILE LUI DUMNEZEU.
Cu al doilea domeniu ne-am ocupat în capitolul JERTFA ISPĂŞITOARE. Cînd mi se vorbea despre jertfă, am întrebat: „Unde pot să citesc acest lucru în Biblie?” Şi
Dumnezeu mi-a zis: ,,În Biblie stă scris în Numeri” (Numeri 23:21). Apoi mi-a spus exact ce înseamnă acest verset. Mi-a spus că jertfa în care-şi punea încrederea Israel era prototipul jertfei lui Cristos în care ne punem credinţa, şi jertfa aceea îi făcea să fie
primiţi de Dumnezeu în răstimpul dintre jertfele anuale.
Am citit de multe ori Biblia de la un capăt la celălalt şi niciodată nu mi-am dat
65
seama de faptul că El se uită la noi cu alţi ochi decît omul. Privirea lui Dumnezeu se găseşte deasupra acoperămîntului. Ochii omului văd ce este sub acoperămînt.
Acest lucru a fost amintit cu ocazia fiecărei vizite cereşti. Dumnezeu vrea să ne cunoaştem poziţia faţă de El. Dacă dorim să trăim pentru El şi dacă-L VREM ca Domn, acoperămîntul sîngelui ne stă la dispoziţie şi prin acest acoperămînt ne vede ca pe nişte flori şi ca pe nişte pomi sădiţi de El. El ne vede ca pe Cristos, pentru că noi sîntem acceptaţi prin Cristos, învăluiţi şi acoperiţi în dragostea Lui.
Al treilea domeniu conţine adevăruri cu privire la venirea lui Cristos. Dumnezeu vrea să ştim că ziua despre care vorbeşte apostolul Pavel se apropie. În 2Tim. 1:12, spune: ,,… că ştiu în cine am crezut. Şi sînt încredinţat că El are putere să păzească ce i-am încredinţat pînă în ziua aceea.” Aceasta va f o zi a frumuseţii şi a răsplătirii.
Dumnezeu vrea să fim conştienţi de ceea ce are valoare în ochii Lui. Ştiind că atît de mult ţine la anumite lucruri, le vom acorda şi noi importanţa cuvenită. El zice: ,,Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug. Împarte-ţi pîinea cu cel flămînd şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l şi nu întoarce spatele semenului tău” (Isaia 58:6-7).
Pe Dumnezeu Îl interesează în primul rînd oamenii şi doreşte ca şi noi să le arătăm interesul cuvenit. În versetele citate mai sus El ne dă o imagine a inimii Sale, vorbindu-ne despre lucrurile cu adevărat importante!
El a zis că oamenii fac o mulţime de lucruri care sînt “bune”, necesare, lucruri ale acestei vieţi care trebuie făcute. Ele au într-adevăr o valoare atît timp cît ne găsim pe pămîntul acesta. Ele au o logică aici, dar nu toate sînt lucruri care vor rămîne. În sensul acesta a specificat scrierea anumitor cărţi pentru care oamenii îşi petrec tot timpul lor, cărţi care pot fi valoroase, dar nu satisfac nevoile oamenilor.
Performanţele muzicale nu vor rămîne dacă nu sînt direcţionate spre a satisface nevoile unei vieţi. Chiar predicile cu un bogat conţinut informaţional pot fi spuse unei MULŢIMI de oameni, dar nu NEVOILOR lor. Acestea pot ajuta la îndrumarea şi motivarea oamenilor şi pot să-i conducă într-o anumită direcţie, dar nu vor rămîne într-adevăr.
El a vorbit despre „a da”, zicînd că cel care dă pentru credit îşi va primi răsplata aici, dar nu în cer. Unii oameni care practică dărnicia se simt ofensaţi dacă nu li se arată recunoştinţă. Este foarte bine dacă oamenii trebuie motivaţi, dar acest fel de a dărui nu va fi scris în cartea lui Dumnezeu. El vrea o dărnicie din inimă! Iată exact cuvintele pe care le-a folosit îngerul: „Aceste lucruri pot avea o răsplătire satisfăcătoare în viaţa aceasta şi ele sînt importante, dar nu vor rămîne.”
“Ce va rămîne în veac?” – am întrebat eu.
El a amintit Filipeni 4:17-18, unde Pavel le scria să aducă un dar din sărăcia lor. Nu
pentru că El ar fi umblat după darurile lor, dar aşa cum zice: ,,… umblu după cîştigul care prisoseşte în folosul vostru.” Astfel atunci cînd se va deschide cartea se va vedea că aceşti oameni au făcut ceva deosebit, nu pentru o răsplătire pămîntească, ci pentru Domnul. În Ioan 15:16, porunca lui Isus era ca roada vieţii noastre să rămînă.
Dumnezeu vrea să avem ceva ce să fie scris în carte pentru totdeauna, pentru că ne iubeşte atît de mult!
66
Sînt sigur că acest înger slujitor a fost cu mine de multe ori şi înainte de a-l fi văzut. În timp ce eram foarte, foarte bolnav în spital, cu mulţi ani în urmă, am auzit o voce ce-mi spunea aproape în fecare zi: „Întăreşte lucrurile care rămîn.” Astăzi el îmi vorbeşte despre aceleaşi lucruri. El vrea ca noi să întărim acele lucruri care vor rămîne în veci.
Oamenii sînt ceva special pentru Dumnezeu. Dacă vrei să ştii unde locuieşte Dumnezeu pe pămîntul acesta, uită-te unde sînt oamenii şi-i vei găsii adresa, pentru că Dumnezeu locuieşte acolo unde oamenii suferă. El vrea să-i ajutăm. El se ocupă de nevoile oamenilor. Atunci cînd ne coborîm la nivelul nevoilor umane şi luăm o persoană în inima noastră, îngrijindu-ne de nevoile ei, fapta aceasta este scrisă în cartea veşnică din cer.
Şi alte lucruri pot fi de folos, dar rodul pe care Dumnezeu îl vrea este dragostea ta personală, ajutorul tău personal şi grija ta personală. Cînd vezi că cineva suferă şi inima ta suferă cu adevărat împreună cu el, atunci îi porţi într-adevăr de grijă!
Recent, i-am întrebat pe copiii din biserica noastră: ,,Cum arată Isus?” Iată ce au răspuns:
„Isus este Acela căruia îi place să te ajute.” ,,Dacă eşti flămînd îţi va da de mîncare.” ,,Dacă eşti bolnav, El vrea să-ţi dea sănătate.” ,,El te iubeşte!”
Acesta este felul în care înţeleg copiii mesajul de sus.
Dorinţa lui Dumnezeu este ca noi să fim ca Isus pe care-L vom găsi întotdeauna în domeniul nevoilor umane.
Îngerul mi-a vorbit despre felul în care trebuie să ne ocupăm personal de familia noastră – sîngele şi carnea noastră. Nu ceea ce facem pentru ei contează, ci ceea CE SÎNTEM pentru ei. Ce înseamnă ei pentru noi. Unii membri ai propriei noastre familii pot fi cu adevărat “nesuferiţi”, profitînd de pe urma noastră, s-ar putea să ne fi minţit şi noi am zis: “Nu voi mai întreţine relaţii cu ei.” Dumnezeu nu vrea să facem vreun rău acelei persoane. El vrea ca inima noastră să-i iubească şi să-i ajute în toate felurile posibile. Aşa este natura lui Dumnezeu.
Acest mesaj se aplică nu numai la familia noastră ci şi la familia lui Dumnezeu. În Galateni 6:10, este scris că Dumnezeu doreşte să facem bine tuturor oamenilor, dar mai ales fraţilor în credinţă. El vrea să-L reprezentăm pe Isus şi să fim ca El. Atunci faptele noastre vor fi înregistrate în cer. Putem să-l ajutăm pe cel însingurat! Putem să-l ajutăm pe cel în suferinţă! Putem să-l ajutăm pe cel frustrat! Isus a spus: ,,… ori de cîte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut” (Mat. 25:40). Acestea sînt faptele scrise în cartea noastră.
Îngerul a spus că este mult mai important să fim ca Isus, satisfăcînd nevoile personale ale cuiva, decît să spunem oamenilor despre mîntuire. Acest lucru m-a surprins cu adevărat. Am devenit atît de sclavi ideii că nu facem nimic pentru Dumnezeu dacă nu-L putem mărturisii pe Cristos oamenilor, mînuind Cuvîntul cu iscusinţă. Dar acest înger a zis: “Cînd îi ajuţi pe oameni, devii un cuvînt viu pentru ei care spune: “Eu mă îngrijesc dar şi Dumnezeu se îngrijeşte de tine!”. Aceasta nu
67
înseamnă că ne înălţăm pe noi înşine, făcîndu-ne deopotrivă cu Isus, ci înseanmă pur şi simplu că Isus Îşi trăieşte viaţa prin noi. Astfel devenim un cuvînt viu pentru ei, nu un cuvînt mort, tipărit, ci un cuvînt viu. Acesta este un lucru pe care putem să-l facem şi este mult mai important decît a mărturisi, a cita Scripturile sau a învăţa pe alţii. În loc să mărturisim, DEVENIM o mărturie prin care oamenii pot să vadă cum este Isus.
Acesta este un lucru pe care poate să-L facă oricine! Nu trebuie să avem un talent special pentru a ne putea strînge comori în cer. Orice credincios poate să depună în banca din cer, în fiecare zi, pentru că sînt oameni care au nevoie de ajutor în fecare zi! Cînd avem grijă de ei aducem inima lui Dumnezeu aproape de ei, de nevoile lor. Cînd facem acest lucru pentru Dumnezeu, ceva se depune în contul nostru!
Aşteptînd venirea lui Isus să mergem să lucrăm ca să fie plină cartea noastră din cer, dar să nu lucrăm numai pentru motivul acesta, ci pentru că aceasta este modalitatea în care bate inima lui Dumnezeu pentru oameni. Dacă ne vom apropia de El, vom simţii şi noi aşa cum simte El. Lucrurile pe care le vom face vor fi scrise în contul nostru în arhivele din cer, pentru că dragostea şi Duhul Său sînt în noi. În Matei 25:35, Isus ne-a învăţat că atunci cînd îl hrănim pe cel flămînd, cînd îi dăm apă celui însetat şi facem un serviciu oamenilor, de fapt pentru El facem toate aceste lucruri. Aici se înclude o vizită la un ospiciu pentru a îmbărbăta o persoană descurajată sau îngrijirea unui copilaş a cărui mamă este atît de ostenită încît abia mai poate sta în picioare. Atunci cînd în ciuda faptului că sîntem obosiţi, ne arătăm doritori de a împărtăşi povoara cuiva, fără a căuta vreo răsplată, fapta noastră va fi scrisă în cer pentru că am făcut-o ca pentru Isus!
Vom face ce a făcut Isus cînd vom arăta bunătate pentru oamenii deprimaţi care şi-au pierdut încrederea în ei înşişi. Trebuie să-i ajutăm să-şi dea seama de valoarea lor atunci cînd au fost doboriţi şi cînd personalitatea lor a fost strivită.
Lui Dumnezeu Îi pasă de oameni şi singura modalitate prin care oamenii vor ştii că El le poartă de grijă este prin tine şi mine. Iată de ce este atît de important să ştim cum este El. Dumnezeu a zis să nu ne fălim cu bogăţii, cu înţelepciune sau putere, sau cu alte lucruri ale acestei lumi, ci să ne lăudăm că îl cunoaştem pe El care este un Dumnezeu al dreptăţii şi un Dumnezeu plin de bunătate.
Oamenii se înşală adeseori, crezînd că singurele lucruri pe care le faci pentru Dumnezeu sînt numai cele făcute pe plan spiritual. Cînd predicăm, uneori poate fi greu să ajungem la sufletul vre-unui om, dar nu este greu să ajungem la nevoile lor
fizice la trupurile şi emoţiile lor. Isus a slujit întotdeauna ţinînd cont atît de nevoile fizice cît şi de cele spirituale.
De exemplu, într-o zi a venit în biroul meu un om care trăia în păcatul homosexualităţii. Am avut o adevărată luptă cu mine însumi, pentru că urăsc foarte mult acest fel de viaţă. El n-a vrut să audă de rugăciune şi nici n-a vrut să admită că avea nevoie de eliberare din acest păcat, dar era flămînd. Nu mîncase de mult. M-am întrebat: “Ce ar face Isus?” Ştiam că Isus l-ar fi tratat pe om aparte de păcatul său, de aceea am făcut şi eu la fel. Dezghiocîndu-l de scîrboşenia lui, am găsit că şi el era o făptură a lui Dumnezeu. Acestui om îi era foame.
Isus a spus: „Dacă vrăjmaşului tău îi este foame, dă-i să mănînce.” Trebuie să vă mărturisesc că mi-a fost greu să fac acest lucru, pentru că m-am gîndit că erau
68
oameni care meritau mai mult să li se dea hrană decît lui, dar i-am zis: ,, ştiu ce fel de viaţă duci, nu poţi s-o ascunzi, dar eşti flămînd şi Dumnezeu are în vedere acest lucru, El îţi poartă de grijă, deci şi eu am grijă de tine.” Apoi i-am dat să mănînce.
N-am făcut-o pentru o răsplată, dar ştiu ştiu că gestul acesta de amabilitate este scris în cartea lui Dumnezeu. Atunci cînd simţi, Duhul Sfînt lucrînd în inima ta, primeşti dragoste pentru oameni şi acesta este motivul pentru care acţionezi. ,,Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, bîlndeţea, înfrînarea poftelor” (Galat. 5:22,23).Toate acestea sînt trăsături de caracter Dumnezeieşti prin care poţi fi de folos oamenilor.
Îmi pare rău că n-am ştiut mai de mult cum simte Dumnezeu cu oamenii şi cît de mult îi iubeşte. Cînd Isus trăia pe acest pămînt, căuta oameni în nevoi şi îi caută şi acum. El are o mulţime de soli care cutreieră pămîntul şi le spune: „Vreau să mergeţi acolo unde sînt suferinţe.” Cînd ai pregătit cu dragoste o mîncare pentru un bolnav, înseninîndu-i ziua prin purtarea ta de grijă, fapta aceasta a fost scrisă în cartea lui Dumnezeu.
Grija pentru cei care nu fac parte din familia lui Dumnezeu este de asemenea importantă. Purtarea noastră de grijă se poate manifesta prin ajutorarea orfanilor şi a văduvelor care nu ştiu pe ce drum s-o apuce, pentru că nu-şi găsesc rostul în lume. Dumnezeu a spus prin acest înger: „Aceasta este religia curată şi nepătată, acestea sînt faptele care vor rămîne şi vor fi înregistrate în arhivele cerului. Am auzit cîteva predici care îţi fac părul măciucă, despre iad, foc şi puciosă, încercînd prin spaimă să-i determine pe oameni să aleagă cerul. L-am auzit pe un om zicînd: „Dumnezeu îţi strînge toate păcatele pe care le păstrează în rezervă împotriva ta şi le ţine deasupra capului tău pentru a te determina determina să mergi drept. Pe urmă a zis cu o voce ca de tunet: ,,Îţi vei vedea toate păcatele pentru că ele sînt scrise în cartea ta şi sînt păstrate pentru ziua judecăţii. Atunci Dumnezeu va lua un ecran mare şi un proiector şi va arăta lumii întregi toate păcatele tale, incluzînd familia şi prietenii tăi.” Apoi a zis: “Relele pe care le-ai făcut înainte de a fi fost mîntuit sînt toate iertate dar orice faci după ce-l primeşti pe Cristos este păstrat împotriva ta.” Lumea era foarte agitată auzînd un asemenea mesaj şi după cîte se pare cîţiva au fost determinaţi să se apropie de Dumnezeu datorită spaimei. Dar slavă Domnului că acest mesaj nu este adevărat!
Îngerul a zis că un asemenea lucru este în contradicţie cu caracterul lui Dumnezeu.
Atunci cînd îţi mărturiseşti păcatele, El le distruge, le şterge şi zice că niciodată nu-şi va mai aduce aminte de ele. Dacă ai fost dus în eroare, crezînd că în ziua aceea glorioasă a judecăţii se vor aduce împotriva ta multe condamnări, am o veste bună pentru tine! Ziua aceea va fi o zi FRUMOASĂ, cînd în loc de o condamnare de judecător Dumnezeu va zice: “MULŢUMESC!” Cristos este temelia noastră pe care nimic n-o poate clătina. Credinţa şi încrederea ta în Isus, te aşează pe o temelie care niciodată nu poate fi distrusă. Dumnezeu ne spune că tot ce am făcut în asemănarea lui Isus va fi permanent şi va dura.
În Luca 3:17, găsim scris că Dumnezeu va separa pleava de grîu. În ziua aceea El va
căuta bobul care va rămîne! Îngerul a făcut chiar următoarea afirmaţie: ,,Pe Dumnezeu nu-L interesează pleava.” Nu-i aduce nici un folos. El îţi va curăţi viaţa de pleavă ca să rămînă numai ceea ce este desăvîrşit, ceea ce este ca Isus. Tot ce-L
69
interesează este ce găseşte dincolo de învelişul de pleavă – acel grăunte mic. El va da pleava la o parte ca să găsească viaţa din interior care va dăinuii veşnic! Aleluia!
În 1Cor. 3:12, apostolul Pavel se referă la temelia care va rămîne veşnic: “Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fîn, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua -domnului o va face cunoscută, că se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.” Adică pleava va fi arsă şi va fi dat la lumină ce rămîne pentru totdeauna.
Lucrurile acestei vieţi vor trece în ziua cea mare a judecăţii, dar pentru cel credincios atunci va fi sosit vremea marii răsplătiri. Dumnezeu va aduce laude poporului Său. Nici o persoană prezentă la judecata celor credincioşi nu va auzi nici un cuvînt aspru de condamnare, pentru că Isus a plătit deja pedeapsa noastră prin moartea Sa. Atunci cînd lumina cerului va începe să strălucească înaintea ochilor noştri şi cînd lucrurile de pe pămîntul acesta vor începe să se topească şi să se prăbuşească, se va ridica un trup de credincioşi de la diferite nivele de creştere spirituală şi din diverse medii de viaţă spirituală. Toate lucrurile efemere vor trece şi toţi cei ce au fost plăcuţi lui Dumnezeu vor sta pe această temelie nezguduită în ochii lui Dumnezeu!
Aceasta va fi o zi deosebită pentru Dumnezeu, o zi pe care a dorit-o mult. Aceasta este ziua la care se referă apostolul Pavel, cînd a zis că poate să se încreadă în Dumnezeu, pentru că El îi va păzi lucrurile pe care I le-a încredinţat pînă în ziua aceea. În 1Cor. 4:5, el zice: ,,De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme pînă va veni Domnul care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gîndurile inimilor. Atunci fiecare îşi va căpăta LAUDA DE LA DUMNEZEU!”. În ziua aceea, Dumnezeu îl va lăuda pe fiecare după merite.
Toţi credincioşi vor auzi cuvintele: “Mulţumesc, mulţumesc ai făcut un lucru bun!” Unii fac mai mult decît alţii, dar “FIECARE îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.”
Apostolul Pavel spune că în ziua aceea vor fi scoase la lumină lucrurilor ascunse. Toate lucrurile frumoase pe care Dumnezeu le-a scris în contul tău vor fi cunoscute în ziua aceea glorioasă. Dumnezeu nu face nici un lucru care să nu fie important, aşa că gîndeşte-te ce va însemna pentru El să stai înaintea Lui, să-ţi ia mîna, să se uite în ochii tăi şi să-ţi spună “Mulţumesc! Mulţumesc pentru toate lucrurile acelea pe care le-ai făcut pentru Mine!” Fiecare credincios va auzi cuvintele: „Mulţumesc, ai făcut un lucru bun!”
Mintea mea omenească nu putea să înţeleagă cum ar putea Dumnezeu să-mi mulţumească cîndva. Nu voi uita niciodată momentul acela sublim cînd îngerul mi-a spus că în ziua glorioasă a judecăţii, Dumnezeu va rosti cuvinte de mulţumire. Îmi este peste putinţă să pricep că Dumnezeu mă iubeşte atît de mult încît să zică vreodată: “Mulţumesc, Roland Buck!”
L-am rugat pe înger să-mi explice ce se înţelege prin „lucrurile ascunse în întuneric” şi prin “gîndurile inimilor”.
Iată răspunsul lui: „Dumnezeu va lumina colţurile ascunse ale inimilor celor care l-au slujit, pentru că l-au iubit fără să aştepte mulţumiri. Şi pentru lucrurile acelea Îl vor auzi pe Dumnezeu spunînd: “Mulţumesc!” “Lucrurile ascunse în întuneric” nu se referă la fapte rele. Îngerul a zis că este vorba despre lucruri frumoase dar ascunse, pe care oamenii nu le-au cunoscut în viaţa ta. Dumnezeu va zice: “bine de tine” şi va
70
aminti anumite lucruri pe care nici tu nu le ştii despre tine! El cunoaşte toate gîndurile tale şi chiar şi acele gînduri bune sînt vrednice de laudă!
Nu ştiu cînd va veni Isus. Cum aş fi dorit ca îngerul să-mi dea anumite indicaţii, dar nu mi-a dat. Totuşi, evenimentele care arată venirea Lui se desfăşoară cu rapiditate şi îngerii Îi netezesc calea de zor. Văd cum oamenii sînt mişcaţi şi Dumnezeu le atinge inimile mai mult decît oricînd pînă acum.
Mult mai mulţi sînt mîntuiţi şi se întorc la Dumnezeu cînd ne văd pe noi făcînd lucrurile lui Dumnezeu, coborîndu-ne la nevoile lor, decît atunci cînd le vorbim teoretic despre mîntuire. Oamenii sînt însetaţi din punct de vedere spiritual. Ei doresc să vadă pe cineva care să fie cuvîntul viu, trăiind printre ei. Acesta este un lucru pe care fecare îl poate face, nu numai anumiţi oamenii dotaţi, deoarece noi toţi putem fi o reflectare a dragostei lui Dumnezeu.
Acum cînd ştii că Dummezeu îţi va spun „Mulţumesc!” în ziua aceea, nu te simţi îndemnat să găseşti pe cineva în nevoie şi să-l ajuţi?
Dumnezeu a pus mare accent pe relaţiile familiare. Poate ai anumiţi membrii ai familiei tale cu care nu ai vorbit de mult. De ce nu i-ai suna să le spui: “Sînt emoţionat deoarece Dumnezeu lucrează pentru a unii familiile şi pentru a le atrage la el.” Uneori s-ar părea că ne putem apropia mai greu de unii membri ai propriei noastre familii, dar faţă de ei avem cele mai multe ocazii de a ne arată dragostea.
Lumea aceasta are nevoie de Isus. O, de l-ar putea vedea! Lumea Îl poate vedea prin noi.
Îngerul mi-a mai zis că atunci cînd avem grijă de o nevoie a cuiva în locul lui Isus, dorinţele ascunse pe care le avem în această viaţă vor fi împlinite. Îngerul a spus că Dumnezeu pune un mare accent pe capitolul 58 din Isaia, aşa cum reiese din cele relatate mai sus. Am citit îndeajuns acest capitol, era doar scris în Biblie, chiar aşa cum mi-l spusese îngerul:
„Iată postul plăcut Mie; dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pîinea cu cel flămînd şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost. Dacă vezi pe un om gol, acopere-l şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte şi slava Domnului te va însoţii. Atunci tu vei chema şi Domnul va răspunde, vei striga şi El va zice: “Iată-mă!”
,,Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară, dacă vei da mîncarea ta celui flămînd, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime şi întunericul tău va fi ca ziua-n amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă” (Isaia 58:6-11).
În timp ce Îl oglindeşti pe Isus prin aceste fapte de bunătate, lasă ca mesajul mîntuirii să ţîşnească din tine ca un izvor nesecat, într-o grădină bine udată. Aşa a făcut şi Isus. El n-a uitat niciodată nevoile spirituale ale oamenilor şi nici noi nu trebuie să le uităm! Ambele sînt vitale!
Cînd arătăm dragoste şi grijă faţă de oameni, Dumnezeu scrie faptele acelea în arhivele cerului şi apoi fiecăruia dintre noi îi va zice: “MULŢUMESC!”
71
Este aproape peste posibilitatea noastră de înţelegere faptul că în ziua aceea mare Dumnezeu ne va saluta cu un ,,Bun venit” şi ne va zice: “Bine rob bun şi credincios. Mulţumesc!”
CAPITOLUL 11
Misiunea din insulele Filipine
… pe la ora patru dimineaţa s-a facut lumină şi mi-am deschis ochii… În cameră erau două paturi de campanie. Într-unul dormeam eu, cînd mi-am aruncat privirea spre cel gol, de lîngă mine, l-am văzut pe Gabriel stînd acolo. “ Cum m-ai găsit?” ,,N-a fost greu deloc să te găsesc, deoarece noi am aranjat să fi aici” – mi-a răspuns Gabriel.
Ai un simţămînt ciudat cînd stai într-un aeroport mare cum este cel din San Francisco, în drum spre o ţară străină, întrebîndu-te ce se va întîmpla după ce vei fi ajuns acolo. Aşa mă simţeam în acea sîmbătă noapte cînd trebuia să merg spre Filipine.
Cu o săptămînă înainte de plecare, a venit Gabriel să-mi vorbească despre această lucrare, dîndu-mi o asigurare în inimă că ceea ce se înîmplă era plănuit de Dumnezeu însuşi. Mi-a dat numele oamenilor, la inima cărora el lucrase deja şi despre care mi-a spus că-i voi întîlnii. Unii dintre ei nu au avut un rol prea important în această misiune,
dar numele lor mi-a fost dat ca o confirmare a faptului că această călătorie era de la Domnul şi că nu era doar o vizită!
Avionul trebuia să plece la miezul nopţii şi mai aveam de aşteptat şase ore şi jumătate. În jurul orei 23(11pm) am primit biletul de zbor şi am trecut în sala rezervată celor ce urmau să se îmbarcheze. M-am aşezat şi mă uitam la oameni cum se plimbau de colo pînă colo, în aşteptarea decolării. Din punct de vedere spiritual eram tot timpul foarte atent pentru a observa ce va lucra Dumnezeu şi aveam un sentiment minunat de anticipare.
Lîngă mine se găsea un loc gol pe care s-a aşezat un tînăr filipinez. Am început o conversaţie interesantă, iar cînd ne-am urcat în avion am constatat că acelaşi om stătea alături de mine! Numaidecît mi-am scos lista cu nume, data de Gabriel, pentru a face o verifcare. Primul nume scris pe listă era SARIANO. Am respirat adînc şi l-am întrebat dacă pronunţia corectă a numelui său era Sa-ri-a-no. Aş fi dorit ca şi voi să-i fi văzut înfăţişarea! A fost extraordinar de şocat.
S-a uitat la lucrurile care-i aparţineau şi la hainele de pe el pentru a vedea dacă era ceva ce ar fi putut să-l identifice, dar nu era nimic! S-a ridicat repede şi s-a aşezat pe un alt loc în avion, care nu era chiar plin. Avînd două locuri disponibile, al meu şi al lui, am putut dormi tot zborul spre Hawaii.
Înainte de a pleca din Hawaii, stewardesa a anunţat că fiecare pasager trebuie să-şi ocupe locul lui, deoarece se vor urca şi alţi pasageri. Aşa că acest tînăr s-a întors fără
72
tragere de inimă şi s-a aşezat lîngă mine. M-am gîndit că ar fi bine să-l liniştesc deoarece nu voiam să se simtă stînjenit tot timpul zborului care urma să dureze zece ore. Este greu să te simţi stînjenit atîtea ceasuri.
I-am spus simplu şi cinstit că-i ştiam numele pentru că mi l-a dat îngerul Gabriel. Cînd i-am zis acest lucru s-a uitat din nou în toate părţile, dar nu mai erau locuri goale şi nu avea unde să meargă! I-am spus că Dumnezeu îl iubeşte şi că această călătorie a lui era mai mult decît o vizită, pentru că el a fost ales ca să ducă familiei sale veşti bune. I-am mai spus că privirea Domnului este îndreptată asupra lui, că El l-a cunoscut şi i-a purtat de grija tot timpul.
Cum m-ar putea cunoaşte Dumnezeu din moment ce eu nu-l cunosc? Mi-a zis el. Eu obişnuiesc să merg la preot şi probabil preotul îi vorbeşte lui Dumnezeu despre mine, dar eu nu-l cunosc pe Dumnezeu!
I-am explicat că Dumnezeu îl cunoaşte, că El 1-a călăuzit şi l-a pregătit pentru această călătorie. Ba mai mult, El mi-a dat numele lui. Apoi i-am spus că Dumnezeu a avut de asemenea grijă ca atunci cînd se vor repartiza locurile la cei trei sute de oameni din avion, scaunual lui să fie lîngă al meu.
În timp ce îi spuneam aceste lucruri ochii i s-au deschis larg de uimire şi mi-a zis:
-Vreţi să spuneţi că Dumnezeu se interesează cu adevărat de mine, deşi are atîtea de făcut? Vreţi să spuneţi că El se îngrijeşte într-adevăr de cineva care nici măcar nu-l cunoşte?
Da – i-am răspuns eu –„El vrea să-i dai viaţa ta, ca astfel să-i arăţi recunoştintă pentru grija ce ţi-o poartă, deşi El este atît de mare şi tu atît de neînsemnat!
Chiar atunci şi acolo, acest tînăr l-a primit pe Isus ca Mîntuitor şi Domn! Apoi a spus emoţionat:
Să vă povestesc acum despre tatăl meu şi despre familia mea: “Îmi amintesc cum tatăl meu obişnuia de multe ori să se uite seara la cerul înstelat şi să zică: ,,Cu siguranţă trebuie să fie un Dumnezeu acolo undeva, o, dacă l-am putea găsi!” Acum mă voi întoarce acasă şi-i voi spune că avea dreptate, există un Dumnezeu şi eu l-am găsit.
Cînd îmi vorbea despre familia sa credeam că se referă la cei mai apropiaţi ai lui, dar el a continuat: -Toţi membrii familiei mele sînt împreună, pentru că trăiesc într-un grup, un fel de trib mai mic. Cîn am plecat de acasă familia mea număra 400 de membri. Nu ştiu cît de mare este acum, probabil 700 sau poate chiar mai mult, dar le voi spune la toţi! Ei vor ştii că Dumnezeu îi iubeşte pe fiecare dintre ei!
Acest fapt m-a emoţionat profund, apoi m-a întrebat:
-Dacă pe îngeri îi interesează persoana mea, nu credeţi că îi interesează şi familia men? Este bine dacă le spun?
Desigur, tocmai aceasta vrea Dumnezeu să faci! Pe Dumnezeu Îl interesează atît de mult familia ta, încît mi-a dat numele tău. Tu te vei întoarce la familia ta ca reprezentant al lui Dumnezeu.
Mişcat adînc, s-a uitat ţintă în ochii mei şi mi-a spus:
Aceasta este însărcinarea cea mai serioasă, cea mai importantă pe care am avut-o vreodată. El a ştiut că este un lucru deosebit, pentru că a recunoscut că nu aveam de unde să-i aflu numele, decît de la Dumnezeu şi el a devenit pe loc un misionar.
73
Călătoria în insulele Filipine era unul dintre cele 120 de evenimente despre care Dumnezeu mi-a spus că vor avea loc. Nu s-a întunplat nimic pînă cu două săptămîni înainte de plecare, cînd am primit o învitaţie. M-am interesat numaidecît de costul călătoriei şi am estimat-o la 1,730 de dolari. Cînd îmi va da Dumnezeu banii aceştia? N-a trecut mult timp ca să primesc răspunsul, deoarece chiar a doua zi a venit un cec de 1,730 de dolari, dintr-o sursă neaşteptată!
Gabriel a venit în biroul bisericii noastre ca să-mi dea instrucţiunile necesare. Era foarte serios; se plimba înainte şi înapoi, ca şi cînd ar fi fost îngrijorat. El a vorbit despre faptul că Dumnezeu este trist deoarece oamenii sînt indiferenţi la porunca de a merge în toată lumea, pentru a vestii Evanghelia. În mod sigur, această călătorie nu era întîmplătoare, spontană, ci era un punct în planul lui Dumnezeu de desfăşurare.
El a zis că predica mea trebuia să fie din Psalmul 96 şi 97: 1, 2: „Cîntaţi Domnului o cîntare nouă! Cînaţi Domnului toţi locuitorii pămîntului! Cîntaţi Domnului, binecuvîntarţi Numele Lui, vestiţi din zi în zi mîntuirea Lui!
Povestiţi printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele minunile Lui! Că Domnul este mare şi foarte vrednic de laudă. El este mai de temut decît toţi dumnezeii. Că toţi dumnezeii popoarelor sînt nişte idoli, dar Domnul a făcut cerurile. Strălucirea şi măreţia sînt înaintea Feţei Lui, Slava şi podoaba sînt locaşul Lui cel Sfînt. Familiile popoarelor, daţi Domnului, daţi Domnului slavă şi cinste! Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Aduceţi daruri de mîncare şi intraţi în curţile Lui! închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, tremuraţi înaintea Lui, toţi Locuitorii pămîntului! Spuneţi printre neamuri: „Domnul împărăteşte! De aceea lumea este tare şi nu se clatină.” Domnul judecă popoarele cu dreptate.
Să se bucure cerurile şi să se veselească pămîntul; să mugească marea cu tot ce cuprinde ea! Să tresalte cîmpia cu tot ce e pe ea, toţi copacii pădurii să strige înaintea Domnului! Că El vine, vine să judece pămîntul. El va judeca lumea cu dreptate şi popoarele după credincioşia Lui.
DOMNUL ÎMPĂRĂŢEŞTE! Să se veselească pămîntul şi să se bucure ostroavele cele multe! Norii şi negura Îl înconjoară, dreptatea şi judecata sînt temelia scaunului Său de domnie.”
Duminica a fost o zi neobişnuită. Primul meu serviciu divin a fost la Holiday Inn care aparţine de o organizaţie internaţională – Internaţional Hotel Ministries. Sala era ticsită de cetăţeni de elită. Acest lucru mi s-a părut foarte interesant deoarece eu îmi imaginam insulele Filipine ca pe un loc al sărăciei, un loc unde aş fi putut vedea într-adevăr Evanghelia lucrînd într-un pămînt nedesţelenit. Totuşi mă găseam într-una dintre cele mai frumoase şi mai moderne clădiri în care am fost în viaţa mea şi aici a avut loc prima mea întîlnire cu filipinezii. Bărbaţii erau îmbrăcaţi la costum şi la cravată, iar femeile erau splendid îmbrăcate în rochii lungi, părul lor negru era răsucit într-o freză înaltă. Aceşti oameni aveau o înfăţişare atît de sofisticată de parcă aş fi aterizat într-una din marile oraşe ale Americii. Ei arătau de parcă ar fi fost de ori unde altundeva, numai din insulele Filipine nu!
Al doilea serviciu de evanghelizare l-am ţinut duminică seara, la Manila, în Biserica Faith Assembly.
74
Cînd am intrat în această Biserică n-am mai observat nimic din pompa pe care am văzut-o la serviciul de dimineaţă, dar aici am găsit oameni care-l iubeau pe Dumnezeu cu adevărat, în ciuda sărăciei lor. Clădirea se găsea într-un cartier unde aveau loc crime şi alte acte de violenţă. Fiecare fereastră avea zăbrele de fier intocmai ca o închisoare. Ce diferenţă de circumstanţe faţă de serviciul de dimineaţă!
Stăteam la casa de oaspeţi a misiunii Wycliff. Era un loc mare îngrădit, unde erau cazaţi aproximativ 70 de traducători. Dumnezeu mi-a îngăduit să stau acolo, să am părtăşie şi să predic acestor oameni care îşi dedicară vieţile pentru a învăţa limbile triburilor care nu au o limbă scrisă, dîndu-le o limbă scrisă şi pe urmă traducînd Biblia în acele limbi. Dumnezeu a aranjat astfel lucrurile ca să pot întîlni poate cel mai important grup din ţară care ţinea legătura cu triburile cele mai îndepărtate şi izolate. Printre ei erau medici, piloţi, profesori universitari, învăţători şi alţi lideri are îşi unificau eforturile pentru a intra în contact cu populaţia de pe insule.
Mai tîrziu, într-o seară, în timpul unui serviciu de evanghelizare, am vorbit unui grup de misioriari despre vizitele îngerilor. În timp ce le vorbeam mi-am dat seama că acest lucru poate fi atît de nou pentru ei, încît ar putea fi puţin cam greu de acceptat. Şi Dumnezeu ştia acest lucru şi ştia exact ce să facă în situaţia respectivă. În timpul rugăciunii conducătorul -Şcolii Biblice a simţit o mînă grea pe umărul lui şi s-a gîndit că probabil cineva şi-a pus mîna peste el cu scopul de a se ruga pentru el. S-a uitat în jur, dar n-a văzut pe nimeni! Atunci a exclamat în auzul tuturor: „Acest lucru este adevărat, este adevărat! Dumnezeu 1-a confirmat! Eu ŞTIU că mîna acestui înger este pe umărul meu, deşi nu-1 pot vedea!” Aproape toată noaptea nu s-a culcat, ci a stat de vorbă cu soţia lui despre cele întîmplate. Eu nu l-am văzut acolo pe Gabriel, dar era interesant să ştiu că a găsit drumul spre Filipine şi că era prezent.
Cînd am primit programarea serviciilor de evanghelizare pe timpul şederii mele în insule, am fost necăjit deoarece am văzut că şapte zile urmau să fie petrecute doar în două biserici. Pînă în acel moment nu mă gîndeam îndeosebi ce anume voi face, dar această programare m-a surprins foarte mult. M-am întrebat de ce am făcut un drum aşa de lung doar pentru atît! Dacă tot ce aveam să fac era doar să predic în două biserici, acest lucru l-aş fi putut face şi acasă în Idaho.
Am vorbit cu oamenii din casa de oaspeţi Wycliff şi ei mi-au provestit întîmplări interesante despre triburile care nu ştiau nici o boabă de engleză. Ei nu cunoşteau deloc civilizaţia, purtau arcuri şi săgeţi otrăvitoare şi mulţi dintre ei erau îmbrăcaţi doar foarte sumar, purtînd o legătură în jurul coapselor. Mă interesau foarte mult întîmplările auzite şi simţeam că acesta ar putea fi scopul călătoriei mele. Această parte s-a dovedit a fi importantă, dar nu în felul în care mă aşteptam.
Luni m-am întîlnit cu un medic, un profesor universitar şi doi piloţi. Ei tocmai se întorceau din Mindanao unde există un trib care a fost descoperit doar în urmă cu un an şi jumătate. Tribul se găseşte departe în junglă; în timpul şederii acestui grup acolo, profesorul a reuşit să stabilească o punte de comunicare cu ei. Cînd le-am explicat că Dumnezeu m-a trimis la filipinezi, ei mi-au zis: ,,Am vent aici să ne odihnim puţin, dar renunţăm la odihnă, hai să mergem înapoi mîine! Vrem să te luăm cu noi! Aici este mîna lui Dumnezeu!”
Am fost adînc emoţionat, pînă în momentul în care mi-am dat seama că era
75
imposibil să p1ec, deoarece eram programat în altă parte. Am încercat să mă gîndesc la anumite posibilităţi de a-mi schimba programarea pentru a putea pleca. Ei aveau un avion cu care mă puteau lua pînă la cîmpul de aterizare cel mai apropiat de tribul respectiv. Pe acest cîmp de aterizare aveau un elicopter care mă putea duce pînă în inima junglei. Ei insistau să merg, dar nu puteam, pentru că această călătorie nu era inclusă în programarea stabilită iniţial.
Luni seara m-am dus la culcare şi m-am gîndit că am luat-o înaintea lui Dumnezeu, spunîndu-le să-mi facă o programare. Dumnezeu ar fi vrut ca eu să merg în junglă şi să ajut acest trib de curînd descoperit, dar am ratat ocazia. Nu pot ieşi din încurcătură, deoarece adunările la care trebuie să particip pentru a predica, au fost deja anunţate.
Nu puteam adormi din cauza căldurii şi a umezelii, iar gîndurile continuau să mă biciuiască atît de rău, încît mă răsuceam, zbătîndu-mă şi luptînd cu aceste probleme, pînă cînd tot cearceaful s-a adunat sub mine. În sfîrşit pe la ora două noaptea am adormit.
În zori, spre ora patru camera s-a luminat şi mi-am deschis ochii. Casa de oaspeţi era mobilată foarte simplu şi în camera mea erau doar două paturi de campanie. Eu dormeam într-unul şi cînd m-am uitat spre celălalt care era gol l-am văzut pe Gabriel şezînd acolo cu Chrioni, îngerul care-l însoţea în călătorie. Eram atît de somnoros încît am zis: ,,Cum de m-ai găsit aici?” În mod normal nu i-aş fi pus o asemenea întrebare, dar eram atît de buimăcit, încît am uitat că atunci cînd Dumnezeu trimite pe cineva într-o misiune, pentru a-L reprezenta, nu trebuie să-i pună întrebări.
Gabriel a zis: “Nu ne-a fost greu să te găsim, pentru că noi am aranjat ca tu să fii aici. Noi am avut un scop. Vrem să intri în contact cu oamenii de aici în aşa fel, încît ei să poată prinde bine mesajul pe care-l ai şi să-l poată duce mai departe în sferele în care trăiesc.” Aceste cuvinte m-au făcut să mă simt mai bine, apoi a adăugat: „Motivul pentru care am venit este faptul că Dumnezeu a simţit îngrijorarea din inima ta, şi anume, că ţi-ai pierde vremea aici cu aceste biserici. El vrea să-ţi spunem să nu fi îngrijorat de acest program pentru că el este aranjat în aşa fel, încît orice persoană cu care te vei întîlnii este selectată de Dumnezeu. Ei au fost selectaţi personal de El pentru a auzii ceea ce ai de spus.
A fost interesant pentru mine să-mi dau seama că indiferent de locul în care mă găseam, oricine ar fi fost acolo era condus în locul acela de Dumnezeu, aşa că nu m-am mai îngijorat. Mă întrebam pe cine va aduce Dumnezeu în calea mea şi am început să privesc în jur, anticipînd cele ce aveau să se întunple. Am fost chiar ispitit să încerc să fac eu unele lucruri, dar nu le-am făcut. M-am hotărît să aştept şi să observ ce va lucra Dumnezeu în cursul normal al desfăşurării evenimentelor.
În timp ce mă aflam în Manila am vorbit şi la Şcoala Avansată de Teologie al Estului Îndepărat şi mi-am dat seama că şi acest punct figura în planul lui Dumne-zeu. Tinerii care frecventează această Şcoală Biblică provin din sud-estul Asiei şi prin ei, şcoala exercită o înrîurire spirituală asupra acestei părţi a lumii. Dumnezeu a aranjat lucrurile în aşa fel, încît acest mesaj să înainteze din inima insulelor Filipine prin lucrătorii de la Wycliff şi acum El a aranjat ca mesajul să ajungă în diferite locuri în Asia. Acolo se aflau şi studenţi din Burma, închis acum pentru misioriarii din Vest.
Am plecat la Iloilo unde sponsorii mei m-au plasat în cel mai bun hotel care era.
76
Hotelul era la cîteva mile de piaţă şi eu mă întrebam ce se va întîmpla aici. Mă gmdeam: „Ei bine, dacă ceea ce mi-au spus îngerii este adevărat (şi cine s-ar putea îndoi de acest fapt), atunci îmi vor scoate oameni în cale. Nu ştiu pe cine vor aduce, dar cel puţin sînt convins că ei ştiu unde mă găsesc eu.”
N-am stat prea mult în camera mea. Am coborît în hol şi m-am aşezat acolo, uitîndu-mă cu băgare de seamă la toate lucrurile şi la toţi oamenii, pentru că doream să fiu la locul potrivit, la timpul potrivit. În prima seară nu s-a întîmplat nimic.
A doua zi dimineaţa am coborît să iau micul dejun şi planul minunat al lui Dumnezeu a început să se împlinească. Doi oameni de afaceri erau aşezaţi la o masă şi mi-au zis: „V-am văzut aseară şi ne-am întrebat, ce faceţi aici. Nu arătaţi a turist! Aşezaţi-vă la masa noastră şi spuneţi-ne ce faceţi aici.”
M-am aşezat şi am început conversaţia zicîndu-le: “Domnilor, eu nu ştiu din ce mediu proveniţi, deci nu ştiu dacă veţi primi sau nu ceea ce vă voi relata, dar un înger mi-a spus că toţi oamenii cu care voi vorbi sînt selectaţi în mod special de Dumnezeu pentru a auzi ceea ce am de spus, aşadar, cred că şi dumneavoastră aţi fost selectaţi de Dumnezeu.”
S-au uitat la mine ca şi cum n-ar prea fi crezut ce le spuneam, de aceea am continuat: „Iată dovada faptului că aţi fost selectaţi: -mediul din care proveniţi, pregătirea pe care o aveţi au fost direcţionate de Dumnezeu, şi acum El vă cere socoteală de aceste lucruri. El nu face nimic la întîmplare şi v-a ales pentru ceva special. Nu ştiu pentru ce anume, dar ştiu că v-a ales. Acesta este planul Său şi scopul Său. El vrea să-I puneţi la dispoziţie ceea ce aveţi şi ceea ce v-a dat, pentru că tot ce aveţi v-a fost dat de Dumnezeu, indiferent dacă-L cunoaşteţi sau nu.”
Aceşti oameni s-au uitat unul la altul, apoi unul dintre ei a zis: ,,Pare ciudat, dar noi credem ceea ce spuneţi, deci dacă am fost selectaţi, care ar fi pasul următor?”
Ştiam care este pasul următor, dar credeam că voi mai avea de predat puţin. Spre bucuria mea, ei erau gata să meargă mai departe. Le-am zis: “Dumnezeu vrea să-i spuneţi: Bine Doamne, iată-mă sînt aici. Sînt bucuros că te îngrijeşti îndeajuns de mine şi că vrei să faci ceva cu viaţa mea. Sînt gata să fac ceea ce vrei Tu şi iată viaţa mea. Te primesc!”
Aceşti oameni, fără nici o urmă de îndoială în inimile lor, simţeau că ceea ce le spuneam era direct de la Dumnezeu şi fără nici o ezitare amîndoi şi-au ridicat mîna şi au zis: „Doamne, vrem să ne punemn mîna în a Ta. Dacă din ceea ce ne-ai dat, ar putea să-ţi fie ceva de folos, acel lucru Ţi-L dăruim. Vrem să ne foloseşti!”
Le-am vorbit cîteva minute, pe urmă, împreună i-am vorbit lui Dumnezeu. Ne-am închinat şi L-am proslăvit, pentru că El lucrează într-un mod supranatural. Apoi ei mi-au spus că se află în Filipine în vederea unei misiuni speciale. Erau specialişti în probleme de politică şi administraţie guvernamentală şi mi-au spus că doreau să-şi predea tot restul vieţii lor în mîna lui Dumnezeu, pentru a-i ajuta pe oameni.
Le-am amintit spusele îngerului care mi-a făcut de cunoscut faptul că misiunea mea va fi în domeniul eliberării. Le-am spus că Dumnezeu zîmbeşte asupra insulelor Filipine şi aduce eliberare sufletului, duhului şi trupului. El ridică păstori care vor ajuta sufletele oamenilor liberi. Filipinezii sînt săraci şi apăsaţi. Aceşti oameni au fost asupriţi timp de sute de ani: mai întîi de chinezi, apoi de spanioli, de americani, apoi
77
de japonezi, apoi din nou de americani şi acum de guvernul filipinez. Ei au fost sub călcîiul mai multor asupritori şi Dumnezeu vrea să-i elibereze!
Oamenii aceia mi-au zis: „Noi sîntem în măsură să facem acest lucru. Vom pune cîteva roţi în mişcare pentru a influenţa în bine situaţia poporului.” Nu puteam decît să exclam “Aleluia!” -Ştiam că Dumnezeu avea pe inimă nevoile acestor oameni, a fiinţei lor în întregime şi că El zîmbea asupra lor.
Luni dimineaţa am întilnit un om în holul hotelului. Se uita la mine insistent, de aceea m-am gîndit să mă duc la el să văd dacă a fost selectat de Dumnezeu. Arăta ca un american şi am intrat în vorbă cu el, zicîndu-i: “Arătaţi ca un american.” După ce am aflat că era german i-am spus că un mare număr de americani sînt de origine germană. El m-a întrebet: „Ce faceţi aici?” Aleluia! Dumnezeu mi-a dat o ocazie similară cu cea pe care am avut-o cînd am vorbit cu cei doi oameni de afaceri.
Am început la fel: -Nu ştiu dacă veţi crede sau nu, dar un înger mi-a spus că oamenii cu care voi vorbi în Filipine au fost selectaţi de Dumnezeu pentru o lucrare specială. Nu ştiu cum veţi primi aceste cuvinte, dar dumneavoastră aţi fost selectat să auziţi ceea ce am de spus.
Apoi am continuat spunîndu-i şi lui că Dumnezeu are nevoie de pregătirea şi de cultura pe care le are. Acest om şi-a deschis inima şi mi-a spus:
Niciodată nu mi-am dat seama că Dumnezeu se îngrijeşte cu adevărat atît de mult de ceea ce fac, dar mi-ar place să am un scop mai deosebit în viaţă.
I-am spus că Dumnezeu are nevoie de talentele lui, de pregătirea şi abilităţile lui şi că El doreşte să-şi predea viaţa în mîinile Lui. Fără nici o întrebare l-a acceptat pe Dumnezeu numaidecît! Apoi am observat că plîngea cu sughiţuri şi-i vorbea încet lui Dumnezeu. Privea în sus cu mîinile ridicate şi zicea:
Am vent în Filipine numai de o zi şi deja am un şef nou! L-am întrebat cu ce ocazie se află aici. El fusese trimis de ONU pentru ajutorarea ţărilor în curs de dezvoltare cu misiunea de a identifica şi dezvolta noi surse de aprovizioriare, în vederea rezolvării problemei de subnutriţie. Oamenii selectaţi de Dumnezeu erau părtaşi la lucrarea de eliberare a acestor oameni săraci.
Dumneavoastră, în poziţia pe care o ocupaţi – i-am zis eu – veţi putea coritribuii la eliberarea filipinezilor de sub plaga foametei. De fapt, aceasta este specialitatea mea de ceea mă dăruiesc Domnului pentru aceasta!
Din Iloilo m-am dus în insula Negros cu vaporul. Hotelul meu era în central oraşului şi n-am spus nimămui, nici chiar pastorului cu ce mă ocupam în timpul zilei. M-am uitat la oameni şi inima mi-a fost lipită de ei. Aş fi vrut să intru în vorbă cu mai mulţi, dar n-am găsit nici măcar unul care să vorbească o engleză desluşită. În cele din urmă am găsit un tînăr care vorbea destul de bine sau cel puţin se descurca. Avea 21 de ani şi a stat cu mine tot timpul şederii mele în insula Negros. Dacă ieşeam din hotel la 5:30 dimineaţa, îl găseam şezînd pe trepte, aşteptîndu-mă. Dumnezeu în mod divin 1-a pus acolo ca interpret, pentru a-mi permite să comunic cu oamenii, deoarece cei cu care aş fi vrut să intru cu adevărat în contact (adică oamenii de rînd), nu puteau să mă înţeleagă de loc.
În prima zi, în timp ce coboram de-a lungul unei străzi, am observat că o doamnă bine îmbrăcată plîngea. acoperindu-şi faţa cu un ştergar. Am aflat că era proprietăreasa
78
unei prăvălii de acolo. Vedeam cum umerii i se ridicau în ritmul hohotelor de plîns.
-“De ce plîgeţi doamnă”, am întrebat-o eu. Ea nu a răspuns, ci a continuat să plîngă în hohote, de aceea i-am zis:- “Eu sînt aici ca să vă ajut sînt pastor, şi vreau să vă ajut. Dumnezeu vă iubeşte şi-i pasă de nevoile dumneavoastră”. Am aşteptat pînă tînărul a tradus cele spuse de mine.
-“Spune domnului că nu este important”. A răspuns ea.
-“Orice este important pentru dumneavoastră, este important şi pentru Dumnezeu”. Atunci ea şi-a scos ştergaru1 cu care îşi acoperise faţa. Plînsese mult şi ochii i se înroşiră. M-am rugat ca Dumnezeu să-şi întindă mîinile Lui atotputernice şi s-o ajute în nevoile ei, oricare ar fi fost ele. Cînd şi-a ridicat capul părea că norii s-au dus şi a
răsărit soarele.
-“Întreabă-l” – a zis ea tînărului – “nu cumva numele lui este Isus? Am plîns de multe ori pînă acum şi niciodată nu i-a păsat nimănui, dar acestui om i-a păsat!”
Într-un fel eu încălcam regulile pe care trebuie să le respecte un misionar sau un turist, pentru că ţi se spune că nu este voie să faci cutare, sau cutare lucru şi se presupune că nu te vei amesteca în treburile nimănui. Nu mi-am dat seama, dar oamenii din piaţa aceea aglomerată au început să se adune în jurul meu ca să vadă ce se întîmplă. În scurt timp s-a zvonit în piaţă că mie îmi păsa de oameni!
A doua încălcare a avut loc cînd am văzut o femeie bătrînă cărînd un coş mare plin cu orez, cîntărind aproximativ 35kg. Era foarte în vîrstă şi mergea greu, tîrîndu-şi picioarele, de aceea am întrebat-o cît de departe trebuia să ducă coşul. Mi-a răspuns că avea de făcut un drum de aproximativ două mile. Probabil că l-aş fi putut ruga pe tînărul meu interpret să ducă el coşul femeii, dar l-am luat eu şi l-am cărat. Lumea a văzut acest lucru şi oamenii au început să şuşotească.
Cînd m-am întors în piaţă lumea a început să se adune în jurul meu şi m-au rugat frumos să le vorbesc. Şi aşa le-am vorbit de mai multe ori într-un mod simplu, despre dragostea lui Dumnezeu şi despre grija pe care o are El faţă de oameni. În timp ce le vorbeam am observat că mulţi au fost vindecări de multe boli, inclusiv cîţiva care aveau membrele distorsionate din cauza artritelor. Eu nu le-am vorbit despre vindecare, nici nu m-am rugat pentru ei în sensul acesta, ci le-am vorbit doar despre sus şi despre grija Lui deosebită faţă de ei. Au fost şi cîţiva surdo-muţi care au fost vindecaţi fără vreo rugăciune, dar Domnul îi vindecase şi ei puteau să audă şi să vorbească!
Dumnezeu a dovedit că oamenii aceia au fost selectaţi de El, pentru că după această întîmplare au început să vină la mine la hotel în mare număr. Veneau în fiecare zi, cît timp am stat acolo, iar eu mă rugam pentru ei şi le predicam în holul hotelului.
Apoi am primit ştirea că un taifun ucigător urma să se abată asupra localităţii Bocolod în jurul orei 8 seara. Ploaia cădea deja cu violenţă. Le-am spus oamenilor să se adune la biserică, pentru că această clădire era mai solidă decît casele lor şubrede care ar fi fost luate uşor de vînt. Timp de cîteva ore credeam că taifunul s-a şi abătut asupra localităţii. Se auzea un sunet ca de avioane cu reacţie, dar acest zgomot era cauzat doar de vînturile ce precedau taifunul care urma să se abată în toată plinătatea forţei.
Le-am spus oamenilor să nu se îngrijoreze, deoarece pentru Dumnezeu nu era o
79
problemă să supună taifunul şi să-i modifice traiectoria. La urma urmei, Dumnezeu este tot Dumnezeu! Aceşti oameni au trăit întotdeauna cu frică. În fiecare an se abat asupra Filipinelor aproximativ 20 de taifunuri şi acesta pe care-l anunţaseră era unul dintre cele mai puternice, cum n-au mai fost de mulţi ani. Ei îl numeau „ucigător” şi le era frică de el.
În jurul orei 7:30 seara ne-am adunat în faţa bisericii şi ne-am închinat lui Dum-nezeu. L-am rugat cu toţii să direcţioneze acest taifun pe o altă traiectorie pentru că în scurt timp urma să se abată asupra oraşului. Slavă Domnului! El a intervenit şi taifunul a trecut pe lîngă oraş, deasupra unei regiuni nepopulate. Aleluia!
Centrul taifunului care ar fi distrus casele şi clădirile, nici n-a atins oraşul. Nici capitala nu a fost atinsă. Taifunul a trecut pe lîngă ea, deasupra unei regiuni slab populate. Dacă Manila care are o populaţie atît de densă, ar fi fost atins, fără exagerare ar fi fost sute de mii de morţi. Ploaia şi vîntul au lăsat 270,000 de familii fără adăpost, dar taifunul ucigător a trecut deasupra cîmpiilor de orez. Orezul a fost în mare parte distrus, dar oamenii au scăpat cu viaţă. Este minunat să-L vezi pe Dumnezeu la lucru!
În ultima noapte cînd mă pregăteam să mă întorc acasă prin Manila, am primit vestea că zborurile sînt anulate. M-am gîndit: „Oare cît timp v-a dura taifunul Rita?” Ce se va întîmpla cu locul meu rezervat pentru zborul spre Manila? Nu va mai fi valabil? Dar cu cel rezervat pentru întoarcerea mea în Statele Unite? Nu peste mult am aflat că din cauza taifunului multe zboruri au fost anulate şi pasagerii în cauză au fost reprogramaţi pentru zilele următoare. De aceea rezervările anterioare s-au anulat. Toate locurile erau ocupate pînă miercuri. M-am întrebat cît timp va trebui să aştept pentru a obţine alte locuri. Pe urmă m-am gîndit: ,,De ce să mă îngrijorez? Dumnezeu ştie! El m-a adus aici!”
Străzile erau inundate şi rafalele de vînt ajungeau la o viteză de 196 mile oră. La ora unu a sunat aeroportul din Manila şi mi s-a spus că nu erau speranţe pentru a obţine locuri mai repede de şapte pînă la zece zile. Mi-am amintit de unul dintre oamenii pe care Dumnezeu mi l-a scos în cale şi care mi-a dat cartea lui de vizită. El mi-a spus că dacă voi avea vreodată nevoie de ajutor să apelez la cartea lui de vizită. Cînd am pomenit de numele lui au început să se pună în mişcare roţile. S-a intervenit pentru mine pentru a fi servit cu prioritate şi în timp de cîteva minute mi s-a oferit un bilet. Dumnezeu ştia că voi avea nevoie de acest ajutor.
Am sosit le Manila către amiază. Copacii erau răsturnaţi şi multe clădiri erau distruse. Zeci de mii de oameni căutau să-şi facă loc de trecere. Iundaţia era atît de mare, încît de sus din avion, părea că oraşul pluteşte în mare. Eu eram singurul pasager
căruia i s-a eliberat un loc pentru Statele Unite, fără să-l fi avut rezervat mai dinainte. Mulţumesc lui Dumnezeu că l-a scos pe acel membru al guvernului în calea mea. Numele meu nu se găsea pe listă. Am fost înregistrat ulterior ca un pasager special.
Post scriptum: TOATE numele pe care mi le-a dat Gabriel au fost identificate în timpul aceste călătorii în Filipine!
80
CAPITOLUL 12
Mihail Şi îngerii lui
Într-o luni dis-de-dimineaţă am auzit zgomote puternice la parter… M-am dus să văd ce putea să fie… Niciodată nu voi uita priveliştea care a apărut în faţa ochilor mei. Casa mea servea drept post de comandă şi de acolo era condus un război al îngerilor.., Se primeau ordine, şi se dădeau comenzi…
Acest atac a fost destul de serios din moment ce Mihail însuşi
– căpetenia tuturor îngerilor luptători – era prezent.
Într-o luni pe la ora două noaptea am fost trezit de nişte zgomote care veneau de la parterul casei mele. Numaidecît am pornit să văd care era cauza. După ce am coborît am văzut una dintre cele mai impresionante privelişti pe care le-am văzut în viaţa mea. În camera de zi erau patru îngeri mari luptători şi în casa mea avea loc o acţiune extraordinară. De fiecare dată cînd Dumnezeu s-a revelat prin vizitele îngerilor a fost ceva sublim, dar de data aceasta priveliştea era mai impresionantă, pentru că sufletul îmi era plin de o adevărată veneraţie faţă de importanţa lucrării desfăsurate de Dumnezeu sub ochii mei.
Jos la baza scărilor m-a întîmpinat Gabriel şi mi-a spus să intrăm într-una din camere. Apoi mi-a zis: „Nu vreau să te înfric, dar satana a început un atac împotriva ta. Aşa cum Dumnezeu Îşi are organizaţia Sa de îngeri, tot aşa şi satana îşi are organizaţia lui, în frunte cu căpeteniile întunericului. Îngerii lui nu sînt aşa de mulţi la număr şi nici aşa de puternici ca îngeri lui Dumnezeu. Ei nu sînt omniprezenţi; soarta lor este deja hotărîtă.”
Gabriel îmi spunea că vrea să-mi dea această asigurare pentru ca eu, la rîndul meu să pot îmbărbăta poporul lui Dumnezeu, amintindu-le ca trăim în vremuri deosebite. Eram foarte atent la vorbele lui. El a zis că satana este conştient de faptul că Dumnezeu are de făcut o lucrare în Boise, de aceea a trimis în această zonă nişte căpetenii de-a lui. Ei aveau misiunea de a rănii şi de a-i prăda pe oameni de cele sfinte, umplîdu-le minţile cu lucrurile lumii, pentru a ascunde de ochii lor lucrarea lui Dumnezeu.
Gabriel mi-a amintit de vremea cînd Israel urma să fie eliberat din ţinutul Egiptului. Atunci căpeteniile întunericului au încercat să oprească sau să întîrzie lucrarea Domnului, omorîndu-i pe toţi copiii de parte bărbătească, sperînd că printre ei va fi şi Moise. Tot aşa au procedat şi la naşterea lui Isus.
Mi s-a părut foarte interesant faptul ca satana nu ştie exact ce se va întîmpla. El nu poate prezice viitorul în ansamblu şi nu poate citi gîndurile oamenilor. Este foarte furios pentru că nu ştie exact ce urmează să se întîmple, dar speră să împiedice cumva orice lucrare a lui Dumnezeu! Gabriel a zis că din moment ce Duhul Sfînt controlează şi îndrumă totul pe pămînt, nu-i va îngădui să facă acest lucru. Cînd Duhul vede că activitatea satanei începe să fie periculoasă, trimite oştiri de îngeri pentru ca pericolul
să fie înlăturat.
Atenţia mi-a fost atrasă în mod deosebit de unul dintre îngerii de acolo. Era uriaş şi
81
avea o înfăţişare de războinic! În timp ce mă uitam la el mi-am dat seama că în ciuda impetuozităţii sale semăna foarte mult cu Gabriel! Niciodată nu voi uita ochii acestui înger uriaş pentru că păreau ca două vîrtejuri de foc. În timp ce îi admiram forţa şi măreţia, Gabriel mi-a spus foarte simplu că Dumnezeu 1-a trimis pe cel mai puternic înger luptător pentru a sili pe acele căpetenii ale întunericului să bată în retragere. Aşa am făcut cunoştinţă cu MIHAIL. Ceea ce vedeam îmi inspira atîta veneraţie, încît abia puteam respira.
Efectiv este imposibil să descriu radiaţia şi strălucirea pe care le emana prezenţa lor. Simţeam cum emana din ei milă, dragoste şi roadele Duhului Sfînt. Pentru că atmosfera cerului este natura lui Isus. Toate aceste fiinţe cereşti au o natură asemănătoare şi emană o compasiune extraordinară.
Gabriel mi-a spus că în noaptea aceasta se dădea o bătălie şi aceşti îngeri luptători din camera de zi îndrumau armatele cereşti care respingeau forţele întunericului. Mihail şi cei trei căpitani care erau cu el primeau mesaje de la Duhul Sfînt şi apoi dădeau ordine căpeteniilor cereşti într-o limbă necunoscută mie.
Gabriel mi-a mai spus că Dumnezeu i-a încredinţat lui Mihail cîteva cuvinte pentru mine. Am ascultat cu înfiorare! Era altceva! Cu nici un chip nu puteam pune la îndioală realitatea acestui fapt.
Mihail a zis că pînă la timpul hotărît cînd satana va fi legat, Dumnezeu îngăduie aceste lupte şi pînă atunci îngerii vor împrăştia şi vor respinge în conitinu forţele întunericului. Mi-a spus că nu era nimic de temut pentru că îngerii erau mai puternici decît vrăjmaşul, protejîndu-i şi păzindu-i pe cei aleşi. Aleluia!
Mihail a vorbit cu mine foarte pe larg despre lucruri pe care nu le-am înţelegeam bine pînă atunci. Cînd Dumnezeu ne face de cunoscut adevărul, noi trebuie să punem la o parte micile noastre cutii de doctrină. Mihail a spus: “Pînă la vremea hotărîtă misiunea noastră nu este să-l distrugem pe satana, ci să împrăştiem forţele întunericului, să le respingem, să le biruim şi să păzim poporul Domnului de atacul lor.
Apoi a zis: “Am o misiune pe care aştept s-o împlinesc cu nerăbdare. Atunci nu va mai trebuii să-i arăt respect lui lucifer. Această lucrare este să mătur cerurile de prezenţa satanei şi a îngerilor săi. Nu vom lăsa nici unul măcar!”
El a continuat „Poate că nu ştii, însă există o forţă a întunericului care zi şi noapte acuză poporul Domnului de lucruri pe care Dumnezeu le-a iertat deja. Satana nu vede lucrurile aşa cum le vede Dumnezeu. El ştie că acele păcate sînt iertate, însă oricum, continuă să aducă pîră împotriva aleşilor Lui. Dar – a zis Mihail – cerurile vor
fi curăţite! lucifer va încerca să lupte, dar nu are şanse de cîştig. Dacă vrei să citeşti despre cele ce se vor întîmpla, deschide la Apocalipsa capitolul 12, versetele 7-10.”
Pentru prima data mi-am dat seama că Mihail avea îngeri în subordine. Cuvîntul zice: „În cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul şi îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer.
Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi numit diavolul şi satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pămînt şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.
Şi am auzit în cer un glas tare care zicea: „Acum a venit mîntuirea puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpînirea Cristosului Lui; pentru că pîrîşul fraţilor
82
noştri care zi şi noapte îi pîra înaintea Dumnezeului nostru a fost aruncat jos. Ei l-au biruit prin Sîngele Mielului şi prin cuvîntul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar pînă la moarte. De aceea bucuraţi-vă ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi pămînt şi mare! Că diavolul s-a pogorît la voi, cuprins de o mînie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme” (Apocalipsa 12:7-12).
Satana şi îngerii lui nu pot face nimic pentru a strica planul lui Dumnezeu. În timpul necazului cel mare, zilele vor fi îngrozitoare deoarece toţi îngerii căzuţi vor fi pe pămînt. Slăvit să fie Dumnezeu că El ne va lua înainte de a se întîmpla aceste lucru!
Mihail a accentuat faptul că în cerurile întinse nu va mai fi nici un loc, cît de mic, pentru vre-un demon, pentru nici unul măcar! El a zis că această sarcină îi revine lui şi este gata să pornească la acţiune îndată ce v-a sosi momentul hotărît.
Gabriel mi-a spus să împărtăşesc aceste veşti aleşilor Lui, pentru a-i încuraja. Dumnezeu are ochii îndreptăţi asupra lor. Ba mai mult, El are ochii îndreptaţi asupra întregii lumi. El n-a abandonat lumea noastră, n-a dat-o pe mîinile satanei şi vrea ca noi să vedem lucrurile aşa cum le vede El. Uneori situaţiile par întunecate şi grele, dar Dumnezeu vrea ca noi să ştim că El este la cîrma tuturor lucrurilor.
Amîndoi îngerii Gabriel şi Mihail mi-au mai spus că duminica trecută c căpeteniile întunericului erau atît de aproape, încît îngerii luptători au staţionat în biserica noastră în timpul serviciului de evanghelizare, pentru a se asigura că vrăjmaşul nu va putea intra. Aleluia! M-am bucurat cînd mi-au zis că aceşti îngeri vor rămîne acolo atît timp cît va fi nevoie.
Mihail venise direct din prezenţa lui Dumnezeu, de aceea casa mea era inundată de o asemenea putere, încît nu mi-am recîştigat vlaga decît spre seară. Trupul omenesc nu este făcut ca să reziste la forţa care radiază dintr-un înger ca Mihail şi desigur că acest fapt a avut o mare influenţă asupra mea!
Este greu pentru mintea omenească să înţeleagă ce se întîmplă în zilele noastre şi sună ciudat, dar Creatorul cerului şi al pămîntului face o lucrare deosebită. Aceşti îngeri puternici nu pot veni, nu pot apărea, nu pot vorbi, pînă cînd Dumnezeu nu le spune: ,,Du-te!” Şi astăzi El le dă porunca aceasta!
Mi-am dat seama că Mihail avea o înfătişare mai de temut decît Gabriel, deşi exista o asemănare evidentă între ei. Avea trăsături frumoase, fÎne şi era îmbrăcat cam la fel cu Gabriel. Tunica lui albă avea o broderie elegantă de aur şi purta un brîu lat de aur. Era încălţat cu un fel de sandale şi picioarele lui aveau o culoare mai închisă. Daniel zice: ,,..şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită.” Mîinile şi bratele de asemenea îi străluceau. Pielea lui era neobişnuită pentru că avea culoarea aramei strălucitoare. Trupul lui radia datorită şederii sale în prezenţa lui Dumnezeu. Înfăţişarea lui inspira atîta autoritate, încît îmi dădeam seama ce ar fi însemnat pentru orice forţă vrăjmaşă să vină împotriva lui!
Părul lui avea o culoare deschisă, era aproape ca inul. Ca vîrstă, părea să fie de aproximativ 25 de ani, de aceea e greu să înţelegem că este mai bătrîn decît pămîntul!
Celălalt înger luptător purta un fel de tunică maro, strînsă legat cu un fel de şireturi şi nişte pantaloni foarte largi.
Îngerii lui Dumnezeu au ranguri diferite. Gabriel este cel mai înalt în grad şi stă în
83
prezenţa lui Dumnezeu, avînd rolul de coordonator al evenimentelor. Ierarhia cerească este foarte bine structurată şi este foarte frumoasă!
Duhurile slujitoare sînt îngerii care locuiesc chiar aici pe pămînt, împreună cu noi. Dumnezeu spune că ei tăbărăsc în jurul nostru şi ne ajută tot timpul, ferindu-ne de primejdii şi necazuri. Ei cunosc dificultăţile, tensiunile şi apăsările vieţii şi sînt în jurul nostru pentru a ne ajuta. Aceşti îngeri aduc aproape de noi inima lui Dumnezeu, dragostea, grija şi interesul Lui. Locuiesc în comunităţi îngereşti şi pot apărea ca oameni obişnuiţi. Nu au strălucirea puternică a îngerilor din cer. Serafimii şi heruvimii sînt alte două categorii de îngeri. Chiar acum Dumnezeu a trimis pe pămînt nişte forţe îngereşti, conduse de Gabriel, cu o misiune deosebită şi anume; de a-i căuta pe cei pierduţi, de a nu ţine cont de împotrivirile lor, ci de a-i conduce spre cei credincioşi care le vor vestii mesajul mîntuirii lui Dumnezeu..
Mihail este capul tutror îngerilor luptători care se războiesc cu forţele întunericului. Chrioni e un căpitan al oştirii Domnului şi este unul dintre îngerii luptători de frunte. Mulţi îngeri au un rang sau o poziţie în armata cerească, asemănătoare cu cea a unui general sau a unui căpitan. Fiecare îşi are responsabilităţile lui, avînd în su-bordine un grup de îngeri. Cînd lucifer a căzut a luat cu sine o parte a îngerilor de diferite ranguri. Aşadar, şi el are îngeri în subordine, ceea ce înseamnă că şi între demoni există o ierarhie.
Cuvîntul vorbeşte despre căpetenii ale întunericului. Ei sînt cei mai înalţi în rang în oştirea satanei. Ori de cîte ori satana a aflat că Dumnezeu vrea să facă vreo lucrare deosebită de-a lungul istoriei, el şi-a adunat căpeteniile şi a folosit toate strategiile posibile, adoptînd o tactică specială de întîrziere, pentru a aduce pagube lucrării Domnului.
De exemplu, în cazul lui Daniel căpeteniile întunericului ar fi vrut, dacă ar fi fost posibil, sa oprească mesajul pe care Dumnezeu a vrut să i-l trimită prin Gabriel. Demoni adunaţi l-au ţinut pe loc timp de 21 de zile, întîrziind mesajul. În cele din urmă, Duhul Sfînt l-a trimis pe Mihail care datorită forţei spirituale extraordinare pe care o posedă, a putut respinge toate acele întărituri ale întunericului. Apoi Gabriel a trecut. Cînd i-a vorbit lui Daniel, Gabriel a zis: ,,… căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă 21 de zile, însă iată că Mihail una dintre căpeteniile cele mai de seamă mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor.. .”
Dumnezeu lucrează şi astăzi! El si-a ales un loc unde să-şi trimită Cuvîntul şi mesajul pentru vremea zilelor noastre, exact aşa cum a făcut şi în timpul lui Daniel.
Fără îndoială, Boise, Idaho este un asemenea punct de contact cu îngeri. Satana şi-a dat seama de acest lucru. El nu ştie exact ce se întîmplă, dar a concentrat în această zonă forţe de-ale întunericului pentru a încerca să oprească lucrarea. Însă biruinţa nu va fi de partea lui.
Noaptea tîrziu, cînd erau gata de plecare Mihail şi un alt înger au deschis uşa glisantă
care dă spre curtea din spate. intre timp, afară ninsese mult şi zăpada era de aproximativ 15cm(6inch). Îngerii au făcut trei paşi uriaşi de peste 1,50m(5ft), înaintînd vreo 5m(15ft+). şi lăsînd urme adînci în zăpadă. Apoi dintr-odată au dispărut – s-au făcut coplect nevăzuţi. Tot ce a rămas erau doar urmele lor uriaşe în zăpadă!
84
CAPITOLUL 13
Îngerii la datorie
Ce au facut îngerii în răstimpul dintre aparţiile lor menţionate în Biblie… s-au odihnit… sau ce s-a întîmplat cu ei?
Noi sîntem ocupaţi tot timpul, risipindu-i pe vrăjmaşii lui Dumnezeu, şi întregind bucată cu bucată planul Lui. . . . Eu aveam în subordine o oştire cerească, avînd poruncă de la Dumnezeu să dărîmăm zidurile Ierihonului… ,,Şi aşa am şi făcut!” Iată ce mi-a spus Chrioni, marele înger luptător…şi multe altele.
În zilele noastre are loc o avtivitate spirituală reînoitoare! Se întîmplă lucruri ciudate! Mulţi oameni sînt treziţi la viaţă! Mulţi vrăjmaşi de-ai lui Cristos părăsesc tabăra duşmană şi trec de partea lui Dumnezeu. Se aud voci noi, proclamînd Vestea cea Bună. Ceea ce vedem este o dovadă a faptului că o oştire cerească se află la lucru.
Am auzit multe mărturisiri din gura unor oameni care au fost foarte departe de Dumnezeu şi care I s-au împotrivit cu încăpăţînare, deşi prieteni de-ai lor şi membri de-ai familiilor lor le-au vorbit mult înainte şi alţii s-au rugat pentru ei. Se părea că ei ar fi fost cei din urmă care ar fi putut veni la Cristos, dar în planul minunat a lui Dumnezeu, El a hotărît să trimită vorbă printr-un trimis divin, ceea ce i-a determinat să se întoarcă. Treziri spirituale au loc în toate domeniile de activitate, chiar şi în lumea sportului, în lumea afacerilor şi în lumea politică. Oamenii se întorc la Dumnezeu, găsindu-L foarte real. Oştirile cereşti ale îngerilor sînt în acţiune!
Întregul studiu despre îngeri este frumos! Capitolul 13 din Judecători pune în evidenţă un adevăr emoţionant în legătură cu ei. ,,Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului şi Domnul i-a dat în mîinile Filistenilor, timp de 40 de ani. Era un om în Torea, din familia Daniţilor care se chema Manoah. Nevastă-sa era stearpă şi nu năştea.”
În planul lui Dumnezeu erau prevăzuţi şi cei 40 de ani, dar în acest răstimp El a
pregătit o familie prin care putea elibera poporul. „Îngerul Domnului s-a arătat femeii şi i-a zis: Iată că tu eşti stearpă şi n-ai copii, dar vei rămînea însărcinată şi vei naşte un fiu. Acum ia bine seama, să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănînci nimic necurat. Că vei rămînea însărcinată şi vei naşte un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, Pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pîntecele mamei lui; şi el va începe să izbăvească pe Israel din mîinile Filistenilor.
Femeia s-a dus şi a spus bărbatului ei: “Un om a lui Dumnezeu a vent la mine şi avea înfătişarea unui înger al lui Dumnezeu, o înfătişare înfricoşătoare. Nu l-am întrebat de unde este şi nici nu mi-a spus care-i este numele, dar mi-a zis: “Tu vei rămînea însărcinată şi vei naşte un fiu; şi acum să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănînci nimic necurat, pentru că acest copil va fi închinat Domnului din pîntecele maicii lui pînă în ziua morţii lui.
85
Manoah a făcut Domnului următoarea rugăciune: ,,Doamne, Te rog să mai vină odată la noi omul lui Dumnezeu pe care l-ai trimis, şi să ne înveţe ce să facem pentru copilul care se va naşte! Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui Manoah şi îngerul lui Dumnezeu a vent iarăşi la femeie. Ea şedea într-un ogor şi Manoah, bărbatul ei, nu era cu ea. Ea a alergat repede să dea de veste bărbatului ei şi i-a zis: „Iată că omul care venise în cealaltă zi la mine mi s-a arătat iarăşi.”
Manoah s-a sculat, a mers după nevastă-sa, s-a dus la omul acela şi i-a zis: „Tu ai vorbit femeii acesteia? El a răspuns: Eu.”
Manoah a zis: „Acum dacă se va împlini cuvîntul tău, ce va trebui să păzim cu privire la copil şi ce va fi de făcut?”
Îngerul Domnului a răspuns lui Manoah: ,,Femeia să se ferească de tot ce i-am spus. Să nu guste nici un rod din viţă, să nu bea nici vin, nici băututră tare şi să nu mănînce nimic necurat; să păzească tot ce i-am poruncit.”
Manoah a zis îngerului Domnului: ,,Îngăduie-mi să te opresc şi să-ţi pregătesc un ied.” Îngerul Domnului a răspuns lui Manoah: „Chiar dacă m-ai opri n-aş mînca din bucatele tale, dar dacă vrei să aduci o ardere de tot, s-o aduci Domnului.” Manoah nu ştia că este îngerul Domnului. Şi Manoah a zis îngerului Domnului: ,,Care-ţi este numele ca să-ţi aducem slavă cînd se va împlini cuvîntul tău?”
Îngerul Domnului i-a răspuns: „Pentru ce îmi ceri numele? El este minunat.”
Manoah a luat iedul şi darul de mîncare şi a adus jertfă Domnului pe stîncă. S-a făcut o minune în timp ce Manoah şi nevastă-sa priveau. Pe cînd flacăra se suia de pe altar spre cer, îngerul Domnului s-a suit în flacăra altarului. Văzînd lucrul acesta Manoah şi nevastă-sa au căzut cu faţa la pămînt” (Judecători 13:1-20).
Aceasta este o întîmplare frumoasă, potrivită şi pentru vremurile noastre. Dumnezeu a avut grijă ca mesajul adus de înger să fie împlinit.
Îngerii pot apărea ca nişte oameni obişnuiţi, dar pot fi prezenţi şi fără a fi percepuţi. În această întîmplare îngerul a apărut în aşa fel, încît să poată fi văzut cu ochii omeneşti. Biblia ne spun că îngerii sînt mesagerii lui Dumnezeu şi ei ascultă numai de poruncile Lui. Manoah s-a rugat spunînd: ,,Doamne, trimite îngerul.” Acest verset ne arată clar că nu trebuie să ne rugăm la îngeri, nici nu le putem porunci să facă ceva. Apoi mai vedem că îngerul a stat cîtva timp cu ei, conversînd şi chiar învăţîndu-i ce
trebuie să facă.
Niciodată nu trebuie să ne închinăm îngerilor. Ei sînt predestinaţi şi creaţi în aşa fel, încît în nici o părticică a fiinţei lor nu este vre-un loc pentru slavă sau cinste. Ei se numesc oştirea Domnului şi scopul lor este de a-L sluji pe Dumnezeul cel veşnic. În Biblie sînt multe pasaje frumoase în care ni se relatează întîmplări cu îngeri. Deoarece Chrioni a luat parte la multe din aceste evenimente, mi-a povestit cîteva din ele, făcîndu-le vii pentru mine.
În Iosua 5:13-14, ni se spune că Israel tocmai trecea Iordanul şi era gata să pună mîna pe ţara promisă, Iosua a ieşit şi a văzut un om cu o sabie în mînă şi l-a întrebat dacă era dintre ai lor sau dintre vrăjmaşii lor. Îngerul a zis: ,,Nu, ci eu sînt Căpetenia oştirii Domnului şi acum am venit.” (O, Iosua, în jurul meu şi în spatele meu sînt miliarde de îngeri încolonaţi. Tu nu-i poţi vedea, dar este o întreagă oştire de îngeri, şi eu sînt căpitanul!)
86
Cineva m-a întrebat dacă acest text se referă la Isus, de aceea l-am întrebat pe Chrioni şi el mi-a spus că această Căpetenie a oştirii Domnului nu era Isus, ci el (Chrioni). Atunci cînd Iosua a căzut cu faţa la pămînt ca să se închine, Chrioni i-a zis să-şi scoată încălţămintea că „locul pe care stai este sfînt” (Iosua 5:15). Acelaşi lucru i-l spuseseşi lui Moise îngerul Domnului din rugul aprins (Exod 3:4-5).
Chrioni a spus că Dumnezeu în planul Său măreţ a schiţat totul mai dinainte în cele mai mici detalii. Ierihonul a fost prima cetate care trebuia cucerită. Datorită faptului că Israelul a obţinut aici o mare biruinţă, printr-o adevărată minune, ceilalţi împăraţi şi oştile lor au fost cuprinşi de teamă înaintea Israeliţilor şi au ştiut că Domnul este de partea lor. Dumnezeu îl trimise pe Chrioni cu o oaste cerească şi cu porunci speciale privind lerihonul. Dumnezeu ştia exact cum va fi cucerită această cetate.
Dacă am reuşi să ne întoarcem în timp şi să aruncăm o privire în planul de bătălie întocmit de Dumnezeu şi înmînat oştirii cereşti, poate că am găsi scris cam aşa ceva: ,,Copiii lui Israel sînt aliaţii noştri. Ei vor mărşălui în jurul zidurilor timp de şapte zile şi în ultima zi vor încorijura zidurile de şapte ori. Eu le-am dat deja porunci cu privire la ceea ce au de făcut, de aceea v-a trebui să coordonăm ceea ce vor face ei cu ceea ce avem noi de făcut. Preoţii trebuie să sufle în trîmbiţe şi poporul trebuie să strige. Cînd veţi auzi strigătele lor să dărîmaţi zidurile!
Chrioni mi-a spus că îngerii s-au postat sus pe ziduri, aşteptînd strigătele. Poporul Israel nu ştia ce se petrecea în realitate, doar Dumnezeu ştia şi îngerii. Cînd au auzit strigătele fiecare înger s-a opintit cu toată puterea şi zidul acela mare şi gros S-A PRĂBUŞIT! Zidul Ierihonului era destul de gros ca să poţi clădi o casă pe el şi dacă ar fi fost doar răsturnat, ar fi rămas tot zid, pentru că era aproximativ la fel de gros cît de înalt. Dumnezeu a zis Îngerilor: „Dărîmaţi-l!” şi Biblia ne spun că ,,zidul s-a prăbuşit” (Iosua 6:20). Astfel poporul a putut intra în cetate „fiecare drept înainte”.
Aceasta era o acţiune a îngerilor. Parcă mi-l imaginez pe Chrioni uitîndu-se la planul primit şi notîndu-şi un detaliu special pe care Dumnezeu 1-a avut în vedere pentru o mică parte a zidului. Atunci cînd Rahav i-a ascuns pe cei doi spioni trimişi să iscodească ţara promisă, Dumnezeu i-a făcut o promisiune, asigurînd-o că o va scăpa pe ea şi familia ei. Parcă-1 văd pe Chrioni ordonînd cîtorva îngeri să mergă în partea aceea a zidului pentru a-1 susţine, în timp ce ceilalţi vor dărîma restul zidului.
Cineva mi-a spus recent că excavările actuale arată că zidurile s-au prăbuşit de parcă ar fi fost rase. Gîndiţi-vă la presiunea pe care îngerii au exersat-o asupra lor. Mi s-a spus de asemenea că în urma săpăturilor arheologice făcute la vechiul Ierihon s-a găsit partea zidului intactă – partea unde a fost casa lui Rahav. Aleluia!
Ştiind că îngerii care au participat la cucerirea Ierihonului sînt şi astăzi în jurul nostru şi lucrează cu noi conform îndrumărilor Duhului Sfînt, Biblia devine pentru noi mai vie, mai reală.
Cerul veşnic este plin de îngeri care sînt la dispoziţia lui Dumnezeu. Chiar dacă El ar putea face totul singur deoarece este Dumnezeu, totuşi are îngeri şi oameni care lucrează tot timpul împreună cu El.
Îngerul Domnului 1-a oprit pe Balaam să blesteme pe Israel! El era ispitit să-l blesteme pentru nişte bani, dar Dumnezeu a spus îngerului să nu-l lase să facă acest lucru. Parcă mi-l imaginez pe Balaam încercînd să blesteme pe Israel, dar de fiecare dată
87
cînd începea, îngerul făcea să i se mişte limba astfel încît să iasă o binecuvîntare. Probabil că Balaam s-a întrebat: „Oare ce-i cu mine? Îmi pierd minţile?” Şi pe urmă ar fi vrut din nou să înceapă un blestem, dar din nou ieşea o binecuvîntare!
Nu şi-a dat seama că acolo era un înger mare care-i punea o altă ,,vorbă” în gură şi Israelul a fost binecuvîntat. Aceasta era o poruncă atît de insistentă din partea lui Dumnezeu, încît a făcut-o şi pe măgăriţă să vorbească. Acest fapt l-a înfricoşat foarte tare pe Balaam. El a încercat s-o silească la drum, dar mărgăriţa stătea pe loc cu încăpăţînare şi i-a zis: ,,Nu sînt eu oare măgăriţa ta pe care ai călărit tot timpul pînă în ziua de azi?”
De ce a îngăduit Dumnezeu ca o asemenea relatare să fie scrisă în Biblie?
Pentru că s-a întîmplat ceva! Măgăriţa a vorbit datorită prezenţei îngerului Domnului, chiar dacă nu ştia vorbi. Iată cîteva versete din Biblie care ne vor ajuta să ne conştientizăm de faptul că îngerii sînt prezenţi în jurul nostru şi că putem aştepta ajutorul lui Dumnezeu prin armata Lui cerească.
Un înger a venit la Zaharia şi Elisabeta cu mesajul că se va naşte Ioan Botezătorul (Luca 1:11-20).
Îngerul Gabriel a veni la Maria şi i-a zis că se va naşte Isus, Fiul lui Dumnezeu (Luca 1:26-35). Acesta era planul lui Dumnezeu care se împlinea exact la timp, aşa cum îl concepuse El şi cum l-a scris înainte de întemeierea lumii.
El a îngăduit să treacă exact atîta timp cît prevăzuse, astfel ca în ziua hotărîtă să fie totul gata. Isus s-a oferit ca o jertfă exact în ziua stabilită de Domnul mai dinainte pentru aceasta. Este clar faptul că Dunmezeu nu a luat această hotărîre doar cu cîţiva ani înainte ca evenimentul să fi avut loc.
El i-a îngăduit lui Daniel să arunce o privire în viitor, zicîndu-i: ,,Daniele, am să-ţi arăt cîteva dintre planurile Mele. Israel se va duce în captivitate pentru 70 de ani. Cînd se vor împlini cei 70 de ani, un împărat va da un decret în vederea rezidirii Ierusalimului. Dacă din acest moment vei începe să numeri 483 de ani, vei descoperi un om care nici măcar nu s-a născut.” El i-a spus despre marşul lui Alexandru cel Mare şi despre cei patru generali ai lui care vor urma după el în locul celor patru fii ai săi, pentru că Dumnezeu aşa plănuise mai dinainte, dar a zis El: ,,La sfîrşitul celor 483 de ani Isus Îşi va da viaţa pentru lume. El va muri, dar nu pentru Sine, ci pentru păcatele lumii!”
În tot ce face Dumnezeu El ne spun că ne iubeşte, se îngrijeşte de noi, ne vrea şi ne va ajuta!
Un înger i s-a arătat lui Iosif pentru a-l avertiza: „După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arată în vis lui losif şi-i zice: -Scoală-te ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt şi rămîi acolo pînă îţi voi spune eu; că Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare.”
După ce Isus a fost botezat în rîul Iordan, cuvîntul spune: „Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie ca să fie ispitit de diavolul. Acolo a postit 40 de zile şi 40 de nopţi; la urmă a flămînzit. Ispititorul s-a apropiat de El şi i-a zis: Dacă eşti Fiul lui Dunmezeu porunceşte ca pietrele acestea să se facă pîini.” Isus a răspuns şi a zis: „Este scris: Omul nu trăieşte numai cu pîine, ci cu orice cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu.”
Atunci diavolul l-a dus la sfînta cetate, l-a pus pe straşina Templului şi i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu aruncă-te jos; că este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mîini ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo
88
piatră.” „De asemenea este scris” a zis Isus: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău.” Diavolul l-a dus apoi pe un munte foarte înalt, i-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor şi i-a zis: „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pămînt şi Te vei închina mie.” Pleacă satano, i-a răspuns Isus. ,,Că este scris: Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-i slujeşti.”
Atunci diavolul 1-a lăsat şi deodată au venit la Isus nişte îngeri şi au început să-i slujească” (Mat. 4:1-11).
În Luca 22:43, citim de asemenea că un înger din cer a venit şi L-a întărit pe Isus şi i-a slujit pe Muntele Măslinilor în ceasul Lui de încercare.
Îngerii sînt menţionaţi în toată Biblia, începînd din Genesa şi terminînd cu Apocalipsa. În Genesa 24:7, spune că Dumnezeu a trimis un înger înaintea lui Eliazar pentru a căuta o nevastă lui Isac. În Exod 23:20, citim în felul următor: „Iată Eu trimit un înger înaintea ta ca să te ocrotească pe drum şi să te ducă în locul pe care L-am pregătit.” El a trimis îngerii pentru a netezi drumul, la ieşirea din Egipt.
În Psalmul 34:7, Duhul Sfînt şi David scriu aceste cuvinte: „Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie.”
Gîndiţi-vă la Daniel care a fost aruncat în groapa cu leii (Daniel 6:22). Împăratul era sigur că Daniel va fi sfîşiat de lei şi pînă dimineaţa nu va rămîne nimic din el. Împăratul nu a dormit în noaptea aceea pentru că era chinuit de gîndul că Daniel va fi sfîşiat de lei. El s-a gîndit la fapta lui îngrozitoare, de aceea primul lucru pe care l-a făcut dimineaţa a fost să alerge, să privească în groapă şi să strige: „Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău căruia Îi slujeşti necurmat să te scape de lei?” În fond, el nu aştepta vre-un răspuns, dar s-a gîndit oricum că va încerca. ,,Şi Daniel a zis împăratului: ,,… Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său şi a închis gura leilor care nu mi-au făcut nici un rău” (Daniel 6:20-22).
Îngerii lui Dunmezeu sînt puternici! Ei sînt nelimitaţi în putere deoarece fac lucrarea lui Dumnezeu. Dacă un singur înger a putut să închidă gura leilor, gîndiţi-vă ce pot face oştirile cerului care sînt azi la lucru!
Ori de cîte ori în planul lui Dumnezeu s-a deschis un nou capitol, îngerii Lui au devenit vizibili, ducînd mesaje pe pămînt. În zilele noastre oameni din toate colţurile lumii au fost vizitaţi de îngeri vizibili.
Acest fapt ar trebui să ne spună ceva. În planul lui Dumnezeu se deschide un capitol nou, şi anume, Isus este pe punctul de a veni. Aleluia! Se pregăteste cea mai mare lucrare de mîntuire care s-a dus vreodată la îndeplinire în univers. Îngerii Lui sînt la lucru!
Am fost puternic mişcat cînd un frate, pe nume John Weaver păstorul Centrului Creştin, Bozeman, Montana, mi-a spus despre faptul că a fost vizitat de două ori de îngeri. Cînd a venit prima dată îngerul i-a dat instrucţiuni. El a crezut că a fost un vis şi că oamenii vor rîde de el, dar îngerul a venit iarăşi peste două săptămîni, în timp ce mergea cu maşina spre casă, de la adunare.
Maşina mergea, uşile şi ferestrele erau închise, locul din faţă de lîngă el era gol, cînd dintr-o dată l-a văzut pe înger, şezînd lîngă el. A vorbit puţin cu el amintindu-i de însărcinarea pe care i-o dăduse Dumnezeu cu două săptămîni în urmă. Cînd păstorul Weaver a zis că va face tot ce i-a spus Dumnezeu, îngerul a ieşit din maşină tot aşa cum a intrat, chiar dacă viteza maşinii era cam de 80 km. pe oră. Pur şi simplu
89
s-a făcut nevăzut! Dacă îngerul care l-a vizitat pe Manoah a putut păşi într-o flacără şi pe urmă a dispărut, de ce nu s-ar fi putut ca un înger să iasă dintr-o maşină în viteză fără să i se întîmple ceva?
În Biblie citim că Dumnezeu nu s-a schimbat. Cuvîntul spune că unii oameni au stat de vorbă cu nişte ,,străini”, fără a ştii că erau îngeri. Nu-i cunoşti întotdeauna cînd îi vezi, dacă nu cumva se întîmplă să-i vezi călcînd într-un foc, ridicîndu-se într-o flacără, ieşind dintr-o maşină în viteză fără să se lovească, sau trezîndu-te în miezul noptii, dar ei sînt printre noi.
Niciunul dintre îngeri nu a murit vreodată, nici nu i-au slăbit puterile. Ei sînt neschimbaţi! Dumnezeu i-a trimis să ne ajute şi să tăbărască în jurul nostru. Psalmul 91 cu 11, ne spune că Domnul ne-a dat în grija îngerilor. Ei vin atît de repede ca porunca sau ca gîndul lui Dumnezeu. Ei pot apărea ca un om obişnuit de pe stradă, ca o figură estompată, aproape invizibilă, sau pot apărea în frumuseţea lor strălucită. De un lucru poţi fi sigur: poţi face o distincţie clară între îngerii adevăraţi şi imaginaţia ta. Nu trebuie să te străduieşti ca să-i vezi; ei îţi vor face de cunoscut în mod clar că ei sînt îngeri adevăraţi, dacă asta le este misiunea.
Îngerii ne pregătesc calea tot aşa cum au pregătit-o pentru oamenii din Biblie. Dumnezeu vrea ca să fim conştienţi de faptul că El nu este undeva într-un colţ, lipsit de posibilitatea de a ne ajuta, ci îngerii Lui au fost trimişi cu însărcinarea de a purta de grijă poporului Său.
,,După ce au mărturisit despre Cuvîntul Domnului şi după ce l-au propovăduit, Petru şi Ioan s-au întors la lerusalim, vestind Evanghelia în multe sate de ale Samaritenilor. Un înger al Domnului a vorbit lui Filip şi i-a zis: ,,Scoală-te şi du-te spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza, Şi care este pustiu” (Fapte 8:25-27). Care a fost scopul îngerului atunci cînd i-a zis să meargă în locul respectiv? Să-l poată întîlni pe famenul Etiopian şi să-l conducă la Isus. Dumnezeu lucrează la fel şi astăzi!
Ar fi emoţionant să vezi ce lucrează îngerii chiar acum cu cei dragi ai tăi, nemîntuiţi. Tu probabil crezi că nimic în cer sau pe pămînt nu i-ar putea mişca şi nu i-ar putea întoarce la Dumnezeu, dar El a şi trimis îngeri care-i îndeamnă de zor şi-i urmăresc tot timpul, pentru că Dumnezeu vrea să-i cîştige pentru El. Îngerii au o lucrare deosebită din partea lui Dumnezeu pentru a te ajuta pe tine, pe prietenii tăi, pe rudele tale că să-L găsiţi.
Dumnezeu ne iubeşte atît de mult, încît a pregătit totul pentru eliberarea şi ajutorarea noastră. El a trimis pe Duhul Sfînt ca să fie cu noi, să ne înveţe şi să vegheze asupra noastră. Îngerii tăbărăsc în jurul nostru! Cum aş putea să mă pierd? Îngerii sînt la datorie şi astăzi! Aleluia!
90
CAPITOLUL 14
Domnul va veni din nou
… Cînd mă gîndesc la venirea lui Isus, îmi amintesc de spusele lui Gabriel: ,,Acum în curţile cerului sînt mari pregătiri. Nu au mai fost asemenea emoţii şi o asemenea activitate de cînd a înviat Isus din morţi şi s-a întors în ceruri!
Unde ne găsim pe calendarul lui Dumnezeu?
Dacă toată istoria omenirii, începînd cu Adam şi Eva, ar putea fi plasată pe cadranul unui ceas, cred că noi ne-am afla chiar pe la sfîrşitul ceasului al 11-lea, aproape de momentul în care ceasul va bate ora 12. După cîte ştim, sînt multe semne care ne arată că ne apropiem cu rapiditate de sfîrşitul vremurilor.
Domnul vine! El nu ne-a spus cînd, dar ne-a spus că putem cunoaşte vremurile şi anotimpurile. Anotimpurile le putem cunoaşte, deoarece fiecare îţi are caracteristicile ei specifice. Primăvara, iarba începe să înverzească şi rădăcinile încep să arunce vlăstari. Vara, florile înfloresc. Toamna, toată natura se îmbracă în portocaliu şi maro. Iarna aduce frigul şi zăpada. Anotimpul deci, îl poţi recunoaşte după semnele lui exteriore.
Nu ştim cît timp ne-a mai rămas, dar ştim un lucru, şi anume, că Dumnezeu ne-a îngăduit să trăim în cele mai mari şi mai emoţionante zile din toată istoria – zile în care mulţi oameni din toate colţurile globului pămîntesc se deschid spre Dumnezeu şi spre lucrarea Sa. Oameni de toate credinţele, de pe toate căile vieţii, de toate naţionalităţile aud chemarea şi se trezesc!
Oamenii descoperă că cel mai important lucru pe care ne putem bizui este Cuvîntul veşnic al lui Dumnezeu! Pretutindeni în lume, în inimi apare o foame crescîndă pentru o înţelegere mai profundă a promisiunilor lui Dumnezeu. Oamenii îşi dau seama că Dumnezeu nu Îşi va desminţi niciodată caracterul şi nu Îşi va călca Cuvîntul!
,,… Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sînt Eu să fiţi şi voi” (Ioan 14:2,3). ISUS A SPUS CA SE VA ÎNTOARCE!
„Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pămînt va fi strîmtorare printre neamuri care nu vor ştii ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; Oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aştesptarea lucrurilor care se vor întîmpla pe pămînt; că puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor, cu putere şi slavă mare. Cînd vor începe să se întîmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie”(Luca 21:25-28).
„Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe cînd se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi au zis: ,,Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus care s-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel, cum
l-aţi văzut mergînd la cer” (Fapte 1:10-11).
Acelaşi Isus care s-a înălţat la cer se va întoarce pe pămînt! Desigur, eu nu ştiu cum şi cînd, dar ştiu cu toată certitudinea că se va întoarce. Dumnezeu are o veşnicie plină de
91
lucruri ascunse despre care nu ne-a spus numic, dar un lucru ni l-a spus clar, şi anume, că El se va întoarce!
Ucenicii au simţit o adevărată urgenţă în legătură cu pregătirea pentru a doua venire a Domnului. Ei doreau cu ardoare momentul în care ,,… însuşi Domnul cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu Se va pogorî din cer…”
(1Tes. 4:16).
Pavel a spus că dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că El se va Întoarce! El ne-a îndemnat să ne mîngîiem unii pe alţii cu aceste cuvinte: „Mîngîiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte” (1Tes. 4:18).
Avem un subiect de discuţie emoţionant cu semenii noştri. Cînd îi vedem privind în jos cu descurajare, să le spunem: ,,Îmbărbătează-te, Domnul vine!”
Această încredere pozitivă o găsim în multe locuri în scrierile lui Pavel. El a zis că Dumnezeu are grijă de toate lucrurile, aşa că nu trebuia să ne îngrijorăm, să fim într-o permanentă încordare, întrebîndu-ne dacă vom fi gata sau nu la venirea lui Cristos. Şi aceasta face parte din Vestea cea Bună. Pe cărare pot fi multe urcuşuri şi coborîşuri, dar dacă vă veţi pune mîna într-a Lui şi dacă-L veţi sluji, faceţi parte din familia lui Dumnezeu şi El vă va păzi ,,duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, … întregi şi fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Cristos”. Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta (1Tes. 5:23, 24).
Unul dintre cele mai frumoase lucruri în legătură cu aceste mesaje aduse din inima lui Dumnezeu este că prin ele poporul Domnului găseşte puteri pentru noi biruinţe. Oamenii se pot relaxa, se pot opri din luptă pentru ca viaţa Lui să curgă prin ei. Această curgere a vieţii Lui prin tine va avea grijă de toate problemele şi situaţiile care te tulbură. Cînd ne vom aţinti privirile spre răspunsul care este Isus în loc de problemă, vom găsi că este uşor ca viaţa Lui să curgă prin noi.
Iacov a vorbit despre acest lucru în capitolul 5, versetele 7 şi 8: „Fiţi îndelung răbdători fraţilor, pînă la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pămîntului si o aşteaptă cu răbdare, pînă primeşte ploaie timpurie şi tîrzie. Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, că venirea Domnului este aproape.” El poate că nu va veni atunci cînd crezi tu, pentru că mai sînt cîteva lucruri care trebuie duse la îndeplinre, dar fii cu răbdare, EL VINE!
Petru a vorbit despre vremea în care se va arăta Isus din cer. În 1Petru 1:13, El zice să nu te îngrijorezi, ci să fi sigur de faptul că atunci cînd va veni Isus va aduce cu Sine mult har. Nu trebuie să ne uităm la slăbiciunile, loviturile şi greutătile care ne încorijoară, ci trebuie să privim spre harul acela deosebit care ne va fi adus la arătarea lui Isus Cristos. Şi taina este aceasta: „Hristos în voi nădejdea slavei” (Col. 1:27).
Ioan a vorbit despre întoarcerea lui Isus în 1Ioan 3:2, unde zice că ,,ce vom fi nu s-a arătat încă”, dar ştim că atunci cînd se va arăta El se va întlmpla ceva…! ,,… vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este!”
Iuda vorbeşte despre venirea Lui în versetul 24, unde zice: “iar a Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale.” Iuda credea acest lucru şi-i încuraja pe oameni să nu se îngrijoreze cu privire la cădere. Dumnezeu care te-a chemat este destul de mare pentru a te ajuta şi a te elibera de păcatele tale.
92
Toţi istoricii ne spun că Domnul vine! Statisticile sociale, indică activitatea crescîndă a satanei. Semnele fizice ale planetei noastre şi marile mişcări spirituale pe care le vedem, toate arată spre venirea lui Isus! Nu există nici o îndoială asupra acestui fapt!
Cînd mă gîndesc la venirea lui Isus, îmi amintesc foarte clar de cuvintele acelea impresionante pe care mi le-a spus Gabriel: „Acum în curţile cerului sînt mari pregătiri. Nu au mai fost asemenea emoţii şi o asemenea activitate de cînd a înviat Isus din morţi şi s-a întors în ceruri!”
CAPITOLUL 15
În încheiere …
Din partea lui Charles şi Frances Hunter
Pastorul Buck a privit în jos. Picioarele lui Gabriel erau cu aproximativ 10 cm deasupra podelei.
… Apoi a privit la picioarele lui Cyprion care erau la aproximativ 50 cm deasupra podelei.
… Apoi s-a uitat la propriile lui picioare şi spre marea lui uimire şi ele se găseau cam la 50 cm deasupra podelei.
Cînd am terminat de scris această carte ne-am dus să-l întîlnim pe păstorul Buck în vederea unor mici schimbări şi corecturi pentru forma finală a cărţii. Parcă ezitînd, păstorul ne-a împărtăşit o parte a unei vizite care a avut loc duminica dis-de-dimineaţă, în 18 Martie 1979.
Gabriel, Chrioni şi un alt înger slujitor pe nume Cyprion au venit acasă la el, cu mesajul de la Dumnezeu că una dintre dorinţele inimii Lui era să înveţe pe poporul Lui semnifcaţia laudei şi a închinării.
Îngerii au zis: ,,Hai să-L proslăvim pe Domnul împreună!” Şi păstorului Buck i s-a dat numaidecît să vorbească într-o limbă pe care nu a mai vorbit-o niciodată. Timp de 35 de minute Gabriel, Chrioni, Cyprion şi păstorul Buck s-au închinat lui Dumnezeu şi L-au lăudat împreună. El a spus că simţea cum lauda curge prin el ca „un rîu de cuvinte în limbi” pe care nu-l putea opri!
În timp ce ei toţi se închinau şi Îl lăudau pe Dumnezeu împreună, păstorul Buck şi-a deschis ochii şi a văzut un lucru greu de înţeles pentru mintea omenească.
Chrioni era cel mai înalt dintre îngerii care erau acolo în acea duminică, dar a observat că şi el (R. Buck) avea exact aceeaşi înălţime!
Apoi s-a uitat la Gabriel şi el era de aceeaşi înălţime. Cyprion era şi el exact la fel de înalt ca şi ei.
Cum se putea una ca asta? Păstorul Buck a privit în jos. Picioarele lui Gabriel erau la aproximativ 10cm deasupra podelei. Apoi s-a uitat la picioarele lui Cyprion care erau la aproximativ 50cm deasupra podelei. Apoi s-a uitat la propriile lui picioare şi spre marea lui uimire, ele se găseau de asemenea la aproximativ 50cm deasupra podelei.
93
pentru prima data îşi dădea seama că trupul lui era suspendat în aer!
De data aceasta Gabriel i-a dat o informaţie extrem de interesantă, spunînd că atunci cînd Îl lăudăm şi Îl adorăm pe Dumnezeu toţi ne aflăm la acelaşi nivel, începînd cu îngerii cei mai de sus, pînă la îngerii cei mai de jos şi pînă la fiinţele omeneşti. Ei i-au adus vestea de la Dumnezeu că proslăvirea este cel mai bun organizator care există între cer şi pămînt. Gabriel mi-a spus că ceea ce vedeam cu ochii mei era o ilustrare a acestui mare adevăr.
Se vor întîmpla cu noi aceste lucruri? Potrivit spuselor lui Gabriel acest lucru se va întîmpla atunci cînd Isus va veni pentru noi. Potrivit Scripturilor iată ce se va întîmpla: ,,Nu voiim fraţilor să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care n-au nădejde. Că dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.
Iată în adevăr ce vă spunem prin Cuvîntul Domnului: noi cei vii care vom rămînea pînă la venirea Domnului nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Că însuşi Domnul cu un strigăt cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu se va pogorî din cer şi întîi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi cei vii care vom fi rămas vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întînpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mîngîiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte”
(1Tes.4:13-18).
Cu o îndrăzneală a credinţei pe care n-am mai văzut-o la nimeni altul, păstorul Buck mărturiseşte foarte deschis ce se întîmplă în viaţa lui. Această carte a simplificat multe adevăruri biblice fundamentale.
Noi simţim că a început numărătoarea inversă a lansării noastre, a creştinilor, în spaţiile extraterestre ale destinului nostru etern.
CERUL PENTRU TOTDEAUNA CU DUMNEZEU ŞI CU ISUS! Aleluia!

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Placebo

PLACEBO

 de

Howard Pittman

 

Dedicaţie

 Creatorului Suprem, care în mila Lui nesfârșită, mi-a mai dat o șansă de viață. El s-a îndurat de mine, un păcătos nevrednic. Pe măsură ce această carte se contura în mintea mea, doi oameni au contribuit în mod deosebit la scrierea ei: soția mea, Joyce, care a muncit alături de mine și mi-a corectat cu răbdare greșelile de gramatică și iubitul meu tată, care acum se bucură de Gloria Cerească lângă Domnul și Mantuitorul său, Isus Cristos. Oameni ca tatăl meu, Efraim Pittman, plini de iubire de Dumnezeu, nu se nasc așa de des. E1a fost cel care mi-a adus prima rază de soare. El mi-a sădit în inimă iubirea pentru aproapele meu și credința într-un Dumnezeu care poartă de grijă fiecăruia în parte. Lor le dedic cu umilință această carte.

Nu pot să trec cu vederea nici pe acel tânăr ciudat, care, pe neașteptate a venit la mine într-o zi și s-a oferit să-mi scrie la mașină manuscrisul original. A trudit trei zile fără a pretinde vreo plată și a refuzat chiar și mâncarea. Când a terminat, a plecat așa cum a venit, mergând pe jos. Nu a acceptat să-i cumpăr nici măcar un bilet de autobuz, iar eu nici măcar nu-i cunosc numele. Nu știu unde locuiește. Dar îl simt aproape de inima mea. Ție, dragă tinere, oricine ai fi și oriunde te-ai afla, îți multumesc. Pentru mine vei rămâne mereu un “ÎNGER” deosebit!

Despre autor

La 3 august 1979 fratele Howard O. Pittman a intrat într-o comă profundă, fiind aproape de moarte, datorită rupturii unei artere și a colapsului venelor prin pierdere de sânge. El a fost readus la viață de două ori de medici și în acest interval de timp duhul lui a fost transportat în sfera cerească unde Dumnezeu i-a arătat multe lucruri despre viața lui, despre starea bisericii, și despre anumite evenimente care se vor desfășura in viitorul apropiat. I s-a îngăduit să cunoască un “Plan in cinci puncte”, conform căruia întreaga lume va ajunge sub stăpânirea unui mare guvem mondial și mulți creștini vor fi dați la moarte. “Planul” arată că în cele din urmă, judecata va acoperi întreg pământul. Dumnezeu i-a mai dat o  șansă și i-a încredințat un mesaj pentru omenire alcătuit din cinci puncte. În urma acestei experiențe și a mesajului pe care l-a primit, el spune că Biserica din zilele noastre este în mare neorânduială, iar majoritatea oamenilor care o frecventează, de fapt, se joacă! El consideră că ei nu au nici o “lumină” și cei mai mulți dintre ei nici măcar nu înțeleg ce înseamnă a fi creștin cu adevărat!

Cuvânt înainte

Dictionarul Webster definește placebo” ca fiind “o medicație prescrisă mai mult pentru vindecarea mintală a unui pacient decât pentru efectul real asupra bolii lui, sau ceva care aduce alinare.” Doctorii spun că atunci când știm că suntem tratați cu placebo, el nu-și mai face efectul. Trebuie să credem că el este un medicament real, cu putere de vindecare. Când pacientul crede acest lucru el poate fi vindecat prin acest tratament chiar de boli incurabile. În realitate tratamentul cu placebo nu conține nici o substanță, dar este real în mintea pacientului. Pentru ca acest tratament să aibă efect, doctorul trebuie să-și convingă pacientul de actiunea lui binefăcătoare. Prietene, exact acesta este “tratamentul” pe care cei mai mulți dintre cei care se pretind creștini îl folosesc astăzi. Doctorul care administrează acest “medicament” este însuși Satan. El dă “pacientului” o religie siropoasă, o experiență superficială, și-i șoptește la ureche semiadevăruri. Apoi îi spune “pacientului” ca tratamentul este real și este exact ceea ce îi trebuie. “Pacientul” se încrede în păcăleala lui Satan și merge vesel pe calea lui spunând tuturor că el a fost născut din nou, că mântuirea lui este reală, și că aceasta este experiența de care are nevoie. Doctorul Satan va permite “pacientului” său să frecventeze în continuare orice fel de biserică, să participe la serviciul divin, adică, să cânte, să conducă rugăciunea, să dea învățătură la școala duminicală, și chiar să predice. El va permite “pacientului” să le facă pe toate și să declare orice în legătură cu religia lui “de fațadă”, chiar să vorbească despre puterea mântuitoare a lui Isus. Îl va lăsa pe “pacient” să facă tot și să spună tot, cu o singură excepție, și anume: “pacientului” nu i se va da voie să aibă o trăire conformă cu mărturisirea lui.

“Pacientul” nu vede nici o necesitate pentru alt tip de “tratament”, de vreme ce acesta pare să funcționeze bine. Trebuie să creadă ca “medicația” este bună pentru el, ca ea să aibă efect. Pentru ca “tratamentul” să aibă efect el trebuie să se încreadă în două lucruri: în doctor și în puterea de vindecare a medicamentului. Așa se explică de ce acest tip de “medicație” are efect. Ea lucrează prin credința pacientului. S-a dovedit că atunci când “pacientul” se încrede mai mult în priceperea doctorului și în medicație, vindecarea este mai rapidă. Deci cu cât credința este mai mare, cu atât este mai mare lucrarea făcută prin tratamentul placebo. Doctorul Satan câștigă încrederea pacientului” pentru că s-a dat drept altul. Uneori el vine ca un înger de lumină, iar alteori, se dă drept Dumnezeu. Un lucru este sigur însă: el nu va veni niciodată în numele lui personal. Lucrurile pe care el le trece iute prin fața ochilor “pacientului” sunt impresionante dar sunt întotdeauna false. După ce l-a păcălit pe “pacient” și l-a atras în capcană, caută să-l convingă de efectul deosebit și vindecător al religiei siropoase pe care el se pregătește să i-o dea. El își convinge “pacientul” că trebuie să ia numai ceea ce îi este dat de Doctorul Satan și să nu caute părerea altui medic. Pacientul” nu trebuie să asculte niciodată sfaturile celor care încearcă să-i arate slăbiciunea produsă de acest tip de viață.

      Tratamentul placebo din biserica de astăzi este o religie de suprafață, care conține toate elementele adevăratei credințe creștine, doar că aceste elemente sunt superficiale și se opresc la nivelul minții. O astfel de credință este practicată doar prin vorbe, fără să fie trăită și demonstrată prin fapte. Adevarata credință și falsa credință din cadrul cultelor creștine din zilele noastre conțin aproape aceleași elemente. Marea diferență constă în aceea că falsa credință este doar predicată, iar adevarata credință trebuie trăită.

      Satan a preluat controlul bisericilor locale (vizibile) de astăzi, și cu ajutorul demonilor lui, deține acum controlul peste cea mai mare parte a confesiunilor creștine prin tratamentul placebo. Creștinii știu toți despre Dumnezeu și despre nașterea din nou. Ei știu despre iubirea de aproapele, dar numai câțiva trăiesc cu adevărat aceste lucruri. Majoritatea copleșitoare a așa-zișilor creștini din zilele noastre sunt doar creștini cu numele și se află la o foarte mare depărtare de adevărata trăire creștină. Ca rezultat, ei nu au nici o putere în viața lor. Ei nu pot trăi o viață de mărturie pentru că nu au primit adevărul de la conducătorul bisericii lor. De aceea ei sunt conduși printr-o minciună. Biblia descrie această stare foarte clar. Cel care slujește lumii nu va putea nicidecum să slujească lui Dumnezeu. Nu uitați că pentru a fi ucenicii lui Cristos, trebuie să fim despărțiți de această lume și sfințiți. Trebuie să trăim credința noastră și nu doar să o predicăm. Dovada acestei stări pe care o au marea majoritate a creștinilor “căldicei” de astăzi, se găsește în Biblie, la Apocalipsa capitolul 3, versetele 14 până la 22. Aceasta este a șaptea sau ultima scrisoare adresată bisericilor. Citez:

,Îngerului bisericii din Laodicea scrie-i: Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios și adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu: ,,Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar fiindcă ești căldicel, nicrece, nici in clocot, am te vărs din gura Mea. Pentru zici: Sunt bogat, mam îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic “, și nu ștică ti ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești: și hainalbe, ca să te îmbraci cu ele, și nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doftorie pentru ochi, ca săți ungi ochii, și să vezi. Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de vnă dar, și pocăite-te! Iată Eu stau la ușă, și bat. Daaudcineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine. Celui ce va birui, ii voi da să șadă cu Mine pscaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie. Cine are urechi, să ascultce zice Bisericilor Duhul.

     Dumnezeu mi-a descoperit că această epistolă a fost scrisă pentru perioada Bisericii din Laodicea. Noi trăim acum chiar în perioada ce precede răpirea Bisericii.Din această epistolă vedem cum creștinii căldicei nu sunt conștienți de starea lor, deși au cunostință de toate elementele adevaratei credințe creștine. Ei presupun că nu mai au nevoie dealtceva, căci Doctorul Satan i-a convins de puterea de vindecare a “tratamentului placebo”. Întrucât nu li se cere să trăiască o viațăde credință, ei nu au nici o temelie. Este o religie doar a intelectului și a cunoașterii la nivelul minții. O astfel de credință, doar intelectuală, înăbușe duhul omului și îi dă voie să practice în viața lui lucruri imorale. El își găsește o scuză prin faptul că merge la biserică și se folosește de minciuna lui Satan – că doar toți fac așa – dar aceasta nu-l poate ajuta. Credința intelectuală dă voie unui om să meargă la biserică duminica și să cânte ,,O, cât îl iubesc pe Isus”. Apoi, în cursul săptămânii el poate ajunge să pună ipotecă pe casa vreunui necăjit. El își scuză fapta arătând ca a fost obligat să facă așa, pentru că așa este în afaceri. Însă afacerile nu pot fi amestecate cu religia. Religia intelectuală îngăduie orice tip de imoralitate. Ea are întotdeauna o scuză gata pregătită de Doctorul Satan, care este mereu acceptată de cei mai mulți semeni din biserică. Aceasta este starea în care ne găsim și noi astăzi. Adevăratul creștin este mai degrabă o excepție de la regulă. El este privit de creștinii “căldicei” ca un fanatic religios sau o curiozitate și este urât și persecutat de cei din jur. Deși cei mai mulți nu pot spune de ce se poartă cu el așa, ei îl urăsc cu adevărat. Celui care este creştin cu inima îi spun: “Îmbărbătează-te. Fii optimist. Înaintea ta a fost urât, disprețuit și prigonit până la moarte Mântuitorul. Prin toate acestea, El a rămas neschimbat și a fost primul Biruitor. Vestea bună, prietene, este că și tu poți birui.”

Introducere

Tot ceea ce urmează să vă spun acum este adevărat pentru că mi s-a întâmplat mie. Este trist că unii oameni nu pot crede mărturia mea. Nu voi încerca să conving pe nimeni că cele spuse de mine sunt adevărate, nu am fost chemat la aceasta. Slujba mea este doar să vă transmit mesajul pentru care am fost însărcinat. Dacă aveți nevoie de acest mesaj, veți simţi autenticitatea lui prin puterea Duhului Sfânt.

Ceea ce va urma este un mesaj pe care Dumnezeu mi l-a încredințat pentru voi. Când Domnul mi-a încredințat această sarcină, mi-a spus să merg prin credință, căci El îmi va deschide toate ușile. Îndemnul Lui l-am primit în ziua de 7 mai 1980, dar abia după zece luni de zile am început lucrarea de transmitere a acestui mesaj în cele cincizeci de state și la peste douăzeci de națiuni. Acest lucru părea cu neputință căci nu aveam posibilitatea să suport cheltuielile necesare pentru aceste călătorii. La 7 mai 1980, când Domnul mi-a spus să merg, am demisionat din vechea slujbă și am pășit pe acest nou drum, neavând nimic în afară de credința nestrămutată că El va ști să Își împlinească Cuvântul. Astfel am început o călătorie care avea să dureze trei ani, pentru a duce acest mesaj la toate națiunile. Dacă am putut ajunge în toate cele cincizeci de state și la douăzeci de națiuni străine, într-o perioadă de timp de numai zece luni, a fost numai datorită ajutoru1ui Celui Sfânt. Numai El putea să o facă. Eu nu puteam.

Aș dori mai întâi să vă prezint câteva lucruri despre mine. Prin aceste câteva informații veți înțelege mai bine minunea care a avut loc în viața mea. Trebuie să înțelegeți starea mea spirituală și fizică, pentru a înțelege miracolul pe care l-a săvârșit Dumnezeu cu mine.

M-am născut la 24 noiembrie 1928, ca al șaptelea copil într-o familie cu opt copii. Am crescut într-un cămin creștin. Tatăl meu a fost diacon în biserica timp de cincizeci de ani. La vârsta de doisprezece ani am mărturisit public credința mea și am devenit membru al bisericii. La vârsta de douăzeci și doi de ani m-am dedicat predicării Evangheliei și am intrat la un colegiu pentru a mă pregăti. După o luptă de doi ani, am renunțat la colegiu, și am mers în orașul New Orleans unde mi-am început cariera de apărător al ordinii publice. Această carieră a durat peste douăzeci și cinci de ani și în tot acest timp eu m-am străduit să rămân și un creștin devotat. Astfel am căutat să-mi continuu pregătirea și pe tărâmul credinței și chiar m-am înscris la seminar. O perioadă, în timp ce lucram full time ca polițist și urmam cursurile seminarului, am şi păstorit o biserică.

Capitolul 1

 Puterile proprii

Într-o sâmbătă seara, pe la nouă și jumătate, efectuam patrula de rutină într-un cartier mărginaș al orașului New Orleans. Fusese o zi de august îngrozitor de fierbinte. M-am bucurat de scăderea temperaturii adusă de lăsarea întunericului, chiar dacă era vorba de numai câteva grade. La un moment dat, am văzut o mașină cu farurile stinse rulând chiar pe mijlocul drumului. Mergea repede si se indrepta spre mine. Am acționat din reflex și am apăsat ambele frâne ale motocicletei, apoi am urcat peste bordură, exact când mașina a trecut în viteză pe lângă mine. Am pus motorul în viteza întâi și m-am învârtit în loc. Chiar și gangsterii ar fi fost mândri de cauciucurile mele încinse. Mașina era mare și puternică și m-a lăsat repede în urmă. La o distanță bună față de mine, mașina a părăsit deodată strada principală, luînd-o pe un drum acoperit de praf și s-a afundat pe acest drum izolat. Șoferul știa că în momentul în care mă voi angaja pe acest drum, voi încetini viteza din cauza norilor de praf. Și într-adevăr, când am luat-o pe acel drum de țară, praful a devenit atât de gros, încât a trebuit sa reduc mult viteza. Dar totul a fost spre avantajul meu, pentru că oriunde s-ar fi dus, ar fi lăsat o urmă de praf.

Imediat am ajuns la o fundătură, și am văzut mașina pe care o  urmăream parcată în spatele unui copac mare. Mașina era goală și toate clădirile din vecinătate erau în întuneric. Pe partea cealaltă a drumului se afla un bar și mi-am dat seama că șoferul trebuia sa fie acolo. Fără să mă asigur deloc am sărit de pe motocicletă și am intrat în bar, cerând ca proprietarul mașinii să facă un pas înainte. Când mi-am dat seama că intrasem într-o capcană, era prea târziu. Se pare că vizita mea fusese anticipată, întrucât atunci când am intrat, aproape treizeci sau patruzeci de inși au sărit asupra mea și mi-au imobilizat brațele ca să nu mai pot folosi arma. În timp ce barmanul îi întărâta împotriva mea, unul din oameni a ieșit ca să facă rost de o frânghie. Ei s-au sfătuit ce să facă cu mine și au plănuit să mă spânzure de un copac mare care se afla în fața barului. Un bărbat din mulțime a încercat să-i opreasca și m-am înviorat imediat. Planul meu era sa trag de timp, sperând că își vor da seama ce fac și mă vor lăsa în pace. Planul a eșuat. Între timp, barmanul continua să-i întărâte. În cele din urmă, bărbatul care plecase, s-a întors cu frânghia. Ca să mă scoată din bar, mulțimea trebuia să iasă pe o ușă strâmtă. Trei oameni nu puteau trece pe ea în același timp. Când intrasem în bar, îmi lăsasem motocicleta parcată la intrare, cu motorul mergând. La ieșirea din bar, mulțimea s-a împuținat iar eu am putut să-mi eliberez mâna dreaptă. Trecând pe lângă motocicletă, am apucat microfonul de la stația de emisie și am chemat ajutor prin radio. Atunci s-a petrecut ceva ciudat. O forță necunoscută a pus o teamă în inima celor care mă înconjurau și ei s-au risipit în toate direcțiile. Eu am sărit pe motocicletă și am luat-o din loc exact la timp pentru a auzi dispecerul care îmi răspundea: “Unitatea care cere ajutor… Schimbă poziția … Nu pot să-ți localizez semnalul.”

Acesta a fost doar un incident pe care l-am trăit în cariera mea de polițist. Însă eu m-am confruntat de atâtea ori cu situații disperate din care am scăpat numai pentru ca o mână nevăzută m-a salvat. De fiecare dată am respirat ușurat și am crezut că fusesem “norocos”. Acum, când privesc înapoi, peste cariera mea, pot vedea clar mâna lui Dumnezeu, care a avut în vedere orice împrejurare a vieții mele, pentru ca eu să pot fi astăzi aici să vă aduc acest mesaj.

Capitolul 2

 Zile timpurii

M-am născut în timpul unei crize economice, într-o fermă mică dintr-o zonă foarte săracă a statului Mississippi. Tatăl meu, fiind tâmplar, lucra “în afară”. Frații mai mari munceau la fermă pentru a asigura hrana familiei. Mama ținea gospodăria și gătea trei mese pe zi. Ne spăla rufele cu mâna ajutându-se de o scândură de frecat. Fierul de călcat era încins la un foc puternic, ca mama să poată călca hainele noastre. Ea obișnuia să spună că dacă ești sărac nu este o scuză ca să fii “soios”, așa că trebuia să fim toți curați și plăcuți. Poate veți spune că am fost mai binecuvântat decât mulți copii din vremea mea, de vreme ce am crescut într-o familie creștină. Tata era diacon în biserica locală și a slujit în această funcție cincizeci de ani. Nu l-am auzit pe tata niciodată rostind blesteme. Nu spun că nu le-a rostit, ci doar că nu l-am auzit niciodată rostindu-le. Nu l-am auzit niciodată ridicând vocea la mama, dar am auzit-o pe ea de multe ori ridicând vocea la el. Oricât de ciudat ar părea, tata se străduia să mențină pacea în casă. .

Părinții mei erau din aceia care își luau copiii la biserică și nu doar îi trimiteau acolo. Cu tatăl meu, am avut o relație deosebită. Pentru mine, el a însemnat mai mult decât un simplu tată. A fost cel mai bun prieten al meu. Când aveam probleme deosebite și aveam nevoie de un prieten apropiat în care să mă încred, mergeam mereu la el și el m-a înțeles. Când aveam o nevoie, mi se părea mereu că el era acolo ca s-o împlinească. Oricare ar fi fost cererea mea, el făcea tot posibilul ca să o împlinească. Ca băiețandru, evenimentul săptămânii era mersul la biserică duminica. Acolo, eu și frații mei aveam prilejul să ne întâlnim și să discutăm și cu ceilalți cunoscuți pe care nu-i văzusem toată săptămâna. Eu nu tânjeam după slujba de la biserică, ci după ocazia de a mă juca cu ceilalți copii. Când începea serviciul divin, trebuia să mergem toți înăuntru și să stăm cuminți în timp ce se predica. Foarte adesea păstorul striga în loc să vorbească. Ați fost vreodată nevoiți să stați nemișcați pe una din băncile acelea lucioase ale bisericii mai mult de două ore ? Dacă da, atunci știți la ce mă refer și înțelegeți prin ce treceam. Păstorul acela bătrân pe care-l aveam … ei bine … avea atâta putere în plămâni când striga, încât sunetele scoase țâșneau ca o rafală de vânt ce nu se mai termina. Iar eu eram sigur de un lucru – el nu putea spune cu precizie cât este ceasul! Își scotea ceasornicul rotund, de ceferist, și îl așeza pe amvon. După aceea eu nu-i mai vedeam ceasul.

Privind înapoi, îmi dau acum seama ce iubire sinceră era în inima acelui predicator. El dorea ca nimeni să nu ajungă în iad. Ce mult se străduia și pleda pentru fiecare suflet, dar așa de mulți nu-l auzeau. Eu credeam tot ce spunea acel predicator și tot ce spunea învățătorul meu de școală duminicală. Când ei mi-au vorbit despre Isus, i-am crezut. Când mi-au vorbit despre Moise, David și Avram și toate celelalte personaje din Biblie, i-am crezut. Am crezut că toate acele personaje au existat în mod real și niciodată nu m-am îndoit de autenticitatea acestei învățături. În cursul săptămânii, la școală, profesoara îmi vorbea despre Abraham Lincoln, George Washington, și alți eroi americani, care au fost părinții acestei țări și care și-au adus contribuția la făurirea unei Americi civilizate. Ea ne explica ce făcuseră ei ca noi să avem astăzi ceea ce avem, cea mai mare națiune de pe fața pământului. Nepunând la îndoială niciodată spusele profesoarei, am crezut ca toți acei oameni au fost reali. Cu mintea mea de copil înțelegeam că ei trăiseră cu mult timp în urmă. Ei muriseră de mult și îmi era greu să mă raportez la niște oameni care muriseră de mult. Nu puteam înțelege valoarea și nici legătura vieții lor de demult cu viața mea de astăzi.

Într-o duminică, un evanghelist a venit în biserica noastră și a vorbit despre iad. El a predicat despre flăcările de acolo și le-a prezentat așa de real încât aproape că le simțeam dogoarea. Aveam impresia că simt mirosul cărnii arse și, deodată, ceva despre care vorbea predicatorul s-a raportat la mine. El a vorbit despre osândă, despre focul veșnic, și moartea veșnică. Eu am primit mesajul și am crezut că există iad. Fiind atent la fiecare cuvânt rostit de aceI predicator, în timp ce el continua să vorbească despre iad, mi-am spus că orice s-ar întâmpla, nu trebuie să ajung acolo! M-am hotărât chiar din acel moment, să nu ajung niciodată în situația de a fi osândit să merg în iad. Deși eram doar un băiețel am fost într-adevăr atent la cuvintele acelui evanghelist și ceva a devenit foarte clar pentru mine. În.acea zi, m-am hotărât să mă alătur acelei biserici și să fac tot ce era necesar ca să scap de osânda veșnică a iadului.

Capitolul 3

Timpul pentru placebo

După ce m-am întors din războiul din Coreea, la vârsta de douăzeci și doi de ani, am simțit că Dumnezeu mă chemase să predic. M-am înscris la un colegiu creștin dorind să ajung un lucrător în via Domnului, dar după doi ani de lupte spirituale și îndoieli am considerat că mai mult de atât nu puteam face. Am renunțat la școală și mi-am croit drum către New OrleansCity, unde m-am înrolat ca polițist, începând o carieră ce avea să dureze peste douăzeci și cinci de ani. În timpul acestor ani de aplicare a legii, am avut ocazia să lucrez în toate ramurile acestei profesiuni. Am început cu patrula de rond, apoi am lucrat ca anchetator în civil, ca dresor de câini, instructor la academie, comandant, șef de unitate și membru al bordului de administrație. În timpul celor douăzeci și cinci de ani, am servit cinci luni full time la poliția statului Louisiana și trei luni full time detașat cu serviciul la Baltimore, la Departamentul poliției din Maryland. În afară de acești ani, am reușit să aranjez totul astfel, încât să-mi pot continua școala. Criminologia era inclusă în cursurile mele, dar teologia a continuat să mă intereseze în mod deosebit. Am urmat cursurile seminarului și în timp ce îl frecventam am păstorit chiar o biserică un an de zile. În timpul carierei de polițist am rămas un creștin adevărat și devotat. Uneori, în afara orelor de serviciu de la Departamentul de poliție, stăteam la colțul străzilor și împărțeam tractate. Am predicat evanghelia în închisori, am vizitat bolnavi în spitale și chiar am călătorit în orașele din zona limitrofă pentru a predica în incinta tribunalelor. Făcând toate acestea și mult mai multe, am încercat chiar să împart puținul meu cu cei necăjiți.

În timp ce activam ca polițist, am practicat “regula de aur”. Chiar atunci când lucram ca ofițer în uniformă la divizia de motociclete și aplicam reguli1e de circulație, am făcut tot ce am putut pentru a respecta “regula de aur”. Înainte de a mă coborî de pe motocicletă pentru a mă îndrepta către vehicolul unui contravenient oprit, îmi spuneam:  “Dacă m-aș afla în locul lui, cum mi-ar place să fiu tratat?” Mă străduiam să tratez pe fiecare așa cum mi-ar fi plăcut mie să fiu tratat. Am încercat să-mi iubesc aproapele și am căutat să fac tot ce spune Biblia că trebuie să facă un creștin și … într-o zi am murit. În timp ce am stat înaintea lui Dumnezeu, El a numit viața mea o urâciune. În cele ce urmează vreau să vă spun de ce această viață de slujire a fost calificată de El ca o urâciune. În cursul anului 1973, mi-am petrecut mult timp cu cercetarea Scripturii, încercând să descopăr noi indicii despre lucrarea lui Anticrist.

Datorită condițiilor existente în lume, eram sigur că el era pe cale să se descopere. Pe la începutul lui 1974, am primit un mesaj sub forma a cinci vise, care s-au petrecut într-o perioadă de șapte zile. Ele au fost diferite, dar aveau o temă comună. Primul vis l-am avut în noaptea de 30 decembrie 1973. Al doilea vis a fost pe 1 ianuarie 1974. Al treilea, pe 3 ianuarie 1974, iar al patrulea și al cincilea în noaptea de 5 ianuarie 1974. Nu mi-am dat seama de mesajul lor, dar am înțeles că Dumnezeu îmi vorbea. Pentru că eram angajat într-o cercetare aprofundată despre Anticrist, am crezut că acele vise erau un fel de mesaj despre el. Am aflat mai târziu, că ele erau legate de lucrarea supranaturală în care urma să fiu implicat șapte ani mai târziu.

Capitolul 4

 Proorocia

După un studiu aprofundat al Scripturii despre Anticrist, în noaptea de 30 decembrie 1973, m-am retras ca să mă odihnesc pe la ora unsprezece și jumătate. În acea noapte am avut primul vis, în care m-am văzut pe mine stând într-un balansoar, legănându-mă încoace și încolo, în timp ce o briză răcoroasă îmi bătea în față. Stăteam așa de confortabil, încât ațipisem și mă simțeam de parcă nu aveam nici o grijă sau nevoie pe lume. Pe un pat lângă mine se afla mama care era pe moarte. Necazul ei nu mă interesa deloc. Nu îmi păsa de ea. Apoi, am simțit o durere ascuțită la degetele de la mâna stângă. Privind în jos din scaunul în care mă aflam, am văzut un câine uriaș, din rasa Marele Danez, care mă mușca de degete. Câinele părea să fie foarte rău, dar nu m-am speriat de el. M-am sculat încetișor și l-am momit către ușa din față. După ce a ieșit afară, am trântit ușa cu putere. L-am auzit fugind în jurul casei îndreptându-se către ușa din spate și în timp ce fugeam prin casă, am ajuns la ușă odată cu el. Când el a început să sară la ușă, am trântit-o cu putere și am proptit-o cu umărul. M-am deșteptat și așa s-a sfârșit primul vis. Două nopți mai târziu am avut al doilea vis în care m-am văzut stând la intrarea unei case cu trei etaje. Era o casă veche, dar eu o vedeam pentru prima oară. Din casă se auzea schelălăitul îngrozitor al unui câine. Am deschis ușa și am intrat. Casa era goală- înăuntru nu erau nici oameni, nici mobilă – iar schelălăitul câinelui continua. M-am uitat în jur dar nu am găsit nimic. Am urcat la etaj și nici acolo nu era nimeni. Urletul câinelui continua ca un bocet și ca o amenințare. La capătul scărilor am vazut o încăpere și am deschis ușa. Înăuntru se aflau doi câini care păreau gemeni, dar aveau culori diferite. Unul era alb, iar celălalt era negru. Erau de talie mică și semănau cu rasa Fox Terrier, sau cu Terrierul Scoțian. Câinele negru zăcea pe o parte de parcă era mort, și câinele alb stătea peste el. Câinele alb lătra și se uita la mine cu o privire rea. Mi-am dat seama imediat ca era foarte rău. Încerca să mă hipnotizeze, însă prin mijloace supranaturale am aflat că era hotărât să mă distrugă, dar nu avea nici o putere asupra mea. Din momentul în care am înțeles că aveam o protecție divină, nu mi-a mai fost teamă. Deodată, câinele a ieșit din încăpere și s-a dus să întâlnească oameni pe stradă. Era mic și nostim, iar oamenii se opreau să-l mângâie. Atunci el îi hipnotiza, iar ei pluteau către un cuptor uriaș și ardeau. Câinele a dispărut repede. M-am întors ca să cercetez mai departe clădirea și am auzit un ciocănit la ușa din față. Când am deschis ușa, acolo stătea cel mai bun prieten al meu. Am fost surprins să-l văd – intră Larry – i-am spus. Când a intrat pe ușă, mi-am dat seama dintr-o dată că nu era pietenul meu, ci era câinele cel alb cu ochi răi, deghizat în prietenul meu. El căuta să mă distrugă, dar eu nu mă temeam. Când a încercat să mă hipnotizeze, l-am hipnotizat eu, iar el a plutit spre cuptor. Masca lui a ars și am văzut că de fapt era câinele alb și rău care râdea de mine. Acesta a fost visul numărul doi.

A trecut o noapte și apoi a venit visul numărul trei în care m-am văzut pe mine mergând pe o potecă ciudată într-o localitate neobișnuită. În jurul meu erau munți acoperiți de zăpadă și arbori înalți. Purtam pe umăr un sac cu mâncare pentru câini și mă îndreptam către o casă construită recent, cu aspect de fermă, pe care nu o mai văzusem niciodată. În timp ce mă apropiam, am putut zări ceva printr-o fereastră a casei. În jurul unei mese stăteau mulți oameni și mâncau. Majoritatea erau adulți, dar se aflau și câțiva copii. Deși toți de acolo făceau parte din familia mea, pe cei mai mulți, nu i-am recunoscut. Am recunoscut-o pe cumnata mea care a ieșit afară și m-a invitat înăuntru să mănânc. Am refuzat scuzându-mă că trebuia neapărat să merg în curtea din spate și să dau mâncare la câine. Când am ajuns în curtea din spate, am pus sacul cu mâncare pentru câini pe un raft și am început să o pregătesc pentru un câine. În acel moment, m-a atacat un câine Ciobănesc german. El sărea la mine și căuta să mă muște, dar nu putea. Eu simțeam în jurul meu un scut nevăzut și nu mă temeam. Am continuat să pregătesc mâncarea în timp ce câinele continua să mă atace. Deodată, ca și cum ar fi venit dintr-un gigantic megafon din cer, s-a auzit un anunț care mă informa că’ tatăl meu fusese asasinat într-un fel de lovitură de stat. Mesajul nu era în întregime clar. Acesta a fost sfârșitul celui de-al treilea vis.

Acum îmi dau seama că visele îmi comunicau un mesaj special, prin mijloace supranaturale. Nu realizam care era semnificația lor și nici pentru ce îmi erau adresate mie. În noaptea care a urmat celui de-al treilea vis, adică în noaptea a șaptea, am avut ultimele vise, al patrulea și al cincilea. În visul numărul patru, m-am văzut coborând pe o stradă pavată cu pietre de râu, având pe ambele părți niște căsuțe albe și curate. Pe stradă circulau oameni în ambele sensuri. Unii din ei mergeau în grupuri, râdeau și vorbeau. După accent păreau englezi și după aspectul terenului și al arhitecturii se părea că nu mă aflam în America. De aceea, am tras concluzia că mă aflam în Anglia. M-am apropiat de o casă despre care am înțeles că era a mea și am intrat. Înăuntru mi-am văzut familia. Deși nu-i mai văzusem niciodată pe oamenii aceia, știam că ei sunt familia mea. Ei m-au întâmpinat vorbindu-mi cu accent englezesc, după care și-au continuat discuția. Eu am ieșit afară în curtea din spate, unde am fost întâmpinat de Collie, câinele meu. Am început să mă joc cu el și familia mea a ieșit afară să mă privească cum mă joc cu Collie. Chiar în acel moment, a intrat în curte tata pe poarta din spate și pe neașteptate câinele l-a atacat. Am sărit în ajutorul tatălui meu, căutând să îndepărtez câinele. În acest timp ai mei râdeau și aplaudau amuzându-se de atacul câinelui. M-am trezit și așa s-a terminat visul numărul patru.

M-am trezit brusc “ca luat din oală” și am înțeles că prin acele vise îmi vorbea Dumnezeu. Am resimțit un fel de teamă, apoi de îngrijorare. Mă întrebam mereu care era scopul acelor vise. Aproape o oră am cugetat la acel vis și în cele din urmă am adormit iar. După ce am adormit am avut cel de-al cincilea vis.

 În acest vis m-am văzut mergând pe o stradă din orașul meu natal. Mă îndreptam către primărie, unde primarul nou ales urma să mă numească într-o funcție oficială, în noua administrație a orașului. Nu știam care va fi această funcție,

nici care va fi slujba mea. Când am ajuns la primărie, am intrat în foaier unde erau câțiva oameni ce stăteau și discutau în grupuri mici. M-am alăturat unui grup și am discutat cu ei despre noul primar. În acel timp a venit și el. Numele lui de familie era White și era medic. Doctorul White a început imediat să-mi explice ce trebuia să fac în conducerea orașului și care urma să fie slujba mea. Eu nu puteam pricepe ce spunea, iar el părea să se enerveze din această pricină. În acel moment, au intrat în foaier doi politiști negri care aveau cu ei doi câini în lesă. Primarul a spus celor prezenți că cei doi politiști aduseseră doi câini noi de poliție pe care orașul tocmai îi primise și că administrația orașului era foarte mândră de cei doi câini. Tot atunci au evadat câțiva deținuți din închisoarea orașului și s-au îndreptat în grabă chiar către locul unde ne aflam noi. Politiștii au dat drumul câinilor și le-au ordonat să-i prindă pe criminali. După ce câinii au primit comanda, au alergat după criminalii fugari și au atacat câțiva trecători nevinovați. Eu am alergat dupa câini și le-am comandat să oprească atacul. Câinii au ascultat imediat comanda mea și au venit la mine cu cozile între picioare, cu teamă. Doctor White s-a apropiat de mine și a spus: “Avem nevoie de tine să dresezi din nou câinii noștri.” Eu am răspuns primarului: “Nu câinii voștri trebuie dresați din nou, ci oamenii vostri.” Atunci primarul a început să-mi explice din nou care va fi funcția mea în conducerea orașului. Pentru că tot nu puteam înțelege ce îmi spunea, el mi-a propus să stăm puțin la el în mașină ca să-mi poată explica mai bine oferta lui.

Am ieșit din clădire și ne-am îndreptat spre limuzina primarului pe care nu o mai văzusem. În mod ironic, era un Chevrolet, albastru cu alb, model 1953. Primarul era foarte mândru de mașina lui și spunea că este nouă. M-a invitat să iau loc pe scaunul din față și mi-a spus că el va sta pe scaunul din spate. În mașină mai era cineva care stătea la volan. Nu-i puteam vedea figura și nici nu mă interesa deloc cine era. Mi-am pus mâna dreaptă pe spătarul scaunului și mi-am întors capul ca să-l pot vedea pe primar, care, în acel moment, tocmai intra în mașină. L-am rugat din nou să-mi explice în detaliu slujba și funcția pe care urma să o primesc. Când el a început să mă lămurească despre acestea, mașina a alunecat înapoi pe o pantă și s-a lovit de un copac. În clipa aceea m-am deșteptat.

Atunci am înțeles că acel vis a fost de la Dumnezeu și prin el mi se încredința un mesaj important pe care eu nu l-am priceput. Când Dumnezeu lucrează în felul acesta, înseamnă că este vorba de ceva cu totul deosebit. Eu însă nu îmi dădeam seama ce voia să însemne. Această experiență a fost prea importantă pentru a o trece cu vederea. Dacă Dumnezeu a îngăduit să trec prin ea însemna că El voia să-mi comunice un mesaj. Am cugetat câteva zile la aceste vedenii de noapte și m-am hotărât să le înregistrez pe bandă. Erau prea importante și m-am temut că memoria nu le va păstra intacte.

In următorii șapte ani, acele benzi de casetofon au fost ascultate de foarte multe persoane. Nădăjduiam că Dumnezeu va tâlmăci visele mele poate chiar unuia din ascultători. Dar abia după ce s-a petrecut acel eveniment deosebit din viața mea, am primit o interpretare parțială a viselor. Fragmente din aceste vise rămân încă o taină. Interpretările pe care le-am primit vor fi tratate în ultima parte a acestei cărți.

Capitolul 5

 Pregătirea

În anul 1978, m-am retras de la Departamentul poliției din New Orleans și m-am mutat cu familia la o fermă din Mississippi de douăzeci și cinci de hectare. În această fermă, am început împreună cu soția o nouă lucrare, oferind azil copiilor necăjiți, neglijați, abuzați și maltratați. În decurs de trei ani am primit în casa noastră treizeci și doi de copii. Cei mai mulți oameni se credeau binecuvântați pentru că aveau familii mici, dar noi ne-am considerat binecuvântați din belșug pentru că în acei trei ani am avut treizeci și doi de copii. În timp ce desfășuram această activitate, eu mai eram încă implicat într-o lucrare a poliției, deși fusesem pensionat. În cadrul acestei lucrări instruiam oameni și câini care să fie folosiți în industria petrolului, peste ocean, pentru a detecta și preveni folosirea drogurilor ilegale în această industrie. Întrucât o parte din sarcinile mele includeau vânzarea acestui program către industria petrolului, trebuia să-mi petrec o mare parte din timp călătorind.

 Pe la începutul lui 1979 eram încă nemulțumit de viața mea. Îmi simțeam sufletul gol și-mi dădeam seama că îmi lipsea ceva. Tot timpul meu era ocupat, dar eu eram flămând după altceva și nu știam ce era acel altceva. Fusesem convins că dacă voi face din casa mea un cămin de copii voi afla o satisfacție spirituală. Dar nu a fost așa. În aceea perioadă câțiva prieteni au încercat să mă convingă să intru în politică. Ei credeau că, datorită experienței căpătate în poliție, aș fi bun să candidez ca șerif.  Mi-am petrecut toată primăvara și vara lucrând cu toată puterea la campania mea. Însă cu câteva zile înainte de alegerea programată pentru data de 7 august 1979, am fost lovit pe neașteptate de o boală groaznică. În noaptea dinaintea tragediei m-am dus la culcare ca de obicei după ce mi-am făcut un plan pentru a doua zi. Dimineața am avut o ușoară senzație de greață și nu am mai servit micul dejun. Soția m-a întrebat dacă nu aveam de gând să mănânc. I-am răspuns că mă grăbesc la o întâlnire cu niște persoane care urmau să-mi susțină candidatura ca șerif, prin contribuții pentru campanie. Nu știam că în acea zi îmi dăduse întâlnire și Dumnezeu. Biblia spune că omului îi este dat să moară o singură dată. Pe neașteptate, artera principală din trup s-a rupt provocând o pierdere de sânge masivă. Am fost internat în spitalul local unde s-au început imediat investigațiile pentru a localiza zona din care provenea pierderea de sânge. Spitalul local era foarte mic și nu avea suficient echipament ca să rezolve cazul meu. Târziu, în după amiaza zilei de 3 august 1979, medicul a intrat în camera unde mă aflam și privindu-l am înțeles că era îngrijorat. El mi-a spus: .”Domnule Pittman, sunteți foarte bolnav. Aici nu avem nici specialiști, nici aparatură pentru a vă îngriji. De aceea, vă recomand să fiți transferat de urgență la centrul medical regional.”

Centrul medical se afla la 72 de km.  astfel că nu am fost de acord, spunându-i doctorului că mă simțeam prea epuizat pentru a face față la un asemenea drum. Dorind să mă odihnesc, l-am rugat pe doctor să-mi dea voie să rămân  acolo peste noapte și să mă transfere în ziua următoare. L-am rugat să mă lase să-mi revin puțin și i-am spus că voi merge a doua zi. Dar el mi-a replicat că a doua zi nu voi mai fi în viață. Au pregătit imediat o ambulanță, au chemat un paramedic ca să aibă grijă de mine pe drum, și au permis soției mele să mă însoțească. Cam pe la jumătatea distanței pe care o aveam de parcurs până la centrul medical, toate funcțiile mele vitale au încetat brusc. Venele au cedat, împiedicând corpul să mai primească sângele care întreține viața. Paramedicul m-a considerat mort și a transmis acest lucru prin stația radio. El a cerut spitalului să trimită un medic care să ne întâlnească pe rampă, explicând că poate un medic ar putea să mă resusciteze și să-mi readucă semnele vitale.

        La centrul medical, mă aștepta un medic care m-a dus imediat la camera de urgență. Aici în următoarele 24 de ore s-a desfășurat o bătălie disperată pentru a-mi salva viața. O echipă de șase medici a luptat cu disperare să păstreze scânteia de viață în trupul meu. Șapte din acele 24 de ore au fost petrecute în camera de urgență, 7 la chirurgie, și restul la recuperare. Șapte zile au fost petrecute la terapie intensivă. În cursul primelor șapte ore, cât am stat la camera de urgență, au reapărut semnele vitale. După aproape 3 ore de muncă, unul dintre doctori a ieșit afară și a spus familiei mele să se pregătească pentru tot ce e mai rău. Mai târziu a ieșit chirurgul șef, care a spus soției mele că pierdusem o cantitate masivă de sânge și nu puteau opri hemoragia. El a dec1arat că nu au putut localiza zona de sângerare, deși au făcut tot ce era omenește posibil. A arătat că situația era într-adevăr foarte gravă, și nu erau speranțe de supraviețuire.

        Pe la miezul nopții doctorul a ieșit din camera de urgență și a spus soției mele că, în cele din urmă, au localizat vasul de sânge rupt și că singura cale prin care puteau opri scurgerea sângelui era prin intervenție chirurgicală. A mai adăugat însă că era imposibil să facă această operație pentru că eram prea bătrân, pierdusem prea mult sânge și nu aș fi rezistat la operație. Din aceste motive, doctorii s-au hotărât să mă ducă la terapie intensivă ca să mă întărească printr-o hrănire specială. Ei sperau că voi rezista până luni. Mai mult de atât, ei lăsau să se înțeleagă că voi avea șansa să rezist la operație. Astfel la miezul nopții am fost dus la terapie intensivă, dar la ora 6 dimineața, semnele mele vitale au dispărut din nou. Medicul șef a ieșit din salonul de terapie intensivă și a spus soției mele că a intervenit altceva. M-au dus la sala de operație unde au lucrat asupra mea alte șapte ore.

Capitolul 6

 Minunea

La un moment dat, în timp ce medicii lucrau asupra mea, mi-am revenit și am realizat că eram pe moarte. Am înțeles că viața mă părăsea și că mă ținea în viață doar voința. Fiecare respirație era atât de dureroasă încât mi-am dat seama că trupul meu nu va mai putea rezista. Simțeam că puterea mea cedează cu fiecare inspirație iar după ce inspiram aveam nevoie de același efort ca să expir. Nu era nimic automat. Am înțeles că mă aflam în ceasul morții. Din această vastă întunecime mi-a apărut înaintea ochilor un verset din Scriptură din Epistola către Evrei 9: 27: ,,Și, dupăcum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar dupăaceea vine judecataAsta era.

Știind că numai Dumnezeu îmi putea reda viața și că numai El putea schimba ceasul morții, am făcut o rugăciune ciudată. Rugăciunea mea a fost ca Dumnezeu să îmi îngăduie să apar în fața tronului Său și să cer prelungirea vieții mele fizice. În alt loc și în alt timp o asemenea rugăciune ar fi fost neobișnuită, totuși, toate acestea au fost după planul lui Dumnezeu pentru ca în cele din urmă să slujească scopului Său. Gândul de a face o asemenea rugăciune a fost pus în mintea mea de către Duhul Sfânt.

Când mi-am încheiat rugăciunea am auzit o voce. O voce minunată!  Nu există cuvinte în limba noastră ca să v-o descriu. Era un glas deosebit de atrăgător care fascina. Timbrul era așa de plăcut că numai datorită lui ajungeai să crezi că cel care vorbește este Dumnezeu. Eu m-am gândit: “Este Dumnezeu! El a auzit rugăciunea mea și acum îmi răspunde!” Glasul mi s-a adresat: “Nu mai respira. Oprește-te, totul se va termina. Odihnește-te și nu te tulbura.” Apoi a continuat spunându-mi că dacă voi asculta, voi avea toate lucrurile pe care le-am dorit vreodată. În acel moment, am început să mă supun și să reduc efortul de a respira. Era prima data în viața mea când auzeam o voce supranaturală, așa că înțelegeți cât eram de impresionat. Era o voce frumoasă, care nu poate fi descrisă în cuvinte omenesti. Chiar tonul acelei voci te convingea că cel care vorbea era Dumnezeu. Vă închipuiți cu ce plăcere m-am supus poruncii acelei voci, astfel că pentru un moment, nu m-am mai luptat să respir. Apoi, un gând mi-a străfulgerat prin minte: “NU! – acesta nu este Durnnezeu, ci diavolul care căuta să mă facă să-mi pun capăt zilelor.” Acel gând mi-a venit în minte așa cum este scris in Epistola lui Iacov: Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi.

Acolo în starea în care mă aflam, dincolo de perdeaua de lacrimi, chiar în valea umbrei morții, Satan m-a întâlnit și m-a mințit. Desigur, acea mașinație nu era mare lucru pentru el, întrucât mă mințise toată viața. El mă mințea încă odată în timp ce eram pe moarte. Nimic nu este sacru pentru Satana, tatăl minciunii, căci chiar în locul acela el venea să-mi sugereze că este Dumnezeu.

Acestea sunt tacticile cu care oamenii acestei lumi sunt confruntați în această perioadă dinaintea răpirii Bisericii. Satana este, mai întai de toate, un mincinos. El a mințit-o pe Eva și de atunci continuă să mintă. Partea tristă este că mulți oameni acceptă minciunile lui fără să știe. Remarcați că în situația mea Satana nu a început cu o minciună directă. El a spus că dacă îl voi asculta, durerea fizică se va opri. A fost sincer în spusele lui, dar tot ce a adăugat apoi era minciună. A luat puțin adevăr pentru a da credibilitate spuselor lui, apoi a răsucit totul ca să-i convină, făcând din tot o minciună. De aceea este așa de greu să-l prinzi. În general, el are întotdeauna un mic adevăr amestecat cu o mare minciună.

Capitolul 7

 Marea călătorie

Ce s-a întâmplat apoi este așa de neobișnuit că unii oameni pot foarte greu să creadă. De la început vreau să subliniez că știu diferența care există între visuri, vedenii și experiențe reale. De asemenea pot sublinia că dacă nu credeți că Satan și demonii lui sunt ființe reale, atunci vă faceți vouă și Împărăției lui Dumnezeu un mare deserviciu. Căci nu veți rezista unui dușman dacă nu credeți că el este real. În momentul în care m-am împotrivit Satanei, el a fugit de la mine. Îngerii au fost acolo și au luat duhul meu din trup. Acești îngeri au fost prezenți tot timpul cât Satan m-a ispitit, deși eu nu am știut aceasta pentru că eram încă în trup de carne. Îngerii nu au încercat să mă ajute până ce eu nu m-am împotrivit Celui Rău cu propria voință. Singurul ajutor pe care l-am avut a fost descoperirea supranaturală pe care mi-a făcut-o Duhul Sfânt că vocea pe care o auzeam aparținea lui Satan și nu lui Dumnezeu. Dacă acceptam, sau nu, să ascult acea voce era alegerea mea.

După ce duhul meu a părăsit trupul, îngerii m-au însoțit și m-au dus imediat în al doilea cer. Nu a trebuit să părăsim camera de spital pentru a intra în al doilea cer. Am pătruns acolo chiar din aceea cameră în care se afla trupul meu, trecând doar printr-un zid dimensional. Era un zid prin care trupul de carne nu putea trece, ci numai duhul. Cititorule, dacă vrei să înțelegi ce s-a întâmplat atunci, trebuie să înțelegi separarea duhului de trup. Ca să știm cum se petrece acest lucru, trebuie să știm cum suntem făcuți noi, oamenii. Biblia afirmă că noi, ființele umane, suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu. Biblia afirmă 3 adevăruri veșnice despre Dumnezeu: numărul 1:Dumnezeu este Duh; numărul  2: Dumnezeu este nevăzut; numărul 3: Dumnezeu este nemuritor. Dacă noi suntem creați după chipul Lui, atunci noi suntem duh, suntem nevăzuți și suntem nemuritori. Prin urmare, atunci când ne uităm într-o oglindă nu vedem ființa noastră reală. Vedem numai trupul, sau vasul de lut, în care trăim. Întrucât toți suntem creați după chipul lui Dumnezeu, ar trebui să fim toți identici cu celuilalți oameni, dacă lăsăm la o parte trupurile noastre pământești, fizice. De aceea, ni s-a dat un suflet pentru a ne separa unul de celălalt, a ne individualiza.

Animalele au și ele un suflet. Singura diferență dintre sufletele lor și ale noastre este că sufletul nostru aparține duhului, iar sufletul lor aparține trupului. Când trupul lor piere, piere și sufletul lor odată cu el. Când trupul nostru piere, sufletul rămâne cu duhul. Când duhul meu a părăsit trupul, sufletul meu l-a însoțit. Consider că cea mai simplă modalitate de a identifica sufletul ar fi să spunem că el este personalitatea cuiva. Deși la un moment dat am fost departe de trupul meu, eu mi-am păstrat individualitatea, sau personalitatea. Mi-am păstrat toate facultățile. De fapt, ele au fost mult sporite.

În timp ce ne mișcam prin acel perete dimensional înăuntrul celui de-al doilea cer, m-am găsit pe mine însumi într-o lume complet diferită, o lume cum nu mi-am imaginat vreodată. Acea lume era populată de ființe spirituale la fel de numeroase ca nisipul mării. Acele ființe erau demoni, sau îngeri căzuți și aveau mii de aspecte și forme. Chiar cei cu forme și aspecte asemănătoare se diferențiau prin coloritul lor divers. Mulți demoni erau cu forme sau aspecte umane și mulți alții semănau cu animalele lumii noastre. Alții aveau forme și aspecte cumplit de hidoase. Unele forme erau atât de scârboase că aproape mi s-a făcut greață. Când am ajuns în al doilea cer, am știut imediat în ce direcție trebuie să merg ca să ajung la al treilea cer unde era Dumnezeu. Nu-mi dau seama de unde știam acest lucru, dar așa era. De asemenea știam că pentru a căpăta răspuns la rugăciunea mea, trebuia să apar înaintea Tatălui Ceresc. Eram conștient că atât eu cât și îngerii care mă escortau călătoream în lumea spiritelor sub protecția Duhului Sfânt. Să nu vi se pară ciudat că îngerii aveau nevoie acolo de protecția Duhului Sfânt, căci ne aflam în al doilea cer. În al doilea cer se află acum tronul Satanei. Satan nu este încă în iad, deși iadul va fi destinul lui final.

Toate spiritele din acea lume erau conștiente de prezența noastră și de protecția pe care ne-o acorda Duhul Sfânt. Ca să înțelegeți de ce era necesară acea protecție, voi da o referință biblică care arată cum a fost arătată puterea lui Satan în al doilea cer. Daniel cap. 10 spune că Dumnezeu a trimis un înger pentru a-i duce un mesaj lui Daniel. Datorită importanței acestui mesaj, Satan nu voia ca el să fie transmis. Pentru a ajunge la Daniel, îngerul trimis de Dumnezeu din al treilea cer trebuia să străbată al doilea cer. Satan și-a trimis pe unul dintre prinți sau dintre căpeteniile de seamă ca să-l oprească pe înger. Îngerul trebuia să lupte și nu o putea face singur și, din această cauză, el a trebuit să ceară întăriri. Dumnezeu a trebuit să trimită pe unul din arhanghelii Lui, pentru a-l ajuta pe mesager și, chiar și în această situație, au fost necesare douăzeci și una de zile. După ce îngerul a transmis mesajul lui Daniel, i-a amintit că va trebui să lupte iar la întoarcere, când va trece din nou prin al doilea cer.

În timp ce ne mișcam prin acea lume, am fost foarte dezamăgit de faptul că escorta mea nu mă ducea în direcția celui de-al treilea cer, unde se afla Dumnezeu. În schimb, ne îndreptam spre direcția opusă. În timp ce ne mișcam din loc în loc, în acea lume, am învățat multe lucruri despre demoni.

În acea lume a spiritelor făceam lucrurile diferit de cum le facem aici în lumea fizică. De exemplu, nu comunicam prin cuvinte, ci mai degrabă comunicam cu mintea. Era ca o proiectare a cuvintelor noastre prin undele gândului și primirea răspunsului se făcea în același fel. Cu toate acestea, eu puteam să mă gândesc la mine fără să-mi proiectez gândul, dar am descoperit că aceasta nu mă avantaja, căci îngerii îmi puteau citi gândurile.

În acea lume puteam auzi sunete diferite, dar nu le auzeam cu urechile, ci le percepeam cu mintea. Când călătoream, o făceam mai mult într-un fel pe care eu îl numesc “viteza gândului”. Acest fel de călătorie însă nu-mi dădea nici o senzație de mișcare. Îngerul spunea încotro mergem și ne și aflam acolo. Alteori nu călătoream în felul acesta. Odată  când am fost conștient de mișcare a fost atunci când m-au adus înapoi în lumea fizică pentru a vedea acolo lucrarea demonilor. Călătoria noastră în acea lume semăna cu o plutire pe nor. Încă mai am acea senzație de mișcare.

Nu vă lăsați amăgiți de nimeni, demonii sunt foarte reali. Biblia face mai multe afirmații despre demoni decât despre îngeri iar în Luca 11: 24-26 se arată că demonii sunt răi. Marcu 5: 8,9 arată cât de numeroși sunt și Matei 10: 1 arată că ei sunt duhuri necurate. Matei 12: 26-28 afirmă că ei se află sub comanda lui Satan și Matei 8: 28, 29 arată că ei îi pot poseda pe oameni.

În lumea demonilor există o împărțire a puterii ca în cadrul armatei, unde totul este structurat în funcție de ranguri și ordine. Anumiți demoni poartă titlul de prinț, care desemnează întotdeauna pe demonul însărcinat cu conducerea unui principat. Un principat este un teritoriu, o arie, un loc, sau un grup care poate fi atât de întins încât să cuprindă o națiune sau poate fi atât de mic încât să aibă o singură persoană. Când Satan trasează o sarcină unui prinț, el dă prințului autoritatea de a acționa în numele lui și de a folosi orice mijloace pentru a-și îndeplini sarcina.

În timpul călătoriei pe care am făcut-o în al doilea cer, îngerii mi-au arătat diferitele tipuri de demoni. Fiecare din aceste tipuri îmi era arătat, cu indicarea domeniului de specializare. Am descoperit curând că în lumea demonilor nu existau “practicieni generaliști” (cu 0 singura exceptie). Demonii sunt cu toții experți în domeniul lor particular. Fiecare demon are câte un singur domeniu în care excelează. Există însă o singură excepție. Există o anumită categorie de duhuri rele care sunt total diferite de celelalte. Ele au fost identificate mai întâi de Isus în Matei 17: 21 ca fiind un soi diferit. Domeniul lor de acțiune îl explic în detaliu în cartea mea intitulată “DEMONUL MISTER”.

Capitolul 8

 Demonii

În timp ce mi se arăta fiecare tip de demon, am descoperit repede ca există o anumită ordine socială, sau ranguri. Cei care se aflau în vârful ierarhiei aveau forme asemănătoare oamenilor. Pe măsură ce ne îndreptam către cei din c1asele sau ordinele de jos, vedeam demoni cu aspecte și forme tot mai diferite. Unii semănau cu niște ființe din mitologia greacă – jumătate animal și jumătate om. Alții semănau cu animalele din lumea noastră. Iar alți demoni aveau forme și aspecte atât de dezgustătoare că nici măcar nu vi-i puteți imagina. Duhurile care se află în vârful ierarhiei sunt demonii de război. Ei sunt “crema cremei” lui Satan. Ei se mișcă în al doilea cer și chiar în aceasta lume fizică după voia lor călătorind întotdeauna în grupuri, niciodată singuri. Pe oriunde mergeau aceștia, ceilalți demoni se dădeau la o parte din calea lor. Demonii războiului aveau aspect omenesc. Ei arătau ca și oamenii, dar aveau o statură gigantică. Erau înalți (cam 2,5 m până la 3,65 m), robuști și minunat clădiți. Semănau oarecum cu atleții giganți. Toți demonii de război erau de culoarea bronzului. (În descrierea mea despre lumea spiritelor nu am putut să prind toate aspectele și formele diferitelor ordine de ființe spirituale pe care mi s-a îngăduit să le văd. Există mult mai multe ordine decât am putut cuprinde eu în această descriere. O descriere detaliată a lor și a activităților pe care le desfășoară fiecare, se găsește în cartea mea “DEMASCAREA  LUCRĂRII CELUI RĂU“)

Al doilea tip de demon puternic care mi-a fost arătat avea de asemenea formă umană și semăna cu oamenii obișnuiți. Toți demonii repartizați acestei arii de lucru păreau că se situează pe locul al doilea ca importanță. Șeful acestui grup este demonul de lăcomie și cuprinși în această grupă sunt demonii de ură, poftă, ceartă, și alți câțiva.

Al treilea tip de demoni foarte puternici mi-a fost descoperit sub aspecte șI forme mixte. Unii aveau forme umane, alții erau jumătate oameni, jumătate animale iar alții semănau numai cu animalele. Acești demoni erau experți în domeniul artelor tenebroase precum vrăjitoria și alte domenii înrudite cu ea. Tot din acest grup făceau parte demonii de spaimă și demonii de autodistrugere ca și ceilalți demoni care știu să imite perfect duhurile celor răposați și se manifestă ei înșiși în lumea fizică ca fantome. Demonii acestui grup sunt cei care îi controlează pe închinătorii lui Satan din această lume.

Când am ajuns la cel de-al patrulea grup sau ordin, toți demonii din acest grup au fost arătați cu forme diferite de cele omenești. Unii aveau aspectul unor animale cunoscute, iar alții aveau aspectul unor animale necunoscute. În acest grup erau demonii de crimă, de brutalitate, de sadism și alții care se află în spatele masacrelor.

În timp ce ne mișcam mai departe spre partea de,jos a ierarhiei către capătul formelor morbide, unii demoni erau atât de scârboși încât înfățișarea lor producea greață. În acest grup erau demonii răspunzători de perversiunile sexuale. Ei sunt așa de disprețuiți de confrații lor încât par mereu că se ascund atât în cel de-al doilea cer cât ți în lumea fizică. Ei nu se asociază cu alți demoni în afară de cazul în care au de împlinit o sarcină.

Se afla acolo și un alt grup de demoni pe care l-am putut vedea, dar nu-mi amintesc prea mult despre domeniul lor de acțiune. El mi-a fost îndepărtat din minte în mod intenționat și nu mi s-a îngăduit să aflu sau să rețin prea multe despre acest grup. Nu știu nici măcar unde se află pe scara ierarhică și nici înfățișarea lor nu mi-a fost arătată. Nu cunosc bine care este aria lor de acțiune, totuși, sunt conștient de influența lor puternică asupra carnalului. Se pare că acest grup misterios de demoni acționează diferit de ceilalți și este folosit numai în cazuri și situații speciale pe care nu le-am înțeles. Nu mi s-a permis să rețin prea multe în memorie despre acest grup deosebit de demoni. Mi s-a permis să rețin numai atât cât vă relatez acum și chiar acest lucru, este foarte vag.

De asemenea sunt conștient că acești demoni deosebiți sunt mult mai greu de abordat decât oricare din cei deja prezentați. Se pare că marea lor putere constă în abilitatea de a rămâne anonimi în lucrarea lor asupra ființei umane. În cadrul acestui grup se află demonul care poate să se manifeste la oameni ca o formă de epilepsie. Nu sunt sigur, dar se pare că și alți demoni din alte grupuri au abilitatea de a imita epilepsia. Nu știu dacă demonii provoacă epilepsia, așa cum se spune, dar îmi amintesc clar că ei pot imita aceasta boală în ființele omenești.

La un moment dat în timpul plimbarii prin al doilea cer, am privit demonii în cadrul grupului de care aparțineau și am avut un sentiment îngrozitor. Imediat ce am pătruns în al doilea cer m-am simțit coplesit și apăsat de ceva morbid. Nu știam care este cauza. Cu acea ocazie am aflat că îngerul îmi putea citi gândurile, pentru că mi-a spus imediat: “Sentimentul acesta neplăcut pe care îl ai, este produs de faptul că în această lume nu există iubire.” A fost ca un șoc. Vă puteți imagina toți acei demoni slujind unui stăpân pe care nu-l iubesc și stăpânul domnind peste ființe pe care nu le iubește? Mai rău decât atât, acești tovarăși lucrează împreună o veșnicie și nici măcar nu se iubesc unul pe altul.

Am început să reflectez cum ar fi lumea noastră fizică -numită și primul cer – fără iubire. Dacă Dumnezeu nu ar fi adus iubirea Lui în lumea noastră, atunci am fi trăit într-o atmosferă fără iubire, ca în al doilea cer. Prin Dumnezeu care ne-a dăruit iubirea Sa, noi suntem în stare să întoarcem acea iubire și apoi să ne iubim unul pe .celălalt. Cum ar fi căminul vostru sau comunitatea voastră dacă ar fi lipsite total de iubire?

Când am înțeles că printre demoni nu exista nici o iubire, m-am întrebat care este motivația pentru zelul lor. Ce îi face să lucreze din greu, ca să îndeplinească ordinele așa de repede? Ei nu se iubesc unul pe altul, și totuși împlinesc aceste ordine așa de repede și cu atâta zel încât orice organizație militară de pe pământ ar fi mândră să aibă angajați așa de loiali și ascultători. Poate avea motivația lor vreo legătură cu judecata și sentința care îi așteaptă ?  Se pare că de la prima lor răzvrătire care a avut loc cu atâtea epoci în urmă, când erau în al treilea cer, ei au primit un loc unde nu se mai pot răzvrăti. Indiferent de motivații, ei par să exceleze în tot ce fac, în timp ce își exprimă furia asupra cărnii. Se pare că singura lor distracție este să creeze necazuri oamenilor. Deși mi s-a îngăduit să merg printre ei și să-i privesc în timp ce lucrau, multe lucruri nu mi-au fost explicate clar sau lămurite. Anumite lucruri pe care le-am văzut nu mi s-a îngăduit să le rețin în memorie. Știam că demonii din ordinul superior detestau prezența mea și s-ar fi împotrivit la aceasta, dacă nu aș fi fost sub protectia Duhului Sfînt. La un moment dat, unul dintre demonii de război a venit drept spre mine și mi-a rânjit în față, dar eu nu m-am clintit pentru că nu mi-a fost teamă. Știam că nu cu mine trebuia el să se lupte, ci cu Cel care mă adusese, cu Duhul Sfânt. Demonii din ordinul de mijloc păreau că mă ignoră total și-și vedeau de treaba lor, de parcă nu aș fi fost acolo. Cei din ordinul inferior păreau să manifeste o ușoară teamă față de mine, sau față de îngerul care mă escorta, dar demonii din ordinul superior nu se temeau nici de mine nici de îngeri.

Escorta m-a informat că urma să văd cum are loc un proces de posedare a unei ființe omenești de către un demon.

Pentru aceasta am fost dus înapoi prin zidul dimensional care separă al doilea cer de lumea fizică. Astfel că ne-am aflat iar în spitalul în care se găsea trupul meu, dar într-o altă încăpere. Încăperea părea a fi biroul unui funcționar. Se aflau acolo mese, scaune și farfurii cu mâncare. Într-un colț al biroului erau un bărbat și o femeie tânără care râdeau și discutau. Ei nu mă puteau vedea nici pe mine, nici pe îngeri, deși ne aflam la o distanță foarte mică. Aproape că îi puteam atinge cu mâna. Puteam auzi și înțelege fiecare cuvânt pe care îl spuneau. Ei credeau că sunt singuri și în timp ce râdeau și conversau, nu erau conștienți de creatura hidoasă care stătea între ei. Aspectul și forma acestui demon erau așa de oribile, încât am recunoscut imediat că este din grupul inferior, cel al demonilor de perversiune. Îngerii, demonii și cu mine, eram în duh în acea încăpere și ne dădeam seama de tot ce se întâmplă. Cei doi tineri nu erau conștienti de prezența noastră, pentru că se vedeau numai pe ei. Întrucât eram în duh, noi comunicam tot cu mintea. Nu am dat o atenție deosebită cuvintelor pe care le rosteau cei doi. Toată atenția mea era ațintită asupra demonului. Arăta oribil. Era ca o broască verde, foarte mare, umflată și murdară. Această creatură s-a mișcat încet până la fața bărbatului, și brusc, ca o pală de fum, a dispărut prin figura bărbatului, ca și cum ar fi pătruns prin porii pielii. Când demonul a intrat în bărbat, îngerul a spus: “ S-a făcut.” Îngerul a început să-mi explice cum anume a fost posedat acest om. El a spus: Demonul s-a făcut doritor și atractiv omului.”

Apoi îngerul mi-a arătat că oamenii au o voință proprie și suverană, peste care demonul nu poate trece. El mi-a mai arătat că îngerii nu pot trece peste această voință suverană a omului. Nici Durnnezeu nu va viola aceasta voință. Noi suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu, de aceea, ni s-a dat o voință suverană și dreptul de a ne alege propriul destin. Nu mi s-a permis să rețin tot ce am aflat de-a lungul călătoriei mele.

Îmi amintesc vag că există anumite situații, prin care demonilor li se dă voie să posede sau să intre în copiii mici. Se pare ca numai demonii de mister sunt singurii cărora li se permite să facă acest lucru. Din câte îmi amintesc, acest lucru poate să se întâmple numai datorită unor împrejurări neobișnuite. Dupa câte mi-au spus îngerii, peste nouăzeci la sută din cazurile de activitate demonică în ființele umane sunt limitate la acei oameni care sunt sau au depășit vârsta când pot da socoteala de faptele lor.

În timpul acestei discuții cu îngerul, el mi-a arătat că celor care sunt copiii lui Dumnezeu li s-a dat putere peste toți demonii și îi pot scoate afară, totuși, această putere este bazată pe credința creștinului. Ea are efect numai când creștinul are suficientă credință pentru ceea ce face. Sunt unii creștini care au primit daruri deosebite în acest domeniu. Ei au fost chemați în mod special de Duhul Sfânt la o slujbă de eliberare, iar cei chemați la o asemenea slujbă au primit de asemenea darul deosebirii duhurilor. Când cineva poruncește demonilor este foarte important să știe cu ce duh are de-a face. În cazurile rare de posedare demonică la copii, este nevoie de un efort special și de cunoaștere divină în fiecare caz pentru a-i elibera. Un asemenea caz a fost relatat în Biblie în Matei 17: 14-21.

Toți creștinii posedă capacitatea de a porunci demonilor.

Îngerii însoțitori au dorit ca eu să văd activitatea demonică în lumea de afară. Am fost dus atunci în afara spitalului prin peretele de cărămidă, direct pe străzile orașului. Am fost uimit privind activitatea oamenilor în lumea fizică. Îi vedeam agitându-se cu problemele cotidiene, ignorând cu totul faptul că erau urmăriți de ființe din lumea duhurilor. Am fost uluit privind oamenii și m-am îngrozit când am văzut demonii sub toate aspectele și formele mișcându-se în voie printre oameni. Apoi am aflat că demonii nu au putere să lucreze în viața unei persoane împotriva voinței ei, dar nici îngerii nu pot face Iaceasta. Fiecare creștin născut din nou are un înger păzitor și înainte ca viața lui să se termine, se poate ca o întreagă armată de îngeri să îl aibă în grijă. Am aflat că îngerii păzitori se luptă pentru noi, dar nu pot lupta pe tărâmul voinței noastre. Lupta pe care o duc ei este ca un fel de ocrotire a părții noastre “oarbe”, a unei laturi pe care nu o putem vedea. Ei se opun demonilor când aceștia vin împotriva noastră în afara tărâmului voinței noastre. Dar nu se pot împotrivi demonilor când ei vin împotriva noastră prin propria noastră voință. Noi suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu, și asemenea Lui, avem o voință suverană.

Am aflat că demonii pot lupta cu îngerii dacă trebuie, dar preferă să nu o facă. Le este mai ușor și mai sigur să ne distrugă prin propria noastră voință, unde îngerii nu pot să intervină, dedit sa mearga in afara vointei noastre, unde trebuie să lupte personal cu îngerii. Din această cauză, demonii și-au dezvoltat o mare îndemânare în domeniul înșelăciunii. Ei se misca prin vietile noastre prin prefacatorie si viclenie si caută ca noi să nu știm nimic despre activitatea lor.

Am aflat că nu toți demonii se află în al doilea cer. Există unii demoni înspăimântători care se află înlănțuiți în iad. (El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puși în lanțuri veșnice, în întuneric, pe îngerii care nu și-au păstrat vrednicia, ci și-au părăsit locuința”. –  Iuda 6). Totuși, în prezent, Satan și oștirea lui de demoni nu sunt în iad. Nici nu vor să fie acolo. Nu mi s-a îngăduit să văd iadul și nici să văd demonii înlănțuiți. Știu însă că acești demoni înlănțuiți au depășit limitele domeniului lor.

Dumnezeu în înțelepciunea Sa a îngăduit lui Satan și demonilor anumite hotare sau limite în cadrul cărora ei pot acționa. Ei nu au voie să depășească limitele impuse de Domnul, totuși demonii înlănțuiți din iad au făcut aceasta. Pentru că au trecut dincolo de restricțiile stabilite de Domnul, ei se află acum în acel loc de osândă.

Biblia arată acest fapt în multe locuri, mai ales în epistola lui Iuda.  De fiecare dată când Satan acționează dincolo de acele limite, trebuie mai întâi să primească permisiunea de la Dumnezeu. În cazul lui Iov, i s-a acordat permisiunea, dar în cazul lui Petru nu i s-a dat voie. Demonii care lucreaza în copiii care sunt sub vârsta la care pot da socoteala de faptele lor, au voie să facă acest lucru numai dupa obținerea unei permisiuni speciale. Nu mi s-a arătat clar ce situații trebuie să existe ca Dumnezeu să acorde această permisiune, deși era clar că permisiunea este acordată în anumite împrejurări. Autorizația de a acționa în copii sub vârsta la care pot da socoteală de faptele lor este rar acordată. În majoritatea cazurilor, lui Satan i se respinge această autorizație specială, dar în aceste vremuri din urmă ne putem aștepta la o creștere puternică a activității demonice, atât la adulți cât și la copii. Despre această activitate demonică sporită ne-a prevenit Domnul în Marcu 13: 22 când a’ vorbit despre minunile nemaîintâlnite pe care le vor face proorocii mincinoși în zilele din urmă. Este greu de înțeles pentru ce Domnul îngăduie demonilor să lucreze prin copii, dar întrucât fiecare s-a născut în păcat, există întotdeauna acest potențial care poate fi exploatat de Cel Rău.

Pentru că prin activitatea lor au încălcat limitele îngăduite de Domnul Isus, demonii care se află înlănțuiți în iad nu au obținut aceasta autorizație. Faptele lor ilegale sunt amintite în Geneza 6: 2-5. Întrucât ei au acționat fără permisiunea Domnului, au fost pedepsiți. O osândă deosebită pentru Diavol și demonii lui este rânduită pentru sfârșitul vremurilor și este amintită în Apocalipsa 20: 1-3. Iazul de foc a fost creat pentru Diavol și demonii lui ca moarte veșnică. În această perioadă trebuie să veghem la săgețile arzătoare ale lui Satan de înșelăciune și ispită care sunt îngăduite în limitele permise de Domnul. Există o limită de timp stabilită de Domnul în care demonii pot acționa, și această perioadă de timp nu s-a terminat încă. În calitate de creștini, avem puterea să-i legăm prin autoritatea lui Isus, totuși, această legare nueste permanentă. Noi nu putem să-i aruncăm în iad, pentru că numai Dumnezeu poate face aceasta. De aceea este foarte important.pentru cineva care tocmai a fost eliberat să fie instruit cum se cuvine, pentru a rămâne în Domnul ca nu cumva să fie chinuit din nou. Un creștin poate alunga demonii dintr-o persoană pierdută, dar dacă acea persoană nu devine mântuită și nu rămâne pe calea Domnului, va exista posibilitatea ca demonii să se întoarcă. (Vezi Matei 12: 43- 45)

Demonii sunt ființe spirituale reale, individuale, care manipulează tot ce este rău în lume. Aceasta mi s-a arătat în timp ce mă aflam în lumea duhurilor călătorind pe străzile unui oraș și privind cu oroare cum demonii își împlineau sarcina lor de corupere a oamenilor.

Deși oamenii sunt ființe spirituale, ei sunt limitați de trupuri fizice. Marea bătălie spirituală care se dă astăzi este între spiritul omului și forțele spirituale ale răului conduse de Satan care se luptă pentru controlul și manipularea trupurilor noastre fizice. Duhurile noastre luptă prin credință și prin voința noastră suverană, în timp ce diavolul și îngerii lui luptă prin înșelăciune, viclenie și ispită. Nu vă lăsați amăgiți în privința acestui război sau a armelor implicate, pentru că Scriptura este clară și lămurită în privința ambelor. Eu am avut posibilitatea de a-i vedea pe acești demoni luptându-se ca să aibă controlul asupra trupului omenesc.

Poate vi se pare că omenirea este imens covârșită de aceste duhuri pentru că ele pot să vadă și să audă tot ce gândim, spunem sau facem, în timp ce noi suntem total incapabili să percepem ceva din activitățile lor. Este foarte greu să te lupți cu un dușman pe care nu-l poți vedea, auzi, sau simți, dar cât timp vă încredeți în Domnul, nu aveți de ce să vă temeț. Uneori chiar și cel mai puternic creștin se poate îndoi de existența și de activitatea lor și atunci pentru ei totul este mult mai simplu. Cu toate acestea, omul nu a fost lăsat fără apărare. Fiind creat după chipul lui Dumnezeu, asemenea Lui, omul are o voință suverană si nici un duh nu poate viola această voință fără permisiunea persoanei însăși. Din această cauză, demonii și-au dezvoltat o mare pricepere de a înșela. Principiul lor de bază este de a face ca ceva rău să pară cât mai atrăgător, mai frumos, și nepericulos încât persoana ispitită să lase garda jos și să accepte orice poate fi folosit pentru a cădea în păcat. Odată ce cineva este înșelat, este ușor după aceea să-l menții în înșelăciune. În cazul posedării, devine mai ușor pentru demon să-și mențină controlul.

O altă mare apărare o are omul în îngerul păzitor.Îngerul păzitor nu este repartizat tuturor oamenilor, ci numai celor mântuiți, care aparțin lui Dumnezeu. Nici îngerii pazitori, nici demonii nu pot încălca voința omului. Cea mai importantă activitate a îngerului păzitor este de a ocroti individul în afara voinței lui suverane. Cea mai puternică armă a omului este Cuvântul lui Dumnezeu. În descrierea armelor folosite în lupta spirituală, Pavel a citat Cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 6: 11-18) ca pe unica armă de apărare pe care o au oamenii. Deși depășiți cu mult mai mult ca număr de către aceste ființe (câteva mii la un individ), omul este pregătit în mod corespunzător pentru bătălie. Datorită voinței suverane, a îngerului ocrotitor și a Cuvântului lui Dumnezeu, omul are o apărare superioară și este cu mult mai puternic în bătălia pentru sufletul lui decât sunt demonii. Dacă ești serios în angajamentul tău ca să lupți în acest război și să câștigi, nu te teme! Comandantul tău suprem, învățătorul, medicul și apărătorul tău, Duhul Sfânt – nu te va părăsi niciodată și nici nu te va uita.

 Capitolul 9

 Drumul spre casă

 Când îngerii au considerat că am văzut destul despre lucrarea demonilor în lumea fizică, am fost dus înapoi în al doilea cer doar trecând prin peretele dimensional despărțitor. Odată întors înapoi în al doilea cer, escorta mea m-a ghidat către al treilea cer și în cele din urmă am fost fericit. De fapt, acolo am dorit tot timpul să merg. Chiar după ce văzusem și înțelesesem atâtea lucruri, tot viața mea fizică mă preocupa mai mult.

Deodată am ajuns într-un loc de o frumusețe de nedescris. După ce am străbătut al doilea cer, unde totul mi s-a părut îngrozitor, vă puteți imagina ce plăcut impresionat am fost să aflu în sfârșit ceva frumos. Dumnezeu nu mi-a îngăduit să țin minte motivele pentru care acest loc era atât de frumos. Îmi amintesc doar că era cel mai frumos loc pe care l-am văzut vreodată, Acest loc arăta ca un tunel, un drum, o vale sau un fel de autostradă. Avea o lumină a lui, de o strălucire deosebită și era înconjurat cu un scut invizibil. Am înțeles că scutul invizibil era protecția Duhului Sfânt.Prin acel tunnel, sau de-a lungul acelei șosele, sau văi, sau ce o fi fost, se vedeau mergând niște ființe care semănau cu oamenii. Am întrebat pe cel ce mă însoțea cine erau aceia. El mi-a spus: “Sunt sfinții care merg acasă”. Erau duhurile plecate ale creștinilor care muriseră pe pământ și mergeau acasă. Fiecare din acești sfinți era însoțit de cel puțin un înger păzitor si unii aveau o întreagă oaste de îngeri cu ei. Mă întrebam de ce unii sfinți erau însoțiți numai de un singur înger, iar alții aveau mai mulți. Priveam cum sfinții treceau pe drumul pe care toți sfinții trebuie să ajungă acasă. Aici era culoarul de trecere de pe pământ către al treilea cer. Am aflat că numai ființele spirituale “autorizate” aveau voie să intre în acel tunel. Nici un demon nu avea voie sa intre acolo.

Când însoțitorul meu a încheiat explicația despre călătoria spre casă a sfinților, m-am pornit către tunel. Îngerul m-a oprit însă și mi-a spus că trebuie să călătorim de-a lungul tunelului pe dinafara lui. Astfel că am călătorit paralel cu tunelul în care erau sfinții, dar prin exterior. De această dată călătoria de-a lungul tunelului nu s-a mai făcut “cu viteza gândului”. În schimb aveam senzația că plutim pe un nor. Deși nu era nici un nor, percepeam modul de călătorie ca o plutire pe nor. Puteam vedea sfinții tot timpul mișcându-se de-a lungul tunelului pe dinăuntru. Ei aveau forma și aspectul oamenilor, deși nu puteam distinge nici o rasă, vârstă, sau sex. Erau toțI îmbrăcați la fel cu îmbrăcăminte care părea făcută din două piese. Aveau o bluză, sau cămașă și o pereche de pantaloni largi. Culoarea îmbrăcămintei era un albastru pastel la una din piesele vestimentației și o nuanță mai deschisă la cealaltă. Albastrul era așa de deschis la culoare aproape ca albul. Pe atunci nu știam că albastrul este culoarea purității. Mi-am dat seama că acești sfinți pe care îi vedeam nu primiseră încă trupurile lor de slavă; trebuia ca ei să aștepte până la prima înviere.

La început, am fost dezamăgit că nu mi s-a permis să călătoresc în tunel cu sfinții, dar acest sentiment mi-a trecut când mi s-a spus că ne îndreptăm spre același loc unde mergeau și ei. Știam că dacă voiam ca viața mea să se prelungească, trebuia să apar înaintea 1ui Dumnezeu. Chiar și atunci tot viața mea fizică era cel mai important lucru pentru mine. În timp ce continuam călătoria către al treilea cer, am observat că demonii din jurul meu începuseră să rămână în urmă. Au început să se zărească Porțile Cerești și cu cât ne apropiam de acele Porți, cu atât mai mult ramaneau demonii în urmă. Când am ajuns în fața Porților nu se mai vedea nici un demon. Deși Portile celui de-al treilea cer se deschideau către al doilea cer, nici un demon nu se putea apropia de ele. Îngerul nu mi-a dat voie să intru pe acele Porți, ci m-a oprit în fața lor. El mi-a spus să stau acolo și să privesc cum li se dădea voie sfinților să intre în cer. În timp ce sfinții intrau în cer, am observat un lucru ciudat. Li se dădea voie să intre numai câte unul. Nu aveau voie să intre în același timp câte doi pe acele Porți. Acest lucru m-a mirat, dar nu am primit explicație pentru el. După revenirea mea în trupul fizic, am cugetat adesea la acest lucru și acum cred că înțeleg motivul. Acea intrare individuală pe Porțile Cerești era ca un omagiu sau un salut pentru fiecare în parte. La urma urmei, fiecare din ei a făcut această alegere prin propria voință suverană. Mi s-a arătat în mod deosebit că noi, alcătuiți fiind după chipul Dumnezeului Celui Viu, posedăm o voință suverană prin care avem dreptul să ne alegem propriul destin.

În timp ce sfinții erau primiți în cer, mă întrebam de ce nu mi se dădea voie să fac ceea ce doream. Eram tare nerăbdător să vin cu cererea mea înaintea lui Dumnezeu, încât scăpam din vedere ceva foarte important. Atât de important, încât Duhul Sfânt mi-a atras atenția. Am privit cei cincizeci de sfinți intrând în Cer, dar ceea ce scăpasem din vedere era intervalul de timp implicat. Mi s-a explicat că cei 50 de sfinți au murit în același timp pe pământ. Tot în același timp însă au mai murit pe pământ încă 1950 de oameni. Ori, numai 50 din 2000 au mers către Cer. Ceilalți 1950 nu se aflau acolo. Unde erau ei? Erau numai 2,5 % care mergeau spre Cer! Restul de 97,5 % nu se îndreptau într-acolo! Reprezintă acest lucru situația omenirii de astăzi? Dacă da, atunci 97,5% din populația acestei lumi nu este gata să-L întâlnească pe Dumnezeu. Partea tristă este că acest lucru reprezintă chiar perioada actuală, aceea a Bisericii din Laodicea. Ne aflăm acum în perioada în care majoritatea celor care merg la biserică împlinesc Cuvântul lui Dumnezeu doar “cu vorba”, fără să-l aibă în inimă.

La început am afirmat că nu voi încerca să conving pe nimeni de spusele mele. Cu toate acestea, mi-ar plăcea să vă ofer ca exemplu pilda semănătorului așa cum este spusă de Isus în capitolul 13 din Evanghelia după Matei. Dacă citiți cu atenție acest capitol, veți observa că din cele patru persoane care au auzit evanghelia predicată, trei au respins-o. Aceasta face șaptezeci și cinci la sută. Cu alte cuvinte, la fiecare patru persoane, trei se plictiseau să audă evanghelia, o respingeau! Mai trist este că majoritatea copleșitoare a oamenilor care au respins evanghelia, nu și-au dat seama că au făcut acest lucru! Ei au cumpărat o minciună de la Satan și au fost înșelați. Au fost păcăliți de Satan să creadă un neadevăr și să respingă evanghelia! Adăugați la cei șaptezeci și cinci la sută care au respins evanghelia pe ceilalți din lume care pretend că nu au auzit adevărul și aveți cifra copleșitoare de 97,5 % a populației de astăzi!

Privind la această situație, înțeleg dezgustul Domnului pentru Biserica de tipul celei din Laodicea. De asemenea înțeleg versetele Scripturii din Matei 7: 22-23 care descriu cum vor sta mulți oameni în fața Tronului de Judecată apărându-se: .Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? , și numai lor Domnul le va spune: .Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrațI fărădelege.

Găsim în Scriptură că atunci când Domnul nostru dorea să descopere un mare adevăr, El spunea: “cel care are urechi de auzit, să audă. Când ajungi la aceasta frază, în studiul tău asupra Cuvântului Sfânt, te sfătuiesc să fii foarte atent cum interpretezi ceea ce urmează după aceea, pentru că este descoperită o mare taină a lui Dumnezeu. La acest punct este ușor să fii înșelat. Acest mare adevăr este precedat de acest îndemn, pentru că importanța versetului cere o atenție deosebită din partea cititorului, pentru a putea înțelege ceea ce este scris. Aceste pasaje deosebite constituie o atenționare suplimentară asupra celor spuse de Domnul. Este ca atunci când un profesor ridică vocea peste limita normală în timp ce ține o lecție elevilor săi, pentru a evidenția un anumit aspect. Aș vrea să subliniez semnificația celor afirmate în mesajul meu și dacă aveți urechi spirituale de auzit, atunci, vă rog să ascultați! Ascultați ceea ce am de spus despre starea bisericilor noastre, pentru că Însuși Domnul a afirmat că starea lor este identică cu cea a bisericii din Laodicea (Apocalipsa 3: 14-22). Ei cred că sunt sănătoși și nu au nevoie de nimic, dar în realitate ei sunt ticăloși, nenorociți, săraci, orbi și goi! Iată ce mi s-a spus! Mulți oameni care cred că sunt bine, sunt de fapt pe punctul de a fi condamnați la moarte veșnică! Sunt mulți aceia care se fălesc că îl cunosc pe Domnul, când în realitate ei sunt complet orbi! Diavolul i-a înșelat atât de bine, încât ei ar putea fi la fel de bine atei! Această slujire doar “cu vorba” poate păcăli pe alții, dar cu siguranță nu poate păcăli pe Domnul. Cât timp inima acestor oameni este lipită de lume, ei vor fi în pericolul osândei veșnice. Din Scripturi înțelegem clar că acolo unde se află comoara omului, se află și inima lui, așadar cel a cărui inimă este în lume acolo va avea și comoara sufletului lui. Eu strig către voi, ca un glas care vine de dincolo de mormânt: “Omule care ai urechi de auzit, te rog să asculți!”

 Capitolul 10

 O trezire bruscă

După ce ultimii 50 de sfinți au intrat în al treilea cer, am vrut să intru și eu, dar însoțitorul meu m-a oprit. El mi-a spus că dacă intru nu voi mai putea ieși și va trebui să rămân acolo până ce Tatăl mă va aduce înapoi. Îngerii mi-au spus că toți cei care intră în al treilea cer trebuie să rămână acolo până ce vor fi aduși înapoi în lumea fizică de Domnul Isus. Aceasta este o veste minunată. Prietene, am crezut întotdeauna Biblia și ce se afirmă despre revenirea Domnului care va aduce sfinții cu El. Acest fapt a fost adeverit chiar de către îngeri în timp ce stăteam în fața Porților Cerului. Iubite cititor, aceasta îți va aduce o mare bucurie. Nu există nici o îndoială. El vine iar!

Când îngerul mi-a spus că nu pot intra ci trebuie să rămân acolo, am protestat. Am respins cu putere sfatul lui, căci mi-am zis: “Păi, dacă nu am să mai pot ieși, atunci trupul meu va muri. Iar venirea mea aici a fost zadarnică!” Căci și atunci, tot viața mea fizică era mai importantă pentru mine. Însoțitorul meu mi-a spus să stau în fața Portilor și să-mi prezint cauza. El m-a asigurat că Dumnezeu va auzi rugămintea mea și-mi va răspunde.

Acolo, înaintea Porților, am simțit bucuria, fericirea și mulțumirea care radiau din Cer. Simțeam cu adevărat căldura pe care o emana Cerul și așteptând acolo pentru a-mi apăra cauza, am putut simți și eu puterea înfricoșătoare a lui Dumnezeu. Nici o ființă nu se putea înfățișa înaintea Lui, nici chiar separată de o poartă cum eram eu, fără să simtă această copleșitoare putere, tărie și măreție. La început am avut un sentiment de teamă, ca un fel de vinovăție care se declanșa în mine de câte ori credeam că mă impun altora. Cu ochii minții vedeam un Dumnezeu ocupat, supărat pe mine pentru că îl distrăgeam de la niște lucruri importante. Apoi, acest sentiment a trecut, la fel de repede cum a venit. Atunci am găsit tăria sau curajul în faptul că îl slujisem cu credincioșie mulți ani. Astfel, eram convins că rugămintea mea va primi un răspuns binemeritat!

Am venit cu îndrăzneală înaintea tronului și am început să-I spun Domnului ce viață plină de iubire, închinare și jertfă am trăit pentru El. I-am arătat toate lucrările pe care le făcusem. I-am amintit că îl primisem în viața mea când eram foarte tânăr șI că îl slujisem cu dăruire mulți ani. I-am spus că acum aveam necazuri și numai El mă putea ajuta lungindu-mi firul vieții. Dumnezeu a tăcut tot timpul cât am vorbit. Când mi-am terminat rugăciunea am auzit glasul Său care mi-a răspuns. Vocea pe care am auzit-o nu era ca acea voce plăcută pe care o folosise Satan ca să mă înșele mai înainte în acel moment de disperare. Ați putea pune la un loc zgomotul tuturor furtunilor, vulcanilor, tornadelor și uraganelor și tot nu s-ar putea imita în nici un fel ceea ce am auzit. Sunetul vocii Lui nu semăna nicidecum cu vocea aceea dulce despre care am vorbit mai înainte. Sunetul vocii Sale a ajuns la mine de deasupra Porților înainte de a percepe cuvintele. Tonul Său mânios m-a lovit în față în timp ce Dumnezeu continua să-mi spună ce fel de viață trăisem în realitate. El mi-a spus ceea ce credea despre mine, dar și alte lucruri care mărturiseau ce eram. Mi-a arătat că am avut o credință moartă, că faptele mele nu erau demne de a fi primite, și că am muncit în zadar. Mi-a spus că viața pe care am dus-o a fost o urâciune și nu pot îndrăzni să o numesc viață de închinare. Mai mult de atât, El a adăugat că cei care fac acest lucru se află în pericolul de a avea parte de mânia Lui veșnică. În timp ce Dumnezeu discuta cu mine, Și-a manifestat mânia față de mine. Rețineți însă că aceasta nu era mânia Lui veșnică. El a spus că există unii care vor fi atinși de mânia Lui veșnică.

Nu-mi venea să cred că îmi vorbea în felul acesta! Îl slujisem ani de zile! Credeam că am dus o viață plăcută Lui! În timp ce El îmi enumera greșelile, eram sigur că mă confundă cu altcineva. Nu mai aveam putere în mine nici să mă mișc, nici să protestez măcar, dar totuși am intrat în panică. Nu mai avea importanță ce îmi spunea! Eu nu puteam să cred că spuse1e Lui se refereau la mine! În toți acei ani am crezut că făceam acele fapte pentru Dumnezeu! Dar Cel Prea Îna1t îmi spunea că tot ce făcusem, pentru mine făcusem. Chiar dacă am predicat și am mărturisit despre haru1 mântuitor a1lui Isus Cristos, am făcut-o numai pentru mine pentru a-mi alina conștiința. În esență, iubirea mea dintâi și faptele mele dintâi erau numai pentru mine. După ce nevoile și dorințele mele erau împlinite, pentru a-mi împăca conștiința, declaram că fac lucrarea Domnului. Aceasta a făcut ca prioritățile mele să fie într-o neorânduială de neacceptat. Pur și simplu, devenisem propriul meu dumnezeu.

El a arătat în învățăturile Lui că este un Dumnezeu gelos și nu va accepta alți dumnezei in afara de El – din carne, piatră, sânge, sau din orice altceva. El nu va accepta alți dumnezei în afara Lui. Domnul mi-a spus că El nu a acceptat acest fel de închinare pe vremea fariseilor și nu o va accepta nici acum în perioada Bisericii din Laodicea. Apoi mi-a arătat cum se putea face aceasta prin cuvinte și prin fapte. Pentru ca faptele noastre să fie primite, trebuie să lucrăm după porunca pe care a dat-o El în Matei 6: 33 unde se accentuează în mod deosebit: Căutați mai întâi Împăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.În timp ce Dumnezeu îmi vorbea despre adevăratele mele motive, versetele din Matei 16: 24-26 și Luca 14: 25-33 au devenit foarte clare pentru mine. In Matei 16 se spune: “Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: Dacă voite cineva să vinădupă Mine, se lepede de sine, săși ia crucea, și să urmeze. Pentruoricine va vrea și scape via, o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine, o va câștiga.  În Luca 14:26 se spune: Dacă vine cineva la Mine, șinu urăște pe tatăl său și pe mamăsa, pe nevastăsa, pe copiii săi, pe frații săi, pe surorile sale, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu. Și oricine nuși poartă crucea, și nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu. Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai îni și facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârșească?”  În versetul 33 al aceluiași capitol Isus faceurmătoarea afirmație care este piatra de temelie a celor douăcitate din Scriptură relatate anterior: Tot așa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu. “

Abia acum când mă aflam înaintea Lui, meritând osânda, am priceput adevăratul înțeles al celor două citate din Scriptură. În timp ce Dumnezeu îmi arăta adevarata motivație a lucrărilor mele, am realizat pentru prima oară că într-adevăr faptele mele de credință erau moarte. Când Domnul Și-a arătat mânia față de mine, nu am mai avut putere să stau în picioare și nici să vorbesc. Nu mai rămăsese nici o putere în mine căci nu mai eram altceva decât o zdreanță umedă care zăcea acolo și se zvârcolea în agonie. Spre binele meu aceasta nu a fost mânia veșnică a lui Dumnezeu, ci doar mânia temporară. Dar atunci nu știam că aceasta era doar mânia temporară.

E necesar să spun că în timp ce Dumnezeu mă osândea, El nu a spus nici o clipă că nu sunt mântuit și nici că numele meu nu este scris în Cartea Vieții Mielului. Nu a vorbit deloc despre mântuirea mea ci doar despre faptele mele. El mi-a spus că felul de viață pe care l-am dus era de neacceptat pentru un adevărat creștin. În timp ce îmi vorbea despre faptele mele moarte, a arătat că există unii oameni care nu sunt mântuiți, dar ei cred că sunt. Acești oameni vor gusta mânia Lui veșnică. El mi-a explicat că sunt și alți copii ai Lui care se vor afla în situația mea la Ziua Judecății. În acest fel mi s-a descoperit adevăratul înțeles din 1 Corinteni 3: 15 în care se spune: .Dacă lucrarea lui vafi arsă, își va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.

Prima dată când am intenționat să intru în al treilea cer, îngerul m-a oprit. El nu mi-a spus că îmi este interzis să intru, ci a spus doar că dacă voi intra acolo, nu voi mai putea ieși și va trebui să rămân acolo până ce mă va aduce Domnul înapoi. Eu am ales să nu intru în cer ca să-mi recapăt viața fizică. Nu mi-am dat seama că în acel moment deosebit făcusem acea alegere. Credeam că trăisem după voia Domnului și nu mă gândeam în termenii unei lucrări neterminate. Alegerea mea s-a bazat în întregime pe motive egoiste.

Nu există cuvinte care să descrie durerea pe care am îndurat-o în timp ce mânia lui Dumnezeu era asupra mea pentru această viață de așa-zisă slujire. Agonia depășea imaginația, iar remușcarea o resimțeam ca pe o greutate imensă care mă țintuia la pământ și mă strivea. Devenind din ce în ce mai slab, mintea mea făcea un efort deosebit ca să rețină ceea ce îmi spunea Domnul, în timp ce El îmi amintea fiecare incident petrecut în viața mea. Dumnezeu nu lasă nici un loc pentru greșeală și aceasta include și ceea ce avem în minte.

Surpriza m-a copleșit așa de mult încât am rămas în nesimțire. Puterea m-a părăsit imediat, de parcă aș fi fost lovit de un trăsnet. Chiar dacă Dumnezeu s-ar fi oprit și mi-ar fi dat voie să spun un cuvânt de protest, tot nu aș fi fost în stare să o fac. Nu aveam absolut nici un fel de putere să rostesc ceva sau să-mi exprim părerea. În mintea mea continuam să neg greșelile din viața mea deși recunoșteam că le făptuisem. Conștiința îmi era adormită dar mintea nu.

Apoi încet, am putut să înțeleg adevărul. Mi-am amintit că Biblia spune să nu avem alți dumnezei. Iar eu crezusem că Dumnezeul Cel Prea Înalt era unicul Dumnezeu al vieții mele, dar lăsasem ceva să se interpună între El și mine. Acel ceva devenise “Dumnezeul” meu. Mi-am dat seama că fiecare zi din viața mea era dedicată numai mie însumi! Toată viața fusesem preocupat mai întâi de nevoile mele și apoi mă ocupam să fac voia Domnului. Banii pentru biserică, problema săracilor, sau orice altceva erau pe planul al doilea pentru că eu eram propriul meu  “Dumnezeu”. Bineînțeles, diavolul era mulțumit să rămân în starea aceea, întrucât în felul acela nu eram de nici un folos Domnului și Împărăției Sale. Am lăsat acele lucruri să se petreacă în viața mea, pentru că într-adevăr eram indiferent față de lucrarea Domnului. Era prea incomod să mă schimb și eram convins că pot rămâne cum eram fără să fie nevoie sa fac într-adevăr ceva (de exemplu sa urmez porunca Domnului privind lepădarea de sine și să-mi iau în fiecare zi crucea să-L urmez). Pentru acest motiv, înaintea Domnului viata mea era ca și irosită și echivala cu nimic.

Nădăjduiesc că înțelegeți ce înseamnă cele spuse de mine pentru că acesta este miezul acestui capitol. Trebuie să dovedim că suntem creștini adevărați mai întâi prin motivațiile care se află în spatele fiecărei fapte pe care o împlinim. Și apoi pocăindu-ne și reangajându-ne că vom urma în fiecare zi pe Domnul. Dacă ne hotărâm să-L urmăm mai întâi pe El, atunci hotărârea trebuie urmată de fapte, altminteri va fi inutilă.

Capitolul 11

 Adevăratul meu părinte

Când Domnul a terminat ce avea să-mi spună, s-a terminat și întrevederea la fel de brusc de parcă cineva ar fi închis un robinet. Nu mi s-a îngăduit să zăbovesc, nici să reflectez la cele spuse de El. Îngerii m-au îndepărtat imediat de parcă aș fi fost o cârpă umeda fără putere. Eram total anihilat, nu puteam nici măcar să-mi adun gândurile. Îngerii m-au condus înapoi prin al doilea cer, prin peretele dimensional, până în camera de spital unde zăcea trupul meu. Până nu am ajuns în patul pe care se afla trupul meu, nu mi-am recăpătat liniștea. După ce mi-am recăpătat liniștea, am protestat vehement spunând îngerilor că, de fapt, Dumnezeu nu mi-a răspuns mie! Că El nu a dat nici un răspuns afirmativ, nici unul negativ rugăminții mele! Am implorat pe îngeri să mă ducă înapoi! Domnul este un Dumnezeu al orânduielii și niciodată nu face ceva la întâmplare. Întrucât toată această experiență a fost plănuită de Cel Prea Înalt, îngerii au acceptat rugămintea mea de a mă duce înapoi. De astă data, în marea Lui iubire, Dumnezeu a tratat cu mine cu blândețe și delicatețe, știind ce trebuia să experimentez eu ca să-mi cadă solzii de pe ochi. Când El Și-a manifestat mânia față de mine, m-am gândit că această mânie este îngrozitoare și dureroasă. Mai târziu am aflat că nimic nu se compara cu durerea pe care cei pierduți o vor experimenta când vor avea parte de mânia Lui veșnică. În timp ce ne aflam în drum înapoi către al treilea cer, eram tulburat și incercam să găsesc un motiv logic sau o bază legitimă pe care să-mi pledez cazul. Domnul îmi spusese deja că viața mea fusese un eșec, și de aceea, nu putea trece drept o viață de mărturie și de slujire creștină. Într-un fel sau altul, mi-a venit în minte gândul lui Ezechia. Când Dumnezeu i-a trimis cuvânt lui Ezechia să-si pună casa în rânduială, el a plâns, s-a rugat și Domnul l-a auzit. El i-a lungit firul vieții cu cincisprezece ani. Mi-am amintit din studiile pe care le făcusem despre Ezechia că fusese ca și mine un “băiat bătrân și bun”. Mi-am amintit că el avea multe intenții bune, dar se confrunta cu mari probleme ori de câte ori voia să le transpună în viața de toate zilele. Întrucât părea că acesta era un caz similar cu al meu, am tras concluzia că Dumnezeu a tratat cu Ezechia după intențiile inimii lui. Datorită acestei presupuneri, m-am hotărât să-mi bazez pledoaria pe acest raționament.

Când am fost readus în fața porților celui de al treilea cer, am fost dus în același loc unde îmi pledasem mai înainte cazul. De astă dată nu mai eram la fel de curajos căci mi-am amintit cum mânia lui Dumnezeu mă doborâse anterior. Cu toate acestea, Îi cerusem o favoare și El nu-mi răspunsese. Dorind răspunsul Lui, oricare ar fi fost, am început cu timiditate să-mi apăr iar cazul. De astă dată Dumnezeu nu m-a doborât ci m-a lăsat să vorbesc. El nu mi-a vorbit cu manie, ci a început să-mi răspundă pe un ton milos. Înainte ca totul să se termine, mi-a vorbit cu regret. Deschizând-mi pledoaria cu citate din Scriptură, am început să spun Domnului ce știam eu despre Ezechia. I-am spus că eu mi-l închipuiam ca pe un gen de “băiat bătrân și cumsecade”, că intențiile lui au fost bune, dar el nu și-a putut transpune în viață acele intenții. Mă aflam acolo, un nimic fără importanță, o creatură infimă din universul Lui, târguindu-mă cu El, Dumnezeul măreț și înfricoșător care a creat totul.  Și ce putea fi mai minunat! El a lăsat totul pentru o clipă, numai ca să trateze cu mine. Ar fi putut să mă nimicească la clipeala ochiului sau m-ar fi putut lăsa să tratez cu un subaltern. Putea alege atâtea variante ca să nu fie necesar să trateze El personal cu mine. Dar nu s-a eschivat ci a venit să trateze El Însuși cu mine. Vă puteți imagina? Nu este aceasta o minune! În iubirea și în grija Lui nemărginită El a ascultat cu răbdare fiecare propunere pe care am făcut-o. În timp ce Își arăta îngrijorarea, mi-a arătat cum același lucru fusese cu mult timp în urmă încercat și dăduse greș. A ascultat cu o grijă plină de iubire și răbdare, propunerea pe care i-o făceam. Era ca un părinte iubitor, care suferă nespus pentru că odrasla lui nu înțelege că-i cere lucruri care nu sunt posibile și îi fac rău. Părea că singura Lui grijă era problema mea și cum să îmi vină în ajutor. Acum căutam cu disperare unele cuvinte care să justifice o altă șansă pe care să mi-o dea El, căci șansa mea anterioară eșuase. Nici o lucrare nu m-a urmat în cer și nu mai aveam pe ce să mă sprijin pentru a mă apăra. El mi-a arătat că intențiile – oricât ar fi de bune – nu contează. S-a spus foarte bine: .”Drumul spre Iad este pavat cu intenții bune.” Satan folosește adesea intențiile noastre pentru a ne justifica nouă acțiunile noastre.

Desigur, undeva în tot vocabularul meu trebuie sa existe niște cuvinte, sau cel puțin un cuvânt, pe care să-l pot oferi Lui ca justificare pentru a-mi prelungi viața. După ce toate cuvintele au fost spuse și am ajuns la sfârșit, mai rămăsese un singur lucru. Ajungând la fundul sacului, nu mai rămăsese decât un lucru care mă ajutase de multe ori înainte – promisiunile mele. Am spus: “Tată, dacă vei împlini această rugăminte, eu îți promit că data viitoare voi face totul mult mai bine și după voia Ta.”

Domnul mi-a răspuns astfel: “Howard Pittman, tu ai promis și înainte.” El nu a trebuit să spună alt cuvânt. Se aflau acolo toate promisiunile pe care le făcusem unui Dumnezeu Sfânt, în toată viața mea trecută. Nici una dintre ele nu a fost îndeplinită complet. Dintr-un motiv sau altul, ajunsesem să le încalc. Nemaiavând nimic de spus, nici un cuvânt care să-mi mai vină în minte, nicăieri unde să merg, am căzut în genunchi înaintea Lui. Tot ce am putut spune a fost: “amin”, la propria mea condamnare. Știam că dacă în acel moment El m-ar fi izgonit în fundul Iadului, trebuia doar să spun: “amin”  acceptându-mi osânda.

Dar lăudat să fie Numele Lui, nu voi înceta niciodată să-I mulțumesc, căci în acel moment, El nu a cerut dreptate, ci mi-a arătat îndurare. Mi-au căzut solzii de pe ochi și sufletul meu a fost dintr-o dată inundat de lumină. Acel Dumnezeu puternic, înfricoșător, ca un foc mistuitor, nu mai era atât de evident. Acolo, pe acel tron, tratând cu mine era ADEVĂRATUL meu Tată. Nu mai era un Dumnezeu distant, ci un Părinte real, adevărat. Pentru prima oară în viață am realizat că El este adevăratul meu Părinte și cel mai bun Prieten al meu. Relația minunată pe care am avut-o cu tatăl meu de trup și iubirea minunată pe care am resimțit-o unul pentru celălalt mi-a fost deodată readusă în memorie dar de o mie de ori mai mare. Pentru că acum eram cu Adevăratul Tată, singurul care m-a iubit așa de mult încât a lăsat toată creația Sa ca să trateze cu mine, fiul risipitor.

Pentru prima dată în viață, am văzut cu ochii minții cine este cu adevărat Dumnezeu. Pentru prima oară m-am întâlnit cu El așa cum este în adevăr, Părintele meu adevărat, prietenul meu cel mai bun. Când înțelegerea acestui lucru, mi-a inundat sufletul, a trecut și supărarea aceea dureroasă. Supărarea venise atunci când mi-am dat seama că prin neascultare, Îl rănisem pe Tatăl. Înțelegerea acestui fapt și supărarea au produs efectiv o durere care nu a fost doar un sentiment de vinovăție, ci o durere asemănătoare cu aceea pe care o simți în trup când te lovești.  În acel moment, El a început să manifeste față de mine regret și tonul vocii Sale nu mai exprima milă, ci un regret sincer. Mi-am dat seama deodată că El era rănit de asemenea. Dumnezeu era rănit pentru că eu eram rănit. Fiind un Dumnezeu adevărat și drept, El trebuia să îngăduie ca eu să sufăr durerea și nu a înlăturat-o. Deși El trebuia să mă lase să sufăr durerea, El nu m-a lăsat să o sufăr de unul singur. Dumnezeul Suprem și atotputernic, Creatorul a toate, Părintele tuturor nu m-a lăsat să sufăr de unul singur.

Vă puteți imagina ce s-a întâmplat? Cel care este Alfa și Omega, Cauza existenței universului era rănit pentru că un biet copil de pe pământ era rănit. Câtă iubire! Câtă înțelegere! Era așa de departe de ceea ce poate înțelege un simplu muritor. Cât de prețios este pentru acest Dumnezeu măreț, un mic și neînsemnat copil de pe pământ.

Atunci mi-am dat seama ca viața mea trupească nu era așa de importantă. Ceea ce într-adevăr mă îngrijora în acel moment era voia Tatălui meu. Voința Lui a devenit dintr-odată cel mai important lucru pentru mine și viața mea trupească nu mai avea importanță. Acesta a fost momentul când El mi-a redat viața fizică. Când am ajuns să nu mai prețuiesc atât de mult viața fizică, atunci El mi-a dat-o înapoi. Acum, când fiul risipitor s-a întors, în sfârsit Tatăl i-a vorbit. El mi-a spus totul despre călătoria mea în cer și faptul că avea un mesaj pe care dorea să-l comunic oamenilor de pe pământ.

Mărețul har m-a mântuit pe mine din păcat;

Pierdut eram, dar ma găsit, de moarte m-a scăpat.”

Când mi-au căzut solzii de pe ochi am văzut cine este Tatăl meu cel adevărat. Am înțeles că El este rănit atunci când eu sunt rănit. Ce iubire măreață am trăit în acea zi! Nu știu cum să vă fac să înțelegeți cât de scumpi Îi sunteți, cât de mult iubește El pe fiecare ființă de pe această planetă și cât de mult pretuiți pentru Domnul nostru. Dacă lumea ar putea înțelege măcar ce valoare are fiecare individ pentru Dumnezeu. În acea zi am înțeles că dacă pe pământ ar fi fost doar un singur om, Isus ar fi venit să moară pentru el. S-a spus că Isus a murit ca sa salveze omenirea, și așa a fost. Dar dincolo de acel imens sacrificiu de care nu suntem vrednici, Isus a murit ca să te salveze și pe tine! Mântuirea este o relație personală între tine și Isus. El este cel mai bun Prieten al tău. Întoarce-te la El acum! Predă-ți viața Lui acum și roagă-te simplu, dar sincer ca El să te călăuzească în toate căile tale și să te ierte pentru toate păcatele. Dacă Îl cauți pe Isus cu o inimă deschisă, vei găsi Adevăratul Izvor de pace și fericire.

Capitolul 12

 Trezeşte-te!

Mesajul pe care Dumnezeu mi l-a încredințat era deja consemnat în Biblie. El nu mi-a transmis ceva care să fie secret pentru lume. Biblia confirmă fiecare din cele cinci puncte ale mesajului pe care mi l-a dat Dumnezeu pentru lumea de acum. Chiar capitolul 10 din Evanghelia după Matei confirmă aproape întregul mesaj.

Repet acum cele cinci puncte ale mesajului pe care mi l-a încredințat Dumnezeu ca să-l transmit oamenilor.

 

Punctul unu: Pentru cei care se consideră creștini, perioada în care trăim este cea a Bisericii din Laodicea. Marea majoritate a așa-zișilor creștini trăiesc de fapt o viață de înșelăciune. Ei vorbesc despre Isus și se joacă de-a biserica, dar nu trăiesc ca și creștini. Pretind că sunt creștini, dar trăiesc după îndemnurile diavolului. Ei au acceptat de la Satan minciuna cea mare care le spune că sunt pe calea Domnului. El le spune că este foarte bine să mergi la biserică duminica, să iei parte la slujbele din cursul săptămânii, dar că pot face ce vor cu timpul liber, încercând să ia tot ce pot din viață. În ceea ce privește viața lor creștină, ei cred că sunt cum trebuie și nu mai au nevoie de nimic și drept rezultat, au ajuns niște creștini căldicei, sau chiar necreștini. Din această cauză Domnul a spus că îi va vărsa din gură. Biblia descrie starea acestui soi de creștini în Apocalipsa 3: 15-19.

 

– Punctul doi: Satan este 0 persoană. Știai că Satan este dumnezeu? Știai că Satan tratează cu fiecare individ în mod PERSONAL? După cum Isus tratează personal cu fiecare individ, la fel face și Satan. Sufletul fiecărei ființe umane este foarte căutat atât de Dumnezeu, cât și de Satan, totuși jocul numerelor a fost de mult câștigat de către Satan. El câștigă acest joc cu numere mari, datorită abilității lui deosebite de a crea deprimare, de a înșela, de a păcăli și de a minți. În plus, el are la dispoziție un mare număr de demoni care au aceleași îndemânări și abilități pentru a-l ajuta în această bătălie. Una dintre cele mai mari arme pe care Satan și demonii lui le au o reprezintă o mare parte din așa-zișii creștini. Acești creștini nici măcar nu cred că Satan și demonii lui sunt reali, și reprezintă o amenințare. Știm toți că nimeni nu poate rezista unui dușman dacă nu crede că acel dușman există. Cine are urechi de auzit, să audă. Învățați din Cuvântul lui Dumnezeu cum să rezistați atacului lui Satan.

 

– Punctul trei: Pentru întreaga lume, perioada actuală este asemănătoare cu cea din vremea lui Noe. Așa cum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi înainte de venirea Fiului Omului. Până când a intrat Noe în corabie, oamenii din zilele lui se ocupau cu tot felul de lucruri: vindeau, cumpărau, construiau … Oamenii nu au luat deloc seama la ce spunea Noe, nici nu au crezut că poate interveni o schimbare. Ei au văzut norii de furtună la orizont, dar tot nu au crezut că ploaia era iminentă. Într-adevăr este o asemănare foarte mare cu zilele de astăzi. Oamenii văd semnele zilelor din urmă, și tot nu cred că va interveni o schimbare. Ei nu cred în venirea apropiată a Domnului nostru și nu se pregătesc pentru a-L întâlni. În schimb, își fac planuri, construiesc, vând, cumpără și-și adună comori pe pământ. Chiar dacă norii de furtună ai marelui necaz se adună la orizont, ei nu aud și nu cred. Mai bine zis refuză să creadă.

– Punctul patru: Cei care pretind că sunt creștini, trebuie să fie ca niște ambasadori ai lui Cristos pe pământ. Ambasadorii trebuie să reprezinte guvernul țării lor tot timpul. Un creștin nu poate avea mărturie adevărată sau putere în viața lui, dacă nu-și trăiește viața de credință tot timpul, 24 de ore pe zi, în fiecare zi din săptămână. Cine vrea sa fie un creștin adevărat, trebuie să trăiască viața de creștin, nu doar să o declare. Să-L cinstești pe Dumnezeu doar cu buzele tale, dar nu cu inima ta nu poate fi acceptat, căci pe cei care-L cinstesc doar cu buzele, Dumnezeu îi va vărsa din gura Lui. De la cei care pretind că El este Mântuitorul lor, El nu dorește numai vorbe, ci și fapte. Cei care proclama că Îl cunosc pe El ar trebui să-L cunoască mai bine. Cei care se așează într-o poziție de conducere în cadrul mișcării creștine ar trebui să fie cu adevărat chemați în acea slujbă de El. Cei care acceptă responsabilitatea de a învăța, predica, sau orice alt rol de conducere vor da socoteală pentru mai mult. Tot ceea ce a fost spus până la acest punct se leagă de porunca consemnată în Matei 6: 33. “Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

 

– Punctul cinci : Aceasta este cea mai mare veste de la ziua Cincizecimii! Domnul Își recrutează o armată cu care va scutura încă o dată această lume veche. Prin ostașii Lui, Dumnezeu va produce mari minuni care VOl’ zdruncina ierarhia stabilită a așa-numitei religii organizate care este azi in lume. Acești soldați pe care îi recrutează Dumnezeu acum, vor demonstra puterea Lui mult mai amplu decât au făcut-o ucenicii în perioada Cincizecimii. Vor fi lucrări mai mari chiar decât cele ale lui Ilie. Este ceva fantastic! Aceasta este cea mai mare veste din toate timpurile! Recrutarea pe care o face Domnul pentru această armată va continua o bucată de vreme. Unii din acești soldați au fost crescuți la un anumit nivel de credință și plasați într-o poziție “influență” în care vor rămâne până ce El îi va aduce și pe cei nou veniți la acest nivel. Biblia spune că El este începutul șI desăvârșirea credinței noastre. Prin credința acestor soldați, Dumnezeu Își va arăta marea Lui putere. Așa cum s-a afirmat mai înainte, o perioadă îndelungată, El Și-a recrutat câțiva oameni. Acum recrutarea a devenit serioasă pentru că Dumnezeu este pe punctul de a împlini mari minuni prin armata Lui, după cum a promis în Cuvântul Său. Ioan Botezătorul a venit în duhul și puterea lui Ilie în această lume, iar el nici măcar nu a știut că îl avea. El nu a recunoscut, dar a mărturisit Isus acest lucru. Scopul acestui duh era de a netezi cărările pentru venirea Domnului.

 Eu vă spun că voi, soldații recrutați acum, care vă alăturați soldaților recrutați mai demult, veți aduce în această lume duhul lui Ilie. Scopul este tot de a netezi cărările pentru venirea Domnului, căci El este gata sa vina! Voi care dormiți, treziți-vă! Voi care ați fost puși în acea poziție influentă ani de zile, ridicați-vă capul! Trebuie să începeți să lucrați! Celor recent recrutați, vă spun că trebuie să studiați Biblia cu seriozitate și să căutați voia Domnului în toate căile voastre. Timpul pentru instruirea voastră spirituală este scurt, dar voi veți fi folosiți cum nici nu va-ți închipuit, dacă în viața voastră Îl căutați mai întâi pe Domnul.

Voi care veți fi aleși, veți fi soldații ploii târzii (o trezire a duhului care doarme) așa cum se spune în Scriptură. Această recrutare este pentru sfârșitul marii treziri despre care vorbește profetul Ioel care a început în ziua Cincizecimii. Perioada de sfârșit a acelei mari treziri este începutul ploii târzii, astfel că trebuie să vă pregătiți pentru bătălie ca un militar de carieră.

Va fi o vreme sau un proces de “cernere” a celor care nu vor face parte din această armată a lui “Ghedeon”. Așa cum a fost aleasă armata lui Ghedeon, la fel va fi și acum. Numai câțiva aleși vor fi potriviți pentru slujire în armata soldaților creștini pe care Domnul îi va folosi în bătălia zilelor din urmă.

Capitolul 13

 Credinţa

După ce totul s-a terminat și mesajul Lui a fost limpede pentru mine, Dumnezeu mi-a îngăduit să repet lumii experiența trăită și conținutul mesajului Său. Duhul Sfânt mi-a arătat că lucrarea mea de a face cunoscut acest mesaj a fost limitată la trei ani. (Acesta a fost un timp de testare). Nu mi s-a spus ce va urma dupa cei trei ani, nici măcar dacă voi avea parte în întregime de ei. Perioada socotită pentru slujba mea de trei ani a început la 7 mai 1980.

După ce mi s-a arătat ce trebuie să fac, am aflat că îmi fuseseră puse anumite restricții în privința lucrării încredințate. Domnul mi-a făcut cunoscut că nu trebuia să recrutez asociați sau urmași. De asemenea El mi-a arătat că îmi va purta de grijă și mă va ajuta. Apoi Dumnezeu mi-a redat viața și mi-a spus că am fost vindecat. M-a chemat pe nume și mi-a spus: “Howard Pittman, facă-se după credința ta.”

Când El a spus aceasta, întrevederea s-a încheiat. Îngerii m-au luat în primire și nu mi-am mai amintit nimic decât după ce mi-am revenit în camera de spital. Prima persoană pe care am văzut-o a fost medicul. Când mi-am deschis ochii, el stătea la picioarele patului meu și mă privea cu un zâmbet vag. L-am văzut întorcându-se către asistentă și spunându-i: “Vino să vezi pe omul minune!” Am încercat să-i vorbesc despre călătoria mea în cer, dar el nu m-a luat în seamă. A refuzat să discute cu mine despre experiența prin care trecusem; totuși a declarat că se petrecuse o minune cu mine!

Privind înapoi la marea descoperire de care mi-a făcut parte Dumnezeu, m-am întrebat de multe ori de ce unele lucruri mi-au fost șterse complet din memorie. Acum însă înțeleg clar pentru ce a trebuit să fie așa. Chiar dacă am stat la sfat cu Dumnezeu și chiar dacă am primit de la El acest mesaj, tot era necesar ca eu să pășesc prin credință. Și credința mea a fost încercată aproape zilnic.

Una din primele încercări a fost vindecarea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. El mi-a vindecat nu numai artera ruptă, ci și o altă boală, destul de rară și incurabilă. Aceasta boală nu avea legătură cu artera ruptă sau cu minunea trăită, ci era ceva care îmi făcea probleme de 20 de ani. Era o boală pe care doctorii o numesc apnee (sufocare) în somn. Apneea în somn este o tulburare care cauzează uneori oprirea automată a funcției respiratorii în timpul somnului. Când aveam o asemenea criză, mă trezeam brusc, cu senzația de sufocare. Dacă stăteam în capul oaselor și atingeam ceva, începeam iar să respir. Era o experiență îngrozitoare, dar îmi facea probleme numai când dormeam. Am primit vindecare pentru această boală care mă chinuise 20 de ani. În acei ani am fost examinat de către 4 medici, care au spus că boala era de etiologie necunoscută și nu avea remediu. De fapt, tratamentul primit au fost niște sfaturi cu privire la dietă și somn. Sunt împrejurări în care medicii fac experiențe, care nu dau rezultate. Pentru mine nu exista lameliorare și nici remediu.

Ultima criză de sufocare a fost cu aproximativ o săptămână înainte de încercarea prin care urma să trec. Ea s-a petrecut cam pe la miezul nopții când m-am trezit brusc și nu am mai putut să respir. Stând în capul oaselor în pat, am apucat mâna  soției știind că așa îmi pot reveni, dar tot nu am putut să respir. Am sărit din pat și m-am dus în baie. Am luat un pahar cu apă și m-am așezat în genunchi. Abia când am atins apa cu buzele, mi-a revenit respirația. Bineînțeles că nu m-am mai culcat în noaptea aceea și la prima oră m-am prezentat la medic.

Medicul s-a arătat foarte nemulțumit față de mine, pentru că avea impresia că nu i-am urmat sfaturile. El mi-a spus: .D-le Pittman, nu părețI a fi conștient de gravitatea acestei boli.” L-am asigurat că i-am apreciat sfatul și îmi dădeam seama de starea mea gravă. El a sfătuit-o pe soția mea să învețe cum să-mi dea primul ajutor în cazul unei alte crize. Pentru aceasta ea trebuia să învețe să facă respirație artificială.

Când i-am cerut Domnului să mă vindece, m-am rugat numai pentru vindecarea arterei rupte. Totuși, El a tămăduit ambele boli, dar pe fiecare în mod diferit. El m-a vindecat imediat de apneea în somn prin vindecare imediată sau instantanee, care este cunoscută ca vindecare miraculoasă. Și El mi-a vindecat artera ruptă prin vindecare divină, care se petrece printr-un proces sau într-o perioadă de timp. Astfel, după ce El mi-a spus că sunt vindecat, aproape trei luni de zile de la întoarcerea din spital, nu am resimit în trup acea vindecare.

Durerea a continuat și uneori era așa de mare că de-abia puteam rezista. Soția m-a rugat să mă întorc la spital pentru tratament, dar nu puteam face aceasta. Domnul îmi spusese că sunt vindecat și trebuia să-L cred. Dacă El nu mi-ar fi spus că sunt vindecat, atunci m-aș fi întors la spital pentru tratament.

Dar eu m-am încrezut în promisiunea lui Dumnezeu oricât de mare a fost durerea. Abia după câteva luni, am început să simt că sunt vindecat. Dumnezeu mă vindecase de două boli serioase și ofăcuse în două moduri diferite. El a ales modul de vindecare pentru fiecare boală, totuși în ambele vindecări, a fost implicată credința mea. Încercarea credinței mele a fost necesară pentru că trebuia să aflu printr-o experiență reala că nu exista doar un singur fel de credință. Biblia vorbește despre patru feluri diferite de credință: o credință temporară, ocredință moartă, o credință intelectuală, și la urmă, cea mai importantă, credința adevarată și mântuitoare. A fost necesar să învăț ce este credința adevărată pentru că întreaga mea umblare cu Dumnezeu în transmiterea acestui mesaj către oameni trebuia să fie prin credință. Ar fi fost un mare eșec dacă aș fi încercat să umblu cu El având o credință greșită. Ca să putem înțelege diferența, voi prezenta exemple din Biblie pentru fiecare din cele patru credințe.

Primul exemplu – cel al unei credințe temporare. În Luca 8:13 se spune că “Cei închipuiți prin sămânța căzută pe stâncă, sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la ovreme, iar când vine ispita, cad. “Deci ei cred doar până la ovreme” dar apoi cad, pentru că au doar o credință temporară. Dacă credința mea ar fi fost doar temporară, nu aș fi primit niciodată vindecarea pe care mi-a spus Dumnezeu că mi-a dat-o. În plus, vindecarea mea pentru apneea din somn ar fi fost doar temporară.

Exemplul al doilea – cel al unei credinţe intelectuale. În Iacov 2: 19 se afirmă: .Tu crezi Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred ... şi se înfioară!” Nu este de ajuns doar să spui că există Dumnezeu, pentru că şi dracii Îl recunosc. Aş fi putut spune toată ziua că am fost vindecat, şi chiar să merg la doctor ca să mă conving, dar aceasta ar fi fost o demonstraţie de credinţă intelectuală. Aş fi recunoscut verbal, fără să am convingerea în inimă.

Exemplul al treilea se referă la credinţa moartă. În Iacov 2: 17 se afirmă: “Tot aşa şi credinţa: dacă nare fapte, este moartă în ea însăşi” Când Dumnezeu mi-a spus că am fost vindecat L-am crezut. De aceea, mi-am văzut mai departe de treburi în ciuda durerii care mă însoţea, Aş fi putut sta în pat şi spune: .Aştept să-mi vină vindecarea.” Dacă aş fi procedat în felul acesta, vindecarea mea tot nu ar fi venit. A trebuit să transpun credinţa mea în fapte, sau să o pun în acţiune, pentru ca ea să fie vie. Fără acţiuni sau fapte, ea ar fi fost moartă. Dumnezeu a spus că sunt vindecat şi sunt vindecat! Deşi mai simţeam semnele bolii în trup, eu îmi continuam activitatea în fiecare zi tratând cu indiferenţă acele simptome.

Exemplul al patrulea are în vedere credina mântuitoare sau adevarată. În Romani 10: 9-10 se afirmă: .Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.” Când Biblia vorbeşte despre inimă, nu este vorba de acel organ fizic care pompează sângele în trup. Ci este vorba despre fiinţa noastră interioară, despre duhul nostru. Aşa a fost şi cu inima mea, cu duhul meu sau cu fiina mea interioară, căci am crezut pe Dumnezeu şi am acţionat conform cu acea credinţă. Ceea ce E1 mi-a spus s-a împlinit pentru că am crezut. Am practicat această credinţă zilnic şi ea a rezistat testului în fiecare zi. Testul nu a avut loc într-o singură zi . E1 nu a durat două sau trei zi1e ca apoi să se încheie. Testarea a venit zi după zi, săptămână după săptămână, şi lună după lună. A trebuit să fac faţă prin credinţă la ceea ce a spus Dumnezeu şi să-mi continui activitatea ca şi cum trupu1 meu ar fi crezut de asemenea.

Capitolul 14

 Interpretare

Am prezentat într-un capitol anterior seria de vise pe carele-am avut cu şapte ani înainte de acea experienţă deosebităpe care am trait-o. Mi-am dat seama că Dumnezeu a vrut să-mitransmită un mesaj prin ele, dar nu ştiam care. Am povestit viselerespective la nenumărate persoane care au vrut să mă asculte,sperând că Domnul îmi va trimite o interpretare prin vreunadin ele. Aceasta s-a întamplat abia după 7 ani, adică dupăce a avut avut loc acel eveniment din viaţa mea prezentat înaceastă carte. Şi chiar după evenimentul sus amintit, a maitrebuit să aştept nouă luni pentru a afla interpretarea viselor.

Când Dumnezeu mi-a îngăduit pe 7 mai 1980 să merg să povestesc tuturor despre experiena mea, El mi-a trimis interpretarea pentru o parte din visele mele prin bunul meu prieten, Larry Boone, care apărea într-unul din vise. Larry era şi el folosit de Dumnezeu în organizarea bisericii nonconfesionale Noua Filadelfie, care se înfiinţase cu scopul de a mă susţine să merg ca mesager în lume prin autoritatea bisericii. La 7 mai 1980, şapte dintre noi au semnat autorizaţia bisericii Noua Filadelfie. Dumnezeu a folosit şapte oameni strânşi la un loc în mod special pentru acest scop. El a adunat pe cei şapte bărbaţi din diferite sectoare ale naţiunii şi i-a condus către mine fără ca eu să Îi cer acest lucru. Unii dintre ei veneau de la o distanţă de peste 1200 mile (1900 km). În ziua în care noi am semnat autorizaţia, porunca de a merge să prezint mesajul a devenit realitate. Larry Boone a venit atunci la mine acasă şi mi-a făcut cunoscut că Domnul îi dăduse interpretarea pentru o parte din visele mele. Am adus casetofonul în care îmi înregistrasern visele şi în timp ce asculta fiecare casetă, Larry mi-a dat următoarele interpretări:

Visul numărul 1: Somnul meu în balansoar simboliza atitudinea mea faţă de biserica adevarată şi lucrarea mea în cadrul ei. Eu credeam ca stau confortabil şi nu am nevoie de nimic. Mama mea care era pe moarte reprezenta biserica adevarată de care nu îmi păsa. Câinele îl reprezenta pe Satan, iar muşcătura pe care el mi-a făcut-o la mână arată că este nevoie de o durere fizică care să mă trezească. Scutul nevăzut din jurul meu era ocrotirea Duhului Sfânt.Faptul că l-am dat afară pe Satan prin uşa din faţă simboliza victoria mea asupra lui Satan, iar încercarea lui de a reveni prin uşa din spate arată că el va cauta în continuare să mă distrugă. Zguduitura pe care am primit-o când trupul câinelui lovea uşa arată duritatea atacului lui Satan.

Visul numărul 2: Faptul că m-am văzut stând la intrarea unei clădiri vechi şi goale, cu trei etaje, voia să sugereze că eu priveam la adevărata biserică a lui Cristos. Clădirea era veche, dar mie îmi părea nouă. Cele trei etaje reprezentau slujba mea de trei ani de testare în biserică. Faptul că în clădire nu erau nici oameni, nici mobilă însemna absenţa adevăraţilor soldaţi ai lui Cristos şi a averilor materiale ale adevăratei biserici de astăzi. Câinele alb din cămăruţă îl reprezenta pe Satan, iar câinele negru reprezenta adevărata adunare.

Astăzi Satan trage în jos adevărata adunare care, este vizibil moartă în ochii lumii. Câinele alb apărea ca fiind bun iar câinele negru părea să fie rău, însă, cu toate acestea, adevărul era exact opus. Faptul că m-am putut împotrivi privirii hipnotice a câinelui alb a arătat că Dumnezeu mi-a dat biruinţă încă o dată asupra lui Satan. Pentru un timp, Satan a fugit de la adevărata biserică, dar apoi s-a întors deghizat în cel mai bun prieten al meu. Încă o dată am primit ajutor supranatural ca să-l pot recunoaşte şi astfel am putut să îl demasc. Totuşi, aceasta nu îl va opri, căci el se va întoarce deghizat în prieten al meu, ceea ce arăta una dintre metodele pe care Satan le va folosi pentru a încerca să mă distrugă pe mine şi acest mesaj. El va veni la mine prin cei pe care îi consideram prietenii mei.

Visul numărul 3: În acest vis mă aflam într-o călătorie misionară. Traista cu hrană pentru câine pe care o aveam pe umăr era mesajul pe care Dumnezeu mi l-a dat ca să-l duc în lume. Lumea din casă reprezenta pe copiii lui Dumnezeu la care fusesem trimis. Efortul câinelui de a mă ataca reprezenta atacul necontenit al lui Satan împotriva mesajului pe care Dumnezeu îl transmitea prin mine. Anunţul din cer prezicea un mare eveniment supranatural care va avea loc în timp ce eu voi fi într-una din călătoriile misionare.

Când Larry a terminat interpretarea acestor trei vise, el a spus că aceasta era tot ce a avut de la Dumnezeu. Nu a avut interpretări pentru visurile 4 şi 5. În timp ce Larry îmi tâlmăcea visele, Duhul Sfânt m-a făcut să primesc cuvintele lui şi astfel am ştiut că acelea erau tâlmăcirile adevărate. Am ştiut că Dumnezeu i-a dat într-adevăr tâlmăcirile corecte pentru cele trei vise. Într-o noapte, stând singur în camera mea, două luni mai târziu, Duhul Sfânt mi-a dat tâlmăcirea celui de-al patrulea vis. Prin acest vis, El mi-a făcut cunoscut că voi transmite mesajul meu şi pe meleaguri străine şi că în timp ce voi fi în Anglia va avea loc un alt mare eveniment supra natural. Apoi tâlmăcirea a încetat. Nici până acum nu am primit tâlmăcirea pentru ultimul vis – al cincilea.

Acum ştiu că acele vise aveau legătură cu miracolul pe care Dumnezeu l-a făcut în viaţa mea, cu mesajul pe care El mi l-a dat ca să îl duc lumii, şi cu evenimentele care vor avea loc în anii mei de slujire. Toate vorbesc despre mesajul pe care îl transmit astăzi oamenilor. Pentru creştinii care sunt adevăraţi copii ai lui Dumnezeu, timpul este foarte preţios.  Este preţios mai ales pentru că se va schimba curând. Ca o concluzie la acest capitol vreau să spun: .Priveşte în sus, prietene, căci izbăvirea ta se apropie!”

Capitolul 15

 Neterminat

Din 7 mai 1980, când Dumnezeu mi-a dat libertatea să merg să vestesc mesajul Lui, El mi-a pus la dispoziţie câteva mii de dolari cât costa timpul de la radio şi televiziune, prin amabilitatea reţelei Christian Broadcasting, a reţelei Trinity Broadcasting, a reţelei Christian Communications şi a altora. Astfel acest mesaj a fost răspândit prin media electronică la milioane de oameni din lumea întreagă. De asemenea El mi-a permis răspândirea mesajului prin casete şi cărţi, care au ajuns până acum la peste jumătate din naţiunile de pe glob. Prin intermediul casetelor şi cărţilor, mulţi oameni care nu aveau cum să mă audă sau să mă vadă la televizor au putut să primească mesajul meu.

Vreau să subliniez încă o dată faptul că Dumnezeu va împlini tot ce a promis. El mi-a spus să merg prin credinţă acolo unde El va deschide uşile. Prin urmare am mers la diferite confesiuni în Statele Unite şi în toată lumea. Multe biserici s-au deschis pentru mine fără să le cer eu, pentru că Dumnezeu mi-a arătat că ei mă vor chema. Totul s-a petrecut aşa cum a spus El. Domnul mi-a dat posibilitatea să merg personal şi să prezint acest mesaj. Eu am fost devotat în această lucrare de la început, iar El a împlinit cu credincioşie angajamentul Său.

Folosesc acest prilej pentru a te încuraja astăzi şi pe tine, cititorule. Dacă nu ai siguranţa că faci parte din această armată pe care o recrutează Domnul, dacă nu ai siguranţa că numele tău se găseşte în Cartea Vieţii Mielului, dacă nu eşti un credincios născut din nou şi mântuit, te rog, nu continua cu viaţa de până acum, ci aşează-te pe genunchi şi împacă-te cu Dumnezeu. Caută să primeşti naşterea din nou. Îţi mărturisesc că tot ceea ce El mi-a spus că va face, a împlinit fără excepţie. El a făcut deja ceea ce a spus că va face prin lucrarea mea. Nu ştiu cum pot unii să spună că aceasta a fost o halucinaţie, sau un vis, sau o experienţă rea. Însă totul  trebuie să se împlinească.  Iată ce încerc să-ţi spun prin cuvinte simple. Aşa cum ştii ne aflăm la sfârşitul veacurilor şi în această perioadaă fiecare zi va fi modificată drastic. Timpul este foarte preţios pentru tine şi pentru mine. Vorbind ca unul care a experimentat moartea, eu am fost în Cer şi mi s-a dat o a doua şansă. Acum mă rog pentru tine. S-ar putea ca atunci când vei fi în ceasul morţii, să nu mai ai o a doua şansă. Chiar în această zi Dumnezeu împlineşte şi continuă să împlinească tot ce mi-a spus El că va face. Dacă El a împlinit în viaţa mea tot ce a promis, cu atât mai mult Îşi va împlini Cuvântul Sfânt, care este adevărul şi care ne arată că vremea este pe sfârşite.

Mai 1983: Voi toţi care sunteţi familiarizaţi cu slujirea mea ştiţi că Dumnezeu mi-a dat trei ani pentru această lucrare. Aceasta a fost tot ce am ştiut fără a cunoaşte măcar data începerii sau a avea vreo altă explicaţie. Am considerat întotdeauna că data de 7 mai 1980 a fost momentul de început, întrucât aceea a fost ziua când mi s-a dat “autoritate” din partea Bisericii.

Cu şapte ani înainte de minunea care a avut loc în viaţa mea, Dumnezeu mi-a dat o serie de vise. Pe atunci nu ştiam ce semnificaţie aveau ele. Ştiam că erau importante, dar nu le înţelegeam. Am prezentat aceste vise în capitolul al patrulea şi am arătat tot ce înţelesesem din ele. Când Domnul mi-a trimis tâlmăcirea celui de-al treilea vis, El nu m-a lămurit în privinţa ultimei părţi a visului, acolo unde era vorba despre “anunţul din cer”, care se referea la un eveniment supranatural. Eu nu am primit tâlmăcirea întregului vis. În el se vorbea puţin despre “cei trei ani la care era limitată slujirea mea”, care se raportează la un eveniment supranatural.

Pe 18 ianuarie 1983, mă aflam în drum către Seattle, în zona Washingtonului, ca răspuns la o invitaţie pe care o primisem de la Ted şi Angie Schiermeyer din Langley, Washington, pentru a sluji în câteva grupuri şi biserici din acea zonă. În timp ce treceam muntele, am realizat brusc că mai văzusem acel peisaj în cel de-al treilea vis al meu. În vis se făcea că eu coboram pe o potecă într-un ţinut neobişnuit. Pe o parte erau munţi acoperiţi cu zăpadă, pe cealaltă parte erau copaci înalţi cu frunze necăzătoare. În timp ce traversam muntele, am observat că acelaşi peisaj se află şi la poalele muntelui. Am spus imediat soţiei mele şi i-am cerut să-mirecitească visul aşa cum îl consemnasem.

Pe măsură ce ne apropiam de destinaţie am început să simt o emoţie puternică în duhul meu, ca şi cum m-aş fi aflat în mijlocul unui mare eveniment. Când am sosit la casa lui Ted şi Angie, am revăzut a doua scenă din acelaşi vis. Era vorba despre casa aceea mare ca o fermă, plină de oameni, aşa cum fusese în visul meu. Înainte de această călătorie, nici eu, nici soţia mea nu fusesem în statul Washington, şi nici nu-i întâlnisem pe Ted şi Angie. Şi totuşi cu zece ani înainte, văzusem chiar această casă plină de oameni, exact cum era atunci. Văzusem toate acestea în vis! Îmi lipsea acum numai ultima scenă, sau anunţul din cer şi al treilea vis ar fi fost complet.

Am stat în Washington încă zece zile, dar nimic nu s-a întâmplat cu privire la visul meu. Nu ştiam ce se întâmplă. De ce mi-au fost arătate cele două scene din vis? Încă nu am primit răspuns la aceasta. Ştiam că ceva important trebuia să aibă loc, dar ce?

Am fost chemat în Lafayette, Indiana pentru a predica la o adunare în ziua de 12 martie 1983. În noaptea dinaintea acelei zile mă aflam la un motel. Pe la ora 3 dimineaţa am fost trezit brusc cu un mesaj în minte. Mesajul a fost interpretarea ultimei părţi din al treilea vis, aceea care vorbea despre anunţul din cer. Am cugetat o vreme la acea interpretare înainte de a mă culca din nou, ştiind că trebuie să cercetez “duhul” pentru a fi sigur că mesajul era corect.

În seara zilei de 12 martie 1983, chiar înainte de a predica, unul dintre vicepreşedinţii fraternităţii de acolo, s-a apropiat de mine ţi mi-a pus în mână o hârtie împăturită. El mi-a spus ca o doamnă din mulţime îl rugase să mi-o înmâneze. Doamna, primise în vis, cu o noapte înainte, ceea ce credea ea că este tâlmăcirea celui de al cincilea vis. Ceea ce scrisese doamna era un mesaj pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a confirma mesajul pe care mi-l dăduse şi mie în aceeaşi dimineaţă. Aşa a confirmat Domnul autenticitatea explicaţiei.

Iată mesajul pe care l-am primit în minte în acea dimineaţă. “Limita de trei ani însemna o slujbă de proorocie pentru un eveniment zguduitor care va avea loc la sfârşitul acestor trei ani. Evenimentul însuşi va fi supranatural.”

Astfel anunţul din cer a fost explicat. Anunţul însuşi reprezenta un eveniment mondial care va avea loc imediat. Respectivul eveniment a fost prezis de Domnul însuşi şi este consemnat în Apocalipsa 3: 16. El este de fapt, o mare regurgitare aşa cum arată Domnul când spune că îi “varsă din gură” pe creştinii căldicei.

În vis, tatăl meu îl reprezenta pe Dumnezeu. Lovitura politică simboliza subtilitatea cu care Satan prin aşa-zişii lideri ai bisericii va lua control deplin asupra “religiei mondiale”. Acum Satan este în controlul aşa-zisei biserici. Din această cauză, cei care cu adevărat aparţin Bisericii lui Dumnezeu, trebuie să ia atitudine ca să fie cu adevărat poporul Lui “ales”, în caz contrar, nu vor fi ai Lui deloc!

Acum când vărsarea din gură are loc, nu se ştie cât timp va îngădui El acest lucru. Ce va fi după aceea? Priviţi cu atenţie la Apocalipsa 18:3 Acest verset ne spune ce va fi după aceea. Ce înseamnă “aur încercat în foc”? Dar “haine a1be” şi “doftorie pentru ochi”? Aurul a fost întotdeauna comoara omului, hainele au fost acoperământul sau veşmântul lui, doftoria pentru ochi trebuia să-l ajute să vadă. Comoara de foc (râvna), haina albă (neprihanirea), şi alifia de ochi (credinţa pentru a vedea cele duhovniceşti), toate acestea sunt date numai celor care sunt cu adevărat poporu1 lui Dumnezeu … celor care ascultă de El! … Cugetaţi la aceste lucruri!!!

NOTĂ din partea autorului. Aceasta este a doua adăugare la această carte. Prima adăugare a fost în 1983. Astăzi, 9 ianuarie 1999, pregătesc această carte pentru a şaptea tipărire. Prima publicare a fost în 1980. În aproape douăzeci de ani de când a fost publicată această carte, sute de mii de exemplare au circulat peste tot. Ea a fost publicată în multe limbi. Am efectuat această adăugare pentru că există două interpretări greşite pe care vreau să le corectez sau să le lămuresc. În timp ce făceam un mare tur în lumea duhurilor, multe lucruri pe care am avut voie să le văd nu mi-au fost explicate de către îngerii care mă escortau, alte lucruri însă au fost explicate. Spre exemp1u nu mi-a fost complet explicat ce era cu perioada de trei ani despre care am mai vorbit în carte. Era ca un fe1 de perioadă de testare, dar nu sunt sigur la ce se referea. Ea se raporta şi la vărsarea din gură a creştinilor căldicei cum este consemnat în Apoc. 3: 16. De asemenea nu ştiu cât avea să dureze această perioadă.

Lucrurile care nu mi-au fost explicate, a trebuit să le interpretez bazându-mă pe ceea ce mi s-a explicat. De la adăugarea din 1983, mi s-a îngăduit să aflu mesajul celui de-al patrulea vis în timp ce mă aflam pe meleaguri străine. Aceasta mi s-a întâmplat în Anglia în 1987. Singurul vis care a rămas încă nelămurit este cel de-al cincilea şi totodată ultimul. Toate lucrurile s-au petrecut exact cum le-am visat cu şapte ani înainte de miracolul pe care l-am trăit. La fel a fost şi cu lucrurile care mi-au fost arătate în timp ce mă aflam în lumea duhurilor. Tot ce am consemnat în această carte că a fost transmis de Dumnezeu, s-a petrecut exact cum a spus El, cu excepţia acelor lucruri care vor trebui să vină în curând!

Domnul să vă binecuvânteze şi să vă ţină până la venirea Împărăţiei lui. Amin.

·

Posted in Uncategorized | Tagged | Leave a comment

ÎNTÂLNIRE CU DUMNEZEU

ÎNTÂLNIRE CU DUMNEZEU

de Gavril Bărnuț

CUVÂNT ÎNAINTE

Un eveniment memorabil din viaţa apostolului Pavel este amintit în 2 Cor. 12. Referinţa la eveniment este, însă, sumară astfel că nu atrage prea mult atenţia. Dacă evenimentul ar fi fost mai recent, probabil ar fi stârnit mai mult interes.

Dar iată, mai târziu, chiar şi în secolul XX, s-au produs evenimente asemănătoare. Această broşură descrie un eveniment asemănător, care a avut loc în anul 1973. Evenimentul este şocant şi mulţi oameni nu sânt pregătiţi să-l creadă, însă trebuie să recunoaştem că avem cunoştinţe limitate şi că fapte şi evenimente complet străine cunoştinţei noastre aşteaptă să fie cunoscute. Experienţa fratelui Gavril Bărnuţ nu este unică. Evenimente mai mult sau mai puţin asemănătoare, s-au întâmplat în diverse locuri şi timpuri. Cred că cel mai proeminent caz este acela al Mariettei Davis, din statul New York, care a căzut într-o stare de transă timp de nouă zile, în anul 1848. Nimeni, nici chiar medicul, nu a reuşit să o scoată din starea aceea. Când ea şi-a revenit la viaţă, a declarat că a fost în cer, a văzut acolo persoane pe care le cunoscuse pe pământ, dar care trecuseră din viaţă, a văzut îngeri şi de asemenea pe Isus. După revenirea la viaţă, Marietta care înainte nu avusese o înclinaţie religioasă, a manifestat o puternică speranţă în perspectiva intrării ei definitive în Paradisul păcii. Ea a declarat că nu va mai trăi mult pe pământ. Ea a mai trăit şapte luni, murind la timpul şi în modul prezis de ea.

Cazurile de felul acesta nu sunt cu totul neobişnuite pentru secolul XX. Un număr crescând de cazuri de moarte clinică au fost studiate. Cercetătorii posedă un material documentar din ce în ce mai bogat. Incercând să facem o comparaţie, găsim că există asemănări izbitoare între relatarea fratelui Gavril Bărnuţ şi relatări ale altor persoane care au trăit în alte locuri şi timpuri şi care au trecut prin experienţe similare. Câteva experienţe asemănătoare pe care le cunoaştem sânt următoarele. Richard E. Eby, un credincios american, s-a aflat în stare de moarte clinică timp de câteva ore, în urma unui accident; evanghelistul indian Sundar Singh, a descris viziunile pe care Dumnezeu i le-a dat în mai multe rânduri; Marietta Davis a descris experienţa deosebită prin care a trecut. Asemănările existente între aceste relatări sânt următoarele:

– starea înaltă a lucrurilor din cer este imposibil de descris pe deplin în cuvinte omeneşti;

–  fiinţele cereşti se află într-o stare nespus de fericită şi plină de pace;

–  acolo nu există imperfecţiunile de aici de pe pământ;

–  îngerii au  o comportare foarte  blândă şi cuvintele lor sânt la fel;

–  natura de acolo este minunată, cu flori şi copaci de o frumuseţe de nedescris;

–  acolo există un miros plăcut, o aromă puternică care şochează pe orice nou venit;

–  vederea pătrunde foarte departe atât orizontal cât şi vertical. Fiecare din   punctele
enumerate este prezent cel puţin în două din cele patru cazuri luate în considerare.

Noţiunile incluse în această broşură ca de exemplu, necredinţa oamenilor, revelaţia care schimbă starea oamenilor, iertarea pe care o dă Dumnezeu, pedeapsa pentru cei ce nu se întorc la Dumnezeu şi starea fericită din cer, sânt în acord cu doctrina creştină fundamentală. Viaţa aceasta este trecătoare. Nu avem decât să ne pregătim pentru întâlnirea cu Dumnezeu.

CAP. I

 VIAȚA MEA

Doresc să vă descriu experienţa deosebită prin care am trecut eu. Cei ce nu cred minunea care a făcut-o Dumnezeu cu mine pot totuşi să fie mântuiţi, dar cei ce nu cred în Dumnezeu şi în Domnul Isus, vor fi excluşi de la mântuire datorită necredinţei lor. Doresc să vă spun cum s-a îndurat Dumnezeu de mine si m-a schimbat. Eu nu puteam să cred în Dumnezeu. Nimeni nu putea să mă convingă că Dumnezeu există. Credeam că sânt cel mai puternic om și că voi trăi întotdeauna. Credeam că nimeni nu mă poate abate de pe calea pe care eram, calea pierzării, însă Dumnezeu m-a abătut de pe calea mea, deşi nu aveam merite, pe o altă cale, îngustă, pe care uneori e mai greu.

Corpul meu a fost declarat mort timp de treisprezece ore, n-a simţit nimic n-a auzit nimic, n-a văzut nimic, şi nu era conştient. Sufletul meu a plecat din corp. Am simţit clar când a plecat sufletul din corp. Acest corp a rămas pe pat. Soţia mea şi fratele meu au scos afară din casă corpul meu pentru a lua aer curat, dar a fost degeaba. Ei au chemat medicul şi el a venit imediat. El a dat corpului meu câteva injecţii dar fără rezultat. Am fost dus cu salvarea la spital în Şimleul Silvaniei, la aproximativ 25 km de satul meu. Câţiva medici sub îndrumarea medicului Puşcaş s-au adunat în jurul corpului meu şi l-au tratat. Un număr considerabil de injecţii şi tablete au fost date corpului meu, fără nici un rezultat. Nu era nici un semn de viaţă în corpul meu. În cele din urmă medicii au spus soţiei şi fratelui meu:

– Nu ştim ce să mai facem;  este mort.

Corpul acesta a fost mutat din salon în morgă. Soţia şi fratele meu ne mai având ce face au trebuit să accepte ideea că am murit, deşi totul s-a întâmplat atât de repede. Eu fusesem un om sănătos, fără probleme medicale. Ei au părăsit spitalul, au plecat în oraş şi au cumpărat lenjerie pentru înmormântarea mea. Dar mai târziu înainte de a ajunge la gară pentru a merge acasă, o simţire ciudată a determinat-o pe soţia mea să se întoarcă la spital. Ea s-a întors la spital împreună cu fratele meu şi s-au îndreptat spre morgă. Acolo, încuiat în camera aceea eram eu. Revenisem la viaţă. Sufletul meu s-a reîntors în corpul meu şi corpul meu era viu din nou. Vestea s-a întins cu repeziciune în spital şi toţi s-au pus în mişcare.

Dumnezeu a hotărât să-mi arate lucrurile pe care nu puteam să le cred. însă acum le cred şi vă mărturisesc să credeţi că Dumnezeu există însă nu-i place păcatul: minciuna, curvia, beţia, hoţia, şi toate celelalte fapte rele. Trebuie să credem în Dumnezeu chiar dacă avem de suferit pentru aceasta. Oricine nu vrea să sufere aici pe pământ pe nedrept pentru Dumnezeu, va suferi într-o zi în iad.

M-am născut în anul 1939 în satul CEAN judeţul Satu-Mare. Noi eram patru copii în familie: trei băieţi şi o fată. Tatăl meu a plecat la război în Rusia în anul 1944 şi a murit acolo. Situaţia familiei noastre, care era o familie săracă, s-a îngreunat şi mai mult. Nu aveam decât jumătate de hectar de pământ, de slabă calitate. Tatăl meu era foarte credincios. De multe ori mama ne amintea cât de credincios era tatăl meu. Când a plecat în război, el a spus mamei mele:

–   As dori ca tu să te pocăieşti, chiar dacă nu ne vom mai vedea niciodată. Dar mama i-a
răspuns:

–   Eu? Niciodată. Decât să-l fac de ruşine pe tatăl meu care este cantor în biserica
ortodoxă, prefer să mor.

Mă bucur că l-am văzut pe tatăl meu într-un loc minunat care nu se poate explica cu cuvinte omeneşti, de către nimeni din lume. Acolo ne aşteaptă o frumuseţe şi o splendoare mare dacă rămânem credincioşi până la sfârşit. După moartea tatălui meu în război prima persoană în familia noastră care s-a întors la Dumnezeu, a fost sora mea. Ea era cea mai mare dintre noi. Dar mama a fost împotriva ei pentru că s-a pocăit. Mama a mustrat-o, dar sora mea a rămas credincioasă şi s-a rugat pentru noi. Puţin mai târziu sora mea a murit în mod neaşteptat. După moartea ei mama mea şi-a schimbat atitudinea şi s-a întors la Dumnezeu deşi tatăl ei, bunicul meu, era cu totul împotrivă. Tatăl ei sa supărat pe ea din cauza că s-a pocăit şi a bătut-o.

Mama mea era o femeie mică, slăbuţă şi bolnăvicioasă. Ea a fost plină de dragoste pentru copiii ei. Ea, nu înceta să se roage pentru noi şi să ne cheme la mântuire. Ea a înţeles Cuvântul lui Dumnezeu care spune ca nimeni nu ştie de ce duh este condus (Luca 9:55) şi că mare putere are rugăciunea fierbinte a celor credincioşi pentru cei necredincioşi (Iacov 5: l ,6). Insă eu de mic copil am devenit necredincios iar mai târziu un necredincios hotărât în slujba satanei: nu puteam să cred nimic decât ce se vede şi se poate atinge si nu cred că ar fi existat cineva în lume care să poată convinge sufletul meu de realitatea faptului că Dumnezeu există. Dar Dumnezeu a fost acela care m-a convins şi El a devenit tatăl meu. Motivele pentru care am fost necredincios au fost următoarele:

–   primul motiv a fost acela că tatăl meu a murit în război şi noi am rămas patru copii orfani şi foarte săraci. Eu am gândit că dacă există Dumnezeu, El n-ar fi îngăduit să moară tata. Pe timpul acela nu ştiam că voia lui Dumnezeu este diferită de cea a oamenilor.

–   al doilea motiv a fost acela că bunicul meu deşi a fost cantor în biserica ortodoxă, toată viaţa lui, până la vârsta de 96 de ani , înjura şi blestema grozav pe Dumnezeu. Eu gândeam că dacă ar exista Dumnezeu l-ar pedepsi pe el care se roagă şi cântă lângă popa şi
apoi blestemă pe Dumnezeu. Acum ştiu că toţi cei ce blestemă şi înjură se pregătesc pentru un iad îngrozitor.

–   al treilea motiv a fost acela că la vârsta de 10 ani am devenit slugă la cel mai bogat om din sat. Omul acesta s-a purtat rău cu mine şi nu-mi zicea niciodată pe nume. Deşi eram harnic si umblam repede prin curte ca să-mi îndeplinesc treburile, mă striga cu nume de animal.

– al patrulea motiv a fost acela că sora mea a murit. Noi am fost patru fraţi, trei băieţi şi o fată. Sora mea, singura pe care o aveam, a murit la vârsta de 16 ani. Eu mi-am pus întrebarea: De ce a murit sora mea? Dacă există Dumnezeu, de ce a luat-o chiar pe ea? De ce nu a murit unul din cei trei băieţi? Insă acum tot eu dau răspunsul: Dumnezeu poate chema la El pe acela care este gata pentru El.

M-am căsătorit la vârsta de 19 ani în comuna Marca, judeţul Sălaj şi am patru copii: doi băieţi şi două fete. Imi plăcea să cânt, să mă distrez şi am trăit în păcat. Obiceiul meu era ca în fiecare duminică să merg la bufet, în timp ce soţia mea mergea la biserică. Veneam acasă noaptea târziu şi în loc să mă culc cântam la acordeon. Soţia îmi zicea:

– Culcă-te, cine trece pe aici îşi face impresia că eşti fără minte. Eu însă îi răspundeam că nu mă interesează ce vorbeşte lumea la adresa mea. Totuşi nu-mi zicea nimeni că sunt fără minte. Dacă atunci nu mă interesa ce zice lumea la adresa mea, acum nici atât. Cu toate că acum îmi spun unii că sunt fără minte. Mai bine fără minte pentru Cristos decât deştept pentru această lume care în curând va trece, dar Cuvântul lui Dumnezeu şi cei ce fac voia Lui nu vor trece niciodată ci se vor bucura în slavă în cer pentru totdeauna.

Eu nu îi simpatizam pe credincioşi şi îi vorbeam de rău. In satul meu era o biserică baptistă românească iar în satul vecin Ipu era o biserică baptistă maghiară, dar eu eram ostil şi unora şi altora. Pe maghiari îi uram. In zona noastră locuiesc  români şi maghiari. In timpul celui de-al doilea război mondial maghiarii au terorizat şi au ucis pe români. De fapt între 1940 – 1944 partea de nord-vest a României a aparţinut de Ungaria. Maghiarii au demolat atunci biserici şi case româneşti. Astfel că românii nu îi iubeau pe maghiari şi eu de asemenea. Nu doar păcatele mari sânt păcate. Există şi păcate mici ca de ex. ura. Oamenii consideră că doar a da foc la casa cuiva, sau a ucide e păcat, însă chiar şi faptul de a avea ură în inimă faţă de cineva, oricine ar fi el, este păcat. Mama mea venea adeseori la noi cu scopul de a ne chema la pocăinţă şi la mântuire. Intotdeauna ea ne aducea verdeţuri dar şi darul cel mai de preţ. Biblia. O scotea din coşul ei şi îmi spunea să o las să-mi citească cel puţin un verset. Eu însă îi răspundeam categoric: nu pot să cred lucruri mistice, nu pot să cred lucruri neadevărate.

În ziua de duminică 24 iunie 1973 mama a venit din nou la mine în comuna Marca judeţul Sălaj. Ea locuia în satul Cean. judeţul Satu-Mare unde m-am născut eu. Dimineaţa ea ne-a chemat la biserică. Eu însă i-am răspuns răspicat:

– Du-te dumneata, ia şi soţia si copiii, eu nu merg. Nu pot să cred nimic decât ceea ce se vede si se poate pipăi, nu mai încerca să mă convingi, lasă-mă în pace cu atâtea teorii. Ea trebuia întotdeauna să plece şi să vină plângând şi cu frică, poate eu îi voi răspunde din nou
dur şi cu indiferenţă. A plecat la biserică, iar când s-a întors a văzut casa plină de fum, deoarece cu invitasem pe toţi prietenii care trecuseră pe lângă casa mea să intre, să bea, să mănânce şi să dăm slavă celui rău prin bancuri, glume proaste, joc de cărţi şi consum de băuturi alcoolice. Acum cunosc adevărul Cristos nu locuieşte într-o inimă alcoolică. Dacă în slujba statului nu se permite folosirea alcoolului, în slujba lui Dumnezeu nici atât. In Psalmul l :2 găsim scris că omul fericit este acela care “zi şi noapte cugetă la Legea Domnului”.

Mama văzând casa plină de fum a început să plângă. Soţia a pregătit masa şi ne-a poftit la masă. Mama m-a rugat s-o las să se roage înainte de a mânca. Eu însă i-am răspuns:

– Nu! dacă vrei să te rogi şi să plângi du-te acasă în singurătatea matale, plânge acolo şi roagă-te acolo până ţi se vor uza genunchii, dar pe mine te rog să nu mă superi. Eu n-am putut să plâng nici atunci când eram copil. Când am crescut mare am avut o inimă aşa de împietrită încât nu puteam să plâng. Iar acum când îmi vine să plâng fără să vreau unii fraţi îmi spun:

– Nu e frumos să plângi când predici!

Eu n-aş vrea să plâng dar în sufletul meu s-a produs o bucurie aşa de mare, când îmi amintesc de dragostea şi bunătatea pe care Dumnezeu a avut-o faţă de mine încât îmi vine să plâng fără să vreau. Să observăm că în Evanghelia după Luca cap.6, vers. 21 nu scrie “Ferice de cei ce râd” ci “Ferice de cei ce plâng”.

Pentru că nu am lăsat-o pe mama să se roage, ea a spus că nu poate să mănânce şi că merge acasă. Şi-a golit coşul plângând şi mi-a zis:

–   Dragul meu, începând cu ziua de astăzi niciodată nu-ţi voi mai zice să te pocăieşti dar nu uita că atât mă voi ruga pentru tine şi voi posti, până când, ori te vei pocăi, ori eu voi muri.

–   Eu am răspuns:

– Mai degrabă vei muri dumneata de o sută de ori decât eu să mă pocăiesc odată. Poţi să pleci. Am tratat-o cu indiferenţă şi am respins-o. In loc să-i fi zis: Mamă vino şi mănâncă. Mama a plecat flămândă. Soţia mea a condus-o pe mama în curte, a insistat să nu plece şi să mănânce, dar ea n-a vrut ci i-a spus soţiei mele:

–   Florica, te rog ascultă-mă, roagă-te şi tu începând cu ziua de azi ca Dumnezeu să-i dea măcar atâta credinţă ca să-l recunoască că El există. Posteşte şi tu cel puţin o zi că eu voi posti trei zile şi mă voi ruga pentru el. Soţia a fost de acord. Eu n-am ştiut ce s-au înţeles ele. Mama a plecat iar soţia mea s-a întors în casă şi a început să mă mustre:

–   Nu este ea măicuţa ta? De ce ai făcut aşa cu ea? De ce nu ai lăsat-o să mănânce? De ce nu ai făcut cu ea cum faci cu mine?

Când soţia mea mă supăra în loc să o bat sau să mă cert cu ea ieşeam afară şi cântam o melodie.

–   Eu i-am răspuns:

–   Dacă mă superi merg la bufet.

Aşa am făcut, am plecat şi m-am întors seara târziu. Incepând de luni, a doua zi, soţia s-a rugat şi a postit şi mama mea la fel. Eu, împreună cu fratele meu mai tânăr am mers în comuna vecină Coznici. Lucram cu autorizaţie ca zidar-zugrav. Am îmbrăcat casa cu ceramică în exterior iar în interior am zugrăvit-o. De luni până joi lucrurile mi-au mers bine şi am fost aşa de vesel, ca niciodată. Dar ceva ciudat şi neobişnuit urma să se întâmple.

CAP II

EXPERIENŢA INTERIOARĂ

În timpul acesta mama se ruga şi postea îndeplinind astfel  Cuvântul  Scripturii care spune: “Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”. (Iacov 5:16). Dar joi, la ora amiezei, am fost chemaţi la masă si eu am coborât de pe schelă. Atunci am auzit un zgomot mare că vine de sus în jos, fără a vedea nimic. Am simţit că ceva moale ca un burete s-a lăsat pe capul meu. Am încercat să-l dau la o parte punând mâna pe cap dar atunci ceva ca un curent electric s-a strecurat în capul meu si m-a zguduit extraordinar de tare. Insă în mijlocul curţii unde eram eu nu era nici un curent electric. In clipa aceea mi-a venit o stare de plâns cum n-am avut niciodată. Fratele meu a sărit de pe schelă şi m-a întrebat:

–  Ce e cu tine Gavrile? Eu i-am răspuns:

–  Nu ştiu Ioane. Cu toate ca n-am putut să plâng până atunci, i-am zis:

–  Aşa-mi vine să plâng acum Ioane! Să zbier să se audă peste toata comuna. Nu ştiu ce s-a produs înăuntrul meu. Nu m-a jignit nimeni, nu m-a bătut nimeni, dar îmi vine să strig, să se audă peste toată comuna.

M-am considerat cel mai vinovat din acel moment şi m-am considerat nu numai, vinovat ci şi criminal. Am zis către fratele meu să mergem acasă. Proprietarul casei a insistat mult să merg să mănânc, aducându-mi cea mai bună ţuică şi cel mai bun vin, dar nu mi-a trebuit şi i-am spus că nu mănânc nici nu beau. M-am culcat în curte sub un dud unde am plâns cu amar neştiind ce e cu mine L-am întrebat pe fratele meu:

–  Am dat eu cuiva în viaţa mea vreo palmă? Niciodată n-am bătut pe nimeni. De ce dar în gândul meu mă frământă ideea că sânt criminal? El a spus:

–  Eu nu ştiu, poate ai ceva cu nervii. Vino la spital.

–  Nu merg, nu mă doare nimic, eu vreau să merg acasă. Te rog, Ioane, înţelege-mă vino să mergem acasă.   El a întrebat:

–  Ce vrei să faci acasă? Eu am răspuns:

–  Ioane, cu   toate că până acum   nu L-am recunoscut pe Isus Cristos, pe Dumnezeu, acum recunosc că există şi mă consider vinovat. Vreau să merg acasă să mă închid în cameră, să nu las pe nimeni înăuntru, nici azi, nici mâine. Vreau să mă rog toată ziua acolo şi să fiu iertat. Vreau să citesc în Biblie şi să cunosc şi eu adevărul. Proprietarul casei mi-a zis:

–   Lasă Gavrile că doar nu l-ai omorât tu pe Cristos, dar eu i-am răspuns că şi eu prin faptele mele   de   necredinţă   am   contribuit   la   moartea Domnului Isus. Ei au spus:

–   Poate a mâncat ceva şi şi-a pierdut minţile. Era în data de 28 iunie 1973. Dimineaţa următoare în 29 iunie am mers acasă cu bicicleta împreună cu fratele meu. Soţia mea când m-a văzut s-a mirat pentru că eram palid la faţă. Ea m-a întrebat:

–  Ce-i cu tine, Gavrile? Eu i-am răspuns:

–  Nu mă doare nimic, dar ieri n-am putut să mănânc, nici să beau, nici să fumez. Ea a spus:

–  Nu e nimic că n-ai putut să bei şi să fumezi, dar dacă n-ai putut să mănânci poate te doare ceva. Du-te la dispensar.

–  Nu merg, nu mă doare nimic.

–  Iţi pregătesc o supă.

–  Nu îmi trebuie.

Eu doream altceva. Nu să merg la dispensar. Nu sufeream de o boală în corpul meu ci sufeream de cea mai gravă boală din lume în sufletul meu. Ştiţi care e cea mai gravă boală din lume? E boala de necredinţă. Această boală bântuia sufletul meu. Nu puteam să cred nimic şi nu mă putea convinge nimeni. Dumnezeu a văzut acest lucru şi m-a convins şi acum nu pot să stau nepăsător, nu pot sa tac, deşi mi s-a spus de multe ori: “Te rugăm să taci, daca nu, o încurci”. Insă începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi nu de oameni. Dumnezeu este cu mine. El este alături de mine şi nu port frică chiar dacă ar trebui să mor. Dumnezeu este singurul care m-a salvat în acea zi îngrozitoare în care nu eram împăcat cu El. Ziua plecării din această lume este o zi de groază pentru sufletele care nu sânt împăcate cu Dumnezeu. Situaţia aceasta este cea mai grea. Soţia mea a început să pregătească o supă, iar fratele m-a rugat să-l ajut să-şi repare bicicleta în curte. Era dimineaţa, ora şapte şi jumătate. După ce i-am reparat bicicleta am simţit dinspre casă un curent cald care venea asupra mea, deşi era dimineaţa şi vremea era răcoroasă. Dar nu numai atât ci şi un somn adânc şi foarte dulce precum şi gândul că mor şi i-am spus fratelui meu:

– Ioane, eu mor imediat. El a spus:

– Dacă te-ai vedea cum arăţi, eşti mort deja. Eu merg după salvare.

– Ioane, nu te duce. Merg să  mă culc şi imediat voi muri.

Am intrat în casă si am văzut că soţia mea făcea focul pentru supă. Era în jurul orei opt fără un sfert. Am spus soţiei:

– Florica! lasă focul şi pregăteşte-mi un pat să mă culc. Eu mor imediat. Ea s-a ridicat cu lacrimi în ochi s-a uitat la mine şi mi-a zis:

Gavrile nu mă necăji, m-ai necăjit destul de când eşti. Cum să mori şi să mă laşi cu trei copii Pe timpul acela aveam trei copii, acum avem patru. Apoi ea a spus:

–  Du-te, culcate în pătuţul fetei. Eu am spus:

–  Pregăteşte-mi un pat ca să mă culc bine, pentru că sânt sigur că acum mor.

–  Nu te teme, îţi trece ţie imediat. Culcă-te în pătuţul fetei.

M-am culcat acolo, picioarele îmi atârnau de la genunchi în jos si mi-am pus mâinile pe piept. Imediat am văzut ca apare din stânga un om înalt, îngrozitor, cu faţa albă, ochii roşii, si îmbrăcăminte roşie ca tabla înfocată. A venit la mine şi mi-a zis pe nume

-Gavrile, ştii cine sânt eu? Avea o voce pătrunzătoare şi ascuţită.

– Nu ştiu, am răspuns.

Eu sânt Diavolul sau Moartea cum vrei să-mi spui, am venit după tine. M-am speriat şi am strigat la soţia mea şi as fi vrut să strig la toată lumea în acel moment. La fel a fost şi cu bunicul meu când a murit, a strigat extraordinar de tare, n-ar fi vrut să meargă acolo. El a fost cantor toată viaţa Iui, dar degeaba, căci chiar şi duminica când venea de la biserică, nu mergea acasă, până nu trecea pe la cârciumă. Acolo se îmbăta apoi mergea acasă şi îşi bătea soţia – bunica mea – şi copiii. Degeaba a fost cantor, la doi domni nu poţi sluji. Când a murit a strigat: Nu mă duc acolo! Nu merg cu ăştia! Nu voia să meargă în iad. Şi eu aş fi dorit să strig atunci la toată lumea, fiindcă n-aş fi dorit să merg în iad pentru nimic în lume. Soţia mea a venit lângă mine şi m-a întrebat:

– Ce e cu tine Gavrile? Eu nu văd pe nimeni. Ea l-a chemat imediat pe fratele meu şi pe copii dar nici ei n-au văzut pe nimeni.

-Cum nu vedeţi pe nimeni? Nu vedeţi cât e de mare? N-am văzut niciodată aşa un om îngrozitor şi mare. Fratele meu a încercat să mă încurajeze, el a crezut că deja mi-am pierdut minţile şi a spus:

-Nu te teme Gavrile, lasă că-l omor eu, acum. Nu te teme.   Spune-mi unde este.

– De la picioarele mele, de acolo mă priveşte şi încă zâmbeşte la mine. El a crezut că sânt gata pentru el şi acum ca mulţumire mă va răsplăti cu un chin veşnic, pentru că aşa face el cu cei ce l-au slujit până la sfârşit. Dar fratele meu nu a văzut pe nimeni acolo şi
uitându-se la mine a văzut că aveam ochii întorşi pe dos şi m-a întrebat:

– Gavrile, tu ne vezi pe noi?

Atunci am observat că îi aud, vorbesc cu ei dar nu-i văd deloc, întocmai ca un orb. Atunci mi-am dat seama ce greu este pentru un om orb; aş fi dorit să-mi văd soţia şi copiii încă o dată, dar nu puteam să-i văd. Mi s-a luat vederea. Atunci i-am spus soţiei mele:

–  Florica,  te rog să mă ierţi,  recunosc că te-am supărat mult în viaţa mea, dar acum te rog să   mă    ierţi. Trebuie    să   ne   despărţim   pentru totdeauna. Dă-mi voie să te sărut, si vreau să vă sărut pe toţi pentru că acum ne despărţim. Cea mai grea   fază   este   aceasta,   a despărţirii,    care   vine pentru, fiecare în parte şi este îngrozitor atunci când nu eşti împăcat cu Dumnezeu. Am sărutat soţia, pe fratele meu şi copiii. Soţia a început să ţipe:

–  Gavrile nu muri! Nu mă lăsa aici cu trei copii! Ultima dată am sărutat-o pe fetiţa de patru ani. Ea mă ţinea de mâna stingă, mă trăgea si zicea:

–  Tăticule, scoală-te! Tăticule nu muri! Nu am putut răspunde nimic. E îngrozitor să-ţi laşi familia pentru totdeauna. Preferam să sufăr chinuri groaznice, decât să văd aceste faze de despărţire. Eu nu mă certam cu soţia mea. Eu îmi iubeam soţia şi copiii. Imediat după ce am sărutat pe fiica mea cea mică, Diavolul mi-a zis:

–  Urmează-mă.

Fără să mă atingă cineva am simţit că o forţă nevăzută mă ridică de pe pat şi m-am văzut apoi într-un corp foarte negru şi ţeapăn. M-am îngrozit. Mergeam după Diavolul în corpul acela ţeapăn şi mi-am adus aminte că soţia mea şi copiii mei au rămas. Cu toate că n-am vrut să cred că există o altă lume decât aceea care se vede şi se poate atinge, am văzut o lume întunecată cu câmpie, spini şi pomi. Drumul parcă era din piatră ascuţită. Am privit la stânga şi la dreapta şi am văzut cu greu prin întuneric. Parcă trecuse un foc şi pârjolise câmpia. Doar lemnele au rămas nearse. Uitându-mă înapoi nu cumva o să-mi văd soţia şi copii, mi-am văzut corpul întins pe pat dar fără soţie, fără copii şi fără fratele meu, doar corpul întins în pat în bucătăria aceea pe pătuţul fetiţei. Văzându-mi corpul m-am îngrozit, mi-a fost scârbă de el şi mi-am întors privirile imediat. Apoi mi s-a părut că a trecut un timp îndelungat de când am plecat şi m-am despărţit de cei dragi ai mei. La un moment dat am văzut departe că se vede o poartă colorată în toate culorile care străluceau mai mult ca soarele. L-am întrebat pe Diavolul ce se vede acolo. El a spus:

-Acolo se vede poarta raiului de care tu nu vei avea parte. El aşa a crezut şi era convins că eu sânt gata pentru el. Dar Domnul Isus a avut în vedere ceva: rugăciunile mamei mele, ale soţiei, ale altor credincioşi şi câteva fapte bune din partea mea. În felul acesta am fost iertat, salvat şi binecuvântat. Am ajuns lângă un tunel iar lângă tunel era o femeie. O cunoşteam pentru că era din satul meu şi era în viaţă. (După reîntoarcerea mea la viaţă i-am spus că am văzut-o acolo, dar nu a dat importanţa celor spuse de mine. Secretul prezenţei ei la locul acela ar putea fi explicat prin zvonurile pe care le-am auzit că femeia aceea  se ocupă cu vrăjitoria). Am întrebat-o:

–  Ce este aici? Ea a răspuns:

–  Aici este lumea iadului, însă Diavolul mi-a zis:

–  Lasă femeia şi vino la locul pregătit pentru tine. Am mers în faţa tunelului şi privind prin tunelul acela întunecat şi mare care avea cam douăzeci de metri înălţime, cincizeci-şaizeci metri înălţime, şaptezeci-una sută metri adâncime şi al cărui tavan era  orizontal   şi
apoi cobora, am văzut o lume întreagă acolo. Mii de demoni veneau cu mâinile ridicate, strigând, plângând, şi cerând apă şi ajutor. Infăţişarea lor era ca şi a Diavolului. M-am gândit că s-ar putea ca tatăl meu, bunicii şi rudele mele să fie acolo. Aş fi dorit să-i salvez. L-am  întrebat  pe  Diavolul  unde este o găleată şi  apă,  deşi  n-aş  fi  dorit să-mi vorbească, pentru că avea o voce ascuţită parcă venea dintr-un fier. Nu ştiu cu ce aş putea compara vocea lui. Era ca şi când ai freca două bucăţi de fier, era pătrunzătoare, mi se părea că mă taie în două când îmi vorbea. Dar el a strigat:

–  Nici găleată, nici apă aici, nimic altceva decât foc şi chinul veşnic. Şi pentru că acolo îţi este pregătit, intră acolo. Când a strigat la mine, cu acea voce puternică, să intru acolo abia am păşit înapoi doi paşi şi am zis:

–  Nu intru.

Atunci pentru prima dată, din adâncul sufletului am strigat la Dumnezeu, dacă exişti Dumnezeule cu adevărat, te rog să mă ierţi şi să mă scapi de acest foc îngrozitor al iadului şi dacă îmi vei mai da viaţă voi spune oricui că Tu exişti şi voi face voia Ta. Doresc să vă spun că Dumnezeu există şi e atât de bun încât nu se poate explica în cuvinte omeneşti. Spuneţi la toţi că El există. Faceţi voia Lui şi spuneţi la toţi să facă voia Lui, la toţi cei ce doresc să fie în rai, iar cei ce nu doresc să facă voia Lui, vor ajunge în iad. Privind înăuntru prin tunel am văzut că între mine şi Diavolul apare o mână întinsă. Mâna cât şi îmbrăcămintea ei erau albe, puţin înspre galben şi aveau o strălucire foarte mare. O voce a zis Diavolului:

–  Nu vezi că are credinţă cât un grăunte de muştar? Nu ai nimic cu el. Luaţi-l îngeri şi duceţi-l în rai.

–  Atunci au apărut doi îngeri lângă mine, unul m-a luat de o mână şi unul de alta şi mi-au zis:

–  Pentru că n-ai vrut să crezi nimic, Dumnezeu a hotărât să-ţi arate ce n-ai văzut niciodată şi să crezi ce n-ai crezut niciodată. (Doresc să explic afirmaţiile acestea aparent paradoxale. Domnul Isus a zis: Nu vezi că are credinţă cât un grăunte de muştar? Iar îngerii au zis: Pentru că n-ai vrut să crezi nimic… Da, este adevărat că n-am vrut să cred nimic dar o mică înclinaţie spre binefacere exista în inima mea. Când eram copil mic, noi fiind foarte săraci, unii fraţi veneau pe la noi şi ne mai ajutau cu ceva, uneori ne dădeau şi câţiva bănuţi. Mă uitam la acei oameni şi-mi venea să-i sărut. Atunci s-a născut în gândul meu ideea aceasta: dacă voi creşte mare niciodată nu voi uita de orfani, de văduve, de invalizi, ci îi voi ajuta. Când am crescut mare eu am îndeplinit unele fapte de binefacere în viaţa mea. De altfel găsim scris că RELIGIA CURATĂ Şl NEÎNTINATA înaintea lui Dumnezeu Tatăl nostru este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor si să ne păzim neîntinaţi de lume (Iacov 1:27). Ingerii mi-au zis:

– Nu te teme acum te vei despărţi de acest corp. M-am cufundat în pământ si m-am văzut la un moment dat într-un mormânt. Eu eram în mormântul acela şi pe lângă mormânt erau toţi prietenii şi prietenele mele, care râdeau de mine. Aş fi vrut să le zic:

-Nu râdeţi pentru că toţi aici veţi ajunge; însă n-am putut să zic nimic, n-am putut să vorbesc. Aş fi dorit să-i întreb: Unde sânt soţia şi copiii mei? Aşa de rău am fost faţă de ei că n-au venit nici măcar să vadă cum mă înmormântaţi voi pe mine? Atunci m-am rugat astfel: Doamne tu care m-ai scăpat de focul acela îngrozitor scapă-mă şi de aici din mormântul acesta că eu sânt viu. Am simţit în timpul acela că cineva trage din mine toată puterea apoi am simţit că o forţă mă trage afară din groapa. La un moment dat m-am văzut afară din groapă, într-un alt corp, un corp transparent. Prietenii şi prietenele mele au dispărut şi eu m-am mirat uitându-mă la corpul meu din mormânt. Mi-am zis: cum se face oare că acela din mormânt este corpul meu iar acesta iarăşi este corpul meu. Aveam un corp transparent, foarte moale şi puţin strălucitor. Corpurile îngerilor străluceau mai mult ca soarele atât feţele lor cât şi îmbrăcămintea. Aveau feţe perfect rotunde şi cuvinte aşa de blânde şi de dulci încât nu te saturai niciodată să-i asculţi sau să-i priveşti. La un moment dat văzându-mă dezorientat şi în corpul acela nou, îngerii mi-au zis:

–  Vezi aşa se întâmplă cu oricine moare. Corpul putrezeşte în mormânt iar sufletul primeşte un corp ca şi al nostru sau ca şi al acelora din iad, corpuri de demoni. Iar tu ai primit un corp de musafir al raiului din cauza necredinţei tale. Apoi îngerii au zis:

–  Acum să mergem să vedem o părticică din rai.

Când ne-am apropiat de poarta cea mare a raiului şi am văzut strălucirea aceea extraordinară, m-am îngrozit, am început să tremur şi mi s-a părut că m-am descompus şi am dispărut. Dar am simţit că îngerii m-au ridicat şi mi-au zis:

– Nu te teme.

M-am simţit atât de nevrednic să pătrund în strălucirea şi frumuseţea aceea extraordinară care nu se poate explica în cuvinte omeneşti. Am văzut în faţa mea trei drumuri: unul alb care se desfăşura în valuri iar în lateral două drumuri galbene. Când am păşit pe prag mi s-a părut că tot parfumul din rai a venit în jurul meu. Era ca şi parfumul emanat de o mulţime de flori. Cu toate că am păşit pe drumul alb nu am simţit că calc pe materie; mi s-a părut că am fost ridicat în sus, păşeam dar ca în aer. Am dorit să-i îmbrăţişez pe îngeri, punând mâinile pe spatele lor, dar mâinile mi-au trecut prin corpurile lor ca prin apă. Eu n-am simţit materie, vedeam însă perfect că sânt corpuri. Am simţit corpul meu foarte moale şi plăcut la pipăit. Am înaintat şi am văzut strălucirea şi frumuseţea aceea, am văzut numai parcuri de flori, pe ambele părţi, parcă fiecare floare ar fi dorit să-mi spună în parte:

Uită-te numai la mine, sânt cea mai frumoasă floare. Acolo parcă toate lucrurile sânt vii, le vezi clar şi limpede, pentru că acolo toate sânt veşnice, nu ca aici lucrurile apar pentru puţin şi apoi dispar. Am început să strig acolo, uitându-mă în stânga si în dreapta:

– O, ce bine este aici, ce frumos este aici.

E aşa de frumos încât nu se poate explica în cuvinte omeneşti. Am privit pe orizontală şi privirea mi-a pătruns până departe pentru că acolo nu se vede ca aici pe pământ, câţiva kilometri şi apoi nu  se mai vede. Acolo ţi se pare că vezi până la marginea cerului. Totul se vede clar şi limpede acolo, nu te saturi de privit. Spaţiul fiind limpede privirea îmi pătrundea în sus, în aşa fel încât nu se poate explica în cuvinte omeneşti. Nu am văzut limite ca aici pe pământ: tavanul sau cerul. Printre florile acelea multe am văzut pomi cu înălţimea de la trei metri la peste o sută de metri. Ingerii mi-au zis:

–  Ştii ce reprezintă aceşti pomi? Eu am spus:

–  Nu ştiu.  Ei au spus:

– Când şi noi am fost oameni pe pământ ca şi tine, după cum am lucrat pentru
Dumnezeu aşa ni s-a dezvoltat pomul vieţii veşnice. Apoi ei au mai spus:

– Vino să intrăm în palatul raiului.

Am intrat în palatul acela mare, nu ştiu din ce erau făcute zidurile dar atât interior cât şi exterior erau îmbrăcate cu flori. Când am intrat înăuntru am văzut multe uşi. N-am ştiut ce este acolo dar am întrebat pe îngeri.

– Ce este înlăuntrul uşilor? Ei au răspuns :

– Acolo sânt faptele tale rele. M-am îngrozit şi fără să zic ceva m-am gândit: poate că m-au adus aici să-mi văd faptele şi va trebui să recunosc că eu nu sânt vrednic să fiu aici şi mă vor alunga în iad. Dar îngerii mi-au zis:

– Nu este aşa cum gândeşti tu. Aici sânt toate faptele tale rele iar la uşa din faţă este locaşul pregătit pentru tine şi rudeniile tale. Am intrat pe uşa din faţă, într-o încăpere în care  am    văzut  două  paturi simple şi o masă  pe care era un borcan  cu un pomuleţ în el. Ingerii mi-au zis:

– Vezi, atâta ţi s-au dezvoltat faptele tale bune, aici. Am privit la cele două paturi şi spre marea mea surprindere am recunoscut perfect pe tatăl meu pe patul din stânga şi pe mama mea pe patul din dreapta. Aş fi vrut să-i vorbesc tatălui meu dar îngerii nu m-au lăsat să vorbesc cu el şi mi-au zis:

-Lasă-l să se odihnească.

Mi-am îndreptat privirile spre mama pe patul din dreapta şi am întrebat-o: – Dumneata ce faci aici măicuţă? Ea a zis:

-Am venit să vă văd pe voi dar mai ales pe tine cum te vei naşte astăzi din nou. Apoi m-am văzut transformat într-un copil mic, înfăşat în pernă, în braţele ei; ea m-a îmbrăţişat, m-a sărutat şi mi-a zis:

O dragul meu, de mult am dorit eu această zi, să te văd pe tine cum te vei naşte din nou. Eu am spus:

–  Mamă, lasă-mă jos că eu pot să merg. Mama a spus:

–  Te las dar ai grijă să nu cazi.   Mama m-a lăsat, m-am dezvoltat din nou, am devenit mare iar mama şi tata au dispărut. Am întrebat pe îngeri.

–  Unde este mama şi tata? Ei au spus:- Tatăl tău cântă între îngeri în cor, iar mama ta s-a dus de unde a venit, înapoi pe pământ.

(Mama mea trăieşte şi acum (in 1990). Ea are şaptezeci şi patru de ani. Ştiţi ce s-a întâmplat cu ea în ziua aceea de vineri când s-a întâlnit cu mine? Mama n-a ştiut ce s-a întâmplat cu mine până săptămâna următoare când eu am mers la ea acasă. Când am sosit acasă prima dorinţă a mamei a fost să-mi spună ce a “visat” ea. Am intrat împreună cu soţia mea în curte iar mama a, venit înaintea noastră, a început să plângă şi să spună:

– Gavrile, iată ce mi s-a întâmplat mie vineri, am intrat în casă să iau ceva, am căzut, am leşinat si tu ai venit înaintea mea. Intâi te-am văzut normal ca acum, dar apoi te-am văzut un copil mic înfăşat în pernă în braţele mele. Te-am sărutat şi am zis:

– O dragul meu, de mult am dorit eu să te văd pe tine cum te vei naşte din nou… Apoi mi-am revenit.”

Am intrat în casa mamei şi am început să plâng şi eu de bucurie împreună cu mama

–   Vino mamă să-ţi spun ce s-a întâmplat într-adevăr…  După ce i-am spus, ea a zis:

–   Gavrile dragă,  nu  mai am nici  o putere. Bucuria care este în sufletul meu acum, n-a existat niciodată; Într-adevăr te-ai pocăit…

Măicuţă, m-am pocăit… Mamei mele i-a venit rău şi am stropit-o cu apă. Ea m-a sărutat pe mine şi pe soţia mea şi zicea că vrea să fie mereu cu noi).

Apoi îngerii mi-au zis:

– Vino să auzi cum cântă îngerii în cor. Am ieşit şi în faţa mea la aproximativ cincizeci de metri  era  un  deal  mic  pe care erau  o  mulţime de îngeri  cu tot felul de instrumente în mâini şi toţi cântau dirijaţi de Domnul Isus cântarea:

“Odată vom fi într-o unire/Nu-i prea mult/Unde-i numai bucurie/Nu-i prea mult.”

După ce au terminat de cântat, îngerul din dreapta mi-a zis:

– Ia-ţi la revedere de la îngeri şi vino să-ţi vezi faptele. Eu n-aş fi dorit, ci doream să merg acolo să fiu împreună cu îngerii. Dar ei mi-au zis:

-Dacă Dumnezeu va hotărî să rămâi aici vei primi şi tu un corp ca şi noi şi vei cânta ca şi noi. M-am întors şi a trebuit să trec prin faţa fiecărei uşi, eu fiind în corpul acela transparent, iar înăuntru vedeam societatea rea în care eu luasem parte: bufet, restaurant, baluri, în care eu cel de pe pământ eram prezent acolo. Mi-am văzut faptele rele rămase de la vârsta de şaisprezece ani până la treizeci şi patru de ani. Nu ştiu de ce a vrut Dumnezeu aşa. Nu ştiu de ce numai de la vârsta de şaisprezece ani. M-am îngrozit auzind cuvintele rele, exact aşa cum le vorbisem eu în anturajul prietenilor mei care erau şi ei prezenţi acolo. M-am îngrozit gândindu-mă că îngerii îmi aud cuvintele şi îmi văd faptele. După ce mi-am văzut faptele, îngerii mi-au zis:

– Mergem în faţa lui Dumnezeu. Mie mi-a fost frică şi am început să plâng cu amar. Am ieşit din holul   palatului, am intrat între două ziduri albe, foarte înalte şi am văzut că a apărut în faţa mea la aproximativ zece metri o fiinţă foarte înaltă. Era înconjurată de un fel de ceaţă strălucitoare, dar eu puteam vedea clar că este o fiinţă asemănătoare cu un om. Aşteptam să ţipe la mine şi să-mi spună că locul meu nu este acolo, dar n-a ţipat ci prin cuvinte foarte blânde şi dulci mi-a zis:

–  Vino, nu te teme. Ai avut păcate cât nisipul mării, dar prin sângele iubitului meu Fiu Isus toate sânt şterse şi iertate. Eu m-am bucurat foarte mult si din cauza bucuriei am întrebat:

–  Doamne, prin ce am păcătuit eu mai mult pe pământ: Dumnezeu mi-a răspuns:

–  Tot păcatul l-a introdus Diavolul în tine prin puterea băuturilor alcoolice.

Vă mărturisesc că deşi nu-mi plăcea să mă îmbăt şi să cad jos, am făcut toate faptele rele şi ruşinoase sub influenţa alcoolului. Atunci am spus lui Dumnezeu:

–   Doamne dacă vei hotărî să mai trăiesc o mie de ani pe pămînt, nu voi mai bea nici un fel de băutură ce conţine alcool, ci voi face voia Ta. Dumnezeu mi-a zis :

–   Ţine cont: dacă vei mai bea un singur pahar, în clipa aceea vei muri şi vei pierde viaţa veşnică.

Acum sânt convins că dacă aş îndrăzni să beau un pahar de alcool aş cădea jos, aş muri şi sufletul mi-ar zbura în iad. De aceea le spun prietenilor mei acum: Ce folos este dacă un om ar câştiga lumea întreagă dar şi-ar pierde sufletul. Apoi Dumnezeu mi-a zis:

– Am  hotărât să mergi  în  lume pentru  familia ta şi atâtea alte suflete care doresc mântuirea. Du-te spune la toţi aceia cu care vei avea ocazia să vorbeşti, ce ai văzut şi ce ai auzit. Spune-le la toţi să se pocăiască căci în curând lumea se va sfârşi. Acum du-te, nu te
teme. Duhul meu este mereu cu tine.

Am simţit că a venit peste mine un curent rece, am simţit o transformare şi am plecat. Cei doi îngeri m-au însoţit şi am ajuns la poartă. Am privit în urma mea şi am văzut că drumul pe care venisem s-a înfăşurat şi n-a mai fost. Ingerii mi-au spus că drumul acela se desfăşoară numai pentru musafirii raiului. Am ieşit pe poartă şi îngerii au aşezat în faţa mea o bancă pe care au pus un cearceaf alb şi mi-au spus:

– Urcă-te pe bancă.

M-am urcat pe bancă şi am observat că mă aflu pe un munte înalt. Am privit în jos şi am văzut două grupe de credincioşi: un grup era biserica baptistă maghiară din Ipu iar celălalt era biserica baptistă română din Marca. Tocmai oamenii pe care eu nu-i simpatizam înainte. Veneau cântând cu toţii aceeaşi cântare:

“Cu bucurie vor secera aceia/Cei ce cu lacrime pun sămânţa lor”

După ce credincioşii de jos au terminat de cântat, îngerii mi-au vorbit. Cel din dreapta mi- a spus:

– Fraţii tăi te întâmpină, cu aceia va trebui să te bucuri din Cuvântul lui Dumnezeu şi cu aceia va trebui să lauzi pe Dumnezeu. De-acum ai grijă să nu cazi. Ingerul din stânga mi-a zis:

Si acelora va trebui să le mărturiseşti pocăinţa. Eu însă m-am întrebat: De ce oare va trebui să le mărturisesc şi acelora pocăinţa, eu care n-am fost pocăit, ca şi ei? Mai târziu m-am convins că este adevărat, pentru că nu toţi sânt pocăiţi, unii şi-au schimbat doar numele. Ei au doar un nume. Apoi îngerii m-au părăsit şi au intrat în rai.

CAP. III

REVENIREA LA VIAŢĂ

Eu m-am trezit dintr-o dată în morgă. Eram îmbrăcat într-un halat pătat cu sânge. Cu o zi înainte halatul fusese folosit pentru efectuarea unei autopsii. Era în jurul orei 21. Mă găseam singur în camera aceea, uşa fiind încuiată. Am privit în afară printre gratiile uşii. Primele persoane care au apărut în faţa uşii au fost soţia mea şi fratele meu. Se întorseseră din oraş ca să vadă de mine. Când m-au văzut viu s-au bucurat foarte mult. Eu însă nu i-am recunoscut prea bine şi mi s-a părut că sunt nişte copii de opt-nouă ani, atât ei, cât şi toţi ceilalţi oameni care au venit acolo. Soţia mea a dat fuga şi a anunţat pe doctorul Puşcaş. Dar el n-a crezut că am revenit la viaţă şi n-a vrut să vină să mă vadă. A trimis doar un asistent care a venit la mine si mi-a pus întrebări ca să vadă dacă reacţionez normal. I-am răspuns normal la toate întrebările. Vestea că am revenit la viaţă s-a întins cu repeziciune în spital. Personalul spitalului şi bolnavii au venit să mă vadă. Doctorul Puşcaş m-a chemat în cabinetul său şi m-a întrebat de ce boală am suferit în viaţa mea. Eu i-am răspuns: – Nu am suferit de nici o boală în trupul meu, ci doar în sufletul meu am suferit de cea mai gravă boală din lume: boala de necredinţă. Medicul a spus:

– Eu trebuie să-ţi dau o reţetă şi nu pot să scriu pe ea boala de necredinţă. Eu i-am spus:

– Poţi să scrii pe ea ce vrei eu însă am primit reţeta sfântă din partea lui Dumnezeu. Acea reţetă spune că eu sânt iertat şi aş dori ca şi tu, Puşcaş, să primeşti această reţetă si să recunoşti că nu tu eşti doctorul doctorilor, ci Domnul Isus este doctorul acela. El m-a salvat azi de la moarte şi din chinul veşnic şi m-a strămutat în împărăţia lui Dumnezeu.

Medicul m-a întrebat apoi ce am visat. Eu însă i-am explicat că nu am visat nimic. Experienţa mea a fost o experienţă profundă care nu se poate compara cu un vis. Eu am văzut lucrurile veşnice. Totul străluceşte acolo. Eu nu m-am culcat seara, pentru a mă scula dimineaţa. Eu am murit dimineaţa si am revenit la viată seara. Medicul a scris o reţetă şi a dat-o soţiei. Ea mi-a băgat-o în buzunar dar eu am scos-o din buzunar, am spus că nu am nevoie de ea, am rupt-o şi am aruncat-o la coş. Apoi am plecat şi am ieşit în stradă. Aici în stradă am început să văd oamenii la înălţimea lor normală, inclusiv pe doctorul Puşcaş, căci şi pe el l-am văzut mic până atunci. Tot aici am recunoscut mai bine pe soţia mea şi pe fratele meu. Imediat am început să mărturisesc ceea ce mi s-a întâmplat oamenilor din jurul meu. Ne-am îndreptat cu toţii spre şosea şi am făcut autostopul. Un autobuz s-a oprit şi ne-a luat. M-am aşezat pe scaun în spatele şoferului. El a deschis discuţia cu mine şi eu am început să-i povestesc ce mi s-a întâmplat. Oamenii din autobuz au auzit şi s-au adunat în jurul nostru. Le-am mărturisit ce mi s-a întâmplat. Şoferul m-a întrebat de ce boală am suferit şi i-am spus că am suferit de cea mai gravă boală din lume: boala de necredinţă. El s-a abătut de la traseul normal cu circa doi kilometri ca să ne ducă până acasă. El a rămas foarte mişcat de mărturisirea mea şi apoi s-a întors la Dumnezeu.

Duminică dimineaţa am mers la biserică şi mi-am cerut iertare pentru vorbirea de rău anterioară . Am călătorit mult, am fost în multe biserici mărturisind experienţa prin care am trecut. De multe ori mi s-a dat poruncă să tac, dar n-am tăcut considerând că porunca de a vorbi pe care Dumnezeu mi-a dat-o, este mai mare decât porunca oamenilor. Când mă întâlnesc cu foştii mei prieteni ei mă întreabă:

–    Gavrile îţi  aminteşti    cum    ne spuneai  tu bancuri şi glume! Cât de mult ne distram noi  înainte!

–    Da îmi amintesc şi îmi pare rău. Dar voi vă amintiţi că acel Gavril de atunci a murit şi s-a născut un alt Gavril care doreşte şi mântuirea voastră! Să ascultăm    Cuvântul    Bibliei de    la 2    Pet.3:9    care spune: “Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.”

Dumnezeu doreşte ca oamenii să-L cunoască pe El, pentru ca să poată avea parte în locaşul cel fericit. Dumnezeu să vă binecuvânteze cu înţelepciune şi putere. Rămâneţi credincioşi până la sfârşitul zilelor pe pământul acesta.

Pace, iubiţii mei, si bucurie veşnică.

SFÂRŞIT

 

 

 

Posted in Uncategorized | Leave a comment

VIZIUNI DIN LUMEA SPIRITUALĂ

VIZIUNI DIN LUMEA SPIRITUALĂ

 

CUVÂNT ÎNAlNTE

 

Simt că este un mare privilegiu pentru mine să mi se permită să consimt la dorinţa prietenului meu Sundar Singh de a scrie o scurtă prefaţă pentru cartea sa intitulată Viziuni din lumea spirituală, deoarece sper şi cred că broşura va ajuta multe suflete în lupta lor de a găsi realitatea. Doresc ca toţi cei care citesc broşura să poată avea privilegiul pe care noi, în acest loc, precum şi unele persoane din Londra îl avem, de a cunoaşte pe Sundar personal. Mesajul carţii deţine o putere suplimentară prin impresia de echilibru sufletesc plăcut şi simplitate, cu care rămâi dupa  o discuţie cu Sundar. Cred că, inevitabil, unii oameni care citesc cartea vor simţi impulsul de a pune întrebarea: Care este natura exactă a acestor experienţe spirituale? De exemplu, ce rol a jucat în ele subconştientul? Ceea ce a fost văzut in viziuni, era o realitate obiectivă? Nu am cunoştinţele filozofice care să-mi permită să dau răspuns la aceste întrebări: şi sunt oricum sigur că dacă le-aş avea, aş simţi că n-ar exista nici un folos utilizându-le în cazul acesta. Pavel a fost mulţumit să lase cele mai profunde experienţe spirituale ale sale fară explicaţie: “Dacă a fost în trup… nu ştiu; Dumnezeu ştie”. Pentru mine concepţia cea mai simplă pare cea mai adevărată. Am citit broşura în manuscris într-o duminică după-masa în Simla, în această vară şi pe când am încercat să-mi analizez impresia, am simţit că este aceasta: am simţit că, pentru mine, vălul care în mod normal tăinuieşte lumea reală a fost ridicat timp de câteva momente şi că mi s-a permis, prin ajutorul credinciosului serv al lui Hristos, să văd lucrurile aşa cum sunt ele într-adevăr. Nu ştiu, dar sunt înclinat să gândesc că prietenul meu Sundar preferă ca viziunile sale să fie explicate în acest mod, cu totul simplu. Gândind la ceea ce scrie în această broşură, mi-am reamintit un pasaj din Scriptură care descrie o experienţă asemănătoare, într-un anumit sens.

Cu toate părerile diferite cu privire la venirea Împărăţiei lui Dumnezeu avem autoritatea Domnului carearată că venirea Împărăţiei are loc într-un mod particular: “Adevărat vă spun, că sunt unii din cei care stau aici, care nu vor muri până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere” (Marcu 9:1). Atât în Evanghelia după Matei, cât şi în cea după Marcu, aceste cuvinte sunt atât de apropiate de relatarea schimbării la faţă, încât nu mă îndoiesc că ele au interpretat acel moment memorabil din viaţa celor trei ucenici distinşi (dintre care unul urma să fie, după cum ştim, sponsorul Evangheliei după Marcu), ca fiind venirea cu putere a Împărăţiei. Ea a constat în ridicarea vălului care ascunde lumea nevăzută, astfel încât locuitorii acelei lumi au devenit vizibili şi audibili ochilor şi urechilor omeneşti, cât şi în glorificarea lui Isus cel real.

Nu se poate ca acest fel de experienţă să fie dat uneori servilor lui Dumnezeu? Personal, cred că experienţele lui Sundar relatate aici au fost ceva de felul acesta: pentru el, dar şi pentru alţi servi ai lui Dumnezeu, perdeaua care ascunde adevărul a fost ridicată, astfel încât el a văzut lumea de dincolo şi pe Domnul nostru aşa cum este El.

Mesajele care vin ca rezultat al unor asemenea experienţe, trebuie să fie respectate, dar de asemenea trebuie să fie testate prin compararea lor cu revelaţia lui Dumnezeu prin Isus Hristos. Am încercat tot ce am putut pentru a aplica acest test la aceste mesaje, şi le găsesc corespunzătoare cu acea revelaţie supremă a caracterului lui Dumnezeu pe care o avem în viaţa şi învăţătura Domnului. De aceea le accept cu recunoştinţă, ca o dovadă în plus că Dumnezeu încă vorbeşte poporului Său şi mă rog ca această broşură să deschidă ochii multora pentru “lumea reală” care este împrejurul nostru, pentru care noi sutem adesea orbi, căci EI este mai aproape de noi decât respiraţia, mâinile şi picioarele.

            Simla, August 1926                                La Froy, Episcop de Lahore, India

 

PREFAŢĂ

În această carte am încercat să scriu despre unele viziuni pe care Dumnezeu mi le-a dat. Daca aş fi luat în considerare propriile mele preferinţe, nu aş fi publicat relatarea acestor viziuni în timpul vieţii mele; dar prieteni, a căror judecată o apreciez, au insistat să nu amân publicarea acestor viziuni, deoarece ele reprezintă un ajutor spiritual pentru alţii. Din respect pentru aceşti prieteni, prezint această broşură publicului. Cu 14 ani în urmă, la Kotgarh, în timp ce mă rugam, ochii mei s-au deschis pentru viziunea cerească. Atât de viu am văzut totul, încât am crezut că am murit şi că sufletul meu a trecut în gloria cerului; în decursul anilor care au urmat, aceste viziuni au continuat să-mi îmbogăţească viaţa. Eu nu pot sa le provoc dupa dorinţă, dar în mod obişnuit, când mă rog, sau meditez, uneori până la opt sau zece ori pe lună, ochii mei se deschid pentru cer, şi timp de o oră sau două, păşesc în gloria sferei cereşti cu Isus Hristos şi port conversaţii cu îngerii şi spiritele. Răspunsurile lor la întrebările mele, au furnizat mare parte din materialul care deja a fost publicat în cărţile mele, iar extazul de nedescris a acelei comuniuni spirituale, mă face să tânjesc după timpul când voi intra definitiv în fericirea şi părtăşia celor răscumpăraţi.

Unii pot să considere că aceste viziuni sunt doar o formă de spiritism, însa doresc să accentuez faptul că există o diferenţă esenţială. Spiritismul pretinde într-adevăr că aduce mesaje şi semnale de la spiritele din întunerec, dar în mod obişnuit ele sunt atât de fragmentare şi de neînţeles, dacă nu chiar înşelătoare, încât îndepărtează pe adepţii lor de la adevăr. Pe de altă parte, în aceste viziuni, eu văd viu şi clar fiecare detaliu al gloriei lumii spirituale şi am parte de experienţa înălţatoare a unei foarte reale partăşii cu sfinţii, în lumea inimaginabil de strălucitoare şi frumoasă pe care o văd. De la aceşti îngeri şi sfinţi nu am primit mesaje vagi, fragmentare şi derutante, venite de la fiinţe nevăzute, ci elucidări clare şi raţionale a multor probleme care m-au neliniştit.

Această “părtăşie a sfinţilor” a fost un fapt atât de real în experienţa bisericii timpurii, încât i se dă un loc printre articolele de credinţă din Crezul apostolic. Odată într-o viziune am cerut sfinţilor o dovadă din Biblie despre această comuniune a sfinţilor şi mi s-a spus că se găseşte clar în Zaharia  3:7-8, unde “cei ce sunt aici, nu sunt îngeri, ci sfinţi glorificaţi, iar promisiunea lui Dumnezeu, cu condiţia ca losua să împlinească porunca Sa, era că “te voi lasa să intri împreună cu cei ce sunt aici”. “Tovarăşii” lui din locul acela erau spiritele oamenilor făcuţi perfecţi, cu care el putea fi în comuniune.

Spiritele, sfinţii şi îngerii sunt menţionaţi în mod repetat în această carte. Distincţia pe care doresc să o fac între ei, este aceea că spiritele pot fi bune sau rele, iar după moarte ele există într-o stare intermediară, între cer şi iad. Sfinţii sunt aceia care au trecut prin această stare intermediară şi se află într-o stare mai înaltă a lumii spirituale, având repartizate sarcini speciale. Îngerii sunt acele fiinţe glorioase cărora li s-au atribuit tot felul de sarcini superioare, iar între ei sunt incluşi mulţi sfinţi din alte lumi, precum şi din lumea noastră. Ei trăiesc împreună ca o familie. Ei se ajută unii pe alţii cu dragoste, fiind fericiţi pentru totdeauna în strălucirea gloriei lui Dumnezeu. Lumea spiritelor, este starea intermediară în care intră spiritele după ce părăsesc trupul. Lumea spirituală   cuprinde toate sferele spirituale, începând cu sfera întunecată a gropii fară fund şi terminând cu sfera luminată de tronul Domnului.

Doresc să exprim mulţumirile mele sincere reverendului T.E. Riddle, de la Misiunea presbiteriană neozeelandeză din Kharar,Punjab, care a călătorit până la Subathu, ca să traducă această carte din urdu în engleză. De asemenea, mulţumesc d-şoarei E. Sanders din Coventry pentru corectarea acestei cărţi.

Subathu, Iulie 1926                                    Sundar Singh

 

SCURTĂ BIOGRAFIE

Sundar Singh s-a născut în anul 1889 în Rampur, oraş în statul Patiala, în partea de nord a Indiei. Părinţii săi erau oameni bogaţi, făcînd parte  din clasa conducătoare, în casa lor existând servitori. Băiatul a avut parte de o copilărle fără grijuri în mijlocul familiei. EI a urmat clasele primare la şcoala unei misiuni americane. Prezenţa sa la acea şcoală i-a influenţat viaţa, căci acolo el a auzit citindu-se Biblia. De asemenea, o puternică influenţă, a fost exercitată asupra lui de mama sa, o femeie deosebit de evlavioasă, în felul ei hindus. Dar la vârsta de 14 ani, Sundar şi-a pierdut mama, ramânând foarte întristat şi dezorientat. După multe şi deosebite framântări sufleteşti, Sundar s-a convertit la creştinism în urma unei experienţe personale ieşite din comun. În timp ce era în rugăciune, în camera sa, însusi Isus Hristos i s-a arătat în mijlocul unei lumini minunate. Era în anul 1904. Sundar era în vârstă de 15 ani. Tatal său a fost cu totul împotriva convertirii sale la creştinism. Au urmat multe încercări, din partea familiei şi a rudelor, de readucere a sa la religia tradiţională. Băiatul însa a rămas neclintit. Tatăl său l-a izgonit din casă. El a găsit adăpost la creştinii din zonă. În ziua de duminică, 3 Septembrie 1905, zi în care Sundar împlinea 16 ani, el a fost botezat în apă, în oraşul Simla.

Încă de la convertirea sa, Sundar a avut dorinţa arzătoare de a lucra pentru Mântuitorul său. Visul lui era ca el să devină un “sadhu”, adică un căIător dezinteresat de lucrurile acestei lumi şi interest doar de cele spirituale. După botezul său, el a trecut fără întârziere la aplicarea planului său. EI a îmbrăcat roba galbenă, obişnuită pentru sadhu indieni, care propovăduiau hinduismul. Această îmbrăcăminte îi mijlocea ouşădeschisă în multe locuri, însă în altele, oamenii vazând că el propovăduieşte pe Cristos, îi închideau uşa. Însufleţit de o râvnă aprinsă, Sundar a parcurs distanţe imense pe jos, adesea cu picioarele goale şi însângerate, fără bani, şi a dormit pe pamânt la adăpostul copacilor, având ca bagaj obişnuit o pătură şi Noul Testament. EI a mers din sat în sat şi din oraş în oraş, acceptând ajutorul pe care cineva i-l oferea de bună voie, sau în caz contrar hrănindu-se cu rădăcini, fructe sălbatice şi frunze. Sundar a străbătut în felul acesta o mare parte a subcontinentului indian. Sunt atât de multe sate în India, încât cineva a spus, mai în glumă, mai în serios, că dacă Isus nu s-ar fi înălţat la cer, ci ar fi mers sa viziteze satele Indiei, vizitând în fiecare zi câte unul, încă nu le-ar fi vizitat pe toate.

Sundar Singh a simţit o chemare specială pentru a vesti Evanghelia în ţara aproape impenetrabilă a Tibetului. În râvna sa pentru Cristos, el a învins piedici de netrecut şi a pătruns în repetate rânduri în Tibet, fără a avea la dispoziţie şosele, căi ferate sau linii aeriene. El a folosit potecile munţilor şi a traversat prăpăstiile pe trunchiuri de copaci răsturnate transversal peste ele, şi aceasta la circa 5000 m altitudine. El a pătruns în Tibet împotriva voinţei autorităţilor de acolo şi a înfruntat opoziţia populaţiei şi ura preoţilor tibetani. EI a găsit unele ajutoare în Tibet, însă de multe ori s-a găsit complet singur în faţa unor mari pericole.

Deşi cea mai mare parte a activităţii lui Sundar s-a desfăşurat în subcontinentul indian şi în Tibet, el a predicat şi în alte ţări, ca:Sri Lanka, Nepal, China, Japonia, Singapore, Birmania. În1920, avizitat pentru prima dată Europa, America şi Australia. În 1922 a vizitat Palestina, şi din nou Europa. Apoi, Sundar s-a retras în India şi s-a odihnit, însă chemarea pentru Tibet nu l-a părăsit. În 1929, el a plecat pentru ultima dată spre Tibet. Odată cu plecarea sa, a dispărut orice informaţie despre el. Sundar Singh nu s-a mai întors niciodată. Prietenii lui, şi chiar guvernul Indiei, au intreprins cercetări pentru a descoperi ce s-a întâmplat cu el, însă toate cercetările au fost zadarnice. Nu s-a descoperit absolut nimic. În 1933, o scurtă notiţă în presă anunţa că, neexistând nici o ştire despre Sundar Singh, de la plecarea sa spre Tibet în 1929, guvernul Indiei îl consideră mort.

Râvna sa pentru Cristos, cu totul ieşită din comun, este un exemplu pentru tinerii de astăzi. Să nu încercăm sa-I imităm pe Sundar Singh, ci să îndeplinim ceea ce stă în puterea noastră.

Capitolul I

VIAŢA  ŞI MOARTEA

VIAŢA

Există o singură sursă a Vieţii – Viaţa infinită şi atotputernică – a cărei putere creatoare a dat viaţa tuturor fiinţelor vii. Toate făpturile trăiesc în EI şi vor rămâne în EI pentru totdeauna. O spun din nou: această viată a creat nenumărate alte vieţi, diferite ca nivel. Privind la diferitele nivele de viaţă observăm că omul este unul dintre acestea, creat după propriul chip al lui Dumnezeu, pentru a ramâne fericit întotdeauna, în prezenţa Sa sfântă.

MOARTEA

Viaţa se poate schimba, dar nu poate fi distrusă niciodată. Deşi trecerea aceasta de la o formă de existenţă, la alta este numită moarte, aceasta nu înseamnă că moartea pune capăt vieţii, nici măcar că ar adăuga sau scădea ceva vietii. Ea doar transferă viaţa dintr-o formă de existenţă în alta. Un lucru care dispare din vederea noastră nu îşi încetează existenţa. El reapare într-o altă formă şi stare.

OMUL NU POATE FI DISTRUS NICIODATĂ

În întregul univers, nimic nu a fost distrus vreodată, nici nu poate fi distrus, pentru că Creatorul nu a creat nimic pentru distrugere. Dacă El ar fi dorit să distrugă ceva, nu ar fi creat niciodată acel lucru. Şi dacă nimic din creaţie nu poate fi distrus, atunci cum ar putea fi distrus omul, care este coroana creaţiunii şi chipul Creatorului Său?… Poate Dumnezeu să distrugă propriul Său chip, sau poate vreo altă făptură să facă acest lucru?.. Niciodată! Dacă omul nu este distrus la moarte, se ridică întrebarea, unde va exista omul după moarte, şi în ce stare?…

Voi încerca să dau o explicaţie scurtă, bazându-mă pe propriile mele experienţe vizionare, deşi nu este posibil să descriu toate lucrurile pe care le-arn văzut în viziuni ale lumii spirituale, din cauză că limba şi ilustraţiile acestei lumi sunt neadecvate pentru a exprima realităţile spirituale. lar încercarea de a reduce la limbajul obisnuit, gloria lucrurilor văzute poate duce la o înţelegere greşită. De aceea, a trebuit să elimin relatarea tuturor acelor întâmplări spirituale subtile pentru care doar un limbaj spiritual este adecvat şi să relatez doar câteva incidente simple şi instructive, care se vor dovedi folositoare pentru toţi. Deoarece la un moment sau altul fiecare va trebui să intre în această lume spirituală nevăzută, este folositor într-o anumită măsură să ne familiarizăm cu ea.

Capitolul II

CE SE ÎNTÂMPLĂ LA MOARTE

Într-o zi, pe când mă rugam singur, m-am văzut deodată înconjurat de o mare mulţime de fiinţe spirituale, sau aş putea spune că îndată ce ochii mei spirituali s-au deschis, m-am văzut în prezenţa unei companii considerabile de sfinţi şi îngeri. La început am fost oarecum descumpănit, când am văzut starea lor strălucitoare şi glorioasă şi m-am comparat pe mine cu ei, eu care aveam o stare inferioară. Dar am fost uşurat deodată de reala lor simpatie şi prietenia inspirată din dragoste. Eu avusesem deja experienţa păcii oferită de prezenţa lui Dumnezeu în viaţa mea, dar partăşia cu aceşti sfinţi mi-a adus o nouă şi minunată bucurie. Pe când conversam, am primit de la ei răspunsuri la întrebările mele, în legătură cu dificultăţile create de probleme care mă nedumereau. Prima mea întrebare a fost despre ceea ce se întâmplă la moarte şi despre starea sufletului după moarte. Am spus: “Noi ştim ce se petrece cu noi din copilărie până la bătrâneţe, dar nu ştim nimic despre ceea ce se întamplă la moarte, sau dincolo de porţile morţii. Cunoaşterea corectă a acestui lucru este doar în posesia acelora care se află de cealaltă parte a morţii, în lumea spirituală. Puteţi să ne daţi informaţii despre aceasta?”

Unul dintre sfinţi a răspuns: “Moartea este ca somnul. Nu este durere în această trecere, cu excepţia câtorva boli trupeşti sau stări mintale. Aşa cum un om extenuat este biruit de un somn adânc, tot aşa vine somnul morţii peste om. Moartea vine atât de brusc peste mulţi, încât cu mare dificultate ei îşi dau seama că au părăsit lumea materială şi au intrat în lumea spriritelor. Nedumeriţi de multe lucruri noi pe care Ie văd în jurul lor, ei îşi imaginează că vizitează vreoţarăsau oraş din lumea fizică, pe care nu Ie-au văzut înainte. Doar atunci când ei primesc mai multe instrucţiuni şi când îşi dau seama că trupul lor spiritual este diferit de fostul trup material, ei acceptă faptul că, de fapt, au fost transferati din lumea materială în domeniul spiritelor”.

Un alt sfânt care era prezent, a dat următorul răspuns suplimentar la întrebarea mea: “De obicei – a răspuns el – în timpul morţii trupul îşi pierde capacitatea de simţire. Nu simte durere, ci, în mod simplu, este copleşit de somnolenţă. Uneori, în cazurile de mare slăbiciune sau după accidente, spiritul pleacă în timp ce trupul este încă inconştient. Atunci spiritele acelora care au trăit fără să gândească, sau să se pregătească pentru intrarea în lumea spirituală, fiind transferate deodată în lumea spiritelor, sunt extrem de nedumerite şi într-o stare de mare întristare din cauza soartei lor, aşa că ele rămân o perioadă considerabilă în nivelele mai joase şi mai întunecoase ale stării intermediare. Adesea, spiritele acestor sfere mai joase hărţuiesc din greu oamenii din lume. Însă singurii cărora ele Ie pot face rău, sunt cei de acelaşi fel cu ele, care din voinţa lor liberă îşi deschid inima ca să se întreţină cu ele. Aceste spirite rele, unindu-se cu alte spirite rele, ar face un rău imens în lume, dacă Dumnezeu nu ar fi numit pretutindeni nenumăraţi îngeri pentru protecţia poporului Său şi a creaţiei Sale, aşa că poporul Său este întotdeauna în siguranţă. Spiritele rele pot face rău doar acelora din lume care sunt de aceeaşi natură cu ele şi apoi ele pot să o facă-doar într-o măsură limitată. Într-adevăr, ele pot să-i creeze necazuri unui neprihănit, însă nu fără permisiunea lui Dumnezeu. Uneori, Dumnezeu dă lui Satan şi îngerilor săi permisiunea de a ispiti şi a persecuta poporul Său, pentru ca el să iasă mai puternic şi mai bun din încercare, aşa cum El a permis lui Satan să-I persecute pe servul Său lov. Dar, dintr-o asemenea încercare rezultă mai degrabă câştig pentru cel credincios.

Un alt sfânt care stătea lângă mine a adăugat, ca răspuns la întrebarea mea: ,,Mulţi, a căror viaţă nu a fost predată lui Durnnezeu, când sunt pe punctul de a muri, par să devină inconştienţi; dar ceea ce se întâmplă de fapt, este că atunci când ei văd feţele hidoase şi diabolice ale spiritelor rele care au venit după ei, devin muţi şi paralizaţi de frică. Pe de altă parte, moartea unui credincios este adesea opusul acestei situatii. El este extrem de fericit, caci el vede îngerii şi spiritele sfinte venind să-i ureze bun venit. De asemenea, celor dragi care au murit înainte, li se permite să participe lângă patul său de moarte şi să-i conducă sufletul către lumea spirituală. Intrând în lumea spiritelor, el se simte imediat ca acasă, dar nu pentru faptul că prietenii săi sunt în jurul său, ci pentru că atunci când era în lume, el s-a pregătit îndelung pentru acea casă, prin încrederea sa în Dumnezeu şi prin comuniune cu El.”

După aceea, un al patrulea sfânt a spus: “Conducerea sufletelor oamenilor din lume este lucrarea îngerilor. În mod obişnuit, Cristos se descoperă pe Sine fiecăruia, în lumea spirituală, la nivele ale slavei care diferă în intensitate după starea de dezvoltare spirituală a fiecăruia. lar în unele cazuri, El însuşi vine la patul de moarte pentru a spune bun venit servului Său, ştergându-i lacrimile cu dragoste şi conducându-l în Paradis. După cum un copil care se naşte în lume gaseşte totul pregătit pentru nevoile sale, tot aşa sufletul care intră în lumea spirituală găseşte toate nevoile sale satisfăcute.”

Capitolul III

LUMEA SPIRITELOR

Odată, în cursul conversaţiei, sfinţii mi-au adus următoarea informaţie: “După moarte, sufletul oricărei fiinţe omeneşti va intra în lumea spiritelor, şi fiecare, conform nivelului de creştere spirituală, va locui cu spirite asemănătoare cu sine, în ce privşte gândirea şi natura, – fie în întunerec, fie în lumina gloriei. Ni se dă asigurarea că nimeni, în trupul fizic fiind, nu a intrat în lumea spirituală, cu excepţia lui Cristos, şi a câtorva sfinţi, ale căror trupuri au fost transformate în trupuri glorioase; totuşi câtorva li s-a acordat permisiunea ca, în timp ce locuiau încă în lume, să poată vedea lumea spiritelor şi chiar cerul, ca în 2 Corinteni 12:2, deşi ei înşişi nu pot spune dacă au intrat în Paradis în trup sau în duh.”

După această conversaţie, acesti sfinţi m-au condus prin acel loc şi mi-au arătat multe lucruri şi locuri minunate. Am văzut că din toate părţile mii şi mii de suflete soseau continuu în lumea spiritelor şi că toate erau însoţite de îngeri. Sufletele celor buni aveau cu ele doar îngeri şi spirite bune, care le conduceau de pe patul morţii. Spiritelor rele nu li se permitea să se apropie de ele, ci stăteau departe şi priveau. De asemenea, am văzut că nu erau spirite bune cu sufletele celor într-adevăr răi, ci în jurul lor erau spirite rele, care i-au însoţit de la patul morţii, în timp ce îngerii, tot la fel, stăteau deoparte şi împiedicau spiritele rele de a da cale liberă pornirii lor, prin care încercau să le facă rău. Aproape concomitent, spiritele rele conduceau aceste suflete către întunerec, căci atunci când erau în trup au permis în mod repetat ca spiritele rele să le influenţeze spre rău şi au permis cu bună ştiinţă să fie momite cu orice răutate. Îngerii nu împiedică nicidecum voinţa liberă a vreunui suflet. De asemenea, am văzut acolo multe suflete care au sosit mai târziu în lumea spiritelor, şi care erau însoţite atât de spirite bune, cât şi de cele rele, precum şi de îngeri. Dar nu după mult timp, deosebirea radicală a vieţii lor a început să se arate, şi ei s-au separat, cel buni la caracter către cei buni, iar cei răi către cei răi.

FIII LUMINII

Când sufletele oamenilor sosesc în lumea spiritelor, cei buni se separă deodată de cei răi. În lume, ei sunt împreună, dar nu tot aşa este în lumea spirituală. Am văzut de multe ori că atunci când spiritele celor buni – fiii luminii – intră în lumea spiritelor, înainte de toate, ele se scaldă în apele impalpabile, ca aerul, ale unui ocean clar cum e cristalul, şi în acestea, ele află o împrospătare intensă şi reconfortantă. În aceste ape miraculoase, ei se mişcă încoace şi încolo la fel ca şi în aer; nu sunt înecaţi când sunt în adâncime, nici nu se umezesc, ci în mod minunat curăţiţi, împrospătaţi şi pe deplin purificaţi, ei intră în lumea gloriei şi a luminii, unde vor rămâne pentru totdeauna, în prezenţa iubitului lor Domn, şi în părtăşie cu nenumăraţi sfinţi şi îngeri.

FIII ÎNTUNERECULUI

Cât de deosebite sunt sufletele acelora ale căror vieţi au fost rele. Stinjeniţi de compania fiilor luminii şi chinuiţi de lumina atotrevelatoare a gloriei, ei se luptă să se ascundă în locuri în care naturile lor impure şi pătate de păcat nu vor fi văzute. Din  cea mai joasă şi întunecată parte a lumii spiritelor, se ridică un fum negru şi rãu mirositor, iar în efortul lor de a se ascunde de lumină, aceşti fii ai întunericului dau năvală în jos şi se aruncă cu capul înainte în ea, de acolo auzindu-se constant amarele lor gemete de remuşcare. Însă cerul este aşezat în aşa fel încât fumul nu se vede, nici gemetele chinurilor nu se aud. Ele pot fi văzute sau auzite doar dacă cineva de acolo, având un motiv deosebit, doreşte să vadă suferinţa acelor suflete din întunerec.

MOARTEA UNUI COPIL

Un copilaş a murit de pneumonie, şi un grup de îngeri a venit să-i conducă sufletul în lumea spiritelor. Aş fi dorit ca mama sa să fi putut vedea acea privelişte minunată, fiindcă atunci, în loc de plâns, ea ar fi cântat de bucurie, pentru că îngerii îngrijesc de cei mai mici cu o dragoste pe care nici o mamă nu ar putea-o arăta vreodată. Am auzit pe unul din îngeri spunând către altul: “Vezi cum plânge mama acestui copil din cauza acestei separări scurte! Peste câţiva ani, ea va fi fericită din nou, împreună cu copilul ei.” Apoi îngerii au dus sufletul copilului către acea frumoasă şi luminată parte a cerului, care este rezervată copiilor. În acel loc, îngerii îi îngrijesc şi îi învaţă înţelepciunea cerească, până când, în mod treptat, cei mici devin ca îngerii.

După un timp, mama acelui copil a murit şi ea, iar copilul ei, care acum era ca îngerii, a venit cu alţi îngeri pentru a spune bun venit sufletului mamei sale. Când el a spus: “Mamă mă cunoşti? Eu sunt fiul tau Teodor,”  inima mamei a fost inundată de bucurie, iar când s-au îmbrăţişat, lacrimile lor de bucurie au curs şiroaie. Era o scenă mişcătoare. Apoi, pe când mergeau împreună, el a continuat să-i arate şi să-i explice lucrurile din jurul lor, iar în perioada hotărâtă pentru rămânerea ei în starea intermediară, el a rămas cu ea. Când perioada necesară pentru instruire în acea lume s-a încheiat, el a luat-o cu el în sfera mai înaltă, unde el însuşi locuia. Acolo, de toate părţile, erau împrejurimi minunate şi vesele, fiind prezente nenumărate suflete ale oamenilor care în lume au îndurat tot felul de suferinţe de dragul lui Cristos, iar la sfârşit au fost înălţate în acel glorios loc de cinste. De jur împrejur se aflau munţi neegalaţi în frumuseţe, izvoare şi peisaje, iar în grădini se găseau din abundenţă tot soiul de fructe dulci şi flori multicolore. Tot ce inima omului ar putea dori, era acolo. Apoi, el a spus mamei sale: “În lume, care este o slabă reflectare a acestei lumi reale, cei dragi ai noştri se întristează din cauza plecării noastre, dar spune-mi, te rog, este această moarte, sau viaţa reală după care tânjeşte orice inima? Mama a spus: “Fiule, aceasta este adevărata viaţă. Dacă aş fi cunoscut în lume întregul adevăr despre cer, nu m-aş fi întristat niciodată de moartea ta. Ce păcat că cei din lume sunt aşa de orbi. În ciuda faptului că Hristos a explicat clar această stare glorioasă, şi că evangheliile vorbesc mereu despre această împăraţie veşnică a Tatălui, totuşi nu numai oamenii ignoranţi, dar şi mulţi credincioşi luminaţi, rămân cu totul neştiutori de gloria ei. Facă Dumnezeu ca toţi să intre în bucuria statornică a acelui loc!”

MOARTEA UNUI FILOZOF

Sufletul unui filozof german a intrat în lumea spiritelor şi a văzut de departe gloria incomparabilă şi fericirea nelimitată a fiinţelor ei. EI era încântat de ceea ce vedea, dar intelectualismul său încăpăţânat stătea în calea intrării sale în glorie şi a împărtăşirii din fericirea ei. În loc de a admite că ceea ce vede este adevărat, el şi-a argumentat sieşi astfel: “Nu există nici o îndoială a faptului că eu văd toate acestea, dar ce dovadă există că aceste lucruri au existenţă obiectivă şi că nu este vreo iluzie evocată de mintea mea? Eu voi aplica întregii scene testele logicii, filozofiei şi ştiinţei, şi numai atunci voi fi convins că este realitate şi nu iluzie.” Atunci îngerii i-au răspuns: “Din vorbirea ta reiese în mod evident că intelectualismul tău a pervertit întreaga ta natură, căci după cum, spiritualiceste şi nu trupeşte, ochii sunt necesari pentru a vedea lumea spirituală, tot aşa este nevoie de înţelegere spirituală pentru a putea pricepe realitatea spirituală,  nu de exerciţii mintale, cu principiile logicii şi ale filozofiei. Ştiinţa ta, care nu are de-a face cu faptele materiale, a fost lasată în urmă, împreună cu craniul si creierul tau. Aici nu foloseşte decât acea înţelepciune spirituală care provine din frica şi dragostea de Dumnezeu.” Apoi, unul din îngeri a spus celuilalt: “Ce trist este că oamenii uită cuvântul preţios al Domnului nostru: “Adevarat vă spun, că dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18:3). Am întrebat un înger care va fi sfârşitul acestui om, şi el mi-a răspuns: “Dacă viaţa acestui om ar fi fost cu totul rea, atunci el s-ar fi alăturat imediat spiritelor întunericului, însă el nu este lipsit de simţ moral, aşa că el va rătăci orbeşte, învârtindu-se un timp îndelungat în lumina slabă a părţilor mai joase ale stării intermediare şi va continua să raţioneze conform filozoflei lui, până când, obosit de nebunia sa, el se pocăieşte. Atunci el va fi gata să primească atât de necesarele instrucţiuni de la îngerii numiţi pentru acest scop, iar după instruire va fi demn de a intra în lumina deplină a lui Dumnezeu din sfera mai înaltă.”

Într-un anume sens, întregul spaţiu infinit, umplut cu prezenţa lui Dumnezeu, care este Spirit, este o lume spirituală. În alt sens, lumea este de asemenea o lume spirituală, căci locuitorii ei sunt spirite îmbrăcate cu trupuri omeneşti. Dar există totuşi o altă lume a spiritelor, după ce oamenii părăsesc trupul la moarte. Aceasta este o stare întermediară, situată între gloria şi lumina cerurilor celor mai înalte şi obscuritatea şi întunecimea celor mai joase iaduri. În ea se găsesc nenumărate niveluri de existenţă, sufletul fiind condus către acel nivel pentru care progresul lui din lume l-a facut potrivit. Acolo, îngeri special numiţi pentru această activitate, îi instruiesc un timp mai lung sau mai scurt, după care el se alătură societăţii acelor spirite – spirite bune, aşezate în lumină mai mare – corespunzătoare în gândire şi în natură cu sufletul respectiv.

Capitolul IV

AJUTORUL ŞI ÎNVĂŢĂTURA OMULUI ACUM ŞI MAl TÂRZlU

AJUTOR NEVĂZUT

Rudele şi cei dragi ai noştri, iar câteodată şi sfinţii, vin adesea din lumea nevăzută să ne ajute şi să ne protejeze, iar îngerii ne ajută întotdeauna. Totuşi, lor nu li s-a permis niciodată să devină vizibili pentru noi, cu excepţia câtorva cazuri de necesitate deosebită. Prin mijloace necunoscute de noi, ei ne influenţează către gînduri sfinte şi ne îndrumă către Dumnezeu şi către o comportare bună, iar Duhul lui Dumnezeu care locuieşte în inimile noastre completează acea lucrare (pentru întregirea vieţii noastre spirituale), pe care ei nu au putut-o realiza.

Mărimea cuiva nu depinde de cunoştinţa sau poziţia sa, nici nu poate cineva doar prin aceasta sa fie mare. Omul este atât de mare cât de mult poate fi folositor altora, – utilitatea vieţii sale pentru alţii depinzând de serviciile pe care le face pentru ei. De aceea, măsura unui om se socoteşte după gradul de dăruire de care este capabil faţă de alţii, în dragoste. După cum a spus Domnul: “Ci oricine va vrea sa fie mare între voi, să fie slujitorul vostru ..” (Matei 20:26). Bucuria tuturor celor care locuiesc în cer stă în faptul că ei se servesc unul pe altul în dragoste, şi astfel îndeplinind obiectivul vieţii lor, ei rămân pentru totdeauna în prezenţa lui Dumnezeu.

CORECTAREA GREŞELII

Când oamenii doresc sincer să trăiască vieţi plăcute lui Dumnezeu, – ajustarea vederilor lor şi înnoirea vieţilor lor, încep încă din această lume. Nu numai că Duhul Domnului îi învaţă în mod direct ci, în camera secretă a inimii lor, ei sunt ajutaţi de comuniunea cu sfinţii care, nevăzuţi de ei, sunt totdeauna la îndemână pentru a-i ajuta spre bine. Însă credincioşii creştini, precum şi necreştinii căutători de adevăr, care mor având vederi false sau parţiale ale adevarului, sunt corectaţi în lumea spiritelor, dacă ei nu sunt legaţi cu îndărătnicie de părerile lor şi sunt doritori să înveţe, deoarece, nici în această lume, nici în cea viitoare, nici Dumnezeu nici vreun serv al Său nu forţează pe cineva să creadă ceva împotriva voinţei sale.

MANIFESTAREA LUI CRISTOS

Într-o viziune am văzut spiritul unul om idolatru care, ajungând în lumea spiritelor, a început deodată să-şi caute zeul său. Atunci, sfinţii i-au spus: “Nu există nici un zeu aici, cu excepţia Dumnezeului adevărat şi a lui Cristos, care este manifestarea Sa.” Auzind aceasta, omul a rămas uimit într-o bună măsură, însă, fiind un sincer căutător după adevăr, el a admis în mod deschis că a greşit. El a căutat cu sete să cunoască adevărul şi a întrebat dacă poate să-l vadă pe Cristos. În scurt timp, Cristos însuşi s-a manifestat într-o lumină slabă acestui spirit, cât şi altora nou-sosite în lumea spiritelor, din cauză că, la stadiul acesta, ele nu ar fi putut suporta o manifestare deplină a gloriei Sale, căci gloria Sa este atât de mare, încât chiar îngerii privesc la El cu dificultate şi îşi acoperă feţele cu aripile lor (lsaia 6:2). Când El se descoperă cuiva, El ia în considerare stadiul particular de progres la care sufletul acela a ajuns, aşa că El apare într-o lumină mai mică sau mai mare a slavei Sale, pentru ca priveliştea Sa să poată fi suportată. Când acele suflete L-au văzut pe Isus în această lumină slabă dar atrăgătoare, au fost umplute cu o bucurie şi o pace care întrec puterea noastră de descriere. Erau cuprinse de razele luminii Sale dătătoare de viaţă, iar valurile dragostei Sale curgeau în jurul lor, astfel, toată greşeala lor fiind îndepărtată. Apoi  L-au recunoscut din toată inima lor ca fiind Adevărul, au găsit vindecare şi închinându-se adânc în faţa Lui, i-au mulţumit şi L-au proslăvit. lar sfinţii numiţi pentru instruirea lor, s-au bucurat de asemenea.

UN MUNCITOR ŞI UN OM ÎNDOIELNIC

Odată, în altă viziune, am văzut un muncitor sosind în lumea spiritelor. El era foarte nenorocit, căci toată viaţa lui nu s-a gândit niciodată la altceva, decât la câştigarea pâinii zilnice. El a fost întotdeauna prea preocupat pentru a se gândi la Dumnezeu sau la lucrurile spirituale. Odată cu el a murit un alt om, care era un îndoielnic, încăpăţânat în părerile sale. Ambilor li s-a ordonat să rămână pentru o perioadă îndelungată jos în lumea spiritelor, într-un loc întunecos. Aflându-se acolo în mare întristare, au început să strige după ajutor. Sfinţii şi îngerii au mers cu dragoste şi compătimire ca să-i instruiască pentru a înţelege cum să devină membri ai Împărăţiei gloriei şi luminii. Dar, în ciuda întristării lor, la fel ca şi alte spirite, ele au preferat să ramână în locuinţa lor întunecoasă, caci păcatul le-a pervertit caracterul şi natura în întregime, încât se îndoiau de toate lucrurile. Ei priveau cu suspiciune chiar şi la îngerii veniţi să-i ajute. Pe când priveam, mă întrebam care va fi sfârşitul lor, dar când am întrebat, singurul răspuns a fost de la unul dintre sfinţi, care a spus : ,,Dumnezeu să aibă milă de ei!”

Având în vedere natura pervertită a omului, putem aprecia că, dacă se aude o ştire rea despre cineva, chiar dacă este falsă, omul a cărui concepţie este deformată de păcat o va accepta imediat ca adevărată. Pe de altă parte, dacă o ştire bună şi perfect adevărată este primită (de exemplu că cutare este un om devotat şi a făcut lucrul cutare pentru slava lui Dumnezeu şi pentru binele semenilor săi), atunci fără ezitare un asemenea ascultător va spune: “Este fals. Acel om trebuie să aiba o justificare pentru toate lucrurile” Dacă l-am întreba pe un asemenea om de unde ştie el că primul caz este adevărat iar al doilea este fals, şi ce dovadă poate să aducă, el nu va avea nici cea mai mică dovadă. Tot ce putem învăţa de la o asemenea atitudine a minţii este că, deoarece mintea sa este alterată din cauza răului, el dă crezare ştirilor rele din cauza că acestea se potrivesc cu natura sa rea. De asemenea, el crede că ştirile bune sunt minciuni, deoarece ele nu se potrivesc cu răul din inima sa. Prin natură, atitudinea unui om bun este opusul acesteia. El este înclinat în mod natural să se îndoiască de o ştire rea şi să creadă o ştire bună, deoarece aceasta atitudine se potriveste cel mai bine cu bunătatea naturii sale.

Acei care în această lume îşi petrec vieţile în opoziţie cu voia lui Dumnezeu nu vor avea liniştea inimii, nici în aceasta lume, nici în cea viitoare; iar intrând în lumea spiritelor, ei se simt dezorientaţi şi mâhniţi. Dar cei care în această lume se conformează voinţei Domnului, vor avea pace când vor ajunge în cealaltă lume şi vor fi umpluţi cu bucurie negrăită, pentru că acolo este casa lor eternă şi Împărăţia Tatălui lor.

Capitolul V

JUDECATA PĂCĂTOŞILOR

Mulţi oameni gândesc că dacă ei păcătuiesc în secret, nimeni nu va şti niciodată despre acel păcat, însă este cu totul imposibil ca vreun păcat să ramână ascuns pentru totdeauna. La un moment sau altul, el va deveni cunoscut, iar păcătosul îşi va primi pedeapsa pe care o merită. De asemenea, bunătatea şi adevărul nu pot ramâne niciodată ascunse. În final, ele trebuie să triumfe, deşi pentru un timp s-ar putea ca ele să nu fie recunoscute. Incidentele care urmează vor arunca lumină asupra stării păcătosului.

UN OM BUN ŞI UN HOŢ

Odată, într-o viziune, un sfânt mi-a relatat acestă întâmplare: ,,Într-o noapte, târziu, un credincios a trebuit să parcurgă o anumită distanţă, pentru a îndeplini o activitate necesară. Pe când mergea, a dat peste un hoţ care spărgea un magazin. El i-a spus: “Nu ai dreptul să iei bunul altuia şi să-i cauzezi pierdere. Acesta este un păcat mare!” Hoţul a răspuns: “Dacă vrei să ieşi cu bine de aici, atunci ieşi în linişte. Dacă nu, va fi rău de tine!” Omul bun a insistat, dar cum hoţul nu asculta, el a început să strige şi a sculat vecinii. Ei au ieşit grăbiţi să prindă hoţul, dar îndată ce omul bun a început să-l acuze pe hoţ, hoţul, la rândul lui, l-a acuzat şi el pe omul cel bun. “O, da!, a spus el, voi credeţi că acest om este foarte religios, dar eu l-am prins tocmai pe când fura!” Deoarece nu existau martori, amândoi au fost arestaţi şi încuiaţi împreună într-o cameră, în timp ce un poliţist şi unii din oamenii săi s-au ascuns ca să asculte conversaţia lor. Atunci hoţul a început să râdă de tovarăşul său de prizonierat: “Priveşte” a, spus el, – ,,nu te-am prins eu frumos?… Ți-am spus de la bun început sa ieși afară și să nu te amesteci, sau va fi rău de tine. Vom vedea acum cum te va salva religia ta.” De îndată ce ofițerul a auzit acest lucru, a deschis ușa și l-a eliberat pe omul cel bun cu onoare și răsplată, iar hoțului i-a dat o bătaie severă si l-a încuiat în celula închisorii. Astfel, chiar în această lume există o măsură de judecată între oamenii buni si răi, dar pedeapsa și răsplata deplină vor veni numai în lumea viitoare.”

PĂCATELE SECRETE

Următorul lucru mi-a fost de asemenea relatat într-o viziune. În taina camerei sale, un om a comis o faptă păcătoasă și el a crezut că păcatul lui este necunoscut. Unul dintre sfinți a spus: “Cum aș fi dorit ca ochii spirituali ai acestui om să fie deschiși în acest timp, căci atunci el n-ar fi îndrăznit nicidecum să comită acest păcat!” Căci în acea cameră se aflau un număr de îngeri și sfinți precum și unele spirite ale celor dragi ai lui, care au venit să-l ajute. Cu toții au fost întristați văzând comportarea lui rușinoasă, și unul dintre ei a spus: “Noi am venit să-l ajutăm, dar acum noi va trebui să fim martori împotriva lui, la timpul judecății lui! EI nu ne poate vedea, dar noi toți putem să-l vedem dedându-se la acest păcat. Ce bine ar fi dacă omul acesta s-ar pocăi, pentru a fi izbăvit de pedeapsa viitoare.”

OCAZII PIERDUTE

Am văzut odată în lumea spiritelor, un spirit care cu strigăte de remușcare alerga ca ieșit din minți. Un înger a spus: ,,În lume, acest om a avut multe șanse de pocăință și întoarcere la Dumnezeu, dar ori de câte ori conștiința sa începea să-l mustre, el obișnuia să-și înece remușcările în băutură. EI și-a risipit toată proprietatea, și-a ruinat familia, iar la urmă s-a sinucis, și acum, în lumea spiritelor, el aleargă cu frenezie ca un câine turbat și suferă îngrozitor din cauza remușcărilor, amintindu-și de ocaziile pierdute. Noi toți dorim să-l ajutăm, dar propria sa natură pervertită îl împiedică să se pocăiască, căci păcatul i-a împietrit inima, iar amintirea păcatului său este întotdeauna proaspătă pentru el. În lume, el a băut ca să înăbușe glasul conștiinței sale, dar aici nu există nici o șansă de a acoperi ceva. Acum sufletul său este atât de gol, încât el însuși, precum și toți locuitorii lumii spirituale pot vedea viața sa păcătoasă. Pentru acest om, în starea sa împietrită din cauza păcatului, nu este posibil alt curs, decât ascunderea sa în întuneric, cu alte spirite rele, și astfel, într-o anumită măsură, va scăpa de tortura din partea luminii.

UNUI OM RĂU I SE PERMITE SĂ INTRE IN CER

Odată, în prezența mea, un om rău a intrat, în momentul morții, în lumea spiritelor. Când îngerii și sfinții au încercat să-l ajute, el a început deodată să-i blesteme, să-i înjure și să spună: “Dumnezeu este întru totul nedrept. EI a pregătit cerul pentru sclavi măgulitori ca voi și aruncă restul omenirii în iad. Totuși, voi îl numiți dragoste!” Îngerii au răspuns: “Desigur că Dumnezeu este dragoste. El a creat oamenii ca ei să trăiască veşnic în părtăşie fericită cu El, dar ei prin propria lor încăpăţânare şi prin abuzarea voinţei lor libere, şi-au îndepărtat faţa de El şi au produs iadul pentru ei înşişi. Dumnezeu nu aruncă pe nimeni în iad, nici nu va face vreodată acest lucru, ci omul singur, prin implicarea sa în păcat, creează iadul pentru sine. Dumnezeu nu a creat niciodată iadul.”

Chiar atunci vocea deosebit de dulce a unui înger superior s-a auzit de deasupra spunând: “Dumnezeu permite ca acest om să fie adus in cer.” Nerăbdător omul a păşit înainte însoţit de doi îngeri, dar când au ajuns la uşa cerului, şi a văzut locul acela sfânt şi inundat de lumină, şi pe locuitorii glorioşi şi binecuvantaţi care locuiesc acolo, a început să se simtă jenat. Îngerii i-au spus: “Iată ce frumoasă e lumea aceasta! Mergi puţin mai departe şi priveşte la scumpul Mântuitor care stă pe tron.” A privit din uşă, şi apoi, pe când lumina Soarelui neprihănirii i-a arătat necurăţia vieţii sale murdărite de păcat, a pornit înapoi într-o agonie a scârbirii de sine, şi a fugit cu o aşa grabă încât nu s-a oprit nici măcar în starea intermediară a lumii spiritelor, ci a trecut prin ea ca o piatră, şi s-a aruncat cu capul înainte în groapa fară fund.

Apoi s-a auzit vocea dulce şi încântătoare a Domnului care a spus: “Iată, dragii mei copii, nimeni nu este oprit de a veni aici, şi nimeni nu l-a oprit pe acest om de a sta aici, nici nu i-a cerut cineva să plece. Propria s-a viaţă l-a obligat să fugă din acest loc sfânt, căci: “dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:3).

DUHUL UNUI UCIGAŞ

Un om, care cu câţiva ani în urmă ucisese un predicator creştin, a fost muşcat de un şarpe în junglă şi a murit. Când a intrat în lumea spiritelor, a văzut in jurul lui spirite bune şi rele, şi din cauză că întreg aspectul sufletului său, arata că era un fiu al întunerecului, spiritele rele l-au luat îndată în primire, şi l-au împins – mergând şi ele – spre întunerec. Unul din sfinţi a remarcat: “El a ucis un om al lui Dumnezeu prin otrava mâniei sale, şi apoi a fost ucis de otrava unui şarpe. Vechiul şarpe, diavolul, prin intermediul acestui om, a ucis un om nevinovat. Apoi, prin intermediul unui alt şarpe, care este ca el, a ucis acest om, căci “el de la inceput a fost ucigaş” (Ioan8:44).

Pe când era dus, unul din spiritele bune, care venise să-l ajute, i-a spus: “Te-am iertat din toată inima mea. Pot să te ajut cu ceva? “Ucigașul l-a recunoscut imediat ca fiind omul ucis de el cu câțiva ani în urmă. Rușinat și cuprins de frică, el a căzut în fața lui, spiritele rele începând deodată să vocifereze puternic, iar îngerii care stăteau la o oarecare distanță le-au mustrat și le-au liniștit. Ucigașul a spus omului pe  care l-a ucis: “Ce bine ar fi fost ca eu să fi cunoscut în lume viața ta neegoistă și iubitoare, așa cum o cunosc acum! Regret că  prin orbirea mea, și din cauză că adevarata ta viață spirituală era mascată de trupul tău, n-am putut vedea atunci frumusețea interioară a vieții tale. De asemenea, prin uciderea ta am lipsit pe mulți de binecuvântarea și folosul pe care li l-ai fi oferit. Acum eu sunt un păcătos pentru totdeauna în ochii lui Dumnezeu și îmi merit pe deplin pedeapsa. Nu știu ce aș putea să fac altceva, decât să mă ascund în vreo peștera întunecoasă, din cauză că nu pot suporta această lumină. Fiindcă în ea, nu numai că propria mea inimă mă face să mă simt un mizerabil, dar cei din jurul meu pot privi toate detaliile vieții mele păcătoase”

La toate acestea, omul care fusese ucis a răspuns: “Tu ar trebui sa te pocăiești cu adevărat și să te întorci la Dumnezeu, căci dacă faci acest lucru există speranța ca Mielul lui Dumnezeu să te spele cu propriul Său sânge și să-ți dea o viață nouă, ca tu să trăiești cu noi în cer și să fii izbăvit de chinurile iadului.”

Ucigașul a răspuns: “Nu este nevoie ca eu să-mi mărturisesc păcatele mele, căci ele sunt vizibile pentru toți; în lume le puteam ascunde, dar aici nu! Doresc să locuiesc în cer cu sfinți ca tine, dar dacă nu pot suporta slaba lumină revelatoare a eului din lumea spiritelor, care va fi starea mea în stălucirea pătrunzătoare și gloria acelui loc plin de lumină?… Pentru mine, cea mai mare piedică este că, prin păcatele mele, conștiința mea a devenit atât de întunecată și de împietrită, încât natura mea nu va înclina către Dumnezeu și înspre pocăință. Mi se pare că nu mai este în mine nici o putere pentru a mă pocăi. Acum nu-mi rămâne nimic altceva, decât să fiu scos afară de aici pentru totdeauna. Vai, în ce stare nefericită mă găsesc!” Spunând acestea, spiritul a căzut jos plin de frică, iar tovarășii săi, spiritele rele, l-au tras departe în întuneric. Apoi unul din îngeri a spus: “Vedeți, nu este nevoie ca cineva să pronunțe sentința de condamnare. Viața oricărui păcătos dovedește că omul este vinovat. Nu este nevoie să-i spui, sau să aduci martori împotriva lui. Pedeapsa începe, într-o anumită măsură, în inima fiecărui păcătos, în timp ce el este în lume, dar aici ei simt efectul deplin al pedepsei. lar rânduiala lui Dumnezeu, aici, este că oile și caprele – adică cei păcătoși și cei neprihăniți – se separa de bună voie. Dumnezeu l-a creat pe om ca să trăiască în lumină, în care el are totdeauna sănătate spirituală și bucurie. De aceea, nici un om nu poate fi fericit în întunerecul iadului, însa din cauza vieții pervertite de păcat, nu poate fi fericit nici în lumină. Deci oriunde ar merge păcătosul, el se va afla în iad. Cât de diferită este starea celui neprihănit care, eliberat de păcat, este pretutindeni în cer!”

SPIRITUL UNUI MINCINOS

Era în lume un om atât de robit de minciună, încât aceasta a devenit a doua natură a sa. Când omul a murit și a intrat în lumea spiritelor, el a încercat să mintă ca de obicei, dar a fost puternic rușinat din cauză că, încă înainte de a vorbi, gândurile lui erau cunoscute de toți. Nimeni nu se poate preface acolo, pentru că gândul niciunei inimi nu poate rămâne ascuns. Când sufletul părăsește trupul, poartă în el urma tuturor păcatelor, mădularele lui devenind martore împotriva lui. Nimic nu poate sterge urma păcatulul, cu excepția sângelui lui Cristos.

Când omul acesta era în lume, el a încercat în mod regulat să prezinte adevărul ca minciună, și minciuna ca adevăr, dar după moartea sa trupească el a învățat că nu există niciodată, și nu poate exista vreo posibilitate de a schimba adevărul în neadevăr. Cel ce minte își face rău și se păcălește pe sine, nu pe altul, astfel că acest om și-a ucis, prin minciună, percepția interioară a adevărulul, pe care a posedat-o odată. L-am privit cum, fără posibilitate de scăpare, încurcat în propria înșelăciune, și-a întors fața de la lumina de sus și s-a grăbit să se îndepărteze în jos, în întuneric, unde nimeni nu putea vedea mârșava lui dragoste de minciună, cu excepția acelor spirite care erau de aceeași natură cu el. Adevărul este totdeauna Adevăr, și el singur a dat acelui om verdictul despre falsitatea sa, și l-a condamnat ca mincinos.

SPIRITUL UNUI SOȚ ADULTER

Am văzut un soț adulter care sosise în lumea spiritelor cu puțin timp înainte. Limba lui atârna în afară ca a unui om însetat, nările lui erau dilatate și își lovea mâinile ca și cum un fel de foc ar fi ars înlăuntrul lui. Apariția lui era atât de jalnică și de dezgustătoare, încât m-am revoltat privindu-l. Toate desfătările și senzualitatea au ramas în lume și acum el alerga ca un câine turbat și striga: “Blestemată fie această viață! Nu este moarte aici, pentru a lua sfârșit această durere. Aici spiritul nu poate muri, altfel m-aș ucide din nou, cum am facut în cealaltă lume, cu pistolul, pentru a scapa de necazurile de acolo. Durerea aceasta este mult mai mare, decât durerea din lume! Ce să ma fac? ..” Spunând acestea, el a alergat către întunerec, unde se aflau multe alte spirite asemănătoare, dispărând acolo.

Unul dintre sfinți a spus: “Nu numai o faptă rea este păcat, ci chiar un gând rău, sau o privire, sunt, de asemenea, păcate. Acest păcat nu este limitat doar la relațiile extraconjugale, ci excesul și purtarea animalică față de propria soție este, de asemenea, păcat. Omul și soția sa nu sunt împreună pentru senzualitate, ci pentru ajutor și suport mutual, pentru ca ei și copiii lor să-și petreacă viețile în folosul omenirii și pentru gloria lui Dumnezeu. Acela ce se îndepărteaza de scopul acesta în viață este vinovat de adulter.”

SUFLETUL UNUI TÂLHAR

Un tâlhar a murit și a intrat în lumea spiritelor. La început, el nu a fost interesat de starea sa, sau de spiritele din jurul său dar, după cum îi era obiceiul, si-a însușit imediat obiectele de valoare care erau prin preajmă, Apoi, însă, a rămas foarte surprins de faptul că în lumea spirituală chiar și lucrurile pareau că vorbesc și îl acuză de acțiunea sa rușinoasă. Natura lui era atât de pervertită încât nu cunoștea adevarata lor întrebuințare, nici nu era capabil să le folosească corect. În lume, pasiunile sale erau atât de neînfrânate încât, pentru cel mai neînsemnat motiv, ucidea sau rănea, în mânia lui, pe oricine l-ar fi ofensat. El a început să acționeze în același fel și aici, în lumea spiritelor. S-a îndreptat spre spiritele venite să-l instruiască de parcă ar fi dorit să le rupă în bucăți, ca un câine sălbatic! La aceasta, unul din îngeri a spus: “Dacă spiritele de felul acesta nu ar fi ținute jos în întunecimea gropii fără fund, ele ar cauza un rău imens oriunde ar merge. Conștiința acestui om este atât de adormită, încât chiar și după ce a ajuns în lumea spiritelor, nu a recunoscut că prin ucidere și jefuire în lume, el si-a risipit propriul discernământ spiritual și viața spirituală. EI a ucis și a distrus pe altii, dar în fapt el s-a distrus pe sine. Doar Dumnezeu stie dacă acest om și cei la fel cu el vor rămâne în chinuri o perioadă îndelungată, sau pentru totdeauna!”

După aceasta, îngerii numiți pentru slujbă l-au luat și l-au închis în întunerec, de unde nu are voie să iasă afară. Starea făcătorilor de rele, în locul acela, este așa de teribilă, iar chinul lor așa de amar, încât toți cei care îi văd se cutremură.

Din cauza limitelor vorbirii noastre pământești putem spune doar că sufletul păcătosului, oriunde s-ar găsi el, nu are parte decât de durere, durere care nu încetează nici un moment. Un fel de foc fără flacără arde pentru totdeauna și chinuie aceste suflete, însa ele nu ard cu totul (nu se consumă) și nici focul nu se stinge. Un spirit care tocmai privise la ceea ce s-a întâmplat, a spus: “Cine stie, dacă în final acesta nu va fi un foc curățitor?”

În partea întunecată a lumii spirituale, care se numește iad, sunt multe categorii și nivele, acela în care un anumit spirit se află și suferă depinzând de felul păcatelor sale. Fapt este că Dumnezeu le-a făcut pe toate după chipul Său cel nevăzut (Genesa1:26-27; Coloseni1:15), și totusi, prin legătura lor cu păcatul, chipul acestor oameni s-a deformat, devenind urât și rău. Într-adevăr, ei au un fel de trup spiritual, care însă este deosebit de dezgustător și înspăimântător și dacă nu se întorc, prin adevarată pocăință și prin harul lui Dumnezeu (cât trăiesc pe pământ), atunci ei trebuie să rămână în acea formă îngrozitoare, în chinuri veșnice.

Capitolul VI

STAREA CELOR NEPRIHĂNIȚI ȘI SFÂRȘITUL LOR GLORIOS

Cerul sau Împărația lui Dumnezeu începe în această lume, în viețile tuturor credincioșilor adevărați. Inimile lor sunt umplute întotdeauna de pace și bucurie, indiferent ce persecuții și ce necazuri au ei de îndurat. Căci Dumnezeu, care este sursa păcii și a vieții, locuiește în ei. Moartea nu este moarte pentru ei, ci o ușă prin care ei intră o dată pentru totdeauna în casa lor veșnică. Deși ei au fost deja născuți din nou în Împărăția eternă, putem spune totuși că atunci când părăsesc trupul, nu este ziua morții lor, ci a nașterii lor în lumea spirituală, ei având parte de o bucurie supremă, după cum vor arăta următoarele fapte.

MOARTEA UNUI OM NEPRIHĂNIT

Un înger mi-a istorisit cum un adevărat creștin care L-a servit pe Domnul său cu toată inima timp de treizeci de ani, era pe moarte. Cu câteva minute înainte de a muri, Dumnezeu i-a deschis ochii spirituali pentru ca, înainte de părăsirea trupului, el să poată vedea lumea spirituală și să poată spune celor din jurul său ceea ce vede. El a văzut că cerul s-a deschis pentru el si un grup de îngeri și sfinți veneau sa-l întâmpine, iar la ușă Mântuitorul, cu mâinile întinse, îl aștepta ca să-l primească. Când a văzut toate aceste lucruri, el a scos un asemenea strigăt de bucurie, încât cei de lângă patul său au tresărit, “Ce bucurie pentru mine!” – a exclamat el – “de mult am așteptat sa-L, pot vedea pe Domnul meu și să merg la El. O, prieteni, priviți fața Sa luminată de dragoste și grupul de îngeri care a venit pentru mine. Ce loc minunat este acela! Prieteni, eu plec spre adevărata mea casă, nu vă întristați de plecarea mea, ci bucurați-vă!”

Unul din cei prezenți la patul său, a spus liniștit: “Mintea sa rătăcește!” El a auzit vocea slabă a acestuia și a spus: “Nu, nu este așa! Sunt perfect conștient. Aș dori să puteți vedea și voi această priveliște minunată. Cât de mult regret că ea este ascunsă de ochii voștri. La revedere, ne vom reîntâlni în lumea cealaltă!… ” Spunând acestea, el a închis ochii și a spus: “Doamne, îmi încredințez sufletul în mâinile Tale!” și așa a adormit.

MÂNGÂIND PE CEl DRAGI

De îndată ce sufletul său a părăsit trupul, îngerii l-au luat pe brațe și erau gata să meargă în cer, dar el le-a cerut să întârzie câteva minute. EI a privit la trupul său fără viață și la prietenii săi și le-a spus îngerilor: “N-am știut că spiritul, după ce părăsește trupul, poate să-și vadă propriul trup, și prietenii. Aș dori ca și prietenii mei să mă vadă, cum  îi văd eu pe ei, și atunci, ei nu mă vor mai considera mort, nici nu vor plânge pentru mine, așa cum fac acum.” Apoi el și-a examinat trupul său spiritual și l-a găsit foarte grațios, delicat și total diferit de trupul său material, atât de grosolan. El a încercat să atragă atenția soției și copiilor, care plângeau și sărutau trupul său rece. Și-a întins delicatele sale mâini spirituale și a început să le explice, încercând să-i îndepărteze de trupul său, cu mare dragoste, dar ei nu puteau nici să-l vadă, nici să-i audă vocea. Când a încercat să-i îndepărteze pe copiii lui de pe trupul său, mi-a facut impresia că mâinile lui trec chiar prin trupurile lor, ca și cum ar fi fost de aer, astfel încât ei n-au simțit nimic. Atunci un înger a spus: “Hai să te ducem la casa ta veșnică. Să nu-ți pară rău de ei! Domnul însuși, și de asemenea și noi îi vom mângâia. Separarea aceasta este doar pentru puține zile.”

Atunci, împreună cu grupul de îngeri, el a pornit spre cer. Au înaintat doar puțin, când un alt grup de îngeri i-a întâmpinat cu strigăte de bun venit. Mulți prieteni și apropiați care au murit înainte de el, l-au întâmpinat de asemenea, apariția lor mărindu-i și mai mult bucuria. Ajungând la poarta cerului, au văzut îngerii și sfinții stând în tăcere de ambele parți. El a intrat și a fost întâmpinat în ușă de Cristos. Imediat, el a căzut la picioarele Lui, ca să I se închine, dar Domnul l-a ridicat, l-a îmbrățișat și ia spus: “Ai lucrat bine, serv bun și credincios, intră în bucuria Domnului tău.” Auzind aceasta, bucuria omului a fost de nedescris. Lacrimi de bucurie au început să curgă din ochii lui, iar Domnul le-a șters cu mare dragoste, spunând îngerilor: “Duceți-l în cea mai splendidă locuință, care dela început a fost pregătită pentru el.”

Spiritul acestui om al lui Dumnezeu menținea încă ideea pământească, anume că a întoarce Domnului spatele, la plecarea împreună cu îngerii, ar însemna dezonoare pentru Domnul. El a ezitat, dar în cele din urmă, întorcându-și fața spre locuință a fost uimit să constate că oriunde privea, el Îl putea vedea pe Domnul. Căci Cristos este prezent în toate lucrurile, și este văzut pretutindeni de către sfinți și îngeri. În plus, el a fost încântat de peisajele existente de jur împrejur, care l-au umplut de bucurie; cei cu rangul cel mai mic se întâlnesc fără invidie cu cei de rang mai mare, iar cei a căror poziție este mai înaltă se socotesc fericiți să-i poată servi pe frații lor din poziții inferioare, căci aceasta este Împărăția lui Dumnezeu și a dragostei.

Peste tot în cer sunt grădini superbe, care produc continuu toate varietățile de fructe dulci și zemoase și tot soiul de flori frumos mirositoare care nu se veștejesc niciodă. În ele se găsesc făpturi de orice fel, care slăvesc pe Dumnezeu neîncetat. Păsări frumoase, viu colorate își cântă cântecele lor dulci de laudă, – la fel fiind și cântarea îngerilor și a sfințior, încât auzirea acestor cântece produce o adevarată încântare. Oriunde ar privi cineva, nu există altceva decât scene de bucurie nemărginită. În adevăr, acesta este Paradisul, pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru toți aceia care Îl iubesc, unde nu este moarte, nici greșeală, nici suferință, ci pace și bucurie statornică.

LOCUINȚELE CERULUI

Apoi am văzut pe acest om al lui Dumnezeu examinându-și locuința repartizată de Dumnezeu, de la mare distanță, căci în cer toate lucrurile sunt spirituale, și atmosfera spirituală poate fi văzută prin închinarea și mulțumirile care I se aduc Lui, într-o stare de bucurie. Când acest om al lui Dumnezeu în compania îngerilor a sosit la ușa locuinței lui, el a văzut scris pe ea, cu litere strălucitoare, cuvintele: “Bine ai venit:” iar din litere se auzea mereu sunetul “Bine ai venit.” Spre surpriza lui, când a intrat înlăuntru a văzut pe Domnul acolo înaintea lui. Aceasta a depășit orice așteptare, întrecând posibilitățile de expresie ale limbii, și el a exclamat: “Am părăsit pe Domnul și am venit aici la porunca Lui, dar iată că Domnul este aici pentru a locui împreună cu mine!” În locuință, se găsea tot ceea ce imaginația lui putea concepe, fiecare lucru era gata să-i servească. În casele învecinate, sfinți care gândeau la fel cu el, trăiau într-o părtășie fericită. Căci această casă cerească este împărăția care a fost pregătită pentru sfinți de la întemeierea lumii (Matei 25:34), acesta fiind viitorul luminos care îl așteaptă pe fiecare adevărat urmaș al lui Cristos.

UN PREDICATOR MÂNDRU ȘI UN MUNCITOR UMIL

Un predicator, care se credea un om deosebit de învățat și religios, a murit la o vârstă înaintată. Fără îndoială, el a fost un om bun. Când îngerii au venit să-l ducă la locul hotărât de Domnul pentru el, în lumea spiritelor, ei l-au dus în starea intermediară și l-au lăsat acolo, cu multe alte spirite bune, care au sosit mai târziu, aflați în grija acelor îngeri numiți să instruiască spiritele bune, timp în care îngerii au mers înapoi ca să aducă un alt spirit bun.

În acel cer intermediar sunt nivele peste nivele, până la cerurile mai înalte, – nivelul la care un suflet este admis pentru instruire fiind determinat de adevărata bunătate a vieții sufletului respectiv, avută pe pamânt. Când îngerii care au pus pe predicator la nivelul acela s-au întors înapoi, aducând un alt suflet după care plecaseră, pe acesta din urmă l-au urcat mai sus de nivelul la care se afla predicatorul.

Vazând aceasta, predicatorul a strigat cu o voce puternică: “Ce drept aveți voi să mă lăsați la jumătatea drumului care duce către țara glorioasă, iar pe celălalt om îl duceți aproape de ea?… Eu nu sunt mai prejos, nici în sfințenie, nici în altceva față de acel om, sau decât voi!” Îngerii au răspuns: “Aici nu se pune problema cine este mare şi cine este mic, important sau neimportant, ci omul este aşezat la nivelul pe care îl merită prin viaţa şi credinţa sa. Tu nu eşti încă gata pentru nivelul superior, deci va trebui sa rămâi aici un timp şi să înveţi unele lucruri de la tovaraşii noştri de lucru. Apoi, când Domnul ne porunceşte, noi cu mare plăcere te luăm cu noi spre sfera cea mai înaltă.” El a spus: Eu am învăţat oamenii toată viaţa mea cum să ajungă în cer. Ce mai am de învăţat?.. Eu cunosc totul despre cer!” Atunci îngerul instructor a spus: “Ei trebuie să plece acum, nu-i putem reţine, însă noi vom răspunde la întrebarea ta. Prietenul meu, să nu te superi dacă vorbim deschis, căci este spre binele tău. Tu crezi că eşti singur aici, dar Domnul este de asemenea de faţă, deşi tu nu-L poţi vedea. Mândria pe care ai manifestat-o spunând “Cunosc totul despre cer” te opreşte de a-L vedea şi de a te ridica mai sus. Remediul, pentru boala mândriei, este umilinţa. Exerseaz-o, şi dorinţa ta va fi împlinită.” După aceasta, un înger i-a spus: “Omul care tocmai a fost ridicat mai sus decât tine nu a fost un om învăţat sau celebru. Tu nu ai privit la el foarte atent. El a fost un membru al bisericii pe care ai păstorit-o. Oamenii de-abia l-au cunoscut, căci el a fost un muncitor obişnuit şi a avut puţin timp liber. Însă în atelierul său, mulţi l-au cunoscut ca fiind un muncitor harnic şi cinstit. Caracterul său creştin a fost recunoscut de toţi cei cu care a avut de-a face. În timpul războiului, el a fost chemat la serviciul militar, pentru ţară (Franţa). Acolo, într-o zi, pe când ajuta un camarad rănit, a fost lovit de un glonţ şi ucis. Deşi moartea sa a fost bruscă, el a fost gata pentru ea, nemaifiind acum necesar ca el să rămână în starea intermediară atât de mult timp ca tine. Promovarea sa nu are de-a face cu  favoritismul, ci cu valoarea spirituală. Viaţa lui de rugăciune şi umilinţă, în tot timpul vieţii pământeşti, l-a pregătit într-o mare măsură pentru lumea spirituală. Acum el se bucură că a atins locul dorit şi mulţumeşte Domnului, slăvindu-L, pentru că în mila Sa l-a mântuit şi i-a dat viaţa veşnică.

VIAŢA DIN CER

În cer, nimeni nu poate fi vreodată ipocrit, căci acolo toţi pot vedea vieţile altora aşa cum sunt ele în realitate. Lumina atotrevelatoare care curge din Cristos face ca toţi cei răi, în remuşcarea lor, să se ascundă, şi tot ea îi umple pe cei credincioşi de suprema bucurie de a fi în împărăţia Tatălui. Acolo, bunătatea lor este evidentă pentru toţi, ea fiind în continuă creştere, căci nu există nimic care să împiedice creşterea ei, tot ajutorul necesar aflându-se acolo. Gradul de bunătate atins de sufletul unui om neprihănit se face cunoscut prin strălucirea care radiază din întreaga lui fiinţă. Fiindcă aici caracterul şi natura omului se vădeşte sub forma culorilor de mare glorie ale curcubeului. În cer nu există gelozie. Toţi sunt fericiţi să vadă înălţimea spirituală şi gloria altora şi, fără nici un motiv egoist, ei încearcă întotdeauna să se servească unul pe altul în adevăr. Nenumăratele daruri şi binecuvântări ale cerului, sunt pentru folosinţa comună a tuturor. Nimeni nu gândeşte vreodată, din motive egoiste, să păstreze ceva pentru sine, toate lucrurile existând din abundenţă şi pentru toţi.

Dumnezeu, care este dragoste, este văzut în persoana lui Isus stând pe tron în cerul cel mai înalt. De la El, care este “Soarele neprihănirii” şi “Lumina lumii” se văd plecând raze şi unde de lumină şi dragoste, raze care dau sănătate şi viaţă. Ele trec prin fiecare sfânt şi înger şi însufleţesc şi înviorează pe oricine ating. În cer nu este nici est, nici vest, nici nord nici sud, ci pentru fiecare spirit sau înger, tronul lui Cristos apare ca şi centrul tuturor lucrurilor.

De asemenea, se găsesc tot felul de flori şi fructe dulci şi parfumate şi multe feluri de hrană spirituală. În timp ce le mănânci, experimentezi o aromă şi o satisfacţie extraordinară, iar după ce sunt asimilate, se elimină, prin porii trupului un parfum plăcut, care se răspândeşte în aerul din jur.

Pe scurt, voinţa şi dorinţele tuturor locuitorilor cerului sunt împlinite în Dumnezeu, deoarece în fiecare viaţă voia lui Dumnezeu este împlinită perfect, aşa că în toate împrejurările şi la fiecare nivel al cerului există pentru fiecare o experienţăconstantă a bucuriei şi binecuvântării.

OBIECTIVUL ŞI SCOPUL CREAŢIEI

Cu câteva luni în urmă, şedeam singur în camera mea suferind profund de o plagă la ochi. Durerea era atât de mare, încât nu puteam face vreo muncă, astfel că mi-am petrecut timpul în rugăciune şi mijlocire. Într-o zi, fiind implicat în aceasta doar de câteva minute, lumea spirituală s-a deschis pentru mine şi m-am gşsit înconjurat de o seamă de îngeri. Am uitat imediat toată durerea, căci întreaga mea atenţie era concentrată asupra lor. Voi menţiona în continuare alte câteva subiecte despre care am discutat.

NUMELE ÎN CER

I-am intrebat, la un moment dat: “Puteţi să-mi spuneţi care sunt numele voastre? Un înger a răspuns: “Fiecare am primit un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni în afară de Domnul şi acel care l-a primit (Apocalipsa2:17). Toţi care suntem aici am servit pe Domnul în ţări diferite, nefiind nevoie ca cineva să cunoască numele noastre. Nici nu e nevoie să facem cunoscute numele noastre de pe pamânt. Ar fi fost, poate, interesant să fie cunoscute, dar care ar fi fost folosul?… Apoi, noi nu dorim ca oamenii să cunoască numele noastre, ca nu cumva să-şi închipuie că suntem importanţi şi să ne dea cinste, în loc de a o da Domnului, care ne-a iubit atât de mult, încât ne-a ridicat din starea noastră decăzută şi ne-a adus în casa cea veşnică, unde vom cânta pentru totdeauna laude în  părtăşie iubitoare cu El – acesta fiind şi scopul pentru care ne-a creat!”

VEDEREA LUI DUMNEZEU

Am întrebat din nou: “lngerii şi sfinţii care locuiesc în sferele cele mai înalte ale cerului văd totdeauna faţa lui Dumnezeu?… Şi dacă Îl văd, în ce formă şi stare le apare El? ” Unul dintre sfinţi a spus: “Aşa cum marea este plină de apă, tot aşa Dumnezeu umple întregul univers şi fiecare locuitor al cerului simte prezenţa Sa de jur-împrejurul lui. Ca un om care se cufundă în apă, neavând de jur-împrejurul său altceva, aşa este simţită în cer prezenţa lui Dumnezeu. La fel cum în apa mării există nenumărate creaturi vii, tot aşa există creaturile în Fiinţa infinită a lui Dumnezeu. Din cauză ca El este infinit, copiii Săi care sunt finiţi Îl pot vedea doar în forma lui Cristos. Aşa cum Domnul însuşi a spus: “Cel ce M-a văzut pe Mine, a vazut pe Tatal” (loan 14:9). În lumea spiritelor, progresul spiritual al cuiva determină gradul în care omul acela poate să-L cunoască şi să-L, simtă pe Dumnezeu. Cristos, de asemenea, Îşi descoperă starea Sa glorioasă fiecăruia, după propria capacitate si iluminare spirituală. Dacă Cristos ar apărea în aceeaşi lumină glorioasă pentru locuitorii sferelor joase şi întunecate ale lumii spirituale, în care apare celor din nivelele mai ridicate, ei n-ar putea să o suporte. Astfel că El îşi modereaza gloria manifestărilorSale în funcţie de stadiul de progres şi capacitatea fiecărui suflet.”

Apoi, un alt sfânt a adăugat: “Prezenţa lui Dumnezeu poate fi într-adevăr simţită şi savurată, dar nu poate fi exprimată în cuvinte. După cum dulceaţa se simte prin gust şi nu prin expresia cea mai plastică, tot aşa în cer se experimentează bucuria prezenţei lui Dumnezeu, fiecare cunoscând că experienţa sa cu Dumnezeu este reală şi nu are nevoie ca cineva să încerce să-l ajute cu o descriere verbală a lui Dumnezeu. “

DISTANŢA ÎN CER

Am întrebat: “La ce distanţă, una de alta, se afla diteritele sfere de existenţă?… Dacă cineva nu poate să meargă să locuiască în alte sfere, i se permite să le viziteze?”

Atunci, un sfânt a spus: “Locul de şedere este stabilit pentru fiecare suflet la acel nivel care corespunde cu dezvoltarea sa spirituală, însă el poate merge, pentru o perioadă scurtă de timp, să viziteze si alte nivele. Când cei din sferele mai înalte coboară la cele mai joase, li se dă un fel de învelitoare spirituală, pentru ca gloria înfăţişării lor să nu-i tulbure pe locuitorii sferelor mai joase şi mai întunecate. La fel, când cineva dintr-o sferă mai joasă merge într-una mai înaltă, el de asemenea primeşte un fel de învelitoare spirituală, pentru a putea suporta lumina şi gloria acelui loc. În cer nimeni, niciodată, nu simte distanţa, căci îndată ce cineva are dorinţa de a merge într-un anumit loc, imediat el se şi află acolo. Dacă cineva doreşte să vadă un sfânt din altă sferă, el este transportat acolo la moment, sau sfântul acela îndepărtat soseşte imediat acolo.”

SMOCHINUL VEŞTEJIT

Eu i-am întrebat: “Toate lucrurile sunt create cu un anumit scop, dar se pare uneori că scopul nu este împlinit. De exemplu, scopul smochinului a fost de a produce fructe însă când Domnul l-a găsit fără rod, El l-a făcut să se usuce. Puteţi să mă luminaţi cu privire la faptul acesta, dacă scopul său a fost sau nu împlinit?”  Un sfânt a răspuns: “Fără îndoială că scopul lui a fost atins, şi încă pe deplin. Domnul vieţii dă viaţă fiecărei făpturi cu un anumit scop, dar dacă scopul acela nu este împlinit, el are puterea să ia viaţa înapoi, pentru a îndeplini un scop mai înalt. Multe mii de servi ai lui Dumnezeu şi-au sacrificat vieţile ca să înveţe şi să ridice pe alţii. Prin folosirea vieţii lor pentru alţii, ei i-au ajutat, şi astfel au împlint scopul mai înalt al lui Dumnezeu. Dacă este legal şi nobil ca omul, care este superior smochinilor şi tuturor lucrurilor create să-şi dea viaţa sa pentru alţi oameni, atunci cum ar fi nedrept ca un pom să-şi dea viaţa pentru învăţătura şi prevenirea unui popor aflat în rătăcire?… Prin acel smochin, Cristos a dat o mare lecţie iudeilor şi întregii lumi, arătând că acei ale căror vieţi sunt neroditoare, ei nereuşind să îndeplinească scopul pentru care Dumnezeu i-a creat, vor fi spulberaţi şi distruşi cu totul.”

Faptele istoriei clarifică pe deplin faptul că viaţa socială iudaică a acelui timp, fanatică şi îngustă, era fără conţinut, ofilită ca smochinul. În acelaşi fel, vieţile neroditoare ale altora, deşi pe dinafară pot apărea roditoare, sunt cauza decepţiei pentru alţii şi vor fi blestemate şi distruse. Dacă cineva ar obiecta că atunci ,când Domnul a blestemat acel smochin nu era sezonul roadelor şi nu trebuiau căutate smochine, atunci ar trebui să reflecteze la faptul că nu există sezon pentru facerea binelui, din cauza că toate timpurile şi sezoanele sunt la fel de potrivite pentru faptele bune şi că el însuşi trebuie să-şi facă viaţa roditoare şi astfel să împlinească scopul pentru care a fost creat.

ESTE OMUL UN AGENT LlBER?

Am întrebat din nou: “Nu ar fi fost cu mult mai bine dacă Dumnezeu ar fi creat omul şi toată creaţia în mod perfect, căci atunci omul n-ar fi putut păcătui şi nici n-ar fi fost aşa multă întristare şi suferinţă în lume din cauza păcatului; însă acum, într-o creaţie supusă deşertăciunii, avem de îndurat tot felul de suferinţe.”

Un înger care a venit din sferele cele mai înalte ale cerului, şi care ocupa o poziţie înaltă acolo, a răspuns: “Dumnezeu nu l-a făcut pe om ca o maşină care să lucreze automat: nici nu a fixat destinul lui ca în cazul stelelor sau al planetelor, care nu pot să se mişte în afara traiectoriei stabilite, ci El a făcut omul după propria Sa imagine, şi asemănare, un agent liber înzestrat cu înţelegere, hotarâre, şi putere de a acţiona independent, de aceea El este superior celorlalte lucruri create. Dacă omul nu ar fi fost creat un agent liber, el nu ar fi fost în stare să se bucure de prezenţa lui Dumnezeu, sau de cer, pentru că el ar fi fost o maşină care se mişcă fără să cunoască sau să simtă, sau ca stelele, care se mişcă neştiutoare prin spaţiul infinit. Dar omul, ca agent liber, este, prin natura constituţiei sale, opus acestui fel de alcătuire lipsit de suflet. O asemenea realizare ar fi fost imperfectă, căci un asemenea om nu ar fi fost decât un sclav, a cărui perfecţionare l-ar fi obligat să îndeplinească anumite fapte, de realizarea cărora el nu s-ar fi bucurat, căci n-ar fi fost implicat prin propria sa posibilitate de alegere. Pentru acel om, n-ar fi fost nici o diferenţă între Dumnezeu şi o piatră!

Omul, şi împreună cu el toată creaţia, a fost supus deşertăciunii, însă nu pentru totdeauna. Prin neascultarea sa, omul s-a adus pe sine şi toate celelalte creaturi în toate bolile şi suferinţele acestei stări decăzute. Doar în această stare de luptă spirituală se dezvoltă pe deplin puterile sale, şi doar în această luptă poate el să înveţe lecţia necesară perfecţionării sale. De aceea, când, în cele din urmă atinge starea perfecţiunii din cer, el va mulţumi lui Dumnezeu pentru suferinţele şi lupta din această lume, căci atunci va înţelege pe deplin că “toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28)

MANIFESTAREA DRAGOSTEI LUI DUMNEZEU

Apoi, un alt sfânt a spus: “Toţi locuitorii cerului stiu că Dumnezeu este dragoste, dar era un lucru ascuns din veşnicie, faptul că dragostea Sa este aşa de minunată, încât El urma să devină om pentru a mântui pe păcătoşi, şi va muri pe cruce pentru curăţirea lor. El a suferit astfel, ca să poată mântui oamenii şi toată creaţia, care este supusă deşertăciunii. Astfel Dumnezeu, devenind om, şi-a arătat inima Sa copiilor Săi, iar dacă ar fi folosit oricare alt mijloc, dragostea Sa infinită ar fi rămas ascunsă pentru totdeauna. Acum, întreaga creaţie aşteaptă cu nerăbdare manifestarea fiilor lui Dumnezeu, restauraţi şi glorificaţi. În momentul de faţă, însă, ei şi toată creaţia gem şi suferă până când vine noua creaţie. De asemenea, cei care sunt născuţi din nou gem înlăuntrul lor, aşteptând răscumpărarea trupului; se apropie timpul când întreaga creaţie, ascultătoare de Dumnezeu în toate lucrurile, va fi eliberată pentru totdeauna de stricăciune şi deşertăciune. Atunci ea va ramâne veşnic fericită în Dumnezeu şi va împlini în sine scopul pentru care a fost creată. Atunci Dumnezeu va fi totul in toţi.” (Romani 8:18-23).

De asemenea, îngerii au conversat cu mine despre multe alte lucruri, care însă sunt imposibil de descris în cuvinte, deoarece, nu numai că nu există limbaj sau termeni de comparaţie în lumea aceasta, prin care să pot exprima înţelesul acelor foarte adânci adevăruri spirituale, dar de  asemenea, ei nu au dorit ca eu să încerc a le descrie, fiindcă o persoană fără experienţă spirituală nu le-ar putea înţelege, astfel încât există riscul ca acele descrieri, în loc să fie de ajutor, ele să fie pentru mulţi o pricină de confuzie şi eroare. De aceea, am consemnat doar câteva din cele mai simple din chestiunile discutate, în speranţa că mulţi vor obţine din ele îndrumare, prevenire, învăţătură, şi mângăiere.

De asemenea, nu este prea departe timpul în care cititorii mei vor trece în lumea spirituală şi vor vedea aceste lucruri cu propriii lor ochi. Dar înainte de a părăsi pentru totdeauna această lume, pentru a merge la casa noastră veşnică, trebuie ca prin ajutorul harului lui Dumnezeu şi în duh de rugăciune să îndeplinim cu credincioşie munca noastră. Astfel, vom împlini scopul vieţii noastre şi vom intra fară umbră de regret în bucuria veşnică a împărăţiei Tatălui nostru ceresc.

Sfârşit.

 

 

 

Posted in Uncategorized | Leave a comment

VIZIUNILE MARIETTEI DAVIS

PREFAŢĂ

Prezentăm aici pentru cititorii români, într-o formă mai prescurtată, viziunile de care a avut parte Marietta Davis. Aceste viziuni i s-au dat Mariettei în decursul unui somn special, sau a unei transe, în care ea s-a aflat în mod involuntar, şi care a durat 9 zile.

La timpul viziunilor Marietta locuia in localitatea Berlin, statul New York, SUA. Viziunile au avut loc în luna august a anului 1848 când Marietta era în vârstă de 25 de ani. Ea locuia împreună cu mama ei Nancy şi cu cele 2 surori ale ei Susan şi Sarah Ann. Mama şi surorile ei erau membre ale bisericii baptiste din Berlin, însă Marietta a frecventat biserica doar ocazional. Ea continuat să rămână într-o stare lăuntrică de îndoială şi căutare. Într-o asemenea situaţie marcată de zbucium şi dorinţa de cunoaştere  i-au fost date Mariettei viziunile, care par a fi tocmai potrivite pentru o asemenea stare. În decursul zilelor cât au durat viziunile Marietta nu a putut fi trezită din starea ei specială de către nimeni, nici chiar de către medicul chemat la căpătâiul ei, dr. Emerson Hull. Dar în cele din urmă, după trecerea a 9 zile, fără ajutorul celor aflaţi în jurul trupului ei, ea  a revenit la viaţă.

Revenită printre cei dragi, Marietta s-a aflat în posesia tuturor facultăţilor mintale şi a mărturisit că a fost în cer şi că a văzut acolo pe mulţi prieteni care nu mai erau în viaţă pe pământ. De asemenea l-a văzut acolo pe Domnul Isus, Răscumpărătorul. Odată cu revenirea la viaţă, ea manifestat o puternică speranţă în viitorul ei ceresc, iar gura ei slăvea mereu pe Dumnezeu şi inima îi era plină de recunoştinţă. Ea şi-a informat familia şi prietenii că nu va rămâne mult timp pe pământ, ci va pleca definitiv pentru a se bucura de locuinţa cerească pregătită pentru ea în împărăţia Tatălui ceresc. După 7 luni de la viziuni, în luna martie a anului 1849 Marietta a părăsit această lume, în mod definitiv, la timpul prezis de ea. Atât de bine a cunoscut ea timpul plecării ei din lumea aceasta încât atunci când acesta a sosit, ea a ales o cântare şi a început să o cânte împreună cu familia ei, iar în timp ce cântau duhul ei a plecat într-un mod foarte liniştit.

Marietta a povestit membrilor familiei, prietenilor, dr. Emerson Hull, păstorului bisericii J.L. Scott, ceea ce i s-a arătat în timpul viziunilor. Păstorul bisericii a fost acela care a efectuat redactarea textului, păstrând neschimbate limbajul şi stilul folosite de Marietta. Aceste persoane au mărturisit apoi că forma scrisă a relatarilor Mariettei – publicată la scurt timp după moartea ei – corespunde cu propria ei relatare verbală, cu excepţia faptului că este întrucâtva prescurtată. Relatarea Mariettei a fost tipărită mai întâi sub formă de serial într-o revistă, iar apoi sub formă de carte. Au fost tipărite pînă în prezent circa 40 de ediţii în limba engleză, majoritatea în secolul al 19-lea.

Textul englezesc după care s-a făcut traducerea prezintă două dificultăţi: a) este un text formulat la jumătatea secolului al 19 – lea, deci este mai învechit, mai dificil de tradus, şi b) conţine multe expresii neobişnuite, dificile, cum ar fi: baghetă de lumină, flori de cristal, fructe de aur, îmbrăcăminte de aur, etc. Nu am putut face altceva decât să le traducem cuvânt cu cuvânt, aşa cum sunt acestea. Cititorul este rugat să ţină cont de faptul că ele apar în felul acesta în originalul englezesc. Din motive de economie textul românesc pe care îl prezentăm aici este mai scurt decât textul englezesc după care s-a făcut traducerea. Omisiunile sunt indicate în text, în poziţiile corespunzătoare; este omis circa jumătate din textul englezesc.  Fie ca toţi cei care citesc această carte să fie inspiraţi în credinţă şi slujire.

Capitolul 1

ÎNCEPUTUL VIZIUNII

Nu există mijloace potrivite prin care să comunic simțurilor externe ale omului, informații corecte despre scenele pe care le-am văzut în timp ce trupul meu se afla în somnul inconștient. Nici un mod de comunicare nu este suficient de clar pentru a oferi o imagine perfectă a ceea ce este invizibil și de necuprins de către muritori. Aceasta deoarece exprimarea omenească degradează frumusețea și perfecțiunea vorbirii cerești și corupe puritatea informațiilor pe care le transmite. Mă îndemnați să vă prezint o istorie a celor văzute de mine, dar eu sunt atât de conștientă de extrema mea incapacitate de a face acest lucru încât chiar și intenția de a-l face  îmi produce durere.

Dorința de cunoaștere a nemuririi

Cu mult timp înainte descoperisem vanitatea lucrurilor pământești, imperfecțiunea asocierilor omenești, lipsa de exactitate a unor segmente extinse a credințelor și impresiilor religioase, și dorința păcii stabile a neliniștitului suflet omenesc. Cel mai mult, doream să cunosc mai bine acea stare pe care oamenii o numesc nemurire.

În cele din urmă, meditând zi de zi și străduindu-mă să înțeleg natura și tendințele sufletului omenesc am devenit, treptat mai puțin conștientă de lucrurile exterioare, iar percepția mea interioară a devenit mai puternică și mai activă, până când umbrele slabe și problemele acestei vieți ocupate au dispărut și nu am mai perceput lumea fizică, exterioară.

Duhul părăsește trupul

Apoi am văzut obiecte noi și ciudate. Cu toate acestea nu știam că, de fapt, mă îndepărtam de lumea durerii și a dezbinării omenești; nici nu înțelegeam că mi se deschidea viziunea spirituală și că ceea ce întrezăream, în mod obscur, în fața mea, era o realitate, era viața nemuritoare. Încă mi se părea că mă îndepărtez de o stare a trecutului și că mă lansez într-o mare imensă, că traversez regiuni neexplorate; învăluită de o viziune nesigură, pluteam în spațiu și percepeam un gol imens dedesubtul meu. Singură și necălăuzită, într-o vagă nesiguranță, duhul meu timid ar fi fost dispus să se întoarcă în țara umbrelor de unde plecase.

Întâlnirea cu îngerul

Pe jumătate conștientă de starea mea, cu gânduri visătoare, mi se părea ca întreb dacă există cineva familiar cu călătoria pe care o făceam, ca să mă conducă prin spațiul fără cale. Iată însă, în depărtare, și deasupra mea, am văzut coborând o lumină, care semăna cu o stea strălucitoare. În timp ce avansa, strălucirea ei a luminat spațiul din jurul meu și ființa mea epuizată a primit viață nouă de la înviorătoarea glorie care strălucea în jurul meu. Am început să mă mișc încet, ridicându-mă, și m-am apropiat de sursa acelei lumini care îmbucura și înviora duhul meu. Pe când mă apropiam am început să descopăr forma a ceea ce părea a fi o ființă omenească glorificată; treptat imaginea a devenit mai distinctă, până când în fața mea, și mai sus de mine, se găsea un înger a cărui perfecțiune depășea cu mult cea mai înaltă imaginație pe care aș fi putut-o concepe. Imaginea aceea, mai frumoasă decât ar putea-o descrie limba omenească, se deplasa fără zgomot, apropiindu-se de mine.

Pe cap avea o cunună ca un buchet de raze. În mâna stângă ținea o cruce, simbolul blândeței, nevinovăției și harului răscumpărător; în mâna dreaptă ținea o baghetă din lumină curată, intelectuală. Cu aceasta a atins buzele mele, și ca o flacără a dragostei sfinte, a trezit în mine un principiu nemuritor, care a difuzat în toată ființa mea duh dătător de viață. O nouă categorie de senzații s-a sensibilizat în mine și acționând armonios au inspirat dorința de tovărășie cu ființa angelică. Am privit la înger dorind să-i cunosc numele, când iată, că a început să-mi vorbească. A spus:

– Marietta, tu dorești să mă cunoști. În misiunea mea la tine, eu mă numesc Îngerul păcii. Am venit să te călăuzesc acolo unde sunt cei ce au fost mai demult pe pământ, acolo de unde ești și tu. Dacă dorești ca această lecție să-ți fie de folos, urmează-mă. Dar întâi privește trupul tău din lumea de dincolo.

Acolo, jos, în depărtare, prin ceață și întuneric, am privit trupul meu, bolnav și muribund. În jurul lui erau adunați prietenii mei îngrijorați, care se străduiau prin toate mijloacele să-l trezească, însă în zadar.

Viziunea lumii muribunde

– Iată – a spus glorioasa mea calauză – imaginea vieții omenești. Acolo, rudele torturate de dragoste se luptă să păstreze vasul care se distruge, și să nu lase viața să se stingă. Acolo, din tinerețe până la vârsta înaintată, se manifestă suferința omenească. Inimi iubitoare sunt zdrobite. Moartea ascunde muritorilor forma delicată și frumoasă, precum floarea care se deschide și care înveselește totul în jur, îndepărtează frunzele care se vestejesc și mor. Acolo speranțele, precum fantomele de vis, plutesc între cer și pământ.

–  Odată cu extinderea viziunii tale, privește mulțimile care se mișcă. Pământul cu milioanele de oameni prezintă o scenă diversă a speranțelor, ambițiilor, neînțelegerilor și a morții. Oamenii sunt descurajați de apariția morții, distrugătorul necruțător. Timpul măsoară rapid momentele trecătoare ale existenței omenești, generații după generații succedându-se în grabă. La acestea eu am răspuns:

– Aceste gânduri au copleșit mintea mea tânără și neexperimentată. Aceste imagini pe care mi le-ai arătat sunt înaintea mea. Ele sunt trecătoare ca și picăturile de rouă. Aceasta este cauza întristării mele. Nu poți să-mi spui în care parte a universului își găsesc aceste ființe un loc de odihnă atunci când duhurile lor pleacă? Poți să îndepărtezi valul care le ascunde de vederea muritorilor? Poți să mă călăuzești acolo unde sunt ele? O, spune-mi, au ele un locaș sau o locuință, și aș putea merge acolo unde sunt cei dragi ai mei?”

CAPITOLUL 2

MOARTEA OMULUI

– Dorești să cunoști starea membrilor rasei tale plecați de pe pământ și să te familiarizezi cu efectele obiceiurilor și asocierilor omului pervertit? Se poate, dar să știi că situațiile în care se află aceștia sunt diferite. Apoi făcându-mă să privesc în sus m-a întrebat:

– Ce vezi? Ascultătoare am privit deasupra mea și cu uimire am văzut o întindere cu mult mai strălucitoare decât soarele nostru la  amiază. Din aceasta radia o lumină pură ce se răspândea prin spațiul ceresc.

– Acolo – a spus ghidul meu – sunt mulți din cei pe care a-i dori să-i vezi, care, îmbrăcați în haine moi și albe trăiesc în armonie. Acolo nu cad niciodată umbrele nopții, iar moartea și întunecimea nu există. Cei ce se bucură de acel locaș binecuvântat nu suferă; nici un păcat sau durere nu conturbă odihna lor liniștită. Vei învăța însă mai multe din acestea mai târziu. Trebuie să vezi întâi alte scene mai puțin îmbucurătoare. Marietta, tu știi bine că oamenii au caractere diferite. Plecarea duhului din locuința pământească, temporară și zdruncinată nu îi schimbă caracterul. Apoi atingând fruntea mea, a întrebat din nou:

– Ce vezi? Viziunea mea s-a extins la o nouă scenă, și am văzut în fața mea nenumărate chipuri în agonia morții. Unele se aflau în palate regești, pe fotolii bogat colorate cu materiale scumpe; altele în căsuțe umile, sau în închisori întunecate, în cuiburi ale viciilor și nedreptăților, în păduri însingurate, în deșerturi aride, în ape adânci. Unele zăceau sub soarele fierbinte, altele piereau în munți înzăpeziți; unele înconjurate de prieteni atenți și înlăcrimați; alții mureau singuri și uitați; unii piereau în urma rănilor produse de asasini; alții zdrobiți sub copita grea a calului de război pe câmpul de luptă.

Efectele legii încălcate

Astfel locul de întâlnire a timpului cu veșnicia a fost arătat ca o scenă a suferințelor de nedescris.

– Aceasta – a spus ghidul meu – este doar o imagine slabă a efectelor încălcării legii. Atinsă din nou de bagheta luminoasă din mână dreaptă a îngerului, am privit nemurirea celor care își părăseau casa de lut și intrau în zona veșniciei având parte de realități noi și necunoscute. În jurul fiecărui chip muribund erau adunate spirite cu înfățișări și mișcări diferite.

La moarte omul este atras spre locul său

Am văzut cum deasupra câmpurilor de luptă erau adunate duhurile morților, iar în conformitate cu caracterul moral al fiecăruia existau duhuri însoțitoare, care așteptau sosirea muribunzilor în lumea spiritelor. Toate clasele și stările erau avute în vedere deoarece acest antreu, sau stare intermediară a lumii spiritelor, este vizitată de ființe a căror caracter variază de la nesfânt și ticălos, până la îngerii strălucitori și sfinți, care, în mare număr se adună la porțile morții ca mesageri ai lui Dumnezeu. Toate duhurile muritorilor, la plecarea lor din lumea fizică sunt atrase, și se asociază cu duhuri cu care se aseamănă. Cei cu caractere nesfinte și discordante sunt atrași de același fel de spirite și intră în zone acoperite de nori întunecați; iar cei care din dragoste de bine doresc asocieri curate, sunt atrași de mesageri cerești, către zona glorioasă care se află deasupra zonei intermediare.

Duhurile muritorilor proaspăt sosite, care se amestecau cu mulțimea duhurilor neîntrupate experimentau senzații ciudate. Mă miram privind la toate acestea, și în timp ce urmăream mișcările lor am început să mă întreb dacă ceea ce vedeam era realitate, sau doar un vis produs  de mintea mea. Descoperind gândurile mele, ghidul meu m-a luat de mână și mi-a spus:

– Aceste ființe care se mișcă în jurul tău și care au fost odată locuitori ai pământului – de unde ai venit și tu – odată ce și-au părăsit locuința pământească încep o nouă existență. Surpriza de care au parte provine din schimbarea bruscă de la realitățile externe la cele spirituale, și din cunoașterea mai intimă a relației cauză-efect. Ți se va descoperi mai mult cu privire la această stare, atunci când vei fi pregătită mai bine pentru acest lucru. Vom părăsi acum aceste scene și ne vom ridica către zona de acolo.

Spunând acestea, ghidul meu m-a condus către acea zonă. În timp ce treceam prin zona intermediară, ghidul m-a atins din nou, și am devenit astfel conștientă că viziunea mea s-a extins.

– Iată – a spus el – nenumărate sisteme planetare. Observă aștrii rotitori, sorii, sistemele solare mișcându-se tăcut și armonios. Vasta întindere este populată cu universuri construite cu o înțelepciune infinită. Acestea sunt locuite de ființe sfinte, fericite și nemuritoare, dar care diferă unele de altele în ceea ce privește nivelul de dezvoltare și spiritualitate.

Lucrarea îngerilor

Organele mele de percepere au fost atinse din nou și iată că am văzut cum pe deasupra mea, în jurul meu, dar și în depărtare, treceau mereu, cu iuțeala gândului, spirite de lumină curată.

– Aceștia – a spus ghidul meu – sunt îngeri slujitori; plăcerea lor cea mai mare este să îndeplinească misiuni ale milei. Ei locuiesc împreună cu cei binecuvântați și sunt folosiți ca și gardieni și mesageri ai celor aflați într-o stare mai joasă ca a lor.

 În timp ce îi priveam urcând și coborând, unul din ei s-a apropiat de mine și am văzut că în brațele sale, la pieptul său angelic, se afla duhul unui copilaș. Îngerul a înaintat și am văzut că pruncul se odihnea liniștit și sătul, părând a fi conștient de siguranța pe care o avea în brațele protectorului său. Am întrebat:

– De unde vine acesta?  iar îngerul mi-a răspuns:

– L-am primit de la o mamă cu inima frântă, la porțile morții, când viața în lumea exterioară i s-a terminat, și îl duc în zona copilașilor din paradisul păcii.

Intrarea în paradis

În timp ce îngerul cu pruncul-spirit a continuat mișcarea, ne-am mișcat și noi în aceeași direcție, până când scenele de jos n-au mai putut fi văzute, iar ființa mea a fost cuprinsă de lumina zonei de care ne apropiam. În curând am ajuns la o câmpie pe care se aflau pomi fructiferi. Trecând prin aceste dumbrăvi umbroase, eram încântată de melodia păsărilor, a căror triluri produceau cea mai dulce melodie. Acolo ne-am oprit. Presupunând că mă aflam pe un astru terestru am întrebat cum se numea. Ghidul mi-a răspuns:

– Acești pomi, aceste flori, aceste păsări, ocupa zona exterioară a paradisului spiritual. Acestea sunt atât de curate și de delicate încât muritorii, cu vederea încețoșată nu le pot privi. Iar cântecele păsărilor sunt așa de melodioase încât oamenii cu auzul lor brutal nu le pot auzi. Ființele care trăiesc în zone mai grosolane nu pot concepe existența unei naturi atât de delicate. Așa cum te afli acum – fără trup – poți sesiza prin simțurile spirituale realitatea locașului spiritual; însă ceea ce privești acum este doar forma schițată, și mai mult partea exterioară a locașului spiritual. Aceste câmpuri înflorite și melodii armonioase sunt doar nivelul inferior a părții exterioare a locașului sfânt.

– Pentru început răscumpărații sunt conduși aici de către gardienii protectori, în momentul în care ei părăsesc valea și umbra morții, și tot aici ei sunt învățați noțiunile de bază ale vieții nemuritoare. Aici ei primesc lecții instructive cu privire la locuința cerească și învață natura dragostei pure, nepătată de păcat. Aici prietenii care au avansat în cunoștintele spirituale se întorc de la misiunile lor mai înalte, pentru a spune bun venit duhului, la intrarea lui în această zonă a lumii spirituale. Aici rudelor li se permite să se întâlnească și să converseze; în aceste crânguri nemuritoare duhurile încearcă de prima dată, în unitate, să cânte cântecul harului răscumpărător și odihnindu-se în plăcuta dulceață cerească, respira aerul curat al paradisului.

În timp ce ascultam la această neobișnuită dar plăcută prezentare, duhul meu ardea de nerăbdare să se întâlnească cu prietenii de care mă despărțisem demult pe pământ. Îngerul mi-a spus:

– Nu poți întârzia, deoarece misiunea ta prezentă este să înveți despre starea copiilor lui Dumnezeu plecați de pe pământ. Când viața ta pământească se va termina, vei veni aici, ca prunc spiritual, împreună cu rudele tale, și vei învăța lecții pregătitoare pentru a avansa spre zone mai înalte , locuințe glorificate ale celor binecuvântați.

Apoi îngerul a întins mâna și a rupt un trandafir care atârna deasupra noastră, și poftindu-mă să-i miros aroma l-a atins de buzele mele. Din nou mi s-a dat o viziune mai profundă i am văzut în jurul meu, mișcându-se în toate direcțiile, printre diferitele scene florale, ființe fericite fără număr. Dorind să fiu printre ele am căutat să obțin permisiunea; însă ghidul meu a avansat, în direcția sus, prin păduri ce deveneau din ce în ce mai curate și mai frumoase, pe măsură ce ne înălțam.

Capitolul 3

ORAȘUL PĂCII

Am văzut în depărtare o cupola luminoasă.

– Aceea a spus ghidul meu – este poarta Orașului păcii. Acolo manifestarea Răscumpărătorului este vizibilă. Acolo locuiesc sfinții și îngerii; cu harpe de aur, cu instrumente cu coarde, cu lire nemuritoare , rostind aleluia, ei cântă cântarea răscumpărării, cântarea păcii, căntarea dragostei nemuritoare.

Pe măsură ce ne apropiam, un grup glorios de însoțitori s-au adunat în jurul porții, iar unul mai apropiat s-a adresat ghidului meu într-o limbă pe care n-am înțeles-o. S-a deschis o poartă de iaspis încrustată cu diamante și 2 fiinte angelice s-au apropiat, si luându-mă fiecare de o mână, au condus duhul meu tremurător către o poartă interioară, o intrare mai apropiată în pavilionul luminii.

Marietta întâlnește pe Răscumpărătorul

Atunci mi-am amintit de vechea mea stare nearmonioasă; atunci mi-am amintit de păcatele mele trecute, de caracterul rebel, și simțindu-mă complet nepregătită să suport slava mulțimii, am rămas fără putere. Atunci însoțitorii mei angelici m-au purtat pe brațe, trecându-mă pe poartă până la picioarele unei ființe de o glorie supremă. Pe cap purta o cunună din lumină pură, iar peste umeri ii  atârnau bucle aurii. Frumusețea Sa nu poate fi descrisă nicidecum.

– Marietta – a spus unul din îngerii însoțitori – iată pe Răscumpărătorul tău. Pentru tine El a suferit în trup. Pentru tine el a murit. Plină de venerație la vederea bunătății, frumuseții și dragostei Lui, m-am închinat, nefiind sigură de vrednicia închinării mele. Întinzând mâna m-a ridicat, și cu o voce care a umplut ființa mea cu bucurie de nedescris a spus:

– Bun venit copilul meu. Fiică, duh al unei rase disperate, intră pentru un timp pe porțile celor răscumpărați. Apoi adresându-se ființelor din jur, a continuat:

– Primiți-o ca pe tovarășul vostru. Și iată că adunarea închinătoare s-a ridicat cu dragoste sfântă și cu smerenie mi-au urat bun venit, ca moștenitoare a harului, și cu instrumentele acordate, corul nemuritor a intonat urarea:

Vrednic este Mielul care ne-a răscumpărat. Înălțați numele Lui toți cei sfințiți, adorați-L voi heruvimi care vă închinați în ceruri. Adorați-L căci El ne-a înălțat. Vom slăvi numele Lui, numele Dumnezeului nostru Cel Preaînalt. Muzica acestei rostiri delicate și armonioase s-a extins ca zgomotul multor ape, cuprinzând întreagul dom, iar după încheiere, ecoul s-a îndepărtat, ca și cum ar fi fost purtat de valuri, în atmosfera sfântă.

Întâlnirea cu cei dragi

Fiecare măsură muzicală era purtată fără zgomot pe toată întinderea spirituală; mi se părea că mă mișc și eu împreună cu acea liniștită mișcare ondulatorie, când deodată un spirit din nenumărata mulțime, s-a apropiat de mine și adresându – mi-se într-un mod familiar m-a chemat pe nume. Farmecul muzicii s-a sfârșit și am devenit foarte afectată de a mă găsi în brațele unei persoane pe care am iubit-o cu afecțiune de copil. M-am scufundat în brațele ei, iar ea cu afecțiunea unei surori, m-a strâns la pieptul ei nemuritor spunând:

–  Soră-spirit, bun venit pentru un timp în pașnicul nostru locaș.

– De trei ori ești binevenită – a rostit muzica a o mie de voci, și iată că în jurul meu s-au strâns cei pe care i-am iubit, cu toții doritori să mă salute și să mă îmbrățișeze cu bunăvoință.  În jurul nostru, în acel spațiu larg, au apărut scaune, ca într-un amfiteatru, mai strălucitoare decât se poate descrie. Acolo ne-am odihnit. În mulțime erau mulți prieteni vechi și familiari. Deși îi cunoșteam, aparența lor era diferită de cea de pe pământ, fiecare fiind întruparea intelectului neasociat cu forma fizică în care îi cunoscusem înainte. Nu dispun nici de capacitatea, nici de mijloacele potrivite pentru a vă da o descriere exactă, de aceea fac o prezentare vagă a impresiilor mele despre natura lor spunându-vă că apăreau ca gândire exclusivă, lumină exclusivă, glorie exclusivă, adorare exclusivă, dragoste suprem de pură, pace și seninătate exclusivă, cu toții uniți în slujire sublimă, cu toții fiind expresie a bucuriei cerești.

Conversau liber, dar nu foloseau limbajul ființelor omenești. Vorbeau, însă fără cuvinte rostite; o gândire era asociată cu alta, un anumit spirit era familiar cu gândirea altuia. Ideile asociate cu viața cerească treceau de la o ființă la alta, și în curând mi-am dat seama ca în cer nu există ascundere. Există armonie a sufletului, armonie a dorințelor, armonie a vorbirii, armonie a muzicii de adorare, armonie era viața lor, dragostea lor, manifestarea lor, și bucurie supremă.

Din nou, cu harpele acordate la unison, au cântat un imn numelui Făcătorului lor. Ghidul meu m-a îndemnat să mă unesc cu ei și să cânt însuflețitul cântec al răscumpărării. Nu m-am putut alătura lor fiind absorbită de contemplarea și gloria acestui mult dorit locaș de odihnă. Când au sfârșit imnul sfânt, ghidul meu a atins din nou buzele mele cu bagheta de lumină invitându-mă să mă întovărășesc cu membrii acestui locaș ceresc. Ființă după ființă m-au sărutat și păreau grăbite să mă îmbrățișeze. Ca suflet nou-născut mă mângăiau mulțumind Răscumpărătorului și Domnului lor.

– Este acesta cerul? -am întrebat eu. Sunt aceste suflete fericite cele care odată sufereau în trupul de lut? Sunt aceste fețe nemuritoare, care radiază gloria acestui dorit locaș, înfățișările spirituale ale celor pe care i-am văzut înainte, în viața plină de griji? Unde a dispărut vârsta și ramolirea? Ce spuneți voi minți luminate?

(Adesea te-am ascultat pe tine – învățătorul meu pământesc – când te străduiai să transmiți audienței o vagă idee despre concepțiile tale privitoare la viața nemuritoare. Adesea am observat întristare când se părea că ți-ai dat seama ca în cele mai multe cazuri totul era un efort fără rost. Apoi m-am întrebat: Poate fi cerul atât de glorios? Nu este aceasta o imagine exagerată?  Poate omul – dacă ajunge în acel loc binecuvântat – să se scalde în razele unei asemenea bucurii supreme?… Te asigur că cele mai înălțătoare gânduri omenești nu se apropie de realitatea și bucuria acelei scene cerești.)

Adresa pelerinului

Apoi s-a apropiat de mine cineva pe care îl cunoscusem pe pământ ca aplecat și tremurând peste bastonul său de pelerin. Fusese o persoană cunoscută, familiară, însă cu trupul slăbit, iar părul său cărunt indica o viață de suferință. Acum spiritul era în fața mea, o tinerețe nemuritoare, fără baston, fără tremur, fără întristare, fără ochi adânciți, fără trup bolnav; era doar lumină, sănătate și vigoare. Spiritul a spus:  “Privește în mine eficiența harului răscumpărător. Această inimă era locașul gândurilor nesfinte. Aceste mâini comiteau păcate. Aceste picioare se mișcau repede pe drumul ce ducea în jos la întristare și moarte. Trupul meu era uzat din cauza suferinței, era stricat și bolnav. Dar acum – lăudat fie Emanuel – căci răscumpărat fiind prin el, port îmbrăcăminte de lumină și trăiesc tinerețe nemuritoare. Eu cânt această cântare: Moarte unde este țepușul tău? Mormântule unde este victoria ta? Vrednic este Mielul care S-a oferit să ne răscumpere – vrednic – deci adorați-L, voi cete nenumărate, voi mulțimi fără număr. Închinați-vă Lui și adorați-L, toți cei înțelepți, da, universul să-L adore. Adorați-L căci El merită să primească imnurile laudei universale. Apoi a apărut un grup de copii, care mână în mână se roteau, iar vocile lor de copii cântau: “Lăudați-L căci atunci când era pe pământ spunea:  “Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți…”

Capitolul 4

GLORIA CRUCII

Când acest nou cântec a încetat, am privit și iată că cupola de deasupra mea s-a deschis și au apărut ființe cu mult mai glorioase. Intimidată de prezența luminii am abordat ghidul meu care a spus:

– Ceea ce tu Marietta ai văzut este doar preludiul bucuriilor care vor veni. Aici ție ți s-a spus bun venit și ai văzut manifestarea Răscumpărătorului tău. Dar iată că de deasupra ta coboară slava crucii. Ea este însoțită de spirite răscumpărate ale rasei tale, care au avansat la un nivel mai inalt.

Apariția crucii

Atunci deasupra mea a apărut crucea purtată în mijlocul a 12 persoane despre care scria: patriarhi, profeți și apostoli. Deasupra ei era scris: Isus din Nazaret, Regele iudeilor. Un spirit a cărui îmbrăcăminte era albă era îngenunchiat la piciorul ei, cu atitudine de adorare. El a sărutat crucea și apoi coborându-se mi s-a adresat:

– Bun venit duh din lumea suferinței. Iată, prin voia lui Isus cel crucificat, Domnul și Răscumpărătorul meu, vin să am părtășie cu tine. Doar prin permisiunea Lui tu te afli aici; Nu fi tristă cu toate că ți se va cere să te întorci la prietenii tăi de pe pământ.

Scopul divin al vizitei Mariettei în paradis

Gândul că voi fi supusă din nou păcatelor și nefericirilor vieții mele de dinainte m-a afectat așa de mult încât mi se părea că părăsesc zona cerească și cobor rapid pe pământ; dar iată că am fost cuprinsă de ghidul meu care mi-a spus:

– Când te vei întoarce, vei duce mesajul dragostei sfinte pe pământ; și la timpul hotărât, eliberată de puterea legăturilor omenești, vei veni aici, ca membră a sfintei formații.

Apoi spiritul care a coborât de la Cruce a spus:

– Marietta, ai fost călăuzită aici cu un scop înțelept, și din aceasta cauză mi se permite să te instruiesc în multe lucruri, ale pământului și cerului. Gândul întoarcerii te întristează; cu toate acestea vei merge încărcată cu bogății, bogățiile adevărului.

Îngerii păzitori

– Întâi, să știi că tot Cerul reverează crucea. Miliarde se închină înaintea ei, iar mântuiților le place să stea în jurul ei. Religiile de pe pământ sunt doar scene visătoare în comparație cu acestea. Cele mai înalte concepții ale omului despre starea de aici sunt vagi și imperfecte. Imediat deasupra întinderilor pământești se afla Cerul spiritual caracterizat de ordine perfectă. Duhurile păzitoare se află acolo. În mare număr, ele se amestecă cu locuitorii pământului, după cum li se permite; nu trece nici un moment, nici o oră, nici o zi, fără ca fiecare muritor să nu fie vegheat de păzitorul care i s-a dat.

A doua venire a lui Hristos se apropie

Omul nu cunoaște nici natura păcatului, nici plinătatea harului răscumpărător. Cauzele care opresc lumina cerului să nu ajungă și să nu controleze rasa omenească sunt fără număr. Însă se apropie timpul când omul va deveni mai conștient de realitatea acestui locaș; atunci atenția lui va fi orientată mai mult spre adevărul vieții interioare. Răscumpărarea omului se apropie. Îngerii să cânte căci ăn curând Mântuitorul va coborî cu sfinții îngeri însoțitori.

Apoi, după un cântec nemuritor a spus:

– Observă ce se desfășoară pe lângă tine, căci în mintea ta se va oglindi doar o slabă formă a bucuriei care umple această țară a păcii. Ai observat că atunci când am coborât, am sărutat crucea. Toți sfinții își găsesc plăcerea în a-și exprima amintirea și prețuirea pentru Răscumpărătorul lor care s-a jertfit.”

A urmat o pauză în vorbire, în timpul căreia voci care păreau îndepărtate repetau melodios: aleluia.

– Cine sunt aceștia?”  – am întrebat eu.

– Sunt cei care au venit din marea suferință și care nu încetează nici ziua, nici noaptea să cânte imnurile, spre slava Mântuitorului.

O mustrare blândă

Vrei să locuiesti pentru totdeauna în această lume a păcii, bucuriei și dragostei divine? Vrei să ai un loc modest printre acești coriști nemuritori? Te mustru pentru necredința ta, pentru lipsa ta de consacrare; nu există nici o altă cale de a obține un loc în acest locaș binecuvântat decât prin Hristos, Răscumpărătorul.

Această ultimă adresare mi-a amintit de îndoielile mele, de lipsa de încredere în Mântuitorul și de consacrare pentru cauza Sa. Eram deprimată. Am recunoscut justețea blândei mustrări și am întrebat:

– Pot să mai sper? Sau ocazia de a fi în cer este pierdută? Nu m-aș mai întoarce pe pământ. O, de aș putea locui veșnic acolo unde pacea e ca un râu ce curge liniștit, și dragostea nealterată se extinde de la inimă la inimă!

Scena profeților și a sfinților martirizați

– Să fii deci credincioasă luminii care ți se dă – a spus spiritul – și în cele din urmă te vei bucura de fericirea cerului. Marietta, scena care trece acum prin fața ta este foarte interesantă. În acest grup sunt profeții și sfinții martirizați. Îmbrăcămintea lor este albă, curată și transparentă. Pe pieptul lor este reprezentarea crucii. În mâna lor stângă este o cădelniță de aur, iar în dreapta o  mică carte.

Orizontul mi s-a extins și am văzut că din centru, în jurul căruia se aflau mulțimile, s-a ridicat o piramidă alcătuită din perle și pietre prețioase, încrustată cu cruci din diamante spiritualizate, pe care erau gravate numele celor care au suferit din dragoste de adevăr și care nu și-au iubit viața, ci au suferit persecuție chiar până la moarte. Pe această piramidă stăteau 3 spirite într-o atitudine de smerenie și adorare ținând în mâini, înălțată deasupra lor, o cruce cu un steag fluturând.

– Aceștia – a spus ghidul meu – sunt aleși: un patriarh, un profet, și un apostol. Ei reprezintă grupul triunitar de sfinți delegați, care vor însoți pe Fiul Omului, și vor pleca la ziua numită să adune pe cei aleși din cele 4 vânturi din cele mai îndepărtate colțuri ale pământului și ale cerului.

Cărțile pe care spiritele le țin în mână prezintă ordinea creației, răscumpărarea omului, principiile care îi guvernează pe cei ascultători, precum și veșnicia.

Capitolul 5

COPIII DIN PARADIS

În timp ce scena anterioară dispărea din văzul meu, spiritul care a sărutat crucea,  a ridicat mâna, radiind de lumina vieții, și 2 copii s-au apropiat. Pe când se apropiau s-au închinat grațios, și fiecare și-a pus mâna în a lui și priveau cu blândețe la frumoasa lui față și zâmbeau. Adresându – se mie spiritul a spus:

– Acești copii au părăsit pământul ca și bebeluși, și fiind nevinovați au fost conduși în paradis. Cel mai în vârstă din cei 2 copii a spus:

– Marietta, mă bucur că am părtășie cu tine, deoarece tu te vei întoarce la cei ce ne-au iubit și au plâns la plecarea noastră din valea morții. Când vei vorbi din nou cu muritorii, spune celui care stă acum lângă trupul tău, că noi am învățat că deși părinții pot plânge pentru noi, paharul nostru se revarsă de bucuria spiritului eliberat. Marietta, aceasta este lumea pe care noi o cunoaștem. Aici am devenit noi conștienți de existența noastră. Noi vizităm pământul, conduși de îngerii noștri păzitori, dar el nu este precum cerul. Acolo noi vedem întristare, durere și moarte; dar aici este armonie, fericire și viață.

Apoi a privit în jos ca și cum ar fi meditat profund, și a tăcut. Am crezut că subiectul despre care el a vorbit, i-a produs întristare, dar am văzut imediat că atitudinea lui a fost ocazionată de apropierea unui înger care fiind în ascensiune, a trecut pe deasupra noastră. Cât am fost de afectată de vederea lui! Era înveșmântat în lumină ca și cu o îmbrăcăminte bine lucrată. Mișcarea lui era armonia armoniilor. Am dorit să-l urmez și am spus:

– O, spune-mi cine este acesta așa de glorios? Simt influența lui sacră și doresc cu ardoare să mă bucur de societatea și de locașul unor asemenea ființe.

Îngerul duce pruncul în paradis

– Acesta – a spus spiritul – este un înger care aparține de paradisul copiilor. Nu ai citit in evanghelie acea binecuvântată expresie a Răscumpărătorului: “În ceruri îngerii lor văd pururea fața Tatălui ceresc”? Acest înger răspunde de protecția pruncilor și este delegat pentru a întâlni spiritele pruncilor care părăsesc pământul și intră în lumea spirituală. Acest înger se va opri din ascensiunea lui pentru tine. Și-a deschis brațele și … ce vezi Marietta?

– O mică și palidă lumină – am răspuns.  Apoi îngerul a suflat peste prunc,  ca și cum i-ar fi dat viață și l-a strâns la pieptul său cu o dragoste infinit mai mare decât cea arătată de mamele pământești. Știam că micul spirit se odihnește. Simțind cerul care-l înconjura și îl pătrundea pe înger, am dorit să zbor și să fiu veșnic binecuvântată, împreună cu pruncul. Dar pe când mă luptam să mă înalț, îngerul, s-a îndepărtat – o sclipire de lumină  – și a dispărut.

Întristata mamă de pe pământ

Apoi mi s-a arătat o altă scenă, mult diferită. Dedesubtul meu într-o mică cameră, am văzut o femeie îngenunchiată lângă trupul fără viață al copilului ei plecat. Ea se zdruncina, uneori curgeau lacrimi din ochii ei, apoi fața ei se făcea albă, ochii ei priveau fix, și întregul ei trup tremura, în timp ce săruta fața rece a bebelușului ei pierdut. În acest timp a intrat cu gravitate un om îmbrăcat în negru. Grupul s-a dat la o parte și el s-a apropiat tăcut de mama care plângea și apucând-o de mână i-a spus:

– Soră, ridică-te. Domnul a dat, Domnul a luat, binecuvântat fie numele Domnului. Isus a spus:  “Lăsați copilașii să vină la Mine, și nu-i opriți, căci Împăratia cerurilor este a celor ca ei…căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea fața Tatălui meu care este în ceruri.”

Apoi am văzut pe mamă stând lângă sicriu împreună cu biserica. Privirea ei era ațintită în tavan. Fața ei arăta disperare. În fața sicriului stătea omul cu înfățișarea gravă, pe care îl văzusem că intrase în camera copilașului mort. El a citit un psalm, s-a rugat pentru cei întristați, apoi a încurajat pe jelitori străduindu-se să dovedească din textul sacru că bebelușul, deși mort, va trăi din nou, și că un înger l-a dus în sânul lui Avraam. Scena a dispărut și copilașul mi s-a adresat spunând:

– Trupul fără viață pe care tocmai l-ai văzut a fost reprezentarea propriului meu trup, mama care plângea era propria mea mamă, scena a fost cea care a avut loc când eu am părăsit trupul, omul grav a fost slujitorul bisericii de pe pământ. Îngerul, care fiind în trecere pe lângă noi s-a oprit, a fost spiritul care m-a dus deasupra zonei de influență a magnetismului rău, într-un loc pregătit pentru bebelușii sensibili, unde duhuri desemnate se ocupă mereu de educarea minților lor. Întrebând acest lucru a privit spre spirit, ca și cum ar fi cerut permisiunea să mă conducă acolo.

Capitolul 6

PARADISUL COPIILOR

În momentul următor ne înălțam în direcția îngerului care purta bebelușul și care dispăruse în lumină. Curând ne-am apropiat de ceea ce părea a fi un oraș clădit în mijlocul unei câmpii pline de flori. Au apărut edificii impunătoare și străzi pe care se aliniau pomi a căror coroane aruncau umbre frumoase; pe ramurile acestora erau păsări de toate culorile; deși cântau melodii diferite, toate se armonizau perfect. Multe corespundeau cu cele de pământ, și totuși erau tot atât de superioare celor de pe pământ, cât este paradisul față de lumea muritorilor. În timp ce înaintam, frumusețea și armonia creșteau și apăreau vederi noi. Arhitectura edificiilor, sculpturile din aer liber, fântânile care străluceau în lumină, pomi care își mișcau ramurile extinse, florile și ramurile înflorite au devenit mai maiestoase și întrețesute. De asemenea erau multe alei, puțin ascendente, care duceau către centrul unde ne îndreptam și noi.

Instruirea bebelușilor

În timp ce înaintam, am observat în fața mea o structură vastă și complicată, a cărei ziduri și turnuri exterioare păreau  a fi din marmură și care părea delicată ca zăpada. Aceasta servea ca bază a unei vaste canopii, ca un dom, deși mult mai extinsă decât orice structură pământească sugerată de acest termen. Ne-am apropiat de această clădire și am observat că domul era suspendat deasupra vastului spațiu circular.

– Acesta – a spus ghidul meu – este locul în care toți bebelușii care vin de pe pământ sunt adunați pentru instruire. Aici sunt conduși copilașii la început, fiind hrăniți sub zâmbetul îngerilor păzitori. Fiecare grădiniță – deși întrucâtva diferită – este o miniatură a acestui vast templu  de instruire și fiecare este o casă pentru spiritele copilașilor care intră aici, până când ei ajung la nivele superioare și intră în paradisul tinerilor, unde în continuare vor fi instruiți la un nivel intelectual superior. Peste fiecare din acestea sunt numiti 7 păzitori maternali. Observi Marietta, că nu există 2 edificii identice, ca formă exterioară, frumusețe interioară, sau decorare, însă toate se îmbină armonios; de asemenea fiecare înger păzitor este diferit ca lumină radiantă, și individualitate a feței și formei. Ți se permite să cunoști aceste lucruri.

Clasificarea copilașilor

Oridecâteori moare un copilaș pe pământ, îngerul păzitor care duce spiritul în Țara păcii, îi percepe tipul de gândire și în funcție de aceasta copilașul este plasat împreună cu cei care au același tip de inteligență; la fel ca și grădinarul iscusit de pe pământ care grupează crinii la un loc, trandafirii în alt loc, cameliile sau caprifoii în alt loc, tot așa înțelepciunea angelică clasifică spiritele copilașilor și în acord cu varietatea înclinațiilor artistice, știintifice și sociale, îl repartizează pe  fiecare în locul care i se potrivește cel mai bine, pentru realizarea armoniei intelectuale, artistice, etc.

Peste fiecare edificiu prezidează 7 îngeri păzitori care împreună formează comitetul de instruire, fiecare înger având tipul de gândire compatibil cu cel al asociaților săi, așa cum notele muzicale se armonizează între ele. Copilașii sunt conduși în fiecare zi, sau periodic, în pavilionul central pentru educarea caracterului lor. De îndată ce copilașii se ridică la un nivel corespunzător adunării generale din domul central, ei sunt conduși întâi de la cele câteva case ale lor, la școlile intermediare.  Apoi cu toții se deplasează de la aceste centre către templul mare, împreună cu norul de îngeri cântători, care cântă aleluia Prințului și Mântuitorului lor.

Școala din paradis

În timp ce îngerul încheia, am văzut la dreapta noastră cum o porțiune a unui templu intermediar se îndepărtează, ca și cum o mână invizibilă l-ar fi adunat ca pe o draperie suspendată, și iată, spiritului meu deja uimit, i-a devenit vizibil interiorul unei  școli, luminată maiestuos, plină de glorie și împodobită cu frumusețe artistică corespunzătoare înfățișării maiestuoase a paradisului copiilor. La început am fost mult rușinată, simțind propria mea nepotrivire de a privi un locaș atât de curat, frumos și maiestuos.

– Acolo – am rostit eu inconștientă – este cerul. Reflecțiile mele au fost sesizate de instructorul meu care a remarcat:

– Marietta, iată cum se desfășoara viața copilașilor în paradis. Hai să intrăm și vei vedea care este adevarata stare a copilașilor care au părăsit lumea necazului și care sunt aduși imediat aici, și sunt astfel fericiți. Puțin cunosc muritorii binecuvântarea de care au parte cei micuți care pleacă în dimineața existenței lor. Cei care cred în Hristos se împacă cu pierderea, depinde de capacitatea de supunere stabilită în inima creștinului. Eu am fost mamă în lumea necazului și a pierderilor. Acolo am învățat să plâng, și tot acolo  am învățat valoarea de neprețuit a credintei în mila lui Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos; acolo Marietta, mi-am luat rămas bun de la copilași, care au trăit doar ca să îndurereze inima mamei la despărțire.

Copiii sunt protejați de rele

– De 3 ori am strâns la piept copilașii mei iubiți, carne din carnea mea, os din oasele mele, și viață din viața mea, și privind în sus la Dumnezeu l-am adorat pentru darurile prețioase. Însă de-abia m-am gândit puțin la viitorul lor, și mi-am legat inima de ei, și precum mugurii tineri și fragezi, ei au fost răpiți de gerul morții, iar eu am fost lăsată rănită și disperată. Am sperat în Isus și i-am încredintat Lui, crezând în bunăstarea lor, dar Marietta, dacă aș fi știut, dacă aș fi văzut ce vezi tu acum, atunci la credința mea s-ar fi adăugat cunoștință și o liniște mai mare,  căci copilașul care și-a lăsat părinții în durere, îi așteaptă aici, iar el este păzit de contaminarea cu viciile și păcatele rasei căzute.

-Marietta – a continuat ea – iată germenii nemuririi. Am privit, și iată că în fața mea s-a deschis interiorul unui templu frumos împodobit. În poziție circulară, așezate una peste alta, se aflau nișe. În fiecare se odihnea un spirit de copilaș. În fața fiecăruia se afla un înger însoțitor, a cărui sarcină este să pregătească spiritul-germene pentru viața superioară, veșnică, de sfântă utilitate. Îngerul suflă peste el, și fiecare suflare face ca viața și capacitatea lui să se extindă, căci suflarea este dragoste și inspirație sfântă, deoarece viața îngerului este la Dumnezeu, a cărui Duh de viață pătrunde toți îngerii din ceruri.

În timp ce intram am văzut că copilașii, pe măsură ce ating un nivel mai ridicat al conștiinței și privesc la îngerul care se apleacă asupra lor, au un zâmbet expresiv și sunt fericiți.

– Dacă aș putea să descriu această creșă, în așa fel încât să te fac să-ți imaginezi glorioasa ei frumusețe, atunci aș fi mai mulțumită, însă nu pot. De asemenea există îngeri numiți, care produc cele mai dulci sunete, la diferite instrumente muzicale. Această muzică se armonizează mereu cu vocile angelice ale rostirilor dulci și cerești. Muzica aceea era atât de dulce, plăcută și melodioasă, încât servea ca viață, pentru a pune în acțiune și a întări pe cei ce se aflau în grija păzitorilor lor.

– Acesta – a spus ghidul meu – este doar unul din acele mari temple și corespunde cu celelalte din această categorie. O, dacă părinții pământești ar putea să-și dea seama că aici este – ca să zicem așa – locul de naștere al celor cărora nu li se permite să întârzie pe pământ pentru a deveni conștienti de ei înșiși. Din locul acesta ei vor pleca în alte locuri pregătite pentru ei. Însă, Marietta, tu nu ai văzut încă cea mai încântătoare realitate a acestui templu.

Capitolul 8      Integrarea armonioasă a copilașilor

Capitolul 9     Revelația suferințelor Mântuitorului pe cruce

Capitolul 10     Orașul văzut dintr-o poziție superioară

( din motive de economie, capitolele 8, 9 și 10 sunt omise)

Capitolul 11

MARIETTA COBOARĂ ÎN ZONA ÎNTUNERECULUI

Ghidul mi-a atins din nou fruntea și iată, strălucirea și slava scenei sau îndepărtat; am coborât imediat și m-am aflat îndată într-un cavou scund și întunecat. M-a învăluit un întuneric gros și un sentiment supranatural de teamă a pătruns în sufletul meu și m-a șocat. O acțiune tremurândă, spasmodică a produs un temut conflict general. Duhul meu tresărea la fiecare idee nouă din mintea mea. Mi se părea că gândurile mele se luptau în întunerec. Un muget îndepărtat mi-a sunat în urechi, ca și cum un ocean și-ar fi turnat apele grele, înspumate și învolburate peste o cataractă stâncoasă. Am căutat în zadar să mă prind de ceva ca să frânez căderea mea rapidă, care părea că mă forțează în jos, către un abis înspăimântător.

Viziunea iadului

În acel moment o străfulgerare galben-verzuie a deranjat cavoul cu întunerecul acelui loc adânc și în timp ce aceasta dispărea, în jurul meu au apărut fantome groaznice, fiecare fiind înconjurată de pasiune nesfântă. Atât de bruscă a fost schimbarea, și atât de înfricoșătoare efectele ei asupra mea, încât m-a cuprins groaza și disperarea; apoi la apariția acelor stafii nenaturale m-a cuprins o teroare și mai înspăimântătoare, și m-am întors pentru a căuta refugiu în brațele călăuzei mele, dar iată, nu am găsit-o. Nu îmi rămâne nici un mijloc de a vă transmite nici cea mai slabă idee despre agonia acelui moment, văzându-mă singură în acel loc îngrozitor. La început m-am gândit să mă rog, dar într-o clipă, întreaga desfășurare a vieții mele mi-a apărut în față. Atunci am exclamat:

– O, dacă aș avea o singură oră pe pământ! Un timp cât de scurt pentru pregătirea sufletului, pentru a-i asigura compatibilitatea cu lumea spirituală.

Vocea conștiinței

Dar conștiința mea, ca și un dușman, cu o voce aspră și tremurândă a răsunat:

– În zilele tale ai respins și ai disprețuit mijloacele care le-ai avut; cum poți acum să speri la succes în această scenă neagră a suferinței?

Și apoi pentru a adăuga la mizeria mea, fostele îndoieli și scepticismul meu s-au ridicat ca niște ființe vii, privindu-mă pătrunzător. Se roteau în jurul meu  și mă batjocoreau condamnându-mă. În acest fel s-au prezentat meditațiile vieții mele. Nici un gând din trecut nu a rămas secret, ci toate s-au alăturat mulțimii; chiar și acelea pe care le-am crezut uitate. Apoi au format grupe, care se roteau în atmosfera mintală, spirituală și morală a ființei mele. Deși la început au apărut ca entități separate, în cele din urmă au devenit propriile mele componente. Ca să scap de ele trebuia să fug de mine însumi. Ca să le anihilez, se părea că trebuie să mă anihilez pe mine însumi. Atunci mi-am dat seama de forța cuvintelor Mântuitorului: “Vă spun ca în ziua judecății oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit.”

Învățăturile false nu mântuiesc

Așadar, în timp ce ființa mea mintală părea că se rotește într-o viziune exterioară a gândurilor mele disperate, și în timp ce, aflându-se în cea mai absolută ticăloșie, duhul meu tânjea după izbăvirea din această joasă întunecime, și după redobândirea vieții în trup, o altă scenă extraordinară mi-a fost oferită. Era reprezentarea deplină și perfectă a Mântuitorului Crucificat. Deodată, și fără întrerupere, toate gândurile mele cu privire la El, au apărut într-o manifestare separată, în viziunea minții mele. Într-o anumită zonă a viziunii, însoțite de imagini corespunzătoare, au apărut acele concepții pe care le-am avut despre El ca om. Într-o altă zonă a apărut o reprezentare a gândurilor mele cu privire la jertfa Sa specială, pentru un număr limitat de aleși, și apoi în forme îngrozitoare, au apărut acele gânduri pe care le-am avut când gândeam despre mine că sunt destinată pedepsei fără sfârșit, căci mă consideram predestinată din veșnicie pentru respingere. Apoi, într-o altă zonă au apărut concepțiile mele privitoare la mântuirea veșnică a întregii omeniri, fără necesitatea unei reforme morale speciale, și fără credința vie și personală în jertfa Mântuitorului. Apoi, într-o altă zonă prevăzută și cu imagini semnificative ale felului lor, au apărut acele concepții privitoare la mântuirea prin moralitate. Aceste zone separate s-au unit în rotație rapidă în jurul meu, erau mii de imagini confuze, combinându-se și separându-se rapid, care deîndată au tulburat, năucit și supraîncărcat mintea mea. Astfel ființa mea mintală a avut o viziune înspăimântătoare a concepțiilor mele, și fiecare doctrină privitoare la Hristos, cer, iad, religie sau viață veșnică, despre care auzisem vreodată vorbindu-se, sau pe care am conceput-o prin studiu, sau despre care am conversat cu cineva, sau pe care am gândit-o, a fost parte a fantasticei desfășurări. O, cât de năucitoare au fost aceste idei conflictuale și totuși asociate, despre Răcumpărătorul! Pe când se roteau în jurul meu, formând un nor de imagini confuz și totuși coerent, am văzut în fiecare, o  imagine distorsionată a Mântuitorului, astfel că în niciuna din ele, individuale sau în totalitate, nu L-am văzut așa cum este El, și astfel slava divină, onoarea, maiestatea și perfecțiunea Sa nu puteau fi arătate în puterea lor înălțatoare și răscumpărătoare, și nu L-am putut vedea ca Prinț și Mântuitor, în pozitia Sa reală de susținător al lumii.

Mântuitorul apare în fața mea

Năucită, gata de a abandona orice speranță de a scăpa de acolo, am stabilit că era ultima vedere a cupei necazului meu, din care băusem deja până la agonie, și care n-ar fi putut fi golită toată veșnicia, când iată, deodată, l-am văzut pe Mântuitorul întinzându-și brațele către mine, în timp ce din buzele Sale, ca o muzică sfântă s-a revărsat frumoasa și cuceritoarea frază: “Veniți la mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.”

Cât de mare a fost contrastul, când din mijlocul norului s-a arătat acea Ființă glorioasă, înconjurată de o strălucire ca a soarelui. Încrustată în suprafața rotitoare a discului de lumină care Îl încadra și care se mișca liniștit dar repede, am văzut reprezentarea adevăratei relații dintre Răscumpărătorul divin și universul luminii, unde sfinții îngeri locuiesc, precum și profunda incompatibilitate dintre propria mea natură, și acea sferă de lumină, viață, armonie și dragoste.

Lipsa de armonie a naturii mele

L-am privit astfel pe Acela pe care în nebunia, nesocotința și scepticismul meu, L-am respins adesea. La început am dorit să mă desprind de legătura mintală care era în jurul meu, și să asociez elementele vieții mele cu această sferă a luminii, pentru a locui în frumusețea, pacea și bucuria ei; dar neputând să mă asociez cu ea datorită diferenței dintre superioritatea ei și elementele necurate ale minții mele decăzute, m-a cuprins din nou un sentiment de neîncredere și îndoială.

Capitolul 12

LOCAȘUL CELOR PIERDUȚI

Deodată vălul negru al nopții de jos a părut că se înalță, pătrunzând și înconjurând ființa mea. Îndoiala mea părea conținută într-un nor care despărțea slava de sus, și spiritul respingerii m-a aruncat în vârtejul unui întunerec și mai profund. M-am simțit ca și prăvălită de la o înălțime amețitoare. Întruparea întunerecului s-a deschis să mă primească. Umbra mișcătoare a unui abis și mai dezolant se ridica precum norii unei întunecimi vijelioase; pe când coboram greutatea crescândă apăsa și mai grozav asupra mea. În cele din urmă a fost oferită vederii mele o câmpie subterană, care părea nemărginită, și care puțin mai departe părea acoperită cu o formă scânteietoare de vegetație. Aparențe luminoase, precum copacii unduitori, cu frunziș strălucitor, precum și flori și fructe de cristal și de aur, puteau fi văzute în toate direcțiile.

Spiritele celor pierduți

Mulțimi de spirite au apărut sub acest întunerec și voaluri luminoase erau înfășurate în jurul acestor forme care se mișcau rapid. Unele purtau cununi pe capete; altele mitre; iar altele purtau decorații ale căror denumiri nu le cunosc, dar care păreau a fi lucrate din buchete de pietre prețioase, cununi de monede aurii și stofe de aur și argint. Unele purtau coifuri înalte, iar altele cerculețe umplute cu penaj strălucitor și unduitor. O pală fosforescență era emisă de fiecare obiect, totul apărând ca o mascaradă splendidă. Îmbrăcămintea purtată de aceste mulțimi corespundea cu ornamentele corpului, astfel că tot felul de haine somptuoase acopereau formele lor. Regi și regine păreau a purta robele splendide de încoronare. Grupe de nobili, de ambele sexe, erau de asemenea împodobiți cu o varietate de ornamente afișate la procesiunile curților regale. Mulțimi compacte, îmbrăcate în ținuta popoarelor civilizate puteau fi văzute; pe când treceau am descoperit grupe ale triburilor mai puțin civilizate, îmbrăcate în ornamente barbare diverse. În timp ce unele păreau îmbrăcate în costume ale prezentului, altele purtau îmbrăcăminte antică; dar pe lângă diversitatea îmbrăcămintei fiecare clasă de spirite manifesta uniformitatea mândriei exterioare, a pompei și a strălucirii orbitoare, toate acestea derulându-se rapid.

Fantomatica sferă a răului

Rostiri ale semnificațiilor confuze, izbucniri de râs, rostiri petrecărețe, imorale, ridiculizări, sarcasm elevat, ironii rafinate, aluzii obscene și blesteme teribile mi-au ajuns la urechi. Acestea erau amestecate cu solicitări impure, calomnii, complimente găunoase, felicitări născocite, toate la un loc, într-un amestec scânteietor, accentuau durerea și dezorientarea. În timp ce avansam mi se părea ca aș călca pe scorpioni și pe tăciuni aprinși. Copacii care păreau ca îmi fac semn, erau evaporări fierbinți, iar florile lor erau ca scânteierile și arderile flăcărilor nepotolite. Fiecare obiect de care mă apropiam și-l atingeam crea agonie.

Domeniul iluziei

Lumina fosforescentă care înconjura diferitele obiecte ardea ochiul care privea la ele. Fructele ardeau mâna care le rupea și buzele care le atingeau. Florile culese emiteau miros de ars, fetid și respingător, care inhalat producea durere chinuitoare. Părticelele înfierbântate ale atmosferei ardeau ca și cum ar fi fost aprinse de mine. Aerul și rafalele erau încărcate cu elemente ale dezamăgirii și răutății.

Întorcându-mă să văd dacă pot descoperi o singură picătură de apă pentru a calma setea grozavă i insuportabilă, am văzut fântâni, râulețe ce curgeau prin iarbă, și bălți liniștite. În curând am descoperit însă, că acestea corespundeau cu iluziile trecute, iar picăturile umede ale fântânilor erau ca stropii de plumb topit care deteriorează suprafața pe care o ating. Râulețele erau ca metalul topit care curge dintr-un cuptor foarte încălzit, iar bălțile adânci și liniștite erau ca argintul alb și nemișcat dintr-un creuzet înfierbântat, cu strălucire violentă, insuportabilă.

Un spirit pierdut vorbește

Pe când contemplam cu gravitate aceste scene teribile, un spirit pe care îl cunoscusem pe pământ, s-a apropiat de mine. Această ființă apărea la exterior mult mai strălucitoare decât atunci când era în trup. Forma lui, înfățișarea, ochii și mâinile păreau acoperite cu o strălucire metalică care varia cu fiecare mișcare și gând. Acostându-mă spiritul a spus:

– Marietta, ne-am întâlnit din nou. Tu mă vezi pe mine, sunt un spirit fără trup, aici, în acest loc în care, la sfârșitul zilelor lor pământești, ajung cei care resping pe Salvatorul. Aici te încearcă emoții ciudate. Așa m-am simțit și eu, îngrijorat, trist și nedumerit, când am descoperit că mă găsesc aici. Și am mai experimentat ceea ce tu nu ai înțeles încă, și anume principiile interne ale gândirii. Ciudate și incontrolabile sunt emoțiile care pornesc de la regretele interioare, iar exteriorul acesta strălucitor le-ar ascunde dacă ar fi posibil.

Cei răi merg la locul lor

– Viața mea pământească s-a întrerupt brusc; pe când mă îndepărtam de lume, m-am mișcat rapid în directia oferită de dorințele care m-au condus. În interiorul meu, eu doream să fiu curtat, onorat, admirat, să fiu adulat de toți, să fiu liber să urmez înclinațiile pervertite ale inimii mele mândre, nesupuse și iubitoare de plăceri – o existență bazată pe plăcere nelimitată, în care să fii liber să urmezi orice pasiune, orice satisfacere să fie permisă, rugăciunea și învățătura religioasă să nu-și aibe locul, ziua de odihnă să nu fie cunoscută, să nu fie mustrare pentru păcat, viața să fie trăită în manifestări vesele și sărbătorești, fără nici o autoritate superioară care să facă rânduială.

Cu aceste dorințe am intrat în lumea spiritelor și am trecut în zona potrivită cu starea mea interioară. M-am grăbit să mă bucur de scenele strălucitoare pe care tu le vezi. Am fost primit bine, nu ca tine, căci am fost recunoscut imediat ca un asociat potrivit de către cei ce locuiesc aici. Ție nu îți spun bun venit, căci observă în tine o dorință interioară contrară pasiunilor care predomină aici.

Urarea de bun venit in iad

– Eu am fost aclamat cu sunete vesele și vioaie. Ființele pe care le vezi în depărtare s-au repezit în fața ca să mă îmbrățișeze. Au strigat: bun venit, bun venit! Eu eram înspăimântat, nedumerit, și totuși din punct de vedere mintal am fost energizat de atmosfera acestui loc. M-am simțit înzestrat cu capacitatea unei mișcări ciudate, neîntrerupte. Fiecare organ și fiecare por a emis o lumină fosforescentă care s-a condensat în zona capului, și a format o diademă strălucitoare, care reflecta pe față o strălucire sălbatică, nepământească. Extinzându-se, aceasta a devenit o robă aprinsă, cuprinzând forma mea, și făcând-o să se asemene, în mod invariabil cu spiritele din jurul meu. Am devenit conștient de o ciudată pătrundere în creierul meu, care a devenit supus unei forțe străine, care părea ca operează printr-o posedare absolută.

Desfrâul iadului nu alină suferințele

– M-am lăsat dus de influențele atractive din jurul meu și am căutat să-mi satisfac lacomele dorințe de plăceri. M-am distrat, am mâncat, m-am dedat la dansurile agitate și voluptoase, am cules fructele strălucitoare, m-am cufundat în curenții arzători, mi-am săturat ființa cu ceea ce, la exterior, părea delicios și de dorit pentru vedere și simț. Dar când le-am gustat toate au fost dezgustătoare și sursă de durere. Atât de nenaturale sunt dorințele perpetuate aici, încât ceea ce poftești, te și dezgustă, și lucrul de care te bucuri te și torturează. Torturile creează în mine o ciudată intoxicație. Apetitul meu este scăzut și totuși foamea mea este nesatisfăcută și imposibil de satisfăcut. Fiecare obiect pe care îl percep îl și poftesc, îl apuc cu dezamăgire și mi-l însușesc cu crescută agonie. Cu fiecare nouă experimentare sunt scufundat într-o necunoscută agonie, în delir și intoxicare. Noi și ciudate fenomene îmi sunt arătate încontinuu, adăugând delir la delir, și teamă la teamă. Mi se pare că eu devin parte a ceea ce este în jurul meu. Vocile care îmi ajung la ureche, pleacă apoi de la mine prin rostiri necontrolabile. Râd, filozofez, iau în derâdere, blasfemiez și ridiculizez, rând pe rând, și cu toate acestea, fiecare epitet oricât de necurat, scânteiază de spirit, strălucește de metaforă și este împodobit cu toată înfrumusețarea retorică. Elementele metalice, copacii unduitori, fructele strălucitoare, fantasmele mișcătoare, apele înșelătoare, cu toate par a forma un spectacol uluitor și batjocoritor, care se află întotdeauna în fața ochilor mei; fiecare subiect de reflecție își are corespondentul în inima mea, din care, într-un scenariu batjocoritor, primește un răspuns. În interiorul meu tânjesc ca să-mi satisfac foamea și setea, iar această dorință pare a crea în jurul meu o iluzie chinuitoare a apelor răcoroase pe care nu le beau niciodată, a fructelor plăcute pe care nu le gust niciodată, a aerului proaspăt pe care nu îl simt niciodată, a somnului liniștit de care nu mă bucur niciodată. Știu că formele din jurul meu sunt fantastice și amăgitoare, și totuși fiecare obiect pare a deține o capacitate de control, și a domina cu o vrajă nemiloasă mintea mea dezorientată.

Legea atracției spre rău

– Experimentez forța legii atracției spre rău. Sunt sclavul elementelor discordante și înșelătoare și a viciului lor dominant. Fiecare obiect mă atrage. Nu există libertate mintală și de voință, iar ideea ca sunt parte și element a fanteziei mișcătoare, ia în stăpânire spiritul meu.

Zona aceasta, delimitată de un nor al întunerecului de jos, este ca o zonă magnetică pervertită și bolnavă. Aici, pofta, mândria, ura, zgârcenia, iubirea de sine, ambiția, controversa și blasfemia, duse până la nebunie, se transformă într-o flacără arzătoare. Iar acea specialitate a răului care nu aparține și nu emană de la un spirit, aparține și emană de la altul; așa că forța combinată a tuturora formează legea dominantă. Eu sunt legat și îmi desfășor existența în cadrul acestei legi a răului.

Aici sunt cei care au asuprit pe sărac; cei care nu au plătit angajații, care au pus pe alții sarcini grele; cei care au practicat o credință falsă; ipocriții, adulterii, asasinii și sinucigașii, care nemulțumiți cu viața pământească i-au grăbit sfârșitul.

Nebunia sinuciderii

Dacă muritorii ar cunoaște întunecata și înspăimântătoarea noapte în care vor cădea, dacă mor nepregătiți, atunci ar dori să prelungească perioada de pregătire, nu să îi grăbească sfârșitul, oricât de multe ar fi suferințele lor, și să îmbunătățească în mod înțelept momentele trecătoare care oferă limitatul număr al scenelor pământești de pregătire. Este plictisitoarea existență a omului încărcată cu necazuri, în timpul umblării lui pe întunecata vâlcea a morții, a bâjbâirii lui pe mărăcinoasa cale pe care calcă muritorii? Aici, din ambele părți apar noi și multiple cauze ale întunecimii care se îndesește. În lumea pământească, speranța zilelor pașnice și fericite pâlpâie ca o lumânare gata să se stingă? În acest loc există neîntrerupte înclinații, nesatisfăcute și nesfinte.

_ De asemenea aici simțul este infinit mai acut. Ceea ce le produce muritorilor doar un junghi, devine aici un element al existenței noastre, și durerea devine parte componentă a noastră. Și după cum nemurirea, este conștiința intelectuală a omului nestânjenit de simțul fizic, ea fiind mult superioară în capacitatea de a supraviețui morții, tot așa conștiința și sensibilitatea la suferință, este aici superioară suferinței omenești.

Rezultatele încălcării legii

-Marietta, simt că încerc ăn zadar să descriu starea noastră deplorabilă Adesea mă întreb, este vreo speranță? Iar simțul meu îmi răspunde: Cum poate armonia să existe în mijlocul discordiei? Noi am fost preveniți de consecințele căii noastre, când eram în trup; dar am iubit mai mult căile noastre, decât calea înălțării sufletului. Noi ne-am prăbușit în acest loc de temut. Noi am produs întristarea noastră. Dumnezeu este drept. El este bun. Noi știm că nu suferim din cauza unei legi a răzbunării date de Dumnezeu. Marietta, noi suntem în mizerie din cauza stării noastre de pe pământ. Încălcarea legii morale, prin care caracterele noastre ar fi trebuit păstrate în armonie și sănătate, este cauza primară a stării noastre. O, păcat! tu părinte a nenumărate suferințe! tu dușman perfid al păcii și al cerului! de ce oare te iubesc muritorii?

Aici s-a oprit  și și-a fixat ochii, în semn de disperare asupra mea. M-am dat înapoi de la această înspăimântătoare și fixă privire, căci aparența lui trăda tortură de nedescris. În timp ce mi se adresa mie, o mulțime de ființe pierdute se mișcau în jurul lui, luptându-se să-și înăbușe adevăratele lor sentimente, și ascultând povestirea suferințelor lor. Înfățișarea lor, vorbirea spiritului și scena din fața mea, m-au umplut de oroare; am căutat scăpare. Descoperind aceasta, durerea lui părea a crește și s-a grăbit să spună:

– Nu Marietta, nu mă părăsi, nu poți suporta o scurtă perioadă vederea și relatarea a ceea ce eu sufăr încontinuu? Stai cu mine, căci doresc să-ți spun multe lucruri.

Locul disperării

– Tresari la aceste scene? Să știi dar că tot ce se arată în jurul tău este doar nivelul de suprafață al unei suferințe mai profunde. Marietta, nici o ființă bună și fericită nu locuiește aici cu noi. În interior totul este întunerec. Uneori noi îndrăznim să sperăm în răscumpărare, amintindu-ne de povestea dragostei rîscumpărătoare, și ne întrebăm dacă acea dragoste poate pătrunde în acest loc al întunecimii și morții? Putem spera să fim eliberați vreodată de aceste dorințe și înclinații, care ne leagă ca lanțurile, și pasiuni care ard ca focul nestins în această lume a răutății?

Biruit de emoții profunde, a cedat de întristare și nu l-am mai auzit vorbind; după aceea un alt spirit s-a apropiat și adresându-mi-se a spus:

Amintirea ocaziilor pierdute

_Du-te, lasă-ne cu destinul nostru. Prezența ta ne produce durere, deoarece reactivează amintirea ocaziilor pierdute, care aici este mai accentuată; reamintește satisfacerea înclinațiilor care au înlănțuit în jurul sufletului nostru elementele magnetismului rău, și care au pătruns duhul nostru cu miasma lui mortală.

Spiritul s-a oprit un moment, apoi a continuat:

– Nu, stai!; îndemnată de o cauză pe care nu o cunosc, doresc să-ți descopăr ceea ce noi am învățat aici, privitor la puterea și influența răului, și a magnetismului lui asupra spiritului omului, care, deși, atunci când omul locuiește în trupul de lut, este deosebit de subtil, la plecarea spiritului din lume, și la pătrunderea în lumea spirituală, formeaza sfera exterioară a existenței sale. Aici deci, răul este mai exterior. Pe pământ, de unde am venit, răul este invizibil și interior; dar aici este arătat la exterior. El se ridică din adânc. Iese la iveală din suflet. Cuprinde totul, pătrunde totul, controlează și inspiră totul. Muritorii se opun acestui adevăr, și pe baza dragostei și a bunătății lui Dumnezeu, ei deduc că nu poate exista suferință în spiritul omului. Acest raționament impută răul lui Dumnezeu,  deoarece răul și suferința există în societatea omenească, pe de o parte, iar aici predomină. Cauza acestuia este evidentă, și totuși oamenii caută să respingă acest adevăr.

Secerișul păcatului

– Când armonia și acțiunea legii sunt conturbate, sau prevenite, urmează consecințele rele. Omul, prin contracararea acțiunii legii în sinea lui, produce un efect contrar celui indicat, și de aceea ceea ce a fost rânduit la viață, ceea ce l-ar fi perfecționat – prin tendințe improprii – lucrează spre moarte; de aceea păcatul sau încălcarea legii, face ființa incapabilă de dezvoltare corectă, și astfel ființa care încalcă legea nu are armonie, și încetează să existe în raport cu legea păcii și a dezvoltării sfinte. Acest adevăr mare și irevocabil se arată în orice acțiune fizică și morală, când legea este blocată; avem parte din abundență de urmările acestei situații.

Remușcarea este prea târzie

– De ce muritorii nu gândesc la, și nu descoperă rezultatele acțiunii, pentru ca prin prevenirea dezvoltării răului, și prin alipirea de Dumnezeu, prin mijloace oferite de cer, să scape de aceste înspăimântătoare consecințe? Marietta, tu nu ești dintre noi, căci altfel aceste elemente ți-ar fi cuprins ființa, și ți-ar fi absorbit viața. Tu te vei întoarce în domeniul păcii. Nebunia și delirul se arată și se dezlănțuie în noi când suntem chemați la scene în care se arată dragostea, dragostea pură și pacea. Ne adresăm ție în felul acesta, deoarece tu te vei întoarce pe pământ. Spune locuitorilor pământului ce ai văzut, și prevină-i de pericolele care îi așteaptă pe aceia care continuă în satisfacerea dorințelor impure.

Recunoașterea în iad

Cu o expresie hidoasă a feței scena s-a incheiat; și pentru că eram copleșită, deoarece știam că ceea ce am văzut era real, am fost îndepărtată imediat. Acele spirite pe care le cunoscusem pe pământ, le-am recunoscut când le-am văzut acolo. O, cât erau de schimbate! Erau întruchiparea întristării și a remușcării. Cât de insistent am dorit ca ele să scape, să devină curate și să aibe parte cu acele spirite binecuvântate, pe care le-am vizitat în paradisul păcii.

Capitolul 13

ABISUL – DOMENIUL CELOR ÎNGROZITOR DE RĂI

În timpul acelor reflecții, m-am deplasat în mod inconștient de la acea sferă întunecată la o regiune unde nu vedeam decât spațiu gol. Nu vedeam nici soare, nici stele. Era întunerec dens, chiar în jurul meu, și am simțit că soarta îmi este pecetluită, și că în curând voi deveni tovarășa a spiritelor din acel domeniu îngrozitor. Iar când am început să agonizez, în ideea că nu mai am speranță, am auzit o voce, din depărtare, blândă și melodioasă, care a spus:

– Privește la Isus; El este viața sufletului. În următorul moment mi-a apărut o dorință interioară opusă ideii de adorare a lui Isus cel crucificat; deodată tot ceea ce părea că mă susține s-a îndepărtat, și din nou am coborât ca de la o înălțime nemăsurabilă, într-un abis locuit de ființe a căror stare nu am descoperit-o de la început, dar care, în cele din urmă, a fost arătată a fi mai disperată decât a celor de care tocmai scăpasem. S-au adunat în jurul meu și m-au lăudat pentru îndoiala pe care am întreținut-o cu privire la divinitatea Fiului lui Dumnezeu. Apoi un spirit cu intelect gigantic, m-a abordat și a spus:

Cuvântarea falsului filozof

– Religia, religia Bibliei, atât de mult respectată de mulți care trăiesc în întunerec și sunt nedezvoltați, este doar o farsă spirituală. Dumnezeul Bibliei, pe care creștinii Il numesc Salvatorul lumii a fost doar un om. Credința religioasă limitează gândirea omenească, încătușează intelectul nobil, și previne progresul rasei. Aceia pe care tocmai i-ai vizitat, sunt o clasă de spirite care, orbite de visurile amăgitoare ale bigoților de pe Pământ, au intrat nedezvoltați în lumea spiritelor; așa că ei încă se țin de ideea mântuirii prin Hristos. Ei par că suferă; însă suferința lor este imaginară. Lumina îi va ajunge peste puțin timp. Atunci vor putea să descopere nebunia educației lor religioase, de care ei se țin cu dorință nestinsă, deși partea mai bună a ființei lor a respins-o. Noi suntem liberi. Intelectul nostru acționează fără restrângeri, iar noi privim la splendoarea și la gloria universului populat. Noi ne bucurăm de manifestările bogate ale atributelor sublime ale minții, și astfel – deci nu prin religia crucii – noi ne ridicăm la nivele superioare ale realizărilor intelectuale și la o mare grandoare a lucrurilor pământești.

– Marietta – căci așa te cheamă – noi te-am văzut când te-a cuprins întunerecul, și am înțeles bine că pentru un moment – din cauza educației tale – tu te-ai fi rugat pentru mântuire în numele lui Isus. Am auzit acea voce care a vorbit de deasupra ta spunând: “Privește la Isus”; totuși ea nu te-a mântuit. Învață deci, că mântuirea vine din capacitatea naturală a ființei tale.

Liber-cugetătorii din iad

– Ce vezi Marietta? Abandonează concepțiile tale despre religia goală a Bibliei, și privește la minunile acestei sfere de existență. Aceasta este sfera a doua. În jurul tău se adună minți din diferite sfere ale pământului, minți a căror intelect puternic nu poate ceda în fața unei religii imaginare. Acestea nu au fost aduse la reverență de către haina preoțească, nici n-au cântat notele inutile ale psaltirii, muzica plictisitoare a bisericii.

– Acestea cântă despre natură, a cărei parte nobilă sunt; și astfel în unitate se ridică pe octava armoniei progresului mintal.

În acest moment spiritul care mi se adresa s-a tulburat foarte mult; iar fenomenul nebulos care l-a cuprins s-a amplificat sub influența unor șocuri succesive, care au făcut ca ființa sa  să se zdruncine și să se crispeze. Nu am putut să înțeleg de unde veneau acestea, și am fost foarte înspăimântată văzând că întreaga scenă se schimbă la fiecare șoc, care era însoțit de o străfulgerare luminoasă nenaturală, ca un larg evantai care-i cuprindea ființa.

Demascarea filozofiei false

De asemenea am putut observa că se lupta din greu să biruie o putere care voia să-l controleze. Folosea toată energia, la capacitatea maximă, pentru a respinge valul care îl copleșea. Deodată a gemut, cuprins parcă de amărăciunea unuia care se scufundă în disperare iremediabilă, și apoi a cedat la deranjanta influență, când iată! o mare arena s-a deschis vederii mele, și dintr-o privire am văzut toate felurile imaginabile de vicii, făpturi și modele ale societății omenești, ale guvernelor, clanurilor, și toate fazele și formele variate de închinare, ale tuturor religiilor, de la cele păgâne la religia creștină formală, a celor care se închină fără tragere de inimă, în numele sfintei religii a crucii.

Infernul – închinare de batjocură 

Pe când scena se deschidea am auzit o voce care venea cu mult de deasupra mea, spunând:

– Marietta, nu te teme; privete la infernul în care se adună cei ce se înșeală pe ei înșiși; cei ce speră în filozofia falsă, împreună cu cei ce disprețuiesc pe Dumnezeu; acolo de asemenea se arată, în mod fantomatic, religiile false ale pământului; acolo prefăcătoria își arată forma hidoasă, și batjocura religioasă vorbește propria ei limbă; acolo se arată lupii umani îmbrăcați în piei de oaie, ca să poată să se dedea la lăcomie în fața celor smeriți și nebănuitori. Ascultați la acea psalmodiere sălbatică, care provine de la mii ce stau în galeria muzicii. Odată ei au cântat – au cântat fără inimă – imnuri dedicate închinării Dumnezeului cel viu. Ascultă sunetul discordant al marii orgi în fața căreia ei sunt adunați. Vezi că se ridică; observă stilul lor, și caută să înțelegi ceea ce spun ei.

Pe când mă apropiam de acea scenă, am simțit cu multă sensibilitate incompetența mea. Acea realitate nu o poate cunoaște nimeni, cu excepția celor care o privesc în mod direct. Pot doar să spun, că orice meșteșug rău pe care oamenii îl au, părea organizat și manifestat într-un aranjament perfect, și fiecare spirit era un actor care juca rolul pe care l-a cultivat pe când era în trup. Știam că dacă ei așteaptă fericire, așteptarea era lipsită de realism; și totuși toți se luptau să se bucure, însă, această fantezie îngrozitoare ricoșa asupra sufletului în suferință producându-i oroare de nedescris.

Preotul necredincios

Pe când priveam la ei, ocupanții marii adunări s-au ridicat; în timp ce cântau, se auzea sunetul discordant și strident al fantomaticei orgi; notă cu notă, încercarea lor de a cânta era ca o bătaie de joc a propriului lor efort. Mi-a fost milă de ei, văzându-i că se scufundă în mare disperare; și totuși credeam că pot sesiza un scop în acțiunea lor.

Mai jos de ei se afla o audiență dezgustătoare, iar în fața acesteia, la un amvon în stil gotic, îmbrăcat în haine preoțești, era unul care a dezonorat cauza Răscumpărătorului, prin fățărnicie și dragoste de slavă deșartă, și care a făcut ca slujba sfântă să devină vorbă goală, prin declararea formală a dragostei de harul divin. Această reprezentare a speculanților în cele ale credinței era o batjocură la adresa profesiei clericale. În fața lui era o carte deschisă, din care el încerca să citească, dar toate eforturile i-au fost împiedicate. Vocea lui era ascuțită și pătrunzătoare, iar accentele neclare. Aparența i s-a deformat; se crispa și agoniza. Apoi a încercat să citească din nou, dar a urmat același rezultat; suferințele sale s-au mărit, până  când a izbucnit în cele mai vehemente expresii, blestemând propria sa ființă, și toate lucrurile din jurul lui. Apoi s-a adresat în mod hulitor Autorului existenței, învinuindu-l de toate relele, făcându-L sursa a tuturor întristărilor, și chiar a dorit să adune la un loc forța întregului intelect creat, cu care să blesteme pe Creatorul universului. Blestemele lui, stilul lui și dorința lui nepotolită, l-au făcut să pară atât de disperat, încât m-am temut că ar putea să aducă mare distrugere.

În curând însă, îngrijorarea mea s-a redus, din cauza epuizării bruște a întregii lui forțe, și am văzut că el era limitat în putere și – mai mult – era într-o mare măsură sub influența audienței.

 O singură privire la mulțimea din fața lui era suficientă pentru a explica cauza unei mari părți a suferinței sale. Ședeau acolo din aceia a căror fețe arătau ură amestecată cu poftă maniacală, sălbatică; din aceia care își băteau joc de efortul lui inutil și își permiteau plăcere diabolică pe seama îngrozitoarelor lui suferințe. Da, se desfătau de marea lui disperare, așa cum rana grea “se bucură” de frecarea care aduce alinare temporară, dar se termină în durere mai mare. Pe când se scufunda, expresia de pe fața lui era aceea de oroare indescriptibilă. Ființa sa s-a distorsionat inimaginabil. În jurul lui licăreau flăcări, iar înfățișarea exterioară trăda o stare interioară tot atât de lipsită de liniște ca și un crater înroșit. Întreaga lui înfățișare era dovadă a agoniei echivalente cu concepția cea mai dură despre iadul fără odihnă, și astfel mi-am amintit de cuvintele lui Isus care a spus: “Și vor merge în întunerecul de afară unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților; unde viermele nu moare și focul nu se stinge”. În timp ce el era învăluit de flăcările pasiunilor sale nesfinte, unul din ascultători s-a ridicat și i s-a adresat astfel:

Condamnarea fățarnicului

– Tu monstru al întunerecului, tu copil al fățărniciei, înșelătorule, înșelător fără egal, al tău este iadul, învățător religios fără inimă. Nu există suferințe potrivite pentru tine. Tu ai făcut comerț cu religia și cu sufletele oamenilor. Da, din cauza asta ai avut glorie omenească, ai primit adorare de la oameni; apoi te-ai îmbrăcat în hainele ușurinței, pe seama sufletelor; nu ai căutat să ajungi la inimile ruinate cu Adevărul mântuitor al cerului, ci ai căutat să placi oamenilor, să vorbești frumos. Acum tu ești chinuit. Ridică-te, învățător necredincios, ridică-te, și în haina ta de mătase arată starea ta de apostol necredincios. Vorbește-ne lucruri dulci. Îndrumă această mare adunare, care mimează cântarea. Oprește-ți hula și blestemele căci iată, Făcătorul tău este drept; El este pe tron. Ți-ai bătut joc de impunătoarea lui măreție. Gloria lui ar fi trebuit să se arate prin tine, și prin acea lumină mii ar fi trebuit să caute lumina.

La această aspră mustrare, cel ce suferea a căutat să scape, dar vorbitorul a continuat:

– Nu fățarnicule, deși ai vrea, nu poți fugi. Aruncă-ți privirea peste această mare mulțime de suferinzi, și apoi întreabă-te care este cauza. Deși aceștia au păcătuit, și fiecare răspunde în fața Stăpânului, poți tu să privești la ei în pace și cu nevinovăție? Te-ai străduit să-i conduci la Dumnezeu? Sau, mai degrabă eseurile tale savante și prezentările elaborate ale Cuvântului sfânt, împodobite cu geniu poetic și rostite cu elocvență au adus un somn mai adânc peste ascultători, iar tu ți-ai încoronat fruntea muritoare cu lauri omenești?

Disperarea preotului necredincios

La acestea spiritul adresat a strigat:

– Oprește-te, oprește-te, cruță-mă. Eu sufăr torturile permanente ale remușcării. Temută rasplată; oprește-te, nu-ți doborî victima. Eu îmi merit suferințele. În viață am căutat plăcerile omenești, am glumit cu sufletele oamenilor, și am vorbit fără inimă despre lucrurile cerești. Mi-am formulat rugăciunile după urechea omenească, și am interpretat Textul sacru pentru a satisface pe cel capricios, egoist, pe cel ce caută spectacolul, pe cel ce încalcă drepturile altora, pe opresor. Oroare, oroarea unei nopți fără sfârșit și remușcarea adâncă, acestea cuprind duhul meu. Aud pe cei ce plâng. Văd supărarea spiritelor dezamăgite. Acestea mă bântuie. Dacă aș căuta să fug, în fața mea se adună precum stafiile, cei învățați de mine. Mulțimea relelor sufletului nu îl lasă în pace aici. Enoriașii mei, acestea mă fac să înnebunesc. Păcatele secrete se ridică în memoria mea, parcă ar fi demoni puși să mă lovească mortal. Lăsa-ți-mă să mă cobor mai adânc în iad.

În timpul acestor rostiri, întreaga adunare s-a ridicat și și-a bătut joc de agonia lui. La încheiere spiritul care i se adresase înainte și-a reluat reproșul spunând:

Acuzațiile amarnice din iad

– Ai știut bine că plăcerea noastră era să îți placem ție; și când ne complăceam în satisfacerea dorințelor noastre nesfinte, care ne duceau spre moarte, nici o mustrare – Biblia, oh acea Carte sfântă, darul lui Dumnezeu, care să-l călăuzească pe rătăcitor spre luminoasele locașuri ale cerului – nu a fost făcută, ci interpretări false ale celor fără inimă, iubitori de plăceri – pașaportul către această stare rea, unde păcatele coapte devin forme vii, unde moda lipsită de gust înconjoară spiritul cu nenumărate flăcări de foc ce nu pot fi stinse, și unde Mamona, ca o zeiță fantomatică, stă pe norii morții care învăluie abisul. Legea existenței, inversată, culminează cu fantezia în care te afli. Aceasta ai făcut, îndemnat de iubirea de glorie, gloria celui ipocrit, a cărui formă de religie este ca un mormânt alb la exterior, precum clădirea unei biserici, care reflectă gloria Ierusalimului spiritual din lumea de dincolo. Dar inima ta era locașul mândriei și al poftei, o colivie a păsărilor respingătoare, o peșteră a gândurilor rele. Da, un mormânt plin de oasele morților, de fragmentele celor plecați, slujitori fără inimă, ceea ce au lăsat în urma lor bigoții religioși.

Plata păcatului

– Nu blestema pe Făcătorul tău. Acesta este secerișul tău. Ascultă versetul care adesea a ieșit de pe buzele tale: “Cel ce seamănă în firea pământească, va secera putrezirea; plata păcatului este moartea”. Aceste pasaje ale Cuvântului sfânt răsună acolo unde sunt sufletele, în ținutul întunerecului. Ele sună ca de la spirit la spirit, atingând simțurile nemuritoare, sensibilizate la maxim de oroarea condamnării, și de scenele fantomatice care se ridică ca stafiile din partea de jos a acestor sfere ale morții.

– Nu, falsule învățător, Dumnezeu are dreptate; păcatul ne-a format pe noi așa. Suferim consecințele încălcării legii, legea existenței noastre.

Pe  când vorbea l-a cuprins un tremur puternic. A devenit din ce în ce mai agitat, până când, împreună cu adunarea s-au cutremurat și au căzut ca morți, și pierzându-și identitatea au rămas ca o masă vastă de materie agitată. Deasupra acesteia s-a ridicat un nor gros de particule în mișcare, atât de dens încât părea a fi parte din masa din care s-a ridicat.

Mila disprețuită

Această scenă a fost prea mult pentru mine; neputând să suport în continuare aceste scene ale suferinței m-am dat înapoi și am exclamat:

– Nu există un Dumnezeu al milei; poate El vedea acestea și să nu mântuiască?

– Da – a răspuns o voce de deasupra, da există un Dumnezeu al milei; el privește cu ochi plini de milă pe păcătos. El este îmbrăcat în milă. Da, nu ai citit:  “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică”.   (Ioan 3:16).   Dar deși mântuirea este oferită lumii, iar mesagerii Cerului pledează în fața păcătoșilor, milioane refuză, iar alte milioane care primesc, fac totuși supoziții cu privire la marele adevăr al răscumpărării omului. Complacerea în păcat îl duce pe păcătos la necaz; sunt mulți care nu își părăsesc căile rele până când nu cad în  cea mai grea stare, consecință a încălcării legii purității și dragostei.

Consecințele păcatului

– Nu te teme Marietta; în fața ta a fost arătată o parte a consecințelor păcatului asupra spiritului omenesc. Suferințele spirituale sunt mai mari decât orice putere de exprimare; ele nu pot fi prezentate pe deplin prin nici un mijloc. Cel care ți s-a adresat primul reprezintă spiritul lui anticrist care caută să orbească percepția spirituală prin imaginile strălucitoare ale gândirii false, în spatele cărora se află scene ale discordiei, afecțiuni improprii, dorințe impure, dragoste de sine, inimi false, cruzime, poftă, jaf și crimă; respingerea lui Dumnezeu și a milei Sale răscumpărătoare, sacrilegiu și hulă. El s-a străduit să direcționeze atenția ta la o scenă opusă, și astfel să ascundă starea celor a căror inimi nu sunt controlate de dragostea lui Dumnezeu.

– Epuizarea puterii lui reprezintă inutilitatea extremă a tuturor încercărilor fără Hristos, de salvare a sufletului de influențele ce duc la moarte, care prin păcat infectează inima neregenerată.

– Apoi s-a deschis o scenă în care s-au arătat tot felul de vicii; însă acea scenă ar fi fost prea grea pentru tine, dacă ar fi fost arătată în întregime, astfel că imediat a apărut galeria coriștilor. Aceștia reprezintă lumea care cântă zeilor, cărora i se închină, oricare ar fi numele sau caracterul lor. În inimile lor nu era nici teamă, nici dragoste de Ființa supremă, pe care au batjocorit-o  prin serviciu de pe buze. La amvon a fost arătat un învățător necredincios și consecințele îngrozitoare ale fățărniciei religioase. El era necredincios și de aceea a căzut în groapa nenorocirii. În fața lui erau cei ce reprezintă pe închinătorii care nu au frică de Dumnezeu. În fața oamenilor ei păreau că se închină, dar inimile lor erau departe de Dumnezeu. Ei au căutat să-și placă lor înșiși, și și-au ales un învățător care la rândul lui a căutat să se glorifice pe sine, prin satisfacerea capriciilor ascultătorilor.

– El s-a străduit să li se adreseze, prezentând adevărul minții, care să-l transmită spiritului; metoda este folosită în lumea pământească. Eforturile sale ineficiente reprezintă incapacitatea oricărei ființe de a avea satisfacție reală, sau de a fi utilă celor din jur, prin metode false.

– Spiritul care i s-a adresat acestuia îi reprezintă pe cei care, aflați în oricare sferă de existență, s-au încrezut în învățătorii falși și s-au interesat puțin de cele spirituale. Astfel se arată dezacordul dintre ființele care nu sunt bine unite. Acestea aruncă vina păcatelor lor pe alții. Referința spiritului la justețea stării lor, ca consecință naturală a încălcării legii, reprezintă conștiința vinovăției și a bunătății lui Dumnezeu, concepută de toți cei care se trezesc din visările lor deșarte și înțeleg cerințele legii sfinte a lui Dumnezeu.

Ceea ce se aseamănă se adună

– Contorsionarea îngrozitoare a spiritului cu imaginea întunecată de faptele din trecutul său, reprezintă pe cei care – în viața pământească – dau loc dorințelor carnale, iar când se întâlnesc în spirit se influențează reciproc de propriile gânduri și mișcări. Căderea lor finală și contopirea lor, ilustrează natura inseparabilă și tendința păcatului; mai ilustrează și faptul că legea simpatiei sau a afinității magnetice există chiar și la spiritele fără trup, și că prin acea lege caracterele și afecțiunile asemănătoare se atrag reciproc, iar prin acumulare, elementele predominante cresc în putere și avânt, și astfel fiecare primește de la celălalt, și de asemenea fiecare cauzează rău celuilalt.

– Norul mișcător de deasupra lor de asemenea ilustreaza atmosfera gândirii care domină marea arenă a discordiei spirituale. În sfârșit, Marietta, scena episcopului și a adunării, împreună cu învățătorii necredincioși ai școlii de filozofie deșartă, ilustrează acea parte a textului sacru care spune: ” Dacă un orb conduce pe un alt orb vor cădea amândoi în groapă”.

– Marietta, spiritul tău nu poate suporta mai mult; fie ca această lecție să te învețe marele adevăr că “plata păcatului este moartea”.

Capitolul 14

  MARIETTA SE RIDICĂ DIN ABIS

Vocea care mi se adresa a încetat și am auzit un înger din cor spunând:

– Marietta, vino aici. M-am ridicat pe un nor de lumină care se înălța liniștit. La adăpostul lui spiritul meu s-a odihit. Cât de mare și de minunată era schimbarea! Cu un moment în urmă priveam cu teamă și mirare o mulțime în suferință, care se chinuia în nebunia pasiunilor dezlănțuite; pasiuni cultivate prin indulgență excesivă pe când se aflau în trup.   Acolo ei aveau parte de întristare. Acolo se manifestau pe față efectele răului din fiecare personaj, obiceiurile demoralizante, scopurile secrete, nedreptatea ascunsă. Existau certuri, nemulțumiri și hule îngrozitoare, iar făptuitorii lor, și victimele erau atrași și ținuți laolaltă de elementele predominante, elementele propriilor lor naturi pervertite.

Păcatul duce la moarte

Iar din starea lor am învățat că păcatul duce la moarte, iar fericirea nu vine prin neascultare, ci prin credința simplă; credința în Isus Răscumpărătorul, care produce adevarata închinare înaintea lui Dumnezeu, făcuta cu o inimă zdrobită și duh căit. Mai mult, am învățat de asemenea că înșelăciunea este elementul întunerecului și sursa multor suferințe, precum și pretextul pentru ascunderea adevăratului scop și a urmărilor viciilor. Și totuși a fost arătat clar marele adevăr că nici un fel de înșelăciune, oricât de bine îndeplinită, nu poate fi ascunsă la ceasul judecății; căci cel ce a încercat să prezinte slava naturii, și marele acoperământ, ca să îndepărteze sufletul de Cruce, și să propună viața și pacea prin alte mijloace, nu a reușit să ascundă drama ce avea loc în marea adunare, unde erau cei ce nu îl iubeau pe Dumnezeu și nu respectau legea Lui – disprețuitorii sfintei religii a lui Isus, prin care oamenii sunt mântuiți.

Cerul este pentru cei care îl doresc

Reflectam la aceasta scenă când o altă lumină a venit peste mine. M-am întors să văd de unde venea, când iată, deasupra mea am văzut o ființă frumoasă, îmbracată în haine luminoase ca soarele, care se relaxa în slava ce o înconjura. Fața ei strălucea de bunătate cerească. Ședea liniștită în mijlocul splendorii divine. A vorbit, iar vocea ei m-a umplut de încântare. A spus:

Odihnește-te spiritule, odihnește-te. Să nu fii îngrijorată. Uită de gândurile pe care ți le-au provocat scenele pe care tocmai le-ai văzut. Pentru orice inimă doritoare Dumnezeu a pregătit un loc în cer. Iar cei ce caută Il vor găsi pe Domnul, un ajutor la nevoie. Cei pe care i-ai văzut se găsesc în elementul în care s-au complăcut pe când erau în trup. După cum cel ce cade de la mare înălțime trebuie să suporte durerea rănilor, tot așa cel ce trăiește și moare în păcat, își primește răsplata. Aceasta este legea existenței.

– Odihnește-te Marietta, odihnește-te, căci iată coboară cetele angelice. Ascultă soră! Cât de dulce este armonia aceasta! Cât de sensibil se mișcă ei pe calea cerească! Marietta, ei se apropie de noi; intensitatea sunetului dus de briza cerească crește. Muzica aceasta dă slavă Răscumpărătorului. Imnuri cerești se aud peste tot. Privește Marietta; iată suntem aproape de un oraș în care locuiește dreptatea. Nici un rău nu intră acolo. Nici un duh fals nu va polua vreodată sfintele temple de acolo. Ascultă soră spirit – ți s-a adresat un înger păzitor al dealurilor sfinte.

Puterea de atracție a răului

Apoi am auzit o voce spunând:

– Marietta, unde ești? Ai părăsit lumea întristării de moarte? De ce ești înclinată către scene în care domnesc pasiunile rele? Oscilează ființa ta între sferele bune și cele rele? Te-am văzut în Paradisul păcii, mișcându-te cu cei binecuvântați, unde cântecele se unesc și imnurile se înalță întotdeauna, prin cele mai dulci melodii. Te-am văzut apoi plutind în atmosfera întunecată, singură, fără prieteni; de acolo te-am văzut cum ai căzut brusc în norul care este deasupra arenei ființelor rele, discordante; apoi te-am văzut cum ai observat fiecare mișcare până ai fost copleșită, și te-ai scufundat din cauza viziunii grele. Te-am auzit cum ai cerut ajutor de la Dumnezeu, sau de la vreun înger bun. Învață de aici, că cel a cărui inimă nu este legată de adevăr, a cărui natură nu este controlată de legea dragostei sfinte, acela este expus influenței atrăgătoare a răului; căci sufletul care nu este născut din bunătatea divină nu are siguranță. Cel ce nu are acest principiu, este expus din punct de vedere moral influențelor întunerecului exterior, ale celor din sfera magnetismului mortal. Amintește-ți că cel care dorește să urmeze Adevărul și să intre în odihnă, trebuie să-și refuze satisfacerea înclinațiilor nesfinte ale inimii pervertite, care se țin de cel care nu Il venerează pe Dumnezeu, și care nu dorește să facă voia Lui; el trebuie să convertească ființa lui pentru îndeplinirea binelui, căci doar așa, și numai așa se poate obține prin har, fericirea veșnică.

– Marietta, deschiderea percepțiilor tale spirituale pentru aceste scene este permisă cu un scop înțelept. Când tu ai fost atrasă în paradis, tu reprezentai instabilitatea gândirii omenești, neancorată în adevărul religios. De acolo ai fost dusă în zonele vacante unde domnesc haosul și noaptea, și apoi la scenele răutății unde sunt cei a căror caractere au fost formate prin tolerarea și iubirea răului, până când capacitatea lor receptivă s-a diminuat datorită excesului de viciu, sub influența plăcerilor halucinante. Acolo elementele răului operează fără măsură, iar sufletul sensibilizat de influența falsă își dă seama de efectele păcatului. 

– Astfel s-a arătat că atunci când este lăsat liber, spiritul pervertit înaintează nebunește sub influența răului, și prin asociere, neexistând nici o reținere, spiritele își agravează reciproc situația; de aceea cei din marea adunare sufereau cu toții.

– Tot așa, în lumea muritorilor, păcatul este întărit în raport de numărul persoanelor implicate în el. Astfel un făcător de rele susține pe altul în facerea răului. Aici se vede cum un păcătos distruge mult bine. Păcatul adăugat la păcat îți mărește capacitatea, ia avânt, până când familii, triburi și națiuni se înarmează ca să lupte în favoarea păcatului. O!, dacă muritorii ar cunoaște puterea influenței păcatului! Astfel ajutați de legea dragostei cerești, Spiritul harului, ei s-ar putea uni pentru a preveni lucrările lui în inima firească. Marietta, pe locuința rasei omenești ar putea scrie “nenorocire”, căci prin complacerea lor în păcat, ei își amărăsc existența muritoare, și prea adesea intră în lumea spiritelor dominați de rău, și astfel se unesc cu cei care există acolo unde răul predomină. Dar harul lui Dumnezeu, dacă este acceptat, în gândire și afecțiuni, schimbă caracterul și înclinațiile; căci Viața divină care vine în suflet, face ca afecțiunile acesteia să încline spre sursa ei. Iar aceștia când intră aici, pe baza legii atracției sfinte, pătrund în sfera care aduce viață, și primesc de la Dumnezeu inspirație sfântă, spiritul care aduce împliniri divine.

Domul central al paradisului copiilor

– Marietta, acesta este orașul în care tu ai văzut creșele de copii, iar acum ți se permite ca, de la scenele triste ale morții, să te întorci aici. Din această poziție, de deasupra domului central al grădiniței copiilor, poți privi la ordinea și lucrarea acestui templu al educației. Aici sunt școlile din paradisul copiilor, în care ei sunt instruiți pentru activitatea utilă, superioară.

Când spiritul a încheiat, deodată marele dom dedesubtul nostru s-a deschis și am văzut dintr-o singură privire gloria și minunăția lui. Am văzut în el, unită în toată splendoarea, varietatea și ordinea întregului paradis. Din nou, în centru, am văzut crucea. În jurul ei erau 12 spirite, iar fiecare avea în mână o cruce mai mică și o harpă. Fiecare prunc părea că așteaptă directive de la cele 12 spirite care erau în jurul crucii, la care ei priveau. O, cât de plăcută era liniștea care domnea, și care arăta ordinea perfectă și armonia divină a acelui loc.

Cap. 15    Marietta învață despre incapacitatea ei de a se bucura de cer

Cap.16      Ființa pierdută și condamnată

Cap.17    Pruncul din Betleem

Cap.18    Justiție și milă

Cap.19    Trădarea

Cap.20    Suferințele lui Isus

Capitolul 21    Cristos în fața tribunalului

Capitolul 22    Visul soției lui Pilat

Capitolul 23    Isus este dus la răstignire

Capitolul 24    Pocăința lui Iuda

Capitolul 25    Calvarul

Capitolul 26     Moartea Mântuitorului

Capitolul 27    Învierea și înălțarea

Capitolul 28    Salvarea

(din motive de economie, capitolele de la 15 la 28 sunt omise)

Capitolul 29

  ÎNTOARCEREA MARIETTEI PE PĂMÂNT

În cele din urmă s-a apropiat timpul în care trebuia să mă întorc pe pământ; copiii, îngerii lor însoțitori, și cei care au fost prezenți în diferitele scene, erau adunați împreună. Cântau o cântare dulce și melodioasă, și și-au fixat privirea asupra mea. Am simțit mai mult ca niciodată dragostea lor, și importanța cerului și a asocierilor cerești. În cele din urmă spiritul care a sărutat crucea, s-a apropiat de mine, împreună cu cei 2 copii, ca și în ocazia anterioară și adresându-mi-se a spus:

– Marietta, tu trebuie să ne părăsești pentru un timp. Noi te iubim și suntem de partea ta. Tu ești preaiubită; dar este plăcerea Răscumpărătorului nostru, iar noi ne supunem cu bucurie. Marietta, noi ne bucurăm de promisiunea prețioasă a întoarcerii tale la timpul hotărât.

– Da, ne bucurăm de aceasta – a spus mulțimea.

– De asemenea ne bucurăm – a continuat spiritul – că ți s-a permis să vizitezi, în spirit, aceste locuri, și să vezi unele din frumusețile de aici, și să înțelegi armonia și ordinea divină a locașului paradisiac și a închinării angelice. Da, mai mult, noi slăvim pe Tatăl nostru ceresc pentru că ți s-a permis să vezi modul în care micuții sunt instruiți cu privire la marile adevăruri ale naturii pervertite a omului, și de asemenea mijloacele prevăzute pentru salvarea lui. Mai mult, ne umple de bucurie faptul de a ști că nu ți s-a permis doar să privești, ci ai fost primită și binecuvântată de Răscumpărătorul, de la care avem viața și prin care obținem cerul. Îți vom da duhul nostru de dragoste, și ca unul, te vom îmbrățișa și vom aștepta cu răbdare timpul fericit când îți vom ura bun venit la poarta Orașului sfânt, la întoarcerea ta.

Despărțirea

Apoi toți s-au adunat în cerc în jurul meu, înconjurându-mă ca o cupolă de spirite, spiritul care mi-a vorbit m-a strâns la pieptul lui, iar eu am simțit influența lor, ca și cum toți m-ar fi îmbrățișat. Amintirile prezente ale acelei scene umplu sufletul meu de încântare, iar încercarea de a o descrie este zadarnică. După această manifestare a dragostei, spiritul a condus cei 2 copii la mine, iar ei și-au întins brațele în jurul gâtului meu, ți m-au sărutat repetat, spunând:

– Marietta, cand vei fi din nou în lumea pământească, cu cei care ne iubesc și care au plâns la plecarea noastră, spune-le că suntem fericiți, nu suntem întristați; păzitorii noștri sunt întotdeauna cu noi; îi iubim pe toți, dar cel mai mult îl iubim pe Isus Răscumpărătorul nostru. Spune-le că așteptăm cu răbdare sosirea lor aici. Te iubim Marietta, și te vom întâlni din nou. M-au îmbrățișat încă odată și s-au retras, iar spiritul care i-a condus la mine a spus:

– Marietta, încrede-te în Răscumpărătorul tău pentru totdeauna. Povestește pe pământ despre răscumpărare. Împlineste-ți bine lucrarea dragostei.

Domnul îi dă Mariettei o misiune

Apoi dintr-un nor a coborât Isus și punându-și mâna pe capul meu, mi s-a adresat spunând:

– Copilă, există un scop înțelept privitor la întoarcerea ta. Fii credincioasă misiunii tale. Spune așa cum poți, ceea ce ai văzut și auzit. Împlinește-ți misiunea și la timpul hotărât, îngerii te vor întâlni la poarta morții, și te vor duce la locașul tău din Împărăția păcii. Nu fi tristă; harul meu te va susține. În suferințele tale vei fi ajutată. Apoi un înger i-a dat Domnului un pahar de aur pe care El l-a dus la buzele mele. Am băut și am fost umplută cu viață nouă, și putere de a suporta separarea; m-am aplecat și m-am închinat Lui; cu mâna Sa dreaptă m-a ridicat și a spus:

– Copilă a suferinței din lumea întristată, ești răscumparată, ești binecuvântată pe veci. Fii credincioasă, iar când viața ta de pe pământ se va termina, vei intra în bucuria Domnului tău. A pus în mâna mea o ramură de măslin și a spus:

– Du-o pe pământ, după cum ai fost instruită. Din nou și-a pus mâna pe capul meu, iar în duhul meu au pătruns lumină și dragoste.

Plecarea pe pământ

A sosit timpul pentru plecarea mea. Am privit în jur la scenele acelui oraș frumos și la fericiții lui locuitori. I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru binecuvântarea nemuririi, și mai presus de toate, pentru darul harului Domnului Isus, care este Răscumpărătorul; în fața mulțimii mi-am ridicat mâinile spre Domnul și m-am rugat pentru ajutor în acel ceas, ca să rămân în dragostea Lui. Apoi am fost purtată pe brațe de îngeri la poarta templului unde întâlnisem pe Domnul la început; și de acolo – în timp ce îngerii cântau laude lui Dumnezeu și Mielului – am coborât pe pământ împreună cu fostul meu călăuzitor. Am intrat în această cameră în care era culcat trupul meu, și în curând m-am trezit.

Aștept cu răbdare, ora despre care știu că este hotărâtă, când voi pleca de aici și mă voi bucura de realitatea acelor meleaguri de vis, unde spiritul meu a obținut asigurarea bucuriilor viitoare. Îl voi lăuda pe Tatăl meu ceresc pentru speranța în Isus, care pentru mine valorează cât zece mii de lumi. Iar când voi sosi în paradis, eliberată de starea muritoare, îl voi slăvi cu toată inima mea curată și cu buze sfinte. Acolo voi înălța numele Răscumpărătorului meu, prin imnuri sonore pe tot parcursul veșniciei.

Posted in Uncategorized | Leave a comment